1.

În „Ultima noapte de dragoste întâia noapte de război“ discuţia porneşte de la un

articol din gazetă. Este vorba despre un bărbat care şi-a ucis soţia pentru infidelitate şi a
fost absolvit de crimă. Subiectul discuţiei este străin participanţilor acesteia şi tratează o
problemă de societate, o problemă a moralităţii. Singurul care ar putea înţelege corect
despre ce este vorba este Ştefan Gheorghidiu, deoarece trece prin momente asemănătoare
cu ale vinovatului. Există susţinători pro şi contra deciziei luate de judecător, dar discuţia
este una paşnică. Dimiu, căpitan de modă veche, e de părere că „nevasta trebuie să fie
nevastă şi casa, casă”; Corabu pledează pentru libertatea de alegere a femeii.
Protagonistul, Ştefan Gheorghidiu, intervine din când în când cu un surâs misterios şi
aprobator, aşteptând un moment propice pentru a replica. Discuția de la popotă este
pretextul unei ample abateri pe parcursul căreia Ștefan rememorează etapele evoluției
sentimentului care l-a unit cu Ela. De fapt, acest subiect îl face pe Ştefan să se pună în
pielea criminalului, deoarece îşi suspectează soţia de infidelitate şi este orbit de gelozie.
El are impresia că este vizat şi că discuţia este o aluzie la adresa lui. În sufletul său este o
„foială de şerpi”, pe care o exteriorizeaza prin acel surâs. În mintea lui caută o cale de
scăpare pentru a ajunge la Ela, soţia sa şi a o prinde în flagrant. Într-un moment de linişte
cere căpitanului o permisie la Câmpulung. Acesta îl refuză iar frământarea din sufletul lui
Gheorghidiu ia amploare. Superficialitatea opiniilor îl enervează pe Gheorghidiu, care
reacționează exploziv, exprimându-și ideea pură despre iubire: „Cei care se iubesc au
drept de viață și de moarte unul asupra celuilalt". Spiritele se aprind şi discuţia devine
mai mult decât tensionată. După un schimb de priviri fulgeratoare între Gheorghidiu şi
căpitanul Corabu primul părăseşte încăperea şi discuţia se încheie. Personajul consideră
că iubirea e un simplu sentiment impus pe cale rațională, care, însă poate degenera într-o
obsesie - ,,Orice iubire e ca un monodeism, voluntar la început, patologic pe urmă-,
concluzie care îi justifică întregul comportament.

TEMA IUBIRII -> scene semnificative

1. Discuția de la popotă
i. Contextul: cazul controversat publicat în ziar și dezbătut intens de ofițerii de
la popotă
- ofițerii comentează cazul controversat publicat în ziar al unui bărbat
din înalta societate care, după ce și-a ucis soția infidelă, este achitat

ii. Părerile divergente / diferite ale ofițerilor- căpitanul Corabu + căpitanul

Floroiu: împotriva achitării (nimic nu justifică o crimă): „Dreptul la dragoste
e sfânt”, „Cu ce drept să ucizi o femeie care nu te mai iubește”
- Căpitanul Dimiu (=conservator): consideră achitarea o soluție corectă
Ștefan rezonează cu părerea acestuia
Discuțiile colegilor deschid în Ștefan o rană adâncă, îi rănesc orgoliul și
 îl fac să se simtă vizat
Refuzul de a merge în permisie declanșează în protagonist o dramă
catastrofală și îl determină să intervină într-un foaret deplasat

ii. Intervenția lui Ștefan: atitudine, concepția despre iubire

 Atitudine superioară și ușor zeflemitoare: „Discutați mai bien ceea ce vă
privește”
 Comentariu umilitor: „Discuția dvs e copilăroasă și primară”. (= puerilă
și rudimentară)
2.

