Posesia.

Conținutul structural al posesiei şi diferențele acesteia cu detenția precară

Unitate de învăţare Nr. 10

POSESIA. CONȚINUTUL STRUCTURAL AL POSESIEI ŞI

DIFERENȚELE ACESTEIA CU DETENȚIA PRECARĂ

Cuprins Pagina

Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 10............................................................................ 111

10.1 Posesia..................................................................................................................... 111
10.1.1 Consideraţii generale privind posesia................................................................... 111
10.1.2 Conţinutul structural al posesiei........................................................................... 112
10.1.3 Natura juridică şi exercitarea posesiei.................................................................. 112
10.1.4 Caracterele juridice ale posesiei........................................................................... 113
10.1.5 Elementele posesiei.............................................................................................. 113
10.2 Posesia şi detenţia precară....................................................................................... 114
10.2.1 Precizări prealabile............................................................................................... 114
10.2.2 Comparaţie între posesie şi detenţia precară........................................................ 115
10.2.3 Regimul juridic al detenţiei precare..................................................................... 116
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 10............................................................. 117
Răspunsuri şi comentarii la testele de autoevaluare........................................................ 117
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 10........................................................................... 118

110
Drept Civil III. Drepturi Reale
 Posesia. Conținutul structural al posesiei şi diferențele acesteia cu detenția precară

OBIECTIVELE Unităţii de învăţare Nr. 10

Principalele obiective ale Unităţii de învăţare Nr. 10 sunt:

 capacitatea de a asimila cele mai importante dispoziții

corespunzătoare drepturilor reale potrivit Codului civil;
 capacitatea de a identifica mijloacele de apărare ale drepturilor reale,
dar si modalitățile juridice specifice dreptului de proprietate.

10.1 Posesia
10.1.1 Consideraţii generale privind posesia
De-a lungul vremii, instituţia posesia a primit numeroase definiţii şi
conotaţii juridice. Astfel, în Roma Antică, posesiunea propriu-zisă se
numea posesiune interdictală sau pretoriană deoarece, apărarea ei se făcea
pe cale dreptului praetorian (ius praetorium). Dintre aceşti posesori, unii
puteau invoca un titlu juridic (de exemplu, proprietarii, posesorii de bună
credinţă, arendaşii pe termen lung, etc, adică emfiteoţii), în timp ce alţii nu
pot invoca un astfel de titlu, ei având o posesie injustă (de exemplu, hoţul
care a dobândit un imobil prin violenţă, etc).
Surprinzător, în vechiul drept medieval posesia era considerată un
drept subiectiv. Jus possesiones, era atât un atribut al proprietăţii cât şi un
drept al posesorilor (chiar şi neproprietari); jus possesiones era aşadar un
drept real care rezulta din posesia de un an a imobilelor, drept ce era
garantat prin acţiunile posesorii.
Abia în secolul al XIX-lea, s-au conturat cele două teorii celebre
asupra posesiei: cea subiectivă, a lui Savigny, şi cea obiectivă, a lui
Ihering.
Definiția În actualul drept civil, prevederile art.916 alin.(1) din Noul Cod civil
posesiei românesc, definesc posesia astfel: ’Posesia este exercitarea în fapt a
prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de către persoana
care îl stăpâneşte şi care se comportă ca un proprietar’.
Încă din conţinutul definiţiei, putem reţine faptul că posesia este o
stare de fapt, nu o stare de drept, deoarece există independent de
dispoziţiile legale care se referă la dobândirea sau stingerea drepturilor şi în
consecinţă aceasta nu poate face obiectul unei transmisiuni (de exemplu,
stăpânirea în fapt a unei case, a unui automobil, exercitarea în fapt al unui
drept de uzufruct, servitute, etc).
Având în vedere cele câteva consideraţii istorice, dar şi actuala
definiţie dată de Noul Cod civil, în rândurile următoare vom ilustra
instituţia posesiei cu cele mai importante elemente caracteristice ale sale
din punct de vedere teoretic, urmând a face totodată şi unele scurte referiri
la exemple practice. După evocarea acestor elemente, în mod cert vom
ajunge la concluzia că posesia reprezintă cea mai importantă stare de fapt
sau mai bine spus, cea mai spectaculoasă aparenţă de proprietate
recunoscută şi reglementată de normele civile în interesul unei persoane pe
care aceasta o poate purta asupra unui bun mobil sau imobil.
Această stare de fapt sau aparenţă de proprietate pe care o creează,
justifică ocrotirea juridică a posesiei care se relevă prin intermediul
111
Drept Civil III. Drepturi Reale
 Posesia. Conținutul structural al posesiei şi diferențele acesteia cu detenția precară

