Dreptul de proprietate publică

Unitate de învăţare Nr. 4

DREPTUL DE PROPRIETATE PUBLICĂ

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 4.............................................................................. 49

4.1 Titularii şi obiectul dreptului de proprietate publică................................................. 49
4.2 Caracterele juridice specifice dreptului de proprietate publică................................. 50
4.3 Moduri de dobândire şi de stingere a proprietăţii publice. Exproprierea pentru
cauză de utilitate publică................................................................................................. 51
4.4 Enumerarea modurilor de dobândire şi de stingere a proprietăţii publice................. 52
4.5 Exproprierea pentru cauză de utilitate publică.......................................................... 53
4.6 Drepturile reale corespunzătoare proprietăţii publice............................................... 56
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 4............................................................... 59
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare........................................................ 59
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 4............................................................................. 60

48
Drept Civil III. Drepturi Reale
 Dreptul de proprietate publică

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 4

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 4 sunt:

 capacitatea de a asimila cele mai importante dispoziții

corespunzătoare drepturilor reale potrivit Codului civil;
 capacitatea de a identifica mijloacele de apărare ale drepturilor reale,
dar si modalitățile juridice specifice dreptului de proprietate.

4.1 Titularii şi obiectul dreptului de proprietate publică

Sediul materiei dreptului de proprietate publică îl consituie Constituţia
(art.136), Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic
al acesteia, Noul Cod civil (art.554, art. 858-875), Legea apelor
nr.107/1996, etc.
Conform definiţiei mai sus enunţate, subiecţii, sau titularii dreptului
Titularii de proprietate publică sunt: statul cu privire la bunurile din domeniul
dreptului de public de interes naţional şi unităţile administrativ-teritoriale (comuna,
proprietate oraşul, municipiul şi judeţul) asupra bunurilor din domeniul public de
publică interes local.
În acest sens, Constituţia statuează că proprietatea publică aparţine
statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. Apoi, Legea nr.18/1991
stabileşte în art.4 alin.2 că: ’Domeniul public poate fi de interes naţional,
caz în care proprietatea asupra sa, în regim de drept public, aparţine
statului, sau de interes local, caz în care de asemenea, în regim de drept
public, aparţine comunelor, oraşelor, municipiilor sau judeţelor’ (s.n.).
Obiectul Obiectul dreptului de proprietate publică este reglementat de NCC,
dreptului de dar şi de dispoziţiile speciale ale Legii nr. 213/1998 privind proprietatea
proprietate publică.
publică Astfel, potrivit art. 859 din NCC, obiect exclusiv al proprietăţii
publice îl constituie:
- bogăţiile de interes public ale subsolului;
- spaţiul aerian;
- apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional;
- plajele;
- marea teritorială;
- resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental;
- alte bunuri stabilite prin lege organică.
Legea organică, nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul
juridic al acesteia, în art.3 prevede că: „domeniul public este alcătuit din
bunurile prevăzute de art.136 alin.3 din Constituţie, din cele stabilite prin
Anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi orice bunuri care,
potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz sau de interes public şi sunt
dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile
prevăzute de lege”.
Trebuie să precizăm că anexa acestei legi enumeră bunurile care fac
parte din: a) domeniul public al statului; b) domeniul public judeţean; c)
domeniul public local (comune, oraşe, municipii).
Din categoria bunurilor de uz public, fac parte acele bunuri care prin
49
Drept Civil III. Drepturi Reale
 Dreptul de proprietate publică

