TEMA II – PRESCRIPȚIA EXTINCTIVĂ – Domeniul prescripției

1. NOȚIUNE
2. CRITERIILE DE DETERMINARE A DOMENIULUI CURSULUI PRESCRIPȚIEI.
3. RECONSTITUIREA DOMENIULUI PRESCRIPȚIEI.
4. PROBLEME SPCEIALE PRIVIND DOMENIUL PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE

PARTEA 1. TEORIE- DOMENIUL PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE

I. NOȚIUNE.
Prin domeniul prescripţiei extinctive se înţelege sfera drepturilor subiective care cad sub
incidenţa prescripţiei extinctive.
În concret, a determina domeniul prescripţiei extinctive înseamnă a stabili, prin raportarea
tuturor drepturilor subiective la instituţia prescripţiei extinctive, care sunt drepturile subiective
ale căror drepturi la acţiune sunt supuse prescripţiei extinctive şi, deci, a le deosebi de drepturile
subiective ale căror drepturi la acţiune nu sunt supuse prescripţiei extinctive.

II. CRITERIILE DE DETERMINARE A DOMENIULUI CURSULUI PRESCRIPȚIEI.

1. natura drepturilor subiective civile [2501, 2502 NCC]

(i) drepturi patrimoniale- ca regulă. prescriptibile;

(ii) drepturi nepatrimoniale – ca regulă, imprescriptibile; prin declarația legii

ele pot fi însă supuse prescripției;

(iii) vor fi totuși imprescriptibile dacă prin natura sau obiectul dreptului subiectiv
ocrotit, exercițiul lor nu poate fi limitat în timp [2502(1) teza finală NCC].

2. determinarea expresă a legii - actele normative care reglementează

prescripția extinctivă [2502(1) NCC] și care pot declara unele drepturi
prescriptibile sau imprescriptibile (NCC sau legi speciale).

III. RECONSTITUIREA DOMENIULUI PRESCRIPȚIEI.

1. DREPTURILE PATRIMONIALE

REGULA- prescriptibilitatea, EXCEPȚIA - imprescriptibilitatea

 a. Drepturi de creanță
(i) regula: prescriptibilitate [2501(1) NCC]
(ii) excepții, prevăzute de lege: imprescriptibilitate – ex.: dreptul asiguratului
la sumele aferente rezervelor tehnice care se constituie la asigurările de
viață [2237 NCC];
(iii) excepții, stabilite în aplicarea [2502(1) NCC], unele creanțe corelative
obligațiilor propter rem, considerate uneori ca intrând și în sfera
drepturilor reale:
- acțiunea de contribuire la construirea despărțiturilor comune (art. 662 C.civ.);
- acţiunea de dobândire a coproprietăţii despărțiturilor comune [art. 665 alin. (3), art. 666
C.civ.];
- acțiunea în grănițuire;
- acțiunea în partaj

b. Drepturi reale
Regula este aceea a prescriptibilității, pentru că sunt drepturi patrimoniale [2501 NCC]. Chiar
dacă numerologic (cantitativ) majoritatea drepturilor reale sunt drepturi de proprietate, deci
imprescriptibile, această observație nu trebuie să schimbe calitativ regula în drept -
prescriptibilitatea.

Sunt supuse REGULII care consacră prescriptibilitatea:

➢ acțiunea posesorie [951(1) NCC]

➢ acțiunea confesorie (aferentă tuturor așa ziselor dezmembrăminte – drepturi reale de
folosință, cu excepția confesoriei de superficie):
- de uzufruct [705 NCC]
- de uz și abitație [754 NCC]
- de servitute [757 NCC]
De notat că legea reglementează și un termen de 10 ani, de stingere a acestor drepturi prin neuz
(ceea ce face ca dreptul de proprietate să se întregească și cu aceste prerogative), spre deosebire
de dreptul de proprietate care nu se stinge prin neuz (în acest caz ar însemna ca dreptul de
proprietate să rămână fără stăpân, ceea ce ar fi contraproductiv, din punct de vedere economico-
social).

➢ acțiunea în protecția dreptului de:

- administrare [870(2) NCC]
- concesiune [873(2) NCC]
- folosință cu titlu gratuit [875(2) NCC]

Sunt EXCEPȚII, având regim de imprescriptibilitate:

➢ acțiunea în revendicare
 - proprietate privată, mobiliară sau imobiliară [563(2) NCC]; ca excepție - cazul art. 860
alin. (2) C.pr.civ. (revendicarea unui imobil adjudecat la licitație publică și înscris
pentru prima dată în cartea funciară)

- proprietate publică, mobiliară sau imobiliară [861(1) NCC]; în acest caz nu sunt de
conceput excepții, întrucât reglementarea constituțională împiedică derogarea.

