SINTEZĂ

ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE ÎNTÂIA NOAPTE DE

RĂZBOI

 roman modern de tip subiectiv: unicitatea perspectivei narative, timpul

prezent și subiectiv, fluxul conștiinței, memoria afectivă, luciditatea
auto-analizei, anticalofilismul, autenticitatea
 TEMA surprinde drama intelectualului lucid, dornic de cunoaștere, de
experiențe absolute: dragoste și războiul.

AUTOR

 Camil Petrescu a fost poet, prozator, publicist și teoretician literar.

 În lucrarea sa „Noua structură și opera lui Marcel Proust, propune
înlocuirea obiectivității cu subiectivitatea, realizarea scrierii la persoana
I: „Să nu descriu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce
înregistrează simțurile mele, ceea ce gândesc eu”.

CONTEXT+VIZIUNE
 Camil Petrescu este de părere că protagonistul trebuie să filtreze prin
propria conștiință marile probleme ale existenței: „eroul de roman
presupune un zbucium interior, convingere profundă, un simț al
răspunderii dincolo de contingențele obișnuite.
 Titlul este simbolic deoarece noapte sugerează incertitudinea
 Viziunea despre lume pe care o propune Camil Petrescu în roman
pornește de la situarea eului narativ în centrul unei evocări despre
„dragoste” și „război”
 Particularitățile de construcție ale personajului Ștefan Gheorghidiu sunt
specifice romanului modern, subiectiv, de influență proustiană: este
vorba despre deplasarea accentului spre conflictul interior spre
autoanaliza personajului, fluxul conțiinței, aceste aspecte fiind redate cu
ajutorul monologului interior.
 Ca la Marcel Proust, un eveniment exterior – discuția de la popotă –
declanșează rememorarea unor stări trăite într-un „timp pierdut”, dar
spre deosebire de fluxul memoriei involuntare proustiene, în romanul lui

1
 Camil Petrescu, evenimentele din trecut sunt ordonate cronologic și
analizate în mod lucid, fiind vorba despre sugestiile date de memoria
voluntară.

ANALIZA OPEREI
 Este un roman de analiză psihologică întreprinsă în raport cu doi factori
capabili să schimbe cursul vieții: iubirea și războiul.
 În roman sunt dezbătute, respinse sau anticipate idei din filosofia lui
Kant, Bergson, Schiller, Husserl, din creația și estetica lui Proust.
 Opera este un roman modern, de tip subiectiv, scriitorul pune în discuție
anticalofilismul, apreciind că „stilul frumos este opus artei.

 Romanul „UNDÎNR” este scris la persoana I, sub forma unei confesiuni a

personajului principal. Naratorul este protagonistul romanului, perspectiva
narativă este subiectivă și unică (trăsătură specifică romanului modern,
subiectiv).
 Naratorul omniscient, obiectiv, specific romanului obiectiv este înlocuit
cu naratorul care se contopește cu personajul, prin narațiunea la persoana
I, cu focalizare exclusiv internă.
 Narațiunea la persoana I presupune un narator implicat afectiv, iar
punctul de vedere unic și subiectiv al personajului narator, face ca cititorul
să cunoască despre personaje tot atât cât știe și personajul principal.
 Situarea eului narator în centrul povestirii conferă autenticitate, iar
faptele și personajele sunt prezentate ca elenimente interioare,
interpretate, analizate.
 Prin monologul interior, Ștefan Ghiorghidiu analizează alternând sau
interferând aspecte ale planului interior (trăiri, sentimente, reflecții) și ale
planului exterior(fapte, tipuri umane, relațiile cu alții)
 Textul narativ este structurat în două părți, precizate în titlu, care indică
tema romanului, în același timp cele două experiențe fundamentale de
cunoaștere, trăite de protagonist: dragostea și războiul. Dacă prima parte
reprezintă rememorarea iubirii matrimoniale eșuate, dintre Ștefan și Ela, a
doua parte este construită sub forma jurnalului de companie al lui
Gheorghidiu și urmărește experiența de pe front în timpul Primului Război
Mondial.
 Gheorghidiu reprezintă tipul intelectualului lucid, fascinat de lumea
ideilor.
 În articolul „De ce nu avem roman?” Camil Petrescu aduce unele lămuriri
în legătură cu tehnica de generalizare a personajelor și este de părere că