natura lor sunt de folosinţă generală adică: pieţele, podurile, parcurile

publice, etc; iar din cea a bunurilor de interes public, acele bunuri care prin
natura lor sunt destinate pentru a fi folosite sau exploatate în cadrul unui
serviciu public precum: căile ferate, reţelele de distribuire a energiei
electrice, clădirile instituţiilor publice, etc.
Desigur, bunurile exemplificate trebuie să fi intrat în proprietatea
statului cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data dobândirii lor,
excepţie făcând numai bunurile care potrivit art.136 alin. (3) din
Constituţie fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Aceste bunuri sunt:
’bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu
potenţialul energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea
teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului
continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică’. Legea
organică la care se referă textul este Legea nr. 213/1998 privind
proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.
Noţiunea de domeniu public naţional, judeţean şi local nu este
reglementată doar de dispoziţiile legii speciale nr. 213/1998 ci şi de art.
860 din NCC. Acest text, face referire în alineatul (1) la faptul că, bunurile
proprietate publică fac parte din domeniul public naţional, judeţean sau,
după caz, local.
Delimitarea dintre domeniul public naţional, judeţean şi cel local se
face potrivit dispoziţiilor legale speciale. De asemenea, bunurile care
formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului sau a unităţilor
administrativ-teritoriale potrivit legii special (Legii nr. 213/1998), nu pot fi
trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii
administrativ-teritoriale sau invers decât ca urmare a modificării legii
organice respective. În celelalte cazuri, adică, pentru bunurile care nu sunt
prevăzute în mod expres în dispoziţiile legii speciale, trecerea unui bun din
domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-
teritoriale şi invers se face în condiţiile legii (prin Hotărâre de Guvern
pentru bunurile aflate în domeniul public al statului, respectiv prin
hotărârea Consiliului Local sau, după caz, a Consiliului Judeţean, pentru
bunurile aflate în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale).

Test de autoevaluare 4.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

1. Care sunt titularii dreptului de proprietate publică?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 59.

4.2 Caracterele juridice specifice dreptului de proprietate publică

În privinţa dreptului de proprietate publică, art. 861 din NCC
stabileşte următoarele caractere juridice incidente acestuia:
Caracterele a) Dreptul de proprietate publică este inalienabil. Acest caracter este
juridice ale înscris în primul rând în conţinutul art. 136 alin. 4 din Constituţie care
dreptului de stabileşte că bunurile care fac obiectul proprietăţii publice sunt
proprietate inalienabile; aşadar, ele nu pot fi înstrăinate prin acte juridice nici în mod

50
Drept Civil III. Drepturi Reale
 Dreptul de proprietate publică

publică voluntar, nici prin expropriere, de aceea putem afirma că ele sunt scoase
din circuitul civil. Mai mult decât atât, cu unele excepţii, dreptul de
proprietate publică nu poate fi dezmembrat prin constituirea drepturilor
reale derivate: uz, uzufruct, abitaţie, servitute, etc. - aşadar, noţiunea de
inalienabilitate include şi interdicţia de a înstrăina unele prerogative ale
dreptului de proprietate publică. De asemenea, bunurile nu pot fi gajate sau
ipotecate.
b) Dreptul de proprietate publică este imprescriptibil. Într-adevăr, el
este imprescriptibil extinctiv şi achizitiv; extinctiv pentru că acţiunea în
revendicare poate fi introdusă oricând, dreptul la acţiune în sens material
nu se stinge şi achizitiv deoarece bunurile aflate în proprietate publică nu
pot fi dobândite de nicio persoană prin uzucapiune. Regula
imprescriptibilităţii dreptului de proprietate publică, este consacrată şi de
Legea nr. 18/1991 şi de asemenea de Legea nr. 213/1998.
Imprescriptibilitatea este de fapt o consecinţă a inalienabilităţii dreptului de
proprietate publică.
c) Dreptul de proprietate publică este insesizabil. Aceasta înseamnă
că bunurile ce formează obiectul acestui drept nu pot fi urmărite de către
creditorii proprietarului sau ai persoanelor care le posedă pe temeiul
dreptului real de administrare ori cu alt titlu. Acest caracter este o
consecinţă firească a caracterului inalienabil al dreptului de proprietate
publică deoarece, dacă el nu ar opera, s-ar ocoli regula inalienabilităţii. În
adevăr, dacă această categorie de bunuri ar fi supusă executării silite,
atunci s-ar ajunge la vânzarea lor silită şi deci la înstrăinarea lor. Aşa cum
am mai arătat, Statul este întotdeauna prezumat ca solvabil şi de aceea nu
se aplică asupra bunurilor sale regimul comun privind urmărirea silită.