➢ acțiunea în grănițuire [560 NCC]- prerogativa de a pretinde grănițuirea (o facultate)

este implicată de dreptul de proprietate, pe care îl ocrotește, care este imprescriptibil
[2502(1) teza ultimă NCC]; soluția este aceeași și dacă vom considera că dreptul de
grănițuire funcționează ca un drept de creanță cu obligație corelativă propter rem.
➢ acțiunea în partaj [669 NCC]
➢ acțiunea negatorie [564(2) NCC] – este acțiunea prin care se protejează dreptul de
proprietate în contra celor care pretind un drept real folosință concurent; dacă
protejează dreptul de proprietate, atunci are regimul imprescriptibilității acesteia;
➢ acțiunea confesorie de superficie [696(2) NCC] – protejează implicit dreptul de
proprietate asupra construcției, și împrumută regimul imprescriptibilității, specific
proprietății
➢ petiția de ereditate [1130 NCC] are ca scop recunoașterea calității de moștenitor
➢ acțiunea ipotecară - art. 74 LPA a NCPC:
”Dreptul la acțiunea ipotecară prevăzut de art. 2.504 din Codul civil este imprescriptibil.
Dispozițiile Codului de procedură civilă privitoare la prescripția dreptului de a obține executarea
silită rămân aplicabile.”

2. DREPTURILE NEPATRIMONIALE

REGULA- imprescriptibilitatea, EXCEPȚIA - prescriptibilitatea

Tipologie:

➢ drepturile personalității [58 NCC];

➢ drepturile morale de autor;
➢ drepturile derivate din starea civilă;
➢ dreptul la identificarea persoanei;
Regula: imprescriptibilitate [2502(2)1 NCC];

Excepții: prescriptibilitate:

➢ acțiunea în anulabilitatea căsătoriei [301 NCC]

➢ acțiunea în tăgada paternității [430/431 NCC], justificată pe interesul copilului la o
filiație clară
➢ acțiunea în anulabilitatea recunoașterii filiației [419 NCC]

3. DETERMINAREA LEGII
Sunt imprescriptibile, potrivit art. 2502 alin. 2 NCC, drepturile privitoare la:
➢ acțiunea privind apărarea unui drept nepatrimonial, cu excepția cazului în care prin
lege se dispune altfel;
➢ acțiunea în constatarea existenței sau inexistenței unui drept;
➢ acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act juridic;
➢ acțiunea în constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor, dacă obiectul
său îl constituie fie stabilirea masei succesorale, fie partajul succesoral, sub condiția
acceptării moștenirii în termenul prevăzut de lege.

Atragem din nou atenția că, printr-o normă de principiu [2502(1) NCC], legiuitorul a
rezervat imprescriptibilității și alte acțiuni, nedeclarate de către lege expres ca imprescriptibile,
dar care vor fi totuși imprescriptibile, dacă prin natura sau obiectul dreptului subiectiv ocrotit,
exercițiul său nu poate fi limitat în timp. Ca exemplu, văzut deja mai sus, prin art. 560 NCC se
instituie, pentru proprietarii unor terenuri învecinate, obligaţia de grăniţuire, iar la nevoie, cel
interesat poate chema în judecată pe proprietarii vecini. Dat fiind că grăniţuirea înseamnă, de
fapt, stabilirea limitelor obiectului dreptului de proprietate imobiliară, acţiunea în grăniţuire
trebuie să se poată exercita atâta vreme cât acest drept există, motiv pentru care prin raportare
la natura și obiectul dreptului ocrotit, acţiunea în grăniţuire a fost şi este considerată
imprescriptibilă, chiar dacă nu există o prevedere legală în acest sens.