2. Moartea unchiului Tache îi aduce lui Ștefan Gheorghidiu o moștenire substanțială, fapt
care surprinde pe toată lumea și schimbă radical viața tânărului cuplu, societatea
mondenă căpătând pentru Ela importanță primordială. Sub influența unei verișoare a lui
Ștefan, Ela pătrunde în viața mondenă a Bucureștiului, agreaază petrecerile, luxul, banii,
este subjugată de problemele pragmatice, preocupări aflate în contradicție cu idealul de
feminitate al lui Ștefan: „Aș fi vrut-o mereu feminină, deasupra discuțiilor acestea
vulgare”. Lumea mondenă în care Ela se va integra perfect este, pentru Ștefan, prilejul de
a trăi suferințe intense, provocate de gelozie. Dacă în prima parte a relației lor iubirea stă
sub semnul orgoliului, treptat, sentimentul care domină devine gelozia. În timpul unei
excursii la via din Odobești cu un grup de prieteni, ea cochetează cu G., „vag avocat,
dansator, faorte căutat de femei”, revenit în țară de la Paris. În sufletul lui Ștefan se adună
mereu neliniști, îndoieli, presupuneri, incertitudini. Plimbările cu mașina, așezarea la
masă, gesturile, vorbele Elei, apropierea de G. provoacă senzații dureroase în sufletul lui
Ștefan, care însă, se dedublează, își ascude frământările.
Gheorghidiu este incapabil să se descurce în păienjenișul afacerilor, își dă seama că
nu face parte din această lume și se reîntoarce cu sete nepotolită la studiul filozofiei și la
cursurile de la Universitate.
Relațiile dintre cei doi soți se modifică radical, iar tensiunile, despărțirile și
împăcările devin un mod de existență până când Ștefan este concentrat în preajma intrării
României în război. Ela se mută la Câmpulung pentru a fi mai aproapte de el, iar relația
lor pare să intre, din nou, pe un făgaș al normalității.

3. Relatarea participării în Primul Război Mondial se găsește în a doua parte a

romanului. Războiul este prezentat pe fondul presupunerilor lui Ștefan, nefiind
reprezentat doar ca o experiență strict militară. Ștefan descoperă o realitate dramatică, nu
atacuri vitejești, nu strigăte neînfricate și entuziaste de eroism, ci ordine date anapoda de
către conducătorii militari, marșuri istovitoare, foamete și mai ales iminența permanentă a
morții cu care oamenii se află față în față cu fiecare clipă. Starea de confuzie totală,
ordinele contradictorii, deruta ofițerilor sunt ilustrate prin episoade cutremurătoare.
Experienţele dramatice de pe front modifică atitudinea personajului-narator faţă de
celelalte aspecte ale existenţei sale, ale trecutului său: „Atât de mare e depărtarea de cele
întâmplate ieri, că acestea sunt mai aproape de copilăria mea, decât de mine cel de azi...
De soţia mea, de amantul ei, de tot zbuciumul de-atunci, mi-aduc aminte cu adevărat, ca
de o întâmplare din copilărie.” Capitolul „Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu”
ilustrează absurdul războiului şi tragismul confruntării cu moartea. Viaţa combatanţilor
ţine de hazard, iar eroismul este înlocuit de spaima de moarte, care păstrează doar
instinctul de supravieţuire. Camil Petrescu reușește să folosească un limbaj plastic, pentru
a fixa ecoul interior puternic al fenomenului exterior: „Ne prăbușim… Nervii plesnesc,
pământul și cerul se despică, sufletul a ieșit din trup ca să revină imediat, ca să vedem că
am scapat…deasupra ta întâia explozie îți sparge urechile, te năucește, a doua te acoperă
de pământ… animalic oamenii se strâng unii lângă alții…nu mai e nimic omenesc în
noi…”. Descrierea luptei propriu zise se realizează printr-o aglomerare de verbe, prin
imagini vizuale, prin folosirea timpului prezent și a persoanei întâi: „nervii plesnesc”,
„sufletele rupte”, „coborâm speriați, împrăștiați, nu îndrăznim să dezlipim obrazul de
pământ”, „ne aruncăm jos”. Sentimentele dominate sunt de groază, de lașitate sau de
solidaritate. Oamenii evoluează de la depersonalizare până la animalitate. Camil Petrescu
surprinde depersonalizarea individului, pierderea individualizării. În aceste condiții,
personajul descoperă valoarea prieteniei, a solidarității în suferința cu ceilalți. Înstrăinarea
de familie, de femeia iubită sunt înlocuite în partea a doua printr-o adevarată terapie a
înțelegerii și a apropierii umane: „Aș devasta un muzeu, aș jefui o biserică, pentru cei pe
care-i văd cu ochii lor frumoși și credincioși de câini osândiți lângă mine”. Imaginea este
apocaliptică.

