Scurte povestiri empirice. Partea 1.

De Daniel Simion

Arătătorul

Așa...fumam o țigară, dar nu trăgeam neapărat din ea că era prea cald și mă lua și cu amețeli. Eram și
pe niște pastile atunci și nu prea se pupa pastila, băutura, căldura..

fii atent...

Trageam eu așa din țigară cand se apropie unu de mine. Ai un foc? Nu. Deși aveam. Nu vreau să dau
că e gazu scump. Sau nu vreau să dau că mi-e lene să scot bricheta din buzunar. Nu ai? Întreabă. Nu.
Zic. Bun. Zice. Și pleacă. Eu scot o țigară și o aprind de la brichetă(evident)..el se întoarce și îmi dă o
palmă. Eu îi dau o palmă înapoi. El îmi mai dă una. Eu încă una.zic. Ho! El îmi mai dă una, eu îi dau
una între picioare. Se oprește. Îl întreb. Știi cine sunt eu. Nu. Zice. Eu sunt tu. Zic. Numai că tu nu ai
habar de cât poți să fii tu.
 Biliard

Biliardul e un sport colectiv. Sau așa ni se părea nouă. Mergeam în grup și în grup ni se părea că bilele
alea colorate sau spălăcite, pline de tot felul de numere sau însemnătăți diferite nu au niciun fel de
importanță. Greșit. Fii atent. Eram o dată trei. Puștani. La biliard. Care cu care să joace. Eu am zis pas.
Să joace ei. Zic. Și joacă. O oră. Două. Eu deja eram pe alte combinații. Fete. Alcool sau somn într-un
final. Ei jucau. Joacă. Se ceartă, dar nimeni nu câștigă. Se face a doua zi. Fii atent. Eu mă trezesc și zic.
Hai la școală. Ei nu. Hai că până la prânz nu își dă seama nimeni că lipsim. Zic hai. Îmi iau încă o bere.
Ei își freacă vârful tacului de cretă. Și dăi. Se face prânz. Hai. Le zic din nou. Du-te tu. Zic ei. Avem
pojar. Minte. Mă duc la școală. Era închisă. Întreb pe unu. Care e faza cu școala? Nu știi? Zice. Nu. Zic.
Școala s-a închis. E epidemie de pojar. Am plecat acasă. Nu le-am mai zis și lor. Probabil mai joacă și
acum.
 Poliglot

Și am fost la bulgari. Și ce? Am trecut granița și m-am spălat pe picioare. Mă duceam să îmi iau tutun.
Vine unu. Avea borsetă și maieu. Plus cioc. Bonus. Zice ceva în bulgară. După în engleză și mai după în
franceză. Îi zic. Cumetre, eu nu prea stau bine cu limbile. Zice. Era de test. Ce cauți pe la noi? Fii
atent. Zic. Niște tutun. Aha. Zice. De care? De care ce? De care tutun? Ieftin. Zic. Aha. Aha ce? Cât de
ieftin? Mai pe degeaba. Aha. Vezi acolo o statuie? Da. Zic. Fii atent. Acolo la picioarele ei găsești
tutun. Bun? Întreb. Cel mai bun. Zice. Mă duc la statuie. Era o statuie dar nu prea era o statuie. Era un
fel de porumbel. Părea că moare. I-am zis. Statuie tu ai tutun? Nu mi-am răspuns. Am plecat. Era
prea cald și m-am dus într-o pădure. Acolo din nou dau de tip. Și? Și ce? Ai găsit tutun? Nu. Vezi că
tutunul nu umblă mereu pe unde vrei tu. Și a dispărut. În engleză sau franceză sau în ce morții lui
căuta. Eu m-am așezat pe vine și am cugetat. Fii atent...unde dispar oamenii seara?
 Tata

