Cebanica Maria 2112

1.Structura normei juridice

Norma juridică este regula de conduită socială cu caracter

social,impersonal,tipic și obligatoriu , stabilită de stat în vederea
reglementării relațiilor sociale,asigurată la nevoie prin forța de
constrîngere a statului.
Structura normei juridice are doua referințe:
-intern,alcătuirea logica a normei
-exterior, modul de exprimare a elementelor logice a normei juridice

Deci, din prima referință (logica), norma juridică are 3 elemente:

-ipoteza
-dispozitia
-sanctiunea

Ipoteza- este elementul logic al normei juridice care arată condițiile

împrejurările,cercul de persoane în prezența cărora are loc dispoziția
normei juridice. De exemplu, primeste o mostenire persoana care poate
dovedi vocatia succesorala si faptul ca a acceptat mostenirea în termenul
stabilit. Sau: pentru a-si putea manifesta optiunea politica, cetateanul
trebuie sa fie major si sa nu fie decazut din drepturi.

În funcție de complexitatea situației luate în considerare, ipotezele pot fi

simple (când se specifică un singur mod tipic în care se aplică regula; de
exemplu, conform articolului 174 din Codul penal, omorul include
uciderea unei persoane) sau complexe ( când prevăd că cererea poate fi
aplicată) Există mai multe situații în regulament; de exemplu, când
libertatea infractorului reprezintă o amenințare la adresa ordinii publice, se
poate dispune arestarea cuiva - lit. h, art. 148 din Codul penal. Legea
procedurală). În funcție de numărul de situații avute în vedere de norma
aplicabilă, ipoteza poate fi unică (se prevede o singură situație care poate
declanșa un eveniment juridic; de exemplu, potrivit art. 37, desfacerea
căsătoriei, alin. 2 din Codul familiei, prin divorț). ) sau alternativa (implicit
mai multe modalitati de realizare a incidentei legii; de exemplu, conform
art.213 din Codul penal, comite abuz de încredere cel care, detinând, cu
orice titlu, un bun mobil al altuia, si-l însuseste, dispune de acesta pe
nedrept ori refuza sa-l restituie).

2) Dispozitia
Dispoziţia este elementul structural al normei juridice care stabileşte
conduita ce trebuie respectată, în condiţiile şi împrejurările prevăzute de
ipoteză.
Dupa criteriul conduitei prescrise, dispozitiile normelor juridice se
diferentiaza dupa cum urmeaza:

a. Dispozitii onerative, care obliga la 'mplinirea anumitor actiuni (de

exemplu: "Tutorele este dator sa prezinte anual autoritatii tutelare o
dare de seama despre modul cum a îngrijit de persoana minorului,
precum si despre administrarea bunurilor acestuia" - art. 134 Codul
Familiei).
b. Dispozitii prohibitive, care interzic înfaptuirea unor actiuni (de
exemplu: "Este oprit sa se casatoreasca barbatul care este casatorit
sau femeia care este casatorita" - art. 5, Codul familiei).

Deoarece impun un anumit comportament, atât dispozitiile onerative cât si

cele prohibitive se mai numesc imperative sau categorice. Cu toate
acestea, normele juridice nu sunt pur si simplu ordine. Desi dreptul nu se
dispenseaza de ordine, servindu-se de ele în procedurile de judecata, în
masuri care merg pâna la privarea de libertate, în anulari de acte etc., totusi
ordinul sau comanda de care dreptul se foloseste reprezinta un mijloc
impus de situatii, nu un element de continut. Esenta dreptului consta
în valoarea juridica promovata prin norma, nu în ideea de ordin.

3) Sanctiunea exprima urmarile care sunt prescrise subiectului de drept in

conditiile nerespectarii dispozitiei sau ipotezei.
Sanctiunea juridica, apare ca un complex de urmari nefavorabile =
obligarea la dezdaunare, lipsirea unor acte de efectele urmarite,
confiscarea unor bunuri, amenzi, lipsirea de libertate = urmari care sunt
expresia autoapararii sociale fata de comportamentul deviant al membrilor
sai.
Sanctiunile disciplinare sunt prevazute pentru abaterile de la disciplina
muncii si in general de la regulile de organizare interna - observatia,
mustrarea, avertismentul, retrogradarea din functie, desfacerea contractului
de munca.

2.Acțiunea dreptului in timp

Norma juridică se înscrie în timp şi produce efecte juridice odată cu

intrarea în vigoare şi încetează să mai aibă eficienţă juridică, să mai
producă efecte, la ieşirea din vigoare.

