NOŢIUNI TERMODINAMICE DE BAZĂ. LEGILE GAZULUI IDEAL.

PRINCIPIILE TERMODINAMICII

Noţiuni, legi şi formule. Indicaţii metodice

1. Prin fenomen termic se înţelege orice fenomen fizic legat de mişcarea termică a
particulelor (atomi, molecule, ioni).
Termodinamica studiază fenomenele termice fără a ţine seama de structura internă a
corpurilor.
2. Orice corp macroscopic sau ansamblu de corpuri macroscopice formează un sistem
termodinamic (S.T.).
Corpurile care nu fac parte din sistem se numesc corpuri exterioare sau mediu exterior.
Sistemul termodinamic este izolat, dacă nu interacţionează şi nu schimbă substanţă cu mediul
exterior.
Sistemul termodinamic este închis, dacă nu schimbă substanţă cu mediul exterior, dar
schimbă energie.
In termodinamică se studiază interacţiunea dintre sistem şi mediul exterior.
3. Totalitatea proprietăţilor sistemului termodinamic la un moment dat reprezintă
starea sistemului.
Parametrii de stare reprezintă ansamblul mărimilor fizice măsurabile ce caracterizează
în mod unic starea sistemului termodinamic.
Exemple de parametri de stare: temperatura, densitatea, capacitatea calorică, volumul,
presiunea etc.
Parametrii de stare pot fi:
a) independenţi - pot lua valori arbitrare;
b) dependenţi - pot fi exprimaţi în funcţie de parametrii independenţi cu ajutorul unor
relaţii matematice.
4. Starea unui sistem termodinamic se numeşte stare staţionară, dacă toţi parametrii
de stare ce o caracterizează nu variază în timp.Starea staţionară se numeşte stare de echilibru
termodinamic, dacă ea nu se datorează unor fenomene care au loc în mediul exterior.

De exemplu, unul din capetele unei tije metalice este introdus într-un amestec de apă şi
gheaţă, aflat la presiune atmosferică normală (la temperatura de 0°C), iar celălalt capăt este
introdus în apă în fierbere. în acest caz, temperaturile celor două capete nu se modifică în
timp, dar starea staţionară a tijei nu este o stare de echilibru termodinamic, deoarece pentru
menţinerea constantă a temperaturilor de la capetele tijei, tija primeşte energie sub formă de
căldură de la apa aflată în fierbere şi cedează energie amestecului de apă şi gheaţă sub formă
de căldură.
Termodinamica studiază în principal sisteme termodinamice aflate în stare staţionară,
precum şi transformările între astfel de stări.
Dacă parametrii de stare se modifică în timp, atunci starea sistemului termodinamic este
nestaţionară.
5. Starea de echilibru termodinamic a sistemului este determinată de către parametrii
principali de stare.
Pentru un sistem chimic omogen, parametrii de stare principali sunt: volumul specific (vs),
presiunea (p) şi temperatura (T). Volumul specific reprezintă volumul unităţii de masă.
 6. In starea de echilibru termodinamic:
a) parametrii de stare ai sistemului termodinamic sunt egali cu parametrii de stare
corespunzători ai mediului exterior;
b) parametrii de stare p, vs şi T iau aceleaşi valori în tot sistemul termodinamic.
între cei trei parametri de stare principali există o relaţie matematică de
legătură, numită ecuaţie termică de stare: p= f(v,,T).
7. Trecerea sistemului dintr-o stare în alta se numeşte proces sau
transformare de stare.
Dacă parametrii de stare variază în timp atât de lent, încât în orice moment sistemul
poate fi considerat în echilibru, atunci transformarea se numeşte cvasistatică.
Transformările cvasistatice pot fi reprezentate grafic.
Transformarea în urma căreia sistemul termodinamic trece dintr-o stare iniţială de
echilibru într-o stare finală de echilibru, fără a trece succesiv prin stări intermediare de
echilibru, se numeşte transformare necvasistatică.
Transformările necvasistatice nu pot fi reprezentate grafic, deoarece în acest caz nu se
mai poate vorbi despre parametri principali de stare (p, vs, T), care iau aceleaşi valori în orice
punct al sistemului termodinamic.
Dacă starea finală a sistemului termodinamic coincide cu starea iniţială, atunci
transformarea se numeşte ciclică.
8. O transformare în care în urma schimbării semnului de variaţie a parametrilor de
stare, sistemul termodinamic evoluează de la starea finală spre starea iniţială trecând prin
aceleaşi stări intermediare de echilibru prin care a trecut în transformarea de la starea iniţială
la cea finală, se numeşte transformare reversibilă.
O transformare care nu este reversibilă se numeşte ireversibilă. Transformările
necvasistatice sunt ireversibile. Procesele din natură sunt ireversibile, adică se desfăşoară
într-un anumit sens şi nu se pot desfăşura de la sine în sens opus.
9. Lucrul mecanic în termodinamică
în procesul de interacţiune a sistemului termodinamic cu mediul exterior, forţele exterioare
provoacă acţiuni mecanice în urma cărora:
a) starea sistemului termodinamic nu se modifică, realizându-se numai o deplasare
mecanică a întregului sistem;
b) sistemul termodinamic părăseşte starea de echilibru termodinamic, efectuând o
transformare în care unii parametrii de stare variază în timp.
în termodinamică se ia în considerare numai lucrul mecanic schimbat de sistemul
termodinamic cu mediul exterior într-o transformare.
Parametrii de poziţie sunt parametri de stare care depind de dimensiunile sistemului şi a căror
variaţii în timp arată că sistemul părăseşte starea de echilibru în urma schimbului de lucru
mecanic cu exteriorul, permiţând evaluarea lucrului mecanic dacă se cunosc forţele interne. □
La fluide există un singur parametru de poziţie, volumul.
Prin convenţie, lucrul mecanic efectuat de sistemul termodinamic asupra mediului exterior se
consideră pozitiv şi lucrul mecanic efectuat de mediul exterior asupra sistemului
termodinamic se consideră negativ. Cu această convenţie, lucrul mecanic se defineşte în
termodinamică cu relaţia:
L = pe-AV

