UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINĂ

VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD“

FACULTATEA DE AGRICULTURA
MASTERAT TEHNOLOGII AVANSATE IN AGRICULTURA

ANALIZA STRUCTURII DIFERENTIATE A UNOR

FERME BIO DIN EUROPA

STUDENT:
ROBU Sabina Antonia

IASI
2010
 Introducere
Agricultura ecologica in Europa a avut o evolutie dinamica in ultimii ani. Din 1993 pana in
1999, aria care cuprinde managementul agriculturii ecologice s-a triplat (conform Institute of Farm
Economics and Rural Studies). Aproape 2% din ariile totale dedicate agriculturii sunt devotate
agriculturii ecologice. Performantele financiare sunt vazute ca un factor ce determina acceptarea
fermelor organice.
Totusi, diferite studii au aratat, ca motivele pentru conversia la agricultura organica sunt
numeroase si in trecut, stimulentele economice nu erau mai importante decat alti factori, precum grija
pentru mediu.
In general fermele ecologice sunt mai vaste decat cele obisnuite, oricum lucrul acesta difera
de la o tara la alta. Productia pasunilor si a nutretului este pe departe cea mai importanta utilizare a
terenului ecologic, desi horticultura este importanta in Europa de sud.

Agricultura ecologica in Europa

Agricultura ecologica are scopul de a creea sisteme de productii agricole, durabile din punct
de vedere al mediului. Maximul de incredere este plasat in sisteme agrico-ecologice autoreglabile,
pe resurse locale sau provenite de la ferme ce se pot reinnoii si pe procesul de management ecologic
si biologic. Dependenta de intrari externe fie ca sunt chimice sau organice sunt reduse cat mai mult
posibil.
Principalele avantaje ale fermelor ecologice sun vazute in general cu:
 pretul pietii pentru aceste produse este marit
 metodele folosite pentru producerea lor nu implica folosirea excesiva a pamantului;
 obtinerea unei mai bune balante intre aprovizionarea si cerinta pentru produse eco;
 protectie ridicata a mediului.
Un alt avantaj este ca fermele agro-ecologice implica, in general, mai multa munca decat cele
conventionale si pentru aceasta, ar trebui sa contribuie la piata locurilor de munca si sa ajute
mentinerea in afacere a micilor ferme, care, altfel nu ar fi capabile sa faca fata competitiei globale.
Metodele agriculturii ecologice introduse de Consiliu Reg. 2078/92 incurajeaza conversia si
intretinerea fermelor eco, dovedind aceasta fermierilor, prin compensatii financiare, pentru orice
pierdere survenita in timpul conversiei de la agricultura conventionala la agricultura ecologica.
In UE, productia organica de produse ecologice este reglata de Reg. 2092/91. Acest
regulament stabileste cerinte stricte ce trebuiesc indeplinite inainte de a produce, fie ca sunt produse
in UE sau importate din tari, ele trebuiesc marcate ca fiind organice.
In special, regulamentul restrictioneaza sever raza de produse ce pot fi folosite pentru
fertilizare si pentru daunatorii plantelor si cere fiecarui membru sa aibe un sistem de inspectii pentru
a verifica daca se indeplinesc cerintele.

Zone de agricultura ecologica in Europa ~ statistici

Numarul de ferme ecologice, in sine, nu ofera o imagine clara a progresului cu privire la

