DREPT CIVIL

TEMA 7

TEMA 7

1
 1.Care sunt asemănările și deosebirile între prescripția extinctivă și prescripția achizitivă
Prescripția extinctivă reprezintă un tip de ”sancțiune” care constă în stingerea, potrivit
legislației în vigoare, a dreptului material la acțiune neexercitat în termen. Cu alte cuvinte, persoana
în cauză este eliberată de obligații pe fondul trecerii timpului de la termenul stabilit prin
lege. Prescripția este un mijloc de a dobândi proprietatea sau de a se elibera de o obligație, sub
condițiile determinate prin aceasta lege.

Prescripția achizitivă (uzucapiunea) reprezintă o „sancțiune” indirectă, îndreptată împotriva

fostului proprietar, care, dând dovadă de neglijență, a lăsat bunul timp îndelungat în posesiunea
unei alte persoane, permițându-i prin pasivitatea lui să se comporte public ca un proprietar. Acest
fapt denotă o nepăsare excesivă și nedemnă, o lipsă de interes. „Sancțiunea civilă” se aplică
proprietarului dezinteresat în executarea dreptului său, ceea ce se traduce în ideea neuzului
dreptului de proprietate, neuz care, dacă se prelungește pe perioada prevăzută de lege, are drept
consecință pierderea dreptului însuși. Această instituție vine să recompenseze uzucapantul pentru
utilizarea productivă a terenurilor.

Între cele două instituții există însă deosebiri profunde, precum:

– ca sediu al materiei, prescripția extinctivă este reglementată în principal de Decretul nr.

167/1958, care reprezintă legea-cadru, în timp ce prescripția achizitivă este reglementată de Codul
civil (și de Decretul-lege nr. 115/1938);

– termenele de prescripție extinctivă sunt, în general, mai multe și mai scurte, pe când
termenele de prescripție achizitivă sunt mai lungi și mai puține;

– în privința efectelor, prescripția extinctivă stinge dreptul la acțiune în sens material, în

timp ce, prin prescripția achizitivă se ajunge la dobândirea unui drept real principal;

– „repunerea în termen” este specifică prescripției extinctive;

– în timp ce prescripția achizitivă are în mod esențial ca bază posesiunea unui imobil,
prescripția extinctivă (cu excepția unor cazuri particulare) nu presupune nicio posesie.

2. Organul de jurisdicție poate aplica din oficiu prescripția extinctivă? Dar decăderea ?

Organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu. Prescripția poate fi
opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, și fără a fi ținut să
producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credință.

Aceste dispoziții sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripției ar fi în interesul statului
sau al unităților sale administrativ-teritoriale.

2
 Decăderea poate fi opusă de partea interesată. Organul de jurisdicție este obligat să invoce
și să aplice din oficiu termenul de decădere, indiferent dacă cel interesat îl pune sau nu îl pune în
discuție, cu excepția cazului când acesta privește un drept de care părțile pot dispune în mod liber.

3. Precizați natura juridică a prescripției extinctive.

În stabilirea naturii juridice a prescripţiei extinctive, trebuie, în prealabil, să se ţină cont de

împrejurarea că prescripţia extinctivă este cunoscută de toate ramurile de drept, iar nu numai de
dreptul civil. În consecinţă, datorită faptului că prescripţia extinctivă se înfăţişează ca o instituţie
juridică având un caracter complex, natura sa juridică urmează a fi stabilită în cadrul fiecărei ramuri
de drept. A determina natura juridică a prescripţiei extinctive pentru dreptul civil înseamnă a stabili
ce este pentru dreptul civil prescripţia extinctivă.

Pentru dreptul civil, prescripţia extinctivă este o sancţiune îndreptată împotriva pasivităţii
titularului dreptului subiectiv civil sau al altei situaţii juridice ocrotite de lege, care, în condiţiile
legii, nu va mai avea posibilitatea de a obţine protecţia judiciară a acesteia prin exercitarea
dreptului material la acţiune.

4. Menționați cele două principii care guvernează prescripția extinctivă.

Principiul potrivit căruia prescrierea acțiunii privind un drept accesoriu operează odată

cu prescrierea acțiunii privind un drept principal este, în esență, o aplicație a unui alt principiu de
drept potrivit căruia soarta juridică a dreptului accesoriu este determinată de cea a dreptului
principal (accesorium sequitur principale; accessio cedat principali). Având în
vedere dependența existenței dreptului subiectiv accesoriu de dreptul subiectiv civil principal, este
firesc a admite că și protecția lui juridică este în aceeași relație cu protecția dreptului principal.

Din reglementarea acestui principiu decurg două consecințe importante:

– imprescriptibilitatea dreptului subiectiv principal are ca efect imprescriptibilitatea

dreptului subiectiv accesoriu;

– stingerea dreptului la acțiune privind un drept subiectiv accesoriu nu determină și

stingerea dreptului la acțiune privind dreptul subiectiv principal.

Principiul potrivit căruia în cazul obligațiilor cu executare succesivă operează stingerea

printr- o prescripție distinctă a dreptului privind fiecare prestație se aplică ori de câte ori
debitorul este ținut față de creditor la prestații succesive (chirii, dobânzi, arenzi, ratele de renta
viageră etc.) indiferent de izvorul obligației.

3
 S-a observat ca în aplicarea acestui principiu trebuie să se țina cont și de incidența primului
principiu care guvernează această materie, pentru că prescrierea dreptului principal atrage
prescrierea tuturor prestațiilor succesive ce alcătuiesc obiectul dreptului de creanță accesoriu,
devenind inutil să se verifice dacă pentru fiecare prestație a operat sau nu prescripția extinctivă.

5. Drepturile nepatrimoniale sunt prescriptibile extinctiv ? Dar drepturile patrimoniale

(reale principale) ?
În materia drepturilor nepatrimoniale este aplicabil principiul imprescriptibilitatii, potrivit
căruia protecțtia juridică a acestor drepturi subiective civile, prin acțiune în justiție, nu este limitată
în timp, putându-se obține oricând.

Existența principiului imprescriptibilității în această materie este dedusă și din împrejurarea

că legea stabilește, expres, excepțiile de la acest principiu, reglementând acele situații în care
dreptul la acțiune privind un drept nepatrimonial este supus prescripției extinctive.

 Prin excepție de la principiul imprescriptibilitatii drepturilor personale nepatrimoniale, se

consideră că sunt prescriptibile extinctiv, deși au un obiect nepatrimonial, următoarele acțiuni:

– acțiunea în nulitatea relativă a unui act juridic civil;

– acțiunea în nulitate relativă a căsătoriei (căsătoria poate fi anulată la cererea soțului al cărui
consimțământ a fost viciat prin eroare cu privire la identitatea fizică a celuilalt soț, prin viclenie sau
prin violență);

– acțiunea în tăgăduirea paternității (acțiunea în tăgăduirea paternității se prescrie în termen de șase

luni de la data când tatăl a cunoscut nașterea copilului);

– acțiunea în stabilirea paternității (acțiunea în stabilirea paternității din afara căsătoriei poate fi
pornită în termen de un an de la nașterea copilului).

Acest principiu nu este consacrat in terminis, dar este unanim admis în doctrina și
jurisprudență. Din interpretarea per a contrario a prevederii care dispune că „dreptul la acțiune,
având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție”, rezultă că „dreptul la acțiune, având
un obiect nepatrimonial nu se stinge prin prescripție”.

Drepturile la acțiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripției extinctive, afară
de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel. Deci, există reglementări care prevăd clar că unele
drepturi reale sunt imprescriptibile.