9.

ACŢIUNEA NORMELOR JURIDICE

Normele juridice se adresează tuturor cetățenilor, îndatoriți să-și conformeze conduita
cerințelor acestora. Acestea sunt edictate în vederea aplicării lor. Legiuitorul are în vedere, în
procesul elaborării normative, interese sociale majore, urmărește să ofere garanții bunei
dezvoltări a raporturilor interumane, să protejeze valorile sociale.
Există în drept principiul Nemo censetur ignorare legem – nimeni nu se poate scuza
invocând necunoașterea legii, de aceea trebuie asigurate condițiile cunoașterii normei de drept.
Coordonatele fundamentale ale acțiunii normelor juridice sunt: timpul, spațiul și
persoana. În principiu, normele juridice acționează pe timp nedeterminat, într-un spațiu
dominat de noțiunea de teritoriu și asupra unor subiecte care participă la circuitul juridic în
cadrul acestui spațiu.
Studierea principiilor și modalităților acțiunii normei juridice în timp și spațiu au o
însemnătate deosebită pentru asigurarea concordanței dintr-o țară în multitudinea izvoarelor
sale, pentru rezolvarea conflictelor de legi ce pot apărea cu ocazia aplicării între diferite acte
normative.

9.1. Acțiunea normei juridice în timp

În privinţa acţiunii normei juridice în timp, există trei momente care interesează în mod deosebit:

Intrarea în vigoare a normei Ieşirea din vigoare a normei

Acţiunea normei juridice
juridice juridice

•Normele juridice intră în vigoare de la data aducerii lor la cunoştinţa publică

(data publicării lor).
•Articolul 78 din Constituţia României referitor la intrarea în vigoare a legii
prevede că: "Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în
Intrarea în vigoare vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în
a normei juridice textul ei."
•Statul pretinde cetăţenilor, sau altor persoane care se află pe teritoriul său, să
urmărească legislaţia ţării şi să fie la curent cu dispoziţiile normative
• De la data intrării în vigoare a legii, nimeni nu se poate prevala de
necunoaşterea ei (nemo censetur ingnorare legem).

•Normele juridice se aplică doar la acele fapte care se petrec în timpul cât
sunt vigoare, ele nu sunt nici retroactive (adică nu se aplică faptelor petrecute
înainte de intrarea lor în vigoare), nici ultraactive (adică nu se aplică faptelor
petrecute după ieşirea lor din vigoare).
Acţiunea normei
•Nu se poate impune nimănui să se supună unei legi care nu există. Nimeni nu
juridice în timp poate fi învinuit că a săvârşit o faptă care nu era prohibită (interzisă) ci,
dimpotrivă, era admisă la data săvârşirii ei.
•Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau
contravenţionale mai favorabile.
 Articolul 15, alin. 2 din Constituţie prevede că: Legea
dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau
contravenţionale mai favorabile.

PRINCIPIUL
ACTIVITĂŢII Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Ea nu
(NERETROACTIVITĂȚII) are putere retroactivă.
NORMEI JURIDICE

Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât

ea se află în vigoare; nu se aplică faptelor care, la data
când au fost săvârşite, nu erau prevăzute de legea penală.

- legea penală mai favorabilă - Art. 5 Cod penal "În cazul în

care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a
Retroactivitatea cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea
– se admite uneori cea mai favorabilă"
ca unele dispoziţii
normative să fie - prevederea expresă că legea se aplică şi unor fapte
aplicate cu efect petrecute anterior
retroactiv, adică şi
asupra unor fapte
- legile interpretative - ele se aplică de la data intrării în
care s-au petrecut vigoare a legii pe care o interpretează, dat fiind faptul că nu
înainte de intrarea aduc norme noi, ci explică doar sensul legii la care se referă,
în vigoare a legii. cu care fac apoi corp comun.

