Forme de protecþie socialã a persoanelor vârstnice

Îngrijirea la domiciliu a persoanelor vârstnice cu nevoi speciale

Asistenþa socialã, dezvoltatã rapid dupã 1989, a avut mai degrabã un

caracter fragmentat, concentrându-se mai ales în jurull unor probleme de crizã,
lipsite de orientarea unui sistem de prioritãþi clare, cu structuri instituþionale
incoerente orientat de concepþii confuze.
Existã tendinþa ca în jurul fiecãrei probleme sociale sã se constituie
instituþiide asistenþã socialã, sistemul rezultat fiind caracterizat de numeroase
paralelisme, suprapuneri ºi în consecinþã de un cost extrem de ridicat. Sunt nevoi
urgente de asistenþã socialã slab sau deloc acoperite, nu numai datoritã lipsei
resurselor, dar mai degrabã datoritã lipsei unei politici coerente ºi articulate în
dimeniu, lipsei unui sistem clar de prioritãþi ºi confuziei de concepþie. Legea
asistenþei sociale, adoptatã în Decembrie 2001 deschide o nouã etapã în politica de
asistenþã socialã.
Sprijinindu-se pe acumulãrile profesionale ºi instituþionale din sistem, ea
prromoveazã implementarea unui sistem naþional coerent de asittenþã socialã,
ridicând totodatã principalele direcþii în care aceasta trebuie sã se dezvolte.
În ceea ce priveºte persoanele vârstnice, acestora trebuie sã li se garanteze
mãsuri corespunzãtoare de protecþie socialã, luând în considerare nevoile specifice
ale acestei categorii, în special în cazul în care aceºtia sunt dependenþi de îngrijirea
ºi de servicii din afara familiei. De asemenea, persoanele vârstnice trebuie sã
beneficieze de mãsuri care sã previnã excluderea lor socialã, în special prin
posibilitatea continuãrii unei forme de activitate.
Serviciile de îngrijiri la domiciliu reprezintã un model integrat de servicii
sociale ºi socio-medicale pentru persoanele aflate în nevoie. În conformitate cu
datele preliminare ale recensãmântului populaþiei din primãvara anului 2002,
procentul populaþiei vârstnice (peste 60 de ani) a crescut faþã de ultimul
recensãmânt cu câteva procente, fapt care antreneazã în mod implicit ºi modificarea
nevoilor sociale ale populaþiei pe ansamblul sãu. Dintre persoanele cu vârstã peste
60 de ani, aproximativ 2-3% au nevoie de servicii de îngrijire la domiciliu.
Aceste persoane au nevoie în principal de servicii de îngrijire medicalã ºi de
tip infirmier, de recuperare, servicii de ajutor menajer ºi suport psiho-social. Este
ºtiut faptul cã bãtrânii doresc în general sã fie îngrijiþi în casa lor. Trebuie amintit
faptul cã veniturile acestei categorii de persoane sunt reduse, deci, pentru a le putea
veni în ajutor, pentru a evita internarea lor în unitaþile de asistenþã socialã sau
medicalã implicã costuri foarte mari pentru comunitatea localã. De aceea, este
necesarã implicarea tuturor instituþiilor publice, un parteneriat cu asociaþiile,
fundaþiile ºi O.N.G.-urile organizate în baza O.G. nr.26/2000.
Schimbãrile socio-demografice ºi economice pe care le traveseazã þara,
impun, un rãspuns adecvat în privinþa politicilor de alocare a resurselor,
descentralizarea serviciilor ºi diversificarea lor, astfel încât acestea sã rãspundã
nevoilor reale ale populaþiei.
Serviciile de îngrijiri sociale ºi socio-medicale la domiciliu sunt abia la
început de drum, existând puþine organizaþii non-guvernamentale care le pot
acorda în condiþii de calitate ºi cu personal specializat.
Asociaþiile de îngrijiri comunitare vor furniza servicii sociale ºi