unde pe = ct. reprezintă presiunea exterioară, iar AV reprezintă variaţia

volumului sistemului termodinamic. In cazul în care presiunea exterioară nu este constantă (pe
= ct.), se defineşte lucrul mecanic elementar pentru o variaţie foarte mică a volumului (dV)
sistemului termodinamic, în care variaţia presiunii exterioare poate fi neglijată.
în acest caz: δL = pedV .
 10. Căldura reprezintă o formă a schimbului de energie în care se realizează schimbul
direct de energie între particulele care se mişcă haotic, ale corpurilor aflate în interacţiune. în
acest caz, se intensifică mişcarea dezordonată a particulelor, deci creşte energia internă.
Procesul de transfer al energiei interne, fără efectuare de lucru mecanic, se numeşte schimb de
căldură. în procesul de schimb de căldură nu are loc transformarea unei forme de energie în
alta: în acest proces, o parte din energia internă a unui corp se transferă altui corp, sau unor
părţi ale aceluiaşi corp.
Căldura (Q) reprezintă energia transmisă sistemului termodinamic în urma schimbului
de căldură. Ca relaţie matematică de definiţie a căldurii se foloseşte expresia matematică a
principiului I al termodinamicii:
Q = L + AU. Ţinând cont de convenţia de semn adoptată pentru lucrul mecanic în
termodinamică, rezultă că dacă sistemul primeşte energie în urma schimbului de căldură,
atunci Q > 0 J, iar dacă sistemul cedează energie în urma schimbului de căldură, atunci Q < 0
J.
□în majoritatea manualelor de fizică de liceu sau gimnaziu şi chiar în unele lucrări de
specialitate, se afirmă că sistemul primeşte căldură dacă el primeşte energie în urma
schimbului de căldură cu mediul exterior şi că sistemul cedează căldură dacă el cedează
energie în urma schimbului de căldură cu mediul exterior.
O transformare în care sistemul termodinamic nu schimbă energie sub formă de
căldură cu exteriorul (Q = 0 J) se numeşte transformare adiabática.
Aplicatii:
Problema 1. Un gaz ideal suferă o transformare 1 -» 2, care este reprezentată în
figură. în care din cele două stări (1 sau 2) volumul ocupat de gaz este mai mare? Se vor
discuta cazurile în care p0 > 0Pa, respectiv p0 < 0 Pa . Masa gazului ideal se păstrează
constantă în acest proces.

