Sunteți pe pagina 1din 2

Chec pufos cu lapte

Chec pufos cu lapte, o rețetă extrem de ușoară și rapidă. Știm prea bine că nu toți
preferă checul acela care este super pufos, însă un pic înecăcios. Ei bine rețeta
aceasta e perfectă. Checul iese un pic umed, senzațional de bun. Ba chiar cred că e cel
mai bun chec pe care l-am mâncat vreodată.

Hmm, cred că după fiecare am zis că e cel mai bun. Ei bine, eu vă invit să vă convingeți
singuri și să faceți acest chec pufos cu lapte chiar mâine, că tot e weekend. Dacă vă
faceți griji că veți murdări multe vase, nu aveți grijă! E genul de rețetă care necesită 2
castroane, o lingură și-un mixer. A, da! Și un cântar de bucătărie. Dacă le aveți pe
astea, nici nu mai aveți nevoie de altceva. Așa că orice scuză aveți, vă zic eu că nu e
întemeiată. Vase puține, timp puțin, ingrediente simple. Ce altceva ne-am mai dori?

Preparare20 mins
Gătire50 mins

Ingrediente
o 8 ouă
o 350 grame zahăr
o 240 ml lapte
o 200 ml ulei
o 400 grame făină
o cacao - după gust
o esență vanilie rom
o praf de copt

Preparare
1. Separăm albușurile de gălbenușuri. Albușurile le batem spumă întâi cu un praf de sare, apoi
adăugăm 250 de grame de zahăr. Mixăm până ce obținem o bezea fermă.
2. Gălbenușurile le mixăm cu restul de zahăr (100 grame). Nu ne oprim până ce nu își
dublează, chiar triplează volumul și își schimbă culoarea.
3. Apoi adăugăm uleiul și laptele și omogenizăm. Turnăm această compoziție peste bezea și
amestecăm cu o lingură.
4. Făina - dacă avem timp o cernem, dacă nu, e bine și așa, o adăugăm în ploaie și
amestecăm bine de tot, folosind tot lingura. Punem și praful de copt.
5. Adăugăm esența de vanilie după gust și turnăm jumătate de cantitate în 2 tăvi pentru chec.
În jumătatea rămasă adăugăm cacao și esență de rom și-o turnăm peste compoziția galbenă. Cu
lingura amestecăm ușor cele două compoziții.
6. Coacem cele două checuri în cuptorul preîncălzit, la 180 de grade, timp de 45-50 de minute.
Cel mai bine e să stați cu ochii pe ele, deoarece timpul variază în funcție de cuptor.
7. Ca de obicei, eu nu am avut răbdare să le las la răcit, așa că le-am tăiat imediat ce le-am
scos din cuptor.

S-ar putea să vă placă și