Ministerul Educaţiei Naţionale

şcoala postliceală F.E.G. "Education" VASLUI

Specializarea: Asistent Medical Generalist

PROIECT DE ABSOLVIRE

COORDONATOR: Stoica Manuela

Candidat: Puşcă Simona

Vaslui 2021
 Ministerul Educaţiei Naţionale

şcoala postliceală F.E.G. "Education" VASLUI

Specializarea: Asistent Medical Generalist

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI
CU
SPONDILITĂ ANCHILOZANTĂ

COORDONATOR: Stoica Manuela

Candidat: Puşcă Simona

Vaslui 2021
 „Între pacient şi medicul care îl îngrijeşte se stabileşte de la început un anume fel de relaţie,
deopotrivă profesională şi umană, condusă de legi complexe care trebuie bine cunoscute şi mai ales
acceptate de ambele părţi. În ultima instanţă, secretul constă din obţinerea cooperării informate a
bolnavului.
În reumatologie, încredinţarea că tratamentul va aduce bolnavului mai puţină durere, mai
multă mobilitate şi o viaţă mai bună, va face ca pacientul să devină cu adevărat partenerul
medicului în actul de sănătate”

Preşedintele Societăţii Române de Reumatologie

- Prof. Dr. Horaţiu Boloșiu
 CUPRINS

CUPRINS…..………………………………………………………………………..pag. 4
ARGUMENT………………………………………………………………………..pag. 7
ISTORIC......................................................................................................................pag. 7
CAPITOLUL I. DATE GENERALE DESPRE BOALĂ………………………...pag. 10
1.1. Descrierea anatomică a regiunilor cervico – dorso – lombare……………….…..pag. 10
1.2. SPONDILITA ANCHILOZANTĂ .....................................................................pag. 35
1.2.1. Definiţie..................................................................................................pag. 35
1.2.2. Etiologie..................................................................................................pag. 38
1.2.3. Patogenie................................................................................................pag. 40
1.2.4. Diagnostic clinic....................................................................................pag. 42
1.2.5. Diagnostic paraclinic..............................................................................pag. 45
1.2.6. Diagnostic diferenţial.............................................................................pag. 50
1.2.7. Evoluţie. Prognostic................................................................................pag. 52
1.2.8. Tratament................................................................................................pag. 52
CAPITOLUL II. ÎNGRIJIRI GENERALE.............................................................pag. 92
2.1. Internarea bolnavului cu spondilită anchilozantă în spital....................................pag. 92
2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare......................................................................pag. 93
2.3. Asigurarea condiţiilor igienice bolnavilor internați...............................................pag. 93
2.3.1. Pregătirea patului şi accesoriilor lui.......................................................pag. 93
2.3.2. Schimbarea lenjeriei de pat.....................................................................pag. 95
2.3.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi...............................pag. 98
2.3.4. Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului...pag. 99
2.3.5. Observarea poziţiei pacientului cu spondilită anchilozantă..................pag.101
2.3.6. Schimbarea poziţiei şi mobilizarea pacientului......................................pag.102
2.3.7. Captarea dejecțiilor.................................................................................pag.104
2.4. Supravegerea funcţiilor vitale şi vegetative.........................................................pag. 106
2.5. Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului.................................pag. 115
2.6. Recoltarea produselor biologice şi patologice.....................................................pag. 119
2.7. Educaţia pentru sănătate......................................................................................pag. 125
2.8. Externarea pacientului cu spondilită anchilozantă.............................................pag. 126
CAPITOLUL III. ÎNGRIJIRI SPECIFICE..........................................................pag. 127
3.1. Cazul I..................................................................................................................pag. 127
3.2. Cazul II................................................................................................................pag. 141
3.3. Cazul III...............................................................................................................pag. 158
CAPITOLUL IV. CONCLUZII..............................................................................pag.177
4.1. Evaluare finală......................................................................................................pag.177
4.2. Concluzii generale...............................................................................................pag. 178
BIBLIOGRAFIE......................................................................................................pag. 179
 7

ARGUMENT

Spondilita anchilozantă este încă una din bolile exemplare ale patologiei reumatologice. Se
spune pe drept cuvânt că „bolile reumatice nu impun sentință mortală, dar încătușează uneori omul
pentru toată viața”.
Spondilita anchilozantă, care însăși prin denumirea sa sugerează o astfel de perspectivă, este
în măsură să înfricoșeze bolnavul și să-l dezarmeze pe medicul neavizat făcându-i pe amândoi
părtași într-o dăunătoare resemnare . În realitate cu această boală medicina se găsește în momentul
de față într-unul din punctele sale nodale, cu implicații deopotrivă conceptuale și aplicative, din care
practicianul plasat pe terenul ferm al realităților
clinice, poate acționa coerent și de cele mai
multe ori cu succes, iar teoreticianul
fundamentalist, interpret subtil al mai multor
nuanțe și sensuri, își permite să întrevadă noi
perspective și chiar să riște generalizări de felul
celor de pe urma cărora reumatologia a avut
atâta de profitat.

Desigur, ideal ar fi ca cei doi să se găsescă

reuniți într-o singură persoană sau cel puțin să
se asigure un flux continuu de informații cu
dublu sens.
Spondilita anchilozantă ilustrează pregnant
ideea de acțiune terapeutică în colectiv și
necesitatea ca bolnavul să fie „al treilea” în
echipa din care trebuie să facă parte cel puțin reumatologul și fizioterapeutul recuperator.
 8

ISTORIC

Deși s-a bucurat de atenția clinicienilor abia din secolul al XIX – lea spondilita anchilozantă
nu este o boală nouă și nici una limitată exclusiv la specia umană. Anchiloze rahidiene au fost
observate la numeroase vertebrate (crocodil, cal, maimuță etc) precum și pe scheletul omului.
Începând cu semnalarea paleopatologului britanic Sir Aroon Ruffer, care a stabilit că boala era
destul de răspândită în Egiptul antic, au fost descoperite numeroase schelete spondilitice în
cimitirele antice și medievale din Europa.
Prima mențiune scrisă datează din secolul al VII-lea, când în scrierile sale Paulus din Egina
se referă la anchiloza articulațiilor.
Epoca modernă inaugurează descrierea spondilitei anchilozante prin disertația și apoi publicarea de
către Bernard Connor în „Philosophical Transactions of the Royal Society” (1691) a unui text
însoțit de o ilustrație care nu lasă nici o îndoială despre „un schelet cu fuziunea completă a
vertebrelor, coastelor, sacrului și ilionului”, pe care însă autorul le consideră ca o malformație
congenitală.
În celebrul său muzeu anatomic, John Hunter (1728 – 1793) poseda cel puțin o piesă cu
modificări asemănătoare.
În literatura germană C.Wenzel a fost primul căruia i se datorează o excepțională descriere
și ilustrare a spondilitei anchilozante în volumul „Krankheiten am Ruckgrate”, apărut în anul 1824.
În acea perioadă încă lipsea sinteza între constatările anatomice și tabloul clinic al bolii. Meritul de
a fi aruncat această punte de legătură îi revine lui Sir Benjamin C. Brodie care în ediția din 1850 a
cărții sale „Pathological and Surgical Observations on the Diseases of Joints”, menționează
observații anatomoclinice în care pot fi recunoscute artrita periferică și uveita, considerând că
pentru toate, patogeneza inflamatorie este certă.
Pe la mijlocul secolului XIX, celebrul morfopatolog vienez, C. Rokitansky distinge clar
două tipuri de anchiloză spinală: sinostaza corpurilor vertebrali cu punct de plecare la nivelul
articulațiilor laterale (verosimil spondilita anchilozantă) și fuziunea datorată osteofilelor feței
anterioare asemănătoare cu „un strat de glazură turnată asupra osului” (spondiloza hiperostozantă”).
În anul 1884 apare volumul „Lehrbuch der Speziellen Pathologie und Therapie der Innere
Krankheiten în care Adolf Strumpell descrie, într-un scurt paragraf, o formă specială a așa
numitului reumatism articular cronic care „insidios și fără dureri duce la anchiloză completă a
coloanei vertebrale și a șoldurilor”. Într-o lucrare publicată ulterior (1897), acesta menționează
 9

cauza rigidității ca fiind artrita articulațiilor interapofizare și propune denumirea de inflamație

cronică anchilozantă a coloanei și articulațiilor coxofemurale”.
Marele neurolog rus Wladimir von Bechterew publică în anul 1893 , în revista „Neurologisches
Zentrallblatt” varianta germană a unui articol apărut cu un an înainte în publicația „Vraci” care
descrie cinci observații dintre care numai trei par să corespundă spondilitei anchilozante, ocazie cu
care propune termenul de „inflamație anchilozantă a coloanei și articulațiilor mari”.
Până la sfârșitul vieții sale Bechterew a insistat ca numele său să nu fie menționat singur în
legătură cu „adevărata anchiloză a coloanei vertebrale”, care a fost descrisă deasemenea de
Strumpell și Pierre Marie. Acestuia din urmă îi datorăm o superbă descriere cllinică (1898), din care
nu lipsește menționarea participării articulațiilor mari proximale, motiv pentru care denumirea
propusă a fost aceea de „spondiloză rizomelică”
Începutul secolului XX găsește lumea reumatologilor într-o spectaculoasă dezbatere în
legătură cu obligativitatea inflamației ca etapă premergătoare anchilozei în spondilita anchilozantă.
Adepții teoriei inflamatoare au avut câștig de cauză de unde și denumirea de spondilartrită
anchilozantă sau anchilopoietică.
Acest succes a avut și un corolar negativ: tendința de a identifica boala ca o variantă
vertebrală a poliartritei reumatoide. Autorii europeni s-au distanțat mai devreme de această eroare
pe când în literatura americană boala a continuat să fie numită, până prin anii ”50 „spondilită
reumatoidă”.
Astăzi spondilita anchilozantă este considerată ca prototipul unui grup de boli, încadrate
inițial ca „variante reumatoide”, pentru care în anul 1974, Moll a propus denumirea de „spondartrite
seronegative”, termen larg acceptat începând din anul 1976.
Spondilita anchilozantă mai este încă menționată în literatură sub diferite denumiri sau eponime
care reflectă tradiția, tendința descriptivă etc.
 10

CAP.I. DATE GENERALE DESPRE SPONDILITA ANCHILOZANTĂ

1.1. Prezentarea noțiunilor de anatomie a regiunilor cervico – dorso – lombare

1.1.1. Anatomia şi fiziologia aparatului afectat

Descrierea anatomică a regiunilor cervico – dorso – lombare

Scheletul zonei
este alcătuit din coloana vertebrală,
centura scapulohumerală,
cutia toracică şi centura pelviană.

Coloana
vertebrală este alcatuită din 32-33
vertebre între care se află discurile
intervertebrale, este străbătută, de
canalul vertebral, în care se află
măduva spinării, cu învelişurile ei.

Coloana vertebrală prezintă mai multe regiuni, iar vertebrele care le reprezintă vor prezenta
particularităţi în funcţie de aceste regiuni:
- zona cervicală alcătuită din 7 vertebre:
- zona dorsală alcătuită din 12 vertebre;
- zona lombară alcătuită din 5 vertebre;
- zona sacrală alcătuită din 5 vertebre sudate;
- zona coccigiană alcătuită din 4- 5 vertebre sudate.
O vertebră tip este alcătuită din două părţi: corpul vertebral aşezat anterior şi arcul
vertebral aşezat posterior.
 11

Centura scapulohumerală este scheletul format din omoplat (scapulă), claviculă (situată
anterior), acromeon.

Cutia
toracică este alcatuită
din 12 perechi de
coaste legate posterior de coloana vertebrală, dorsală şi anterior se articulează cu osul stern
 12

Centura pelviană este alcătuită din oasele coxale (ilion, ischion), posterior se articulează
cu coloana vertebrală, iar anterior cu osul pubis.

Regiunea cervicală - vertebrele cervicale ce alcatuiesc coloana cervicală

Regiunea cervicală are următoarele caracteristici:

Corpul este alungit transversal, apofizele spinoase şi transverse sunt bifide, iar orificiul
vertebral este triunghiular. In această regiune există 4 vertebre de trecere, printre care Atlas şi Axis
spre cap şi 4 sau 6 spre regiunea toracală. Spre exemplu Atlasul este lipsit de corp vertebral şi are
forma de inel, iar arcul anterior rezultă din lipsa corpului vertebral, este mai mic şi prezintă pe
 13

partea superioară câte o cavitate glenoidă prin care se articulează cu condilii occipitali. Pe partea
interioară masele laterale prezintă câte o suprafaţă de articulare,cu Axisul. Are o prelungire în
partea superioară a corpului, numită apofiza Ondontoidă, datorită asemănării sale cu forma unui
dinte. Vertebra C6 are apofiza spinoasă şi apofizele transverse mai voluminoase, C7 are cea mai
lungă apofiză, uşor palpabilă sub piele.

Vertebrele regiunii cervicale sunt în numar de șapte (7) și sunt notate în termeni medicali C1,
C2, C3, C4, C5, C6, C7. 

Vertebrele C2 - T1 - vedere laterală dreapta

 

Aceste corpuri vertebrale sunt relativ mici comparativ cu restul din coloana vertebrală întrucât
este o greutate mai mică de suportat comparativ cu alte regiuni (partea de jos a coloanei).

Suprafețele articulare sunt mai mobile pentru ca în această regiune (coloana cervicală) există
un rang mult mai mare de mișcare comparativ cu alte părîi ale coloanei.
 14

Vertebrele C3 - C5 - vedere anterioară Vertebrele cervicale superioare asamblate

(vedere posterosuperioară)

Caractere regionale
1. Corpul vertebrelor este mic și mult alungit transversal, gaura vertebrală având forma
triunghiulară. Apofizele transversale sunt strabătute în baza de câte un orificiu, la vârf terminându-
se cu doi tuberculi, unul anterior şi altul posterior.
Caracterul principal - pentru vertebrele III-VII - este dat de prezența a două mici proeminențe
(creste) situate pe marginile laterale ale fețelor articulare superioare și orientate în direcție antero-
posterioară. Acestea poartă denumirea de "uncușurile corpurilor vertebrale" sau procesele
unciforme. Pe fețele articulare inferioare ale corpurilor  vertebrale se găsesc două mici șanțuri, tot
cu direcție antero-posterioară; ele răspund uncușurilor vertebrelor subiacente și vor forma
articulațiile unco-vertebrale.

2. Procesul spinos este scurt si are vârful bifid.

3. Procesele transverse au următoarele caractere diferentțiale:
a) baza lor este străbătută de gaura transversală prin care trec artera și vena vertebrală;
b) vârful este împărțit într-un tubercul anterior (care este un rudiment de coastă) și într-un tubercul
posterior (ce reprezintă procesul transvers propriu-zis)
c) pe fața superioară a procesului transvers se găsește șanțul nervului spinal
4. Procesele articulare sunt orientate într-un plan aproape orizontal.

Caractere speciale

Primele două vertebre (ATLASUL - C1 și AXISUL - C2)  din coloana cervicală au funcții și
forme foarte specializate. Îmbinarea dintre vertebra C1 (Atlasul) și craniu este responsabilă în
 15

propoțtie de 50% de flexia și extensia gâtului (datul din cap pentru a indica cuvântul "da").
Imbinarea dintre vertebra C1 (Atlas) și vertebra C2 (Axis) este responsabilă în proporție de 50% de
rotirea laterală a capului (rotirea capului pentru a indica cuvantul "nu")

Prima vertebră - ATLASUL (C1)

Atlasul (C1): vedere superioara Atlasul (C1): vedere inferioara

ATLASUL (Atlas) este prima vertebra cervicală, neavând corp vertebral. 

Este format din două mase laterale, unite printr-un arc anterior și un arc posterior; în interiorul
acestor mase (arcuri vertebrale) se află gaura vertebrală. De pe masele laterale ale atlasului pleacă
procesele transverse.

Componentele atlasului:

1. Masele laterale constituite din:

a) cavitatea articulară superioară, pentru articulația cu condilul occipitalului 

b) fața articulară inferioară pentru articulația cu procesul articular superior al axisului
c) fața medială pe care se inseră ligamentul transvers al atlasului. Acest ligament transvers
împarte gaura vertebrală a atlasului într-un segment anterior (in care pătrunde dintele axisului) și

într-un segment posterior - adevarata gaură vertebrală (unde este situată măduva spinării cu
învelişurile ei) 
 16

d) fața laterală, de unde pleacă procesul transvers. Procesul transvers prezintă caracterele
proceselor transverse ale celorlalte vertebre cervicale.

2. Arcul anterior prezintă pe fața sa anterioară tuberculul anterior, iar pe fața sa posterioară o
fetişoară articulară destinată articulației cu dintele axisului.

3. Arcul posterior prezintă pe faţa sa posterioară tuberculul posterior iar pe fata lui superioară șantul
arterei vertebrale prin care trece artera omonimă.

 A doua vertebră - AXISUL (C2)

Axisul(C2): vedere posterosuperioară Axisul (C2): vedere anterioară

AXISUL este cea de-a doua vertebră cervicală.

Modificarea la această vertebră privește numai corpul : pe fața superioară a corpului găsindu-
se o proeminență verticală, numită dinte (Dens axis). Dintele prezintă o față articulară anterioară
destinată fețișoarei de pe arcul anterior al atlasului, și o față articulară posterioară care vine în
contact cu ligamentul transversal al atlasului. Vârful dintelui (Apex dentis) dă inserție ligamentului
său apical, care leagă dintele cu marginea anterioară a găurii occipitale mari, în articulaţia atlanto-
axoidiana mediană.
 17

 A patra vertebră cervicală (C4)

                          Vertebra C4 - vedere superioara

 A șasea vertebră cervicală (C6)

Particularități: Tuberculul anterior al procesului transvers este mai proeminent, fiind cunoscut sub
numele de tuberculul Chassaignac sau tuberculul carotidian.Tuberculul carotidian se poate palpa,
fiind un reper important. 
Prin comprimarea puternică a arterei carotide comune pe acest tubercul, se poate realiza hemostaza
provizorie a arterei.

 A saptea vertebra cervicală (C7) - Vertebra Proefonentă

 18

Este vertebra cervicală a șaptea, fiind caracterizată prin lungimea procesului spinos, care poate fi
palpat cu usurinţă sub piele reprezentând un reper important în anatomia topografică și în medicină.

                              Vertebra C7 - vedere superioară

Regiunea toracală: vertebrele acestei regiuni prezintă următoarele caracteristici: corpul şi orificiul
vertebral sunt aproape cilindrice, iar apofiza spinoasă este îndreptată în jos. Pe corpul vertebrei şi pe
apofizele transverse pot fi întâlnite suprafeţele de articulare cu coastele.

Regiunea lombară - vertebrele lombare ce alcătuiesc coloana lombară

Regiunea lombară: are cele mai mari vertebre, iar printre caracteristicile lor pot fi
amintite: corpul mare, neuniform orificiul vertebral în formă de triunghi, apofiza turtită lateral,
apofizele transverse ascuţite la capete.
 19

Vertebrele lombare sunt 5 la număr și se numerotează în termeni medicali de la L1 - L5

Particularități:
1. Corpul vertebrei are dimensiuni mari, diametrul transversal depăşind pe cel antero-
posterior. Gaura vertebrală este de formă triunghiulară.
2. Procesul spinos este dreptunghiular și bine dezvoltat; are o direcție orizontală, fiind
orientat dinainte înapoi.
 20

3. Procesele costale (Processus costalis) sunt resturi de coastă. Ele sunt mari şi turtite dinainte
înapoi; pot fi confundate cu procesele transverse. Adevăratele procese transverse sunt de fapt mici
proeminențe situate pe fața posterioară a proceselor costale, lângă rădăcina acestora din urmă și
poartă denumirea de procese accesorii (Processus accessorius).
4. Procesele articulare au o direcţie verticală şi sunt dispuse în plan sagital. Fațetele articulare
ale proceselor superioare privesc medial și se prezintă ca segmente de cilindru gol, în timp ce
fețetele articulare ale proceselor inferioare privesc lateral și se prezintă ca segmente de cilindru plin.

Vertebra L2 - vedere superioară Disc intervertebral

Greutatea principală a corpului este suportată de corpurile vertebrale lombare și

discurile intervertebrale.
Arcul, fatețele și procesele spinoase reprezintă niste părți majore ale elementelor
posterioare care ajută în ghidarea mișcării vertebrelor și protejarea coloanei vertebrale.
 21

Vertebrele L3-L4 - vedere posterioară

Regiunea sacrală:
- este reprezentată de sacrum, care are forma triunghiulară fiind format din 5 vertebre, care au
fuzionat între ele.

Faţa anterioară a acestui os este concavă şi prezintă câteva linii transversale şi patru
perechi de orificii sacrale anterioare. Cealaltă faţă - cea posterioară - are forma convexă şi prezintă
patru perechi de orificii sacrale, anterioare pe unde ies nervii sacrului exterior şi a crestei sacrale.
 22

Spre vârf prezintă hilul coxal, care reprezintă deschiderea canalului vertebral. Marginile
sacrului se articulează cu oasele coxale, formând bazinul. Baza lui este îndreptată în sus şi se
articulează cu ultima vertebră lombară L5, formând un unghi numit promotoriu, iar vârful este
îndreptat în jos şi se articulează cu coccisul.

Regiunea coccigiană: este formată din aşa numitul os coccis, care prezintă o bază de
articulare cu segmentul sacral şi un vârf ce participă împreună cu acestea la formarea bazinului.
 23

Masa musculară a zonelor

- este alcătuită din trapez, sterno- cleido- mastoidian, marii dorsali, romboizi, rotunzi (mare,
mic si pronator) dinţaţi, pătratul lombar, muşchii fesieri.

Muşchii coloanei cervicale

Regiunea spatelui şi a cefei este reprezentată de o masă musculară bine dezvoltată.
Muşchii din această regiune sunt situaţi în 5 planuri:
 24

1. primul plan, cel superficial cuprinde doi mușchi: trapezul şi marele dorsal.
Trapezul are o formă triunghiulară, având originea pe coloana cervicală de la C1 la C7 şi inserţia
pe spina omoplatului. Trapezul are o poziţie, postero-superioară, rolul său este cel de a menţine
poziţia verticală a capului, de a ridica şi de a apropia omoplaţii.
 25

Marele dorsal este aşezat în partea postero inferioară a spatelui. Este un muşchi lat de formă
triunghiulară, cu fibrele orientate sus-jos, dar într-o parte oblici. Are originea pe apofizele spinoase
de la T7 la T12. Este aşezat sub trapez, pe fascia lombo-dorsală şi pe creasta iliacă. Locul său de
inserţie este cel de pe şanţul bicipital al coloanei, acţiunea sa este de a apropia braţul de corp
(aducere) şi de a ajuta corpul la ascensiune, în care în primul rând, este solicitat sistemul membrelor
superioare.

2. în alt plan se află muşchii subtrapezi şi romboizi; muşchi ce işi au originea pe

ultimele vertebre cervicale şi primele vertebre toracale. Inserţia lor se face pe marginea vertebrală a
omoplatului ( scapula), precum şi pe ridicatorii scapulari, cu originea pe ultimele vertebre cervicale
şi inserţia pe unghiul medial al scapulei. Rolul său este de a acţiona asupra muşchilor, de a
contribui, la apropierea coloanei şi la ridicarea lor.
 26

3. în al treilea plan se găsesc muşchii: micul dinţat posterior-superior şi cel dinţat

posterior-inferior. Primul dintre ei işi are originea la C7, T1 si T3 şi inserţia pe coastele 2- 5. Au
rolul de a ridica coastele, cel de-al 2-lea îşi are originea pe T11, T12, L1 şi L2, inserţia pe coastele a
12-a şi contribuie la coborârea coastelor. Planurile profunde cuprind muşchii jgheaburilor
vertebrale, care au caracter metameric, sunt segmentaţi şi formează patru sisteme:
-intertransversal;
-interspinalul;
-transverspinalul;
-spinotransveralul;

a) sistemul intertransversal formează o masă compactă care spre cutia toracică se împarte în
trei coloane musculare, care ajung până la regiunea cefalică. Aceste coloane sunt: coloana medială
cu muşchiul spinal; coloana mijlocie cu muşchiul lung al şanţurilor vertebrale.
 27

b) sistemul interspinos cuprinzând 7 - 8 perechi de muşchi vertebrali, 3 - 4 perechi toracali şi

patru pereţi lombari şi având în principal rol de extensie.

c) sistemul transversospinos cuprinde semispinali, multifizi şi rotatori. Ei fac rotaţia coloanei

cervicale, flexia coloanei vertebrale şi extensia ei.

d) sistemul spinotransvers cuprinde muşchiul splenius al capului şi gâtului şi face rotaţia şi

extensia capului.

Muşchii fesieri ai centurii inferioare ( pelviene):

- anteriori : ileopsoas, este flexor al coapsei pe bazin;
- posteriori: - fesierii (gluteus) (mare , mijlociu si mic);
- obturatori (intern si extern);
- tensor al fasciei lata.
 28

Fesierii au originea pe aripa iliacă și inserția pe trohanterul mare al femurului. Fesierii mari sunt
extensori ai coapsei și contribuie la menținerea poziției verticale a corpului. Fesierii mijlocii și mici
au acțiune comună:
- prin contracția fibrelor posterioare au acțiune de extensie și rotație în afara coapsei;
- prin contracția fibrelor anterioare au acțiune de flexie și rotație înăuntru a coapsei.

Vascularizaţia coloanei vertebrale

Sistemul circulator este cel care realizează mișcarea sângelui prin întreg organismul.
Inima și vasele sanguine sunt cele mai importante componente ale sistemului circulator. Fiecare
bătaie a inimii împinge sângele în vasele de sânge ce transportă oxigen și nutrimente către țesuturi
prin intermediul sistemului arterial și produși de degradare și metabolite de la nivel tisular către
cord prin intermediul sistemului venos.
 29

Coloana vertebrală prezintă la nivelul său artere, vene şi capilare, care o irigă şi care-i
asigură nutriţia. Referitor la arterele care ajung la nivelul coloanei vertebrale putem spune că ele nu
sunt altceva decât ramificaţii şi ramuri colaterale, provenite din ramificarea şi bifurcarea arterei
aorte, cea mai voluminoasă arteră a corpului omenesc.
 30

Artera aortă porneşte din ventricolul stâng al inimii printr-o dilataţie, numită bulb sau
mare sinus aortic. Ieşind din pericard artera se curbează spre stânga, în jos, formând cârja aortică
după care coboară aproximativ, paralel cu coloana până în dreptul discului vertebral dintre
vertrebele L1 şi L5 când se trifurcă şi dă naştere la două artere iliace, comune, şi o arteră sacrală
medie. Segmentele cuprinse între cârja aortică şi arterele iliace, poartă denumirea de artera
descendentă care este împarţită într-o porţiune toracală, situată deasupra diafragmei şi o porţiune
abdominală, asezată sub diafragmă. De pe fascicolul aortic se desprind numeroase ramnificaţii care
irigă diferite organe.

O parte din sângele arterei aorte va ajunge în arterele subclaviculare din care în dreptul
vertebrei C7 se va desprinde artera ventrală.
 31

Acesta trece prin orificiul de la baza apofizelor transverse ale primelor 6 vertebre şi
pătrunde în craniu prin marea gaură occipitală.

Prin unirea a doua artere vertebrale pe linie mediană se formează trunchiul bazinelor
care pe partea anterioară a frunţii se bifurcă şi formează arterele cerebrale posterioare, atât în
traiectul intraacromion cât şi în cel extracomion.

Arterele lombare sunt în număr de 4, dispuse în perechi şi pornesc de pe partea

posterioară a aortei. Fiecare arteră lombară dă o ramură dorso-spinală, care vascularizează muşchii
din jgheaburile vertebrale meningele rahidian şi măduva spinării.

Aorta descendentă dă naştere la 3 artere la nivelul vertebrei L4: artera sacrală medie şi
două artere iliace comune.

Artera sacrală medie se găseşte de fapt în continuarea arterei abdominale, ia este foarte
subţire şi merge pe faţa superioară a vertebrei L5, a sacrului şi coccisului şi dă ramuri la muşchii
din această regiune la coloana vertebrală şi rect.

Artera iliacă comună se bifurcă la nivelul vertebrei L4 formând artera iliacă comună
stânga şi dreapta.
 32

Inervaţia coloanei vertebrale

Inervaţia coloanei vertebrale este realizată de către nervii spinali.
 33

Nervii spinali sau rahidieni, împreună cu cei cranieni, formează sistemul nervos
periferic, reprezintă căile de conducere a influxului nervos periferic la măduva şi invers. Ei au
rezultat prin unirea fibrelor nervoase ale rădăcinilor posterioare şi anterioare care străbătând cele
trei învelişuri ale măduvei spinării, piamaterul, arahnoida şi duramaterul. Fac legătura cu coarnele
anterioare laterale şi posterioare medulare.

Un nerv spinal cuprinde:

- neuronul senzitiv somatic sau vegetativ al ganglionului spinal ale cărui dendrite ajung
în piele pentru sensibilitate profundă.
- neuronii somatici aflaţi în substanţa cenuşie;
- neuronii motori, reprezentaţi prin neuronul radicular;

Nervii spinali au caracter mixt, sunt foarte scurţi, deoarece imediat ce au ieşit prin gaura
de conjugare, se împart în 4 ramuri, fiecare având următoarele porţiuni:
- rădăcina posterioară;
- rădăcina anterioară;
 34

Rădăcina posterioară are pe traiect un ganglion spinal. Această rădăcină este formată din
axonii şi dendritele ganglionului spinal. Axonii realizează conexiuni cu coarnele posterioare sau
chiar cu coarnele anterioare şi laterale, iar unii axoni mari ajung şi în bulbul rahidian.
Rădăcina anterioară a nervilor spinali este formată din axonii neuronilor somatici din
coarnele anterioare ale măduvei şi a celor vegetativi din coarnele laterale. Trunchiul nervilor spinali
care rezultă din unirea celor două rădăcini.