IV. PROBLEME SPECIALE REFERITOARE LA DOMENIUL PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE

Unele ipoteze presupun discuții suplimentare, în ce privește poziționarea lor în raport de

domeniul prescripției extinctive și impun o tratare separată. Doctrina anterioară NCC a decantat
o listă a acestor probleme, unele fiind rezolvate explicit de NCC, altele rămase a fi clarificate
implicit, cum vom vedea.

a) Valorificarea dreptului subiectiv civil pe calea excepţiei (a apărării de fond)

Esenţa raportului juridic este dată de posibilitatea recunoscută titularului de a recurge, în caz
de nevoie (adică atunci când dreptul subiectiv este nesocotit sau încălcat), la forţa coercitivă a
statului. Protecția dreptului subiectiv civil poate fi obţinută nu numai pe calea ofensivă a acţiunii,
ci şi pe calea defensivă a excepţiei (a apărării de fond pe care o face cel interesat). Există 2 tipuri
de excepții: (i) procesuale (formale) și substanțiale - apărări (de fond). Astfel sunt apări de fond -
prescripția, ordinea executării obligațiilor, compensația, caducitatea, nulitatea, inopozabilitatea;
dacă însă pârâtul valorifică o pretenție proprie împotriva reclamantului, el trebuie să formuleze
o cerere, simpla apărare nefiind suficientă; spre ex. o rezoluțiune judiciară nu poate fi formulată
pe cale de apărare (în schimb poate fi opusă rezoluțiunea unilaterală, dacă partea a declarat-o).
Spre exemplu, atunci când reclamantul formulează o pretenţie împotriva pârâtului, iar acesta
din urmă, pentru a obţine respingerea pretenţiei formulate împotriva sa, se apără invocând un
drept subiectiv civil, se spune că dreptul subiectiv respectiv este valorificat (apărat, ocrotit) pe
cale de excepţie (de drept material, substanţial). Aşadar, valorificarea unui drept subiectiv civil
pe cale de excepţie presupune că titularul dreptului, fiind chemat în judecată, se prevalează de
acel drept spre a obţine respingerea pretenţiei formulate împotriva sa, fără însă a supune
judecăţii o pretenţie anume faţă de adversar, așa încât instanța de judecată să se pronunțe prin
dispozitivul hotărârii în legătură cu ea.
NCC conţine mai multe prevederi izolate (art. 1095, 1249 NCC), care dispun că
prescriptibilitatea pe cale de acţiune, nu înseamnă şi limitarea în timp a posibilității de valorificare
a excepţiei (apărării de fond). Această observație nu face decât să alimenteze o controversă mai
veche în privința conținutului unei reguli generale (apărările aferente afirmării unui drept
subiectiv sunt ”prescriptibile?), putându-se susține la fel de bine că suntem în ipoteza unor
aplicații ale unei reguli mai largi (eventual reconstituibilă prin analogie), sau, dimpotrivă, rațiunea
reglementării lor exprese este dată tocmai de necesitatea unei derogări, de la o regulă cu
conținut contrar.
Înclinăm spre ideea că apărările ar trebui să fie, de regulă, nelimitate în timp (poate neriguros
numite ”imprescriptibile”), întrucât nu se poate reproșa părții care le realizează că n-a acționat
mai devreme, câtă vreme apărarea depinde de existența unui ... atac (acțiuni), care, prin definiție
nu a fost formulat. Apoi, rațiunea prescripției, de conservare a unui status-quo, nu este
perturbată de apărări, ci doar de eventualele acțiuni, întrucât apărarea tinde la conservarea
situației de fapt, în timp ce prin exercițiul acțiunii se tinde, într-adevăr, la ralierea situației de fapt
la o situație de drept, de obicei, diferită.
Din punct de vedere tehnic, dată fiind definiția legală a dreptului material la acțiune (art. 2500
alin. 2 NCC), apărarea nu reprezintă o manifestare a dreptului material la acțiune, pentru că nu
are drept rezultat condamnarea pârâtului. După cum se știe, prescripția nu stinge dreptul
subiectiv (primar) însuși, ci doar dreptul material la acțiune. Dreptul care supraviețuiește este
încă protejat juridic pe calea defensivă a apărării. Așadar, în ciuda unor formulări discutabile ale
NCC, ar fi impropriu să discutăm despre prescriptibilitatea apărării. Ceea ce s-ar putea eventual
susține este o limitare în timp a formulării apărării, în cazurile în care legiuitorul prevede acest
lucru, la un termen, care, pentru coerență este identic cu cel în care s-ar prescrie acțiunea
corespunzătoare.