Test de autoevaluare 4.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

1. Care sunt caracterele juridice ale dreptului de proprietate?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 59.

4.3 Moduri de dobândire şi de stingere a proprietăţii publice. Exproprierea pentru

cauză de utilitate publică
Până la intrarea în vigoare a Noului Cod civil, modurile de dobândire a
proprietăţii publice erau reglementate în dispoziţiile art. 7 din Legea nr.
213/1998, privind bunurile proprietate publică. Odată cu intrarea în
vigoare a dispoziţiilor Noului Cod civil, practic, cea mai mare parte a
cazurile de dobândire a proprietăţii publice prezentate de dispoziţiile legii
speciale amintite, au fost preluate în noile norme de drept material.
Cert este că dobândirea proprietăţii publice se face numai prin
operaţiuni juridice şi întotdeauna asupra unuor bunuri proprietatea privată
a unei persoane de drept public sau privat. Cu ocazia schimbării regimului
juridic al bunurilor respective ,din privat în public autoritatea beneficiară
nu poate fi alte decât o structură administrativă centrală sau locală. Prin
intermediul acestor mecanisme juridice de dobândire a proprietăţii publice,

51
Drept Civil III. Drepturi Reale
 Dreptul de proprietate publică

bunurile asupra cărora se va purta dreptul de proprietate publică va face

parte din domeniul public al acelei autorităţi administrative.
Faţă de aceste aspecte, legiuitorul nostru civil a reglementat într-un
mod deosebit de judicios, cazurile în care se poate dobândi proprietatea
publică şi în mod natural şi cele prin intermediul cărora se poate stinge
acest tip de proprietate. În acest context, considerăm că este foarte util să
efectuăm o prezentare generică a modurilor de dobândire şi respectiv de
stingere a proprietăţii publice. De asemenea, în continuare ne vom opri la o
prezentare concisă, dar succintă a procedurii de expropriere pentru cauză
de utilitate publică, ca fiind cea mai exponenţială procedură prin
intermediul căreia se poate dobândi dreptul de proprietate publică asupra
unor bunuri.

Test de autoevaluare 4.3 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

1. Cum se realizează dobândirea proprietăţii publice?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 59.

4.4 Enumerarea modurilor de dobândire şi de stingere a proprietăţii publice

Potrivit art. 863 din NCC, dreptul de proprietate publică se dobândeşte
prin:
Modurile de a) achiziţie publică, efectuată în condiţiile legii;
dobândire a b) expropriere pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile legii;
proprietăţii c) donaţie sau legat, acceptat în condiţiile legii;
publice d) convenţie cu titlu oneros, dacă bunul, prin natura lui sau prin voinţa
dobânditorului, devine de uz ori de interes public;
e) transferul unui bun din domeniul privat al statului în domeniul public al
acestuia sau din domeniul privat al unei unităţi administrativ-teritoriale în
domeniul public al acesteia, în condiţiile legii;
f) prin alte moduri stabilite de lege.
În privinţa stingerii dreptului de proprietate publică (art. 864 NCC),
aceasta se poate efectua prin:
Modurile de a) pieirea bunului pe cale naturală sau prin intervenţia omului;
stingere a b) trecerea bunului în domeniul privat (ea se face prin hotărâre a
proprietăţii guvernului, a consiliului judeţean sau a consiliului local);
publice c) trecerea unor bunuri din domeniul public în domeniul privat pentru
reconstituirea dreptului de proprietate privată, pentru retrocedarea lor
foştilor proprietari sau pentru a fi vândute.
Proprietatea publică poate fi de domeniu public sau de domeniu privat;
fiecare din aceste domenii pot fi de interes naţional sau de interes local
(judeţean, municipal, orăşenesc sau comunal).
Deoarece, exproprierea pentru cauză de utilitate publică implică
derularea unei proceduri mai complexe, considerăm din punct de vedere
didactic, că această modalitate de dobândire a dreptului de proprietate
publică, prezintă un interes mai larg, motiv pentru care va fi dezvoltată în
rândurile următoare.

