2 Părintele IOSIF TRIFA

La Învierea Domnului 3

Preot IOSIF TRIFA

LA ÎNVIEREA DOMNULUI
PREDICI ŞI ÎNVĂŢĂTURI
PENTRU PRAZNICUL ÎNVIERII DOMNULUI
4 Părintele IOSIF TRIFA
La Învierea Domnului 5

CUVÂNT ÎNAINTE

Prin munca sa stăruitoare şi rodnică, Părintele Iosif Trifa

a îmbogăţit literatura noastră religioasă cu învăţături noi şi
de mare preţ – strânse până acum în peste treizeci de cărţi –
care au o mare putere de trezire sufletească. Ele au pătruns
în toate oraşele şi satele ţării, deşteptând la viaţă şi mântuire
sute de mii de păcătoşi adormiţi în somnul cel greu al păcate-
lor şi răutăţilor.
În lucrarea de mântuire a sufletelor, cărţile Părintelui Io-
sif sunt un neîntrecut ajutor şi ajutător. Toţi cei ce se intere-
sează de mântuirea aproapelui au în cărţile acestea o armă
neîntrecută de care nu se pot lipsi.
Rând pe rând, cu ajutorul Domnului, vom da la lumină
– pe lângă cele care au fost tipărite – toate cărţile scrise de
Părintele Iosif în timpul ultimilor săi ani de viaţă şi luptă pe
acest pământ.
Cărticica de faţă cuprinde câteva minunate predici în
legătură cu Praznicul Învierii Domnului. Ea a plăcut ne-
spus de mult tuturor celor ce le-au urmărit acum câţiva ani
la foaie.
Tipărindu-le în această broşură, le trimitem prin ţară, ca
să facă mai departe slujbă pentru Domnul.
6 Părintele IOSIF TRIFA

Domnul să-Şi reverse harul Său peste toţi cei ce vor citi şi
răspândi şi aceste învăţături, pentru slava Numelui Său.

Sibiu,
la Praznicul Învierii Domnului, anul 1941

Tit I. Trifa
La Învierea Domnului 7

Hristos a înviat! – Un cântec de bucurie

şi de biruinţă

Ziua Învierii este, înainte de toate, un praznic de bucurie.

Strămoşescul salut „Hristos a înviat!” răsună ca un cântec de
bucurie. El ne aduce vestea cea scumpă că puterea morţii a
fost înfrântă. Învierea Mântuitorului ne-a trecut „din moarte la
viaţă şi de pe pământ la cer”.
8 Părintele IOSIF TRIFA

Praznicul Învierii este apoi un praznic de biruinţă.

Învierea Domnului este biruinţă deplină şi desăvârşită
asupra întunericului, asupra păcatului, asupra vrăjmaşului dia-
vol. Praznicul Învierii cuprinde în sine toate biruinţele pe care
scumpul nostru Mântuitor le-a adus şi ni le-a lăsat în lume.
Dar vom spune şi aici cu apăs: bucuria şi biruinţa Învierii
au de-a face cu noi numai în măsura în care stăm şi noi faţă
de ele. Ce mult grăitoare este şi în privinţa aceasta cântarea
bisericească: Ieri cu Tine, Hristoase, m-am îngropat, astăzi mă
ridic împreună cu Tine! Bucuria şi biruinţa Învierii trebuie să
treacă prin răstignirea noastră faţă de lume şi prin moartea şi
îngroparea noastră faţă de păcat (Rom 8, 1-20). Deci dacă aţi
murit şi v-aţi sculat împreună cu Hristos, omorâţi mădularele
voastre cele de pe pământ: desfrânarea, patima rea, mânia, iu-
ţimea, hula, întru care oarecând vieţuiaţi; şi, dezbrăcându-vă
de omul cel vechi împreună cu faptele lui, îmbrăcaţi-vă întru
cel nou (Col 3, 1-11).
Aici este cheia bucuriei din Praznicul Învierii. Învierea
este – şi trebuie să fie – bucuria unui început de via­ţă duhovni-
cească, de viaţă nouă trăită cu Domnul.
Învierea ne spune că noi, încă de aici din lume, trebuie să
începem a trăi viaţa cea veşnică cu toate biruinţele ei şi bucu-
riile ei. Ziua Învierii trebuie să fie pentru noi ziua biruinţei şi
semnul biruinţei asupra întunericului, asupra păcatului şi asu-
pra vrăjmaşului diavol. Pentru un creştin biruit de toate patimi-
le şi păcatele, ce însemnătate ar avea Ziua Învierii?

I-au mântuit clopotele Învierii

Istoria a păstrat o întâmplare cu mult înţeles pentru
Praznicul Paştilor. Era în timpul când armatele lui Napoleon
cucereau Europa. În dimineaţa Învierii din anul 1799, un gene-
La Învierea Domnului 9

ral al lui Napoleon, Massena, apăru cu armata pe un munte din

apropierea orăşelului Feldkirch din Austria. Oraşul se umplu
de spaimă. Consilierii oraşului fură de părere că oraşul trebuie
imediat predat vrăjmaşului. Dar un bătrân preot din oraş fu
contra, astfel grăind: Iubiţii mei, astăzi este Ziua Învierii. Să
lăsăm clopotele tuturor bisericilor să răsune. Să ne strângem
cu toţii la rugăciune, iar grija oraşului să o lăsăm în seama
Domnului. Noi trebuie să cunoaştem nu numai slăbiciunile
noastre, ci şi puterea lui Dumnezeu.

Propunerea fu primită, clopotele începură să vuiască cu

glas mare. Străzile se umplură de credincioşi care se strângeau
la biserică.
Şi ce s-a întâmplat? Un lucru minunat. Auzind răsunetul
clopotelor şi văzând mulţimea furnicând prin oraş, francezii îşi
ziseră: „Aici trebuie că s-a petrecut ceva… Desigur, astă noap-
te a sosit în oraş armata austriacă; de aceea răsună clopotele de
bucurie… Trebuie să plecăm de aici”.
Şi, strângând tabăra cu grăbire, armata se depărtă. Când
ieşiră oamenii de la biserică, duşmanul dispăruse.
10 Părintele IOSIF TRIFA

Ce icoană minunată pentru Ziua Învierii! Clopotele

Învierii – puterea ce ne-o dă nouă darul învierii – trebuie să-l
alunge pe vrăjmaşul diavol. Clopotele învierii noastre sufle-
teşti trebuie să răsune neîncetat. Oriunde răsună aceste „clopo-
te”, vrăjmaşul diavol îşi strânge tabăra şi fuge.
O înviere fără biruinţă sufletească nu valorează nimic.