Relația dintre Ela și Ștefan

Ștefan Gheorghidiu este student la Filosofie, lipsit de mijloace materiale deosebite,

deoarece tatăl său își risipise averea. În facultate, el o cunoaște pe Ela, de care nu se
îndrăgostește de primă dată, deoarece preferă fetele oacheșe, iar Ela era blondă. Cu toate
acestea, fiind considerată una dintre cele mai frumoase fete ale Facultății de Litere și
datorită insistențelor acesteia, între cei doi se înfiripă o relație, pusă la început sub semnul
orgoliului, „orgoliul a construit baza viitoarei mele iubiri”, mai ales că beneficia de
admirația tuturor: „începusem totuși să fiu mulțumit de admirația pe care o avea toată
lumea pentru mine, fiindcă eram atât de pătimaș iubit de una dintre cele mai frumoase
studente”. Astfel, stimulul pasiunii devine vanitatea masculină. Pasiunea se adâncește în
timp, iar cei doi întemeiază un cuplu admirat de ceilalți. Își trăiesc clipele de intimitate cu
dăruire, admirația Elei față de Ștefan întâlnindu-se cu plăcerea acestuia de a-și etala
cunoștințele de filosofie. Adept al iubirii unice și absolute, Ștefan descoperă în iubire, și
mai ales în a fi iubit, rațiunea sa de a fi, modul de a se împlini pe sine: „să tulburi atât de
mistuitor o femeie dorită de toți, să fii atât de necesar unei existențe, erau sentimente care
mă adevereau în jocul intim al ființei mele”.
Fisura dintre cei doi îndrăgostiți se produce în urma aparației unei moșteniri. Tache,
unchiul bogat și avar al lui Ștefan, îi lasă acestuia o moștenire substanțială, în detrimentul
celorlalți moștenitori. Viața cuplului se schimbă semnificativ, aceștia participând acum la
viața mondenă pe care înainte nu și-o permiteau. Dacă Ștefan nu este de această viață, Ela
descoperă în ea voluptăți noi, modalități de a-și etala farmecul și de a-și manifesta
cochetăria. Apare o față a Elei nebănuită de soțul ei și care îi provoacă acestuia neliniști și
gelozii mai mult sau mai puțin întemeiate. Jocul seducției, al micilor flirturi generate de
oportunitățile întâlnirilor mondene începe să macine orgoliul lui Gheorghidiu, care
trăiește torturat de gelozie. Ela, în schimb, adoptă cu ușurință noul stil de viață și se simte
magulită când constată succesul pe care îl are pe lângă un domn G., cuceritor cu renume.
Întâmplarea care se desfășoară la Odobești prilejuiește o criză gravă în relația de
cuplu. Relația se desfășoară acum prin succesive acumulări de tensiune, despărțiri și
împăcări. Pentru a se răzbuna pe Ela, Gheorghidiu aduce acasă o prostituată cu care soția
îl găsește în pat. Altă dată el revine acasă pe neașteptate și nu o găsește pe Ela, care apare
a doua zi dimineață. Gheorghidiu îi cere să părăsească locuința și să accepte cererea de
divorț amiabil.
Împăcarea survine după ce Ștefan găsește o scrisoare a verișoarei sale, Anișoara, care
o invită pe Ela la ea peste noapte, tocmai în data în care el nu a găsit-o acasă. Aceasta se
mută la Câmpulung pentru a fi mai aproape de el și îl cheamă insistent pentru a-l
convinge să treacă o sumă de bani pe numele ei, ca o asigurare în cazul morții soțului ei
pe câmpul de luptă. Experiența războiului îi prilejuiește descoperirea sentimentului
morții, a suferinței aproapelui. Ștefan este spitalizat la București și după vindecare revine
acasă, unde descoperă o Ela lipsită de orice farmec, care nu îl mai atrage. Sentimentul
înstrăinării este dublat de cel al indiferenței, astfel încât renunță cu ușurință la întreg
trecutul său frământat și divorțează cedându-i fostei soții o importantă parte din avere.