2
 protagonistul trebuie să filtreze prin propria conștiință marile probleme ale
existenței.
 Gheorghidiu asistă la popota ofițerilor la o discuție despre dragoste și
fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat din presă: un bărbat și-a ucis
soția infidelă și a fost achitat la tribunal. Această discuție declanșează
memoria afectivă a protagonistului, trezindu-i amintiri legate de cei doi ani
și jumătate de căsnicie cu Ela.
 Fiecare punct de vedere este corelat cu trăiri ale susținătorului acestuia,
demonstrând o latură a artei de portretist a lui Camil Petrescu. De
exemplu: căpitanul Dimiu, ardelean conformist, are rosturi gospodărești și
împărtășește opinia juraților: „Nevasta trebuie să fie nevastă și casa, casă”.
În schimb, Gheorghidiu, preocupat de filosofie, adoptă o perspectivă atipică
celorlalți: „orice iubire e ca un monodeism, voluntar la început, patologic
după”.
 Prin tehnica memoriei involuntare, creează o unitate de ansamblu
operei (discuția de la popotă) declanșează rememorarea unor întâmplări
sau stări. Protagonistul lui Camil Petrescu folosește analiza trecutului, fapt
ce generează sfârșitul iluziilor. Astfel, particularitățile de construcție ale
personajului sunt specifice romanului modern subiectiv: este vorba despre
despre plasarea accentului spre conflictul interior, autoanaliză, fluxul
conștiinței, fiind adresate cu ajutorul monologului interior. Portretul fizic,
detaliat, specific romanului tradițional, este înlocuit cu un complex portret
moral, folosindu-se caracterizarea directă, indirectă și autocaracterizarea.
 Cel de-al doilea capitol „Diagonalele unui testament” debutează
abrupt prin ilustrarea stării de incertitudine a protagonistului: „Eram însurat
de doi ani și jumătate cu o colegă de la universitate și bănuiam că mă
înșală”. Acum începe să se deruleze desfășurarea iubirii (retrospectiva)
dintre Ștefan și Ela. Ștefan, student la filosofie, este un intelectual superior,
cu o mare acuitate analitică, astfel că, subiectul romanului se organizează în
jurul dramei sale de conștiință. Ea este studentă la litere, orfană, crescută
de o mătușă, și tânărul se căsătorește cu ea, mărturisind: „deși nu-mi
plăcea, începusem totuși să fiu măgulit de admirația pe care o avea mai
toată lumea pentru mine, fiindcă eram eram atât de pătimaș iubit de una
dintre cele mai frumoase studente și cred că acest orgoliu a construit baza
viitoarei mele iubiri.”
 Pentru Ștefan, iubirea e „teritoriu de luptă” în scopul menținerii
orgolioase a supremației, uneori mascată sau amânată
 Aspirând la iubirea absolută, Gheorghidiu dorește ca întreaga existență o
femeie să se desfășoare mereu raportându-se la el; reflectând asupra