Ramurile nervilor spinali pot fi:

- posterioară;
- ventrală;
- meningială;
- comunicanta albă;

Există 31 perechi de nervi spinali, asezaţi asimetric, de o parte şi de alta a măduvei şi

sunt reprezentaţi astfel:
- 8 perechi în regiunea cervicală;
- 12 perechi în regiunea toracală;
- 5 perechi în regiunea lombară;
- 5 perechi în regiunea sacrală;
- 1 pereche în regiunea coccigiană;
 35

Fiecare pereche porneşte dintr-un centru nervos medular, prin urmare: există 31 asemenea
centri, care corespund unui anumit teritoriu tegumentar, numit dermatom. Legăturile dintre centrul
nervos şi dermatomul respectiv se face prin perechea de nervi respectivă.
 36

1.2 SPONDILITA ANCHILOZANTĂ

1.2.1 Definiţie: afecţiune cronică inflamatorie a scheletului axial, dar şi a articulaţiilor periferice, având o
evoluţie progresivă spre anchiloză.

Spondilita anchilozantă este o boală inflamatoare cronică care afectează predominant

coloana vertebrală, procesul inflamator debutând frecvent la nivelul articulaţiilor sacroiliace şi
progresând ascendent. Boala evoluează spre fibroză, osificare si anchiloză a coloanei vertebrale,
proces reflectat în denumirea grecească a bolii: "spondilos" = vertebră şi "anchilos" = strâmb.
Suferinţa mai este cunoscută sub numele de : pelvispondilită anchilozantă, spondilartrită
anchilozantă şi spondilită anchilopoetică.
În ceea ce priveşte apariţia ei se pare că perioada de vârstă cuprinsă între 20 - 30 ani deţine
frecvenţa maximă, dar există posibilitatea ca apariţia ei să se facă ce-i drept mai rar, şi peste această
vârstă. Deasemenea frecvenţa bolii depinde şi de sex căci în cazul populaţiei feminine ea este mult
mai scăzută, comparativ cu cea a bărbaţilor.

Spondilita anchilozantă (SA), una dintre principalele forme de reumatism inflamator cronic,
face parte din grupul spondilartritelor seronegative, afecţiuni care au în comun negativitatea testelor
de depistare a factorilor reumatoizi, alături de atingerea frecventă (la examenul radiologic) a
 37

articulaţiilor sacroiliace şi a coloanei vertebrale, concomitent cu prezenţa entezopatiilor şi afectarea

articulaţiilor periferice, sub forma unei oligoartrite asimetrice a membrelor inferioare. Afectarea
frecventă a tegumentelor, intestinului şi ochiului şi agregarea familială constituie o ultimă trăsătură
comună a spondilartritelor seronegative, concept lansat în 1974 prin lucrările lui Moll si Wright.
Ulterior, s-a mai adăugat un criteriu: apartenenţa la grupul de histocompatibilitate HLA B27.

Spondilita anchilozantă (SA) este o boală reumatică subdiagnosticată sau diagnosticată cu

întârziere. Într-o lucrare realizată în anul 1996 de Societatea Germană de Reumatologie, s-a ajuns la
concluzia că timpul mediu dintre debutul bolii şi diagnostic era de 8,9 ani, el fiind diferit în funcţie
de sex: pentru femei mai mare (9,8 ani) decât pentru bărbaţi (8,4 ani). Trebuie ţinut seama, de
asemenea, de faptul că 70% dintre bolnavi au un prognostic defavorabil, boala ducând în 10 -15 ani
la rigidizarea completă a coloanei vertebrale cu scăderea semnificativă a duratei medii de viaţă.

Modificările morfologice cele mai importante se petrec la nivelul articulaţiilor sacro-iliace,

în articulaţiile intervertebrale ale coloanei vertebrale. Leziunea de bază este sinovita. Membrana
sinuvială se tumefiază, se infiltrează cu limfocite, plasmocite şi se hipertrofiază, transformându-se
într-un ţesut de granulaţie care invadează şi distruge cartilajul articular; ulterior, transformarea
fibroasă, mai târziu osoasă, cu dispariţia spaţiului articular.

Leziunile patologice reflectă un proces inflamator cronic caracterizat iniţial prin

 38

hipervascularizaţie şi infiltrare cu limfocite, plasmocite, macrofage. Leziunile inflamatoare

menţionate au tendinţa de vindecare prin fibroză şi osificare.

Calcifierea şi osificarea ligamentelor vertebrale constitue un al doilea proces

caracteristic spondilozei anchilozante. Din punct de vedere morfologic, sinovita are un infiltrant
linfoplasmocitar. În capsula articulară se constată o degenerescenţă fibrinoidă şi ţesut de granulaţie,
care se extinde pe cartilajul articular. Ca urmare apar distrucţia cartilaginoasă şi anchiloza
articulaţiilor interesate. Ligamentele galbene inter şi supraspinoase devin sediul unui proces de
ligamentită, care se termină prin calcifierea lor.

Sunt afectate articulaţiile coloanei vertebrale, atât cele sinoviale diartrodiale

(interapofizare şi costovertebrale), cât şi cele cartilaginoase nesinoviale (intervertrebrale,
manubriosternală, simfiza pubiană). Articulaţia sacroiliacă afectată precoce, posedă atât caracterele
articulaţiei cartilaginoase, cât şi ale celei sinoviale. Articulaţiile periferice (şold, umăr, genunchi)
sunt afectate mai rar ca cele vertebrale.

Leziunile anatomopatologice sunt de trei tipuri;

a. inflamatoare;
b. neinflamatoare ( osificare, fibroze);
 39

c. depuneri de amiloid.
In funcţie de stadiul evolutiv şi forma clinică, aceste trei tipuri de leziuni se vor combina
în grade variate caracteristice fiecărui bolnav. In plus, o parte din bolnavi, prezintă leziuni ale unor
organe interne care complică atât diagnosticul cât şi aprecierea evolutivă.

Spondilita anchilozantă alături de sindromul Reiter, artropatiile reactive, artropatia

psoriazică, boala Wipple, sindromul Behcet, artropatii enteropatice; se află sub entitatea
"Spondilartropatii seronegative". Sub această denumire este reprezentat grupul de artropatii
inflamatoare distincte faţă de poliartrita reumatoidă. Prefixul "spondil" subliniază afectarea
frecventă a coloanei vertebrale, iar termenul de "seronegativ" implică absenţa factorului reumatoid .

Caracteristicile acestui grup sunt: absenţa

factorului reumatoid, absenţa nodulilor subcutanati,
sacroileita cu sau fară spondilită, aspecte clinice
comune, agregare familială şi incidenţa crescută a
antigenului de histocompatibilitate H.L.A.-B27.

Din grupul spondilartropatiilor

seronegative, spondilita anchilozantă evoluează repede
în cea ce priveşte patogenia, imunologia şi chiar
epidemiologia. De asemenea, terapia acestei afecţiuni
a fost mult modificată de aportul antiinflamatoarelor
nesteroidiene, dar şi de combinațiile fizioterapice şi kinetoterapice, care permit menţinerea unei
mobilităţi a coloanei cât mai fiziologice şi prevenirea anchilozei.

1.2.2 Etiologie
Incidenţa bolii în populaţie variază în jur de 1%, fiind mai frecventă la barbaţi decât la
femei. Predominanta maladiei la barbati (tineri) este de mult recunoscută (raport 2.5-4-8, 8 la 1,
dupa diferiţi autori).
Etiologia bolii este necunoscută. Ereditatea pare să fie un factor predispozant şi de aceea
factorul genetic este cu greu trecut cu vederea: apare cu forme identice la gemeni şi este de 22 de
ori mai răspândită printre rudele directe ale bolnavilor cu spondilită decât în restul populaţiei.
 40

Traumele fizice sau psihice, expunerile la frig şi infecţiile par a avea rolul de factori
predispozanţi. Rolul infecţiilor a fost susţinut multă vreme, dar până acum nu s-a dovedit
responsabilitatea nici unui germen, fie bacterian, fie viral.
Astfel studiindu-se cariotipul cu spondilita anchilozantă s-au evidentiat, la 7% dintre
spondilitici, anomalii cromozomiale (cum ar fi prezenţa unui cromozom "y" de lungime
neobişnuită). Deasemenea s-a evidenţiat fragilitate şi anomalii cromozomiale la mai mulţi membri
ai unei familii consanguine cu o agregare neobişnuita a spondilozei anchilozante.
Situsul genetic al acestui antigen este pe cromozomul 6, în apropiere de gena reacţiei
imunitare; el se transmite autosomal dominant, cu o penetranţă de 70% la barbati şi 10% la femei.

Dar antigenul H.L.A.-B27 nu are patogenitate directă (ca şi complexele imune din artrita
reumatoidă); este doar un martor al terenului favorizant care se transmite genetic. Evidenţierea ei la
bolnavii cu dureri lombosacrate în cadrul unui context clinic insuficient conturat poate permite un
diagnostic mai precoce al spondilitei anchilozante şi instituirea unei terapii adecvate.
Aceste date pun în evidenţă modificarea răspunsului imun al organismului purtător de
antigen H.L.A.-B27 faţă de acţiunea altor factori etiologici sau faţă de alte agresiuni, cel mai adesea
exogene implicate în etiologia spondilitei anchilozante, dar, care, în absenţa terenului ereditar
favorizant nu ar conduce la o stare morbidă.
 41

1.2.3. Patogenie

Factori infecţioşi:
Alături de factorii genetici, un rol important se acordă factorilor de mediu, respectiv
infecţiilor. Iniţial s-a acordat importanţă infecţiilor genito-urinare, iar mai apoi s-a discutat
implicarea Klebsellei Pneumonie. Agentul infecţios a fost identificat la 70% dintre pacienţii cu
spondilită anchilozantă în perioada activă de boală şi numai 20% dintre cei în fază inactivă,
incidenţa agentului infecţios pe locul următor fiind de 16%.

Forestier, in 1938 apreciază că infecţiile gonococice latente ar juca un rol hotărâtor în

patogenia spondilitei anchilozante, iar frecvenţa maladiei net superioară la bărbaţi s-ar datora
traectului diferit al limfaticelor prostatei şi veziculelor seminale, care merg la ganglionul presacrat,
de unde limfa urcă pe faţa anterioară a coloanei vertabrale, comunicând cu limfaticele sacrului şi
articulaţiile vertebrale. Mai plauzibile faţă de alte ipoteze, aceasta ar putea explica numai acele
cazuri de spondilită anchilozantă la care întâlnim infecţia neisseriană în antecedente. Ori, numărul
cazurilor la care nu întâlnim gonococia, care să fie precedată de apariţia spondilitei anchilozante,
este mult mai mare.
In 1916, Leroy şi Fessinger descriu triada conjunctivită-uretrită-sinovită postdizenterică
la patru bolnavi la care Reitrer mai adaugă un caz.
Aşa s-a născut ipoteza reumatismului de origine enterică. Dar între cele două războaie
mondiale, s-au descris unele oculo-uretro-sinovite concomitent sau urmând enteritele dezinterice
sau asociate cu uretrite negonococice.
Este de mult cunoscut rolul recto-colitei, ulcero-hemoragice în determinarea proceselor
 42

de sacroileită bilaterală, cu evoluţie ascendentă progresivă tip spondilită anchilozantă.

Dacă asocierile amintite nu pot explica etiologia infecţioasă a tuturor cazurilor de
spondilită anchilozantă, ipoteza infecţioasă este mai degrabă susţinută de aspectul clinico-evolutiv
al bolii cu fenomenele insotitoare (V.S.H.accelerat, anemie hipocromă, astenie, subfebrilitate,
pierdere în greutate), ca şi modificările anatomopatologice de tip inflamator ale articulaţiei afectate.

Alţi factori etiopatogenici:

În absenţa unei etiologii sigure, în apariţia şi evoluţia spondilitei anchilozante au fost

implicaţi numeroşi factori.
S-a crezut că spondilita anchilozantă s-ar datora unei hiperparatiroidii şi s-a comunicat
chiar rezultate bune după paratiroifdectomie, neconfirmate ulterior.

Hollander explica osificarea ligamentlor prin legea Holznecht după care aceasta ar fi o
reacţie de apărare faţă de osteoporoza corpilor vertebtrali, spondilita anchilozantă fiind mai mult o
osteopatie decât o poliatropatie.

Traumatismele coloanei vertebrale, chiar minore neînsemnate, expunerile repetate sau

prelungite la frig si umezeala, au fost evidentiate anamnetic la un procent însemnat din cazuri.
Observaţiile clinice precise arată că acestea pot interveni ca factori favorizanţi, precipitanţi sau de
redeşteptare a bolii dar nu li se pot atribui un rol determinant evident.

Oricum, în precizarea ei individualizarea tratamentului la un spondilitic este absolut

necesar ăa investigăm eventuala existenţă a unor factori exogeni posibila implicare în apariţia şi
agravarea suferinţei şi aupra cărora putem interveni terapeutic şi recuperator.
 43

1.2.4. Diagnostic clinic (simptomatologia )

Examen clinic
- sensibilitatea articulaţiilor sacroiliace:
- îndepărtarea/apropierea crestelor iliace;
- exercitarea unei presiuni asupra lor;
- hiperextensia şoldului.
- sensibilitate la percuţia apofizelor spinoase;
- contractura muşchilor paravertebrali;
- limitarea anteflexiei coloanei lombare:
- distanţa degete-sol;
- manevra Schöber.
- limitarea flexiei laterale a coloanei lombare;
- ştergerea lordozei lombare;
- cifoză toracală (în jumătatea superioară a coloanei toracale);
- diminuarea expansiunii cutiei toracice, cu respiraţie de tip abdominal;
- limitarea mobilităţii coloanei cervicale (flexie anterioară):
- distanţa occiput-perete;
- distanţa bărbie-stern;
- flexie laterală;
- rotaţia capului.
 44

Fără tratament corespunzător, în stadiile avansate ale bolii, coloana vertebrală devine
rigidă, cu ştergerea lordozei lombare, cifoză toracală superioară, protecţia anterioară a coloanei
cervicale, iar şoldurile şi genunchii sunt fixaţi în flexie.

Criterii de susţinere a diagnosticului:

- examenul clinic semnat subiectiv şi obiectiv
- examene clinice radiologice şi de laborator.

Criterii de diagnosticare devenite clasice în faza de debut a bolii:

- rahialgia nocturnă lombară, dorsală sau cervicală;
- durere în fese uni- sau bilaterala;
- prinderea toracelui în procesul inflamator cu limitarea expansiunii respiratorii;
- localizări periferice de tip inflamator;
- redoare lombară sau cervicală;
- osificări paravertebrale;
- artrite interapofizare;
- V.S.H.accelerată;
- evoluţie în pusee, cel puţin un puseu dureros;
- apartenenţa la grupul HLA-B27.

Examenul clinic ( semne subiective şi obiective):

Odată ce diagnosticul a fost stabilit examenul clinic al bolnavului trece pe primul plan în
ceea ce priveşte precizarea formei clinice şi gradul afectării din punct de vedere funcţional al
 45

segmentelor prinse de procesul inflamator cronic. Tot prin examenul clinic obţinem informaţii în
ceea ce priveşte ritmul evoluţiei bolii şi împreună cu datele furnizate de examenele paraclinice,
posibilitatea de a aprecia eficacitatea mijloacelor terapeutice aplicate.

Examenul clinic al bolnavului de spondilită anchilozantă presupune:

- examenul clinic general pe aparate şi sisteme;
- examenul coloanei vertebrale în ansanblu şi pe segmente, ca şi a articulaţiilor
umerilor, şoldului şi articulaţiile periferice;
- stabilirea restului funcţional (adică a segmentelor neafectate, care trebuie menţinute
şi tonifiate cu ajutorul mijloacelor terapeutice şi de profilaxie de care dispunem);
- înregistrarea dinamică, în fişa de dispensarizare a bolnavului de spondilită
anchilozantă, a datelor de bilanţ osteoarticular şi muscular, atât pentru segmentele afectate, cât şi
pentru cele libere, pentru a surprinde primele semne de extindere a bolii.
Aceste date vor fi comparate cu cele considerate normale de statică şi dinamică
osteoarticulară şi vor fi raportate la situaţia concretă a pacientului (condiţii de viată şi muncă,
activitate profesională cu specificul ei, deprinderi etc.).

Afectarea extraarticulară
- afectare oculară:
- uveită acută anterioară unilaterală.
- afectare cardiovasculară:
- insuficienţă aortică,
- tulburări de conducere atrio-ventriculare.
- afectare renală:
- nefropatie glomerulară cu depozite mezangiale de IgA,
- amiloidoză renală.
- afectare pulmonară:
- fibroză pulmonară (în special în lobii superiori),
- chiste pulmonare.
- afectare neurologică:
- sindrom de coadă de cal.
 46

1.2.5. Diagnostic paraclinic

Investigaţii paraclinice (examen radiologic, probe de laborator):

a) - examen radiologic:

Pot fi observate în consecinţă:

- o lărgire a spaţiului articular;
- un aspect şters cu un contur neregulat al marginii liniei articulare, care sunt erodate cu
diverse şanţuri;
- o condensare osoasă, pe ambele versante mai evidentă pe cele iliace;
Uneori interlinia sacro iliacă capătă un aspect dinţat, se formează punţi fibroase şi mai
apoi cele osoase care treptat duc la sinostază.

Modificările vertebrale:
- inelul fibros al discului se calcifiază o dată cu calcifierea corpilor vertebrali şi în
acelaşi timp apar punţi osoase cu o structură fină, lamelară şi o poziţie verticală.
- Articulaţiile intervertebrale;
Tabloul radiologic al leziunilor spondilitei anchilozante ale articulatilor periferice
seamănă foarte mult cu leziunile din artrită reumatoidă dar evoluţia lor diferă: în spondilita
anchilozantă artritele sunt nondistructive şi osifiante.
 47

b) - examen de laborator :
Cea mai valoroasă probă de laborator este viteza de sedimentare a hematiilor (V.S.H.).
La 80% din bolnavi V.S.H. este crescut cu valori oscilând între 20-100 mm/h. Nu există
relaţie între valorile V.S.H. şi vechimea bolii, dar accelarea ei arată, de cele mai multe ori, o fază de
activitate a bolii.
În 15-20% din cazuri, V.S.H. este normală, deşi clinic pot fi uneori semne de evoluţie.
La 23% din cazuri s-au întâlnit valori până la 10.5 gr la mie hemoglobină.
Numărul leucocitelor se situează, în majoritatea cazurilor între limitele normale.
Urocultura a fost sterilă la 87.5% şi a evidenţiat prezenţa colibacilului la 12.5%.

Explorări paraclinice
Hemogramă completă este o analiză extrem de importantă care poate oferi informaţii
despre alcătuirea sângelui, numărul de celule regăsite în acest fluid şi tipul acestora, cele mai
importante fiind celulele roşii, celulele albe şi plachetele. Plachetele sunt fragmente de celule
produse de megacariocite, care joacă un rol important în procesul de coagulare.
 48

Valorile normale ale hemogramei complete variaza in funcție de sex, vârstă și de altitudine. 
Celule albe (leucocite) 
Barbați și femei: 4,500-11,000/mcL3 or 4.5-11.0 x 109/litru (SI unități) 

Celule albe diferențiate

 Neutrofile: 50%-62%
 Neutrofile nedezvoltate: 3%-6%
 Limfocite: 25%-40%
 Monocite: 3-7%
 Eozinofile: 0%-3%
 Bazofile: 0%-1%

Celule roșii
 Bărbați: 4.7-6.1 milioane RBCs per microlitri (mcL) ori4.7-6.1 x 1012/litru (SI unitati)
 Femei: 4.2-5.4 milioane RBCs per mcL ori 4.2-5.4 x 1012/L
 Copii: 4.0-5.5 milioane RBCs per mcL ori 4.6-4.8 x 1012/L
 Nou-născuți: 4.8-7.1 milioane RBCs per mcL ori 4.8-7.1 x 1012/L

Hematocrit (HCT)
 Barbați: 42%-52% or 0.42-0.52 volum fractionar (SI unitati)
 49

 Femei: 37%-47% or 0.37-0.47 volum fractionar

 Copii: 32%-44%
 Nou-născuți: 44%-64%

Hemoglobina
 Barbati: 14-18 grame per decilitru (g/dL) or 8.7-11.2 millimoli per litru (mmol/L) (SI
unitati)
 Femei: 12-6 g/dL ori 7.4-9.9 mmol/L

Platchete (trombocite) 
Valori normale: 
Copii: 150,000-450,000 plachete per mm3 or 150-450 x 109/litru (SI unitati) 
Adulti: 150,000-400,000 plachete per mm3 or 150-400 x 109/litru (SI unitati) 

MPV Valori normale: 

Copii: 7.4-10.4 mcm3 ori 7.4-10.4 fL 
Adulti: 7.4-10.4 mcm3 ori 7.4-10.4 fL 

Disfuncții:
- anemie normocromă, normocitară
- sindrom inflamator
- creşterea VSH,
- creşterea fibrinogenului,
- creşterea proteinei C reactive,
- creşterea α2 globulinelor.

- anomalii imunologice:
- creşterea IgA,
- HLA-B27 (prezent la 90% dintre bolnavi).

- examen radiologic:
- articulaţii sacroiliace (sacroileita):
- grad 0: aspect normal;
 50

- grad I: aspect înceţoşat al articulaţiei;

- grad II: pseudolărgirea spaţiului articular (prin eroziunile subcondrale de pe ambele
versante ale articulaţiei);
- grad III: scleroză periarticulară (osteocondensare) cu reducerea spaţiului articular
(„margine de timbru poştal”);
- grad IV: anchiloză articulară, cu fuziune şi dispariţia spaţiului articular.

-coloană vertebrală:
- aspect pătrat al vertebrelor (profil),
- sindesmofite,
- rectitudinea coloanei lombare,
- tardiv: „coloană de bambus” (prin sindesmofite, anchiloză osoasă a articulaţiilor
interapofizare, calcificare a ligamentelor interspinoase).
- eroziuni la nivelul simfizei pubiene;
- spiculi osoşi la nivelul calcaneului, crestei iliace, ramurii ischio-pubiene, marelui
trohanter (entezită);

-articulaţii periferice:
- îngustarea spaţiului articular,
- scleroză subcondrală,
 51

- osteofite marginale,
- anchiloză osoasă (tardiv).

1.2.6. Diagnostic diferential

Diagnostic pozitiv:
- criterii clinice:
- durere lombară joasă şi redoare de peste 3 luni, ce se ameliorează prin exerciţii şi nu
dispare în repaus;
- limitarea mişcărilor coloanei lombare în plan sagital şi frontal;
- limitarea expansiunii cutiei toracice, faţă de valorile normale corectate.
- criterii radiologice:
- sacroileită bilaterală, gradul II-IV,
- sacrileită unilaterală, gradul III-IV.

Spondilita anchilozantă este diagnosticată în prezenţa sacroileitei (diagnostic radiologic), asociată

cu cel puţin un criteriu clinic.

1.2.7. Evolutie. Prognostic

 52

Boala are o evoluţie îndelungată cu exarcerbări şi remisiuni spontane sau terapeutice. Cu

cât debutul bolii este mai precoce cu atât evoluţia este mai severă. 15% dintre bolnavii cu spondilită
debutantă la vârsta de 15-16 ani vor necesita în următorii 15 ani de proteza totală de şold. Prezenţa
manifestărilor extraarticulare ca irita acută, amiloidaza secundară sau o evolutie rezistentă la
tratament întunecă prognosticul bolii.

Prognosticul funcţional, cu excepţia formelor rapid şi sever invalidante, este, de

asemenea, bun ca şi capacitatea de muncă pe care va trebui să o păstrăm atât cât este posibil şi să
încurajăm bolnavii să nu abandoneze munca. Uneori, se poate pune problema reorientării
profesionale.

În general, evoluţia şi prognosticul spondilitei anchilozante sunt în funcţie de precocitatea

diagnosticului şi tratamentului.

Prognosticul este dependent de:

- vârsta debutului,
- prezenţa manifestărilor extraarticulare,
- prezenţa oligoartritei,
- prezenţa afectării articulaţiei coxofemurale,
- prezenţa dactilitei.
 53

Complicaţii:
- amiloidoză renală,
- tulburări de conducere atrio-ventriculare (bloc atrioventricular complet),
- insuficienţă cardiacă,
- infecţii respiratorii,
- insuficienţă respiratorie

1.2.8. Tratament

Tratament  Profilactic 
Sunt recomandate metode de profilaxie secundară, prin evitarea poziţiilor vicioase,
gimnastica respiratorie, evitarea staticii prelungite şi mersul pe teren accidentat.
Sportul recomandat este înotul: spate, bras, fluture . Se mai pot executa exerciţii de
fitness în limita posibilităţilor.

Tratament igieno-dietetic 
Caracterul cronic al bolii, modificările degenerative articulare şi atrofiile musculare,
anemia etc., sunt elemente clinice care orientează regimul alimentar al spondilartriticului.
Este necesar un aport caloric suficient, dar cu o proporţie crescută de proteine animale,
în scopul diminuării tulburărilor distrofice şi anemiei. De asemenea, regimul va include
 54

suplimentari de vitamine, în special vitamina C dar şi a vitaminelor din grupul B, şi a vitaminelor A

şi D.
Prezenta anemiei impune, în plus, o alimentaţie bogată în fier.
Mai este recomandat un regim alimentar moderat hiposodat.
Mai este necesar un regim de protecţie a mucoasei gastrice, cu evitarea alcoolului,
condimentelor, supelor de carne, dulciurilor concentrate etc. (deci a tuturor alimentelor care cresc
secreţia gastrică) şi administrarea preventivă a laptelui şi derivaţilor nefermentaţi. Se indică, de
asemenea aplicarea unui sistem de mese mici, repetate cel putin în perioada administrării unor
medicamnente ca drogurile antiinflamatoare nesteroidiene.

Tratament medicamentos 

Antiinflamatoriile nesteroidiene
Nu toate medicamentele din această
categorie sunt la fel de eficiente în spondilita anchilozantă. S-a observat că dacă fenilbutazona şi
indometacinul sunt extrem de active, salicilaţii (aspirina) sau fenilpropionicele aduc beneficii mult
mai reduse.
Fenilbutazona are un efect analgezic puternic şi o activitate antiinflamatoare
remarcabilă. Este indicat tuturor bolnavilor care nu au beneficiat de tratament salicilic în prealabil.
Efectul fenilbutazonei asupra durerii şi a celorlalte simptome ale spondilitei anchilozante este atât
de prompt şi de puternic încât administrarea medicamentului contribue la o bună precizare a
diagnosticului. În cazul lipsei unui răspuns favorabil se impun revizuirea diagnosticului de
 55

spondilită anchilozantă.

Fenilbutazona suprimă redoarea determinată de inflamaţiile ligamentare recente şi după unele păreri
ale reumatologilor se pare mai degrabă că suspendă evoluţia leziunilor radiologice decât să
stabilizeze evoluţia bolii. De obicei se folosesc doze a circa 600 mg, respectiv 3 drajeuri pe zi în
primele 3- 5 zile, de 400 mg timp de o altă săptămână, aceasta ca un tratament de atac după care se
stabilizează la o formă de întreţinere, care trebue să ajungă la doze de 200 mg pe zi.
Principalele efecte secundare sunt :
- erupţiile alergice
- ulcerul gastroduodenal (uneori poate sângera) ;
- retenţia hidrosalină ;
- anemie ;
- hepatită ;

Ca măsuri de prevenire sunt indicate :

- dietă fără sare ;
- administrarea de alcaline: carbonat de calciu şi de magneziu ;
- efectuarea hemogramei la două - trei saptămâni.

Indometacinul are unele avantaje care il fac greu de inlocuit în terapia spondilitei
anchilozante, unul dintre ele fiind absorbţia digestivă rapidă. Se administrează o doză de atac de 75
– 100 mg / zi, doză pe care o putem creşte până la 200 mg / zi dacă efectele sunt nesatisfacătoare ;
dupa una – două săptămâni se poate trece la o doză de întreţinere de 25 – 75 mg / zi.

Alte antiinflamatorii nesteroidiene

- Acidul acetilsolicilic; Tolmetin; Suldinac; Zomeripac;
Oxifenilbutazona; Ibuprofen; Fenoprofen; Pirprofen; Naproxen; Naproxen;
Meclofenamat de Na; Acid nefenomic; Diclofenac; Feldene.
In spondilita anchilozantă utilizarea acestor substante constituie baza terapiei medicamentoase.

Antiinflamatoriile steroidiene
Corticoterapia pe cale generală are utilitate redusă în spondilita anchilozantă. Indicaţiile
prednisonului trebuie limitate la cazurile în care antiinflamataorele nesteroidiene se dovedesc
 56

ineficiente sau contraindicate.

Acestea se dovedesc a fi de cele mai multe ori cazuri cu artrite periferice trenante.
Administrarea locală de glucocorticoizi, intraarticular sau la nivelul proceselor
entezopatice, este mult mai mult folosită şi cu beneficii certe pentru pacient. Drogul cel mai folosit
este betametazona (Diprophos).

Terapia de fond
Sulfasalazina în doza de 2-3 g / zi. Efectele favorabile ale terapiei apar in 6 - 8
săptămâni. Pentru formele extrem de rezistente la tratament se poate încerca metotrexat sau
ciclofosfamida.

Medicamente biologice

Ele au rolul de ţine sub control reacţia sistemului imunitar împotriva propriilor substanţe
din corp. Se prescriu doar de către medicul reumatolog.
Cel mai cunoscut factor biologic este factorul de necroză tumorală (TNF). Acesta este un
curier care, într-o situaţie normală, ar trebui să asigure faptul că limfocitele ştiu ce să facă.
În cazul spondilitei anchilozante ceva merge greşit: TNF comunică limfocitelor ce
trebuie să facă, dar în acelaşi timp le excită. Medicamente anti TNF (cum sunt infliximab,
etancercept, adalimumab) au grijă că TNF să nu activeze celulele.