sociomedicale la domiciliu pentru persoanele vârstnice prin intermediul unor
echipe specializate, interdisciplinare, formate din: meddici, psihologi, asistenþi
medicali, kinetoterapeuþi ºi infirmieri. Acest tip de servicii sunt o alternativã
viabilã la instituþionalizarea persoanelor aflate în dificultate, atât din punct de
vedere social cât ºi economic. Ele permit persoanelor asistate, asigurarea unei vieþi
demne, decente, în mediul familial.
Sistemul de asistenþã socialã ºi medicalã nu este încã pregãtit pentru a
rãspunde nevoilor populaþiei, oferta de servicii este limitatã ºi se realizeazã mai
ales la nivel de instituþii, iar populaþia este confruntatã cu situaþia de a nu dispune
de servicii alternative socio-medicale.
Una din cãile prin care sistemul de asistenþã socialã ºi socio-medicalã poate
fi eficientizat este constituirea de alternative faþã de îngrijirile acordate în instituþii
ºi în integrarea lor, atât în sistemul de asistenþã socialã cât ºi în sistemul de
asigurãri sociale de sãnãtate.
Îngrijirile la domiciliu reprezintã o astfel de alternativã, avantajele
implementãrii acestui tip de serviciu sunt multiple, dar cele mai importante sunt
urmãtoarele:
- scãderea numãrului de persoane internate în instituþii de asistenþã socialã ºi
medicalã, cu scãderea implicitã a cheltuielilor acestor instituþii;
- eficienþa crescutã a îngrijirilor acordate în mediul familial, scãderea
perioadei de convalescenþã;
- reintegrarea socialã mai rapidã a persoanelor care beneficiazã de acest tip
de îngrijiri;
- considerând cã fiecare persoanã dependentã afecteazã viaþa a 1-2 persoane
din jur, dintre care una este nevoitã sã renunþa la slujbã pentru a o îngriji, observãm
cã un numãr din ce în ce mai mare de oameni sunt implicaþi în aceastã problemã de
restructurare a societãþii ºi a forþei de muncã.
Potrivit legislaþiei în vigoare, beneficiazã de serviciile de asistenþã socio-
medicalã persoanele vârstnice care au implicit vârsta de pensionare ºi care se gãsesc
într-una din urmãtoarele situaþii:
- nu au familie sau nu se aflã în întreþinerea unor persoane obligate la
aceasta, potrivit dispoziþiilor legale în vigoare;
 - nu realizeazã venituri proprii sau aceste nu sunt suficiente pentru asigurarea
îngrijirii necesare;
- nu se pot gospodãri singure sau necesitã îngrijire specializatã;
- se aflã în imposibilitatea de a-ºi asigura nevoile socio-medicale datoritã
bolii ori stãrii fizice sau psihice.
În încheiere, putem menþiona faptul cã ideea de bazã a acestui proiect este
ca prin serviciile socio-medicale acordate, sa sprijinim perosnele vulnerabile sã
treacã din stadiul de persoanã dependentã la cel de persoanã independentã,
integratã social, mai ales în cazul persoanelor expuse riscului de a fi marginalizaþi
din cauza lipsei sau insuficienþei resurselor materiale, vârstei înaintate, singurãtãþii
sua lipsei suportului din partea familiei.

Bibliografie:

*** - Revista de asistenþã socialã, Nr. 1, Bucureºti, 2002

*** - Legea nr. 705/2001 privind sistemul naþional de asistenþã
socialã.
*** - Legea nr. 17/2000 privind asistenþa socialã a persoanelor
vârstnice.
*** - Legea nr. 145/1997 privind asigurãrile sociale de sãnãtate
*** - Legea nr. 34/1998 privind acordarea de subvenþii O.N.G-
urilor cu activitate în domeniul asistenþei sociale.
*** - Ordinul M.M.P.S. nr. 392/2000 privind metodologia de
acreditare a persoanelor care acordã servicii de îngrijiire vârsnicilor la domiciliu.