Alexandru Lapusneanul- Costache Negruzzi

I. Costache Negruzzi a fost un mare om politic si scriitor român cu origini spaniole din
perioada pasoptista. Opera literara "Alexandru Lapusneanul" este prima nuvela romantica
de inspiratie istorica din literatura romana, o capodopera a speciei si un model pentru
autorii care au cultivat-o ulterior. Aceasta a fost publicata in primul numar al revistei "Dacia
literara", in 1840.
Tema o reprezinta lupta pentru putere in epoca medievala, fiind prezentata artistic o
perioada sangeroasa din istoria Moldovei, fixate temporal pe la mijlocul secolului al XVI-lea, sub
puterea unui domnitor tiran. Domnia lui Alexandru Lapusneanul evidentiaza lupta pentru
impunerea autoritatii si consecintele detinerii puterii de catre un domnitor crud.
Titlul reprezinta continutul de idei al textului şi este constituit din substantivul propriu
“Alexandru Lapusneanul” ce aduce in prim plan personalitatea puternica a personajului principal,
ramas in istorie mai ales pentru cea de-a doua domnie a sa, considerata a fi o perioada extrem de
sangeroasa. Articularea numelui il singuralizeaza printre celelalte personaje, evidentiiandu-i
totodata si caracterul sau puternic.
II. 1. Nuvela este o specie a genului epic, in proza, de dimensiuni medii, cu un singur fir
narativ, ce se construieste in jurul unui singur personaj, celelalte personaje, putine la
numar, avand rolul de a evidentia evolutia personajului principal.
2. Opera literara „Alexandru Lapusneanul” apartine genului epic deoarece modul de expunere
predominant este naratiunea imbinata cu descrierea şi cu dialogul. Se remarca prezenta
unui narator omniscient şi ominiprezent care nareaza faptele la persoana a III-a dintr-o
perspectiva narativa nonfocalizata, fiind vorba despre o naratiune heterodiegetica.
3. Actiunea este cronologica şi se deruleaza pe momentele subiectului, sustinand tematica
textului. Subiectul se deruleaza in cele patru capitole care au la inceput cate un motto, replici ale
personajelor: capitolul I “Daca voi nu ma vreti, eu va vreu…”, capitolul al II-lea “Ai sa dai sama,
doamna!, capitolul al III-lea “Capul lui Motoc vrem…”si capitolul al IV-lea ”De ma voi scula, pre multi
am sa popesc si eu”. Expozitiunea prezinta contextul in care are loc actiunea, mai exact intoarcerea
lui Lapusneanu la tronul Moldovei, cu ajutorul unei armate otomane.Intriga este reprezentata de
momentul in care Lapusneanul se intoarce la tron si decide sa serazbune pe boieri.
Desfasurarea actiunii prezinta o serie de evenimente declansate de domnia lui Lapusneanul:
fuga lui Tomsa in Valahia, confiscarea averilor boieresti, uciderea sau torturarea tradatorilor.
Naraţiunea atinge punctul culminant în momentul in care se cere moartea lui Motoc,
strigătul mulţimii devenind motoul părţii a treia a nuvelei. Boierul este sacrificat, domnitorul
îndeplinindu-
şi promisiunea iniţială: „Îţi făgăduiesc că sabia mea nu se va mânji de sângele tău, te voi cruţa, căci
îmi eşti trebuitor, ca să mă mai uşurezi de blăstemurile norodului”. Tot aici apare secventa uciderii
celor patruzeci si sapte de boieri si piramida de capete. Domnul le intinde adversarilor o capcana in
care acestia cad cu usurinta. Imbracat cu ”toata pompa domneasca” tine o cuvantare in biserica,
cerandu-si iertare si invitandu-I la un ospat de impacare.
Deznodamantul coincide cu moartea domnitorului. Peste cativa ani, bolnav, Alexandru
Lapusneanul se retrage la Cetatea Hotinului unde este otravit de sotia sa, la sfatul lui Spancioc si
Stroici.