Minciunile de prin cimitire

Bucuria Învierii o dă în primul rând chezăşia că vom
învia la o viaţă nouă, la o viaţă de odihnă şi bucurie veşni-
că. Dar şi bucuria aceasta o pot avea numai cei ce trăiesc în
aşteptarea acestei vieţi şi luptă pentru dobândirea ei. Fără
asta, toate vorbele de „odihnă” şi „viaţă veşnică” sunt min-
ciuni.
La Învierea Domnului 11

Cimitirele sunt pline de astfel de minciuni. Când intri

în cimitir, în toate părţile vezi cruci frumoase, cu inscripţii
frumoase: Aici odihneşte în Domnul N. N.; Aici a adormit
în Domnul N. N.; Aici s-a mutat la odihna veşnică N. N…
Îţi face impresia că eşti într-o mulţime de oameni care, în
viaţă fiind, au trăit tot cu „Domnul” în gură şi n-au vrut să
mai ştie de nimic alt­ceva decât de Dumnezeu şi de viaţa cea
veşnică.
Dar vai, toată afacerea este aproape pe de-a-ntregul o min-
ciună mare. Cei mai mulţi dintre cei cu „Domnul” la capul
mormântului n-au vrut să audă de El în viaţă. Ba, L-au hulit
şi L-au batjocorit. Un prieten mă cam mustra zilele trecute că
folosesc în predică prea mult cuvântul „Domnul”.
De când eram preot la ţară, îmi aduc aminte de un mare
hulitor de cele sfinte. Trăia în beţii, în înjurături grozave şi în
alte fărădelegi. De Dumnezeu şi de cele sfinte nici nu voia să
audă. A murit fără veste şi, fiind om cu stare, rudeniile i-au
făcut o îngropăciune aleasă. Iar la mormânt i-au pus o cruce
mare şi frumoasă pe care era scris: Aici odihneşte în Domnul
N. N., mutat la viaţa cea veşnică în anul…
Oare nu era şi aici o minciună mare? Eu mi-am zis în mine
(plângând): Doamne fereşte de o astfel de „odihnă veşnică”.
Vom spune deci că Ziua Învierii trebuie să fie pentru noi
ziua biruinţei şi semnul biruinţei noastre asupra întunericului,
asupra păcatului, asupra vrăjmaşului diavol.
Bucuria din Praznicul Învierii trebuie să fie bucuria unui
început de viaţă duhovnicească, de viaţă trăită cu Domnul.
12 Părintele IOSIF TRIFA

Ogorul din cimitir

ceea ce semeni, aceea vei secera (Gal 6, 7) la Învierea de Apoi
Acum primăvara, toată firea ne predică taina cea mare a
Învierii. Ce predică minunată răsună acum şi pe urma plugu-
lui! „Amin, amin zic vouă – zicea Iisus – dacă grăuntele de
grâu nu moare, rămâne singur; dar dacă moare aduce multă
roadă” (In 12, 24). „Ce semeni tu – zice Ap. Pavel – nu învie,
dacă mai întâi nu moare” (I Cor 15, 36).
Aşa e şi cu învierea noastră. Cum învie grăuntele de grâu
într-o formă schimbată, aşa vom învia şi noi. „Trupul este se-
mănat în putrezire şi învie în neputre­zire” (I Cor 15, 42).
La Învierea Domnului 13

Marea întrebare este însă: vom învia noi oare spre viaţa de
veci, ori tot spre osânda de veci? Vom învia noi întru învierea
vieţii, ori întru învierea judecăţii?” (In 5, 29)
Răspunsul la întrebarea aceasta îl avem noi. Cum vom trăi,
aşa vom învia. „Nu vă înşelaţi – zice Ap. Pavel – Dumnezeu nu
Se lasă batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera. Cine
seamănă în firea lui cea lumească, va secera putrezirea; dar
cine în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică” (Gal 6, 7-8).
Este acesta un adevăr pe care ni-l arată şi firea. Multe fe-
luri de minuni s-au mai ivit în lume. Dar nu s-a ivit încă mi-
nunea ca cineva să semene neghină şi să secere grâu. Ceea ce
semeni, aceea vei secera. Cum vei trăi, aşa vei învia.
Iubitul meu! Bagă de seamă: cimitirul de lângă biserică
este un ogor. Este un ogor bisericesc în care fiecare ne semă-
năm sămânţa învierii. Unii seamănă grâu, alţii neghină. Şi fie-
care va secera ce a semănat.
Cine seamănă nelegiuire, nelegiuire va secera (Pld 22, 8).
Cel ce seamănă dreptate, dreptate va secera (Pld 11, 18). Cel
ce seamănă vânt, furtună va culege (Osea 8, 7). Cine seamănă
puţin, puţin va secera. Cine seamănă mult, mult va secera (II
Cor 9, 6). Cei ce ară fărădelegea şi seamănă nelegiuirea îi se-
ceră roadele (Prov 4, 8).
Cei ce seamănă cu lacrimi vor secera cu bucurie; cei ce
seamănă plângând se vor întoarce cu bucurie când îşi vor
strânge snopii (Ps 126, 5-6).
Cum stai tu, iubitul meu, cu ogorul tău din cimitir? Ce ai
semănat până acum în el? Fă-ţi tu singur socoteala!
14 Părintele IOSIF TRIFA

„Hristos a înviat din morţi!”

Acum toate de luminã şi viaţă s-au umplut
Şi totuşi în lumea de azi este atâta întuneric
şi atâta moarte sufletească!