52
Drept Civil III. Drepturi Reale
 Dreptul de proprietate publică

Test de autoevaluare 4.4 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

1. Care sunt modurile de dobândire a proprietăţii publice?

2. Care sunt modurile de stingere a proprietăţii publice?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 59.

4.5 Exproprierea pentru cauză de utilitate publică

Autorităţile publice pot să-şi mărească patrimoniul imobiliar prin
modurile de dobândire de drept comun (prin vânzare-cumprare sau prin
liberalităţi). Dar ele pot recurge şi la un alt procedeu care le este specific şi
care are la bază însăşi ideea de putere publică: cedarea forţată care aplicată
imobilelor proprietate privată, se înfăţişează sub forma exproprierii pentru
cauză de utilitate publică.
Alineatul (3) al art. 562 din NCC prevede că: „Exproprierea se poate
face numai pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu
justă şi prealabilă despăgubire, fixată de comun acord între proprietar şi
expropriator. În caz de divergenţă asupra cuantumului despăgubirilor,
aceasta se stabileşte pe cale judecătorească”.
Textele constituţionale dar şi cele din Noul Cod civil, stabilesc pe de
o parte, premisele cedării forţate a dreptului de proprietate, iar pe de altă
parte, o garanţie dată proprietăţii individuale deoarece exproprierea este
subordonată: a) existenţei unei cauze de utilitate publică; b) plata unei
despăgubiri juste şi prealabile.
Despăgubirea trebuie plătită, în principiu, înainte ca expropriatorul să
intre în posesia imobilului expropriat, de comun acord între proprietar şi
expropriator, iar în caz de divergenţă, ea nu poate fi pronunţată decât de
autoritatea judecătorească.
Deci, exproprierea constă în trecerea forţată în proprietatea publică
prin hotărâre judecătorească, după caz, a unor imobile aflate în
proprietate privată cu o justă şi prealabilă despăgubire, pentru cauză de
utilitate publică.
Bunurile supuse exproprierii, sau bunurile expropriabile, sunt numai
bunurile imobile proprietate privată. În acest sens, putem discuta de două
acte normative speciale care reglementează proceduri de expropriere
pentru cauză de utilitate publică:
a) Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică;
b) Legea nr.255/2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi
local.
Prin intermediul acestor acte normative speciale, se stabilesc cazuri în

53
Drept Civil III. Drepturi Reale
 Dreptul de proprietate publică

care anumite bunuri imobile pot fi expropriate şi în mod implicit, se

reglementează proceduri speciale de dobândire a dreptului de proprietate
publică, asupra unor imobile care anterior, au avut un regim de proprietate
privată.
Dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 33/1994 scot în evidenţă faptul că:
„Pot fi expropriate bunurile imobile proprietatea persoanelor fizice sau a
persoanelor juridice cu sau fără scop lucrativ, precum şi cele aflate în
proprietatea privată a comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor”.
În acelaşi spirit, art. 3 din Legea nr. 255/2010, statuează faptul că pot
fi expropriate, bunurile imobile proprietatea persoanelor fizice sau juridice
precum şi cele aflate în proprietatea privată a comunelor, oraşelor,
municipiilor, judeţelor.
Referitor la bunurile imobile proprietate publică, ele sunt şi pot fi
oricând afectate unei utilităţi publice prin actul de putere al autorităţii
competente. Nu pot fi supuse exproprierii nici bunurile imobile aflate în
proprietatea privată a statului deoarece, în calitatea sa de proprietar acesta
poate să afecteze utilităţii publice oricare din bunurile pe care le are în
proprietate privată. Putem spune în acest sens, că se va schimba doar
regimul juridic al imobilelor respective. În acelaşi mod, se pune problema
şi pentru bunurile imobile proprietatea privată a unităţilor administrativ-
teritoriale, când utilitatea publică se declară pentru lucrări de interes local.
Utilitatea publică se declară pentru pentru lucrări de interes naţional
sau pentru lucrări de interes local (art. 5 din Legea nr. 33/1994). Atât
Legea nr. 33/1994 (art. 6), cât şi Legea nr.255/2010 (art. 2), enumeră
principalele categorii de lucrări de utilitate publică într-o listă nelimitativă.
Pentru lucrările de interes naţional utilitatea publică se declară de către
Guvern iar pentru cele de interes local de către consiliile judeţene,
Consiliile Locale, de Consiliul General al municipiului Bucureşti, după
caz.
Actul de declarare a utilităţii publice se aduce la cunoştiinţă publică
prin afişare la sediul Consiliului Local în a cărui rază este situat imobilul şi
prin publicare în Monitorul Oficial al României sau în presa locală, după
cum este vorba despre utilitate publică de interes naţional sau local (art. 11
dinLegea nr. 33/1994).
Fiind un act administrativ, declaraţia de utilitate publică este supusă
controlului judiciar în baza Legii nr. 554/2004 privind contenciosul
administrativ.
Deoarece, procedura de expropriere pentru cauză de utilitate publică
reglementată de Legea nr. 33/1994, reprezintă o instituţie judiciară de drept
public care completează şi dispoziţiile Legii nr. 255/2010, considerăm util
să prezentăm doar etapele cele mai importante prevăzute de acest act
normativ astfel:
A) Măsuri premergătoare exproprierii. Întotdeauna, exproprierea
pentru cauză de utilitate publică, debutează cu Declaraţia de utilitate
publică asupra bunurilor, care aşa cum am mai amintit, reprezintă un act
administrativ supus controlului judiciar. Înainte de a fi declanşată
procedura propriu-zisă a exproprierii, sunt necesare derularea unor măsuri
premergătoare acesteia. În primul rând, expropriatorul va întocmi planurile
care cuprind imobilele expropriate, cu indicarea numelui proprietarilor şi a