Tratamentul ortopedic- chirurgical 

Tratamentul ortopedic
- făcut de specialişti are ca scop reducerea treptată, cu ajutorul aparatelor gipsate sau al
imobilizării limitate în timp a leziunilor hiperalgice și este indicat pentru corectarea unor mari
diformităţi care se instalează, cu tot tratamentul medicamentos şi balneo-fizoical corect aplicate.
Când poziţiile fiziologice nu pot fi controlate şi corectate cu ajutorul posturilor sau când
durerile şi contracturile musculare sunt mari şi nu diminuează sub tratament pot fi indicate corsete
rigide de gips. Pentru a forța corectarea cifozei dorsale,uneori se introduc bucăţi de fetru între corset
şi stern. Pentru prevenirea şi corectarea flexiei coloanei cervicale cât şi proiecţiei anterioare a
capului se adaugă corsetului un suport pentru bărbie, care menţine privirea bolnavului înainte şi
 57

extensia coloanei cervicale.

Tot ca măsuri ortopedice pot fi indicate cadre sau paturi de hiperextensie.

Indicaţiile uneia sau alteia dintre posibilităţile oferite de ortopedie se va face în funcţie
de starea clinică a bolnavului şi de felul cum răspunde la tratamente, având totdeauna în vedere
faptul că anchiloza coloanei şi a altor articulaţii afectate în spondilită, este de dorit să se facă în
poziţii fiziologice cu păstrarea axelor, funcţionale, de mişcare.

Tratamentul chirurgical
Tratamentul chirurgical are rol protector şi corector. Este recomandat în regiunile
lombare şi cervicale, rezecţia articulaţiilor interapofizare şi a ligamentului interspinos este destul de
dificilă şi se aplică pe scară destul de răstrânsă. Tratamentul la această boală este rezervat unor
cazuri speciale atunci când afectarea articulaţiilor periferice este de o agresivitate intensă sau când
deformările şi anchilozele sunt atât de pronunţate, încât fac dificilă sau imposibilă activitatea de
autoservire a bolnavului. Osteotomiile vertebrale sunt indicate celor cu deformare fixă şi mare a
coloanei în flexie.
Artrodeza unei articulaţii mari.
Endoprotezele, dacă indicaţia pentru endoproteză se pune relativ uşor în cazul
pacienţilor de 60- 70 ani, în cazul tinerilor nu se poate opta de la început pentru endoproteză ca
soluţie definitivă.
 58

Tratamentul recuperator B.F.T. ( balneofizioterapie )

a). Principiile şi obiectivele tratamentului B.F.T.

- reducerea durerii, care este factorul determinant în cadrul recuperării
- obţinerea stabilităţii
- obţinerea mobilităţii
- coordonarea mişcării coloanei vertebrale

Tratamentul prin hidrotermoterapie

Termoterapia este, dupa kinetoterapie, procedeul fizical cu cea mai largă aplicare.
Principalul său scop este de a favoriza programul postural şi de mişcare prin efectul antialgic,
decontracturant şi sedativ pe care îl produce, dar contează şi beneficiile hipertermiei în sine,
generatoare de vasodilataţie, urmată de ameliorarea nutriţiei tisulare, intensificarea eliminării
cataboliţilor şi îmbunătăţirea unor funcţii imunologice. Se utilizează deopotrivă termoterapia prin
conducţie, convecţie şi radiaţie, cu accent pe cea dintâi, în aplicarea generală.

Aplicaţiile de căldură se împart în:

- aplicaţii generale de căldură;
- aplicaţii locale de căldură;
 59

Aplicaţiile generale de căldură se împart în aplicaţii umede şi uscate. Din cele umede fac
parte băile, înpachetările generale cu nămol şi băile cu aburi.

Băile calde
Băile calde, în funcţie de temperatura apei, sunt considerate următoarele:
- la temperatura de indiferenţă (360 C);
- calde (370 C);
- hiperterme (38-390 C);
- intens hiperterme (400 C).
In spondilita anchilozantă sunt indicate, mai ales, băile hiperterme, cand urmărim
efectele circulatorii şi spasmolitice, miorelaxante în vederea pregătirii pentru kinetoterapie şi băile
intens hiperterme de 400 C şi peste, atunci când dorim să interceptăm mecanismele imunologice cu
scopul modulării lor.
Băile de 380 C timp de 10 minute sunt foarte potrivite înainte de o şedinţă de
kinetoterapie.
În băile de 400 C şi peste fluxul termic este foarte intens. Termoreceptorii sunt puternic
excitaţi, se produce reflexul termocirculator, care va declanşa vasodilataţia bruscă periferică, cea ce
va solicita circulaţia sistematică.
 60

Efectul antiinflamator şi antiinfecţios se explică atât prin acţiunea directă pe germenele

incriminat, cunoscându-se sensibilitatea diferiţilor germeni la valori variate de temperatură înaltă,
cât şi prin vasodilataţie şi creşterea debitului circulator.

Vom evita termoterapia generală la bolnavii trataţi, cu afecţiuni asociate, cardiovasculare

sau respiratorii, la care vom prefera o termoterapie generală blândă sau locală.

Pentru efectul miorelaxant sunt incluse aplicatile umede de caldură decât cele uscate.

Bolnavilor de spondilită li se pot indica băile hiperterme atât în staţionare cât şi în

dispensare, policlinici, sanatorii balneare sau la domiciliu dupa următoarea tehnică: Corpul
imersionat până la gât în cada cu apă caldă la 35 0 C. Comprese umede reci pe frunte, termometru
sub limbă, aparat de tensiune la îndemână. La 3-5 minute din momentul imersiei se creşte
temperatura apei cu 10 C şi, apoi, la fiecare 1-3 minute se creşte cu 1 0 C prin adaos de apă caldă,
până la 38.50 C-39.50-400 C temperatura sublinguală şi 41-450 C temperatura apei din baie. După ce
am atins temperatura centrală dorită, bolnavul rămâne în baie încă 10-20 minute.

În timpul procedurii se urmăreşte pulsul, care creste cu 10-20 bătăi pe minut, pentru
fiecare grad de temperatură centrală. Se va urmări, de asemenea raportul dintre puls şi respiraţie.

Pentru a menţine efectul de încşlzire se recomandă, după baie, împachetarea uscată

completă 40-50 minute, cu comprese pe frunte, controlând pulsul şi tensiunea în continuare.

Procedura poate fi urmată şi de masaj sedativ sau spălare cu duş rece la 20 0 C timp de 20
secunde.
Altă procedură de hidroterapie generală, mai puţin folosită este baia cu nămol integral
(cu nămol sapropelic sau cu nămol de turbă). Deoarece nămolul are termoconductibilitate mai mică
decât apa, transferul de caldură spre tegument este mai lent. De aceea, la băile de nămol se folosesc
temperaturi mai mari, până la 46-470 C faţă de 44-450 C în băile cu apă.
 61

Mai des folosite în staţiuni balneare sunt băile cu nămol diluat (5-10 Kg./vana) la 37-39 0
C la 20 de minute, băile cu sare (2-4 Kg/vana) sau apă sărată de Ghiol 37-390 C, 15-20 minute.

Împachetarea generală cu nămol cald necesită 25-35 Kg nămol la cel puţin 420 C, cu care
se face o ungere pe părţile expuse ale corpului în strat gros de 2-3 cm. Cu cât nămolul este mai
vâscos, se poate folosi la temperaturi mai mari, până la 500 C.

Atât în timpul băii cât şi împachetării cu nămol, se va pune compresa umedă rece pe
frunte, care protejează, crescând termoliza.

Pe lângă programul terapeutic deschis se vor adăuga:

 62

- băi cu ape minerale;

- băi cu ape termale;
- băi cu plante și sare;
- băi cu nămol.

Mediul ambiant ca și ieșirea din mediul obișnuit va grăbi pacientului vindecarea și

corectarea stării psihice. Se recomandă stațiunile: Ocna Mureș, Slănic Moldova, Căciulata,
Călimănești, Băile Felix, Băile 1 Mai, Băile Herculane, Vatra Dornei, Eforie Nord, Techirghiol,
Mangalia, Amara, Sovata.

Baia de abur
În baia de abur completă, vaporii de apă au temperatura de 500 C sau puţin peste.
Baia de abur se poate face în camera cu abur, dulap cu abur sau în instalaţii improvizate.
În 15 minute se eliberează deficitul caloric, după care, la fiecare 15 minute temperatura
centrală creşte cu 10 C, aceasta ajungând la 39-39.50 după 25-30 minute de baie.
După baia de aburi, se recomandă o procedură de răcire (o fuziune completă, baie de
imersie în cadă sau bazin, duş general rece), pentru a reface tonusul vascular şi a îndepărta
transpiraţia.

Dintre procedurile uscate de termoterapie generală, bolnavilor de spondilită le pot fi

indicate: baia de lumină generală, sauna şi baia de nisip.

Baia de lumină generală

Este o procedură termoterapeutică intensă, datorită acţiunii directe asupra tegumentelor a
razelor inflaroşii şi vizibile din spectrul electromagnetic.
Este o baie de aer cald. Căldura este dată de 20-25 de becuri de 100-wati. Aerul din baia
de lumină se încălzeşte la 60-800 C.
Baia generală de lumină se suportă bine, în primă fază, pentru că aerul este uscat. După
20 de minute, în faza a doua a băii de lumină, termoliza nu mai este eficientă, transpiraţia stagnează
şi curge, procedura se suportă greu. Se pune compresa umedă pe frunte, termometrul sub limbă.
Procedura poate fi urmată de împachetare umedă completă 20-30 minute sau spălare completă la
220 C duş sau afuziune fulger. O baie generală de lumină de 15 minute este o pregătire foarte bună
pentru kinetoterapie. Ea poate preceda şi unele proceduri de electroterapie indicată în spondilită.
 63

Sauna
Este indicată pentru efectul sau vasomotor. Metoda trebuie limitată la spondilitici o dată
pe săptămână supraveghind atent parametri (temperatura camerei 80 - 90 grade, umiditatea relativă
10- 15 grade), timpul de expunere 8, 12,15 minute o dată, apoi de două ori şi procedeul de răcire
(duş).
Sauna se execută într- o cameră cu pereţi din lemn de pin, temperatura aerului se ridică
la 80- 100 grade celsius dar umiditatea aerului este foarte mică. Este bine suportată chiar de cei cu
infarct în antecedente. În timpul procedurii se poate arunca peste piatra încinsă 1- 2 litri de apă, care
se evaporă instantaneu şi dă senzaţia unui jet de caldură pe piele. Se poate face şi flagerare cu nuele
foarte elastice care eliberează histamina, mărind vasodilataţia. După această supraîncălzire, urmează
imersia într- un bazin mic cu apă rece sau un duş foarte rece sau imersia în piscină terapeutică.

Baia completă de nisip

Este indicată la cei cu spondilită în timpul curei de litoral. Se poate face pe plajă mării
sau cu nisip fin, cu artos încalzit artificial la 40-50 grade celsius. Pacientul se aşează dezbrăcat pe
nisip, apoi va fi acoperit cu un strat de nisip, gros de 10- 12 cm., compresă rece pe frunte, durata 20-
30 minute. După procedură urmează spălarea completă sau baie în mare, aplicaţiile locale ca şi cele
generale pot fi umede sau uscate.

Dintre aplicaţiile locale de caldură se pot recomanda:

Împachetarea cu parafină
Aplicată corect este cea mai bună procedură de termoterapie locală. Parafina are
temperatura de topire de 50- 60 grade celsius şi termoconductibilitatea mai mică decât a apei.
Corect, parafina, se aplică lichidă sau semilichidă prin pensulare, baie sau turnando într- un manson
în jurul articulaţiei. Împachetarea cu parafină va fi urmată de spălarea regiunii la 20- 22 grade
celsius.

Baia ascendentă la extremităţi

Se face ţn căzi speciale pentru mâini şi picioare; la început apa are temperatura de 35
grade celsius şi în decurs de 6 minute se creşte până la 40- 44 grade celsius. După atingerea acestei
 64

temperaturi, procedura se continuă 20- 45 minute; este indicată, mai ales bolnavilor de spondilită
care au tulburări de circulaţie periferică. Dacă restul corpului este izolat termic (acoperit) şi
sudoarea nu se poate evapora suficient, aportul de caldură poate avea efect hiperemiant.

Cataplasme, împachetările locale cu nămol

La 44 - 46 grade celsius în strat de 2- 4 centimetri pe o durată de 25-35 minute,
realizează o termoterapie mai intensă. Se aplică în regiunea dorsală a trunchiului pe centuri şi
membre, părţile de corp pe care nu s-a aplicat nămolul fiind acoperite, urmează curăţirea.

Aplicaţiile locale de caldură uscată

Baia de lumină parţială:
Poate fi indicată o reîncălzire înainte de kinetoterapie. Dacă durata este mai mare de 20
minute şi restul corpului este acoperit, poate avea efect hiperemiant. Este urmată de spălare la 22
grade C. sau duş general scurt. Se pot prescrie de 1-3 ori pe zi câte 15-20 minute.

Tratamentul prin electroterapie

Foloseşte curentul electric sub diferite aspecte în scop terapeutic. Este o metodă
pasivă, în general uşor de suportat; în cazul spondilitei anchilozante, electroterapia poate fi inclusă
între alte tratamente în cadrul unei cure balneare.

Curentul de joasă frecvenţă:

Dintre curentii de joasă frecvenţă (0,00 Hz) indicaţi ca: galvanizare, ionizări,
stimuli de joasă frecvenţă (sinusoidali, neofaradic, rectangulari, triunghiulari, progresivi,
exponenţiali, diadinamic), în tratamentul spondilitei putem folosi ionogalvanizările şi curenţii
diadinamici.
Folosirea curentului galvanic este cea mai veche dintre metodele de electroterapie.
Oricare ar fi metodologia de aplicare, efectele vasculare sunt pe primul plan, crescând debitul
cutanat circulant, cu 500%, iar pe cel muscular cu 300%.
La locul de aplicare al electrozilor se produc fenomene fizico-chimice care modifică
excitabilitatea şi conductibilitatea ţesuturilor astfel la anod: scade excitabilitatea, scade diferenţa de
potenţial. Durata unei şedinţe este de 15 - 20 minute, iar ritmul de aplicare poate fi in funcţie de
 65

starea clinică, de două trei ori pe zi, zilnic, sau la două - patru zile. Numărul total de 10 - 15 şedinţe
se poate repeta dupa două săptămâni - trei luni.
Vom avea grijă ca pe durata tratamentului bolnavul să adopte o postură relaxantă. În
cazul spondilitei, acest aspect, este foarte important întrucât, pe durata unei galvanizări pacientul
poate face concomitent şi tratamentul postural, în funcţie de regiunea de tratare. Oricare ar fi
amplasamentul electrozilor, vom ţine seama mereu ca anodul este electrodul analgetic şi de obicei,
va avea o suprafaţă mai mică. Electrodul indirect - catodul - va avea o suprafaţă mai mare situat,
distal de anod, va rezulta un curent descendent sedativ, situat proximal, va rezulta un curent
ascendent proximal.

Băile galvanice ( patru celulare). Pot fi deasemenea , recomandate bolnavilor de

spondilită anchilozantă, mai ales celor cu forme periferice, când sunt afectate articulatiile mici ale
extremităţilor.

Folosind efectele de polarizare şi modificare a permeabilităţii tisulare ale curentului

galvanic, putem introduce prin tegument substanţe farmacologice active. Procedura este o
ionogalvanizare sau mai simplu ionizare. In cazul afecţiunilor articulare cronice, inflamatorii sau
degenerative, ionoforeza este mult utilizată. Între alte avantaje ale metodei, faţă de administrarea
parenterală a medicamentelor, amintim că, prin ionoforeza, putem delimita precis zona de tratat în
funcţie de mărimea şi funcţia electrozilor având posibilitatea de a introduce local doze relativ mari
de substanţă farmacologică activă ca ioni, deci ca formă electrochimică, care intră imediat în
reacţie.
 66

Dar datorită ioniolor de la suprafaţa tegumentelor, cantitatea de substanţă activă care

patrunde se reduce. De aceia, este necesar ca soluţia anodică sau catodică să conțină de cel puţin 20
ori mai mulţi ioni activi de introdus.
După ce curăţim tegumentul aplicăm electrodul prin intermediul învelişului hidrofil
îmbibat cu soluţia medicamentoasă la care se adaugă 4- 5 mm soluţie de protecţie. Trecerea unor
substanţe în tegument este foarte mică sau nu pătrunde deloc (butazolidina); altele (antibioticile) nu
se introduc prin ionoforeza pentru ca sunt foarte alergizante. Se folosesc substanţe cu acţiune
antiinflamatorie, antialgică, care sunt indicate în tratamentul spondilitei.
Practic putem face ionizările cu aceeasi aparatură şi accesorii ca pentru galvanizări.
Deasemenea în loc de a imbiba stratul hidrofilic cu apă sau cu ser fiziologic călduţ, vom folosi una
din soluţiile medicamentoase.

Curenţii diadinamici sunt utilizaţi în spondilita anchilozantă cu scop diotropic

(resorbtiv) (de exemplu P S cu inversarea polilor la 1- 2 minute) ăi inhibitor (antialgic) (de
exemplu, D F si sau P N cu polul negativ pe zona dureroasă, 6 - 8 ăedinţe de câte 3 - 4 minute, cu
electrozi medii temelari plasaţi paravertebrali). Curenţii diadinamici sunt curenţi sinusoidali,
redresaţi, au trei efecte principale:
- de stimulare a motricităţii, sensibilităţii şi troficităţii
- efect de inhibiţie prin blocaj catodic al durerii, al tonusului muscular crescut în stările
spastice;
- efect de obisnuinţă, ceea ce însemnă de fapt inhibiţia, anularea primelor două efecte;
Ritmul de aplicare al edintelor poate fi după starea clinică a bolnavilor de două trei ori pe zi sau o
şedinţă la două trei zile. Când urmărim efectul analgetic, este bine să sistăm procedura după 6 - 8
sedinţe pentru că uneori continuând aplicarea ei, durerile se pot exacerba.

Curenţii interferenţiali se utilizează în spondilita anchilozantă de preferinţă la

frecvenţa între 12 - 100 Hz, care asigură un efect combinat, antialgic şi decontracturant. Se preferă
aplicaţii, rezultate prin încrucişarea a doi curenţi de frecvenţă medie redresaţi şi modulaţi, în
amplitudine.
În varianta stabilă, interferenţa curenţilor rezultă din plasarea pe regiunea vizată a patru
elecrozi tip placă sau ventuză, (pentru obţinerea unei interferenţe maxime se poate recurge la
tehnica de aplicare spaţială a trei circuite) în timp ce în varianta cinetică se utilizează doi electrozi
tip ”manuşă” cuplaţi fiecare cu câte un electrod placă fix.
 67

Se obţine în acest fel concentrarea efectului la suprafaţă sau în profunzime. Prescripţia

variază în funcţie de efectul dorit. Efectul antialgic se obţine prin utilizarea formulei: manual 100
Hz 5 minute. Pentru efect decontracturant, parametrii sunt: manual 35 Hz 5 minute, aspectul 1- 100
Hz 10 minute, şi iarăşi manual 100 Hz 5 minute.

Câmpuri magnetice de joasă frecvenţă

Magnetodiafluxul este denumirea aparatului care generează câmpuri magnetice de
joasă frecvenţă folosite în scop terapeutic. Aparatul poate furniza trei forme de câmp magnetic
(continu, întrerupt, ritmic şi întrerupt aritmic). Seria de tratament cuprinde 10 şedinţe şi se
recomandă 3- 5 serii pe an. Vom avea grijă ca bobinele să fie orientate cu nordul spre cap şi sudul
spre picioare, iar pacientul cu capul spre nord.

Curenţi frecvenţă medie

Cuprinde domeniul între 1000- 100000 Hz. În electroterapie se folosesc frecvenţe
între 4000- 5000 Hz şi frecvenţa de 1000 Hz.
Când în spondilită sunt afectate şi alte articulaţii (periferice) putem indica media
frecvenţei sub media curenţilor interferenţiali, având grijă să aplicăm electrozii în mod
corespunzător, încât cele două circuite să se interfereze în zona de tratat.
 68

Intensitatea trebuie sa fie crescută şi redusă progresiv şi la începutul şi la sfârşitul

procedurii. Durata şedinţelor este de 15 - 20 minute când folosim electrozi placă şi 10 minute când
folosim electrozi ventuză. Numărul şedinţelor este variabil după scopul propus şi starea clinică a
pacientului. Se pot face zilnic sau la două zile. Pentru a mări efectul de profunzime al procedurii (în
general al tuturor procedurilor de electroterapie) este bine ca aceasta să fie precedată fie de masaj,
fie de parafină sau baie de lumină.

Ultrasunete
Undele ultrasonore sunt oscilaţii mecanice ale materiei cu frecvenţa mai mare decât a
sunetelor percepute de urechea omului. Este o energie mecanică obţinută prin energie electrică;
oscilaţiile care sunt imprimate ţesuturilor realizează un micromasaj. Ca tehnică de tratament există
două modalităţi de aplicare: directă sau indirectă prin intermediul apei sau cu oglinda
reflectorizantă.
În aplicarea directă, cu capul de tratament în contact cu tegumentul şi uniform apăsat
vom face mişcaări longitudinale şi circulare. Pielea se unge cu ulei de parafină, dar ca ultrasunetul
să mărească permebealitatea de membrană se pot introduce substanţe medicamentoase care cresc
acţiunea fibrinolitică. Eficienţa ultrasunetelor este mai mare dacă este facută dupa masaj sau
parafină.

Tratamentul prin masaj

Sunt diferite forme: (manual, uscat sau umed) face parte din ”triada” căldură- mişcare-
masaj sau masaj- mişcare-căldură, în afecţiunele aparatului locomotor.
Masajul este o prelucrare metodică a părţilor moi ale corpului în scop fiziologic sau
curativo profilactic.

Masajul are efecte locale şi generale:

1. manifestarea unei acţiuni sedative, asupra durerilor nevralgice, musculare
sau a celor articulare.
2. acţiune hiperemiantă locală de imbunataţire a circulaţiei locale, care se
manifestă prin încălzirea şi înroşirea tegumentului asupra cărora se exercită masajul
 69

3. înlăturarea lichidelor interstiţiale de stază, cu acvilerarea proceselor de

resorbţie în regiunea masată.

Efectele generale sunt:

1. stimularea funcţiilor aparatului circulator şi respirator;
2. creşterea metabolismului bazar;
3. efecte favorabile asupra stării generale a bolnavului, cu îmbunătăţirea
somnului, îndepărtarea durerii musculare etc.

Masajul este compus din manevre principale şi secundare.

Manevrele principale sunt: neteziri şi vibraţii (manevre sedative) frământat, fricţiune şi
taponament (manevre tonifiante). Toate aceste efecte se explică prin acţiune excitantă asupra pielii
(organ bogat vascularizat şi inervat) în piele existând numeroase terminaţii nervoase exteroceptori,
punct de plecare a unei serii de reflexe. La acestea trebuie adăugată efectele excitante pe care le
excită masajul asupra terminaţiilor nervoase din muşchi, tendoane etc la nivelul cărora iau naştere
stimuli de diferite intensităţi, care pornesc spre sistemul nervos central. Aceste reflexe explică
efectele generale ale masajului, precum şi o parte din acţiunile lui locale. Trebuie menţionat ca
organele interne în suferinţă se manifestă prin senzaţii dureroase ale peretelui toracic sau
abdominal, deci superficiale, fiecărui organ corespuzându-i o anumită zonă cutanată.
Un alt mecanism de acţiune al masajului este reprezentat de apariţia, în urma
compresiunilor, ciupiturilor, frământării sau baterii, a unor reacţii interne în piele, cu formarea în
cadrul metabolismului acestuia, a unor produse metabolice care trec in circulaţia generală.
 70

Un alt mod de acţiune al masajului este cel manifestat asupra lichidelor interstiţiale, când
acestea sunt în exces în spaţiile interstiţiale ale ţesutului conjuctiv, masajul să intervină favorabil
ajutând la resobţia în sânge, pentru a putea fi eliminate apoi. Rezultă o îmbunătăţire a condiţiilor
circulatorii şi o reducere a efortului inimii, care are de mobilizat o masă de lichid mai mică.

Tehnica masajului
Avănd în vedere că pacientul cu spondilită anchilozantă prezintă dureri, se efectuează
un masaj sedativ, se execută pe regiunile: cervicală, dorsală, lombară şi în articulaţiile periferice.
Înaintea masajului se poate executa o procedură de încălzire pentru relaxarea
musculaturii.
Bolnavul este aşezat în decubit ventral cu braţele în abducţie, se începe cu netezirea de
jos în sus de la plica fesieră cu palmele întinse, se merge ascendent pe paravertebrali şi pe interiorul
zonei dorsale spre umeri şi axile. Se face netezirea şi pe dinafară.

Netezirea este de mai multe feluri:

- netezirea cu palma întreagă sau cu ambele palme cu degetele bine întinse şi lipite care
se execută pe suprafeţe mari de muşchi, la început cu apăsare mai uşoară împingând sângele venos
către inimă mai mult cu rădăcina mâinii, ritmul este lent, această apăsare este în funcţie de adaptare
a ţesutului.
- o altă formă de netezire este netezirea cu două degete depărtate de o parte şi de alta a
coloanei vertebrale cu arătatorul şi mediul, cu spina vertebrală între degete, pe partea noastră şi pe
cea opusă.
- o altă formă de netezire este netezirea romb care se face la regiunea lombară pe
muşchii pătratului lombar.
După netezire urmează a 2-a manevră principală care este petrisajul sau frământarea
specifică musculaturii. Se execută întotdeauna cu toate formele transversale pe fibra musculară în
felul acesta ajutând la tonifierea musculaturii.

Manevra frământare constă în compresiuni şi relexări transversale pe fibra musculară

si chiar stoarceri ale ei. Aceste compresiuni se fac între police si cele 4 degete care se strâng ca şi
când ar fi un singur deget şi întotdeuna se are grijă ca aceste compresiuni să fie făcute cu pulpa
degetului nu cu vârful degetelor, fără să scape fibrele musculare din mână. Formele frământării
 71

sunt: frământarea cu o mână în care se fac pe straturi musculare unde timpul de compresiune este
egal cu timpul de relaxare având grijă să mergem îndeaproape cu aceste compresiuni fără să sărim,
ridicând muşchiul de pe planul osos ca să acţionăm mai mult la această contractibilitate.
- frământarea cu două mâini unde mâinile se asează una în faţa celeilalte facem
compresiunile şi relaxările simultan cu ambele mâini, în felul acesta acţionăm mai puternic asupra
fibrelor musculare decât frământarea cu o mână, este ceva mai dură se face pe aceleaşi straturi.
- contratimpul este una dintre ultimele forme ale frământării, care se execută tot
transversal pe fibra musculară, mâinile una lângă alta cu singura deosebire în timp ce facem
compresiunea cu mâna dreaptă, cu mâna stângă pregătim muşchiul pentru a face compresiunea în
timp ce cealaltă mână relaxează. În felul acesta muşchiul este stors, mărind şi mai mult
contractibilitatea fata de frământarea cu două mâini actionând mai puternic dacat toate celelalte
manevre.
- geluirea care se execută la coloana vertebrală cu două degete depărtate, pentru
muşchii proprii ai coloanei vertebrale (spinali interspinoşi) care se execută cu degetul arătător şi
mediu flectând degetul de la ultima articulaţie şi trăgând cu pulpa degetului muşchii profunzi cu
mici paşi numindu-se geluire, păsind scurt se face şi intercostal pe straturile intramusculare cu două
trei degete apropiate.

Fricţiunea este specifică elementelor anatomice dintr-o articulaţie, şanţurilor intramusculării,

inserţiilor musculării. Ea are acţiune de capatare a tendoanelor şi ligamentelor a elasticităţii şi
relaxarea tendoanelor antiinflamatoare la bursa seroasă şi îndepărtarea lichidelor de staza dintre
fascicolele musculare resorbţia lor şi eliminarea către organele escretoare. Fricţiunea constă prin
apăsări şi mişcări circulare pe puncte executate cu pulpa degetului, mai puternic, deget peste deget
având şi acţiune reflexă asupra organelor interne care sunt în suferinţă. Are mai multe forme:
- fricţiunea deget peste deget;
- fricţiunea cu două degete depărtate, arătător şi mediu care se face la coloana
vertebrală şi intercostal;
- fricţiunea cu două degete apropiate se face pe muşchii paravertebrali sau pe şanţurile
grupurilor extensor şi flexor;
- fricţiunea cu pumnul se face pe muschii bine dezvoltaţi (muşchi fesieri, cvadricepşi şi
tricepsul femural)

Tapotamentul: nu se face.
 72

Vibrația constă în trenuri vibratorii cu o mână sau cu două mâini, ritmice de-a lungul
fibrelor musculare care se fac ţinând încordat brațul din articulaţia umărului şi cotului, iar cu
falangele facem trenuri vibratorii ridicând rădăcina mâinii, dar acestea se fac de sus în jos, nu
lateral stânga, dreapta sau invers.
Formele vibraţiei sunt:
- cu palma întreagă;
- cu două palme;

Masajul se încheie cu netezire

După terminarea masajului dorsal pacientul este ridicat în şezut pentru a i se putea
executa masajul în zona cervicală. Se execută tot un masaj sedativ, dar pe alte direcţii, frământările
se încep de la gaura occipitală şi se coboară în jos până la C7 apoi se înconjoară umerii până la
acromion. O altă formă a netezirii este când mâna maseourului se mulează pe gâtul pacientului, alta
este cu degetele medius şi index pe lângă coloana vertebrală, se coboară de la gaura occipitală până
la C7.