b) Acţiunea în constatare

Acţiunea în constatare, reglementată de art. 35 NCPC este acea acţiune în justiţie prin care
reclamantul solicită instanţei doar să constate existenţa unui drept subiectiv al său faţă de pârât
ori, după caz, inexistenţa unui drept subiectiv al pârâtului împotriva sa.
Această acţiune este declarată de lege imprescriptibilă (art. 2502 alin. 2 pct. 2). Explicația
rezidă în aceea că acțiunea nu tinde la schimbarea situației de fapt, deci nu afectează stabilitatea
socială. Părții îi este interzis să fraudeze prescripția intentând o acțiune în constatare, atunci când
are deschisă calea unei acțiuni în realizare.
 Controversa din reglementarea anterioară a primit o soluție expresă sub NCC.

c) Acţiunile mixte

Această categorie este una controversată – atât sub aspectul conținutului, cât și al existenței
însăși. Acţiunile mixte sunt acele acţiuni în justiţie prin care reclamantul urmărește ocrotirea,
zice-se în acelaşi timp, a unui drept real şi a unui drept de creanţă ce sunt efectul aceleiași cauze
(de exemplu,atunci când izvorăsc din același contract – cumpărătorul poate cere predarea
bunului atât ca efect al calității dobândite de proprietar, cât și în virtutea creanței căreia îi
corespunde obligația de predare a bunului) sau între care există o strânsă legătură. Într-o altă
accepțiune ele ar împrumuta trăsăturile atât ale unor acțiuni reale cât și personale. Tot mixte
sunt apreciate și acţiunile prin care se solicită anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau revocarea
unui act juridic translativ sau constitutiv de drepturi reale imobiliare.
În ceea ce ne privește, din perspectiva prescripției, categoria nu are o miză reală. În realitate,
prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea acţiunii așa zis mixte urmează a se determina în
funcţie de situaţia concretă. Astfel,
- acţiunea în nulitate este prescriptibilă sau nu, după cum nulitatea este relativă sau
absolută;
- acţiunea în predarea bunului vândut este imprescriptibilă potrivit NCC, dacă se valorifică
dreptul de proprietate dobândit și contestat de vânzător, sau prescriptibilă, dacă se
valorifică dreptul de creanță, corelativ obligației de predare);
- rezoluțiunea este o acțiune prescriptibilă, care valorifică un drept patrimonial (care nu este
un drept real!).

d) Dualitatea de acţiuni

Prin dualitatea de acţiuni unii autori desemnează situaţia în care titularul dreptului subiectiv
civil are la dispoziţie două acţiuni pentru protecţia dreptului său şi anume, pe de o parte, o
acţiune bazată pe un contract, deci o acţiune personală, supusă prescripţiei extinctive, iar, pe de
altă parte, o acţiune reală, în revendicarea bunului, prescriptibilă sau imprescriptibilă, potrivit
NCC. Ca exemple, se citează cazul deponentului, al comodantului, al proprietarului bunului dat în
gaj etc.
Situația este similară, credem noi, și în cazul acțiunilor în restituirea bunului transmis și predat
în temeiul unui contract translativ desființat retroactiv (problemă tratată separat).
Dobânditorul este obligat să îl restituie în temeiul unui drept de creanță corelativ al
înstrăinătorului, după cum are obligația de a-l preda proprietarului (titular al unui drept real),
căruia nu îi poate opune niciun drept.
Se observă însă că, în realitate, nu este vorba de același drept subiectiv ocrotit prin două acţiuni
distincte, ci de două drepturi distincte, protejate printr-o acțiune. Astfel, avem pe de o parte:
- un drept de creanţă izvorât din contractul de depozit, de comodat, de locaţiune, din
efectele desființării unui contract etc. (dreptul la restituirea bunului) şi care este apărat
printr-o acțiune patrimonială şi personală (prescriptibilă extinctiv),
precum şi pe de altă parte
 - un drept de proprietate asupra aceluiași bun, apărat printr-o acțiune reală
imprescriptibilă.
Deosebirea dintre această ipoteză (dualitatea de acţiuni) şi acţiunile mixte prin care se solicită
predarea bunului ce a format obiectul derivat al unui act juridic constitutiv sau translativ de drepturi
reale ar consta în aceea că:
- prin definiţie, în cazul dualităţii de acţiuni nu este vorba de un act juridic constitutiv sau
translativ de drepturi reale, deci dreptul real şi dreptul de creanţă nu au aceeaşi cauză
generatoare, ci izvorul dreptului real preexistă izvorului dreptului de creanţă.
- pe tărâm probatoriu, în cazul acţiunii mixte este suficientă dovedirea actului juridic
respectiv, în vreme ce, în cazul dualităţii de acţiuni, dacă a intervenit prescripţia extinctivă a
acţiunii personale, admiterea acţiunii reale este condiţionată de dovedirea dreptului de
proprietate (ceea ce îngreunează sarcina reclamantului).
- în planul prescripţiei extinctive, în cazul dualităţii de acţiuni, dacă pretenţia în restituire este
fundamentată pe contractul de depozit, comodat, locaţiune etc., cererea va fi respinsă ca
prescrisă dacă, prin raportare la dreptul de creanţă, ar fi împlinit termenul de prescripţie;
dimpotrivă o acţiune în justiţie, pe un alt fundament, adică o acţiune reală în revendicare va
fi, ca regulă imprescriptibilă (ceea ce ușurează sarcina reclamantului).
Ceea ce trebuie reținut este că reclamantul poate opta pentru valorificarea oricăruia dintre cele
două drepturi, după cum îi dictează interesul, ba chiar a ambelor, prin cereri diferite. Însă, acesta
nu poate mixa regimul celor două acțiuni, întruna singură, spre exemplu probând acțiunea cu
existența contractului de depozit, dar prevalându-se și de imprescriptibilitatea acesteia (specifică
dreptului de proprietate, care nu se dobândește prin contractul de depozit) .