Praznicul Învierii este praznicul vieţii. Estre praznicul de

biruinţă a vieţii asupra morţii. Din mormântul Învierii Domnu-
lui a ţâşnit biruinţa vieţii. Clopotele Învierii sunt un cântec de
biruinţă a vieţii asupra morţii.
Minunea Învierii s-a întâmplat primăvara. Aşa a orându-
it Domnul anotimpurilor. Acum primăvara şi firea ne predică
taina învierii. Iarna e biruită de primăvară. Moartea de viaţă.
Învie câmpul, învie florile, învie pomii… nimic nu mai poate
opri învierea firii.
Învierea Domnului – învierea cea duhovnicească a lumii
– a fost şi ea o primăvară cerească venită după o iarnă lungă,
lungă de îngheţ şi moarte sufletească. Iudeii au căutat prin min-
ciună să ţină mai departe primăvara şi viaţa în mormânt. Dar
viaţa a biruit. Nimic n-a mai putut împiedica biruinţa ei. Viaţa
a pus sub picioarele ei moartea, strigând triumfător: Unde îţi
este, o, moarte, boldul tău? (I Cor 15, 55)
Înţelegem, fireşte, prin aceasta, biruinţa noas­tră asupra
morţii celei sufleteşti. Moartea cea trupească a rămas în lume,
dar „acul” ei şi-a pierdut orice putere câtă vreme noi trăim în
învierea şi viaţa cea nouă care a ieşit din mormântul Învierii
Domnului.
La Învierea Domnului 15

Dar întrebarea cea mare tocmai aici rămâne: trăim noi

oare în biruinţa ce ne-a lăsat-o învierea asupra morţii? Trăieşte
lumea în biruinţa binelui asupra răului, în biruinţa luminii asu-
pra întunericului, în biruinţa morţii asupra vieţii?
Cred că e de prisos să mai răspund. „Acul” morţii îşi arată
puterea în toate părţile. Lumea e plină de o cumplită moarte
sufletească. E plină de cei ce trăiesc, dar sunt morţi (Apoc 3,
1). Lumea de azi e parcă un uriaş cimitir sufletesc. Clopote-
le învierii mai mult plâng pe cei „morţi” decât slăvesc pe cei
„vii” şi biruinţa învierii.

Iubitul meu! Praznicul Învierii trebuie să treacă prin sufletul

tău, prin viaţa ta. Să treci cu adevărat prin Praznicul Învierii în-
seamnă să mori cu Hristos şi să înviezi împreună cu El la o viaţă
nouă, precum aşa de frumos spune cântarea bisericească: „Ieri, cu
Tine, Hristoase, m‑am îngropat, azi mă ridic împreună cu Tine”.
16 Părintele IOSIF TRIFA

Dar poate, iubite cititorule, tu nu mă înţelegi. A muri şi a

învia cu Domnul este o învăţătură grea. Mă voi explica deci
mai pe larg.
În noi, în fiecare din noi, sunt doi oameni. „Omul nostru
cel dintâi e din pământ, iar al doilea e din cer” (I Cor 15, 47). În
grădina Edenului trăia la început „omul cel din cer”. Dar, prin
gustarea din „măr”, a biruit „omul cel din pământ”. Veacuri
de-a rândul a stăpânit – ca un tiran – omul cel din pământ.
Multe sforţări a făcut „omul cel din cer” să scape de această
tiranie, dar toate sforţările lui, sărmanul, erau zadarnice.
Domnul Iisus a venit şi S-a jertfit să ne scape de omul nos-
tru cel din pământ, căruia Ap. Pavel îi zice şi „omul cel vechi”,
„Adam cel vechi”. Pe acest om, Domnul Iisus l-a răstignit pe
crucea Golgotei şi l-a îngropat pentru totdeauna în mormântul
cel de piatră. Din mormântul învierii a ieşit biruitor omul cel
din cer, omul cel nou.
Iar acum urmează un lucru de mare preţ pentru noi.
Domnul Iisus ne-a dat şi nouă darul să trecem prin această
moarte şi înviere duhovnicească. El ne-a dat şi nouă darul şi
puterea să-l putem răstigni pe omul cel vechi din noi, împreună
cu păcatele lui (Rom 6, 6), ca să înviem în Domnul ca o făptură
nouă (II Cor 5, 17).
Întrebarea e acum: ai trecut tu prim moartea şi învierea
aceasta? Ai trecut tu prin moartea omului tău cel vechi şi în-
vierea celui nou? Se vede în faptele şi purtările tale adevărul
Învierii? Deci dacă aţi murit şi aţi înviat împreună cu Hristos,
omorâţi cele pământeşti: desfrânarea, pofta cea rea, mânia, iu-
ţimea, hula… (Col 3, 1-11).
Iubitul meu! În tine şi în mine trăiesc doi oameni: unul
din cer, altul din pământ. Şi să ştii un lucru: aceşti doi oa-
meni nu se înţeleg şi nici nu se pot înţelege (I Cor 2, 14),
pentru că unul este din cer şi făptuieşte cele ale cerului, iar
La Învierea Domnului 17

celălalt este din lume şi nu vrea să ştie decât de cele ale

lumii. Întrebarea e: care din aceşti doi oameni e mai tare?
Fii sincer cu tine însuţi şi judecă drept. Eu te rog să judeci
asupra ta acum când răsună clopotele Învierii. A cui biruinţă
o vestesc aceste clopote?
Biblia ne spune despre doi fraţi care nu s-au putut înţe-
lege: Cain şi Abel. Şi că pe urmă, Cain l-a omorât pe fratele
său Abel. Scumpul meu frate nemântuit, suflete nepăsător de
mântuirea ta! Ia seama că şi tu eşti într-o astfel de stare gro-
zavă. Şi în tine sunt doi fraţi: „fratele cel mai mare, născut
din femeie” (omul cel lumesc) şi „fratele cel mai mic”, născut
de sus (omul cel duhovnicesc). Şi mie mi se pare că fratele
tău cel mai mare l-a omorât pe cel mai mic. Dacă nu altcum,
apoi, desigur, l-ai omorât şi-l omori cu „foamea”. Omul tău
cel duhovnicesc moare de foame, pentru că tu nu-i dai mân-
care duhovnicească.
Răul din tine a omorât binele. Omul cel lumesc l-a omorât
pe cel duhovnicesc. Şi tu, fratele meu, nu te înspăimânţi de
acest „omor” sufletesc? Cain alerga îngrozit, şi tu stai liniştit?
Domnul tău te întreabă mereu: Caine, unde este fratele tău?…
Omule, unde este sufletul tău?… Unde-ţi este grija de sufletul
tău? Şi tu stai liniştit? Trezeşte-te, dragul meu, trezeşte-te până
nu-i prea târziu. Trezeşte-te îndată şi primeşte îndată darul în-
vierii, ca să poată învia în tine „Abel” cel mort şi să moară
„Cain” cel rău.
Iisuse Mântuitorule, Cel înviat din morţi! Fie-Ţi milă
de noi păcătoşii. Învie-ne cu viaţa şi Învierea Ta. Omoară cu
moartea Ta pe omul cel vechi din noi şi învie cu Învierea Ta pe
omul cel nou din noi. Îndură‑Te, bunule Doamne, de noi păcă-
toşii şi ne dă şi nouă lumină din lumina Ta, viaţă din viaţa Ta,
înviere din Învierea Ta, ca să trăim cu Tine o viaţă nouă aici pe
pământ şi dincolo de mormânt.
18 Părintele IOSIF TRIFA