54
Drept Civil III. Drepturi Reale
 Dreptul de proprietate publică

ofertelor de despăgubiri. În termen de 15 zile de la publicare titularilor

drepturilor reale asupra imobilelor în cauză li se va notifica propunerile de
expropriere şi procesul-verbal întocmit de comisia de cercetare prealabilă
(art.13), ei putând face întâmpinare în termen de 45 de zile de la
primirea notificării (art.14 alin.1). Întâmpinările se soluţionează în
termen de 30 de zile de către o comisie a cărei componenţă, mod de
funcţionare şi procedură sunt prevăzute de art. 15-17 din lege.
Prin hotărârea motivată a comisiei se poate accepta sau respinge
punctul de vedere al expropriatorului. În cazul respingerii acesteia, acesta
are posibilitatea să revină cu noi propuneri. În cazul în care şi acestea sunt
respinse, expropriatorul, proprietarul ori titularii altor drepturi reale asupra
imobilului, pot introduce o contestaţie împotriva hotărârii comisiei la
Curtea de Apel în raza căreia este situat imobilul propus pentru
expropriere.
B) Exproprierea propriu-zisă şi stabilirea despăgubirilor. Acestea
sunt reglementate în Capitolul IV al Legii nr.33/1994. Soluţionarea
cererilor de expropriere este de competenţa Tribunalului în raza căruia este
situat imobilul. Instanţa va verifica dacă sunt întrunite condiţiile cerute
pentru expropriere, fără a putea repune în discuţie, în principiu, problemele
de fond privitoare la expropriere (de ex., necesitatea acesteia, întinderea,
faptul că nu a fost contestată hotărârea comisiei, etc.). Prin excepţie,
Tribunalul va putea exercita un control asupra problemelor de fond în
cazul în care expropriatorul cere o expropriere parţială iar proprietarul
solicită exproprierea totală.
Tot Tribunalul va hotărî şi asupra despăgubirilor cuvenite fiecăreia
dintre persoanele interesate; şi în această fază părţile se pot învoi asupra
întinderii despăgubirilor cuvenite, caz în care instanţa va pronunţa o
hotărâre definitivă. Dacă părţile nu se înţeleg referitor la cuantumul
despăgubirilor, acesta se va stabili de către o comisie formată din 3 experţi
(unul desemnat de expropriator, unul numit de instanţă şi unul din partea
persoanelor supuse exproprierii). Despăgubirea se compune atât din
valoarea reală a imobilului, cât şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau
altor persoane. La stabilirea valorii reale a imobilului se va ţine seama de
valoarea de piaţă a unui imobil similar la data întocmirii raportului de
expertiză. Despăgubirea stabilită de instanţă va trebui să nu fie mai mică
decât cea oferită de expropriator dar nici mai mare decât cea solicitată de
proprietar şi alte persoane.
Hotărârea pronunţată în materie de expropriere este supusă căilor de
atac prevăzute de lege (apel, recurs).
C) Efectele exproprierii. Exproprierea produce următoarele efecte
juridice:
a) imobilul expropriat trece în proprietatea publică liber de orice
sarcini;
b) se sting drepturile reale derivate din dreptul de proprietate-uzul,
uzufructul, abitaţie, superficie precum şi orice alte drepturi reale. De
asemenea se sting drepturile de concesiune şi dreptul de folosinţă. Titularii
acestor drepturi au drept la despăgubiri;
c) în ce priveşte dreptul de ipotecă şi privilegiul care grevează bunul
expropriat, acestea se strămută de drept asupra despăgubirii stabilite de

55
Drept Civil III. Drepturi Reale
 Dreptul de proprietate publică

instanţă (art.28 alin.2).