e) Drepturile potestative

În categoria aşa-numitelor drepturi potestative (sau secundare) sunt incluse drepturile ale
căror prerogative constau în puterea de a da naştere prin manifestare unilaterală de voinţă unui
efect juridic ce afectează şi interesele altei persoane. Ex: dreptul de alegere în cazul unei obligaţii
alternative; dreptul de denunţare unilaterală a unui contract, în cazurile admise de lege; dreptul
terţilor, în cazul simulaţiei, de a opta între actul aparent şi actul real; dreptul de a ridica opțiunea
cumpărării unui bun în cazul pactului de opțiune etc.
Aceste puteri de a opta într-un sens care afectează o altă persoană se pot realiza:

i) fie pe calea unei simple manifestări de voință (de regulă)

ii) fie pe calea unei acțiuni în justiție (în mod excepțional).

În primul caz, regulă (i), întrucât nu dau naştere direct şi imediat unui drept la acţiune,
drepturile secundare trebuie înțelese ca atare – nu pun problema prescripției. În ceea ce ne
privește preferăm să spunem că imprescriptibilitatea este o chestiune distinctă de cea a
inexistenței premisei prescriptibilității.
 Însă, pentru a înlătura neajunsurile incertitudinii legate de opțiunea titularului, drepturile
potestative au un exercițiu limitat, sau limitabil în timp.
Prin LPA NCC (art. 110 indice2) legiuitorul a intervenit instituind o normă a cărei semnificaţie
pare a fi prescriptibilitatea indirectă a unor drepturi potestative în sensul că, potrivit art. 1415
NCC, cererea părţilor de a se stabili termenul în care facultatea recunoscută unei părţi se poate
exercita, este supusă prescripției. Pe de altă parte, dacă instanța fixează un termen pentru
exercițiul dreptului, atunci acel drept va fi în mod natural limitat în timp (fie de un termen
extinctiv, fie de un termen de decădere).
Mai mult, efectele prescripţiei extinctive se vor produce indirect, anume în ceea ce priveşte
dreptul la acţiune asociat dreptului care se naşte din raportul juridic generat de exercițiul
dreptului potestativ.

În al doilea caz (ii) dreptul realizându-se tocmai prin exercițiul unui drept material la acțiune,
problema prescripției se pune. Spre ex: acțiunea în anulare, acțiunea în rezoluțiune. Ea va fi
incidentă sau nu după natura patrimonială sau nepatrimonială a acțiunii.

f) Acţiunea în repararea (compensarea) unui prejudiciu moral

Deşi prejudiciul este moral (adică nepatrimonial în sine), repararea (compensarea) acestuia
poate fi atât nepatrimonială, cât şi patrimonială.
Acţiunea în repararea nepatrimonială a unei daune morale este imprescriptibilă extinctiv.
În schimb, acţiunea în repararea (compensarea) patrimonială a unui prejudiciu moral, fiind o
acţiune în justiţie prin care se valorifică un drept de creanţă, deci o acţiune patrimonială şi
personală, atrage incidenţa dispoziţiilor legale care guvernează prescripţia extinctivă în categoria
drepturilor de creanţă şi, în consecinţă, este prescriptibilă extinctiv.