numeroaselor efecte juridice produse, cum ar fi: posesia de bună-credinţă

valorează proprietate în materia bunurilor mobile (art. 935-940 NCC) sau,
dobândirea dreptului de proprietate privată asupra unui imobil prin
uzucapiune (art. 930-934 NCC), ori, dobândirea în proprietate a fructelor
bunului frugifer de către posesorul de bună-credinţă (de exemplu,
art. 948 NCC) şi nu în ultimul rând, protejarea posesiei prin
intermediul acţiunilor posesorii (art. 949-952 NCC).

10.1.2 Conţinutul structural al posesiei

Importanţa şi complexitatea instituţiei posesiei pentru un sistem
modern de drept substanţial, ne obligă să includem în conţinutul său
structural, cele mai relevante aspecte referitoare la natura juridică şi
exercitarea sa, caracterele juridice specifice, dar şi elementele componente
ale posesiei.
Înainte de a releva aceste noţiuni, considerăm deosebit de util să
ilustrăm singura situaţie reglementată de Noul Cod civil, când nu poate
constitui posesie.
Astfel, potrivit art. 918 din NCC, nu poate constitui posesie,
stăpânirea unui bun corporal de către un detentor precar, precum:
a) locatarul, comodatarul, depozitarul, creditorul gajist;
b) titularul dreptului de superficie, uzufruct, uz, abitaţie sau servitute,
faţă de nuda proprietate;
c) fiecare coproprietar, în proporţie cu cotele-părţi ce revin celorlalţi
coproprietari;
d) orice altă persoană care, deţinând temporar un bun al altuia, este
obligată să îl restiuie sau care îl stăpâneşte cu îngăduinţa acestuia.
Însă, potrivit alineatului (2) al textului menţionat, detentorul precar
poate invoca efectele recunoscute posesiei numai în cazurile şi limitele
prevăzute de lege (de exemplu, cazurile de intervertire a detenţiei precare
în posesie, prevăzute de art. 920 NCC).

10.1.3 Natura juridică şi exercitarea posesiei

Doctrina atribuie posesiei natura juridică a unui fapt, căruia trebuie să i
se recunoască anumite efecte juridice. Posesia nu este totuşi un fapt pur şi
simplu. Înseamnă mai mult decât atât deoarece, i se recunosc efecte
juridice considerabile şi anume: posesia este un fapt juridic voluntar şi licit,
din care se naşte o situaţia juridică specifică posesorului. Posesorul, în
cazul nostru, este întotdeauna persoana care exercită posesia unui bun fără
a avea un titlu (de proprietate, locaţiune, arendare, etc.).
Cu privire la exercitarea posesiei, potrivit art. 917 alin. (1) din NCC
stabileşte că: „Posesorul poate exercita prerogativele dreptului de
proprietate asupra bunului fie nemijlocit, prin putere proprie, fie prin
intermediul unei alte persoane”. Din punctul nostru de vedere, aceste
prerogative ale dreptului de proprietate ar putea fi exercitate în totalitate
doar în cazul bunurilor mobile, atunci când posesia a fost exercitată cu
bună-credinţă. În cazul bunurilor imobile, acest lucru nu este posibil
deoarece, de exemplu, pentru a folosi atributul dreptului de proprietate
privată abusus,în cazul unei vânzări, trebuie să respectăm în mod imperativ
forma ad validitatem a actului de vânzare-cumpărare şi în aceste condiţii,

112
Drept Civil III. Drepturi Reale
 Posesia. Conținutul structural al posesiei şi diferențele acesteia cu detenția precară

nu am putea face dovada dreptului de proprietate asupra acelui bun.