d) se sting orice drepturi personale dobândite de alte persoane asupra
imobilului expropriat(de exemplu: cele născute din contractul de locaţiune,
de comodat).
D) Retrocedarea şi dreptul de preemţiune la cumpărarea imobilului.
Dispoziţiile Legii nr. 33/1994, reglementează două drepturi în favoarea
proprietarului imobilului expropriat (art. 35-37) şi anume:
a) dreptul de a cere şi de a obţine retrocedarea imobilului
expropriat. Dacă imobilele nu au fost utilizate în termen de 1 an potrivit
scopului în considerarea căruia au fost preluate de la expropriat, respectiv
lucrările nu au fost începute, şi nici nu s-a făcut o nouă declaraţie de
utilitate publică, foştii proprietari pot cere retrocedarea lor (art.35). Cererea
de retrocedare se va introduce la Tribunalul care a hotărât exproprierea.
Retrocedarea imobilului se va face în schimbul unui preţ care nu poate fi
mai mare decât despăgubirea actualizată;
b) dreptul de preemţiune la cumpărarea imobilului în ipoteza în
care expropriatorul s-ar hotărî să-l înstrăineze. Acest drept este
recunoscut fostului proprietar atunci când expropriatorul s-a hotărât să
înstrăineze imobilul şi dacă lucrările pentru care s-a dispus exproprierea nu
s-au realizat (art.37).
În scopul realizării acestui drept, expropriatorul este obligat să
notifice în scris fostului proprietar oferta sa de înstrăinare. Titularul
dreptului de preemţiune îl poate exercita în termen de două luni de la data
comunicării notificării. Orice act de înstrăinare încheiat de către
expropriator cu încălcarea dreptului de preemţiune este lovit de nulitate
relativă deoarece ocroteşte un interes personal.

Test de autoevaluare 4.5 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

1. Ce prevede NCC privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 59.

4.6 Drepturile reale corespunzătoare proprietăţii publice

Drepturile reale corespunzătoare proprietăţii publice, pot fi considerate
şi modalităţi de exercitare a dreptului de proprietate publică deoarece, este
de competenţa organelor centrale ale puterii executive pentru bunurile din
domeniul public de interes naţional şi autorităţile publice locale pentru
bunurile din domeniul public de interes local, să decidă asupra situaţiei
juridice ale acestor bunuri. În viziunea Noului Cod civil, aceste modalităţi
ale proprietăţii publice, reprezintă drepturi reale principale, derivate din
dreptul de proprietate public (art. 866-875 NCC). În concret aceste
modalităţi, sau drepturi reale derivate, sunt:
Drepturile reale A) Dreptul de administrare a bunurilor din proprietate publică (art.
corespunzătoare 867-870 NCC)
proprietăţii El se referă la patrimoniul autorităţilor centrale sau locale. Dar acest