Mobilizarea articulațiilor (Kinetoterapia)

Începe din perioada repausului la pat cu exerciţii izometrice. Obiectivul fundamental al
terapiei spondilitei este menţinerea mobilităţii segmentelor neafectate şi îmbunătăţirea acesteia,
atunci când este diminuată datorită proceselor inflamatorii-osifiante. Acest obiectiv se realizează în
primul rând prin mişcare. Pentru a avea rezultatele dorite kinetoterapia trebue instituită precoce,
individualizată, adaptată la forma clinică și stadiul evolutiv al fiecărui pacient în parte. Este bine ca
ședințele individuale de kinetoterapie să fie precedate de practica unei tehnici de relaxare ca și a
unor exercitii de gimnastică respiratorie.
Pacientul se va așeza pe salteaua de gimnastică într-o poziție potrivită exercițiului de
executat. După relaxarea și exercițiile de gimnastică respiratorie prealabilă, efectuate în decubit
dorsal vom încerca adoptarea poziției șezând pe saltea cu trunchiul flectat în formă de seceră,
cerând bolnavului ca după inspirații adânci să mărească flexia trunchiului. În felul acesta urmărim
lărgirea spațiilor intercostale cunoscut fiind că cutia toracică a unui spondilitic este fixată în expir.
După diminuarea durerilor și a inflamațiilor, se începe mobilizarea dinamică, izometrică, progresivă
 73

a coloanei vertebrale și a articulațiilor periferice. Gimnastica medicală face parte din programul
zilnic al bolnavului.
Tehnicele cele mai folosite în kinetoterapie sunt mobilizările active libere. Ședințele de
exerciții pentru a putea fi bine suportate de bolnavi este necesar să fie întotdeauna precedate de
masaj ca și de scurte extensii pasive. De asemenea este necesar ca uneori înaintea ședinței de
gimnastică să i se dea bolnavului, în funcție de indicațiile medicului, un medicament analgic si
decontracturant. Cele șase pozitii recomandate pentru exercițiile izometrice sunt:
- culcat
- în genunchi
- așezat
- în ortostatism
- în poziție cvadrupedică
Ele solicită în mod diferit coloana vertebrală permițând dozarea intensității programelor. Poziția
cvardupedică, spre exemplu permite extensia, solicitarea întregii coloane, cât și a unor segmente
vertebrale separate. Prin ortostatism, bolnavul depune un efort mai mare, spre deosebire de
efortul din decubit care este mult mai mic.

Exerciții fizice de recuperare

Exercițiile fizice de recuperare au un foarte important rol, ele contribuind la reducerea
gradului de infirmitate la care este condamnat bolnavul de spondilită anchilozantă, redarea în
măsura posibilităților, a functionalității coloanei vertebrale. Exerciițiile pot fi generale, care
interesează întreaga coloană, cât și locale, aplicate fiecărei regiuni. Pot fi folosite mingi, cercuri,
bastoane, precum și scripeti și greutăți.

Exercițiul 1

1. poziția de început: pe spate, cu genunchii îndoiti și lipiți, cu mâinile sub cap și

coatele lipite de podea
2. executarea mișcării: întindeți ambii genunchi și miscați-i de la dreapta la stânga.
Genunchii trebuie să rămână lipiți, umerii nu se mișcă
3. scopul: mobilizarea ușoară a părții inferioare a spatelui
 74

Exercițiul 2
1. poziția de început:: întins pe spate, cu genunchii îindoiți, cu brațele întinse pe lângă
corp
2. executarea mișcării: mișcați brațele întinse lateral și în spate până când dosul palmei
atinge podeaua. Lucrați foarte încet, lăsați brațele să se odihnească, și ulterior puteți
trece la un tempo mai alert
3. scopul: mobilizarea umărului

Exercițiul 3
1. poziția de început: întins pe spate, cu picioarele întinse
2. executarea mișcării: îndoiți un genunchi și aduceți-l la piept cu ajutorul ambelor
mâini. Lăsați celălalt picior întins pe podea, cu genunchiul lipit de pământ. Mentineți
poziția câteva secunde apoi schimbați pe celălalt picior
3. scopul: mobilizarea șoldurilor la flexie.
 75

Exercițiul 4
1. poziția de început: întins pe spate, cu genunchii îndoiți
2. executarea mișcării: duceți brațele întinse în lateral și în spate până când palmele
ating podeaua. Respirați adânc și încet. Aduceți mâinile înapoi pe lângă corp pe
podea și expirați încet. Odihniți-vă o secundă. Tineți spatele lipit de podea.
3. scopul: exercițiu de refacere a respirației ți exercițiu de întărire a musculaturii
pieptului.

Exercițiul 5
1. poziția de început: întins pe spate, cu picioarele întinse
2. executarea mișcării: îndoiți alternativ câte un picior și apoi îndreptați-l, în ritm alert.
Piciorul stâng se îndoaie în timp ce dreptul se îndreaptă. Repetați des. Aveți grijă ca
genunchiul și pulpa să ajungă până la piept.
3. scopul: mobilizarea șoldurilor în flexie
 76

Exercițiul 6
1. poziția de început: întins pe spate, cu picioarele îndoite
2. executarea mișcării: inspirați adânc pe nas, controlând mișcarea din piept;
abdomenul rămâne nemișcat. Controlați acest lucru cu mâinile. Inspirați și expirați
de maxim 5 ori.
3. scopul: exercițiu de respirație

Exercițiul 7
1. poziția de început: întins pe spate, cu picioarele drepte
2. executarea mișcării: trageți de degetele de la picioare și de labele picioarelor înspre
în sus spre dumneavoastră., apăsați genunchii pe podea, încordați mușchii fesieri,
apăsați brațele de podea, aduceți umerii unul spre celălalt, apăsați capul de podea,
ridicând bărbia. Mentineți poziția câteva secunde
3. scopul: întărirea musculaturii laterale a spatelui.
 77

Exercițiul 8
1. poziția de început: întins pe spate, cu picioarele îndoite
2. executarea mișcării: duceți mâna stângă cât mai departe posibil peste umărul drept și
invers. Trunchiul se poate roti în această mișcare. Șoldurile și genunchii rămân
nemișcate. Tineți picioarele un pic depărtate unul de altul.
3. scopul: mobilizarea spatelui

Exercițiul 9
1. poziția de început: întins pe spate, cu picioarele depărtate și mâinile pe lângă corp
2. executarea mișcării: balansați pe rând picioarele, ținându-le întinse, trageți degetele
de la picioare în sus spre direcția dumneavoastră., răsuciți călcâiul înspre interior
3. scopul: elasticitatea mușchilor posteriori ai piciorului și mobilizarea șoldurilor
 78

Exercițiul 10
1. poziția de început: întins pe spate, cu picioarele îndoite
2. executarea mișcării: întindeți simultan ambele brațe lateral și pe spate, întindeți
picioarele pe podea și respirați adânc. Îndoiți genunchii, prindeți brațele pe sub
genunchi și expirați. Apoi strângeți-vă cât puteți de mult
3. scopul: întinderea și îndoirea coloanei vertebrale. Exercițiu de respirație.

Exercițiul 11

3. poziția de început: întins pe partea dreaptă, cu genunchii și șoldurile îndoite la 90 de

grade, mâna dreaptă sub cap, mâna stangă pe genunchi
4. executarea mișcării: duceți mâna stângă în sus și spre spate până când atinge
podeaua. Respirați adânc, urmați mișcarea cu capul și cu trunchiul. Păstrați cotul
drept lipit de podea. Aduceți înapoi brațul stâng și expirați. Mutați-vă apoi pe partea
stângă pentru a repeta exercițiul simetric.
 79

5. scopul: exercițiu de respirație, depărtarea coastelor, elasticitatea mușchilor pieptului.

Exercițiul 12

1. poziția inițială: întins pe partea dreaptă, cu genunchiul și șoldul drept îndoite, iar
piciorul stâng întins
2. executarea mișcării: balansați piciorul întins înainte și înapoi, cât de mult puteți.
Păstrați spatele drept și rămâneți întins pe partea dreaptă. Apoi întoarceți-vă pe
partea stângă pentru a repeta exercițiul, în mod simetric
3. scopul: creșterea mobilității soldului.

Exercițiul 13

1. poziția inițială: întins pe burtă, cu capul întors într-o parte, cu brațele pe lângă corp și
degetele mari orientate spre exterior.
2. executarea mișcării: întoarceți capul de la dreapta la stânga. Umerii rămân lipiți de
podea.
3. scopul: exersarea coloanei cervicale
 80

Exercițiul 14

1. poziția inițială: întins pe burtă cu brațele întinse lateral

2. executarea miscarii: balansați brațele deasupra podelei, trageți omoplații unul spre
celălalt, ridicați capul de pe podea
3. scopul: întărirea musculaturii umerilor (omoplaților)

Exercițiul 15

1. poziția inițială: întins pe burtă, cu brațele îndoite, palmele sub cap, cu genunchii
îndoiți
2. executarea mișcării: mișcați picioarele în același timp de la stănga la dreapta.
Bazinul se poate mișca, dar umerii trebuie să rămână nemișcați.
3. scopul: relaxarea și exersarea părții inferioare a spatelui.
 81

Exercițiul 16

1. poziția inițială: întins pe burtă, cu brațele înainte

2. executarea mișcării: întindeți brațele și picioarele cât de mult se poate. Apoi ridicați
brațele și priviți-vă mâinile.
3. scopul: întinderea extremităților și a coloanei cervicale

Exercițiul 17

1. poziția inițială: întins pe burtă, cu brațele pe lângă corp și genunchii îndoiți

2. executarea mișcării: ridicați alternativ genunchiul drept și pe cel stâng, încercând să
nu ridicați bazinul
3. scopul: întărirea mușchilor fesieri, mărirea mobilității șoldurilor
 82

Exercițiul 18

1. poziția inițială: întins pe burtă, cu măinile pe lângă corp și picioarele întinse

2. executarea mișcării: ridicați brațele și picioarele. Aduceți brațele în fața capului și
înapoi pe lîngă corp fără să atingeți podeaua. Repetați de mai multe ori.
3. scopul: întinderea vertebrelor, relaxarea mușchilor spatelui.

Exercițiul 19

1. poziția inițială: ghemuit

2. executarea mișcării: arcuiți spatele în jos, și dați capul pe ceafă. Expirați adânc. Apoi
arcuiți spatele în sus, bărbia în piept, inspirați adânc.
3. scopul: exersarea coloanei cervicale

Exercițiul 20

1. poziția initială: ghemuit

 83

2. executarea mișcării: întindeți brațul drept lateral și în față și aduceți-l înapoi. Același
lucru cu brațul stâng. Priviți-vă mâna în timpul exercițiului și răsuciți-vă partea
superioară a trunchiului.
3. scopul: exersarea coloanei cervicale și flexibilitatea mușchilor pieptului.

Exercițiul 21

1. poziția inițială: ghemuit

2. executarea mișcării: aduceți un genunchi către nas. Aduceți capul în direcția
genunchiului. Spinarea este arcuită în sus. Întindeți piciorul îndoit în spate, cât de mult
posibil, întindeți trunchiul și dați capul pe ceafă. Repetati cu celălalt picior. Eventual
puteți întinde în față brațul opus piciorului exersat.
3. scopul: exersarea coloanei cervicale. Întărirea tensorilor spatelui și ai șoldurilor.

Exercițiul 22

1. poziția inițială: ghemuit, dar cu mâinile poziționate mult în fața umerilor și larg deschise
2. executarea mișcării: umerii sunt aduși drept pe podea. Șoldurile rămân deasupra
genunchilor sau un pic în spate. Coatele rămân întinse.
 84

3. scopul: exersarea părtii superioare a spatelui si a umerilor. Flexibilitatea mușchilor

pieptului.

Exercițiul 23

1. poziția inițială: în genunchi, cu brațele pe lângă corp

2. executarea mișcării: ridicați brațele lateral și întindeți-le la maxim. Inspirați adânc.
Aduceți brațele înapoi și expirați.
3. scopul: exercițtiu de respiratție / exercițiu de întindere a coloanei.

Exercitiul 24

1. poziția inițială: în genunchi, cu brațele ridicate la 90 de grade

 85

2. executarea mișcării: balansați ambele brațe la dreapta și apoi la stânga. Priviți-vă brațele
în timpul exercițiului. Executați mișcarea mai întâi linștit, apoi într-un tempo mai alert.
3. scopul: exersarea vertebrelor dorsale.

Exercițiul 25

1. poziția inițială: cu mâinile sprijinite în spate, imediat în spatele șoldurilor.

2. executarea mișcării: inspirați, apăsați palmele pe podea, împingeți înainte abdomenul
(partea lombară), trageți de omoplați și lăsați capul pe spate între umeri.
3. scopul: corectarea poziției.

Exercitiul 26

1. poziția inițială: așezat, cu picioarele larg deschise

2. executarea mișcării: duceți mâinile întinse deasupra capului, aplecați trunchiul înainte și
apucați talpa stângă cu ambele maini. Indreptați-vă și aplecați-vă pe celălalt picior.
Țineți genunchii întinși.
3. scopul: flexibilitatea mușchilor coapsei.
 86

Exercițiul 27

1. poziția inițială: în picioare

2. executarea mișcării: balansați piciorul drept cât de mult se poate înainte și înapoi. Țineți
trunchiul nemișcat. Repetați cu piciorul stâng. Încercați să balansați și în față și lateral.
3. scopul: exersarea șoldurilor

Exercițiul 28

1. poziția inițială: în picioare

 87

2. executarea mișcării: aplecați-vă peste genunchi, ghemuindu-vă . Apoi îndreptați-vă și

rotiți încet brațele spre spate, în timp ce inspirați.
3. scopul: exercițiu de relaxare, respirație și stretching/ întindere

Toate aceste mișcări vizează, prin urmare, mobilizarea coloanei, combaterea atrofiei
musculare și sporirea capacității vitale. Aceste exercitii kinetoterapeutice, pot incepe imediat ce
perioada algică s-a atenuat. În afară de gimnastica aplicată din timpul internărilor, de mișcarile
efectuate în bazinele cu apă caldă, în stațiunile balneoclimaterice: Mangalia, Techirghiol,
Puciosa, bolnavii trebue deprinși să facă exerciții la domiciliu. Trebuie făcut totul pentru
familiarizarea cât mai deplină a bolnavului cu atitudinea față de afecțiunea de care suferă, pentru
mobilizarea cât mai deplină a capacităților sale, în vederea aducerii aportului sau activ la
reducerea intimității sale și la realizarea unei colaborări cât mai eficiente cadru medical-pacient.

Dupa executarea individuală a exercițiilor, se trece, în etapa următoare la kinetoterapie

în grup. Pe cât posibil, grupele vor fi alcătuite din pacienți cu forme clinice asemănătoare.
Ședințele vor avea loc, la început zilnic, timp de 2-3 săptămâni apoi de 2-3 ori pe
săptamână în sala de gimnastică (a sanatoriului sau policlinicii, eventual în bazinele pentru
kinetoterapie).
 88

Terapia ocupațională

Reprezintă forme prelungite și specializate de kinetoterapie între ele existând unele

deosebiri de nuanță. Terapia ocupațională folosește întregi serii de aparate și instalații în scopul
îmbunătățirii efectuării unor munci sau deprinderii unor jocuri distractive.

Bolnavii cu spondilită anchilozantă trebuie să fie convinși că perspectivele lor

funcționale depind de seriozitatea cu care se supun recomandărilor medicale și că oricât le-ar fi de
greu să înțeleagă, beneficiile terapeutice nu depind atât de medicație cât și de un program strict de
exercițiu fizic ale cărui reguli au fost prezentate mai înainte. Spondiliticul are nevoie de îngrijire și
de tratament. În acest context sunt aspecte ale ambianței și activităților cotidiene.

Bolnavii cu spondilită anchilozantă trebuie să-și conserve greutatea corporală ideală,

pentru a nu-și încărca în mod inutil coloana vertebrală și articulațiile portante. În rarele cazuri de
predispoziție la suprapondere sau obezitate îsi găsește loc dieta hipocalorică, dar nu carențată.
Utilizarea antiinflamatoarelor nesteroidiene în cură, de obicei îndelungată, expune bolnavii, cum s-a
văzut la reacții adverse de tip dispeptic încât în regim alimentar de curățare a tubului digestiv ar
putea fi necesar. Daca aceste substanțe sunt, cum se întâmplă cel mai frecvent, butazolidinice
capabile să producă retenție hidrosalină, se recomandă regim hiposodat, cel puțin în perioada
dozajului înalt din cadrul curei de atac. Ideea dependenței puseurilor de activitate ale S.A. de
colonizare a intestinului cu kbsiella, germen care provine din alimentație (salate, mese reci), a
condus la încercarea combaterii bolii cu mijloacele dietetice adecvate. Rezultatele au fost negative.
 89

Fumatul este contraindicat bolnavilor cu S.A. din motive de principiu și din altele în
relație cu însăși boala. Intoxicația tabacică este un factor nociv în plus într-o boală inflamatoare
cronică și care uneori necesită tratament medicamentos, nu lipsit el însuși de nocivitate.

Activitățile zilnice ale bolnavilor cu S.A. trebuie dirijate în mod corespunzător, pentru a
evita sau minimaliza factorii susceptibili să favorizeze deformările caracteristice.

În consecință trebuie evitate prestatiile motorii care abuzează de flexia cervicală și/ sau
dorsală. În timpul cititului și pentru urmărirea programului la televizor ținuta privirii trebuie să fie
plasată la nivelul ochiului sau puțin mai sus pentru a obliga subiectul să-și conserve extensia
cervicală.

Pentru ridicarea obiectelor de pe sol se preferă, în locul aplecării, preluarea acestora prin
flexia-extensia genunchilor, spatele rămânând drept. Deplasările pe jos trebuie făcute la pas, evitând
pe cât posibil alergarea și salturile. Se interzice călătoria cu mijloace de tramsport cu suspensie
plecară si este preferabil să nu se abuzeze de conducerea îndelungată a autoturismului.
 90

Spondiliticii cu coloana fuzionată se pot ajuta în manevrarea diferitelor obiecte prin

clești sau adaptarea unor prelungitoare potrivite. Blocarea rotației cervicale face uneori utilă
montarea de oglinzi retrovizoare la domiciliu sau pe autoturism.
Bolnavii cu flexie cervico dorsală fixată își pot îmbunătăți câmpul vizual, altfel extrem
de limitat înainte prin purtarea ochelarilor cu lentile pizmatice. În sfârșit cei cu dificultăți de
ambulații trebuie să recurgă la mijloace ajutătoare ale mersului, de la cele simple până la cărucioare,
autopropulsate. Pe lângă programul kinezologic cotidian obligatoriu, bolnavii cu spondilită
anchilozantă trebuie încurajați spre o activitate sportivă adecvată. Alergările (jogging) sporturile de
contact sau cele care favorizează flexia treunchiului (ciclism, bowling, etc) sunt contraindicate.
Pot fi practicate jocurile cu racheta (tenis, badminton tenis de masă) sau cu mingea
(volei, aruncări la coș) chiar cu note de competivitate. Înotul este un mijloc ideal de a mobiliza
coloana vertebrală fără a încărca. Stilurile recomandate sunt crowl pe spate, brasse și cel lateral.
Ideal ar fi ca fiecare bolnav să-și înceapă ziua cu o jumatate de oră natație în apă încălzită. Alte
activități sportive recomandate sunt: plimbarea, turismul și schiul de fond.

Spondilita anchilozantă este o boală a vârstei productive și marea majoritate a

suferinților sunt apți pentru a desfășura o activitate profesională potrivită. Ca regulă generală,
reorientare profesională dacă este necesară, se interzic activitățile ce obligă în poziții încordate și
flexie, acordând preferință celor care presupun o schimbare a atitudinilor corpului (sortător,
vânzător curier, controlor de calitate, etc).
Orarul de muncă trebue să fie flexibil și să permită cel puțin o perioadă de relaxare sau
dimpotrivă de exercițiu fizic în cursul celor opt ore. Alegerea muncii ține seama de asemenea de
 91

posibiliăațile de deplasare ale bolnavului. În lipsa unor oferte de serviciu exterior se poate recurge la
soluția muncii la domiciliu, facilitate de o serie de adaptări ale mijloacelor productive.
In mediul lor familial, spondiliticii cu forme avansate de boală se văd, uneori în situația
de a-și pierde afecțiunea și solicitudinea partenerului conjugal și a copiilor. Este rolul medicului de
a face ca membrii familiei să înteleagă natura bolii și posibilitățile lor de prevenire a handicapului
motor grav, cu scopul de a încuraja eforturile susținute și adesea generatoare de disconfort pentru
alții, pe care trebuie să le facă zi de zi bolnavul în scopul conservării funcționale.
Activitatea sexuală poate pune probleme spondiliticului din cauza rigidității spinale.
Lipsa de informații, teama, naivitatea și rușinea pot fi cauzele pentru care acest aspect important al
vieții familiale este lăsat la o parte, generând aminozități și în cele din urmă compromiterea
relațiilor în cadrul cuplului conjugal. Este deci necesar ca prin discuții, în care falsa pudoare nu are
ce căuta, medicul să caute solutii, care în principiu, țin de adaptarea practicilor sexuale la limitarea
funcțională a cazului respectiv.
Ca boală cu determinism genetic, spondilita anchilozantă poate face obiectul sfatului
genetic, singura măsură de profilaxie cu oarecare șanse de succes. În familiile în care unul dintre
soți este spondilitic și poartă antigenul H.L.A.- B27 diagnosticul pozitiv la copii este de 50%.
 92

CAP.II. INGRIJIRI GENERALE

2.1. Internarea pacientului cu spondilită anchilozantă în spital

Internarea pacientului cu spondilită anchilozantă se face în regim de urgență în cazuri de puseuri

dureroase și de anchiloză sau în baza biletului de internare eliberat de medicul de familie și a
recomandării medicului reumatolog specialist în secția de Boli Interne, reumatologie.

 La internare pacienţii trebuie să aibă asupra lor: biletul de internare emis de medicul de
familie și trimiterea de la medicul din ambulatoriul de specialitate, programarea în
sistemul SIUI, cardul de sănătate activat sau adeverința eliberată de CJAS care atestă că
pacientul nu are cardul emis;
 Bolnavii internaţi sunt înscrişi la Biroul serviciului de primire în registrul de internări,
unde se completează şi foaia de observaţie clinică cu datele de identitate ale bolnavului;
 Aparținătorii vor prezenta cartea de identitate şi alte documente medicale, investigații,
analize în cazul în care este diagnosticat ca bolnav cronic, a avut internări recente sau
este în evidenţă cu boli cronice ;
 Hainele şi efectele bolnavului vor fi preluate şi înregistrate cu grijă în vederea
înmagazinării, eliberându-se bolnavului sau însoţitorului un bon de preluări (la nevoie şi
hainele vor fi supuse deparazitării);
 După ce pacientul ajunge în salonul de internare, în pat, asistentul medical procedeză la
monitorizarea funcțiilor vitale, iar datele obţinute le notează în foaia de observaţie sub
supravegherea medicului care va culege datele anamnetice de la bolnav sau însoțitor și le
va nota în foia de observație stabilind diagnosticul prezumtiv.
 Asistentul medical va linişti şi membrii familiei pacientului, asigurându-i asupra
îngrijirii de calitate de care bolnavul va beneficia în spital, comunicându-le numărul
salonului în care a fost internat bolnavul şi orarul vizitelor, obținând totodată de la
aceștia date suplimentare de contact.
 93

2.2. Asigurarea condiţiilor de spitalizare

 asistentul medical conduce pacientul la salon, prin amabilitate creând de la început o

atmosferă caldă și de confort psihic,îl informează asupra regulamentului de ordne interioară
a spitalului și îl ajută să se așeze în patul pregătit cu lenjerie curată.
 i se vor explica clar obligațiile și drepturile pacientului pe perioada spitalizării precum și
raporturile pe care trebuie să le aibă cu personalul secției.
 după ce pacientul ajunge în salonul de internare, în pat, asistentul medical procedeză la
monitorizarea functiilor vitale, îi completează foaia de temperatură, îi măsoară temperatura,
valorile pulsului, tensiunea arterială iar datele obţinute le notează în foaia de observaţie.
 Asistentul va înștiința asistenta șefă despre bolnavul nou sosit care va nota numele și datele
personale ale bolnavului împreună cu diagnosticul de internare în registrul de internare al
secției.
 Pentru asigurarea alimentației se va completa foaia de observație ce va fi trimisă la
bucătărie.

2.3. Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi cu spondilită anchilozantă

2.3.1.Pregătirea patului şi accesoriilor lui

 94

Patul:
 trebuie să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât cerinţele de
confort ale pacientului cât şi ale personalului de îngrijire: lungime 2 m, lăţime 80-90 cm,
înălţimea de la duşumea până la saltea de 60 cm;
 trebuie să-i permită pacientului să se poate mişca în voie, să nu-i limiteze mişcările, să
poată, la nevoie, să coboare din pat, să poată sta în poziţie şezând, sprijinindu-şi picioarele
comod pe podea;
 trebuie să-i permită asistentului să poată efectua tehnicile de îngrijire, investigaţiile şi
tratamentul cât mai comod;
 trebuie să fie uşor de manipulat şi curăţat;
 confecţionat din tuburi uşoare din metal (vopsite în alb), aşezat pe rotiţe prevăzute cu
cauciucuri sau pe dispozitiv de ridicat prevăzut cu rotiţe.

Somiera (partea principală a patului):

 trebuie să fie confecţionată din sârmă inoxidabilă, să fie puternică, elastică, bine întinsă,
pentru a nu ceda sub greutatea pacientului.
Tipuri de paturi:
- simplu cu rezemător mobil;
- cu somieră mobilă;
- universal;

Accesoriile patului:
 Salteaua
- va fi confecţionată din burete, material plastic, care se curaţă şi se dezinfectează mai
uşor;
- poate fi din cauciuc sau din material plastic, umplute cu apă sau cu aer, având
avantajul că permit umflarea succesivă a compartimentelor după necesitate (pentru
prevenirea escarelor).
 95

 Pernele
- trebuie să fie în număr de două: una umplută cu iarbă de mare iar cealaltă din burete,
material plastic sau puf
- Dimensiunea lor: 55 cm lăţime, 75 cm lungime.
 Pătura confecţionată din lână moale, trebuie să se poată spăla uşor.
 Lenjeria este bine să aibă cât mai puţine cusături
- Lenjeria necesară: două cearşafuri, doua feţe de pernă, o aleză sau traversă şi
muşama.
 Cearşaful dintr-o singură bucată, dimensiunile 2,60 m x 1,50 m ca să se poată fixa bine sub
saltea
 Muşamaua confecţionată din cauciuc sau material plastic, cu rol de a proteja salteaua de
diferite dejecţii se foloseşte numai la anumiţi bolnavi; dimensiunea 1,50 m x 1,10 m.
 Aleza ce acoperă muşamaua
- este confecţionată din pânză;
- va fi de aceeaşi lungime, însă cu 15-20 cm mai lată decât muşamaua pantru a o
acoperi perfect;
 Faţa de pernă, confecţionată din acelaşi material ca şi restul lenjeriei, se va încheia cu şnur
pe partea laterală sau fără şnur, cu deschizătura suprapusă.

2.3.2. Schimbarea lenjeriei de pat

Lenjeria de pat se schimbă la 2-3 zile sau ori de câte ori este necesar. Este nevoie de lenjerii
curate, complete şi schimbarea se va face în funcţie de gravitatea stării pacientului.

Schimbarea lenjeriei de pat fără pacient

Scop
 asigurarea igienei şi confortului pacientului;
 îndepărtarea lenjeriei murdare/folosite sau pătată cu sânge, secreţii, dejecţii.

Material necesar
 lenjerie curată;
 sac pentru colectarea lenjeriei murdare;
 96

 mănuşi de cauciuc (pentru lenjeria pătată cu dejecţii).

Efectuarea procedurii
 se strânge lenjeria murdară în sacul de colectare;
 se spală mâinile, se pun mănuşi;
 se întinde cearceaful de pat foarte bine pentru a nu rămâne cute şi se fixează la colţurile
saltelei în formă de plic; dacă cearceaful nu are dimensiuni corespunzătoare fixarea se face
la partea dinspre picioarele pacientului;
 se schimbă faţa de pernă şi cearceaful plic.

Încheierea procedurii
 se îndepartează lenjeria murdară, se depozitează în saci speciali;
 se îndepărtează mănuşile de cauciuc;
 se spală mâinile.

Schimbarea lenjeriei de pat cu pacientul imobilizat

Schimbarea lenjeriei se va efectua întotdeauna după toaleta pacientului. La schimbarea
lenjeriei trebuie să participe două persoane iar alegerea metodei de schimbare a lenjeriei de pat, se
face în funcţie de poziţia în care poate fi aşezat pacientul (limitele sale de mobilizare).

Scop
 asigurarea igienei şi confortului pacientului;
 evitarea complicaţiilor la pacientul imobilizat.

Material necesar
 lenjerie curată;
 sac pentru colectarea lenjeriei murdare;
 mănuşi de unică folosinţă.

Efectuarea procedurii:
 Este în funcţie de starea pacientului şi de posibilitatea de a fi mişcat
 Asistentul medical stabileşte metoda după culegerea datelor referitoare la capacitatea
pacientului de a se ridica sau nu în poziţia şezând
 97

 Pentru realizarea schimbării lenjeriei este nevoie de ajutor.

La pacientul care se poate ridica:

Cearceaful de pat se rulează pe dimensiunea mică.
• se spală mâinile, se îmbracă mănuşi;
• pacientul rămâne acoperit cu cearceaful folosit sau cu alt pled;
• se degajă cearceaful murdar de sub saltea;
• se ridică pacientul în poziţia şezând fiind susţinut cu câte o mână de cele două persoane care
realizează procedura următoare:
• cu cealaltă mână se rulează cearceaful murdar şi se derulează cu grijă cel curat până
aproape de pacient;
• se schimbă faţa de pernă, se aşează perna pe pat;
• pacientul este culcat în decubit dorsal şi este rugat dacă poate, sau este ajutat să-şi ridice
regiunea fesieră;
• se continuă rularea cearceafului murdar spre picioarele pacientului şi derularea celui curat;
• se ridică apoi membrele inferioare continuând rularea şi derularea;
• cearceaful murdar se introduce în sac, cearceaful curat se întinde bine şi se fixează la
colţuri.