Însă, aşa cum am mai arătat, posesia este o stare de fapt şi nu una de
drept, în consecinţă crează o prezumţie de posesie şi una de proprietate. Cu
referire la acest aspect, art. 919 alin. (1) din NCC, lămureşte atât situaţia în
care este creeată o prezumţie de posesie cât şi cazul în care posesia la
rândul său, creează o prezumţie de proprietate. Astfel:
a) acela care stăpâneşte bunul, este prezumat posesor până în cazul
în care o presoana poate face dovada contrară printr-un titlu;
b) detenţia precară, odată dovedită, se presupune că se menţine până
la proba intervertirii ( răsturnării, schimbării ordinii titlurilor) sale;
c) posesorul unui bun, este considerat a fi proprietar până la proba
contrarie, cu excepţia imobilelor înscrise în cartea funciară.

10.1.4 Caracterele juridice ale posesiei

După cum am putut remarca până în acest moment, instituţia posesiei,
ca stare de fapt poate crea pe de-o parte o prezumţie de posesie şi pe alta, o
prezumţie de proprietate. Din conţinutul definiţiei reglementate de
dispoziţiile art. 916 alin.(1) din NCC, putem reţine următoarele caractere
juridice specifice posesiei:
Caracterele a) posesia se bazează pe intenţia unei persoane de a poseda bunul
juridice ale pentru el; în cazul în care această intenţie lipseşte, posesia nu mai există,
posesiei va fi vorba despre o deţinere sau o detenţie precară;
b) posesia intervine numai în cazul drepturilor reale, nu şi celor de
creanţă (personale); apoi, posesia nu se poate exercita asupra
universalităţilor de bunuri cum ar fi moştenirea sau fondul de comerţ, ci
asupra unor bunuri individualizate;
c) posesia exercitată cu bună-credinţă, face să nască un drept
probabil de proprietate sau un alt drept real. Efectul juridic cel mai
important al exercitării unei posesii cu bună-credinţă, îl constituie
posibilitatea dobândirii proprietăţii asupra bunului posedat (prin
uzucapiune pentru imobile, sauprin posesia de bună-credinţă pentru cele
mobile).

10.1.5 Elementele posesiei

Chiar dacă posesia reprezintă o stare de fapt, pentru a produce efecte
juridice, aceasta trebuie să îndeplinească cumulativ două elemente. Astfel,
pentru existenţa posesiei, aceste două elemente necesare sunt: unul
material (corpus) şi altul psihologic (animus).
Elementul Elementul material (corpus) presupune contactul exercitat în mod
material al direct asupra lucrului, inclusiv prin anumite acte materiale ori juridice (de
posesiei exemplu, acte de comodat, de locaţiune, de depozit, etc.).
Doctrina, scoate în evidenţă faptul că acest elementul corpus, poate
varia în funcţie de doi factori:
a) în primul rând, în funcţie de natura fizică a lucrului (de exemplu,
posesia unui tractor se deosebeşte de posesia unui animal, etc.);
b) în al doilea rând, în funcţie de dreptul real invocat de cel ce exercită
corpus (de exemplu, este posesor cu aparenţă de proprietar acela care se
comportă în exterior faţă de lucrul posedat aşa cum ar face-o
proprietarul,sau este posesor cu aparenţă de superficiar acela care se

113
Drept Civil III. Drepturi Reale
 Posesia. Conținutul structural al posesiei şi diferențele acesteia cu detenția precară

comportă în exterior ca un superficiar, etc.).

