Malul Siretului

Vasile Alecsandri

Literatura pasoptista se dezvolta sub semnul romantismului european si este marcata

de sincronizarea manifestului romantismului francez si a articolului-program al lui
Kogalniceanu, publicat in 1840. In perioada pasoptista literatura ocupa un loc din ce in ce
mai important si incepe sa se indeparteze de celelalte domenii culturale. Scriitorii epocii
sunt, in primul rand luptatori ai crearii unei constiinte nationale puternice, ceea ce este de
fapt oglindirea ideologiei Revolutiei de la 1848 nu numai in viata sociala, ci si in cea literar-
culturala.
Articolul lui Mihail Koglaniceanu “Introductie” din revista “Dacia Literara” este
considerat programul romantismului romanesc, deoarece cuprinde cateva idei importante
ca unificarea limbii si a literaturii, inlaturarea traducerilor si crearea de opere originale
romanesti. In acest sens, Kogalniceanu propune trei teme: istoria, natura si folclorul, teme
care vor marca literatura acestei perioade.
Scritorii pasoptisti si-au pus opera in slujba idealurilor nationale si culturale ale epocii,
intre ei un loc deosebit il ocupa Alecsandri, recunoscut ca valoare de catre T. Maiorescu, dar
si de M. Eminescu care il apreciaza ca “rege al poeziei”.
Pastelul este creatia lirica in versuri, in care este descris un tablou din natura, realizat
prin imbinarea planurilor uman-terestru si universal-cosmic. Eul liric isi exprima in mod
direct starile, emotiile, sentimentele traite in fata peisajului zugravit. Ca mijloace artistice,
pastelul imbina imaginile vizuale cu imaginile auditive, motorii, cromatice, olfactive, un rol
important avându-l procedeele artistice, figurile de stil si coloristica elementelor ce compun
tabloul respectiv.
Chiar daca pastelurile au fost scrise in perioada târzie a preromantismului (1868-1869),
ele se incadrează tematic in spiritul pașoptist, prin ilustrarea frumuseților patriei și prin
utilizarea in exces a figurilor de stil, intre care epitetul, comparația, personificarea și
hiperbola definesc limbajul artistic specific manierei poetice pașoptiste.
Poezia ,,Malul Siretului”, publicata in revista ,,Convorbiri literare” la 1 mai 1869, este
unul dintre cele mai izbutite pasteluri ale lui Alecsandri, fiind o creație reprezentativă pentru
intreg ciclul, atât prin tehnica artistică, cât și prin atmosfera emoțională.
Tema pastelului ,,Malul Siretului” este natura. Pastelul conține descrierea unei dimineți
de vară pe malul râului Siret, infățișat in frumusețea si farmecul ei deplin, totul fiind invăluit
in lumină si strălucire, imagine care se imbina cu trăirile eului liric. Pastelul transmite
armonia dintre poet și peisaj și eternizarea acestui moment de inspirație poetică.
Titlul ilustreaza locul mirific ce l-a inspirat pe Alecsandri in această poezie, malul râului
Siret, care curgea prin apropierea meleagurilor atat de dragi poetului, moșia de la Mircești.
Poezia ,,Malul Siretului” este structurata in patru catrene, cu versuri lungi de 15-16
silabe, trăsătură tipică pastelurilor lui Alecsandri. Acest pastel, apreciat in mod deosebit de
mai mulți exegeți literari, se particularizeaza prin două aspecte inedite: lirismul subiectiv
evidențiat de prezența persoanei I, auctoriale- in strofele a doua si a treia- și nota meditativă
a poeziei din ultima strofă.
Imaginarul poetic transfigureaza realitatea concreta intr-o viziune artistică specifică
eului liric, a cărui interpretare implică reflectarea sensibilă a lumii inconjuratoare prin funcția
expresivă si estetică a cuvântului, sunetelor și culorilor.