La pacientul care rămâne în decubit:

Cearceaful de pat se rulează pe dimensiunea mare.

• se spală mâinile, se îmbracă mănuşi;
• cearceaful plic se schimbă şi împreună cu pledul se împachetează în armonică;
• se degajă cearceaful murdar de sub saltea;
• se întoarce pacientul în decubit lateral şi se trage perna spre marginea patului;
• cearceaful murdar se rulează până lângă pacient;
• cearceaful curat aşezat de-a lungul patului se derulează până aproape de cel murdar;
• pacientul de întoarce în decubit dorsal apoi în decubit lateral pe partea opusă;
• se continuă derularea cearceafului murdar şi derularea celui curat;
• cearceaful murdar se pune în sacul colector;
• pacientul este readus în decubit dorsal;
• cearceaful curat se întinde şi se fixează.
 98

Schimbarea cearceafului plic (cu pătura în interior)

• este nevoie de participarea a două persoane;
• se aşează cearceaful cu pătura (împăturit în armonică) deasupra pacientului astfel încât
marginea liberă de dedesubt să fie sub bărbia pacientului, iar cea de deasupra spre picioarele
pacientului;
• cele două persoane se poziţionează de o parte şi de alta a patului, prind colţul cearceafului
curat cu mâna dinspre capul pacientului şi cu cealaltă mână colţul cearceafului murdar;
• cu o mişcare rapidă se întinde cearceaful curat şi se îndepărtează cel murdar.

Încheierea procedurii
• lenjeria murdară se colectează în saci;
• se îndepărtează mănuşile, se spală mâinile.

Observaţii
Aleza şi muşamaua pot fi schimbate după aceleaşi metode ţinând cont de posibilitatea de
schimbare a poziţiei pacientului.

2.3.3 Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului cu spondilită

anchilozantă

Schimbarea lenjeriei de corp

Scop
• menţinerea stării de igienă şi confort;
• menţinerea/creşterea demnităţii pacientului;
• prevenirea escarelor de decubit.
Procedura ţine seamă de tipul de îmbrăcăminte (pijama, cămaşă de noapte) şi de starea
pacientului. Se obţin informaţii despre posibilităţile de imobilizare.

Schimbarea pijamalei
• se explică pacientului cum poate colabora şi se apreciază în acelaşi timp resursele acestuia;
• se spală mâinile, se îmbracă mănuşi.
 99

Dezbrăcarea bluzei murdare şi îmbracarea celei curate

• se descheie nasturii;
• se ridică pacientul în poziţia şezând şi se îndepărtează bluza murdară;
• se rulează pe rând fiecare mânecă a bluzei curate şi se îmbracă fiecare membru superior;
• pacientul este aşezat în decubit, se întinde bluza şi se încheie nasturii;
• dacă pacientul nu se poate ridica, se întoarce în decubit lateral, se dezbracă şi se îmbracă
partea accesibilă după care pacientul se întoarce pe cealaltă parte şi se procedează la fel
rulând pe rând mânecile bluzei;
• la sfârşit, pacientul este adus în decubit dorsal, se întinde bluza şi se încheie nasturii.

Îmbrăcarea şi dezbrăcarea pantalonilor

• se menajează pudoarea pacientului;
• se ridică regiunea lombosacrală, se trag pantalonii jos;
• se ridică membrele inferioare şi se continuă dezbrăcarea;
• se rulează pantalonii curaţi şi se îmbracă pe rând fiecare membru inferior, după care se
ridică regiunea fesieră şi se trag în sus spre mijloc.

Observaţii
În toate cazurile descrise
• se verifică punctele de sprijin şi se anunță orice modificare premergătoare escarelor;
• se pudrează cu talc punctele de sprijin;
• se verifică dacă la terminarea procedurii, lenjeria este bine întinsă şi dacă pacientul exprimă
stare de confort.

Asistentul medical trebuie să fie prezent la schimbarea lenjeriei pacientului cu perfuzii sau la
care prin planul terapeutic mişcarea este limitată/interzisă.
La pacientul inconştient este de preferat ca partea inferioară a corpului să nu fie îmbrăcată.
Dacă pacientul prezintă dureri la mobilizare sau după proceduri se poate administra calmant.

2.3.4. Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare a pacientului imobilizat

 Toaleta zilnică trebuie executată în aşa fel încît să pretindă cît mai puţine eforturi din partea
pacientului, dar acest lucru nu poate fi un pretext de a neglija spălarea lui parţială.
 100

 Se va face prin ştergerea tuturor regiunilor corpului cu mănuşă de baie umezită în apă
călduţă
 Trebuie să avem trei mănuşi de baie, una pentru faţă, una pentru corp iar una pentru
extremităţi.
 Se vor proteja regiunile lezate sau escarele de decubit
 Toaleta cavităţii bucale este obligatorie
 La pacienţii conştienţi cu ajutorul asistentei iar la pacienţii inconştienţi efectuată de asistentă
cu tampon îmbibat în glicerină boraxată ştergîndu-se limba, bolta palatină, suprafaţa internă
şi externă a arcadelor dentare cu mişcări dinăuntru în afară
 Se şterg dinţii cu un alt tampon, iar la sfîrşit se ung buzele
 Toaleta pacientului face parte din îngrijirile de bază, adică din îngrijirile acordate de
asistenta medicală cu scopul de a asigura confortul şi igiena bolnavului.
 Constă în menţinerea pielii în stare de curăţenie perfectă şi în prevenirea apariţiei leziunilor
cutanate, fiind o condiţie esenţială a vindecării.

Toaleta pacientului poate fi :

- zilnică pe regiuni ;
- săptămânală sau baia generală;
În funcţie de tipul îngrijirii pacientului, acesta:
- nu are nevoie de ajutor ;
- are nevoie de sprijin fizic şi psihic ;
- are nevoie de ajutor parţial ;
- necesită ajutor complet

Obiective :
● îndepărtarea de pe suprafaţa pielii a stratului cornos descuamat şi împregnat cu secreţiile
glandelor sebacee si sudoripare, amestecată cu praf, alimente, resturi de dejecţie şi alte
substanţe straine, care adera la piele ;
● deschiderea orificiilor de escreţie ale glandelor pielii;
● înviorarea circulaţiei cutanate şi a întregului organism;
● producerea unei hiperemii active a pieli, care favorizează mobilizarea anticorpilor ;
● liniştirea bolnavului, crearea unei stări placute de confort;
 101

Tehnica:
● se verifică temperatura ambiantă, pentru a evita răcirea bolnavului ;
● se evită curenţi de aer prin închiderea geamurilor şi a usilor;
● se izolează bolnavul de anturajul său;
● se pregătesc în apropiere materialele necesare toaletei, schimbării lenjeriei a patului şi a
bolnavului pentru a preveni escarele;
● bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se va acoperi cu cearşaf şi pătură;
● se descoperă progresiv numai partea care se va spăla;
● se stoarce corect buretele sau manuşa de baie, pentru a nu se scurge apă în pat sau pe bolnav;
● se săpuneşte şi se clăteşte cu o mână fermă, fără brutalitate pentru a favoriza circulația
sanguină;
● apa caldă trebuie să fie din abundenţă, schimbată ori de câte ori este nevoie, fără a se lăsa
săpunul în apă;
● se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini şi în spaţiile interdigitale, la coate şi axile
● se imobilizează articulaţiile în toată amplitudinea lor şi se masează zonele predispuse
escarelor;
● ordinea în care se face toaleta pe regiuni: spălat, clătit, uscat;
● se mută muşamaua şi aleza de protecţie în funcţie de regiunea pe care o spălăm.

Etapele toaletei - se va respecta următoarea succesiune:

 se începe cu faţa, gâtul şi urechile;
 apoi braţele şi mâinile, partea anterioară a toracelui, abdomen, faţa anterioara a coapselor;
 se întoarce bolnavul în decubit lateral şi se spală spatele, fesele şi faţa posterioară a
coapselor,
 se întoarce din nou în decubit dorsal, se spală gambele şi picioarele, organele genitale
externe, toaleta cavităţii bucale.

2.3.5 Observarea poziţiei pacientului cu spondilită anchilozantă

 Poziţiei pacientului în pat poate fi:

- decubit dorsal;
- decubit lateral;
- sezând;
 102

- semişezând;

 Pacienţii cu spondilită anchilozantă îşi pot alege poziţia în funcţie de starea fizică, nivelul de
durere, statusul operator, faza de boală, complicaţiile apărute, bolile cronice;
 Asistentul trebuie să ţină sub supraveghere toţi pacienţii din salon. Numai astfel poate sesiza
orice schimbare în starea pacienţilor şi să facă o apreciere corectă în ceea ce priveşte
evoluţia boli;
 Repausul fizic îndelungat la pat pentru pacienţii cu cancer de stomac, prin reducerea vitezei
de circulaţie, favorizează formarea trombozelor venoase la nivelul membrelor inferioare, de
unde pot porni embolii pulmonare;
 Mai ales în cazurile operatorii este indicat tratament anticoagulant şi masajul gambelor şi
picioarelor;
 Se va ţine seama întotdeauna de tendinţa la formarea edemelor de stază în părţile declive ale
corpului şi se va căuta în măsura în care starea pacientului o permite, să se ţină ridicate
părţile edemaţiate.

2.3.6 Schimbarea poziţiei şi imobilizarea pacientului cu spondilită anchilozantă

 În funcţie de evoluţia bolii poziţia pacientului trebuie schimbată în pat după indicaţiile
medicului, dar fără indicaţie poziţia pacientului în pat trebuie lăsată la latitudinea lui;
 O imobilizare prelungită la pat predispune organismul la complicaţii vasculare, flebotromboze
sau flebite latente, generatoare de embolii. Din acest motiv se permit mişcări dirijate de
respiraţie, precum şi ale membrelor;
 Mobilizarea se face în funcţie de:
 natura bolii
 starea generală
 tipul de reactivitate a pacientului
 perioada de exerciţii pasive şi active pentru refacerea condiţiei musculare şi
anvergura de mişcare trebuie începută încet, mărindu-se treptat, în funcţie de
răspunsul fiziologic al pacientului (creşterea frecvenţei pulsului, semne de
slăbiciune musculară, diaforeză)
 Exerciţiile se fac înainte de mese:
 103

 pacientul va fi învăţat să intercaleze exerciţiile de mişcare cu exerciţiile de

respiraţie
 momentul în care se încep mobilizarea şi scularea din pat, precum şi ritmul vor fi
hotărâte de medic;
 În funcţie de tipul de mişcare impus se pregătesc halat , papuci, fotoliu, cârje.
 Se informează pacientul despre procedeu, scopul mobilizării.
 Se măsoară pulsul, TA, se observă starea pacientului, expresia feţei (coloraţia
tegumentelor, respiraţia).
 Mobilizarea bolnavului
 începe cu mişcări active şi pasive: mişcarea capului, degetelor, mâinii, gleznelor,
mişcarea şi schimbarea de poziţie a membrelor superioare şi inferioare, păstrând
poziţia de decubit.
 Urmează :
- aşezarea în poziţia şezând, în mod pasiv la început;
- aşezarea în poziţia şezând – în mod activ, de mai multe ori /zi;
- aşezarea în poziţie şezând la marginea patului, fotoliu în mod pasiv, apoi activ;
- aşezarea pacientului în poziţie ortostatică şi primii paşi cu ajutorul cârjelor
ortopedice;

Mobilizarea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului:

 Asistentul se aşează la marginea patului cu picioarele depărtate şi cu genunchii flectaţi;
 introduce o mână la spatele pacientului sub omoplat, iar cealaltă mână sub regiunea poplitee
 Bolnavul se poate ajuta, fie sprijinindu-se de marginea patului, fie îmbrăţişând gâtul
asistentei;
 odată cu ridicarea pacientului în poziţie şezând, asistentul va roti picioarele bolnavului într-
un unghi de 90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia;

În cazul pacienţilor care nu se pot sprijini sau prinde cu mâinile:

 asistentul aşează braţele pacientului peste abdomen;
 membrul inferior dinspre asistentă îl trece peste celălalt din partea opusă;
 asistentul aşează o mână sub omoplatul pacientului cu dosul palmei, iar cealaltă sub
genunchii acestuia ;
 104

 ridică pacientul în poziţie şezând, rotindu-i în acelaşi timp picioarele într-un unghi de 90°
urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia;
 asistentul medical se va îngriji de masajul extremităţilor pentru înviorarea moderată a
circulaţiei.

2.3.7 Captarea eliminarilor

Captarea materiilor fecale

Materialele necesare:
-        paravan;
-        ploscă (bazinet);
-        o plosca şi materiale pentru toaletă;
-        acoperitoare pentru ploscă;
-        hartie igienică;
-        materiale pentru spălarea mâinilor;
-        muşama şi aleză (pentru protejat patul).

Etape de execuţie:
Pregătirea materialelor. Se pregătesc materialele necesare
Efectuarea tehnicii:
 Patul bolnavului se separă cu un paravan de restul salonului.
 Patura şi cearsaful care acopera bolnavul se pliază sub forma de armonică la picioarele
bolnavului.
 Se protejează patul bolnavului cu muşamaua şi aleza.
 Se ridică bolnavei camaşa de noapte.
 Cu mâna stângă introdusă cu palma în sus sub regiunea sacrala, se ridică bolnavul şi, în
acelaşi timp, cu mana dreapta se introduce plosca sub bolnav (plosca care in prealabil a fost
incalzita cu apa fierbinte).
 Se acoperă bolnavul şi se menţine astfel până termină actul defecării.
 Se oferă bolnavului hârtie igienică şi la nevoie se face toaleta regiunii perianale pe plosca
special pregatită.
 Se îndepărtează plosca cu multă precauţie.
 105

 Se acoperă plosca şi se îndepartează din salon.

 Se spală mâinile bolnavului în ligheanul special pregătit.
 Se îndepărtează muşamaua şi aleza, se îmbracă bolnavul şi se reface patul bolnavului.
 Se îndepartează paravanul şi se aeriseşte salonul.
 Spălarea mâinilor.
 Materiile fecale se păstrează, dacă este necesar, până la vizita medicală în camera specială a
grupului sanitar (plosca va avea ataşat un bilet cu numele bolnavului, numărul salonului, al
patului şi ora defecării).

Captarea urinei
 Materiale necesare: urinar, comprese uscate.
 Captarea urinei bolnavului imobilizat la pat se face în urinare (recipiente confecţionate din
metal emailat, sticlă sau material plastic), cu deschizătura diferită: pentru bărbaţi în formă de
tub, pentru femei mai scurta şi lată.
 După utilizare, urinarele se golesc imediat, se spală cu apă caldă în jet, cu săpun şi se
dezinfectează.

Captarea vărsăturilor
Materiale necesare:
 muşama;
 aleză;
 prosop;
 două tăviţe renale curate, uscate;
 pahar cu soluţie aromată.

Etape de execuţie:
 Pregătirea materialelor. Se pregătesc materialele mai sus menţionate.
 Pregătirea bolnavului:
 În timpul vărsăturilor, bolnavul se aşează în poziţia sezandă, iar dacă starea lui nu
permite, va rămâne culcat cu capul întors într-o parte, aşezându-i sub cap un prosop.
 Se protejează lenjeria de pat şi corp cu o muşama şi o aleză, iar în faţa bolnavului se
aşează un prosop.
 106

 Efectuarea tehnicii:
 Spălarea mâinilor.
 Dacă bolnavul are proteză dentară mobilă se îndepartează.
 Se dă bolnavului tăvița renală sau se ține (în cazul în care acesta nu poate) şi cu mâna
dreaptă se susţine fruntea bolnavului
 Când bolnavul s-a liniştit se îndepărtează tăviţa renală.
 Se clăteste gura cu soluție aromată folosind o altă tăviţă renală.
 Se îndepărtează imediat din salon tăviţa renală cu vărsături.
 Spălarea mâinilor.
 Vărsătura captată în tăviţa renală se păstrează până la vizita medicală, într-un dulap
special.
 Tăviţele renale se golesc, se spală, se dezinfectează şi se sterilizează prin fierbere sau
vapori supraîncălziţi sub presiune.

2.4. Supravegherea funcţiilor vitale şi vegetative

2.4.1. Măsurarea şi notarea temperaturii

Scop: evaluarea funcţiei de termoreglare şi termogeneză.

Locuri de măsurat:
- cavităţi semi închise: axila, plica inghinală, cavitatea bucală;
- cavităţi închise: rect, vagin.
 107

Temperatura = rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de căldură prin

dezintegrarea alimentelor energetice.
Termoreglare = funcţia organismului care menţine echilibrul între producerea căldurii
(termogeneza) şi pierderea căldurii (tremoliza) pentru păstrarea valorilor constante.

Materiale necesare:
 termometru digital;
 casoletă cu tampoane de vată şi comprese sterile;
 recipient cu soluţie dezinfectantă (alcool sanitar, alcool iodat, )
 tăviţă renală;
 ceas;
 foaie de observaţie;
 pix de culoare albastră;
 carneţel individual.

Intervenţiile asistentei medicale:

 pregătirea materialelor lângă bolnav;
 pregătirea psihică a bolnavului;
 spălarea pe mâini;
 se scoate termometrul din cutie şi îl deschide prin apasarea unicului buton,
 se verifică ca acesta să afişeze pe ecranul digital gradaţia 0.
Pentru măsurarea în axilă:
 se aşează pacientul în poziţie de decubit dorsal sau în poziţie sezândă;
 se ridică braţul bolnavului;
 se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului;
 se aşează termometrul cu senzorul ( vârful metalic) în centrul axilei, paralel cu toracele;
 se apropie braţul de trunchi,cu antebraţul flectat pe suprafaţa anterioară a toracelui;
 la pacienţii slăbiţi, agitaţi, precum şi la copii, braţul va fi menţinut în această poziţie de
către asistenta medicală;
 termometrul se menţine pînă la semnalul sonor
Temperatura normală (fiziologică) = 36-37° C
 108

Valori patologice:
a) starea de hipertermie:
- subfebrilitate 37-38° C
- febră moderată 38-39° C
- febră ridicată 39-40° C
- hiperpirexie 40-41° C

b) starea de hipotermie < 36° C

2.4.2. Observarea şi măsurarea respiraţiei

Scop: evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluţiei bolii, al apariţiei unor
complicaţii şi al prognosticului.
Elemente de apreciat:
 tipul respiraţiei;
 amplitudinea mişcărilor respiratorii;
 ritmul;
 frecvenţa.

Materiale necesare:
 ceas cu secundar;
 pix cu pastă verde;
 foaie de temperatură.

Intervenţiile asistentului:
 aşează bolnavul în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi efectuată;
 plasarea mâinii cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui;
 numărarea inspiraţiilor timp deun minut;
 consemnarea valorii obţinute printr-un punct p foaia de temperatură ( fiecare linie orizontală
a foii reprezintă două respiraţii);
 unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară, pentru obţinerea curbei;
 în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută, cât şi caracteristicile
respiraţiei ( R = 18 resp/min, amplitudine medie);
 109

 aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin simpla observare a
mişcărilor respiratorii.

Calităţile respiraţiei:
1. Frecvenţa: reprezintă numărul respiraţiilor pe minut
- nou-născut : 30-50 R/min;
- 2 ani: 25-35 R/min;
- 12 ani: 15-25 R/min;
- adult: 16-18 R/min;
- vârstnic: 15-25 R/min.
2. Amplitudinea: este dată de volumul de aer ce pătrunde şi se elimină din plămâni la fiecare
respiraţie. Poate fi:
- profundă;
- superficială.
3. Ritmul: reprezintă pauzele dintre respiraţii.
4. Simetria: ambele hemitorace prezintă aceeaşi mişcare de ridicare şi coborâre în timpul inspiraţiei
şi expiraţiei.

2.4.3. Măsurarea şi notarea pulsului

Scop: evaluarea funcţiei cardio-vasculare.
Elemente de apreciat:
- ritmicitatea;
- frecvenţa;
- amplitudine.
Locuri de măsurat:
 orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi comprimată pe un plan osos:
 artera radială,
 artera carotidă,
 artera temporală,
 artera humerală,
 artera femurală,
 artera poplitee.
 110

Materiale necesare:
 ceas cu secundar;
 pix cu pastă roşie;
 foaia de temperatură.
Intervenţiile asistentului:
 pregătirea psihică a pacientului;
 asigurarea repausului fizic şi psihic 10-15 min;
 spălarea pe mâini;
 reperarea arterei;
 fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei;
 exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor;
 numărarea pulsaţiilor timp de un minut;
 consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foia de temperatură, ţinând cont că
fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru pulsaţii;
 unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea curbei;
 consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a caracteristicilor pulsului (
AV = 82 b/min, puls regulat);

2.4.4. Măsurarea şi notarea tensiunii arteriale

Scop: evaluarea funcţiilor cardio-vasculare ( forţa de contracţie a inimii, rezistenţă determinată de
elasticitatea şi calibrul vaselor).
Elemente de evaluat:
 tensiunea arterială sistolică ( maximă);
 tensiunea arterială diastolică ( minimă).
 111

Materiale necesare:
 aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale (tensiometru);
 stetoscop biauricular;
 tampon de vată cu alcool;
 pix cu pastă roşie.

Metode de determinare:
 palpatorie;
 ascultătorie

Intervenţiile asistententei medicale:

 pregătirea psihică a pacientului;
 asigurarea repausului fizic şi psihic timp de 15 minute;
 spălarea pe mâini;
 se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, sprijinit şi în extensie;
 se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manşetei;
 se introduc olivele stetoscopului în urechi ( care în prealabil au fost dezinfectate);
 112

 se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul parei de cauciuc, până la dispariţia

zgomotelor pulsatile;
 se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea supapei, până când se percepe
primul zgomot arterial ( care prezintă valoareatensiunii arteriale maxime);
 se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau acul manometrului, pentru a fi
consemnată;
 se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice;
 se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului, în momentul în
care zgomotele dispar, aceasta reprezentând tensiunea arterială minimă;
 se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare roşie,
socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur;
 se unesc liniile orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezultat;
 se dezinfectează olivele.

Valori normale:

Valorile fiziologice ale tensiunii arteriale

Vârsta Tensiunea maximă (mm Hg) Tensiunea minimă (mm Hg)

1-3 ani 75-90 50-60
4-11 ani 90-110 60-65
12-15 ani 100-120 60-75
adult 115-140 75-90
vârstnic >150 >90
 113

2.4.5. Monitorizarea diurezei

Diureza reprezintă cantitatea de urină eliminată din organism timp de 24 ore.
Scop:
 Obţinerea datelor privind starea morfofuncţională a aparatului renal şi asupra altor
îmbolnăviri
 Cunoaşterea volumului diurezei
 Efectuarea unor determinări caliatative (analize biochimice) din cantitatea totală de urină
emisă
 Urmărirea bilanţului circulaţiei lichidului în organism = bilanţul lichidul (intrări – ieşire).

Materiale necesare:
 Se pregătesc recipiente : vase cilindrice gradate, cu gât larg, spălate şi clătite cu apă distilată
(pentru a nu modifica compoziţia urinei) şi acoperite; se poate utiliza orice borcan de 2-4 litri
pe care-l vom grada noi cu creion dermograf sau pe benzi de leucoplast
 Se informează pacientul asupra necesităţii colectării corecte a urinei şi asupra procedeului
 Colectarea începe dimineaţa, la o anumită oră, şi se termină în ziua următoare, la aceeaşi oră

Pentru o determinare corectă :

 Pacientul urinează dimineaţa la o oră fixă; această cantitate de urină, de la prima
emisie, se aruncă
 Se colectează, apoi, toate urinele emise în decurs de 24 de ore până a doua zi, la
aceeaşi oră, păstrându-se şi urina de la ultima emisie.

De reţinut!
 Golirea vezicii trebuie să se facă înainte de defecare
 pentru a împiedica procesele de fermentaţie, se vor adăuga, la urina colectată, cristale
de timol
 Recipientul de urină este etichetat cu numele pacientului, număr salon, număr pat, se
ţine la răcoare şi ferit de lumină, pentru a preveni descompunerea urinei
 După golirea recipientului, acesta se va spăla şi dezinfecta conform cerinţelor
 114

 Pentru examene fizice (cantitate, aspect, miros) se recoltează urina din 24 de ore
 Pentru examene chimice-se recoltează 100 ml de urină. Pentru determinarea toleranţei
la glucide, 100 ml de urină se vor recolta din cantitatea totală de pe 24 de ore

Notarea diurezei : se face zilnic în foaia de temperatură a pacientului

 prin haşurarea pătrăţelelor corespunzătoare cantităţii de urină şi zilei respective
 spaţiul dintre două linii orizontale a foii de temperatură corespunde la 100 ml de urină
 cantitatea de urină eliminată în 24 de ore, în mod normal, este de aproximativ 1500 ml.

2.5. Alimentaţia bolnavului cu spondilită anchilozantă

 Regimul alimentar urmăreşte menţinerea greutăţii corporale corespunzătoare înălţimii

pacientului
 Raţia zilnică de alimente va fi împărţită în 4-5 mese, variată şi bogată în vitamine, regim
hipocaloric la obezi. Fumatul trebuie interzis.
 In funcţie de starea bolnavului, alimentarea lui se face:
 activ - pacientul mănâncă singur la sala de mese sau în salon;
 pasiv - pacientul i se introduc alimente în cavitatea bucală;

Alimentarea activă
 Masa poate fi servită la sala de mese, în salon la masă, în salon la pat în poziție șezând, sau
în decubit lateral
 Dacă este cazul, se protejează lenjeria cu un prosop
 Alimentele sunt servite în condiții igienice pe o tavă, masă portabilă, acoperite. Pacientul
este ajutat să își porționeze alimentele
 Se observă consumul de alimente de către pacient, respingerea unor alimente.

În decubit lateral:
 se ridică ușor capul pacientului, se protejează patul;
 alimentele se așează lângă pacient;
 pacientul este așezat cu partea sănătoasă accesibilă;
 115

 se asigură administrarea lichidelor cu paiul sau din căni cu cioc

Alimentaţia pasivă
 se aşează pacientul în poziţie semişezând cu ajutorul rezematorului de pat sau în decubit
dorsal cu capul uşor ridicat şi aplecat înainte pentru a uşura deglutiţia;
 i se protejează lenjeria cu un prosop curat;
 se aranjează un prosop în jurul gâtului;
 se adaptează masuţa la pat şi i se aşeaza mâncarea astfel încat să vadă ce i se introduce în
gură;
 asistenta medicală se aşează în dreapta pacientului şi îi ridică uşor capul cu perna;
 verifică temperatura alimentelor;
 îi serveşte supa cu lingura sau din cana cu cioc, taie alimentele solide;
 supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste puterile de deglutiţie ale
pacientului;
 este şters la gură, i se aranjează patul;
 se îndepartează eventualele resturi alimetare care ajunse sub bolnav pot contribui la
eventualele escare;
 schimbă lenjeria dacă s-a murdărit;
 acoperă pacientul şi aeriseşte salonul;
 strânge vesela şi o transportă la oficiu.

2.5 Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului

2.5.1.Administrarea medicamentelor pe cale orală

Scop
Introducerea în organism, pe cale orală, prin înghiţire sau sublingual, a unei cantităţi de
medicament care să acţioneze general sau local.

Principii generale
 administrarea medicamentelor pe cale orală la pacientii cu ulcer peptic se face prin
înghiţire;
 116

 necesită o bună cunoaştere, de către asistenta medicală, a tratamentelor prescrise de

medic, a efectelor terapeutice şi a reacţiilor adverse;
 administrarea medicamentelor trebuie să răspundă exigenţelor de calitate şi de securitate
 asistentul medical are responsabilitate în acest caz.

Pregătirea materialelor
 prescripţia medicală;
 cărucior cu medicamente;
 flacon cu soluţie hidroalcoolică;
 o pereche de foarfece;
 pahare de unică folosinţă/recipiente speciale pentru medicamente.

Pregătirea pacientului
 se identifică capacităţile pacientului de a-şi administra tratamentul şi de a-l supraveghea;
 se explică pacientului importanţa luării medicamentelor conform prescripţiei medicale;
 se adaptează demersul educativ la nivelul de instruire al pacientului pentru a asigura
securitatea şi calitatea administrării tratamentului;
 se instalează pacientul confortabil;
 se acordă ajutor pacientului aflat în dificultate.

Administrarea propriu-zisă a medicamentului

 se identifică pacientul;
 se verifică încă o data prescripţia medicală la patul pacientului,in momentul administrării;
 se realizează o fricţiune hidroalcoolică a mâinilor sau se face un lavaj simplu înainte de
fiecare distribuire;
 se păstrează medicamentele în blisterele sau formele de condiţionare proprii, până când sunt
luate;
 se decupează blisterul cu foarfeca dacă medicamentul nu este condiţionat într-o alveolă
individuală;
 se pun medicamentele pentru ora prescrisă intr-un păhărel cu întrebuinţare unică, înainte de
a le da pacientului;
 117

 se explică pacientului modalităţile de luare a medicamentelor:

 pe nemâncate (à jeun), în timpul mesei sau după masă;
 cu un pahar cu apă, pentru capsule, tablete, comprimate;
 dizolvat în apă, pentru comprimatele care se dizolvă sau pentru pulberi;
 fără diluţie , pentru siropuri,suspensii sau pentru comprimatele care se administrează
sublingual;
 se aplică demersul educativ de autonomizare a pacientului şi de creştere a complianţei la
tratament.
 includerea acestor elemente în cele două dimensiune ale administrării tratamentului
oral calitatea şi securitatea.