Elementul Elementul psihologic sau intenţional (animus sau animus domini),
psihologic al constă în intenţia sau voinţa celui care deţine lucrul, de a exercita posesia
posesiei pentru sine, aşa cum ar fi exercitat-o proprietarul sau titularul unui drept
real (animus possidendi). Sub acest aspect, art.917 alin.(1) NCC, teza
finală, precizează faptul că posesia se exercită de către posesor‚ ”fie în mod
nemijlocit, prin putere proprie, fie prin intermediul unei alte persoane’.
Elementul animus, nu reprezintă neapărat voinţa persoanei
posesorului de a se comporta ca un adevărat proprietar ci, aşa cum am
arătat, numai intenţia efectivă de a poseda pentru el. Lipsa acestui element
psihologic specific posesiei echivalează cu lipsa calităţii de posesor,
deţinătorul bunului respectiv va avea calitatea de detentor precar, care
deţine lucrul respectiv pentru proprietar, având aşadar animus detinendi. În
această situaţie va deţine lucrul de cele mai multe ori în temeiul unui
contract, care după cum vom observa, constituie titlu sau causa
detentionis. Considerăm util să precizăm faptul că, animus, este un element
al posesiei, în timp ce buna sau reaua credinţă, reprezintă o calitate a
acesteia.

Test de autoevaluare 10.1 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

1. Definiția posesia.

2. Care sunt caracterele juridice ale posesiei?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 117.

10.2 Posesia şi detenţia precară

10.2.1 Precizări prealabile
Precaritatea sau detenţia precară, în opoziţie cu posesia este o stare de
drept. Aşa cum am mai amintit, ea rezultă întotdeauna dintr-un titlu, care
poate fi: convenţional, legal sau judiciar. În temeiul acestui titlu, detentorul
este îndreptăţit să stăpânească un lucru (de exemplu, pot fi detentori
precari: comodatarul, locatarul, depozitarul, creditorul ipotecar asupra unui
bun mobil, etc.).
Definiția Precaritatea poate fi definită ca fiind, folosinţa exercitată în fapt
detenţiei precare asupra unui lucru, cu permisiunea proprietarului, ori în temeiul unui titlu
încheiat cu acesta. Putem afirma că detenţiei îi lipseşte elementul animus
domini (elementul psihologic al posesiei). Ţinând cont de conţinutul
definiţiei mai sus prezentate, putem spune că detenţiei precare, îi pot fi
incidente următoarele caractere juridice:
Caracterele a) folosirea în fapt. Potrivit acestei trăsături, exercitarea detenţiei
juridice ale precare, se efectuează printr-o stăpânire sau folosire efectivă a lucrului
detenţiei precare respectiv. Persoana detentor precar, va avea întotdeauna lucrul (corpus)
care din punct de vedere juridic aparţine proprietarului. Astfel, putem
exemplifica cazul locatarului, comodatarului, depozitarului, cărăuşului, etc.
Toate aceste persoane au lucrul în stăpânirea lor;
114
Drept Civil III. Drepturi Reale
 Posesia. Conținutul structural al posesiei şi diferențele acesteia cu detenția precară

b) folosirea în drept. Acest caracter juridic specific detenţiei precare,

scoate în evidenţă faptul că folosirea lucrului se exercită cu permisiunea
proprietarului (de exemplu când o persoană este tolerată să locuiască
într-un imobil pe o anumită durată, fără a plăti vreo sumă de bani
proprietarului) ori, în temeiul unui titlu (în sens juridic) recunoscut de
acesta. De exemplu, permisiunea verbală făcută de proprietar detentorului,
pentru folosirea unui lucru proprietatea primului, îi va crea acestuia din
urmă un drept asupra lucrului respectiv. De asemenea, înscrisul care va
constitui titlu, poate avea o natură diferită. De exemplu, el poate fi un
contract (titlul detenţiei precare al locatarului, este un contract de
închiriere încheiat potrivit art. 1.777- 1.850 NCC) ori, un act unilateral
(executorul testamentar, potrivit art. 1.079 NCC, are dreptul să
administreze patrimoniul succesoral pe o perioadă de cel mult 2 ani), sau o
dispoziţie legală (uzufructul),etc;
c) restituirea bunului. Această ultimă trăsătură, nu rezultă din
conţinutul definiţiei însă, în mod firesc, ea se poate subînţelege cu destulă
uşurinţă. Practic, obiectul precarităţii îl constituie lucrul folosit sau stăpânit
de către detentor cu permisiunea proprietarului, ori cel care a fost
menţionat în conţinutul titlului. Termenul de restituire va fi specificat
întotdeauna în conţinutul acelui titlu, sau dacă discutăm despre
permisiunea făcută de către proprietar detentorului, aceasta se face în toate
cazurile precizându-se o durată de folosire a lucrului de către detentor. De
aceea, trebuie subliniat faptul că precar, nu înseamnă fără titlu, ori fără
permisiunea proprietarului. Precaritatea presupune întotdeauna un
fundament juridic deoarece, durata acesteia şi data restituirii lucrului, sunt
reliefate în titlu (de exemplu, durata comodatului este stabilită în contractul
de comodat).