Mielul de Paşti. Câţi înţeleg însemnătatea

acestui miel?
În Praznicul Sf. Învieri e şi mieluţul de Paşti. Mie­­lul de
Paşti nu lipseşte nici din căsuţa celui mai umil creştin. Câţi
însă înţeleg însemnătatea acestui miel? Sunt atât de puţini
creştinii care îţi pot răspunde în toate corect ce înseamnă mie-
lul ce-l mâncăm de Paşti (un creştin îmi spunea că fără friptură
de miel nu „alu­necă” vinul).
Sunt atât de puţini creştinii care vor putea îndată răspunde
corect ce înseamnă „paştile” pe care le mâncăm la Paşti!
Despre Praznicul Paştilor, creştinii, de regulă, ştiu numai
atât că a înviat Domnul, dar în acest praznic mare şi sfânt sunt
puse toate învăţăturile şi tainele mântuirii sufleteşti. În el se
află şi jertfa Mielului.
Praznicul Învierii este şi praznicul Mielului, praznicul
aducerii-aminte că Mielul lui Dumnezeu a suferit pentru păca-
tele noastre şi prin sângele Lui am scăpat din robie la libertate
şi din moarte la viaţă.
Cea mai minunată icoană a Mielului pascal se află la
Ieşire, capitolul 12: „Şi a zis Domnul către Moise: «Fiecare om
să ia un miel de fiecare casă şi să-l junghie. Şi să ia din sângele
lui şi să ungă amândoi stâlpii de la uşă şi pragul uşii caselor…
În noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lovi
pe toţi întâii născuţi din Egipt, de la om până la dobitoc… Şi
va fi sângele semn vouă pe casele în care veţi fi. Eu voi vedea
La Învierea Domnului 19

sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nici o

urgie»” (Ieşire 12, 1-13).

După această înştiinţare a Domnului, a venit peste Egipt

urgia cea mare a morţii. A urmat noaptea cea fioroasă când
moartea umblă din casă în casă. În fiecare casă de egiptean era
moarte; era plângere şi tânguire. Muriseră toţi cei întâi născuţi.
20 Părintele IOSIF TRIFA

Dar israelitenii erau liniştiţi. În acea noapte teribilă a mor-

ţii, casele lor erau apărate prin sângele mie­lului. Îndărătul uşi-
lor stropite cu sângele mielului, aveau o pace dulce şi scumpă.
Îndărătul uşilor era lumină şi viaţă.
Mielul care i-a apărat pe israeliteni de urgia mor­ţii este
icoana Mântuitorului… Este icoana „Mielului lui Dumnezeu,
Cel ce spre junghiere S-a adus” (Is 53). Ce icoană minuna-
tă a mântuirii este aceasta! Doar nicăieri în Scriptură nu este
o icoană mai minunată şi mai mult spunătoare decât aceasta.
Prin ea putem vedea toată taina cea mare şi sfântă a mântuirii
noastre prin sângele Mielului, prin jertfa cea mare şi sfântă a
Crucii.
Sângele mielului îi apăra pe israeliteni de sabia morţii.
Îngerul se uita numai la uşorii casei şi unde vedea sângele nu
intra cu sabia morţii.
Aceasta este jertfa cea mare şi scumpă a sângelui, ce ni
se dă nouă în dar. Aceasta este jertfa cea scumpă a scumpului
nostru Mântuitor Care ne scapă de moarte şi pieire sufletească.
Pentru păcatele noastre, sabia morţii şi pieirii sufleteşti ar tre-
bui să intre prin casele noastre şi prin sufletele noastre, dar ne
apără sângele Mielului.
Ah, ce scump şi preţios este sângele Mielului în faţa
Tatălui Ceresc! Prin Sângele acesta, Tatăl Ceresc nu vede pă-
catele noastre. Câţi însă ştiu preţui şi folosi acest dar mare şi
sfânt?
Fratele meu! Să ştii că toate sforţările şi opintelile tale să
scapi de patimi şi năravuri rele sunt şi vor fi zadarnice până
nu vei avea pe Mielul „Cel ce ridică păcatele lumii”. Ferice
de casa şi de sufletul unde se află Mielul. Acolo satana este în-
frânt. Acolo trăieşte un biruitor. Diavolul a fost înfrânt defini-
tiv prin Jertfa de pe Crucea Golgotei şi el poate fi şi azi înfrânt
numai prin „sângele Mielului”.
La Învierea Domnului 21