Injectia intramusculară constituie introducerea unor soluţii izotonice, uleioase sau substanţe
coloidale în stratul muscular prin intermediul unui ac ataşat la seringă.

Scop - introducerea în organism a unor substanţe medicamentoase.

Locuri de electie:
 regiunea superoexternă fesieră, deasupra marelui trohanter;
 faţa externă a coapsei în treimea mijlocie;
 faţa externă a braţului în mu chiul deltoid.

Materiale necesare:
 tăviţa medicală;
 ace intramusculare (lungime 40 - 70 mm., diametrul 7/10 - 10/10 mm., bizou lung);
 seringa tip Record cu capacitate corespunzătoare;
 medicamentul de injectat.

Tehnica:
 pregătirea instrumentelor şi materialelor necesare;
 pregătirea psihică şi fizică a bolnavului;
 stabilirea locului injecţiei;
 118

 se anunţă bolnavul şi i se explică necesitatea tehnicii;

 se așează bolnavul în decubit ventral, lateral, în poziţie sezândă sau în picioare;
 se descoperă regiunea aleasă pentru injecţie (locurile de elecţie);

Pentru injecţie în regiunea fesieră se reperează următoarele puncte:

 119

 punctul Smamov la un o lungime de deget deasupra marelui trohanter şi înapoia lui;

 punctul Barthelemy, la unirea treimii externe cu cele două treimi interne ale liniei care uneşte
spina iliacă antero-superioară cu extremitatea superioară a anţului interfesier;
 zona situată deasupra liniei care uneşte spina iliacă posterioară cu marele trohanter;
 pentru poziţia şezând injecţia se situează în toată regiunea fesieră deasupra punctului de
sprijin;

Efectuarea injecţiei:
 spălarea mâinilor cu apă curentă şi săpun;
 dezinfectarea mâinilor cu alcool;
 se montează seringa în condiţii de asepsie corectă;
 se încarcă seringa cu substanţa de injectat; după verificarea fi ei, se elimină bulele de aer;
 se schimbă acul îndepărtându-l pe cel cu care a fost aspirată substanţa şi se ataşează un ac
potrivit pentru injecţie;
 se degresează locul injecţiei cu eter şi se dezinfectează cu alcool;
 se invită bolnavul să- i relaxeze musculatura şi să stea liniştit; se întinde pielea între policele
şi indexul sau medianul mâinii stângi; se în ţeapă perpendicular pielea (4 - 7 cm.) cu rapiditate
şi siguranţă cu acul montat la seringă;
 se verifică poziţia acului prin aspirare;
 se injectează lent lichidul;
 după injectare se scoate acul rapid numai pe direcţia de introducere;
 se masează locul cu un tampon cu alcool pentru a disocia planurile ţesuturilor străpunse
activând circulaţia pentru a favoriza absorbţia;
 se așează bolnavul în poziţie comodă unde va sta în repaus fizic timp de 5-10 minute;
 spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun.

Reorganizarea locului de muncă:

 se aruncă la coş deşeurile de la injecţii (fiole golite, tampoane de vată, seringa cu
acul);
 120

Incidente/accidente:
 Durere vie prin atingerea nervului sciatic sau a unei ramuri a acestuia; se impune
retragerea acului şi efectuarea injecţiei în altă regiune;
 Paralizie prin lezarea nervului sciatic;
 Hematom prin înţeparea unui vas sanguin;
 Ruperea acului - se va extrage pe cale chirurgicală;
 Embolie - introducerea accidentală într-un vas de sânge a unei substanţe uleioase sau în
suspensie;
 Abcese sau injectite - deficienţe grave de sterilizare.

2.6 Recoltarea produselor biologice şi patologice

2.6.1 Puncţia venoasă

Reprezintă crearea accesului la o venă cu scopul recoltării sângelui pentru examenul de

laborator, evacuarea unei cantităţi de sânge sau introducerea unor medicamente în circulaţia
venoasă. este metoda cea mai folosită pentru toate tipurile de examene putându-se recolta o
cantitate suficientă de sânge;

Scop - prelevarea venoasă vizează un eşantion de sânge dintr-o venă superficială cu ajutorul
unui ac steril în vederea examinării în laborator;

Materiale necesare
 121

 garou;
 mănuşi de unică folosinţă;
 seringi; - vacuumuri;
 ace pentru seringi;
 o canulă Butterfly;
 tampoane, comprese de bumbac;
 soluţii dezinfectante: betadină sau alcool 70%
 etichete/cod de bare;
 muşama, aleză;
 pansament adeziv;
 recipiente pentru colectarea materialelor folosite conform precauţiilor universale.

Pregătirea pacientului
 se identifică pacientul;
 se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea pacientului, scopul şi
locul puncţiei (decubit dorsal sau mai rar şezând) cu braţul întins, sprijinit;
 se examinează calitatea venelor şi se alege locul.

Efectuarea puncţiei
 se spală mâinile şi se pun mânuşile;
 se pregătesc vacuumurile, se etichetează;
 se alege locul: venele de la plica cotului (vena mediană, cubitală, vena cefalică şi bazilică);
venele antebraţului şi cele de pe faţa dorsală a mâinii folosind ace mai mici;
 se selectează venele uzuale;
 dacă venele nu sunt vizibile, se procedează astfel:
 se încălzesc aplicând o compresă caldă sau se masează braţele;
 se balansează braţele în jos (sub nivelul inimii) câteva minute pentru a se umple venele;
 se loveşte uşor cu indexul fosa anterocubitală;
 se pune materialul de protecţie sub braţul pacientului pentru a nu păta patul cu sânge sau
dezinfectant;
 se palpează vena aleasă cu indexul (nu cu policele pentru a diferenţia de arteră);
 122

 se pregăteşte vacuumul prin îndepărtarea capacului necolorat al acului dublu (care acoperă
partea de ac în înveliş de cauciuc/prin răsucire uşoară;
 se înşurubează bine în holder;
 se verifică poziţia braţului care trebuie să fie îndreptat în jos;
 se aplică garoul la 5-8 cm deasupra locului puncţiei;
 se face dezinfecţia locului cu mişcări circulare de la centru spre periferie (evitând transportul
germenilor spre locul înţepăturii);
 se lasă să se usuce sau se şterge cu un tampon;
 se îndepărtează capacul colorat al acului dublu;
 se fixează vena aplicând policele mâinii nedominante la 2-3 cm. sub abord pentru a evita
accidentele determinate de mişcarea bruscă a pacientului;
 se introduce acul în venă cu bizoul în sus, orientat oblic sub un unghi de 10-30° în funcţie de
calibrul şi profunzimea venei;
 după intrarea în venă se constată scăderea rezistenţei la înaintare şi se pătrunde în lumenul
vasului 1-2 cm.;
 se alege primul tub şi se împinge în holder apăsând cu degetele mijlociu şi arătător pe
marginea holderului până ce partea acului dublu dinspre tub străpunge diafragma de cauciuc
a capacului tubului (acul trebuie să înţepe zona centrală a capacului);
 vacuumul din tub extrage din venă cantitatea de sânge prestabilită;
 se îndepărtează garoul (nu se lasă mai mult de 1 minut);
 când primul tub este plin şi sângele nu mai curge, se scoate din holder şi din ac (apăsând cu
degetul mare bordura holderului);
 se umplu cu sânge celelalte tuburi conform recomandării şi respectând schema de recoltare;
 tuburile cu anticoagulant se răstoarnă cu mişcări lente pentru a realiza un amestec omogen.

Observații:
 În timpul recoltării, tuburile sunt menţinute cu capacul în sus;
 Conţinutul tubului nu trebuie să atingă capacul sau capacul acului pe durata veno-puncţiei;
 Braţul pacientului trebuie să fie plasat în jos;
 După umplerea ultimului tub, acul se scoate din venă.
 123

2.6.2 Recoltarea exudatului faringian

Exudatul faringian este un lichid rezultat în urma unui proces inflamator faringian. 

Scop/ indicaţii 

Explorator 
- depistarea germenilor patogeni de la nivelul faringelui în vederea stabilirii diagnoticului,
a stării depurtator şi a tratamentului 
- stabilirea sensibilităţii la antibiotice; 
- monitorizarea tratamentului; 

Pregătirea pacientului: 
- se oferă pacientului instrucţiuni clare, precise, adaptate nivelului de înţelegere; 
- se recomandă efectuarea procedurii înaintea administrării antibioticelor
deoarece modifică rezultatele; 
- în dimineaţa recoltării pacientul: nu mănâncă, nu bea, nu face gargară, nu
şi instilează picături în nas, nu-şi face igienă orală 
- se atenționează pacientul că poate să aibă senzaţia de vomă; 

Erori de recoltare: 
- nerespectarea condiţiilor de asepsie şi antisepsie determină contaminarea probei; 
- folosirea antisepticelor orale poate induce inhibiţia dezvoltării germenilor; 
- atingerea limbii, buzelor sau a dinţilor cu tamponul poate  modifica  rezultatul  datorită 
germenilor  existenţi în aceste zone; 
- atingerea luetei poate declanşa reflexul de vomă;

Materiale necesare: 
- tavă pentru materiale; 
 124

- eprubetă cu tampon steril; 

- spatulă linguală sterilă; 
- manuși de unică folosinţă; 
- masca de protecţie; 
- colector pentru materiale; 
- etichete; 

Efectuarea recoltării: 
- se verifică dacă pacientul a respectat recomandările privind procedura; 
- pacientul este rugat să colaboreze si să respecte întocmai sfaturile celui care recoltează; 
- se orientează pacientul cu faţa spre lumina, în poziţie şezândă pentru a asigura o mai bună
vizibilitate a zonei; 
- se spală mâinile cu apă şi săpun; 
- se îmbracă mănuşile de unică folosinţă; 
- se pune masca de protecţie; 
- pacientul este invitat să deschidă gură, să inspire adânc şi să stea nemişcat; 
- se scoate tamponul pentru recoltare din eprubetă; 
- cu ajutorul spatulei se apasă limba; 
- se şterge depozitul faringian şi amigdalian și orice zona inflamată sau ulcerată; 
- se retrage tamponul în eprubetă protectoare; 
- se etichetează și se trimite la laborator comunicând dacă pacientul a luat medicamente şi ce fel
de medicamente; 

Colectarea materialelor folosite

- materialele folosite au un potential ridicat si se colecteaza conform precautilor universal.

Observații:
- pentru recoltarea secrețiilor nazale se folosește un tampon steril infecțios flexibil care se
introduce în narină și se șterg pereții laterali;

2.6.3. Recoltarea de urină

 125

 Recolarea de urina pentru analize de laborator permite examinarea tractului urinar pentru
diferite infecții și tulburări renale, evaluarea tratamentului și depistarea unor tulburări de
sistem sau metabolice;
 Riscul de contaminare este redus, fără a se recurge lacateterizare;
 deoaraece recipientul de securizare este securizat cu dispozitive adezive, folosirea lui este
contraindicată la un pacient cu piele perineală extrem de sensibilă sau descuamată.

2.6.4. Pregătirea pacientului pentru recoltarea lichidului sinovial

 Pregătirea psihică: i se explică tehnica

 Pregătirea fizică
 va fi cu articulația cât mai relaxată astfel încât exudatul intraarticular să se
bombeze cât mai mult;
 asistentul va fixa articulația pacientului în poziția aleasă de medic;
 supravegheaza pacientul si-i menține pozitia;

 Intervențiile asistenului medical

 servește medicul;
 dezinfectează locul puncției cu alcool iodat și apo îl izolează cu câmpuri sterile;
 după tehnică dezinfectează din nou locul puncției și se masează ușor cu un tampon;
 articulația puncționată va fi imobilizată cu ajutorul unei atele în poziție fiziologică
timp de 2-3 zile;
 lichidul extras se introduce în eprubete etichetate;
 puncția va fi notată în foia de observație clinică;

Modificări:
 caracter serocitin, limpede sau tulbure;
 vâscozitate ușor limpede;
 număr mare de elemente celulare de exudație în majoritatea lor polinucleare;
 ocazional se pot evidenția 5 – 10 % celule cu aspect de ragocit;
 126

2.6.5. Pregătirea pacientului pentru E.K.G.

 Pregătirea psihică:
 bolnavul va fi relaxat;
 i se explică tehnica;
 se vor înlătura factorii emotionali;
 Pregătirea fizică:
 pacientul este așezat în decubit dorsal, membrele superioare pe lângă corp,
semiflectate,mâna în ușoară pronație;
 membrele inferioare puțin îndepărtate și rotite în afară;
 bolnavul nu trebuie să fie în contact cu zone sau obiecte metalice;
 se asigură temperatura optimă și liniștea necesară;
 se asigură repausul pacientului timpde 15 minute;
 se notează numele, vârsta, diagnosticul clinic, dacă a luat medicamente care
influențează activitatea cardiacă;

2.7. Educaţie pentru sănătate

Profilaxia bolii

 respectarea ritmului de muncă şi de repaus,

 evitarea suprasolicitărilor, evitarea stărilor emoţionale,
 crearea condiţiilor de relaxare;
 se va căuta să se respecte orarul meselor,
 să se ia mesele în condiţii de linişte, într-un anturaj plăcut,
 să nu abuzeze de condimente, cafea,de băuturi iritante şi de tutun,
 să se mestece bine alimentele ;
 să se prezinte la controale periodice;
 se va respecta tratamentul medicamentos si modul de administrare a medicamentelor ;
 să practice sporturi usoare;
 să practice exerciții fizice conform indicațiilor medicului si al kinetoterapeutului;

2.8. Externarea pacientului

Momentul externării bolnavului este stabilit de medicul curant şi medicul şef de secţie.
 127

 Asistentul pregăteşte documentele bolnavului, pe care le pune la dispoziția medicului curant.

 Data externării este anunțată de către medicul curant cu cel puțin o zi înainte, acest lucru
permițând asistentului medical de la salon sa anunţe aparținătorii pacientului în cazul în care se
impuneacest fapt;
 Externarea unui pacient dintr-o unitate sanitară cuprinde:
 informarea pacientului şi a aparţinătorilor acestuia asupra suferinţei pentru care a fost
internat pacientul, evoluţia bolii pe parcursul internării şi starea de sănătate a pacientului
în momentul externării,precum şi conduita therapeutică ulterioară;
 asistentul va înmâna pacientului o copie după foaia de internare, împreună cu toate
controalele medicale şi investigaţiile efectuate pe parcursul internării;
 pacientului i se recomandă un regimul alimentar pe care trebuie să îl urmeze;
 se informează pacientul asupra controalelor medicale pe care trebuie să le efectueze ;
 asistenta informează pacientul asupra dietei şi a activităţilor fizice care i-au fost
recomandate de medicul specialist;
 cu cel puţin o zi înainte de externare asistenta are obligaţia să anunţe familia pacientului;
 după înmânarea biletului de extenare şi a reţetei asistenta are obligaţia de a explica
recomandările legate de regimul ce trebuie urmat, tratamentul de respectat: doze, orar,
ordine, precum si necesitatea prezentări la control;
 pentru pacienţii cu deficienţe de deplasare va fi anunţată conducerea unităţii sanitare şi se
va asigura transportul pacientului la domiciliu;
 în mometul externării pacientul va fi transportat la garderobă, unde pe baza bonului i se
vor înmâna bunurile care au fost depozitate în garderoba spitalului.
 128

CAP III . INGRIJIRI SPECIFICE

3.1 Cazul 1 - Plan de îngrijire

Nume : D
Prenume: M
Vârsta: 40 ani
Sex: M.
Înălțime 1,78 cm
Greutate: 92 kg
Date variabile
Domiciliul: Vaslui
Localitatea: Vaslui
Ocupația: pensionar medical
Starea civilă: căsătorit
Nr. Copii : 1
Religia: -
Naționalitate: Română
Studii: superioare
Locuiește : împreună cu soția și copilul.
Rețeaua de susținere a persoanei: pacientul este căsătorit, soția este casnică, are un copil.
Grup sanguin: A(II), Rh pozitiv

Diagnosticul de internare: durere lombară joasă, limitat în mișcări şi redoare de peste 3 luni.
Antecedente medicale: -
Antecedente Herodecolaterale - fără importanță
Antecedente personale (fiziologice și patologice):
Vaccinări: vaccinare împotrivă pojarului, rubeolei și oreionului și celelalte vaccinuri specific
vârstei;
 129

Traumatisme: multiple traumatisme în copilărie soldate cu fracturi, de member și bazin, a practicat

un sport cu impact fizic (hochei): a suferit traumatisme prin cădere de la înălțime ca urmare a unui
accident în timpul serviciului;
Boli anterioare: bolile copilăriei;
Spitalizări: internări repetate;
Intervenții chirurgicale: fără

Elemente fizice și reacționale:

Alergii: nu este alergic la nimic
Deficiențe senzoriale: nu prezintă

Antecedente familiale: Există istoric de boli cronice în familie pe linia maternă (poliartrita
reumatoidă etc ) , tatăl decedat accident vascular cerebral;

Mod de viață și obișnuințe:

Hobby: videografie
Alimentația: Diversificată
Consumul de cafea, tutun, alcool: fără

Probleme de sănătate actuală: Durere la nivelul toracelui, inferior în zona lombară, dureri
accentuate fesiere. Durere iradiată la nivelul membrului inferior, până la genunchi; rigiditate;
oboseală rapidă; reducerea semnificativă a mobilității; impotență funcțională; somn perturbat de
durere, rigiditate musculară accentuate dimineața la trezire, somn superficial.

Mediul ambiental: Mediu liniștit. Nu există factori care să modifice starea de bine a pacientului.
Stadiul de boală determină stare de stres și anxietate accentuate.

Profilul psiho-socio-cultural:
Anxietate: accentuată
Stres: stresat
Comfort: disconfort cauzat de boală.
Stare depresivă: Sindrom depresiv
 130

Stare de constiență: pacientul este conștient și are o orientare, cu ușoare crize amnezice;
Capacitate de comunicare: în funcție de starea de bine sau nu a sănătății.

II. ISTORICUL BOLII

De mai bine de 10 ani de zile pacientul D. M. prezintă dureri de la nivelul zonei lombare a
toracelui până la nivelul genunchiului. Dimineața prezintă rigidiate crescută sau în caz de
temperaturi scăzute cu stări de anchiloză repetate. Durerea și rigiditatea se ameliorează la mers și
efort fizic de mică intensitate la câteva ore de la trezire. Pacientul susține că obosește destul de rapid
și are stări generale de rău cu dureri accentuate de oase, intercostale și ale osului stern, cu inflamări
și tumefacții ale încheieturilor;

Motivele internării actuale :

- Stare generală alterată
- Lombalgii de tip inflamator, dureri sternocostale, fatigabilitate accentuate;
- Durere în zona lombară și a membrului, până în zona genunchiului
- Rigiditate
- Oboseală rapidă
- Stări de insomnii și somn perturbat de durere

Diagnosticul medical la internare: Spondilită anchilozantă stadiul III- IV

Anamneza asistenței medicale:

Pacientul în vârstă de 40 de ani, echilibrat din punct de vedere fizic, se prezintă cu
următoarele manifestări de dependenţă:
- Durere la nivelul toracelui, inferior, în zona lombară. Durere iradiată la nivelul membrului inferior,
până la genunchi.
- T.A.: 120/70 mmHg
- Puls: 90 pulsaţii/minut
- Temperatura: 37 ˚C
- Respiraţia: fiziologică: normală
 131

Simptomatologie: evoluţie asimptomatică o lungă perioadă de timp; durere articulară:

intensitate variabilă (şoldul doare cel mai tare), meteorodependenţă (durerea are o intensitate mai
mare la temperaturi scăzute), ameliorată dupa efort mediu (există însă bolnavi cu dureri chiar şi în
repaus); poate iradia la nivelul unei alte articulaţii; depăşeşte 30 minute. Reducerea mobilităţii
articulare (mişcări active, pasive); impotenţă funcţională.

Examen clinic:
 sensibilitatea articulaţiilor sacroiliace;
 îndepărtarea/apropierea crestelor iliace;
 exercitarea unei presiuni asupra lor;
 hiperextensia şoldului;
 sensibilitate la percuţia apofizelor spinoase;
 contractura muşchilor paravertebrali;
 limitarea flexiei laterale a coloanei lombare;
 ştergerea lordozei lombare;

Fără tratament corespunzător, în stadiile avansate ale bolii, coloana vertebrală devine rigidă,
cu ştergerea lordozei lombare, cifoză toracală superioară, protecţia anterioară a coloanei cervicale,
iar şoldurile şi genunchii sunt fixaţi în flexie.

Explorări paraclinice:

HLG (hemoleucograma):
 anemie normocromă, normocitară.
 sindrom inflamator:
 creşterea VSH,
 creşterea fibrinogenului,
 creşterea proteinei C reactive,
 creşterea α2 globulinelor.
 132

 anomalii imunologice:
 creşterea IgA
 HLA-B27 (prezent la 90% dintre bolnavi).

Examen radiologic:
 articulaţii sacroiliace (sacroileita):
 grad 0: aspect normal;
 grad I: aspect înceţoşat al articulaţiei;
 grad II: pseudolărgirea spaţiului articular (prin eroziunile subcondrale de pe ambele
versante ale articulaţiei);
 grad III: scleroză periarticulară (osteocondensare) cu reducerea spaţiului articular
(„margine de timbru poştal”);
 grad IV: anchiloză articulară, cu fuziune şi dispariţia spaţiului articular.

Coloană vertebrală:
 aspect pătrat al vertebrelor (profil),
 rectitudinea coloanei lombare,
 tardiv: „coloană de bambus” (prin sindesmofite, anchiloză osoasă a articulaţiilor
interapofizare, calcificare a ligamentelor interspinoase).
 eroziuni la nivelul simfizei pubiene;
 articulaţii periferice:
 îngustarea spaţiului articular,
 anchiloză osoasă (tardiv).

DIAGNOSTIC
Diagnostic pozitiv:
1. Criterii clinice:
 durere lombară joasă şi redoare de peste 3 luni, ce se ameliorează prin exerciţii şi nu
dispare în repaus;
 limitarea mişcărilor coloanei lombare în plan sagital şi frontal;
 tardiv, limitarea expansiunii cutiei toracice, faţă de valorile normale corectate.
 133

2. Criterii radiologice: sacroileită bilaterală, gradul II-IV,

Spondilita anchilozantă este diagnosticată în prezenţa sacroileitei (diagnostic radiologic),
asociată cu cel puţin un criteriu clinic.

Evoluție: Evoluție cu progress spre anchiloză.

Prognostic: dependent de:

 vârsta debutului,
 prezenţa manifestărilor extraarticulare,
 prezenţa oligoartritei,
 prezenţa afectării articulaţiei coxofemurale,
 prezenţa dactilitei.

Complicații:
 amiloidoză renală,
 tulburări de conducere atrio-ventriculare (bloc atrio-ventricular complet),
 insuficienţă cardiacă,
 infecţii respiratorii,
 insuficienţă respiratorie,
 fracturi ale coloanei rigidizate.

Aprecierea problemelor de dependență și independență conform celor 14 nevoi fundamentale:

1) Nevoia de a respira si de a avea o bună circulație

M.I.(Manifestări de independență) - fără raluri, cu torace normal conformat
M.D.(Manifestări de dependență) - bolnavul are o respiraţie usor tahipneică, 20 respiraţii/min., ,
frecvenţa, ritmul şi amplitudinea respiraţiei usor accentuate. Circulația periferică (cazul
membrului inferior) este afectată.
2) Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
M.I. (Manifesttări de independență) - nu prezintă
 134

M.D.(Manifestări de dependență) - limitarea mişcărilor datorită durerilor la mobilizare și

rigidității.
3) Nevoia de a dormi şi a se odihni
M.I. (Manifesttări de independență) - nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) - perturbarea modului de somn legat de durere.
4) Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
M.I. (Manifesttări de independență) bolnavul se îmbracă şi se dezbracă fără ajutor din partea
personalului medical
M.D.(Manifestări de dependență) – bolnavul dă dovadă de stângăcie și resimte durere la
mișcare.
5) Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
M.I. (Manifesttări de independență) - bolnavul are o temperatură normală
M.D.(Manifestări de dependență) - temperatură scăzută la membrele inferioare.
6) Nevoia de a menţine tegumentele curate şi integre
M.I.(Manifestări de independență) - pacientul prezintă tegumente normal colorate, fără leziuni
prezente, cu o toaletă în stare bună
M.D.(Manifestări de dependență) - nu prezintă.
7) Nevoia de a evita pericolele
M.I.(Manifestări de independență) - nu prezintă.
M.D.(Manifestări de dependență) - modificarea stării de bine este legată de durere, manifestată
prin agitaţie.
8) Nevoia de a bea şi de a mânca
M.I. (Manifestare de independență) - alimentaţie adecvată, stare de hidratare bună.
M.D. (Manifestare de dependență)- nu prezintă
9) Nevoia de a elimina
M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul elimină normal, diureza pe 24 h aproximativ
1400 ml, urina este hipercromă, micţiunile sunt normale, rinichi normali.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
10) Nevoia de a comunica cu semenii
M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul este o persoană comunicativă, sociabilă,
comunică cu personalul medical arătându-şi interes faţă de boala sa.
M.D. (Manifestare de dependență) - nu prezintă
 135

11) Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori

M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul este o persoană credincioasă, de origine ortodoxă,
participând la serviciul religios.
M.D. (Manifestare de dependență) - nu prezintă
12) Nevoia de a se recreea
M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul își petrece timpul în mod plăcut.
M.D. (Manifestare de dependență) - nu prezintă
13) Nevoia de a fi ocupat şi de a se realiza
M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul este ocupat, îşi asumă atribuţiile de familie şi faţă
de societate.
M.D. (Manifetare de dependență) - nu prezintă
14) Nevoia de a învăţa să-şi păstreze sănătatea
M.I. (Manifestare de independență) - bolnavul este conştient de starea sa de sănătate, fiind
cooperant cu personalul medical, preocupându-se de starea de sănătate şi îngrijind-o.
M.D. (Maniffestare de dependență) - nu prezintă.

Departajarea manifestărilor de dependență:

1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație - ușoară tahipnee, frecvența, ritm și

amplitudine ușor mărite;
2. Nevoia de a se mișca și de a menține o postură corectă - grad de mobilitate scăzut,
incapacitatea de a se mișca normal;
3. Nevoia de a dormi și de a se odihni - oboseală, neliniște, dificultatea în a dormi, trezire
frecventă, agitație;
4. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca - dificultate în a se îmbrăca şi dezbrăca;
5. Nevoia de a-si menţine temperatura corpului în limite normale - extremităţi inferioare reci;
6. Nevoia de a fi curat, îngrijit şi a proteja mucoasele şi tegumentele curate- își acordă cu
greutate îngrijiri de igienă membrului superior;
7. Nevoia de a evita pericolele- agitație, neliniște, insomnie, iritabilitate, temeri;
 136

PLAN DE ÎNGRIJIRI PE CELE 3 ZILE

INTERVENŢII INTERVENŢII
NEVOIA PROBLEMA OBIECTIVE EVALUARE
AUTONOME DELGATE
Nevoia de a se Durere în zona Pacientul să aibă - Supraveghez funcţiile - Administrarea După o perioadă scurtă
mișca și a avea o lombară și la postura adecvată; vitale. calmantelor prescrise de timp scade durerea;
bună postură nivelul membrului Pacientul să nu - Creez condiţii de de medic. - Are tonusul
inferior. Alterarea prezinte complicații microclimat. - Administrarea muscular păstrat;
mobilității datorată ca escare de - Asigur o poziţie antiinflamatoarelor - Nu prezintă
durerilor articulare decubit, anchiloze, cât mai comodă pacientului. prescrise. complicații
contracturi - Inspectez sediul (escare)
şi carcterul durerii. - Își satisfice
-planific cu pacientul celelalte nevoi
exerciții fizice; fundamentale;
Nevoia de a Stare de imobilitate Să calmez - Îi explic necesitatea Supravegherea Pacientul
evita pericolele parțială impusă de durerea în cât urmării ședințelor de ședințelor de fizio și colaborează.
afecțiune. mai scurt timp fizioterapie pentru a nu se kinetoterapie indicate Tratează cu seriozitate
Tumefierea posibil. agrava boala. de medicul specialist. ședințele de fizio și
articulațiilor - Servesc pacientul la pat kinetoterapie.
datorită procesului cu cele necesare atât pentru
inflamator alimentaţie cât şi pentru
eliminare (dacă este nevoie).
- Investighez capaciatatea
de mobilizare.
- Efectuez toaleta
membrului inferior.
- Previn imobilitatea.
 137

Rigiditate Sa urmăresc Efectuarea termoterapiei și a Pacientul își recapătă

evoluția masajului. mobilitatea.
pacientului, ca
acesta să prezinte o
mobilitate cât mai
apropiată de
normal.
Nevoia de a Insomnie Să creez condiţii - Aerisesc salonul şi port Administrarea Prezintă perioade
dormi și a se optime de odihnă şi discuţii cu pacientul. somniferelor. de somn liniştit si
odihni somn. - Mă interesez de agitat spre dimineață.
programul de somn.
- Îi explic necesitatea
odihnei pentru organism.

Nevoia de a bea Dificultate de a se Să fie - Urmăresc alimentația Regim preferabil Curba ponderală
și a mânca alimenta. alimentat pacientului. hiposodat, bogat în se menţine.
corespunzător. - Investighez obiceiurile şi fier și proteine. Aport caloric
cunoştinţele despre o Administrare de calitativ corespunzător.
alimentaţie corectă. suplimente nutritive Pacientul este hidratat
- Înlătur alimentaţia (vit. A, B, C, D). si alimentat conform
ce predispune la constipaţie. etapei de boală.
- Îl educ să evite mesele
copioase.
- Îi asigur un aport de
minim 2 l lichide.
- Păstrarea curbei
ponderale.
Nevoia de a fi Dificultate de a-şi Să-i asigur - Efectuez toaleta parţială Este curat şi îngrijit.
curat, îngrijitt și menţine igiena corporală. pe regiuni.
de a-și proteja tegumentele - Îi asigur lenjerie
tegumentele și curate. de pat şi corp curate.
mucoasele
Nevoia de a Insuficienta Informez pacientul - Informez pacientul Pacientul înţelege
învăța cum să-și cunoaştere a bolii despre starea sa despre cauzele și factorii şi pune îmtrebări
 138

păstreze actuală. favorizanţi ai bolii. în legătură cu

sănătatea - Îi solicit ajutorul în toate starea sa actuală.
intervenţiile pe care le fac.
- Evaluez complianţa la
diferite manevre.