O normă nouă exclude , în principiu , aplicarea în continuare a normei

vechi, dar nici nu operează asupra trecutului. Prefacerile determinate de
cerinţele sociale implică succesiunea normelor edictate la date diferite1 .
In acţiunea normei juridice în timp interesează trei momente importante:
intrarea în vigoare a normei de drept, acţiunea normei şi ieşirea din vigoare
a normei de drept.
În legătură cu primul aspect, cel al intrării in vigoare a normei de drept2,
acest moment este legat de data publicării în „Monitorul Oficial”, când se
aduce la cunoştinţa publică, sau de data prevăzută în textul ei ( art. 78 din
Constituţie).
În perioada târzie a Imperiului Roman, Teodosiu I a întărit, în Constituţia
din 393, principiul caracterului retroactiv al legii penale. Mai târziu apare
cunoscuta Normă a lui Teodosiu, numită astfel în cinstea imperatorului
Teodosiu al II-lea (440), care stabilea că orice lege acţionează doar pe
viitor, cu excepţia doar a cazurilor pentru care legiuitorul indica nemijlocit
caracterul lor retroactiv. Aceste dispoziţii au fost incluse în Codul lui
Justinian. În epoca feudalismului, în special al celui timpuriu, problemele
legate de acţiunea legii nici nu se puteau pune, deoarece unicul izvor de
drept era obiceiul, o trăsătură a acestuia fiind aplicarea lui îndelungată din
cele mai vechi timpuri.

Astfel apar anumite Principii acţiunii normei juridice în timp:

 Principii generale:
- norma juridică acţionează atâta timp cât este în vigoare, adică din
momentul în care intră în vigoare,
până în momentul în care intervine una dintre formele de încetare a
acţiunii normei juridice în timp;
- norma juridică se aplică numai pentru viitor (conform art. 15 alineatul (2)
din Constituţia României).
Principii conexe:
- principiul aplicării imediate a normei juridice – norma juridică se aplică
la data stabilită ca moment al
intrării ei în vigoare, produce efecte juridice imediat după intrarea sa în
vigoare;
- principiul neretroactivităţii normelor juridice, respectiv principiul
neultraactivităţii normelor juridice:
norma juridică nu se aplică faptelor săvârşite anterior momentului intrării
în vigoare a normei juridice şi
norma juridică nu se aplică faptelor săvârşite după ieşirea din vigoare a
normei juridice respective

3.Conceptul sistemului de drept

Sistemul de drept este unitatea dreptului şi diviziunea luiîn anumite părţi int
erdependente - ramuri de drept şiinstituţii juridice. Sistemul dreptului are în 
vedere palierulnormativ al societăţii şi îşi propune, pe de o parte, sădelimite
ze normele juridice de alte norme sociale şi, pe dealtă parte, să unifice nor
mele juridice, indiferent de tipul lor(interne sau internaţionale, de drept admi
nistrativ sau dedreptul familiei etc.)
 
Sistemul dreptului are un caracter integrativ, exprimat înunitatea normelor s
ale. La baza acestei unitati stauurmatorii factori:
• vointa unica, obiectivata prin actiunea legislativa a Parlamentului si asigurata 

în forme riguros precizateprin regulamentele de functionare a CamerelorPa
rlamentului;
• scopul unic al normelor de drept, tinând, în principiu,

de îndeplinirea intereselor generale ale societatii;
• unitatea "câmpului juridic", derivând din faptul ca normele, fiind generale si i

mpersonale prin natura lor, nu se aplica doar într-un singur caz si într-
 un singurmoment, ci în mod repetat într-un spatiu si un timpdat, care intra
sub incidenta unui sistem determinatde drept;
• unitatea modului de realizare a normelor juridice, rezultând din interventia,

la nevoie,
a fortei publice, ceea ce le diferentiaza de celelalte tipuri de normesociale (
politice, morale, religioase etc.).
Elementele sistemului dreptului sunt:
1)Normele juridice
2)Instituțiile juridice
3)Ramurile dreptului
Sistemul de drept  al RM
include în sine următoareleramuri de drept: Dreptul constituțional ,dreptulad
ministrativ,dreptul contravențional,dreptul penal,dreptulprocesual penal,dre
ptul execuțional penal,dreptulvamal,dreptul financiar și fiscal ,dreptul mediu
lui ,dreptulcivil,dreptul procesual civil,dreptul muncii, dreptulprotecției social
e,dreptul familiei,dreptul internaționalprivat ,dreptul bancar .În RM
nu există o listă oficială al ramurilor de drept.
Dreptul constituțional – ramură de drept public
care cuprinde norme juridice și instituții juridice , care reglementează relațiil
e sociale privind organizarea șiexercitarea puterii de stat .Izvorul principal
al acesteiramuri este Constituția RM.
Dreptul administrativ- ramură de drept public
care cuprinde norme juridice și instituții juridice,
care reglementează organizarea și funcționarea la nivel central și local,a pu
terii executive a statului.
Dreptul penal – ramură de drept public
ca totalitate de norme și instituții juridice,
care stabilesc infracțiunile șipedepsele .Izvorul principal
al acestei ramuri este Codulpenal al RM.
Dreptul civil- este o ramură fundamentală de drept privatcare cuprinde nor
me și instituții juridice și care reglementează relațiile sociale patrimoniale și
nepatrimoniale.
 Ca
o concluzie putem spune că norma juridică si ramuriledreptului sunt elemen
tul de bază a sistemului de drept, elementele componente ale ei şi interacţi
unile dintreacestea le imprimă atribute de sistem, respectiv de subsisteme 
ale ansamblului. Ramurile dreptului fiindelementul structural
al sistemului dreptului care întruneșteîn sine norme juridice și instituții juridi
ce care au
la bazăacelași obiect de reglementare ,principii și metodă. La rândul lor, no
rmele juridice alcătuiesc subsistem la nivelsuperior,
care ajută la asamblarea sistemului de drept.