TEMA I – PRESCRIPȚIA EXTINCTIVĂ

1. NOŢIUNEA, REGLEMENTAREA ŞI EFECTUL PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE

2. NATURA JURIDICĂ A PRESCRIPȚIEI
3. DELIMITAREA PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE DE ALTE INSTITUȚII ASEMĂNĂTOARE

PARTEA 1. TEORIE

I. NOŢIUNEA, REGLEMENTAREA ŞI EFECTUL PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE

1. NOȚIUNEA
Pentru înțelegerea prescripției extinctive trebuie reamintită noțiunea clasică a dreptului subiectiv
civil și structura bivalentă a acestuia.

A. Structura dreptului subiectiv civil:

1. o prerogativă recunoscută și garantată de dreptul obiectiv – ”zonă de

exclusivitate a titularului”, limită a libertății celorlalți; dreptul subiectiv conferă
titularului posibilitatea de a pretinde de la alte persoane o anumită conduită, fie
o acțiune, fie o inacțiune;

2. titularul dreptului poate obține sprijinul forței coercitive a statului în caz de

neexecutare voluntară, sau de încălcare a dreptului său.

B. Apărarea dreptului subiectiv civil

Corespunzător celor două elemente inerente unui drept subiectiv civil, se pot decanta două
categorii de ”drepturi”, calitativ diferite:

1. Drept subiectiv primar – prerogativele substanțiale recunoscute de

lege –

2. Drept subiectiv secundar - dreptul material la acțiune, prin care este

protejat juridic dreptul primar.

Acest drept se naște (se activează) doar în caz de nesocotire a dreptului primar. Să luăm exemplul
unui contract de împrumut. Până la împlinirea termenului suspensiv dreptul primar există, dar
creditorul nu poate cere plata și dreptul secundar nu s-a născut. Dacă debitorul execută la
termen, dreptul primar se stinge prin plată, iar problema dreptului secundar nu se mai pune.
Dacă însă debitorul nu execută la termen, se naște dreptul secundar de a obține condamnarea
acestuia să plătească.

Drept la acțiune în sens material (dreptul de a obține sprijinul statului pentru protejarea
dreptului subiectiv încălcat, în sensul condamnării sau executării debitorului) – este definit în art.
2500(2) NCC; Există 3 forme de manifestare ale dreptului material la acțiune al titularului
dreptului în raport cu subiectul pasiv:

- obligarea la executarea unei prestații (ex. să predea un lucru),

- suportarea unei sancțiuni (ex. anularea unui act);
- respectarea unei situații juridice (acțiunea în constatarea unui drept, atunci când
acesta este amenințat sau contestat de pârât; ex. pârâtul afirmă public că bunul
reclamantului îi aparține de drept lui, iar reclamantul are interesul de a clarifica
lucrurile prin acțiune);
Atenție! a nu se confunda cu dreptul la acțiune în sens material cu dreptul la acțiune în sens
procesual (dreptul de a solicita instanței analiza situației de încălcare a dreptului subiectiv –
concretizare a liberului acces la justiție) – vz. art. 21 Constituție; Ex.: acțiunea în realizarea
dreptului la predarea unui bun; ordonanța de plată.

Atenție! Deși regula este aceea că orice drept primar este dublat de un drept secundar (drept
material la acțiune), există situații atipice în care observăm:

a) drepturi care nu presupun un drept material la acțiune; este cazul drepturilor potestative
care se realizează printr-o manifestare unilaterală de voință, motiv pentru care ele nu pun
problema prescripției (spre ex. dreptul de a opta pentru încheierea unui contract în cazul
pactului de opțiune).

b) drepturi materiale la acțiune, care nu însoțesc un drept subiectiv primar și a cărui încălcare
să o sancționeze (acțiunile de stare civilă – ex. contestarea filiației unui copil nu se poate
face decât prin acțiune în justiție);