Era sâmbătă seara. Întuneric plus muzica de la bâlci. Undeva departe. Fii atent. Mergeam eu pe
stradă. Când mă oprește un polițist. De unde vii. Zice. De la bâlci. Zic. Aha. Și? Și ce? Unde te duci?
Acasă. Aha. Ai buletin? Nu. Am 13 ani. Aha. Și la ora asta se vine acasă? Păi m-am dus să mă dau în
tiribombe. Aha. El notează. Eu dau să plec. Unde te duci? Acasă. Zic. Stai așa. Zi datele. Ce date? De
cnp. Păi nu știu. Aha. Unde stai? La 3 blocuri mai încolo. Hai la tine. Zice. Hai. Zic. Da vezi că tata o să
te bată. De ce? Are el o chestie cu polițiștii. Nu prea îi suportă. Aha. Zice. Și e mare? Cine? Întreb.
Tatăl tău. Ah. Da. Are vreo doi metrii și pumnii cât ciocanul. Aha. Zice. Fii atent...de data asta îți dau
un avertisment. Dar să nu se mai întâmple! Da? Ce? Zic? Nu contează. Și a plecat. Faza e că eu nu
stateam la 3 blocuri de acolo și a trebuit să mă duc prin cimitir acasă. Mă aștepta tata oricum. Unde
ai fost? La bâlci. Aha. Zice. Și? Și ce? Erau fete p-acolo? Nu. Păi ce s-a terminat găleata cu pizde? Nu.
Erau numa babe. Aha. Zice. Aia de la 4 era? Nu. Da aia de la administrație. Nu. De ce? Eh...aveam o
restanță la ele și mă gandeam că poate la distracție să apară și ele. Și? Ai băut?
 Colaj

Și după mă gândeam eu așa că aș împrumuta niște bani sau o armă de la tipul ală pe care îl
cunoscusem în club. Și mă gandeam cât de tare ar fi să pot fi așa cum mi-aș fi dorit dintotdeauna. Și l-
am sunat. Și îmi zice. Ce vrei? Arme și droguri. Ce crezi? Râde. Închide. Eu eram superserios. El nu. Și
m-am plimbat așa vreo două ore pe străzi. Și mă gândeam. Că poate eu sunt vinovat pentru tot și
totul e inofensiv față de mine.

Și.

Și cum mă plimbam eu așa haotic apare un tip(tipul).

(menționez că eram într-un oraș mai mort decât praful atomic)

Zice. Ești nou p-aici.zic nu. Atunci nu te-am m-ai vazut eu. Zic nu. Atunci cine ești?

Ăla care te căuta. Și plec.

 Anomalia prezentului

Am zis că de fiecare dată când sunt în conflict cu mine sau cu tine să scriu așa fără reguli sau fără
chestii emoționale nu că aș fi dat eu vreo doi bani pe chestiile astea înainte. Totuși scriu așa fără să
mă gândesc de parcă acum aș scrie prima oară de parcă virgulele și punctele acum le inventez. E un
ordin al firi pe care îl respectăm toții.cuvintele sunt basculante și basculate. O să îți povestesc un vis.

Eram pe un munte înalt(culmea...cum să fie un munte decât înalt) și aveam în brațe două broaște.
Adevărate. Adică din puroi și lepră. Gen. Și cum țineam eu astea două broaște în brațe...hop și un
vultur condor. Eu m-am făcut mic. Vulturul mare. Și după, douăzeci de oi colorate în verde. Îți dai
seama că m-am panicat când m-am trezit. Ghici ce? Aveam chiloții verzi dar albi în același timp. După.

Am zis că de fiecare dată când sunt în conflict cu tine să inițiez o ascultare ocultă. Am zis dar nu am
făcut. Facerea este pentru inițiați. Eu sunt pentru teorie.

Și.

Și am visat din nou. O călătorie către un pol mai mic decât cel sudic

Aproape iarnă. Iar acum începe povestea.

Fii atent. Acum.

20.05

Nașterea,botezul,cifra fatală.

Era joi. Mama mulțumită zâmbea. Tata bea o bere. Eu mă zvârcoleam placentar. Vecinii jucau șah.
Dintr-o data am dat din picioare, și din mâini, și din tot.

Mama plângea. Tata bea bere. Vecinii strigau șah.șah.șah.mat.

Dar asta nu e povestea. Povestea e alta.

Nu e despre mine, e despre ce am fi putut să devin dacă nu aș fi fost eu.