obiectivele de a folosi mai putin pamantul. Pentru aceasta este necesar sa privim zonele cu ferme
ecologice sau cele care sunt in conversie.
Zonele cu ferme eco variaza de la o tara la alta. Italia singura are 27% din pamantul organic al
UE, urmata de Germania cu 16%, Australia cu 12% si suedia cu 9%. Aceste patru tari, singure, detin
64% din aria toatala, dar doar 30% din total este agricola.
La nivelul UE, fermele organice au o zona mai mare decat cele obisnuite (in urma unei
statistici efectuate de Consiliul European). Acest lucru este particular si Portugaliei, unde fermele
organice sunt de cinci ori mai mari decat o ferma comuna, Italia de trei ori mai mare si Marea
Britanie de doua ori. In Spania, media zonelor de agri-ecologice s-au dublat intre 1995 si 1996, dar au
scazut intre 1997 si 1998.
In contrast, in Suedia, unde atat numarul de ferme si numarul de zone specific organice este
destul de semnificant, media dimensiunilor de ferme organice este mai mica decat fermele comune.
Zonele sub conducerea fermelor organice a crescut mai rapid in ultimii zece ani, cu o medie
de 28% / an. Rata de crestere este bine peste 30% pentru toate tarile cu exceptia Marei Britanii,
Frantei, Germaniei, Luxemburgului si Olandei. Intre 1985 si 1997 au fost cresteri de 48%.
Individual, statele europene, bazate pe contributia la totalul comunitatii cu terenuri organice,
au avut schimbari semnificante in ultimii zece ani. In 1985, 45% din pamantul ecologic era al Frantei,
comparat cu 7% in 1997. Marea Britanie, care, cu 15% era pe locul trei in 1985, este retrogradata pe
pozitia noua in 1997, cu mai putin pamant organic decat Danemarca, desi totalul sau de pamant menit
agriculturii este de sase ori mai mare. Pe alta parte, in Italia, Austria si Spania, pamantul devenit
organic a crescut punand aceste tari in top patru.
In Europa cea mai mare piata de produse organice este piata Germana. Totusi, in UE partea
din vanzarile produselor ecologice nu este mai mare de 2%.(EU – Commission, 2004).
Cu o piata de dezvoltare in crestere, transparenta regulilor de productie si controlul si
certificarea independenta au devenit din ce in ce mai importante.
Exista numeroase asociatii de fermieri de produse organice care si-au dezvoltat propriul lor
set de reguli ce sunt aplicate in regim privat dar pot deveni un specific important in anumite tari.
Din 1991 de cand regulamentul 2092/91 al UE a fost pus in vigoare, au fost definite regulile
standard ce trebuiesc urmate de toate statele membre pentru a intra cu produse pe piata.
Actualmente exista mai mult de 142.400 ferme organice certificate (inclus cele in conversie)
fiind echivalentul a 1.5% din toate fermele din tarile UE. Mai mult, 3.5% din totalul de pamant al UE
se afla sub management ecologic (studiu FIBL, cifre neconsolidate inca).
Ultimele cifre Eurostat furnizate de Comisia Europeană arată că în anul 2005, suprafaţa
ecologică a fost de 4% din suprafaţa agricolă utilizată (SAU) în UE, la momentul când Uniunea era
formată din 25 de State Membre. Potrivit Eurostat, în 2005 erau 157,852 de producători în sistemul
de agricultură ecologică, ceea ce a însemnat o creştere semnificativă de 13,4% faţă de nivelul anului
2004. La nivel mondial, aproape 31 milioane de hectare sunt folosite pentru producţia ecologică,
practicată în peste 633,890 de ferme, reprezentând 0,7% din totalul terenurilor agricole. Conform
studiului Lumea Agriculturii Ecologice 2007 (en) (World of Organic Agriculture), şapte din primele
zece ţări ale lumii, clasate după procentul din suprafaţa agricolă lucrată în sistem ecologic se află în
Uniunea Europeană.
Organizatia nationala si regionala a fermierilor este asociata cu IFOAM (International
Federation of Organic Agriculture Movements).
Pe langa aceste asociatii mai sunt organizatii care centralizeaza si reprezinta interesul
companiilor ce produc si comercializeaza produse organice precum Asociatia Producatorilor de
Hrana Organica (Association of Organic Food Producers ~ AOEL) si Organizatia Vanzarilor cu
Amanuntul a Produselor Organice (Organic Retailers Association ~ ORA).