 4. Conflictul nuvelei este unul complex si pune in lumina puternica personalitate a
domnitorului. Principalul conflict este unul exterior, de ordin politic: lupta pentru putere iscata intre
domnitor si boieri. Mijloacele alese de Lapusneanul pentru impunerea autoritatii sunt dure,
sangeroase, dar sunt motivate psihologic; cruzimea sa devenind expresia dorintei de razbunare
pentru tradarea boierilor din prima domnie. Conflictul secundar, cel dintre domnitor si Motoc,
boierul tradator, particularizeaza dorinta de razbunare a domnitorului, anuntata inca din primul
capitol. Conflictul social dintre boieri si popor se limiteaza doar la revolta multimii din capitolul al
treilea, in care Motoc are un sfarsit tragic.
Timpul si spatiul actiunii sunt precizate si confera verosimilitatea naratiunii: intoarcerea lui
Lapusneanul pe tronul Moldovei, in a doua sa domnie. In primele trei capitole, evenimentele se
desfasoara indata dupa revenirea la tron, iar in ultimul capitol se trece prin rezumare patru ani mai
tarziu, la secventa mortii domnitorului.
5. Personajele nu sunt numeroase, cele mai multe fiind episodice: Spancioc si Stroici.
Personajele secundare sunt: Doamna Ruxanda si boierul Motoc.
Personajul principal al acestei opere este Alexandru Lapusneanul, deoarece participa la
toate momentele subiectului si interactioneaza cu toate celelalte personaje. Este un personaj
romantic, bine individualizat inca din titlu, fiind alcatuit din contraste si are o psihologie complexa,
calitati si defecte puternice. Crud, hotarat, viclean, inteligent, bun cunoscator al psihologiei
umane, personajul este memorabil: "Echilibrul intre conventia romantica si realitatea individului,
aceasta e minunea creatiei lui Negruzzi." (G. Calinescu).
In conturarea trasaturilor acestuia este utilizata atat caracterizarea directa cat
şi cea indirecta. Naratorul realizeaza caracterizarea in mod direct prin expresii de tipul "a-si
dezvalui uratul caracter", "dorul lui cel tiranic", "vorbele tiranului", prin care se subliniaza cruzimea
protagonistului. Caracterizarea realizata de alte personaje este succinta: "Crud si cumplit este omul
acesta" (mitropolitul Teofan), "sangele cel pangarit al unui viclean ca tine" (Spancioc), "viteazul meu
sot" (doamna Ruxanda). Autocaracterizarea evidentiaza trasaturi morale, precum inteligenta: "n-as
fi un natarau de frunte, cand m-as increde in tine?". Cele mai multe dintre trasaturile de caracter
sunt evidentiate, insa, prin gesturi, prin mimica: "silindu-se a zambi", "ochii scanteiara ca un fulger",
"azvarli cu manie", "raspunse cu sange rece".
Caracterizarea indirecta se realizeaza prin descrierea vestimentatiei personajului "Purta
coroana Paleologilor, iar peste dulama poloneza de catifea stacojie avea cabanita turceasca".
Caracterizarea se mai realizeaza si prin faptele care evidentiaza, in maniera romantica, cruzimea
personajului si dorinta lui de a distruge influenta boierilor: uciderea si schinjuirea lor, distrugerea
cetatilor si reducerea numarului ostilor moldovene. Prin inlantuirea gradata a scenelor din capitolul
al treilea se dezvaluie complexitatea portretului moral al tiranului, care pune in aplicare un plan
diabolic: se foloseste de momentul slujbei religioase, ordonand apoi soldatilor uciderea boierilor,
alcatuieste insusi piramida din capete, pe care i-o arata doamnei Ruxanda. Pe Motoc il da cu sange
rece multimii, spunand ca face cu sange rece un act de dreptate.
6..Fiind o nuvela, accentul este pus pe conturarea unor personaje complexe. Cele doua
personaje care se constituie intr-un cuplu in aceasta nuvela sunt domnitorul si sotia sa, doamna
Ruxanda, personaje romantice construite pe baza antitezei. Alexandru Lapusneanul evolueaza liniar
si are un destin tragic; el s-a casatorit cu fiica lui Petru Rares, domnita Ruxanda.