Fii atent. Era un bloc în construcție. 4 etaje, frumos. Noi, puștii îl exploram de la subsol până la
ultimul etaj...și iarna saream în zăpadă de la etajul 2. Ăla era standardul nostru de curaj. Mai jos prea
lași, mai sus prea everest. Așa...și cum ne jucam noi, săream, ascundeam...apare un copil nou...copil
că noi aveam vreo 12-13 ani, el copil vreo 11. Și zice că pune pariu că niciunul dintre noi nu poate să
scoată sunetele pe care le scoate el din gură. Și atunci noi toți am început să urlăm ca niște
descreierați să îi demonstrăm tipului ca putem urla mai tare. Dar el a zis. Nu contează cât de tare
urlați ci cât de mult vă faceți auziți. Nu am înțeles nimic. L-am bătut pe tip și după ne-am reluat
săriturile în zăpadă.

În continuare nu e despre mine ci despre cum aș fi putut deveni dacă aș fi fost eu.

E o poveste sacadată. Plină de metafore goale.

Dar stai să îți mai zic o poveste.

Tot pe acolo, pe la 12-14-16-17 ani...cine mai are legătură cu timpul...am pierdut deja tot. Așa...deci
tot pe acolo, același tip îmi spune o chestie...

(pauză acum să recit contextul)

Așa...orașul unde stateam atunci era pe malul unui râu. Râul tangențial(ce cuvânt!) pe un deal.
Abrupt. Dealul împădurit și destul de bătrân. Metafore. E. Și mă trezesc cu tipul ăsta pe cap. Zice că
are el ceva să îmi spună care nu trebuie spus la nimeni și alte texte. Dece? Zic. Dece nu? Zice. Nu am
înțeles nimic și am plecat. El după mine. L-am pieredut zic. Într-un final. Și m-am ascuns în malul
râului. S-a înserat. Am așteptat puțin și am ieșit. El era acolo. Mi-a zis. De ce te ascunzi? Ziua va
începe și fără tine. Și s-a îndepărtat ca o fantomă.

Așa că...de fiecare dată când sunt în conflict cu mine sau cu tine...adulmec.
 Paharul de bere

Îmi aprindeam o țigară. Simplă. Cu cărbuni și cu ce mama naibii insită ei că e cu. Fii atent. Îmi
apindeam o țigară. Și vine unu la mine. Ce faci? Bine. Tu? Aștept ziua de apoi. Zic. Care? Aia de
mâine? Nu aia de apoi. Bine. Zic. Dă să plece. Se întoarce și îmi șoptește. Vine! Cine? Întreb. Ziua.
Zice. Aha. Zic. Mersi. Și iar pleacă. Și se duse. În spatele lui unu. Negru. Mai negru ca noaptea. Nu
sunt rasist. Dar așa ceva...mă rog. Fii atent. Și vine ăsta la mine, întunericul.gen. eu așteptam un
tramvai. Zice. Ce faci? Bine. Tu? Și începe să scoată dintr-o geantă baloane din alea subțiri din care ies
tot felul de animăluțe sau forme. Și brusc individul îmi creează un penis. Ce faci? Zic. Creez. Zice. Ai
un penis în mână? Da? Da. Unde te afli tu acum. Întreb. Dincolo. Zice. Și pleacă. Unde suntem noi
acum? Dincolo. Zic.
 Ringul vieții

Fii atent. Deci eram mai mic. Vreo 6-7 ani. Și era unu în bloc de vreo 50. Noi ne jucam în fața blocului,
mă rog, în spatele lui. Că de fiecare dată ne certam...că ăia care stăteau pe o parte că ăla e fața și noi
care stăteam pe cealaltă față că aia e fața. Mă rog. Nu contează. Era vecinu ăsta de vreo 50 de ani. Eu
acum am aproape50 de ani și tot nu înțeleg ce e sau ce a fost în capul ăluia. Că ne jucam noi așa cu
mingea sau cu ce ne jucam noi și când dintr-o dată începe cu sodoma și gomora peste noi, adică apă
fiartă cartofi stricați și înjurăturile de rigoare. Fii atent...părinții noștrii erau la geamuri pe aceeași față
de bloc cu el sau spate, că și ei se certau pe treaba asta cu fața și spatele....și....fii atent...toți îl
aprobau, iar noi ne luam stricăciuni în cap. Până când a strigat unu(ăsta era mic si musculos de vreo
17 ani da arăta ca de 12 și făcea box). Baaah. Strigă. Ce e măh? Zic părinții în cor. La noi la box dacă
nu ai față nu intri în ring.