Am o cabană în pădure

De fapt aveam o cabană. Era ceva sinistru. Un container de metal. Transportam migranți. Țin minte
ultimile persoane. Se zicea că merg către lumea nouă. Lumea tuturor posibilităților. S-au sufocat sau
gazat sau nici nu mai știu. Am rămas cu o singură imagine, o femeie cu un copil mic. Îi dădea să
sugă. Așa i-am găsit. Vineți. El avea încă sfârcul în gură. Și atunci m-am lăsat. De trafic, nu de
omorât oameni. Problema e de fond sau poate de intimitate și nimeni nu spune unde să îți amplasezi
conștiința. Niciodată.