Domnitei i se face un portret remarcabil, cu amanunte biografice si trasaturi fizice;
personajul feminin da dovada de blandete, bunatate, evlavie, in antiteza cu sotul ei crud, nemilos,
tiran. Domnitorul intra in actiune inca din incipit, cand se evidentiaza si motivatia acestuia de a-si
recapata tronul, pierdut pentru tradarea boierilor sai, fata de care se aratase atasat si generos in
prima domnie. Sotia acestuia, doamna Ruxanda, este un personaj secundar, o femeie de rang nobil
- descendentaa lui Stefan cel Mare - care dovedeste milostenie, blandete, si care, prin interventiile
sale de-a lungul actiunii, pune in lumina, prin contrast, trasaturile negative ale sorului. Domnitorul e
dispretuitor fata e sotia sa cand o intreaba ce a determinat-o sa isi "lase fusele", intr-o zi oarecare, si
o lasa pe aceasta sa se umileasca profund "Ruxanda cazu la picioarele lui". Respectul, increderea si
admiratia pe care ea i le poarta sotului reies din apelativele "bunul meu domn!", "viteazul meu sot,
maria-ta esti prea puternic" si din declaratiile "Dumnezeu stie cat te iubesc", la care Lapusneanul
ramane complet insensibil, rostind cu aroganta "muiere nesocotita!".
De asemenea, in scena in care "leacul de frica" ii provoaca lesinul domnitei, domnitorul este
sarcastic "Femeia tot femeie, zise Lapusneanul zambind: “in loc sa se bucure, ea se sparie".
Scena finala a nuvelei da posibilitatea personajului feminin sa se afirme: retrasa in cetata
Hotinului sa-l ingrijeasca pe Lapusneanul, rapus de o boala teribila, constata ca sotul ei s-a hotarat sa
se calugareasca daca Dumnezeu il va salva; dar domnitorul se dovedeste a fi la fel de cinic si uita
repede promisiunea facuta, amenintand cu moartea pe cei care l-au calugarit. Doamna Ruxanda,
oprita din drumul ei la iesirea din incaperea unde se afla sotul ei bolnav de catre cei doi boieri fugari,
Spancioc si Stroici, este indemnata sa isi otraveasca sotul, fiindu-i sugerat faptul ca viata fiului ei,
proclamat deja domn, e in primejdie. Aceasta nu are forta necesara pentru a comite un asemenea
pacat capital si cere sprijin moral de la mitropolitul Teofan, care ii spune ca asa "crud si cumplit cum e
omul acesta" ar putea face mult rau si de acum inainte. In cele din urma,doamna Ruxanda ii duce apa
otravita domnitorului, care moare in chinuri groaznice.
7. Un rol important in arhitectura operei îl are relatia dintre incipit şi final. Incipitul si
finalul se remarca prin sobritatea auctoriala. Astfel, paragraful initial rezuma evenimente care
motiveaza revenirea la tron a lui Lapusneanul si atitudinea lui vindicatica, in timp ce finalul prezinta
sfarsitul tiranului, in mod concis, obiectiv, amintind de stilul cronicarilor, fiind realizat prin
mentinerea portretului votiv, caracteristica specifica a nuvelei :” Acest fel fu sfarsitul lui Alexandru
Lapusneanul, care lasa o pata de sange in istoria Moldovei.”
Astfel, intre incipitul şi finalul operei se stabileste o relatie de simetrie şi opozitie care dau
textuluiciclicitate, astfel este sugerata continuitatea şi ciclicitatea vietii, specifica viziunii populare
asupra lumii.

III. In concluzie, nuvela “Alexandru Lapusneanul” se dovedeste prin complexitatea formala,

dar mai ales cea ideatica a fi una dintre operele de o valoare inestimabila in literatura
romana. Coexistenta elementelor romantice si clasice intr-o opera liteara este o prima
trasatura a perioadei pasoptiste. Astfel, prin impletirea armonioasa a celor doua stiluri, prin
echilibrul compozitional, prin constructia riguroasa, aspectul verosimil, credibil al faptelor,
nuvela “Alexandru Lapusneanul” reuseste sa ilustreze principalele trasaturi ale ideologiei
pasoptiste
Aceasta nuvela se constituie intr-o capodopera a scriitorului prin originalitate si prin capacitatea
acestuia de a construi destine..