T
Soluţie:
Metoda 1. Problema poate fi rezolvată cel mai simplu grafic. Dacă prelungirea
segmentului de dreaptă ce descrie procesul 1 —> 2 ar trece prin origine, atunci procesul suferit
de gaz ar fi izocor şi volumul ocupat de gaz ar rămâne constant.
In cazul acestei probleme prelungirea segmentului de dreaptă 1 - 2 nu trece prin
origine şi, din această cauză, volumul gazului variază. Pentru a răspunde la întrebarea pusă în
enunţ, ducem prin punctele 1 şi 2 două drepte care trec prin origine . Aceste drepte reprezintă
două izocore ale aceleiaşi mase de gaz, aflată la volumele Vx = ct., respectiv V2 = ct.

în coordonate (p, T) pantele acestor două drepte sunt egale cu , respectiv cu ,

Din figura 1.10 se observă că dacă p0>0Pa (figura1.10a), atunci panta dreptei Vl=ct este mai
mare decât panta dreptei V2 = ct. şi, din această cauză Vx < V2 . în cazul în care p0 <0Pa (vezi
figura 1.10b), se observă că panta dreptei Vx =ct. este mai mică decât a dreptei V2 = ct. şi din
această cauză VX>V2.
 Metoda 2. Problema poate fi rezolvată şi analitic. Pentru aceasta scriem ecuaţia dreptei
care trece prin punctele 1 şi 2: p(T)=a-T + b
Deoarece masa gazului nu variază în acest proces, din ecuaţiile termice de stare ale

gazului ideal scrise pentru cele două stări rezultă: = .

Problema 2.
Intr-un tub sub formă de U, închis la unul din capete, se află mercur. Lungimea
coloanei de aer din tubul închis este egală cu 2L, iar nivelul mercurului în ramura deschisă
este cu L mai sus faţă de nivelul mercurului din ramura închisă. Tubul se află într-o rachetă
care începe să urce vertical cu acceleraţia g. Să se calculeze diferenţa dintre nivelele
mercurului în cele două ramuri, dacă în interiorul rachetei se menţine presiunea iitmosferică
normală.
Soluţie
Deoarece tubul cu lichid urcă vertical cu acceleraţia a = g , presiunea hidrostatică
exercitată de o coloană de lichid de înălţime h este egală cu p = p(g + a)h (vezi capitolul
Mecanica fluidelor din lucrarea Metode de rezolvare a problemelor de fizică, volumul I,
Mecanică).
Inainte de pornirea rachetei, aerul din ramura închisă a tubului este comprimat şi
presiunea lui este egală cu suma dintre presiunea atmosferică şi presiunea hidrostatică a
coloanei de mercur de lungime L: pl = pa + p • g • L .
 In momentul în care racheta începe să urce vertical cu acceleraţia a = g, presiunea
hidrostatică a coloanei de mercur de lungime L creşte şi aerul din ramura închisă se
comprimă. Denivelarea mercurului din cele două ramuri se micşorează până când se stabileşte
un nou echilibru (vezi figura 1.22a).
Figura 1.22a corespunde situaţiei în care racheta se
află în repaus, iar figura 1.22b corespunde situaţiei în care
racheta urcă cu acceleraţia a = g .
Aerul aflat în ramura închisă suferă o transformare izotermă,
deoarece masa aerului şi temperatura lui rămân constante.
Conform legii Boyle-Mariotte:

p1 S 2L=S .
p2=pa+p(g + a)y. (1.13.2)
având în vedere că P2 = Pa + ρ · g · L , se obţine:
(pa+ ρ· g·L)2L = [pa+ ρ (g + a)y](2L-
Deoarece pa = p-g-H0 (unde H0 = 76cm) şi a = g , ecuaţia
devine: 4 (H0+L)L = 3L H0 +2y2 +6Ly =>2y2
+6LyL(H0+4L) = 0 .

Soluţiile ecuaţiei sunt yl2 =

Din aceste două soluţii are semnificaţie fizică numai soluţia
cu semnul plus în faţa radicalului.