3
 iubirii, eroul constată că satisfacțiile și voluptatea provin din oglindirea
unuia în celălalt.
 Ștefan este un analist, el are pretenția să judece totul. Are un orgoliu
nemăsurat, care-i provoacă o angoasă terorizantă. Iubirea, răsucită pe toate
fețele naște gelozia și incertitudinea. Gelosul însetat de incertitudine va
transforma iubirea și conviețuirea familială, într-o „pândă” ce se va dovedi
autodevoratoare: „pentru mine, dragostea aceasta era o luptă
neîntreruptă, în care eram veșnic la veghe, cu toate simțurile la pândă, gata
să previn orice pericol”. Într-un astfel de moment al dezechilibrului
sufletesc, personajul narator, prin intermediul memoriei involuntare, care
asociază fără cronologie evenimente ale trecutului, își rememorează
iubirea.
 Ștefan filtrează evenimentele exterioare prin conștiința sa. Gândurile și
sentimentele celorlalte personaje sunt percepute subiectiv, sistematizate,
declarând impresia izolării de lumea exterioară. El vrea să o atragă și pe Ela
în universul înălțării intelectuale și folosofice, dar ea se va dovedi o ființă
mediocră amploarea dramei existenței eroului; la un moment dat
comunicarea dintre cei doi dispare. Frământările interioare duc la
schimbarea perspectivei asupra comportamentului soției: „Nu Ela se
schimbă, ci felul în care o vede Ștefan. În acest caz putem afirma că
singurele evenimente veritabile nu sunt acelea obiective ci acelea din
conștiința lui Gheorghidiu, numai pe acelea le putem povesti fără riscul de a
greși”. – Nicolae Filimon, Arca lui Noe.
 Din prima fază a confesiunii (Cap II) aflăm cauza nefericirii eroului,
bănuiala că îl înșela, această bănuială tulbură cursul normal al vieții,
studentul nu-și mai dă examenele la timp, își spionează mereu nevasta.
Amândoi studenți săraci, se căsătoriseră din dragoste, iubirea născându-se
din orgoliu, dar și din admirația reciprocă.
 Moștenirea unei părți din averea unchiului Tache dă o nouă turnură
vieții celor doi care părăsesc spațiul intim al experienței de până atunci,
intrând în viața mondenă, acolo unde acționează legea banului, luxul,
moda, petrecerile.
 Spre deosebire de Ela, Gheorghidiu nu acceptă acest loc meschin, fiind
profund surprins de o serie de acte ale soției: el constată că aceasta e
interesată de afaceri, că îi reproșează lipsa de abilitate în raport cu ceilalți,
că nu dorește un copil, că preferă un alt partener, în timpul călătoriilor și al
petrecerilor. Simțind cum pierde teren, într-o competiție cu un adversar
nedeclarat, Gheorghidiu alunecă pe panta geloziei, deși refuză s-o
recunoască.

4
 Hipersensibilul analist trăiește momente chinuitoare în neputința de a
obține certitudinea infidelității soției; fapt ce generează principalul conflict
al operei.
 Sosind pe neașteptate de la Azuga, unde fusese concentrat, nu-și
găsește soția acasă, iar servitoarea nu-i poate da nicio explicație. Simțind
umilința, complexarea, pericolul mutilării personalității. Ștefan încearcă să
se desprindă de imaginea ei. O primă modalitate a detașării o constitui
invocarea unei suferințe identice cu cele trăite de el, sub teroarea geloziei,
a doua o reprezintă înlocuirea ocazională cu o altă femeie.
 Ieșirea din ultima noapte de dragoste se face prin intrarea „în noaptea
de război”
 Aceasta îl scoate din tenebrele incertitudinilor, în care îl târăște gelozia și
îi deschide o nouă perspectivă asupra vieții. Războiul are o funcție
purificatoare, astfel încât personajul, îmbogățit de experiența războiului, își
poate reconsidera atitudinea față de Ela, față de el și față de lume.
 Acum Ștefan Gheorghidiu se poate distanța de Ela, lăsându-i alături de
avere „tot trecutul”.
 Scenele semnificative pentru a înțelege perspectiva protagonistului
asupra existenței sunt discuția de la popotă, discuția cu Ela, întâlnirea din
casa unchiului Tache și discuțiile privind moștenirea; înrolarea voluntară în
armată. Protagonistul este dezgustat de mediocritatea opiniilor celorlalți.
 Deosebirea de perspectivă asupra realității se evidențiază și în relația cu
unchiul său. Acesta îl ironizează pentru faptul că s-a însurat din dragoste cu
o fată fără zestre, la fel ca tatăl său, dar Ștefan îi răspunde fără să ezite:
„părintele care lasă avere copiilor, le transmite și calitățile prin care au făcut
averea: un obraz gros, .... neapărat o șiră flexibilă ca nuiaua.” O altă
remarcă a unchiului său îl caracterizează direct, reproșează lipsa de
pragmatism: „cu filosofia dumitale nu faci 2 bani”.
 În concluzie, Ultima Noapte ilustrează un personaj cu o experiență
morală superioară. Ștefan este considerat de Călinescu „un om inteligent
(...) plin de sensibilitate, de pătrundere psihologică”. În viziunea lui CP,
intelectualii nu se pot adapta lumii burgheze, iar aceasta îi desconsideră
viziunea.