Aprozarul inconștient al adevărului

Persoanele

El

Ea

Decorul e unul care zboară sau urcă și e în funcție de cum s-au iubit ei, decorul curge și se încurcă și
încarcă în neputința lor de a spune un te iubesc sincer.

Ea: ai spus că cine știe de celălalt cunoaște adevărul... ai greșit. Cine știe de sine, cunoaște, cine e
inconștient și absent, pierde.

El : nu eram eu, era gândul perseverent dintr-un apoi.

Ea : vorbești prostii. Nu suntem gânduri sau bucăți trimise în timp. Suntem aici acum cum și necum ne
vedem sau ne aerisim. Atât. Crezi că ești tu mai deștept dacă îmi arunci cuvinte deștepte în față?

El : sunt?

Ea : nu.

El: de ce?

Ea: pentru că viața nu funcționeaza așa. Tu ești tu, eu sunt eu, ne gâdilăm...dar cum supraviețuim??? Cu
semne de întrebare, sau cu mușchi și intensitate...

El : așa că...

Ea : așa că, revino-ti, trezeste-te, vrei universul?

El: vreau!

Ea: elibereaza-te de tine.

El: aș vrea prin tine...

Ea : nu se poate. Vezi tu, libertatea și gândirile sunt ale noastre, intensitatea și plânsul sunt ale cui vrei tu
să fie. Noi suntem doi, dar noi doi nu suntem noi.

El : păi atunci o să rămânem în muzeul ăsta al satului, obosiți și plini de trecut.

Ea: poți să privești cum vrei, ești obosit când ai alergat, ești sătul de cuvinte când ai spus tot. Când nu
spui nimic, ești nimic.

El : cum facem?

Ea : faci, eu nu trebuie să îți mai demonstrez nimic.

El se gândește. Ea are dreptate.