3. Deosebiri între dreptul subiectiv primar și dreptul subiectiv secundar:

a) subiecte: în cazul drepturilor reale, dreptul subiectiv primar are
un subiect pasiv nedeterminat, în timp ce cel secundar are
întotdeauna un subiect pasiv determinat
b) obiect: dreptul subiectiv primar impune o anumită conduită;
dreptul subiectiv secundar poate impune o sancțiune sau
tolerarea unei anumite situații juridice (ce poate diferi de
obligarea la efectuarea prestației inițiale, corespunzătoare
dreptului primar)
Spre exemplu, clauza penală permite ca debitorul să fie obligat la altceva, în schimb, în caz de
neexecutare a obligației sale.
 4. Controversă – dss e un element structural intern sau element exterior
dsp? Într-o concepție, dreptul subiectiv civil include și dreptul material
la acțiune, care se activează, dacă este necesar. Într-o altă concepție,
dreptul subiectiv este distinct de dreptul material la acțiune. În toate
cazurile, însă, dss este într-o relație de dependență în raport de dsp.

5. Dreptul material la acțiune are sau poate avea o structură

bivalență (dreptul de a obține condamnarea și dreptul de a obține
executarea silită):

- dreptul la acțiunea condamnatorie - dreptul de a obține condamnarea debitorului;

Regulă: oricine are o pretenție trebuie să sesizeze instanța; excepție – creditorul poate avea titlu
executoriu, în temeiul căruia poate trece direct la executarea silită (ex.: actul autentic notarial
pentru unele creanțe pe care le constată); așadar această componentă poate lipsi, întrucât este
inutilă (și instanța va respinge o eventuală acțiune condamnatorie ca lipsită de interes), câtă
vreme creditorul are un titlu executoriu, în baza căruia își poate realiza dreptul prin executare
silită (acțiunea executorie).

- dreptul la acțiunea executorie – dreptul de a obține executarea silită

a debitorului.

Dacă debitorul nu execută de bună voie, creditorul poate apela la executorul judecătoresc, care
procedează la executare silită, în funcție de natura obligației debitorului (e.g. scoate la vânzare
bunuri ale debitorului pentru plata creanței bănești, predă silit bunuri ale debitorului – în cazul
obligației de predare etc.)

C. Definiție: mod de înlăturare a răspunderii civile constând în stingerea dreptului

material la acțiune neexercitat în termen.

2. REGLEMENTAREA

A. Norme generale - NCC, Cartea VI (art. 2500-2543)

B. Norme complementare [art. 2516(2) NCC]
1. NCPC, art. 706-711
2. NCPC se completează cu CCiv
C. Norme speciale
1. NCC- V. art. 423(4) – stabilirea maternității (impresciptibil), 427(1) –
stabilirea paternității;
2. Legi speciale – V. art. 45 L10/2001
 D. Caracterul normelor

Normele privind prescripția sunt preponderent de ordine privată și dispozitive.

1. Preponderent de ordine privată (ocrotesc interes individual)

Atenție! Sub imperiul Decretului 167/1958, prescripția era reglementată prin norme imperative
și de interes general. NCC a schimbat această optică, în mod substanțial:

a) prescripția nu operează ope legis [art. 2506(1) NCC]

b) se poate renunța la prescripția împlinită și la beneficiul

termenului [art. 2507 NCC];
➢ Nu se poate renunța la prescripție cât timp nu a început să curgă, dar se poate renunța la
prescripția împlinită, precum și la beneficiul termenului scurs pentru prescripția începută
și neîmplinită.
➢ Renunțarea la prescripție este expresă sau tacită.
➢ Renunțarea își produce efectele relativ, numai în privința celui care a făcut-o. Ea nu poate
fi invocată împotriva codebitorilor solidari ori ai unei obligații indivizibile sau împotriva
fideiusorilor.

c) prescripția poate fi invocată doar de beneficiar [art. 2512(1)