Excepţii de la
principiul
activităţii Ultraactivitatea -
normelor juridice excepţie proprie
dreptului penal- legea penală mai favorabilă se aplică din motive
excepţie de la umanitare în situaţia în care legea veche este mai uşoară şi
principiul încetării cea nouă este mai aspră; deşi ieşită din vigoare, se va aplica
acţiunii unui act legea veche, care este mai blândă.
normativ prin
abrogare sau
expirarea
termenului, în legea penală temporară se aplică şi după îndeplinirea
sensul că, deşi nu termenului ei de acţiune pentru infracţiunile săvârşite în
mai este în timpul când era în vigoare, dacă fapta nu a fot urmărită sau
vigoare, actul judecată în acel interval de timp.
normativ îşi
produce efectele în
unele cazuri.
 Abrogare expresă directă – atunci
când într-un act normativ se arată în
mod expres că un altul anterior sau
Abrogarea anumite articole ale lui se abrogă.
este actul prin (se foloseşte formula:„ la data intrării
care încetează în vigoare a prezentului act normativ
Abrogare se abrogă legea nr. ...”)
existenţa unei
norme juridice; expresă
reprezintă
anularea, Abrogarea expresă indirectă – atunci
suprimarea unei când legea nouă se mărgineşte să
menţioneze că dispoziţiile anterioare,
legi sau a unei contrare prevederilor ei, se abrogă,
dispoziţii legale Abrogarea tacită fără a menţiona în mod direct actul
şi are ca rezultat atunci când noul normativ ce se abrogă sau articolele
scoaterea din act normativ nu îl sale.
vigoare, în tot abrogă în mod („pe data intrării în vigoare a
sau în parte, a expres pe cel prezentului act normativ se abrogă
unui act vechi, dar prin orice convenţie legală contrară”)
normativ printr- regulile pe care le
un nou act prescrie se abate
Ieşirea din normativ de de la vechea
vigoare a aceeaşi valoare reglementare.
normei juridică sau de o
juridice valoare juridică
superioară.
sunt acele legi a căror acţiune în timp este dinaninte
stabilită; Au un caracter temporar, fiind elaborate
pentru anumite situaţii provizorii, cum ar fi: stare de
Legile război, calamităţi naturale, etc. Odată cu încetarea
temporare acestor stări excepţionale, este firesc să îşi piardă
efectul şi actele normative respective. Atunci când
caracterul lor vremelnic este determinat de o dată fixă,
acestea poartă denumirea de legi cu termen.

formă de încetare a acţiunii normei juridice în timp – ea

a acţionat în mod excepţional faţă de acele norme
juridice ce reglementau relaţii sociale care, datorită
Desuetudinea schimbărilor social-economice intervenite, nu mai
aveau teren de aplicare, fără ca ele să fie abrogate nici
expres, nici tacit.
 9.2. Acțiunea normei juridice în spațiu și asupra persoanelor
Este de principiu faptul că norma juridică este teritorială și personală, în sensul că ea
acționează asupra teritoriului statului și asupra persoanelor aflate pe teritoriul respectiv.
În domeniul acțiunii normei juridice în spațiu și asupra persoanelor funcționează
principiul teritorialității derivat din cel al suveranității - denumit frecvent și „principiul
supremației teritoriale”. În virtutea lui, toate persoanele (cetățeni sau străini), se supun
normelor statului pe teritoriul căruia se află.
Noțiunea de teritoriu din punct de vedere juridic are o altă semnificație decât în
accepțiunea geografică. În sens juridic, teritoriul reprezintă întinderile de uscat (sol și subsol)
apele teritoriale și spațiul aerian, asupra căruia statul respectiv își extinde suveranitatea (deci,
jurisdicția). Limitele teritoriului sunt stabilite prin frontierele de stat. Codul penal român arată
că prin termenul de teritoriu folosit în expresii precum „teritoriul României” sau „teritoriul
țării” se înțelege întinderea de pământ, marea teritorială și apele cu solul, subsolul și spațiul
aerian cuprinse între frontierele de stat”.
Este necesară delimitarea teritoriului și frontierelor întrucât acestea sunt inviolabile;
regimul lor juridic se stabilește prin acte interne și prin convenții internaționale încheiate între
statele limitrofe.
În legătură cu acțiunea normelor juridice în spațiu, trebuie precizat și faptul că nu toate
categoriile actelor normative activează în mod exclusiv pe întreg teritoriul statului, ci doar
legile, actele normative guvernamentale; actele normative ale autorităților locale acționează
doar în limitele lor administrativ-teritoriale (județ, municipiu, oraș, comună).
Aplicarea acestui principiu presupune și unele excepții derivate din relațiile
internaționale, unele derogări denumite „excepțiile extrateritorialității”. Așadar, necesitatea
menținerii și dezvoltării unor relații politice, economice, social-culturale între state au creat, în
decursul istoriei, aceste excepții.
Excepțiile teritorialității – apar când în anumite condiții, pe teritoriul unui stat pot exista
persoane și unele locuri (reprezentanți diplomatici, ambasade, nave) asupra cărora nu se aplică,
în anumite limite, actele normative ale statului respectiv sau când se recunoaște aplicarea legii
străine, de asemenea, în anumite limite, pe teritoriul altui stat.
Între aceste excepții amintim următoarele situații:
• Persoanele care se bucură de extrateritorialitate (imunitate diplomatică și regimul
juridic al consulilor)
• Regimul juridic al străinilor și al persoanelor fără cetățenie
• Regimul juridic al cetățeanului aflat în străinătate
• Recunoașterea efectului juridic al unor acte săvârșite pe teritoriul unui alt stat sau
aplicarea legii unor fapte săvârșite în străinătate.
Imunitatea diplomatică - exceptarea corpului diplomatic și persoanelor asociate
acestora de la jurisdicția statului de reședință în care sunt acreditați. Imunitatea diplomatică
presupune: inviolabilitatea persoanei, a clădirilor reprezentanței diplomatice și mijloacelor de
transport. Cu toate acestea, există în cazul încălcării legilor țării de reședința, posibilitatea ca
reprezentantul diplomatic să fie declarat persona non grata (persoana care nu a primit
încuviințarea statului în care urma să fie numită șef al misiunii diplomatice; orice diplomat
căruia statul de reședință a misiunii i-a cerut să părăsească teritoriul său, datorită
nerespectării legilor și obligațiilor, a exercitării abuzive a privilegiilor diplomatice, a
atitudinii ofensatoare etc.), ceea ce generează rechemarea sau expulzarea sa, urmând să
răspundă pentru faptele sale în fața instanțelor statului său. Reprezentanții consulari ai statelor
străine sunt scutiți de unele impozite, de prestații, nu li se aplică jurisdicția instanțelor
judecătorești a țării de reședință în cauzele privind infracțiunile lor de serviciu, etc., iar regimul
juridic este stabilit pe bază de reciprocitate și în conformitate cu normele dreptului
internațional.
Cetățeanul străin este obligat să respecte legile statului pe teritoriul căruia se află și va
răspunde pentru fapta sa. Noțiunea de „străini” face referire la acea persoană care se află pe
teritoriul unui stat, are altă cetățenie sau este apatrid.
Regimul juridic al străinilor se manifestă, de regulă, sub trei forme:
- regimul național în care statul recunoaște pentru străini aceleași drepturi de care se bucură
propriii săi cetățeni, mai puțin drepturile politice;
- regimul special în care li se acordă numai acele drepturi prevăzute în mod expres în legi
interne sau tratate internaționale;
- regimul clauzei națiunii celei mai favorizate potrivit căruia statul de reședință acordă
cetățenilor unui alt stat aflați pe teritoriul său, anumite drepturi, care nu pot fi mai restrânse
decât drepturile acordate cetățenilor oricărui alt stat terț. Domeniile ce pot face obiectul clauzei
sunt: tarife vamale, tranzit, importuri și exporturi, regimul persoanelor fizice și juridice,
drepturile de autor, regimul misiunilor diplomatice și consulare etc.
Cetățenii români aflați în străinătate se bucură de protecția statului român și sunt ținuți
să-și îndeplinească obligațiile. Totodată, aflat în străinătate, cetățeanul român trebuie să se
supună și legilor statului respectiv.
Pornind de la principiul potrivit căruia forma exterioară a actelor este supusă legilor
țării unde se face actul, în mod inevitabil anumite acte încheiate în străinătate își vor produce
efecte în România. Modul de recunoaștere al efectului juridic al acestora este stabilit prin lege,
fiind necesar în anumite cazuri un act expres de recunoaștere a validității sale din partea unui
organ de stat român.
În dreptul internațional, întrucât relațiile sociale cu element străin ridică probleme
speciale în funcție de natura acestor relații, ele formează obiectul de studiu pentru diferite
discipline.
În mod obișnuit, conflictul de legi sau de jurisdicții se naște între legea țării sesizată cu
soluționarea cauzei (lex fori) și legile străine cu care raportul juridic are legătură prin elementul
de extraneitate.
În urma expunerii celor de mai sus, precizăm că, atunci când instanța română aplică o
lege străină o face pentru că ea se supune normelor dreptului internațional, care o obligă sa
aplice legea respectivă.