g) Acţiunea în restituirea prestaţiilor executate în baza unui act juridic civil (desfiinţat)

Acţiunea în valorificarea nulității (prescriptibilă sau imprescriptibilă după cum nulitatea este
relativă sau absolută) nu se confundă cu acţiunea în restituirea, totală sau, după caz, parţială a
prestaţiilor executate în temeiul actului juridic care a fost desfiinţat, chiar dacă este posibilă
exercitarea concomitentă a celor două acţiuni, într-un proces în care nulitatea formează obiectul
capătului de cerere principal, iar restituirea prestaţiilor executate constituie obiectul unui capăt
de cerere accesoriu.
Cât priveşte incidenţa prescripţiei extinctive asupra acţiunii în restituirea prestaţiilor
executate în temeiul unui act juridic care ulterior a fost desfiinţat, trebuie, în primul rând, să se
ţină seama de natura patrimonială a acesteia. În al doilea rând, este necesar să se ia în
considerare natura dreptului patrimonial ce se urmăreşte a se valorifica prin intermediul unei
asemenea acţiuni (drept real sau drept de creanţă).
În cazul desfiinţării unui act juridic translativ sau constitutiv de drepturi reale asupra unor
bunuri individual determinate, acţiunea prin care cel ce a înstrăinat sau constituit dreptul real
solicită restituirea prestaţiei sale poate avea:
 - caracterul unei acţiuni reale, devenind deci aplicabile regulile care guvernează domeniul
prescripţiei extinctive în categoria drepturilor reale. Spre exemplu, acţiunea prin care
fostul vânzător solicită obligarea fostului cumpărător să îi predea lucrul ce a format
obiectul contractului de vânzare-cumpărare, care ulterior a fost desfiinţat are natura
juridică a unei acţiuni în revendicare, dacă reclamantul afirmă dreptul său de proprietate
preexistent înstrăinării desființatei.

- caracterul unei acţiuni patrimoniale şi personale, independentă de existența unui drept

de proprietate al înstrăinătorului, este o acţiune prescriptibilă extinctiv.

Reclamantul și, la nevoie, instanța trebuie să contribuie la clarificarea naturii dreptului

valorificat, fiind nepermis ca reclamantul să creeze un mix de regim juridic între cele două
categorii, combinând elementele favorabile din cele două.

Soluţia este asemănătoare şi în ipoteza în care se solicită restituirea prestaţiilor executate în

temeiul unui contract sinalagmatic desfăcut ca urmare a rezilierii (de exemplu, acţiunea prin care
se solicită restituirea bunului care a format obiectul unei locaţiuni reziliate pentru neplata chiriei)
ori al unui act juridic revocat.

h) Imprescriptibilitatea libertăţilor sau facultăţilor civile

Libertăţile civile sunt imprescriptibile, deoarece sunt inerente calităţii de subiect de drept şi
nu se pot pierde prin neuz (art. NCC 2502 alin. 2). De aceea, chiar în caz de încălcare continuă,
protecția lor poate fi cerută oricând.

Facultăţile civile – prerogative ale dreptului de proprietate, sunt imprescriptibile extinctiv, ca

însuși dreptul de proprietate, din conținutul căruia fac parte. Se dau ca exemplu – partajul bunului
comun, dreptul de a cere grănițuirea, împrejmuirea etc.
Legendă:
NCC – Noul Cod civil
LPA – Legea de punere în aplicare
NCPC – Noul cod de procedură civilă.

- ideea fundamentală, ancoră

PARTEA 2. Verificarea cunoștințelor

1. Întrebări de verificare

- Care este regula prescriptibilității în materia drepturilor reale ?

- Există acțiuni care valorifică un drept nepatrimonial prescriptibile?

- Care este regimul prescripției acțiunii în restituirea prestațiilor?

2. Grile

1. Sunt prescriptibile extinctiv:

a) acțiunea negatorie de servitute ;

b) ca regulă, acțiunea in revendicare imobiliara;
c) acțiunea confesorie de servitute;

2. Sunt imprescriptibile extinctiv:

a) acțiunea în grănițuire;
b) acțiunea confesorie de superficie
c) acțiunea în executarea obligației de a da.

3. Drepturile potestative:
a) patrimoniale sunt întotdeauna prescriptibile;
b) ca regulă, nu pun problema prescripției;
c) sunt întotdeauna imprescriptibile.
(unele) Răspunsuri.

Grile: 1)b, 2)a,b, 3)b.