NCC], nu și de instanță [art. 2512(2) NCC]) sau de orice persoană
interesată [art. 2514 NCC], cum ar fi codebitori solidari,
fideiusori, creditori ai debitorului etc.;

d) se invocă prin întâmpinare, dar nu mai târziu de primul termen

[art. 2513 NCC];

2. Imperative ex: [art. 2515(1)(2) NCC]: acțiunile imprescriptibile nu pot

fi declarate prescriptibile și vice-versa.

dar mai ales dispozitive [art. 2515(3)(4) NCC], cum ar fi:

a) Convenții privind termenele de prescripție [art. 2515(4) NCC]

sunt în principiu permise; excepții- în cazul:
(i) drepturilor la acțiune de care părțile nu pot să dispună;
(ii) nici acțiunilor derivate din contr. de adeziune, de
asigurare
și
(iii) cele supuse legislației privind protecția consumatorului.
 b) Convenții privind cursul prescripției [art. 2515(3) NCC]; cursul
legal al prescripției poate face, în anumite limite, obiect de
modificare;

E. Aplicarea legii în timp

1. Regula ultraactivității
- art. 201-202 LPA – ICCJ RIL I/2014
- Art. 6 alin. 4 NCC
2. Aplicare imediată – excepția, v spre ex. - art. 203-205 LPA.

F. Aplicarea legii în spațiu - legea aplicabilă dreptului subiectiv primar [art. 2663
NCC]

3. EFECTUL PRESCRIPȚIEI
A. Stingerea dreptului material la acțiune [art. 2500(1) NCC]
1. Subiectul pasiv poate refuza legitim efectuarea prestației [art. 2506(2)
NCC];

2. Subiectul activ nu mai poate obține sprijinul forței coercitive a statului

pentru realizarea dreptului său, adică o eventuală acțiune va fi respinsă
ca prescrisă, instanța neanalizând fondul pretenției – respectiv dacă
reclamantul are/mai are dreptul subiectiv civil.

B. Supraviețuirea dreptului subiectiv primar; consecințe:

1. Executarea benevolă nu mai poate fi întoarsă [art. 2506(3) NCC],

pentru că plata făcută este datorată, dreptul și obligația corelativă
existând;

2. Recunoașterea dreptului prescris renaște dreptul material la acțiune

[art. 2506(4) NCC], dreptul fiind același.

Recunoașterea dreptului, făcută printr-un act scris, precum și constituirea de garanții în folosul
titularului dreptului a cărui acțiune este prescriptibilă sunt valabile, chiar dacă cel care le-a făcut
nu știa că termenul de prescripție era împlinit. În aceste cazuri sunt aplicabile regulile de la
renunțarea la prescripție.
 C. Principii ale efectelor prescripției
1. Accesorium sequitur principale [art. 2503(1) NCC] – stingerea dma
corespunzător dreptului principal, atrage după sine și stingerea dma
corespunzător dreptului accesoriu;
Excepție: Acțiunea ipotecară [art. 2504 NCC]- se stinge doar creanța principală [art. 2504(2)
NCC], nu și ipoteca care poate fi executată:

(i) doar pentru principal și

(ii) doar în limita valorii bunului ipotecat/gajat

2. Prescripția vizează fiecare prestație în parte – mai multor prestații le

corespund mai multe prescripții[art. 2503(2) NCC]
Excepție: prestații succesive care alcătuiesc un tot unitar, caz în care există o singură prescripție
[art. 2503(3) NCC]