Teritorialitatea legii penale

Principiul teritorialităţii –
presupune că orice normă
juridică în vigoare este aplicabilă
pe întregul teritoriu al statului, cu
excepţia existenţei chiar în textul
legii, a unor prevederi care să
indice aplicarea doar pe anumite
părţi din teritoriu.
Art. 8 Cod penal - Legea penală română se aplică
infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României.
Teritorialitatea legii civile
Art. 7 Cod civil - Actele normative adoptate de
autorităţile şi instituţiile publice
centrale se aplică pe întreg teritoriul ţării, afară de
cazul în care se prevede altfel.
 imunitatea diplomatică constă în
exceptarea unor persoane care
exercită anumite activităţi
diplomatice de la jurisdicţia statului
străin pe teritoriul căruia se găsesc.
statutul juridic al consulilor -
reprezentanţii consulari ai statelor
străine se bucură, pe bază de
reciprocitate şi în conformitate cu
normele dreptului internaţional, de o
serie de drepturi şi privilegii.
Excepţiile regimul juridic al străinilor
extrateritorialităţii
Regimul juridic al cetăţeanului aflat
în străinătate - Cetăţenanul aflat în
străinătate trebuie să se supună
legilor statului în care se află.
Recunoaşterea efectului juridic al
unor acte săvârşite pe teritoriul unui
alt stat sau aplicarea legii unor fapte
săvârşite în străinătate.
regimul naţional – constă în
acordarea străinilor a
drepturilor civile de care se
bucură cetăţenii statului
respectiv
regimul special – constă în
acordarea pentru străini a unor
drepturi prevăzute în legi sau
într-un tratat internaţional
regimul clauzei naţiunii celei
mai favorizate – este un regim
consacrat în acorduri bilaterale,
în temeiul căruia un stat acordă
străinilor un tratament la fel de
avantajos ca acela conferit
cetăţenilor unui stat terţ,
considerat ca favorizat.