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

Data T Puls Respiraţie Temperatura Diureza Scaun

.
À
5.02.2017 140/85 80 b/min 16/min 36,6° C 1600 ml/24h normal
mmHg

135/80 70 b/min 18/min 36,7° C 1800 ml/24h normal

6.02.2017 mmHg

7.02.2017 130/70 75 b/min 16/min 36,8° C 1700 ml/24h normal

mmHg

135/80 80 b/min 17/min 36,6° C 1600 ml/24h normal

8.02.2017 mmHg

9.02.2017 135/75 78 b/min 16/min 36,7° C 1600 ml/24h normal

mmHg

135/80 80 b/min 16/min 36,9° C 1700 ml/24h normal

10.02.2017 mmHg
 139

135/80 80 b/min 16/ 36,9° C normal

11.02.2017 mmHg min 1700 ml/24h

ALIMENTAȚIA BOLNAVULUI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

05-11.02.2017  Ceaiuri din frunze de frasin, mesteac[ă, flori de soc, fructe de ienupăr, teci de
 grăsimile
fasole, coajă de salcie, coada calului;
animale
 Zeamă de compot, suc de fructe ienupăr;
 Supe de zarzavat limpezi, ou fiert moale;  apă minerală,

 Iaurt, brânză proaspătă, smântână, mămăliguță, cereale;  cafea

 Piure de legume și fructe, fructe și legume proaspete;  băuturi

 Grătar de pui, pește, de două ori pe săptămâmă, alcoolice

 Ulei de floarea soarelui, uleidin soia, ulei din germeni de porumb;  băuturi
energizante
 băuturi
carbogazoase

INVESTIGAȚII PARACLINICE
Data Examene curente Pregătirea pentru examen
05-11.02.2017 Recoltarea sângelui Pregătirea psihică:
venos pentru
- se anunţă cu 24 de ore înainte; 
examene
hematologice; - se explică necesitatea tehnicii;  - se aplică garoul.
-
se instruieşte pacientul privind compor-
tamentul acestuia din timpul recoltării; 
- se solicită colaborarea;  - se puncționează vena în condiţii de asepsie
- se asigură repausul pe
timpul executării tehnicii;  - se aspiră sângele în seringă, eprubetă, alt
- se obţine consimţământul informat;
Pregătirea fizică:
- pacientul nu trebuie să mănânce
înaintea recoltărilor;
- se îndepărtează lenjeria de pe regiunea
aleasă pentru puncţie;
- se alege braţul pentru puncţie;
- se examinează calitatea şi starea
vaselor de la plica cotului;
140
Îngrijiri pentru examen
- asistentul medical se spală şi se
dezinfectează pe mâini;
- îmbracă mănuşile de protecţie.
- se palpează locul punctiei.
- se dezinfectează cu tampon cu alcool.
- se cere bolnavului să închidă şi să deschidă
pumnul de câteva ori şi să rămână cu el
închis.
perfectă, pe direcţia axului longitudinal,
împingând acul 1-1,5 cm în lumenul venei.
recipient etc.
- se desface garoul şi se cere bolnavului să
deschidă pumnul.
- se aplică un tampon cu alcool la locul
punctiei şi se retrage brusc acul.
- se menţine tamponul cca. 10 minute fără a
îndoi braţul.
Recoltarea sângelui pentru examene
hematologice:
-se face dimineaţa pe nemâncate.
Hemoleucogramă:
- Puncţie venoasă 2 ml sânge pe EDTA
sau heparină.
 141

- se stabileşte locul de execuţie al Hematocrit:

- 2 ml sânge venos recoltat pe heparină
puncţiei venoase;
sau EDTA.
- se execută puncția; VSH:
- 1,6 ml sânge venos pe 0,4 ml citrat de
sodiu 3,8%.
Recoltarea sângelui pentru examene
biochimice:
- se recoltează 2-5 ml sânge fără
anticoagulant pentru determinări de uree,
acid uric, creatinină, bilirubină,
colesterol, lipide, teste
dedisproteinemie, electroforeză,
fosfatază alcalină, transaminaze,
amilază, fosfor, calciu, sideremie (Fe
seric), rezervă alcalină, ionogramă (Na,
K, Ca, Cl).

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Modde administrare

Refen Retard 1tb/ 100 mg
Diazepam 1 cp/ 0,5 mg
05-11.02.2017 Sulfasalazin 2 tb/500 mg
Nolpaza 1 tb/ 40 mg
Doreta 1 tb/ zi în puseuri dureroase
Vitamina B1, B 6, B 12 1f/zi Câte 1 f/ zi i.m.
 142

3.2 Cazul nr. 2 - Plan de îngrijire

I. CULEGEREA DATELOR

Date relative stabile:

Nume : M
Prenume: R
Vârsta: 43 ani
Sex: M.

Date variabile
Starea civilă: căsătorit
Nr. Copii : 1
Religia: Ortodoxă
Ocupația: Inginer
Naționalitate: Română
Domiciliul: F.
Localitatea: F.
Studii: superioare
Locuiește : împreună cu soția și copilul.
Rețeaua de susținere a persoanei: pacientul este căsătorit, soția este contabilă, are un copil.
Grup sanguin: A(II), Rh pozitiv

Diagnosticul de trimitere: durere lombară joasă şi redoare de peste 3 luni.

Antecedente medicale: -
Antecedente heredocolaterale: - fără importanță
Antecedente personale: (fiziologice și patologice):
Bolile copilăriei: fără
Vaccinări: vaccinare împotrivă pojarului, rubeolei și oreionului.
Traumatisme: Nu a avut.
Boli anterioare: apendicită acută.
 143

Spitalizări: Spitalizare pentru apendicectomie.

Intervenții chirurgicale: apendicectomie

Elemente fizice și reacționale:

Alergii: nu este alergic la nimic
Deficiențe senzoriale: nu prezintă

DATE VARIABILE :
Temperatură: 37 ºC
Puls: 90 pulsații/minut
T.A: 130/85 mmHg
Respirația: 20 respirații/ minut
Eliminare: micțiuni și scaune normale
Greutate: 85 Kg
Înălțimea: 1.82 m
Organe de simț: echilibrul, văzul, auzul, sunt normale

Antecedente familiale: Nu există istoric de boli cronice sau afecțiuni mentale ale membrilor
familiei.

Mod de viață/obișunințe:
Hobby: grafică pe calculator.
Alimentația: Diversificată
Consumul de cafea, tutun, alcool: o cafea pe zi, tutun 5-10 țigări pe zi, alcool ocazional.

Probleme de sănătate actuale: Durere la nivelul toracelui, inferior în zona lombară. Durere
iradiată la nivelul membrului inferior, până la genunchi; rigiditate; oboseală rapidă; reducerea
semnificativă a mobilității; impotență funcțională; somn perturbat de durere.
 144

Mediul ambiental: Mediu liniștit. Nu există factori care să modifice starea de bine a
pacientului. Mediul de lucru determină stare de stres și anxietate.

Profilul psiho-socio-cultural:
Anxietate: moderată
Stres: ușor stresat
Comfort: disconfort cauzat de boală.
Stare depresivă: nu prezintă
Stare de constiență: pacientul este conștient și are o orientare bună.
Capacitate de comunicare: este comunicativ.

II. ISTORICUL BOLII

De mai bine de 3-4 luni pacientul M.R. susține că prezintă dureri de la nivelul zonei
lombare a toracelui până la nivelul genunchiului. Dimineața prezintă o rigidiate crescută, cât și
în perioadele în care petrece câteva ore în poziție șezând în fața computerului sau în caz de
temperaturi scăzute. Durerea și rigiditatea se ameliorează la mers și efort fizic de mică
intensitate. Pacientul susține că obosește destul de rapid. Pacientul este trimis la secția
Ortopedie pentru consult și examene amănunțite.

MOTIVELE INTERNĂRII ACTUALE :

- Stare generală alterată
- Durere în zona lombară și a membrului, până în zona genunchiului
- Impotență functională
- Rigiditate
- Oboseală rapidă
- Somn perturbat de durere
 145

Diagnosticul medical la internare: Spondilită anchilozantă

Anamneza asistențeimedicale:
Pacientul în vârstă de 31 de ani, echilibrat din punct de vedere fizic, se prezintă cu
următoarele manifestări de dependenţă:
- Durere la nivelul toracelui, inferior, în zona lombară. Durere iradiată la nivelul membrului
inferior, până la genunchi.
- T.A.: 130/85 mmHg
- Puls: 90 pulsaţii/minut
- Temperatura: 37 ˚C
- Respiraţia: fiziologică, ușoară tahipnee

Simtomatologie: evoluţie asimptomatică o lungă perioadă de timp; durere articulară:

intensitate variabilă (şoldul doare cel mai tare, mâna cel mai puţin); meteorodependenţă
(durerea are o intensitate mai mare la temperaturi scăzute), ameliorată dupa efort mediu
(există însă bolnavi cu dureri chiar şi în repaus); poate iradia la nivelul unei alte articulaţii; nu
depăşeşte 30 minute. Reducerea mobilităţii articulare (mişcări active, pasive); impotenţă
funcţională.

Examen clinic:
- sensibilitatea articulaţiilor sacroiliace;
- îndepărtarea/apropierea crestelor iliace;
- exercitarea unei presiuni asupra lor;
- hiperextensia şoldului;
- sensibilitate la percuţia apofizelor spinoase;
- contractura muşchilor paravertebrali;
- limitarea flexiei laterale a coloanei lombare;
- ştergerea lordozei lombare;
Fără tratament corespunzător, în stadiile avansate ale bolii, coloana vertebrală devine
rigidă, cu ştergerea lordozei lombare, cifoză toracală superioară, protecţia anterioară a
coloanei cervicale, iar şoldurile şi genunchii sunt fixaţi în flexie.
 146

Explorări paraclinice:
HLG (hemoleucograma):
- anemie normocromă, normocitară.
- sindrom inflamator:
- creşterea VSH,
- creşterea fibrinogenului,
- creşterea proteinei C reactive,
- creşterea α2 globulinelor.
- anomalii imunologice:
- creşterea IgA,
- HLA-B27 (prezent la 90% dintre bolnavi).

Examen radiologic:
- articulaţii sacroiliace (sacroileita):
grad 0: aspect normal;
grad I: aspect înceţoşat al articulaţiei;
grad II: pseudolărgirea spaţiului articular (prin eroziunile subcondrale de pe ambele versante
ale articulaţiei);
grad III: scleroză periarticulară (osteocondensare) cu reducerea spaţiului articular („margine
de timbru poştal”);
grad IV: anchiloză articulară, cu fuziune şi dispariţia spaţiului articular.

Coloană vertebrală:
- aspect pătrat al vertebrelor (profil),
- rectitudinea coloanei lombare,
- tardiv: „coloană de bambus” (prin sindesmofite, anchiloză osoasă a articulaţiilor
interapofizare, calcificare a ligamentelor interspinoase).
- eroziuni la nivelul simfizei pubiene;
- articulaţii periferice:
- îngustarea spaţiului articular,
 147

- anchiloză osoasă (tardiv).

DIAGNOSTIC
Diagnostic pozitiv:
3. Criterii clinice:
- durere lombară joasă şi redoare de peste 3 luni, ce se ameliorează prin exerciţii şi nu dispare
în repaus;
- limitarea mişcărilor coloanei lombare în plan sagital şi frontal;
- tardiv, limitarea expansiunii cutiei toracice, faţă de valorile normale corectate.

4. Criterii radiologice: sacroileită bilaterală, gradul II-IV,

Spondilita anchilozantă este diagnosticată în prezenţa sacroileitei (diagnostic radiologic),
asociată cu cel puţin un criteriu clinic.

EVOLUŢIE: Rareori, evoluţia este gravă, progresând spre anchiloză într-un interval scurt de
timp

PROGNOSTIC: dependent de:

 vârsta debutului,
 prezenţa manifestărilor extraarticulare,
 prezenţa oligoartritei,
 prezenţa afectării articulaţiei coxofemurale,
 prezenţa dactilitei.

COMPLICAŢII:
 amiloidoză renală,
 tulburări de conducere atrio-ventriculare (bloc atrio-ventricular complet),
 insuficienţă cardiacă,
 infecţii respiratorii,
 insuficienţă respiratorie,
 fracturi ale coloanei rigidizate.
 148

Aprecierea problemelor de dependență și independență conform celor 14 nevoi

fundamentale:

1. Nevoia de a respira si de a avea o bună circulație

M.I.(Manifestări de independență) - fără raluri, cu torace normal conformat
M.D.(Manifestări de dependență)– bolnavul are o respiraţie usor tahipneică, 20
respiraţii/min., , frecvenţa, ritmul şi amplitudinea respiraţiei usor accentuate. Circulația
periferică (cazul membrului inferior) este afectată.
2. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
M.I. (Manifesttări de independență) – nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) - limitarea mişcărilor datorită durerilor la mobilizare și
rigidității.
3. Nevoia de a dormi şi a se odihni
M.I. (Manifesttări de independență) – nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) – perturbarea modului de somn legat de durere.
4. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
M.I. (Manifesttări de independență) bolnavul se îmbracă şi se dezbracă fără ajutor din
partea personalului medical
M.D.(Manifestări de dependență) – bolnavul dă dovadă de stângăcie și resimte durere la
mișcare.
5. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
M.I. (Manifesttări de independență) – bolnavul are o temperatură normală
M.D.(Manifestări de dependență) - temperatură scăzută la membrele inferioare.
6. Nevoia de a menţine tegumentele curate şi integre
M.I.(Manifestări de independență) - pacientul prezintă tegumente normal colorate, fără
leziuni prezente, cu o toaletă în stare bună
M.D.(Manifestări de dependență) – nu prezintă.
7. Nevoia de a evita pericolele
M.I.(Manifestări de independență) – nu prezintă.
M.D.(Manifestări de dependență) – modificarea stării de bine este legată de durere,
manifestată prin agitaţie.
 149

8. Nevoia de a bea şi de a mânca

M.I. (Manifestare de independență) – alimentaţie adecvată, stare de hidratare bună.
M.D. (Manifestare de dependență) - nu prezintă
9. Nevoia de a elimina
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul elimină normal, diureza pe 24 h
aproximativ 1400 ml, urina este hipercromă, micţiunile sunt normale, rinichi normali.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
10. Nevoia de a comunica cu semenii
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul este o persoană comunicativă, sociabilă,
comunică cu personalul medical arătându-şi interes faţă de boala sa.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
11. Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori
M.I. (Manifestare de independență)– bolnavul este o persoană credincioasă, de origine
ortodoxă, participând la serviciul religios.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
12. Nevoia de a se recreea
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul își petrece timpul în mod plăcut.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
13. Nevoia de a fi ocupat şi de a se realiza
M.I. (Manifestare de independență)– bolnavul este ocupat, îşi asumă atribuţiile de familie
şi faţă de societate.
M.D. (Manifetare de dependență) – nu prezintă
14. Nevoia de a învăţa să-şi păstreze sănătatea
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul este conştient de starea sa de sănătate, fiind
cooperant cu personalul medical, preocupându-se de starea de sănătate şi îngrijind-o.
M.D. (Maniffestare de dependență) – nu prezintă.
 150

Departajarea manifestărilor de dependență:

1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație - ușoară tahipnee, frecvența, ritm și

amplitudine ușor mărite;
2. Nevoia de a se mișca și de a menține o postură corectă - grad de mobilitate scăzut,
incapacitatea de a se mișca normal;
3. Nevoia de a dormi și de a se odihni - oboseală, neliniște, dificultatea în a dormi, trezire
frecventă, agitație;
4. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca - dificultate în a se îmbrăca şi dezbrăca;
5. Nevoia de a-si menţine temperatura corpului în limite normale- extremităţi
inferioare reci;
6. Nevoia de a fi curat, îngrijit şi a proteja mucoasele şi tegumentele curate- își acordă
cu greutate îngrijiri de igienă membrului superior;
7. Nevoia de a evita pericolele- agitație, neliniște, insomnie, iritabilitate, temeri;
 151

PLAN DE ÎNGRIJIRI PE CELE 3 ZILE

INTERVENŢII INTERVENŢII
NEVOIA PROBLEMA OBIECTIVE EVALUARE
AUTONOME DELGATE
Nevoia de a evita Durere în zona Să calmez - Supraveghez funcţiile - Administrarea După o perioadă scurtă
pericolele lombară și la durerea în cât vitale. calmantelor prescrise de timp scade durerea.
nivelul membrului mai scurt timp - Creez condiţii de de medic.
inferior. posibil. microclimat. - Administrarea
- Asigur o poziţie antiinflamatoarelor
cât mai comodă pacientului. prescrise.
- Inspectez sediul
şi carcterul durerii.
Nevoia de a se Stare de imobilitate Să-i asigur toate - Îi explic necesitatea Supravegherea Pacientul
mișca și a avea o parțială impusă de îngrijirile necesare. urmării ședințelor de ședințelor de fizio și colaborează.
bună postură afecțiune. fizioterapie pentru a nu se kinetoterapie indicate Tratează cu seriozitate
agrava boala. de medicul specialist. ședințele de fizio și
- Servesc pacientul la pat kinetoterapie.
cu cele necesare atât pentru
alimentaţie cât şi pentru
eliminare (dacă este nevoie).
- Investighez capaciatatea
de mobilizare.
- Efectuez toaleta
membrului inferior.
- Previn imobilitatea.

Rigiditate Sa urmăresc Efectuarea termoterapiei și a Pacientul își recapătă

evoluția masajului. mobilitatea.
pacientului, ca
acesta să prezinte o
mobilitate cât mai
apropiată de
normal.
 152

Nevoia de a dormi Insomnie Să creez condiţii - Aerisesc salonul şi port Administrarea Prezintă perioade
și a se odihni optime de odihnă şi discuţii cu pacientul. somniferelor. de somn liniştit.
somn. - Mă interesez de
programul de somn.
- Îi explic necesitatea
odihnei pentru organism.

Nevoia de a bea și Dificultate de a se Să fie - Urmăresc alimentația Regim preferabil Curba ponderală
a mânca alimenta. alimentat pacientului. hiposodat, bogat în se menţine.
corespunzător. - Investighez obiceiurile şi fier și proteine. Aport caloric
cunoştinţele despre o Administrare de calitativ corespunzător.
alimentaţie corectă. suplimente nutritive
- Înlătur alimentaţia (vit. A, B, C, D).
ce predispune la constipaţie.
- Îl educ să evite mesele
copioase.
- Îi asigur un aport de
minim 2 l lichide.
- Păstrarea curbei
ponderale.
Nevoia de a fi Dificultate de a-şi Să-i asigur - Efectuez toaleta parţială Este curat şi îngrijit.
curat, îngrijitt și de menţine igiena corporală. pe regiuni.
a-și proteja tegumentele - Îi asigur lenjerie
tegumentele și curate. de pat şi corp curate.
mucoasele
Nevoia de a învăța Insuficienta Informez pacientul - Informez pacientul Pacientul înţelege
cum să-și păstreze cunoaştere a bolii despre starea sa despre cauzele și factorii şi pune îmtrebări
sănătatea actuală. favorizanţi ai bolii. în legătură cu
- Îi solicit ajutorul în toate starea sa actuală.
intervenţiile pe care le fac.
- Evaluez complianţa la
diferite manevre.
 153

PLAN DE ÎNGRIJIRI PE CELE 3 ZILE

INTERVENŢII INTERVENŢII
NEVOIA PROBLEMA OBIECTIVE EVALUARE
AUTONOME DELGATE
Nevoia de a se Durere în zona Pacientul să aibă - Supraveghez funcţiile - Administrarea După o perioadă scurtă
mișca și a avea o lombară și la postura adecvată; vitale. calmantelor prescrise de timp scade durerea;
bună postură nivelul membrului Pacientul să nu - Creez condiţii de de medic. - Are tonusul
inferior. Alterarea prezinte complicații microclimat. - Administrarea muscular păstrat;
mobilității datorată ca escare de - Asigur o poziţie antiinflamatoarelor - Nu prezintă
durerilor articulare decubit, anchiloze, cât mai comodă pacientului. prescrise. complicații
contracturi - Inspectez sediul (escare)
şi carcterul durerii. - Își satisfice
-planific cu pacientul celelalte nevoi
exerciții fizice; fundamentale;
Nevoia de a Stare de imobilitate Să calmez - Îi explic necesitatea Supravegherea Pacientul
evita pericolele parțială impusă de durerea în cât urmării ședințelor de ședințelor de fizio și colaborează.
afecțiune. mai scurt timp fizioterapie pentru a nu se kinetoterapie indicate Tratează cu seriozitate
Tumefierea posibil. agrava boala. de medicul specialist. ședințele de fizio și
articulațiilor - Servesc pacientul la pat kinetoterapie.
datorită procesului cu cele necesare atât pentru
inflamator alimentaţie cât şi pentru
eliminare (dacă este nevoie).
- Investighez capacitatea
de mobilizare.
- Efectuez toaleta
membrului inferior.
- Previn imobilitatea.
 154

Rigiditate Sa urmăresc Efectuarea termoterapiei și a Pacientul își recapătă

evoluția masajului. mobilitatea.
pacientului, ca
acesta să prezinte o
mobilitate cât mai
apropiată de
normal.
Nevoia de a Insomnie Să creez condiţii - Aerisesc salonul şi port Administrarea Prezintă perioade
dormi și a se optime de odihnă şi discuţii cu pacientul. somniferelor. de somn liniştit si
odihni somn. - Mă interesez de agitat spre dimineață.
programul de somn.
- Îi explic necesitatea
odihnei pentru organism.

Nevoia de a bea Dificultate de a se Să fie - Urmăresc alimentația Regim preferabil Curba ponderală
și a mânca alimenta. alimentat pacientului. hiposodat, bogat în se menţine.
corespunzător. - Investighez obiceiurile şi fier și proteine. Aport caloric
cunoştinţele despre o Administrare de calitativ corespunzător.
alimentaţie corectă. suplimente nutritive Pacientul este hidratat
- Înlătur alimentaţia (vit. A, B, C, D). si alimentat conform
ce predispune la constipaţie. etapei de boală.
- Îl educ să evite mesele
copioase.
- Îi asigur un aport de
minim 2 l lichide.
- Păstrarea curbei
ponderale.
Nevoia de a fi Dificultate de a-şi Să-i asigur - Efectuez toaleta parţială Este curat şi îngrijit.
curat, îngrijitt și menţine igiena corporală. pe regiuni.
de a-și proteja tegumentele - Îi asigur lenjerie
tegumentele și curate. de pat şi corp curate.
mucoasele
Nevoia de a Insuficienta Informez pacientul - Informez pacientul Pacientul înţelege
învăța cum să-și cunoaştere a bolii despre starea sa despre cauzele și factorii şi pune îmtrebări
 155

păstreze actuală. favorizanţi ai bolii. în legătură cu

sănătatea - Îi solicit ajutorul în toate starea sa actuală.
intervenţiile pe care le fac.
- Evaluez complianţa la
diferite manevre.

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

Data T Puls Respiraţie Temperatura Diureza Scaun

.
À
5.02.2017 140/85 80 b/min 16/min 36,6° C 1600 ml/24h normal
mmHg

135/80 70 b/min 18/min 36,7° C 1800 ml/24h normal

6.02.2017 mmHg

7.02.2017 130/70 75 b/min 16/min 36,8° C 1700 ml/24h normal

mmHg

135/80 80 b/min 17/min 36,6° C 1600 ml/24h normal

8.02.2017 mmHg

9.02.2017 135/75 78 b/min 16/min 36,7° C 1600 ml/24h normal

mmHg

135/80 80 b/min 16/min 36,9° C 1700 ml/24h normal

10.02.2017 mmHg
 156

135/80 80 b/min 1 36,9° C normal

11.02.2017 mmHg 6/min 1700 ml/24h

ALIMENTAȚIA BOLNAVULUI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

05-11.02.2017  Ceaiuri din frunze de frasin, mesteac[ă, flori de soc, fructe de ienupăr, teci de
 grăsimile
fasole, coajă de salcie, coada calului;
animale
 Zeamă de compot, suc de fructe ienupăr;
 Supe de zarzavat limpezi, ou fiert moale;  apă minerală,

 Iaurt, brânză proaspătă, smântână, mămăliguță, cereale;  cafea

 Piure de legume și fructe, fructe și legume proaspete;  băuturi

 Grătar de pui, pește, de două ori pe săptămâmă, alcoolice

 Ulei de floarea soarelui, uleidin soia, ulei din germeni de porumb;  băuturi
energizante
 băuturi
carbogazoase

INVESTIGAȚII PARACLINICE
Data Examene curente Pregătirea pentru examen
05-11.02.2017 Recoltarea sângelui Pregătirea psihică:
venos pentru
- se anunţă cu 24 de ore înainte; 
examene
hematologice; - se explică necesitatea tehnicii;  - se aplică garoul.
se instruieşte pacientul privind compor-
tamentul acestuia din timpul recoltării;  - se cere bolnavului să închidă şi să deschidă
- se solicită colaborarea; 
- se asigură repausul pe
timpul executării tehnicii; 
- se obţine consimţământul informat;
Pregătirea fizică:
- pacientul nu trebuie să mănânce
înaintea recoltărilor;
- se îndepărtează lenjeria de pe regiunea
157
Îngrijiri pentru examen
- asistentul medical se spală şi se
dezinfectează pe mâini;
- îmbracă mănuşile de protecţie.
- se palpează locul punctiei.
- se dezinfectează cu tampon cu alcool.
pumnul de câteva ori şi să rămână cu el
închis.
- se puncționează vena în condiţii de asepsie
perfectă, pe direcţia axului longitudinal,
împingând acul 1-1,5 cm în lumenul venei.
- se aspiră sângele în seringă, eprubetă, alt
recipient etc.
- se desface garoul şi se cere bolnavului să
deschidă pumnul.
- se aplică un tampon cu alcool la locul
punctiei şi se retrage brusc acul.
- se menţine tamponul cca. 10 minute fără a
îndoi braţul.
 158

aleasă pentru puncţie;

- se alege braţul pentru puncţie;
- se examinează calitatea şi starea
vaselor de la plica cotului;
- se stabileşte locul de execuţie al
puncţiei venoase;
- se executa puncția;
Recoltarea sângelui pentru examene
hematologice:
-se face dimineaţa pe nemâncate.
Hemoleucogramă:
- Puncţie venoasă 2 ml sânge pe EDTA
sau heparină.
Hematocrit:
- 2 ml sânge venos recoltat pe heparină
sau EDTA.
VSH:
- 1,6 ml sânge venos pe 0,4 ml citrat de
sodiu 3,8%.
Recoltarea sângelui pentru examene
biochimice:
-se recoltează 2-5 ml sânge fără
anticoagulant pentru determinări de uree,
acid uric, creatinină, bilirubină, colesterol,
lipide, teste dedisproteinemie, electroforeză,
fosfatază alcalină, transaminaze, amilază,
fosfor, calciu, sideremie (Fe seric), rezervă
alcalină, ionogramă (Na, K, Ca, Cl).

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Modde administrare

Refen Retard 1tb/ 100 mg
05-11.02.2017 Diazepam 1 cp/ 0,5 mg
Sulfasalazin 2 tb/500 mg
 159

Nolpaza 1 tb/ 40 mg
Doreta 1 tb/ zi în puseuri dureroase
Vitamina B1, B 6, B 12 1f/zi Câte 1 f/ zi i.m.
 160

3.3 Cazul 3 - Plan de îngrijire

I. Culegerea Datelor

DATE RELATIV STABILE:

Nume : I.
Prenume: M.
Vârsta: 31 ani (Data nașterii: 22. 02.1980)
Sex: M.

Date variabile:
Starea civilă: căsătorit
Nr. Copii :
Religia: Ortodoxă
Ocupația: Inginer software
Naționalitate: Română
Domiciliul: F.
Localitatea: F.
Studii: superioare
Locuiește : împreună cu soția și copilul.
Rețeaua de susținere a persoanei: pacientul este căsătorit, soția este avocat
Grup sanguin: A(II), Rh pozitiv

Diagnosticul detrimitere: dureri lombare, redoare si dureri necalmate de repaus

Antecedente medicale : fără
Antecedente herodocolaterale: - fără importanță
Antecedente personale (fiziologice și patologice): a practicat sporturi dure
Bolile copilăriei:
Vaccinări: vaccinare specific în copilărie
Traumatisme: repetate ca urmare a unorcontacte fizice dure în timpul practicării unor sporturi
dure de impact.
 161

Boli anterioare: fără

Spitalizări: Spitalizare pentru spondilită anchilozantă
Intervenții chirurgicale: fără

Elemente fizice și reacționale:

Alergii: nu este alergic la nimic
Deficiențe senzoriale: nu prezintă

Date variabile :
Temperatură: 37 ºC
Puls: 90 pulsații/minut
T.A: 130/85 mmHg
Respirația: 20 respirații/ minut
Eliminare: micțiuni și scaune normale
Greutate: 78 Kg
Înălțimea: 1.65 m
Organe de simț: echilibrul, văzul, auzul, sunt normale

Antecedente familiale: Nu există istoric de boli cronice sau afecțiuni mentale ale membrilor
familiei.

Modde viață obișnuințe:

Hobby: fotbal
Alimentația: Diversificată
Consumul de cafea, tutun, alcool: o cafea pe zi, tutun 1 pachet tigări pe zi, alcool ocazional.