Produse organice in Europa

Aspectele fermelor organice existente sau in curs de conversie, dezvaluie doar cat pamant este
folosit. Pentru a completa imaginea este important sa cunoastem ce se produce pe acest pamant.
Exista anumite statistici despre productia ecologica, dar nu sunt rapoarte oficiale cu cerinte specifice
deoarece calitatea variaza considerabil de la o tara la alta.
Creşterea animalelor este unul din domeniile în care aptitudinile fermierilor ce practică
agricultura ecologcă sunt foarte importante şi necesare.
 Există multe practici şi principii implicate în acest sistem, fiecare fiind creată să ofere
animalelor o viaţă confortabilă,fără stres în concordanţă cu nevoile lor naturale.
Un concept important în creşterea animalelor este crearea unui mediu corespunzător fiecărei
specii.
În cadrul acestui concept sunt câteva practici comune care includ:

 Acces permanent la aer liber

 Păşunat corespunzător pentru satisfacerea nevoile nutriţionale şi de comportament

 Interzicerea legării permanente sau a izolării animalelor

 Aşternut şi adăpost corespunzător

 Densitatea mică a animalelor pe suprafaţa de păşunat

 Eforturi pentru limitarea timpului de transport

Un principiu ecologic general interzice de asemenea folosirea podelelor cu grătar pentru odihna
animalelor.
Culturi. Cele mai populare culturi organice sunt cele anuale. Grecia, Franţa, Italia, Cipru şi
Portugalia sunt singurele ţări din UE-25 care au suprafeţe semnificative acoperite de culturi
permanente, în general pomi fructiferi, măslini şi viţă-de-vie. Însă numai Cipru etalează o suprafaţă
foarte mare cu măslini şi viţă-de-vie. În Grecia şi Portugalia “cota” culturilor anuale şi cea a culturilor
permanente sunt foarte apropiate – în jur de 20% din totalul suprafeţei organice certificate. Pe de altă
parte, în Danemarca, Finlanda şi Letonia plantele anuale se cultivă pe 80% din terenul certificat.
Păşunile şi fâneţele bio ocupă spaţii întinse în Uniune. De exemplu, în Republica Cehă şi în Slovenia
acestea reprezină 90% din culturile organice. La celălalt pol sunt Ciprul şi Finlanda, unde păşunile şi
pajiştile eco sunt o categorie insignifiantă. Este de remarcat că Italia, care are cea mai importantă
suprafaţă organică din UE, are doar 23% păşuni eco, în timp ce Marea Britanie are peste 70%.
Animale. Cele mai populare animale bio în UE sunt oile. În Austria, aproape 24% dintre oiţe
sunt crescute după metodele specifice agriculturii ecologice. Şi vitele sunt populare în Austria (17%),
în timp ce în Cehia, Danemarca, Letonia şi Suedia acestea au o cotă de sub 5%. Grecia este singura
ţară cu un procent semnificativ de porci bio – 13% din producţia totală de porci.
România ecologică Suceava, Mureşul şi Bacãul, în topul judeţelor bio. Suprafeţele cultivate
în sistem bio au crecut de circa 9,5 ori în România în perioada 2000-2007, iar numărul de animale de
aproape 30 de ori.
Primele culturi ecologice din România au fost înfiinţate la Staţiunea de Cercetări Legumicole
de la Bacău. Trecerea acestora din ograda cercetătorilor pe câmpurile patriei a început după 1997, o
dată cu apariţia Asociaţiei Bioagricultorilor “Biotera”. Iar din 2000 a început revoluţia bio pe
plaiurile mioritice. În acel an de graţie, în scriptele Ministerului Agriculturii figurau circa 17.400 de
hectare acoperite de culturi ecologice. Şapte ani mai târziu, în 2007, suprafaţa agricolă certificată ca
fiind “liberă” de pesticide, îngrăşăminte chimice şi organisme modificate a depăşit 160.000 de
hectare. O suprafaţă de 9,5 ori mai mare comparativ cu 2000. Cum s-a ajuns aici? Prin creşteri de la
16% până la 65% a suprafeţelor bio de la un an la altul.
 BIBLIOGRAFIE

1. Willer, Helga and Minou Yussefi: The World of Organic Agriculture 2005, Statistics and
emerging treds, IFOAM publication, 7th revised edition.

2. BÖLW: press release, 17.2.2005

3. FiBL survey: Organic Farming in Europe – statistics per 31.12.2004 – survey in progress

4. Commission of the European Communities: European Action Plan for Organic Food and
Farming, Commission Staff Working Document, Brussels, June 2004

5. Lampkin, N., C. Foster, S. Padel and P. Midmore (1998). The policy and regulatory
environment for organic farming in Europe. Technical;Welsh Institute of Rural Studies,
Aberystwyth University, Wales.