DREPT CIVIL

TEMA 2

TEMA 2
1. Prezentați structura logico-juridică a normei de drept civil.

1
 Structura logico-juridică a normei indică elementele componente și reciproc dependente care
asigură organizarea logică a prescripției normei, indiferent de formularea ei literală și de ramura
de drept din care face parte. Aceste elemente structurale sunt ipoteza, dispoziția și sancțiunea
normei juridice. Componenta trihotomică a normei nu este întâmplatoare; ea corespunde
exigenței logice după care orice prescripție, pentru a dobândi semnificația și autoritatea unei
norme juridice, trebuie să stipuleze condițiile în care unele categorii de subiecte vor manifesta o
anumită conduită, să precizeze în ce constă această conduită și care sunt urmările ce decurg din
nerespectarea ei. Schema structurii logico-juridice a normei se poate exprima prin formula: "în
cazul în care (dacă cineva) ...atunci trebuie... altfel..." .
Ipoteza, este acea parte componentă a normei juridice care precizează condițiile,
împrejurările sau faptele în raport cu care se aplică dispoziția normei de drept, precum și
categoria subiectelor la care trimite conținutul dispoziției.
Dispoziția, ca partea cea mai importantă a normei juridice, se referă la
conduita pe care trebuie să o realizeze cei cărora li se adresează; ea oferă răspuns la
întrebarea: ”ce trebuie să facă ori să nu facă” sau ”ce este îndreptățită să facă persoana aflată în
situația prevăzută de normă”. Dispoziția prevede fie obligația de a înfăptui anumite acțiuni, fie
obligația abținerii de la înfăptuirea unor acțiuni, după cum poate numai să permită, să
recomande sau să stimuleze o arie de acțiuni umane dezirabile.
Sancțiunea, reprezintă acel element al normei juridice care fixează urmările încălcării
dispoziției; ea da răspuns întrebării: ”care sunt consecințele încălcării dispoziției?”. Sancțiunea
constituie măsura luată împotriva dorinței sau voinței aceluia care nesocoteste dispozițiile
normelor juridice. Ea este aplicată de organe special împuternicite și urmărește restabilirea
ordinii încălcate, prevenirea încălcarii normelor de drept în viitor și îndreptarea celui vinovat.
Rezultă că scopul sancțiunii este eminamente constructiv, neurmărind răzbunarea frustă.
2. Câte carţi cuprinde Codul civil?
Codul civil cuprinde şapte cărţi:
Cartea I – Despre persoane
Cartea II – Despre familie
Cartea III – Despre bunuri
Cartea IV – Despre moştenire şi liberalităţi
Cartea V – Despre obligaţii
Cartea VI – Despre prescripţia extinctivă, decădere şi calculul termenelor
Cartea VII – Dispoziţii de drept internaţional privat
3. Clasificaţi normele de drept civil în funcţie de cele trei criterii analizate la curs.
Normele de drept civil se clasifică astfel:

2
 a) după caracterul conduitei prescrise în dispoziţia normei juridice:
- norme dispozitive - suplinesc sau interpretează voinţa neexprimată sau insuficient
exprimată a subiectelor de drept civil, îngăduind, prin chiar conţinutul lor, să se deroge de la
dispoziţiile pe care le cuprind. La rândul lor, normele dispozitive se împart în:
- norme permisive - nu impun, ci doar permit ca subiectele de drept să aibă o
anumită conduită, dacă vor.
- norme supletive - stabilesc o anumită conduită, care este obligatorie pentru părţi
numai în cazul în care acestea nu au prevăzut, prin voinţa lor, o altă conduită.
- norme imperative - impun subiectelor de drept civil o acţiune sau le obligă la o
abstenţiune și care, sub sancţiune, nu permit să se deroge de la ele sau să nu se aplice. Din
definiţia de mai sus, rezultă că normele imperative se împart, la rândul lor în:
- norme onerative - prevăd expres obligaţia pentru părţi de a avea o anumită
conduită, de a săvârși o anumită acțiune.
- norme prohibitive - interzic expres o anumită conduită a părţilor.
b) în funcţie de natura interesului ocrotit de norma juridică civilă, distingem:
- norma de ordine publică - dacă depășește cadrul interesului individual al subiectelor de
drept civil, protejând un interes general, public.
- norma de ordine privată - urmărește ocrotirea unui interes individual, particular sau,
altfel spus, care nu depășește cadrul interesului individual al subiectelor de drept.
c) în funcţie de sfera (câmpul) de aplicare sunt:
- norme generale - acele norme care se aplică în toate cazurile și în orice materie, dacă o
dispoziţie legală nu prevede altfel.
- norme speciale – au o aplicație limitată la cazurile expres reglementate, adică expres
stabilite de lege.
4. Prezentaţi etapele de aplicare normei de drept civil
Pornind de la eleborarea dreptului care este considerat ca fiind un ”proces complex al
implementării prevederilor normelor juridice în viaţa socială, proces în cadrul căruia, pe de o
parte, membrii societății le acceptă, le respectă şi le execută, iar organele de stat competente le
aplică”, putem spune că ”aplicarea normelor de către autoritățile statului se traduce în practică
prin intervenția organelor de stat fie în caz de încălcare a normei prohibitive, fie în caz de apel la
norma permisivă, deoarece orice normă este însoțită de un set de elemente metodologice care
vin în ajutorul celor care o aplică.