56
Drept Civil III. Drepturi Reale
 Dreptul de proprietate publică

publice drept poate fi atribuit şi altor subiecte de drept public precum regiile
autonome şi instituţiile centrale. Dreptul de administrare acordat în
favoarea unor persoane juridice de drept public, constituie principala
modalitate de exercitare a dreptului de proprietate publică.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 213/1998, bunurile din domeniul public
pot fi date, după caz, în administrarea regiilor autonome, a prefecturilor, a
autorităţilor publice centrale şi locale, a altor instituţii publice de interes
naţional, judeţean şi local. Aşadar, titularii dreptului de administrare sunt:
regiile autonome, prefecturile şi autorităţile publice centrale şi locale cu
personalitate juridică (ministere, comisii judeţene şi consilii locale),
instituţiile publice de interes naţional, judeţean sau, după caz, local.
Dreptul de administrare ia naştere în temeiul unor acte de drept
administrativ. Aşadar, dreptul de administrare este un drept real principal
şi el este constituit pe temeiul proprietăţii publice. El are o natură mixtă:
astfel, în raport cu titularii dreptului de proprietate publică are o natură
administrativă şi o natură civilă faţă de celelalte subiecte de drept. Dreptul
de administrare este un drept real corespunzător dreptului de proprietate
publică.
În ceea ce priveşte caracterele juridice ale dreptului de administrare,
ele sunt aceleaşi cu cele ale dreptului de proprietate publică, anume: este
inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil;
B) Dreptul de concesiune (art. 871-873 NCC)
Acest drept, reprezintă un mijloc juridic de utilizare a proprietăţii
publice care rezultă în primul rând din prevederile art.136 alin.(4) din
Constituţie, care statuează că bunurile proprietate publică pot fi
concesionate sau închiriate, potrivit legii.
Noul Cod civil, reglementează acest drept real corespunzător
dreptului de proprietate publică, în prevederile art. 871-873. Aceste texte,
stabilesc conţinutul, exercitarea şi titularul acţiunii în justiţie pentru
apărarea acestui drept.
De asemenea, Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală,
prevede că bunurile ce aparţin domeniului public sau privat de interes local
pot fi concesionate sau închiriate. Legea nr.213/1998 privind proprietatea
publică şi regimul juridic al acesteia, statuează faptul că, operaţiunea de
concesionare a bunurilor proprietate publică, se va face prin licitaţie
publică, în condiţiile legii.
Concesionarea este reglementată prin anumite dispoziţii speciale.
Este vorba de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2006 privind
regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică. În
concepţia acestor dispoziţii legale, contractul de concesiune este contractul
prin care o persoană numită concedent transmite pentru o perioadă deter-
minată, de cel mult 49 de ani, unei alte persoane numită concesionar, care
acţionează pe riscul şi răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a
unui bun, a unei activităţi sau a unui serviciu public, în schimbul unei
redevenţe. Concesiuneapoate fi de trei feluri:
a) Concesiunea de bunuri; b) Concesiunea de servicii publice; c)
Concesiunea de lucrări publice. În ceea ce priveşte natura acestui contract,
majoritatea doctrinarilor consideră că el are o natură mixtă. Dreptul de
concesiune este un drept real, temporar şi inalienabil. El nu poate fi

57
Drept Civil III. Drepturi Reale
 Dreptul de proprietate publică

subconcesionat; deci contractul de concesiune are un caracter intuitu

personae.
Subiecţii, sau titularii acestui drept sunt: concedentul care poate fi
autoritatea publică care acţionează în numele statului, al judeţului, al
oraşului ori al comunei, şi concesionarul care poate fi orice persoană fizică
sau juridică de drept privat (română sau străină) cât şi de drept public. (A
se vedea în acest sens art. 871 NCC, precum şi art 6 din OUG nr.54/2006
privind regimul contractelor de concesiune de bunuri).
Pentru perioada concesiunii, concesionarul are posesia şi folosinţa
bunului şi totodată dreptul de a culege fructele acestuia. Aşadar,
concesionarul nu are drept de dispoziţie juridică asupra bunului.
Durata concesiunii poate fi de 49 de ani, dar termenul poate fi
prelungit cu cel mult jumătate din durata iniţială.
Încetarea concesiunii are loc prin:
- împlinirea termenului, când contractul încetează de drept;
- prin denunţarea unilaterală a contractului de către concedent;
- prin rezilierea contractului;
- prin dispariţia bunului concedat ori printr-o imposibilitate obiectivă de
a-l exploata;
C) Dreptul de folosinţă gratuită asupra unor bunuri din domeniul public
(art. 874-875 NCC)
Noul Cod civil, reglementează acest drept real corespunzător
dreptului de proprietate publică prin intermediul căruia se poate acorda
folosinţa cu titlu gratuit, a unui bun mobil sau imobil, pe termen limitat, în
favoarea instituţiilor de utilitate publică.
Totodată art.136 alin. (4) din Constituţie, stabileşte că: ’(n.r. bunurile
proprietate publică). De asemenea ele pot fi date în folosinţă gratuită
instituţiilor de utilitate publică’.
Dreptul de folosinţă gratuită poate fi definit ca fiind acel drept real
principal, esenţialmente temporar, asupra unor bunuri proprietate publică,
constituit prin acte administrative individuale, cu titlu gratuit, în favoarea
unor instituţii de utilitate publică. Prin utilitate publică, se poate întelege
orice activitate care vizează atingerea unor scopuri benefice în domenii de
interes public general şi/sau comunitar.
Definiţia enunţată pune în lumină caracterele dreptului de folosinţă
gratuită, care pot fi:
a) este un drept real corespunzător dreptului de proprietate publică;
b) este un drept cu titlu gratuit, deoarece titularul nu trebuie să plătească
vreo chirie, redevenţă sau taxă;
c) este un drept care se poartă asupra unor bunuri mobile sau imobile,
normele legale fac referire, in lato sensu la bunuri proprietate publică;
d) este un drept temporar întrucât este constituit numai pentru o anumită
perioadă de timp;
e) este un drept revocabil, autoritatea care l-a constituit putând reveni
asupra acestui act;
f) poate fi apărat de către titularul său, în faţa instanţei de judecată, prin
intermediul acţiunii confesorii.
Mai trebuie subliniat că acest drept este opozabil erga omnes mai
puţin titularului dreptului de proprietate publică. Acest drept presupune