În timpul fioroasei nopţi din Egipt, în fiecare casă de egip-

tean era un mort. Unde era sânge de miel era viaţă, unde nu era
acest sânge era moarte.
Aşa e şi azi, scumpul meu cititor. Să ştiţi că oriunde nu-i
Jertfa cea sfântă a Mielului, acolo e moarte sufletească. Să
ştiţi că orice casă, orice suflet care n‑a aflat şi n-a primit Jertfa
Mielului stă sub judecata morţii.
O noapte fioroasă, o teribilă noapte sufletească s-a făcut
parcă şi în zilele noastre. O noapte plină de urgie şi de prăpăd
sufletesc şi de moarte sufletească, pentru că lumea nu-L cu-
noaşte şi nu-L primeşte pe Mielul lui Dumnezeu. Vai ce puţine
sunt casele şi sufletele cu „uşorii” stropiţi de sângele Mielului!
„Şi a zis Domnul către Moise: «Luna aceasta va fi pen-
tru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a
anului»” (Exod 12, 1-2). O, ce adânc înţeles sufletesc este şi
în această înştiinţare a lui Dumnezeu! Sângele mielului a fost
pentru israeliteni un hotar de via­ţă nouă. De la stropirea uşi-
lor cu sângele mielului, Domnul Dumnezeu începe a socoti o
lună nouă în viaţa şi-n istoria poporului Său. Timpul petrecut
lângă cuptoarele lui Faraon nu mai avea nici un preţ înaintea
lui Dum­nezeu.
Aşa e şi cu viaţa noastră, scumpul meu cititor. Via­ţa noas-
tră are preţ numai în lumina Mielului, numai în lumina răs-
cumpărării noastre prin sângele scumpului nostru Mântuitor.
Viaţa noastră începe numai de la această dată. Timpul petrecut
cu „cărămizile” şi „oale­le” diavolului Faraon – timpul petre-
cut în răutăţi şi nepăsare de cele sufleteşti – n-are nici un preţ
în ochii lui Dumnezeu. E un timp pierdut pentru noi… pier-
dut pentru Împărăţia lui Dumnezeu. O „lume nouă”, un „an
nou”, o viaţă nouă începe în viaţa noastră numai după primirea
Mielului, începe numai după ce ne-am stropit „uşorii” cu sân-
gele Mielului.
22 Părintele IOSIF TRIFA

E şi ziua învierii vieţii noastre celei sufleteşti, dăruite prin

moartea şi învierea Domnului. Însă vai, lumea e plină de moar-
te şi prăpăd sufletesc. La ultima plagă trimisă asupra egipteni-
lor, în fiecare casă era câte un mort. Dar azi, în atâtea şi atâtea
case nu este nici un „viu”, toţi sunt „morţi”. Viaţă şi lumină
sufletească e Praznicul Învierii! Câţi însă îl trăiesc şi îl petrec
în moarte şi întuneric…
Scumpii mei fraţi ostaşi şi toţi cei ce aveţi „uşorii” caselor
voastre sufleteşti stropiţi cu sângele Mielului – ajutaţi şi pe
alţii să-şi stropească viaţa cu acest sânge şi „semn” de viaţă şi
mântuire!

Mântuit prin jertfa unui mieluşel

În imaginea de mai jos se vede o întâmplare care aievea
a şi avut loc, în anul 1902, într-un orăşel din ţinutul Ruhr din
Germania.
Un muncitor lucra pe acoperişul unei clădiri. Deodată tre-
cătorii observară cu groază că muncitorul se clatină şi începe
a se prăbuşi.
– E pierdut! Strigară cu toţii. Muncitorul cădea de la o
mare înălţime.
– Vai mie, soţul meu!… Vai mie, copiii mei!… striga dez-
nădăjduită soţia lui.
Muncitorul cade pe pământ. Dar, o minune. În clipa urmă-
toare se ridică. Nu i se întâmplase nimic.
În timpul căderii, tocmai păştea pe lângă clădire o oaie
cu mieluşelul ei. Muncitorul cade cu spatele tocmai în spatele
mieluşelului. Mieluşelul se îndoaie, se frânge; sângele-i stro-
peşte pământul, dar îl apără pe cel căzut de o moarte sigură.
Trupuşorul lui se face o apărare moale, o pernă moale pentru
cel căzut. Fără aceas­tă apărare, cel căzut s-ar fi zdrobit, dar în
La Învierea Domnului 23

locu-i a fost zdrobit

mieluşelul. A scăpat
de la moarte prin
moartea unui mie-
luşel.
Ce icoană mi-
nunată este şi aceas-
ta pentru sărbătorile
Învierii! Să nu uităm
că Praznicul Învierii
este şi praznicul
Mielului. Să nu ui-
tăm că Mântuitorul
a fost înainte de
toate „Mielul lui
Dumnezeu, Cel care
a venit să ridice pă-
catele lumii” (In 1,
29) prin jertfa Sa.
Paştile – anafo-
ra – pe care le mân-
căm în Ziua Învierii închipuie pe Mielul Cel ce S-a jertfit pen-
tru noi şi învierea noastră la o via­ţă nouă.
Praznicul Învierii es­te praznicul Mielului, praz­nicul adu­
cerii-amin­te că Mielul lui Dumnezeu a murit pentru păcatele
noastre şi prin moar­tea Lui am scăpat din robie la libertate şi
din moarte la viaţă.
Alături de „Hris­tos a înviat!”, în Ziua Învierii ar trebui să
răsune şi cântarea „Slă­vit să fie Mielul!”, căci prin El şi jertfa
Lui am scăpat din moarte şi osândă.
Noi suntem în chipul muncitorului din Ruhr. Toţi suntem
într-o neîncetată alunecare şi prăbuşire în moar­te şi păcat. Ce
24 Părintele IOSIF TRIFA

s-ar alege de noi dacă dedesubtul căderii noastre n-ar fi Mielul

lui Dumnezeu, Cel care moare pentru noi şi ne scapă prin
moartea Lui?
Muncitorul scăpat putea să spună: „Eu am scăpat prin
moartea unui miel… Eu trăiesc prin moartea unui miel”.
Noi nu numai că putem
spune acest lucru, ci trebu-
ie să-l strigăm pe tot locul.
Să strigăm prin tot locul că
noi trăim prin jertfa şi sânge-
le Mielului. Slavă Ţie, Miel
preasfânt, amin şi de-a pururi
slavă Ţie, pentru acest dar
mare şi sfânt de care ne-ai în-
vrednicit.
Biblia ne spune că cetele
îngereşti Îl slăvesc neîncetat
pe Mielul. „Şi cei douăzeci şi
patru de bătrâni s‑au aruncat
la pământ înaintea Mielului
şi cântau o cântare nouă şi zi-
ceau: «Vrednic eşti Tu să iei
cartea şi să-i rupi peceţile; căci ai fost junghiat şi ai răscum-
părat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, pe toţi oamenii, din
orice seminţie, din orice limbă, de orice norod şi orice neam»”
(Apoc 4, 10-11; 5, 8-9).
Slavă Ţie, Miel preasfânt, că ne-ai răscumpărat şi pe noi
cu scump sângele Tău şi ne-ai făcut nouă „os­păţ”. Mântuirea
noastră este a Dumnezeului nostru Care şade pe scaunul de
domnie şi a Mielului… Amin, a Dumnezeului nostru să fie la-
uda, slava, înţelepciunea, cinstea, puterea şi tăria în vecii veci-
lor. Amin (Apoc 7, 10-12).
La Învierea Domnului 25