3. Prescripția nu împiedică invocarea retenției sau compensației [art.

2505 NCC];

Dacă la data la care retenția și compensația puteau fi invocate creanța nu era prescrisă, atunci
retenția și compensația pot fi invocate, ulterior, oricând; dimpotrivă, dacă la data la care ele se
puteau invoca creanța era prescrisă, prescripția poate fi opusă în cazul în care se invocă
compensația sau retenția. Ex. A împrumută pe B cu o 1000 lei, cu obligația de restituire la
01.04.2015, iar la data de 01.03.2018 se naște dreptul lui B de a cere lui A 2000 lei (creanța fiind
certă, lichidă și exigibilă), din alt raport juridic. Cele două creanțe reciproce se sting de drept până
la concurența celei mai mici. La data de 01.04.2019 creanța lui A asupra lui B ar fi prescrisă, dar
la data la care condițiile compensației sunt împlinite (01.03.2018) ea nu era prescrisă, prin urmare
compensația a operat. De aceea, atunci când B îl cheamă în judecată pe A să plătească
(01.04.2019), iar A opune dreptul său în apărare invocând compensația legală, B nu îi poate
invoca cu succes prescripția.

II. NATURA JURIDICĂ A PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE.

a. Este o instituție de drept material, substanțial. Atenție! chiar și prescripția

executării silite este tot o instituție de drept substanțial, ea fiind inclusă în definiția
dreptului la acțiune – art. 2500 alin. 2 NCC.
b. Transformă obligația din una perfectă, într-una naturală, imperfectă
 Atenție! nu este vorba despre o novație, pt. că dreptul subiectiv primar nu se stinge [art.
1609(1) NCC] și, oricum, nu este certă intenția de a nova.

c. Este o SANCȚIUNE a cărei rațiune se bazează pe lipsa de diligență a titularului

dreptului și pe opoziția (fie și implicită) a debitorului.

d. Înlătură răspunderea civilă

III. DELIMITAREA PRESCRIPŢIEI EXTINCTIVE DE ALTE INSTITUȚII ASEMĂNĂTOARE - prescripție,

uzucapiune, decădere şi termenul extinctiv.

a. Uzucapiune [art. 930 et seq. NCC], mod de dobândire a drepturilor reale, nu o

cauză de înlăturare a răspunderii civile.
- Uzucapiunea presupune posesie, prescripția, nu.
- Uzucapiunea naște drept la acțiune, sau apărare -n excepție, prescripția este o apărare –
excepție.

b. Decădere [art. 2545 NCC]

i. Mod de stingere a dreptului subiectiv primar (iar nu doar a dma)
ii. Normele din materia prescripției extinctive reprezintă dreptul comun
pentru decădere [art. 2547 NCC]

c. Termen extinctiv [art. 1412(2) NCC]

i. Modalitate a obligației care conduce la stingerea (încetarea), pentru
viitor, a dreptului subiectiv primar
ii. E o limită naturală a întinderii dreptului, care poate fi exercitat în
interiorul termenului, iar nu o sancțiune, așa cum sunt prescripția și
decăderea!
iii. Termenul operează de drept, prescripția trebuie invocată.
Legendă:
NCC – Noul Cod civil
LPA – Legea de punere în aplicare a NCC
Dma – drept material la acțiune
Dsp – drept subiectiv primar
Dss- drept subiectiv secundar

- ideea fundamentală, ancoră

PARTEA 2. Verificarea cunoștințelor

1. Întrebări de verificare

- Ce este dreptul material la acțiune?

- Care este efectul prescripției?

- Cine poate invoca prescripția și în ce termen?

- Se poate renunța la beneficiul prescripției ?

2. Grile

1. Excepția de compensație legală este:

a) prescriptibilă sau imprescriptibilă, după cum este prescriptibilă sau imprescriptibilă

acțiunea corespunzătoare ei;
b) imprescriptibilă, dacă creanța invocată nu era prescrisă la data la care compensația putea
fi opusă;
c) prescriptibilă.

2. În materia clauzelor privind prescripția extinctivă:

a) clauza prin care se stabilește un termen de prescripție mai mare decât maximul permis
de lege este socotită nescrisă;
b) prin condițiile contractuale standard folosite de către un magazin online nu se poate
micșora în mod valabil termenul de prescripție pentru acțiunea consumatorului cumpărător având
ca obiect predarea bunului sau răspunderea pentru vicii;
c) orice clauză care derogă de la regimul legal al prescripției extinctive este nulă absolut.