10.2.2 Comparaţie între posesie şi detenţia precară

Pornindu-se de la chestiunea elementelor constitutive ale posesiei, de
la preeminenţa unuia sau altuia în definirea acestui concept, vom remarca
faptul că între posesiei şi detenţia precară există o deosebire de natură
juridică.
La prima vedere, detentorul precar ca şi posesorul are, privitor la
lucrul deţinut, o putere de fapt. Şi unul şi celălalt exercită o stăpânire
efectivă asupra bunului deţinut, motiv pentru care putem afirma că şi unul
şi celălalt au elementul material al posesiei, ‚corpus’.
Totuşi, posesia şi detenţia precară se diferenţiază sensibil:
• în primul rând, trebuie făcută diferenţa între starea de fapt sau
existenţa unui titlu. Posesia nu este decât o stare de fapt, un simplu fapt
(res facti), pe când detenţia este o stare de drept (res juris). Această
diferenţă o va face întotdeuna elementul psihologic, animus;
• în al doilea rând, trebuie făcută diferenţa între pretenţia la
proprietate sau recunoaşterea dreptului proprietarului. Atât timp cât între
detentor şi proprietar există un titlu, detentorul recunoaşte dreptul
proprietarului, pe când posesorul, nu. De asemenea, dacă se are în vedere
elementul intenţional (animus), atunci posesorul are prin definiţie animus
possidendi, adică intenţia de a se afirma ca proprietar, iar în opoziţie,
detentorul precar recunoaşte că nu el este proprietar, nu este animat de o

115
Drept Civil III. Drepturi Reale
 Posesia. Conținutul structural al posesiei şi diferențele acesteia cu detenția precară

voinţă de apropriere, lipsindu-i acel element.