Cum vei muri, aşa vei învia

Praznicul Învierii ne aduce şi vestea de bucurie că vom
învia din morţi. Că moartea şi-a pierdut puterea. Că din moarte
vom trece la viaţă.
Dar în faţa acestei bucurii, Evanghelia ne pune vestea de
îngrijorare că „unii vor învia spre viaţă, iar alţii spre osândă”
(In 5, 29).
Adică, cum vei trăi, aşa vei muri. Şi cum vei muri, aşa vei
învia. Dacă ai trăit o viaţă cuprinsă de grijile mântuirii, dacă
ai trăit o viaţă de dragoste faţă de Domnul şi de cele sufleteşti,
dacă ai trăit prin această lume suspinând după patria cerească,
vei învia la viaţa cea veşnică. Dar dacă ai trăit o viaţă pentru
lume, pentru plăcerile ei şi pentru cele trecătoare ale ei, vei
învia spre osândă.
E doar şi firesc să fie aşa. Căci, cum spune Sundar Singh:
treptat, treptat, omul ajunge încă din viaţa aceas­ta să stea în
atingere cu raiul sau cu iadul, după cum îl îndeamnă deprin-
derile lui, cele bune sau cele rele. În viaţa omului, raiul sau
iadul începe chiar aici pe pământ, după cum trăieşte el: pentru
cele sufleteşti sau pentru cele lumeşti. În acest înţeles zicea şi
Mântuitorul: Iată, împărăţia lui Dumnezeu (raiul) se află înlă-
untrul vostru” (Lc 17, 21).
Cum vei muri, aşa vei învia. Căci după moartea ta, se
continuă – în chipul cel mai desăvârşit – deprinderile ce le-ai
avut în viaţa aceasta. L-ai căutat cu dor pe Domnul Iisus aici
pe pământ? Îl vei afla deplin dincolo de mormânt. Ai um­blat
26 Părintele IOSIF TRIFA

flămând după Cuvântul lui Dumnezeu şi după hrană duhovni-

cească? Vei avea dincolo „ospă­ţul” şi masa plină. Ai iubit cân-
tările duhovniceşti? Vei auzi dincolo cântările cele îngereşti.

Dar dacă ai iubit lumea şi ale ei, cum ai putea aştepta să

învii pentru rai, pentru o lume cu care nu te-ai ocupat şi pe care
n-ai iubit-o? Cu gusturile ce le-ai avut în lumea asta vei trece
acolo unde ţi-e locul. Căci doar nu vei aştepta ca mormântul
să-ţi schimbe firea cea rea pe care ai avut-o în viaţă.
Deci, dragul meu, nu uita: cum vei trăi, aşa vei mu­ri. Şi
cum vei muri, aşa vei învia.
La Învierea Domnului 27

Câteva învăţături
din Evan­ghelia din ziua de Paşti
Iar câţi L-au primit pe El, le-a dat lor
dreptul să se facă fiii lui Dumnezeu (In 1, 12).

Cât de măreaţă este Evanghelia din ziua de Paşti! „La în-

ceput era Cuvântul”… Dar cât de puţini sunt acei care pricep
înţelesul ei cel adânc!
Evanghelia din ziua de Paşti stă alături de evanghelia fa-
cerii lumii, din capul Bibliei: „La început a făcut Dumnezeu
cerul şi pământul”. Căci în ambele este vorba despre facerea
lumii. În cea dintâi este vorba despre facerea lumii celei vă-
zute. Iar în a doua, în evanghelia din ziua de Paşti, este vorba
despre facerea din nou a lumii, a celei sufleteşti, pe care o stri-
case păcatul lui Adam.
Pentru omenirea cea căzută în păcat şi pierire, „S‑a făcut
trup Cuvântul lui Dumnezeu”, adică a luat chip de om Iisus, Fiul
lui Dumnezeu. Şi S-a coborât la noi, a suferit pentru noi, S-a
răstignit şi a murit pentru noi şi – prin jertfa aceasta – ne-a redat
iarăşi lui Dumnezeu, dându-ne iarăşi dreptul de a fi şi a ne numi
copiii Lui. Coborându-Se la noi, Fiul lui Dumnezeu ne-a lăsat
lumina, ne-a lăsat darul, ne-a lăsat adevărul, ne-a lăsat via­ţa.
Dar aceasta este încă numai istoria mântuirii noastre. Este
numai cea ce a făcut Dumnezeu pentru mântuirea noastră.
Mântuirea înseamnă să intri în această istorie. Înseamnă să
răspunzi şi tu la ceea ce a făcut Dumnezeu pentru tine.
28 Părintele IOSIF TRIFA

Iar bunul Dumnezeu n-a cerul de la noi prea mult. Căci a

ştiut El că noi suntem aşa de slabi şi săraci. De la noi, bunul
Dumnezeu a cerut şi cere un singur lucru: să‑L primim pe Fiul
Său. Să primim ceea ce ne-a adus El: lumina, darul, adevă-
rul, viaţa. În acest înţeles spune evanghelia din ziua de Paşti:
„Şi câţi L-au primit pe el, le-a dat dreptul să se facă copiii lui
Dumnezeu”.
Ce mult spunătoare sunt aceste cuvinte! Fiul lui Dumnezeu
ne-a pus din nou în dreptul şi moştenirea de a fi copiii lui
Dumnezeu, din care drept ne scosese păcatul lui Adam. Dar în
dreptul acesta, spune Evanghelia, vor intra numai cei ce L-au
primit pe El.
Dragă cititorule! Nu uita! Începutul şi sfârşitul mântuirii
tale şi a mele stă în cuvintele din evanghelia de la Paşti: „şi câţi
L-au primit pe El”… A apuca mântuirea înseamnă să fii şi tu
între aceşti „câţiva”. Înseamnă să-L primeşti şi tu pe Hristos ca
pe un Mântuitor al tău, Care S-a răstignit pentru tine, pentru ca
să-ţi dea şi ţie putere şi dar să mori faţă de lume şi faţă de păcat
(Rom 6) şi să învii la o viaţă nouă în El. Şi să trăieşti o viaţă
nouă cu el, ca un copilaş al lui Dumnezeu. Cât de puţini sunt
însă aceşti „câţiva”! Cât de puţini sunt copiii lui Dumnezeu!
Iisus a venit în lume cu „lumina cea adevărată”. Dar evan-
ghelia de la Paşti ne spune că lumea pe Dânsul nu L-a cunoscut
şi nu L-a primit.
Aşa a fost atunci şi aşa e şi azi. Lumea urăşte şi azi „lumi-
na cea adevărată”. Îi place lumii un Paşte cu lumină multă, dar
lumea nu poate suferi „lumina cea adevărată” care vădeşte fap-
tele. Cât ce slobozi lumina Evangheliei peste scăderile omului,
acesta se supără.
Iar osânda aceasta este – şi azi ca şi pe vremea când a venit
Iisus – că lumina a venit în lume, dar oamenii iubiră mai mult
întunericul decât lumina, pentru că faptele lor sunt rele. Căci
La Învierea Domnului 29