Strofa intâi descrie acel moment incert al dimineții devreme, când ziua se ingână cu
noaptea, când intreaga natură pare adormită, iar deasupra luncii Siretului plutesc ,,aburii
ușor ai nopții”, ce par ,,fantasme”, comparația provocând o puternică stare emoțională.
Imaginea motorie a ceții care ,,se despică” printre ramurile copacilor, este insoțită de
imaginea vizuală a râului personificat, care ,,se-ncovoaie” pe sub arborii din luncă.
Comparația “ca un balaur” este de factură mitologică, asemenea metaforei “mișcă
solzii lui de aur”, care suferează curgerea lentă a valurilor unduitoare ale râului. Epitetul
cromatic “solzii lui de aur” accentuează fiorul lăuntric provocat de lumina strălucitoare a
dimineții, care se reflectă in undele Siretului.
Strofa a doua ilustrează in mod deosebit lirismul subiectiv prin introducerea persoanei I
singular, vocea auctoriala exprimând incântarea pentru peisajul de basm al dimineții. Așezat
pe “malu-i verde”, eul liric, in ipostaza privitorului, este fascinat de curgerea continuă a
Siretului, care “la cotiri se perde” si ale cărui ape somnoroase sapă “malul năsipos”.
Atracția pe care peisajul o exercită asupra eului liric este exprimată prin verbe la
persoana I singular: “ma duc”, “ma așez”, “privesc”, iar tabloul este dominat de imagini
motorii, “apa curge”, “se schimbă-n vălurele”.
Epitetul cromatic “malu-i verde” sugerează un anotimp călduros, iar alte epitete
descriptive, contribuie la crearea emoției pentru frumusețea peisajului: “prundișul lunecos”,
“malul năsipos”, elemente ce constituie planul obiectului privit de eul liric. Râul Siret este
personificat și in această strofă, deoarece “adoarme la bulboace”.
Strofa a treia incepe cu imaginea delicată a sălciei pletoase care se apleacă deasupra
undelor Siretului, tabloul fiind brusc dinamizat și animat de un pește care “saltă-n aer după-o
viespe sprintioara” si de rațele sălbatice care “se abat din zborul lor”, așezându-se pe undele
primitoare.
De remarcat in această strofă sunt epitetele care evidențiază detaliile peisajului :
“salcie pletoasă”, “viespe sprintioară”, “apa-ntunecată”, “nour-trecător”. Epitetul in
inversiune “sălbaticele rațe” accentuează ideea peisajului viu prin specificul păsărilor care
poposesc “din zborul lor” in aceste locuri feerice, iar metafora “un nour-trecător”, sugerează
stolul de rațe care intunecă temporar albia râului.
Ultima strofă accentuează ideea că acest pastel nu descrie numai un peisaj natural, ci și
un peisaj al sufletului, evidențiind lirismul subiectiv al poeziei. Atitudinea eului liric este
meditativă, sugerând cu discreție ideea că gândurile lui sunt atrase hipnotic de valurile
mișcatoare, prin metafora curgerii Siretului: “Și gândirea mea furată se tot duce-ncet la vale/
Cu cel râu care-n veci curge, fără a se opri din cale”.
Eul liric se detașează, parcă de natura inconjuratoare, contemplând fascinat si
incremenit de admirație lunca ce “clocotește” și privind captivat “o șopârlă de smarald” care,
personificată, se uită curioasă la el: “Cată țintă, lung la mine, părăsind năsipul cald”.
Versurile lungi, de 15-16 silabe ca in toate pastelurile, ritmul trohaic si rima
împerecheată creează un tablou pictural, un adevărat spectacol al naturii, care provoaca
eului liric trăiri profunde de admirație, de încântare, duse până la extaz.
În concluzie, cu “Pastelurile”, Vasile Alecsandri atinge treapta deplinei maturizări a
talentului său. Clasicismul acestor creații lirice se manifestă nu numai in viziunea poetului
asupra naturii, ci și pe tărâmul expresiei.