Etapele aplicării normelor de drept sunt:

- stabilirea stării de fapt -

3
 - alegerea normei de drept (stabilirea situaţiei de drept) aplicabile situaţiei
concrete (fază în care se pune și problema interpretării normei juridice) -
- elaborarea și emiterea actului de aplicare -
- executarea acestuia -
- controlul activităţii de aplicare.
Prin stabilirea stării de fapt, organul însărcinat cu aplicarea dreptului constată în ce parte
a spectrului legislativ se încadrează o acţiune efectuată (încălcarea normei prohibitive ori
solicitarea de a beneficia de avantajul normei permisive). Odată stabilită starea de fapt, se trece
la selectarea normei juridice aplicabile. După ce s-a stabilit ce normă se aplică, autoritatea care
aplică dreptul emite un act de aplicare după un model deja constituit (ex. proces verbal de
constatare, comunicare, somaţie, sentinţă) sau reglementează unul nou, pe care îl și execută.
Ultima etapă a aplicării normelor juridice este reprezentată de control întrucât actele de aplicare
a dreptului sunt supuse controlului. Oricare persoană care îşi consideră prejudiciate interesele ca
urmare a unei acţiuni de aplicare a dreptului se poate adresa unei instanţe de judecată sau, dacă
este vorba de un act juridic de natură administrativă, îl poate ataca în contencios administrativ.
5. Care este regula în cea ce priveşte legea aplicabilă prescripţiei extinctive, decăderii
si uzucapiunilor?
Prescripțiile extinctive începute şi împlinite sub imperiul reglementării anterioare nu sunt
supuse dispozițiilor legii noi, deoarece ele reprezintă situații juridice trecute.
Mai mult, art. 6 alin. (4) C.civ. şi art. 201 din Legea nr. 71/2011 stabilesc că şi
prescripțiile extinctive, precum şi decăderile şi uzucapiunile, începute şi neîmplinite la data
intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Prin
urmare, legea aplicabilă prescripției extinctive, sub toate aspectele (început, termen, suspendare,
întrerupere, repunere în termen, efecte) este legea în vigoare la data la care prescripția a început
să curgă. Practic, trebuie stabilit dacă, pentru situația concretă, prescripția extinctivă a început să
curgă potrivit dispozițiilor din reglementarea anterioară, iar în caz afirmativ această
reglementare se va aplica prescripției respective sub toate aspectele; dacă însă se ajunge la
concluzia că prescripția nu a început să curgă sub imperiul reglementării anterioare potrivit
regulii stabilite de aceasta, atunci devin incidente dispozițiile Codului civil din 2009.
Decăderea, sub toate aspectele, este supusă legii în vigoare la data la care a început să
curgă termenul de decădere [art. 6 alin. (2) C.civ.]. O aplicație a acestei reguli este făcută de art.
205 din Legea nr. 71/2011, potrivit căruia, dispozițiile art. 2.548 alin. (1) şi (2) C.civ.
(referitoare la imposibilitatea de principiu de suspendare şi întrerupere, dar şi la cauza generală
de suspendare a termenelor de decădere) se aplică numai termenelor de decădere care au început
să curgă după intrarea în vigoare a Codului civil din 2009.

4
 Uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în
întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit [art. 6 alin. (4) C.civ.]. A fortiori, şi
uzucapiunile împlinite sub imperiul legii vechi sunt supuse dispozițiilor acesteia, numai că în
cazul lor nu mai este vorba de la ultraactivitatea legii vechi pentru o situație juridică pendente, ci
de neretroactivitatea legii noi.
Concluzionând, legea aplicabilă prescripţiei extinctive, decăderii şi uzucapiunilor
începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor
legale care le-au instituit.