oricine face rău urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se

vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină
(In 3, 19-21).
Cei care L-au primit pe Fiul lui Dumnezeu sunt fiii lumi-
nii. Iubesc lumina şi urăsc întunericul.

Şi câţi L-au primit pe Domnul, zice Evanghelia, le‑a dat

lor dreptul să se facă fiii lui Dumnezeu. Dar această primire
ne-a dat nouă nu numai dreptul, dar şi puterea să ne facem
copiii lui Dumnezeu. A-L primi cu adevărat pe Mântuitorul
înseamnă a primi dar şi putere. Înseamnă a primi darul de
biruitor.
30 Părintele IOSIF TRIFA

Din mormântul învierii, Domnul Iisus a înviat ca Biruitor.

Şi tuturor celor ce-L primesc pe Dânsul, El le dă darul de biru-
itori asupra patimilor şi păcatelor.
A spune în Tatăl nostru că eşti un fiu al lui Dumnezeu, e
foarte uşor. Dar acest lucru trebuie să se şi vadă în viaţa şi-n
faptele tale. Semnul copiilor lui Dumnezeu e tocmai biruinţa.
Câtă vreme păcatul te biruie, câtă vreme apleci adevărul în
faţa minciunii, câtă vreme apleci Evanghelia în faţa oamenilor,
câtă vreme te dai la rând cu toate modele lumii – în zadar spui
şi crezi că eşti un fiu al lui Dumnezeu.
Un copil al lui Dumnezeu este un luminător, un luptător
şi un biruitor.
Dragă cititorule! De ziua Învierii, fă-ţi tu singur socoata în
ce măsură L-ai primit pe Fiul lui Dumnezeu. Cât loc I-ai făcut
tu în casa ta, în inima ta, în vorbele tale şi-n faptele tale?… Cât
de mult te-ai răstignit şi ai murit împreună cu El faţă de lume şi
faţă de păcat? Şi cât de mult ai înviat împreună cu El la o viaţă
nouă, ca o „făptură nouă”?
În bilanţul acesta trebuie să-ţi afli bucuria Învierii.
La Învierea Domnului 31

La înviere, prin moartea

şi îngroparea noastră în Hristos
„Amin, amin zic vouă, dacă grăuntele
de grâu care a căzut pe pământ nu moare,
rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă
roadă” (In 12, 24-25).

Cât de simplu şi cât de adânc a lămurit Mântuitorul moar-

tea şi învierea Sa prin asemănarea grăuntelui de grâu! Cât de
simplu şi cât de adânc le-a arătat Apostolilor şi lumii întregi
pentru ce a trebuit să moară! Întocmai ca grăuntele de grâu, El
a trebuit să moară ca să dea altora viaţă.
Moartea, Jertfa Mântuitorului, este miezul creştinismului.
Moartea lui Hristos – zicea un vestit predicator – este viaţa
învăţăturii Sale.
Iisus Mântuitorul a învăţat timp de trei ani şi jumătate pe
pământ. Dar El putea să trăiască o viaţă întreagă. Şi ce lucruri
minunate ar fi putut face El pe pământ într-o viaţă întreagă!
Cu vraja cuvântului Său ar fi putut cutreiera întreg pământul
şi ar fi putut „sintetiza” învăţăturile Sale în sute de cărţi. Ar fi
putut strânge mii de învăţăcei în jurul Său. Ar fi putut răscoli
întreg pământul pentru Dumnezeu şi mântuire. Cu pilda vieţii
Sale, cu minunile Sale, cu predicile Sale, ar fi cucerit lumea.
Şi poate nici n-ar mai fi fost lipsă de dureroasa sângerare de pe
dealul Golgotei.
32 Părintele IOSIF TRIFA

Dar la toate aceste gânduri de ispită, Scripturile strigă într-

un glas că Fiul lui Dumnezeu trebuia să moară; numai moartea
Lui putea răscumpăra şi mântui omenirea. Şi Se ridică Însuşi
El, Domnul Hristos, spunând lămurit că grăuntele de grâu tre-
buia să intre în pământ ca să aducă roadă.
O! Dacă ar fi trăit Hristos o sută de ani, dacă ar fi trăit chiar
două-trei sute de ani… dacă ar fi colindat întreg pământul… dacă
ar fi lăsat sute de cărţi şi pilde neîntrecute de viaţă, totuşi, dacă El
n-ar fi murit pentru noi, lumea ar fi plină de moarte şi de morţi.
Nici un suflet n-ar fi gustat încă din viaţă. Căci viaţa cea duhov-
nicească ne-a venit prin moartea şi Jertfa Lui. Nici unul din noi
n-am fi înviat la o viaţă nouă dacă Hristos n-ar fi murit şi n-ar fi
înviat pentru noi. „Grăuntele” Cuvântului ne-a putut aduce roadă
de mântuire numai intrând în pământ şi „murind” pentru noi.
Acest adevăr ni-l arată Biblia pe toate paginile ei. Îl ve-
dem în chip deosebit la cele două faceri ale lumii.
Viaţa cea dintâi a venit în lume prin creaţiune. Dumnezeu
l-a făcut pe om cel dintâi, dar această creaţie s-a pierdut în
grădina Edenului.
A doua creaţie – cu Noe, al doilea Adam al omenirii – ne-a
venit printr-o moarte şi o înmormântare. Căci Noe a intrat în
corabie ca într-un mormânt. A trecut cu corabia prin valurile
morţii ca într-un fel de sicriu şi, când a ieşit afară, era un fel de
înviat la o viaţă nouă.
Acesta este şi azi drumul vieţii şi al mântuirii. Noi am murit
cu Hristos, ne-am îngropat cu El, am înviat cu El şi trăim cu El.
În afară de această moarte şi înviere cu Hristos nu este în
lume viaţă duhovnicească adevărată. Iar moartea şi îngroparea
noastră este să murim faţă de lume şi faţă de păcat. Fără aceas-
tă „moarte” şi „îngropare”, nu este „înviere”.
Începutul mântuirii este strigătul tare şi lămurit: să moară
omul nostru cel vechi! Să-l îngropăm pe omul cel vechi din
noi. În fiecare din noi trebuie să fie un „tribunal” care rosteşte
La Învierea Domnului 33