Probleme de sănătate actuală: Durere la nivelul toracelui, inferior în zona lombară. Durere
iradiată la nivelul membrului inferior, până la genunchi; rigiditate; oboseală rapidă; reducerea
semnificativă a mobilității; impotență funcțională; somn perturbat de durere.
 162

Mediul ambiental: Mediu liniștit. Nu există factori care să modifice starea de bine a
pacientului. Mediul de lucru determină stare de stres.

Profilul psiho-social-cultural:
Anxietate: moderată
Stres: stresat
Comfort: disconfort cauzat de boală.
Stare depresivă: nu prezintă
Stare de constiență: pacientul este conștient și are o orientare bună.
Capacitate de comunicare: este comunicativ.

II. ISTORICUL BOLII

De mai bine de 3-4 luni pacientul I.M. susține că prezintă dureri de la nivelul zonei
lombare a toracelui până la nivelul genunchiului. Dimineața prezintă o rigidiate crescută, cât și
în perioadele în care petrece câteva ore în poziție șezând în fața computerului sau în caz de
temperaturi scăzute. Durerea și rigiditatea se ameliorează la mers și efort fizic de mică
intensitate. Pacientul susține că obosește destul de rapid.

Motivele internării actuale :

- Stare generală alterată
- Durere în zona lombară și a membrului, până în zona genunchiului
- Impotență functională
- Rigiditate
- Oboseală rapidă
- Somn perturbat de durere

Diagnosticul medical la internare: dureri toracice si lombare;

 163

Anamneza asistenței medicale:

Pacientul în vârstă de 31 de ani, echilibrat din punct de vedere fizic, se prezintă cu
următoarele manifestări de dependenţă:
- Durere la nivelul toracelui, inferior, în zona lombară. Durere iradiată la nivelul membrului
inferior, până la genunchi.
- T.A.: 140/85 mmHg
- Puls: 90 pulsaţii/minut
- Temperatura: 37 ˚C
- Respiraţia: fiziologică, ușoară tahipnee

SIMPTOMATOLOGIE: evoluţie asimptomatică o lungă perioadă de timp; durere articulară:

intensitate variabilă (şoldul doare cel mai tare, mâna cel mai puţin); meteorodependenţă
(durerea are o intensitate mai mare la temperaturi scăzute), ameliorată dupa efort mediu
(există însă bolnavi cu dureri chiar şi în repaus); poate iradia la nivelul unei alte articulaţii; nu
depăşeşte 5-30 minute. Reducerea mobilităţii articulare (mişcări active, pasive); impotenţă
funcţională.

EXAMEN CLINIC:
- sensibilitatea articulaţiilor sacroiliace;
- îndepărtarea/apropierea crestelor iliace;
- exercitarea unei presiuni asupra lor;
- hiperextensia şoldului;
- sensibilitate la percuţia apofizelor spinoase;
- contractura muşchilor paravertebrali;
- limitarea flexiei laterale a coloanei lombare;
- ştergerea lordozei lombare;
Fără tratament corespunzător, în stadiile avansate ale bolii, coloana vertebrală devine
rigidă, cu ştergerea lordozei lombare, cifoză toracală superioară, protecţia anterioară a
coloanei cervicale, iar şoldurile şi genunchii sunt fixaţi în flexie.
 164

EXPLORĂRI PARACLINICE:
HLG (hemoleucograma):
- anemie normocromă, normocitară.
- sindrom inflamator:
- creşterea VSH,
- creşterea fibrinogenului,
- creşterea proteinei C reactive,
- creşterea α2 globulinelor.
- anomalii imunologice:
- creşterea IgA,
- HLA-B27 (prezent la 90% dintre bolnavi).

Examen radiologic:
- articulaţii sacroiliace (sacroileita):
grad 0: aspect normal;
grad I: aspect înceţoşat al articulaţiei;
grad II: pseudolărgirea spaţiului articular (prin eroziunile subcondrale de pe ambele versante
ale articulaţiei);
grad III: scleroză periarticulară (osteocondensare) cu reducerea spaţiului articular („margine
de timbru poştal”);
grad IV: anchiloză articulară, cu fuziune şi dispariţia spaţiului articular.

Pacientul prezintă: grad III osteocondensare cu reducerea spaţiului articular

Coloană vertebrală:
- aspect pătrat al vertebrelor (profil),
- rectitudinea coloanei lombare,
- tardiv: „coloană de bambus” (prin sindesmofite, anchiloză osoasă a articulaţiilor
interapofizare, calcificare a ligamentelor interspinoase).
- eroziuni la nivelul simfizei pubiene;
- articulaţii periferice:
 165

- îngustarea spaţiului articular,

- anchiloză osoasă (tardiv).

DIAGNOSTIC
Diagnostic pozitiv:
5. Criterii clinice:
- durere lombară joasă şi redoare de peste 3 luni, ce se ameliorează prin exerciţii şi nu dispare
în repaus;
- limitarea mişcărilor coloanei lombare în plan sagital şi frontal;
- tardiv, limitarea expansiunii cutiei toracice, faţă de valorile normale corectate.

6. Criterii radiologice: sacroileită bilaterală, gradul II-IV,

Spondilita anchilozantă este diagnosticată în prezenţa sacroileitei (diagnostic radiologic),
asociată cu cel puţin un criteriu clinic.

EVOLUŢIE: Rareori, evoluţia este gravă, progresând spre anchiloză într-un interval scurt de
timp

PROGNOSTIC: dependent de:

- vârsta debutului,
- prezenţa manifestărilor extraarticulare,
- prezenţa oligoartritei,
- prezenţa afectării articulaţiei coxofemurale,
- prezenţa dactilitei.

COMPLICAŢII:
- amiloidoză renală,
- tulburări de conducere atrio-ventriculare (bloc atrio-ventricular complet),
- insuficienţă cardiacă,
- infecţii respiratorii,
- insuficienţă respiratorie,
 166

- fracturi ale coloanei rigidizate.

Aprecierea problemelor de dependență și independență conform celor 14 nevoi

fundamentale:

1. Nevoia de a respira si de a avea o bună circulație

M.I.(Manifestări de independență) - fără raluri, cu torace normal conformat
M.D.(Manifestări de dependență)– bolnavul are o respiraţie usor tahipneică, 20
respiraţii/min., , frecvenţa, ritmul şi amplitudinea respiraţiei usor accentuate. Circulația
periferică (cazul membrului inferior) este afectată.
2. Nevoia de a se mişca şi a avea o bună postură
M.I. (Manifesttări de independență) – nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) - limitarea mişcărilor datorită durerilor la mobilizare și
rigidității.
3. Nevoia de a dormi şi a se odihni
M.I. (Manifesttări de independență) – nu prezintă
M.D.(Manifestări de dependență) – perturbarea modului de somn legat de durere.
4. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca
M.I. (Manifesttări de independență) bolnavul se îmbracă şi se dezbracă fără ajutor din
partea personalului medical
M.D.(Manifestări de dependență) –bolnavul dă dovadă de stângăcie și resimte durere la
mișcare.
5. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale
M.I. (Manifesttări de independență) – bolnavul are o temperatură normală
M.D.(Manifestări de dependență) - temperatură scăzută la membrele inferioare.
6. Nevoia de a menţine tegumentele curate şi integre
M.I.(Manifestări de independență) - pacientul prezintă tegumente normal colorate, fără
leziuni prezente, cu o toaletă în stare bună
M.D.(Manifestări de dependență) – nu prezintă.
7. Nevoia de a evita pericolele
 167

M.I.(Manifestări de independență) – nu prezintă.

M.D.(Manifestări de dependență) – modificarea stării de bine este legată de durere,
manifestată prin agitaţie.
8. Nevoia de a bea şi de a mânca
M.I. (Manifestare de independență) – alimentaţie adecvată, stare de hidratare bună.
M.D. (Manifestare de dependență) - nu prezintă
9. Nevoia de a elimina
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul elimină normal, diureza pe 24 h
aproximativ 1400 ml, urina este hipercromă, micţiunile sunt normale, rinichi normali.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
10. Nevoia de a comunica cu semenii
M.I. (Manifestare de independență)– bolnavul este o persoană comunicativă, sociabilă,
comunică cu personalul medical arătându-şi interes faţă de boala sa.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
11. Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul este o persoană credincioasă, de origine
ortodoxă, participând la serviciul religios.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
12. Nevoia de a se recreea
M.I. (Manifestare de independență)– bolnavul își petrece timpul în mod plăcut.
M.D. (Manifestare de dependență) – nu prezintă
13. Nevoia de a fi ocupat şi de a se realiza
M.I. (Manifestare de independență) – bolnavul este ocupat, îşi asumă atribuţiile de familie
şi faţă de societate.
M.D. (Manifetare de dependență) – nu prezintă
14. Nevoia de a învăţa să-şi păstreze sănătatea
M.I. (Manifestare de independență)– bolnavul este conştient de starea sa de sănătate, fiind
cooperant cu personalul medical, preocupându-se de starea de sănătate şi îngrijind-o.
M.D. (Maniffestare de dependență) – nu prezintă.
 168

Departajarea manifestărilor de dependență:

1. Nevoia de a respira și a avea o bună circulație - ușoară tahipnee, frecvența, ritm și

amplitudine ușor mărite;
2. Nevoia de a se mișca și de a menține o postură corectă - grad de mobilitate scăzut,
incapacitatea de a se mișca normal;
3. Nevoia de a dormi și de a se odihni - oboseală, neliniște, dificultatea în a dormi, trezire
frecventă, agitație;
4. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca - dificultate în a se îmbrăca şi dezbrăca;
5. Nevoia de a-si menţine temperatura corpului în limite normale- extremităţi
inferioare reci;
6. Nevoia de a fi curat, îngrijit şi a proteja mucoasele şi tegumentele curate- își acordă
cu greutate îngrijiri de igienă membrului superior;
7. Nevoia de a evita pericolele- agitație, neliniște, insomnie, iritabilitate, temeri;
 169

PLAN DE ÎNGRIJIRI PE CELE 3 ZILE

INTERVENŢII INTERVENŢII
NEVOIA PROBLEMA OBIECTIVE EVALUARE
AUTONOME DELGATE
Nevoia de a evita Durere în zona Să calmez - Supraveghez funcţiile - Administrarea După o perioadă scurtă
pericolele lombară și la durerea în cât vitale. calmantelor prescrise de timp scade durerea.
nivelul membrului mai scurt timp - Creez condiţii de de medic.
inferior. posibil. microclimat. - Administrarea
- Asigur o poziţie antiinflamatoarelor
cât mai comodă pacientului. prescrise.
- Inspectez sediul
şi carcterul durerii.
Nevoia de a se Stare de imobilitate Să-i asigur toate - Îi explic necesitatea Supravegherea Pacientul
mișca și a avea o parțială impusă de îngrijirile necesare. urmării ședințelor de ședințelor de fizio și colaborează.
bună postură afecțiune. fizioterapie pentru a nu se kinetoterapie indicate Tratează cu seriozitate
agrava boala. de medicul specialist. ședințele de fizio și
- Servesc pacientul la pat kinetoterapie.
cu cele necesare atât pentru
alimentaţie cât şi pentru
eliminare (dacă este nevoie).
- Investighez capaciatatea
de mobilizare.
- Efectuez toaleta
membrului inferior.
- Previn imobilitatea.

Rigiditate Sa urmăresc Efectuarea termoterapiei și a Pacientul își recapătă

evoluția masajului. mobilitatea.
pacientului, ca
acesta să prezinte o
mobilitate cât mai
apropiată de
normal.
 170

Nevoia de a dormi Insomnie Să creez condiţii - Aerisesc salonul şi port Administrarea Prezintă perioade
și a se odihni optime de odihnă şi discuţii cu pacientul. somniferelor. de somn liniştit.
somn. - Mă interesez de
programul de somn.
- Îi explic necesitatea
odihnei pentru organism.

Nevoia de a bea și Dificultate de a se Să fie - Urmăresc alimentația Regim preferabil Curba ponderală
a mânca alimenta. alimentat pacientului. hiposodat, bogat în se menţine.
corespunzător. - Investighez obiceiurile şi fier și proteine. Aport caloric
cunoştinţele despre o Administrare de calitativ corespunzător.
alimentaţie corectă. suplimente nutritive
- Înlătur alimentaţia (vit. A, B, C, D).
ce predispune la constipaţie.
- Îl educ să evite mesele
copioase.
- Îi asigur un aport de
minim 2 l lichide.
- Păstrarea curbei
ponderale.
Nevoia de a fi Dificultate de a-şi Să-i asigur - Efectuez toaleta parţială Este curat şi îngrijit.
curat, îngrijitt și de menţine igiena corporală. pe regiuni.
a-și proteja tegumentele - Îi asigur lenjerie
tegumentele și curate. de pat şi corp curate.
mucoasele
Nevoia de a învăța Insuficienta Informez pacientul - Informez pacientul Pacientul înţelege
cum să-și păstreze cunoaştere a bolii despre starea sa despre cauzele și factorii şi pune îmtrebări
sănătatea actuală. favorizanţi ai bolii. în legătură cu
- Îi solicit ajutorul în toate starea sa actuală.
intervenţiile pe care le fac.
- Evaluez complianţa la
diferite manevre.
 171

PLAN DE ÎNGRIJIRI PE CELE 3 ZILE

INTERVENŢII INTERVENŢII
NEVOIA PROBLEMA OBIECTIVE EVALUARE
AUTONOME DELGATE
Nevoia de a evita Durere în zona Să calmez - Supraveghez funcţiile - Administrarea După o perioadă scurtă
pericolele lombară și la durerea în cât vitale. calmantelor prescrise de timp scade durerea.
nivelul membrului mai scurt timp - Creez condiţii de de medic.
inferior. posibil. microclimat. - Administrarea
- Asigur o poziţie antiinflamatoarelor
cât mai comodă pacientului. prescrise.
- Inspectez sediul
şi carcterul durerii.
Nevoia de a se Stare de imobilitate Să-i asigur toate - Îi explic necesitatea Supravegherea Pacientul
mișca și a avea o parțială impusă de îngrijirile necesare. urmării ședințelor de ședințelor de fizio și colaborează.
bună postură afecțiune. fizioterapie pentru a nu se kinetoterapie indicate Tratează cu seriozitate
agrava boala. de medicul specialist. ședințele de fizio și
- Servesc pacientul la pat kinetoterapie.
cu cele necesare atât pentru
alimentaţie cât şi pentru
eliminare (dacă este nevoie).
- Investighez capaciatatea
de mobilizare.
- Efectuez toaleta
membrului inferior.
- Previn imobilitatea.
 172

Rigiditate Sa urmăresc Efectuarea termoterapiei și a Pacientul își recapătă

evoluția masajului. mobilitatea.
pacientului, ca
acesta să prezinte o
mobilitate cât mai
apropiată de
normal.
Nevoia de a dormi Insomnie Să creez condiţii - Aerisesc salonul şi port Administrarea Prezintă perioade
și a se odihni optime de odihnă şi discuţii cu pacientul. somniferelor. de somn liniştit.
somn. - Mă interesez de
programul de somn.
- Îi explic necesitatea
odihnei pentru organism.

Nevoia de a bea și Dificultate de a se Să fie - Urmăresc alimentația Regim preferabil Curba ponderală
a mânca alimenta. alimentat pacientului. hiposodat, bogat în se menţine.
corespunzător. - Investighez obiceiurile şi fier și proteine. Aport caloric
cunoştinţele despre o Administrare de calitativ corespunzător.
alimentaţie corectă. suplimente nutritive
- Înlătur alimentaţia (vit. A, B, C, D).
ce predispune la constipaţie.
- Îl educ să evite mesele
copioase.
- Îi asigur un aport de
minim 2 l lichide.
- Păstrarea curbei
ponderale.
Nevoia de a fi Dificultate de a-şi Să-i asigur - Efectuez toaleta parţială Este curat şi îngrijit.
curat, îngrijitt și de menţine igiena corporală. pe regiuni.
a-și proteja tegumentele - Îi asigur lenjerie
tegumentele și curate. de pat şi corp curate.
mucoasele
Nevoia de a învăța Insuficienta Informez pacientul - Informez pacientul Pacientul înţelege
cum să-și păstreze cunoaştere a bolii despre starea sa despre cauzele și factorii şi pune îmtrebări
 173

sănătatea actuală. favorizanţi ai bolii. în legătură cu

- Îi solicit ajutorul în toate starea sa actuală.
intervenţiile pe care le fac.
- Evaluez complianţa la
diferite manevre.

PLAN DE ÎNGRIJIRI PE CELE 3 ZILE

INTERVENŢII INTERVENŢII
NEVOIA PROBLEMA OBIECTIVE EVALUARE
AUTONOME DELGATE
Nevoia de a se Durere în zona Pacientul să aibă - Supraveghez funcţiile - Administrarea După o perioadă scurtă
mișca și a avea o lombară și la postura adecvată; vitale. calmantelor prescrise de timp scade durerea;
bună postură nivelul membrului Pacientul să nu - Creez condiţii de de medic. - Are tonusul
inferior. Alterarea prezinte complicații microclimat. - Administrarea muscular păstrat;
mobilității datorată ca escare de - Asigur o poziţie antiinflamatoarelor - Nu prezintă
durerilor articulare decubit, anchiloze, cât mai comodă pacientului. prescrise. complicații
contracturi - Inspectez sediul (escare)
şi carcterul durerii. - Își satisfice
-planific cu pacientul celelalte nevoi
exerciții fizice; fundamentale;
Nevoia de a Stare de imobilitate Să calmez - Îi explic necesitatea Supravegherea Pacientul
evita pericolele parțială impusă de durerea în cât urmării ședințelor de ședințelor de fizio și colaborează.
afecțiune. mai scurt timp fizioterapie pentru a nu se kinetoterapie indicate Tratează cu seriozitate
Tumefierea posibil. agrava boala. de medicul specialist. ședințele de fizio și
articulațiilor - Servesc pacientul la pat kinetoterapie.
datorită procesului cu cele necesare atât pentru
inflamator alimentaţie cât şi pentru
eliminare (dacă este nevoie).
- Investighez capacitatea
de mobilizare.
 174

- Efectuez toaleta
membrului inferior.
- Previn imobilitatea.

Rigiditate Sa urmăresc Efectuarea termoterapiei și a Pacientul își recapătă

evoluția masajului. mobilitatea.
pacientului, ca
acesta să prezinte o
mobilitate cât mai
apropiată de
normal.
Nevoia de a Insomnie Să creez condiţii - Aerisesc salonul şi port Administrarea Prezintă perioade
dormi și a se optime de odihnă şi discuţii cu pacientul. somniferelor. de somn liniştit si
odihni somn. - Mă interesez de agitat spre dimineață.
programul de somn.
- Îi explic necesitatea
odihnei pentru organism.

Nevoia de a bea Dificultate de a se Să fie - Urmăresc alimentația Regim preferabil Curba ponderală
și a mânca alimenta. alimentat pacientului. hiposodat, bogat în se menţine.
corespunzător. - Investighez obiceiurile şi fier și proteine. Aport caloric
cunoştinţele despre o Administrare de calitativ corespunzător.
alimentaţie corectă. suplimente nutritive Pacientul este hidratat
- Înlătur alimentaţia (vit. A, B, C, D). si alimentat conform
ce predispune la constipaţie. etapei de boală.
- Îl educ să evite mesele
copioase.
- Îi asigur un aport de
minim 2 l lichide.
- Păstrarea curbei
ponderale.
Nevoia de a fi Dificultate de a-şi Să-i asigur - Efectuez toaleta parţială Este curat şi îngrijit.
curat, îngrijitt și menţine igiena corporală. pe regiuni.
de a-și proteja tegumentele - Îi asigur lenjerie
 175

tegumentele și curate. de pat şi corp curate.

mucoasele
Nevoia de a Insuficienta Informez pacientul - Informez pacientul Pacientul înţelege
învăța cum să-și cunoaştere a bolii despre starea sa despre cauzele și factorii şi pune îmtrebări
păstreze actuală. favorizanţi ai bolii. în legătură cu
sănătatea - Îi solicit ajutorul în toate starea sa actuală.
intervenţiile pe care le fac.
- Evaluez complianţa la
diferite manevre.

SUPRAVEGHEREA FUNCŢIILOR VITALE

Data T Puls Respiraţie Temperatura Diureza Scaun

.
À
5.02.2017 140/85 85 b/min 18/min 36,6° C 1600 ml/24h normal
mmHg

135/80 75 b/min 18/min 36,7° C 1800 ml/24h normal

6.02.2017 mmHg

7.02.2017 130/70 80 b/min 18/min 36,8° C 1700 ml/24h normal

mmHg

135/80 75 b/min 17/min 36,6° C 1700 ml/24h normal

8.02.2017 mmHg

9.02.2017 135/75 80 b/min 16/min 36,7° C 1600 ml/24h normal

mmHg
 176

135/80 75 b/min 16/min 36,9° C 1700 ml/24h normal

10.02.2017 mmHg

135/80 80 b/min 16/ 36,9° C normal

11.02.2017 mmHg min 1700 ml/24h

ALIMENTAȚIA BOLNAVULUI

Perioada Alimente permise Alimente interzise

05-11.02.2017  Ceaiuri din frunze de frasin, mesteac[ă, flori de soc, fructe de ienupăr, teci de
 grăsimile
fasole, coajă de salcie, coada calului;
animale
 Zeamă de compot, suc de fructe ienupăr;
 Supe de zarzavat limpezi, ou fiert moale;  apă minerală,

 Iaurt, brânză proaspătă, smântână, mămăliguță, cereale;  cafea

 Piure de legume și fructe, fructe și legume proaspete;  băuturi

 Grătar de pui, pește, de două ori pe săptămâmă, alcoolice

 Ulei de floarea soarelui, uleidin soia, ulei din germeni de porumb;  băuturi
energizante
 băuturi
carbogazoase

INVESTIGAȚII PARACLINICE
Data Examene curente Pregătirea pentru examen
05-11.02.2017 Recoltarea sângelui Pregătirea psihică:
venos pentru
- se anunţă cu 24 de ore înainte; 
examene
hematologice; - se explică necesitatea tehnicii;  - se aplică garoul.
-
se instruieşte pacientul privind comport
amentul acestuia din timpul recoltării; 
- se solicită colaborarea;  - se puncționează vena în condiţii de asepsie
- se asigură repausul pe
timpul executării tehnicii;  - se aspiră sângele în seringă, eprubetă, alt
- se obţine consimţământul informat;
Pregătirea fizică:
- pacientul nu trebuie să mănânce
înaintea recoltărilor;
- se îndepărtează lenjeria de pe regiunea
aleasă pentru puncţie;
- se alege braţul pentru puncţie;
177
Îngrijiri pentru examen
- asistentul medical se spală şi se
dezinfectează pe mâini;
- îmbracă mănuşile de protecţie.
- se palpează locul punctiei.
- se dezinfectează cu tampon cu alcool.
- se cere bolnavului să închidă şi să deschidă
pumnul de câteva ori şi să rămână cu el
închis.
perfectă, pe direcţia axului longitudinal,
împingând acul 1-1,5 cm în lumenul venei.
recipient etc.
- se desface garoul şi se cere bolnavului să
deschidă pumnul.
- se aplică un tampon cu alcool la locul
punctiei şi se retrage brusc acul.
- se menţine tamponul cca. 10 minute fără a
îndoi braţul.
Recoltarea sângelui pentru examene
hematologice:
- se face dimineaţa pe nemâncate.
 178

- se examinează calitatea şi starea Hemoleucogramă:

vaselor de la plica cotului;
- se stabileşte locul de execuţie al
puncţiei venoase;
- se executa puncția;
- Puncţie venoasă 2 ml sânge pe EDTA
sau heparină.
Hematocrit:
- 2 ml sânge venos recoltat pe heparină
sau EDTA.
VSH:
- 1,6 ml sânge venos pe 0,4 ml citrat de
sodiu 3,8%.
Recoltarea sângelui pentru examene
biochimice:
- se recoltează 2-5 ml sânge fără
anticoagulant pentru determinări de uree,
acid uric, creatinină, bilirubină,
colesterol, lipide, teste
dedisproteinemie, electroforeză,
fosfatază alcalină, transaminaze,
amilază, fosfor, calciu, sideremie (Fe
seric), rezervă alcalină, ionogramă (Na,
K, Ca, Cl).

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Data Medicamente Modde administrare

Refen Retard 1tb/ 100 mg
Diazepam 1 cp/ 0,5 mg
05-11.02.2017 Sulfasalazin 2 tb/500 mg
Nolpaza 1 tb/ 40 mg
Doreta 1 tb/ zi în puseuri dureroase
 179

Vitamina B1, B 6, B 12 1f/zi Câte 1 f/ zi i.m.

 180

CAP. IV. CONCLUZII

4.1 Evaluare finală

După perioada de spitalizare, în care au urmat tratamentul prescris pacienții sunt
externați cu o stare generală ameliorată, apetitul reluat, capacitate de mobilizare bună.
Capacitatea de odihnă satisfăcătoare şi necesităţile fiziologice sunt corespunzătoare.
Au fost instruiți în privinţa :
- respectării regimului alimentar;
- continuarea tratamentului prescris de medic;
- revenirea la control periodic la șase luni sau oridecâteori este nevoie;
- continuarea ședințelor de masaj;
- familia este instruită să urmărească regimul de viaţă al pacientului;

În urma intervențiilor autonome și delegate starea fizică și psihică a pacienților s-a

ameliorat. La externare cei trei pacienți au fost verificați prin întrebări dacă și-au însușit
corect toate cunoștințele respectării regimului igieno-dietetic, igienei personale, tratamentului
prescris și dacă au înțeles ce trebuie să facă pentru prevenirea unui alt puseu inflamator și
dureros;
Deasemenea au fost instruiți în vederea importanței repetării unor analize de laborator
și să revină periodic la control;

4.2 Concluzii generale

• Spondilita anchilozantă este o boală relativ frecventă, cu prevalență apropiată de cea a

poliartritei reumatoide.
• Boala afectează în special, reprezentanții sexului masculin (fără a cruța sexul feminin), mai
ales pe cei de vârstă tânără (incidența maximă a bolii este în decada a treia).
• Spondilita anchilozantă îmbracă adesea forme severe, care deteriorează calitatea vieții,
afectează capacitatea de lucru a bolnavilor și micșorează speranța privind durata medie a
vieții.
 181

• Spondilita anchilozantă este încă subdiagnosticată sau diagnosticată tardiv, la această

situație contribuind și criteriile de diagnostic formulate cu două decenii în urmă (mai ales
cel privind obligativitatea sacroileitei la examenul radiografic).
• Identificarea sacroiliitei prin tehnici imagistice moderne (TC si RMN) contribuie la
realizarea unui diagnostic mai timpuriu al spondilitei anchilozante.
• Interpretarea corectă a durerii vertebrale de tip inflamator contribuie la precocitatea
diagnosticului formei axiale de boală. Particularitățile manifestărilor periferice ale spondilitei
anchilozante, judicios analizate, permit evitarea unui diagnostic eronat (cum este cel de
poliartrită reumatoidă).
• Anamneza corectă, cu identificarea unui istoric familial pozitiv, contribuie la diagnosticarea
bolii în timp util.
• Punerea diagnosticului de spondilartrită nediferențiată urmată de monitorizarea
atentă a acestor bolnavi, permite un diagnostic de spondilită anchilozantă relativ precoce.
• Folosirea pe o scară mai largă a determinării antigenului HLA B27, în cadrul screening-
ului unui bolnav suspectat a avea o spondilită anchilozantă contribuie la precizarea mai
rapidă a diagnosticului.
• Progresele recent realizate în domeniul tratamentului spondilitei anchilozante (în primul
rând efectul deosebit de favorabil al agenților anti-TNF alfa) impun o nouă orientare privind
preocuparea reumatologilor pentru diagnosticarea bolii cât mai aproape de debut.
 182

BIBLIOGRAFIE
1 Boloșiu D. Horațiu „Ghid de reumatologie – Spondilita Anchilozantă”,
Editura Dacia, Cluj Napoca 1989
2 Borundel Corneliu „Medicina internă pentru cadre medicale” – editura Bic
ALL, 2006
3 Câmpeanu Radu, „Anatomia și fiziologia omului”, Editura Didactică și
Pedagogică”, București 1983
4 Gheorghe Lascarache și Dr. Ioan Gutiu „Spondilita anchilozantă”, Editura
Medicală - București 1985
5 Henderson Virginia „Principii fundamentale ale îngrijirii bolnavului”
6 Ibea Florica, „Anatomia Florica”, Editura Corint
7 Popescu Eugen, Ionescu Rucsandra, „Compediu de Reumatologie” - Editura
Tehnică 1999
8 Roslav Kiss, „Fizio-Kinetoterapia, recuperarea medicală în afecțiunile
aparatului locomotor”, Editura Medicală 2002
9 Sbenghe Tudor „Kinetologia profilactică, terapeutică și de recuperare” –
Editura Medicală

10 Șudeanu Ștefan, Macovei L. „Diagnosticul precoce al spondilitei

anchilozante”, Practica medicală vol. I, nr. 1-2, 2006
11 Titircă Lucreția, „Urgențe medico-chirurgicale”, Editura Medicală, București,
1994;
12 Titircă Lucreția, „Breviar de explorări funcționale”, Editura Medicală,
București, 1994;

13 Titircă Lucreția, „Îngrijiri special acordate pacienților de către asistenții

medicali”, Editura „Viața Medicală Românească”, București

14 Trevor Weston, „Atlas de Anatomie”, Editura Vox 1997

15 Cartea asistentului medical - Tehnica îngrijirii bolnavului Ediția a VII-a 2008,
București

16 Liga Română contra reumatismului, „Afecțiuni reumatismale – exerciții în

spondilita anchilozantă”
 183

17 Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate asistenților medicali – Editura „Viața

Medicală Românească”, București 2001