3. Prescripția executării silite:

a) este o instituție de drept substanțial;
b) este o instituție de drept procesual, fiind reglementată de Codul de procedură civilă;
c) îi sunt aplicabile exclusiv regulile prevăzute de Codul de procedură civilă.

3. Spețe

1. Prin contractul încheiat la 1.06.2015, Primus i-a împrumutat lui Secundus suma de 10,000 de lei,
scadența obligației de restituire fiind prevăzută pentru data de 1.01.2016. La 1.02.2019, Secundus i-a
trimis lui Primus, printr-un intermediar, suma de 5,000 de lei, împreună cu o notă scrisă prin care Secundus
declara că, date fiind unele raporturi mai vechi cu Primus, consideră că nu îi mai datorează acestuia nicio
altă sumă în afara celor 5,000 de lei plătiți prin intermediar. La 15.02.2019, Primus l-a chemat în judecată
pe Secundus, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5,000 de lei. La primul termen de judecată,
instanța a invocat prescripția extinctivă a dreptului lui Primus la plata sumei de 5,000 de lei. În aceste
condiții, printr-o cerere reconvențională formulată la același termen, Secundus a solicitat obligarea lui
Primus la restituirea sumei de 5,000 de lei în temeiul instituției plății nedatorate (art. 1341 C. civ.). Prin
sentința pronunțată, Judecătoria Sectorului 1 a admis excepția prescripției extinctive, a respins cererea
lui Primus ca prescrisă și a admis cererea reconvențională, obligându-l pe Primus la restituirea către
Secundus a sumei de 5,000 de lei încasate în data de 15.02.2019, având în vedere faptul că, la acea dată,
dreptul lui Primus era prescris. În calitate de judecător învestit cu soluționarea apelului formulat de către
Primus, analizați legalitatea soluției primei instanțe.

2. Prin contractul de vânzare încheiat la 1 iulie 2011, Primus i-a vândut lui Secundus autoturismul său
marca Bugatti, pentru un preț de 50.000 de Euro. Potrivit clauzei 3 din contract, ”Predarea autoturismului
și plata prețului se vor face la data de 1 noiembrie 2011”. Clauza 5 prevedea că ”termenul de prescripție
a dreptului lui Primus va fi de 1 an” și că ”dreptul lui Secundus de a obține predarea va fi imprescriptibil”.
La 5 ianuarie 2013, Secundus i-a plătit lui Primus o parte din preț (20.000 de Euro). La 1 februarie 2013,
neprimind restul prețului autoturismului, Primus l-a chemat în judecată pe Secundus solicitând obligarea
acestuia la plata diferenței de preț de 30.000 de Euro. Prin întâmpinarea formulată, Secundus a solicitat
respingerea pretențiilor lui Primus ca neîntemeiate, ca urmare a stingerii dreptului de a primi prețul, iar
prin cererea reconvențională formulată, a solicitat obligarea lui Primus la predarea autoturismului și la
restituirea plății nedatorate de 20.000 de Euro. A) În calitate de judecător, soluționați cererea principală
a lui Primus și cererea reconvențională a lui Secundus, pronunțându-vă asupra tuturor susținerilor părților.
B) Presupuneți că încheierea contractului a avut loc la 15 octombrie 2011 și arătați dacă soluțiile asupra
cererilor părților se schimbă în această ipoteză.
(unele) Răspunsuri.

Grile: 1)b, 2)b, 3)a.

Speța 1.

- Instanța nu poate invoca prescripția din oficiu, ci doar pârâtul – art. 2512 alin. 2, deci acțiunea nu trebuia
respinsă ca prescrisă
- Plata făcută este datorată pentru că prescripția nu stinge dreptul primar, ci doar dreptul material la acțiune;
obligația prescrisă devine o obligație naturală protejată tocmai pe cale de excepție,, pentru că plata este
una datoarată. Deci plata făcută nu este supusă restituirii – art. 2506 alin. 3.