58
Drept Civil III. Drepturi Reale
 Dreptul de proprietate publică

posesia şi folosinţa de care se bucură titularul său. Însă, potrivit

dispoziţiilor regăsite în conţinutul articolului 874 alin.(2) NCC, în lipsa
unor dispoziţii contrare în actul de constituire, titularul nu beneficiază de
fructele civile ale bunului.

Test de autoevaluare 4.6 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

1. Care sunt modalităţile sau drepturile reale derivate?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 59.

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 4.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate

rezumat în această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare

Nr. 4 pe care urmează să o transmiteţi cadrului didactic.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 4

1. Prezentați etapele cele mai importante privind procedura de

expropriere pentru cauză de utilitate publică.

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 4.1
1. Subiecţii sau titularii dreptului de proprietate publică sunt: statul cu
privire la bunurile din domeniul public de interes naţional şi unităţile
administrativ-teritoriale (comuna, oraşul, municipiul şi judeţul) asupra
bunurilor din domeniul public de interes local.
Răspuns 4.2
1. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate sunt:
a) Dreptul de proprietate publică este inalienabil.
b) Dreptul de proprietate publică este imprescriptibil.
c) Dreptul de proprietate publică este insesizabil.
Răspuns 4.3
1. Dobândirea proprietăţii publice se face numai prin operaţiuni juridice şi
întotdeauna asupra unuor bunuri proprietatea privată a unei persoane de
drept public sau privat.
Răspuns 4.4
1. Dreptul de proprietate publică se dobândeşte prin:
a) achiziţie publică, efectuată în condiţiile legii;
b) expropriere pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile legii;
59
Drept Civil III. Drepturi Reale
 Dreptul de proprietate publică

c) donaţie sau legat, acceptat în condiţiile legii;

d) convenţie cu titlu oneros, dacă bunul, prin natura lui sau prin voinţa
dobânditorului, devine de uz ori de interes public;
e) transferul unui bun din domeniul privat al statului în domeniul public al
acestuia sau din domeniul privat al unei unităţi administrativ-teritoriale în
domeniul public al acesteia, în condiţiile legii;
f) prin alte moduri stabilite de lege.
2. Stingerea dreptului de proprietate publică se poate efectua prin:
a) pieirea bunului pe cale naturală sau prin intervenţia omului;
b) trecerea bunului în domeniul privat (ea se face prin hotărâre a
guvernului, a consiliului judeţean sau a consiliului local);
c) trecerea unor bunuri din domeniul public în domeniul privat pentru
reconstituirea dreptului de proprietate privată, pentru retrocedarea lor
foştilor proprietari sau pentru a fi vândute.
Răspuns 4.5
1. Alineatul (3) al art. 562 din NCC prevede că: „Exproprierea se poate
face numai pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu
justă şi prealabilă despăgubire, fixată de comun acord între proprietar şi
expropriator. În caz de divergenţă asupra cuantumului despăgubirilor,
aceasta se stabileşte pe cale judecătorească”.
Răspuns 4.6
1. Modalităţile sau drepturile reale derivate sunt:
A) Dreptul de administrare a bunurilor din proprietate publică (art. 867-
870 NCC);
B) Dreptul de concesiune (art. 871-873 NCC);
C) Dreptul de folosinţă gratuită asupra unor bunuri din domeniul public
(art. 874-875 NCC).

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 4

 G. Boroi, C.A. Anghelescu, B. Nazat, Curs de drept civil.

Drepturile reale principale, Ed. Hamangiu, București, 2013;
 C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale. Ediție revizuita,
Ed. Hamangiu, București, 2015;
 Iosif R. Urs, Petruța-Elena Ispas, Drept civil. Drepturile reale
principale, Ed. Hamangiu, București, 2013;
 A. Stoica, Drept civil. Drepturile reale. Note de curs- Spete- Grile,
Ed. ProUniversitaria, București, 2014.

60
Drept Civil III. Drepturi Reale