10.2.3 Regimul juridic al detenţiei precare

Specificul detenţiei precare constă în faptul că stăpânirea sau folosirea
lucrului respectiv, este lipsită de elementul psihologic, intenţional al
posesiei, aşa cum l-am denumit termeni latini în rândurile anterioare,
animus.
În cazul detenţiei precare, stăpânirea materială a lucrului se exercită
pentru altul (animus detinendi) şi nu pentru sine. De aceea, raporturile
detentorului precar cu proprietarul, vor fi întotdeauna guvernate de titlul
care fundamentează detenţia (ex. contractul de închiriere, contract de
depozit, etc.).
În ceea ce priveşte modalitatea dobândirii proprietăţii prin prescripţie
achizitivă (uzucapiune), detentorul precar nu va beneficia niciodată de
acest beneficiu deoarece el nu are possesio ad usucapionum. De acest
beneficiu, aşa cum am prezentat, va beneficia posesorul printr-o folosinţă
îndelungată în cazul bunurilor imobile sau printr-o folosinţă de bună-
credinţă în cazul bunurilor mobile. De asemenea, detentorul precar nu se
poate prevala de protecţia posesorie împotriva proprietarului însuşi,
deoarece, titlul încheiat între ei, stabileşte drepturile şi obligaţiile lor. În
schimb, detentorul se poate bucura de această protecţie posesorie faţă de
terţi, în sensul că, dacă-i tulbură în vreun fel posesia, el se va bucura de
protecţia posesorie (possesio ad interdicta).
Totodată, este foarte util să reţinem faptul că în materia precarităţii,
operează principiul imutabilităţii, ceea ce înseamnă, pe de o parte, că
detentorul nu poate să se transforme prin voinţa sa (solo animo) în posesor,
iar, pe de altă parte, că precaritatea titlului este ereditară (transmisiunea
succesorală nu poate aduce nicio schimbare titlului).
Un alt aspect deosebit de important în materia precarităţii îl constituie
intervetirea detenţiei precare (răsturnarea, schimbarea ordinii titlurilor). În
acest sens, dispoziţiile art.920 din NCC, stabilesc cazurile de intervertire
a detenţiei precare în posesie. Aceste cazuri sunt următoarele:
Cazurile de a) dacă detentorul precar încheie cu bună-credinţă un act translativ
intervertire a de proprietate cu titlu particular cu altă persoană decât proprietarul
detenţiei precare bunului(de exemplu, depozitarul care cumpără bunul deţinut în depozit de
în posesie la o persoană pe care o crede moştenitor al deponentului, sau cazul
locatarului care după decesul proprietarului cumpără bunul de la acela pe
care îl crede moştenitor. De la încheierea actului de vânzare-cumpărare el
poate deveni posesor deoarece se modifică elementul psihologic şi va avea
animus sau animus domini);
b) când detentorul precar săvârşeşte acte de rezistenţă neechivoce
împotriva posesorului, deoarece acesta din urmă are intenţia să se
comporte ca un proprietar. În acest caz, intervertirea nu se va produce mai
înainte de împlinirea termenului prevăzut pentru restituirea bunului;
c) când detentorul precar înstrăinează bunul, prin act translativ de
proprietate cu titlu particular, cu condiţia ca dobânditorul să fie de bună-
credinţă. Din momentul încheierii actului translativ de proprietate,
cumpărătorul de bună credinţă începe să stăpânească bunul în calitate de
posesor şi în consecinţă va avea o posesie utilă.

116
Drept Civil III. Drepturi Reale
 Posesia. Conținutul structural al posesiei şi diferențele acesteia cu detenția precară

Test de autoevaluare 10.2 – Scrieţi răspunsul în spaţiul liber din chenar.

1. Care sunt caracterele juridice ale detenţiei precare?

Răspunsul la test se găseşte la pagina 117.

Am ajuns la sfârşitul Unităţii de învăţare Nr. 10.

În loc de Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate

rezumat în această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare Unitate de învăţare

Nr. 10 pe care urmează să o transmiteţi cadrului didactic.

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 10

1. Prezentaţi comparaţia între posesie şi detenţia precară.

Răspunsurile şi comentariile la testele de autoevaluare

Răspuns 10.1
1. Posesia este exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului de proprietate
asupra unui bun de către persoana care îl stăpâneşte şi care se comportă ca
un proprietar.
2. Caracterele juridice ale posesiei sunt:
- posesia se bazează pe intenţia unei persoane de a poseda bunul
pentru el;
- posesia intervine numai în cazul drepturilor reale, nu şi celor de
creanţă (personale);
- posesia exercitată cu bună-credinţă, face să nască un drept probabil
de proprietate sau un alt drept real.
Răspuns 10.2
1. Caracterele juridice ale detenţiei precare sunt:
- folosirea în fapt;
- folosirea în drept;
- restituirea bunului.

117
Drept Civil III. Drepturi Reale
 Posesia. Conținutul structural al posesiei şi diferențele acesteia cu detenția precară

Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 10

 G. Boroi, C.A. Anghelescu, B. Nazat, Curs de drept civil.

Drepturile reale principale, Ed. Hamangiu, București, 2013;
 C. Bîrsan, Drept civil. Drepturile reale principale. Ediție revizuita,
Ed. Hamangiu, București, 2015;
 Iosif R. Urs, Petruța-Elena Ispas, Drept civil. Drepturile reale
principale, Ed. Hamangiu, București, 2013;
 A. Stoica, Drept civil. Drepturile reale. Note de curs- Spete- Grile,
Ed. ProUniversitaria, București, 2014.

118
Drept Civil III. Drepturi Reale