mereu o „sentinţă”, o „judecată aspră” fără drept de apel: la

moarte, cu tot ce mai este din omul cel vechi din noi!… Iar
această „judecată” o putem executa cu „grăuntele-Iisus”, Care
S-a pogorât în pământ să ne lase roadă de putere şi mântuire.
Noi trăim prin moartea şi învierea Domnului. Trăim prin „gră-
untele” care a intrat în pământ pentru noi şi ne-a lăsat „roadă”
de viaţă. Ne-a lăsat viaţa însăşi.
Dar grăuntele de grâu mai are şi o altă predică pentru noi.
Să ne îngropăm şi noi grâul vieţii noastre nu numai pentru noi,
ci şi pentru alţii.
34 Părintele IOSIF TRIFA

Pilda cu grăuntele, Mântuitorul a spus-o alături de cuvin-

tele: Cine-şi iubeşte viaţa, acela o va pierde; şi cine îşi urăşte
viaţa în lumea aceasta, acela o va câştiga în viaţa cea veşnică
(In 12, 25).
Trebuie să „pierzi” tot omenescul din tine dacă vrei să
„trăieşti”. Trebuie să „pierzi” totul şi să te predai Domnului
cu totul dacă vrei să trăieşti. Cela ce trăieşte numai pentru
sine, acela nu trăieşte. Acela e „grăuntele care rămâne singur”.
Acela a pierdut viaţa, a pierdut coroana.
Dacă însă trăieşti pentru Dumnezeu şi pentru alţii – atunci
ai aflat viaţa. Ai „pierdut” totul, dar ai aflat totul, ai aflat viaţa.
Iubitul meu, şi tu eşti un
„grăunte” de grâu. Nu te feri
să fii „aruncat” şi „semănat” în
pământ. Dimpotrivă, roagă-te
Domnului: Doamne, seamănă-
mă şi pe mine undeva… unde
Tu ştii că aş putea aduce ceva
roadă.
Să ne gândim mereu la cu-
vintele Aposolului Pavel: „Ce
seamănă omul, aceea va secera”. Cine seamănă în firea lui cea
lumească, va secera moartea; dar cine seamănă în Duhul, va
secera viaţa veşnică” (Gal 6, 7-8).
Iubitul meu, bagă de seamă: cimitirul de lângă biserică
este un ogor duhovnicesc în care fiecare ne semănăm sămân-
ţa învierii. Unii seamănă grâu, alţii neghină. Ferice de cei ce
au „semănat în această lume cu lacrimi, căci cu bucurie vor
secera”.
Ferice de cei ce „au semănat plângând, căci cu bucurie
îşi vor strânge snopii” în ziua cea mare a Învierii (Ps 126,
5-6).
La Învierea Domnului 35

Toţi vom învia, dar în douã tabere

Cei ce au făcut cele bune vor învia pen-
tru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia
pentru judecată (In 5, 29).

Ziua Învierii este ziua bucuriei. Prin învierea Dom­nului,

prin moartea şi învierea Lui, toţi am primit făgăduinţa şi darul
de a învia şi noi din morţi. Moartea nu ne va mai putea ţine în
mormânt. Scrie aşa de frumos despre aceasta Apostolul Pavel
la I Corin­teni, capitolul 15!
Toţi vom învia – aceasta e parola de bucurie a Paştilor.
Numai că parola aceasta aduce şi un cuvânt greu. Toţi vom
învia – dar în două tabere. Iar aceste două tabere le-a arătat
Însuşi Mântuitorul: „Amin, amin zic vouă că vine ceasul când
toţi cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu… şi
cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut
răul vor învia pentru judecată (In 5, 25-29). În una din aceste
două tabere vom fi şi noi – aşa după cum trăim în viaţa aceasta.
36 Părintele IOSIF TRIFA

Pentru cei ce trăiesc o viaţă fără Dumnezeu în lume, pen-

tru cei ce trăiesc în lume şi în desfătările ei, ziua Învierii ce
le-ar putea altceva aduce decât sinistra aducere-aminte că vor
învia pentru judecată? Clopotele Învierii la unii le cântă de
viaţă, la alţii de moarte.
Ferice de cel care trăieşte o viaţă cu Domnul. El va muri
în Domnul, va învia în Domnul şi va trăi cu El în vecii vecilor.
Amin.
La Învierea Domnului 37

Paştile „creştinilor” de azi

un „Hristos a înviat!” din fereastra unei bodegi
Imaginea de mai jos am văzut-o în fereastra unei bodegi,
a unei cârciumi în care se vinde şi de-ale mâncării. Şi cum am
văzut-o, îndată mi-am zis: Iată, aceasta este învierea creştinilor
de azi… Iată o icoană adevărată a praznicelor de azi.
38 Părintele IOSIF TRIFA

Mâncare şi băutură; petrecere şi chef – ăsta e praznicul

creştinilor de azi. Asta e bucuria Învierii.
Bodegarul cu fereastra încărcată a fost foarte sincer când
a aranjat un „Hristos a înviat!” cu mâncare şi băutură. Căci bu-
curia Învierii, ca şi a celorlalte praznice, răsună pe la cârciumi,
pe la chefuri şi beţii.
Despre creştinii cei dintâi nu citim nicăieri că s-ar fi îm-
bătat pe la praznice sau cu alte prilejuri. În schimb, citim că
trăiau veşnic în cealaltă beţie: în beţia cea dulce şi sfântă pe
care o face Duhul Sfânt. Îşi petreceau „în cântări de laudă şi în
cântări duhovniceşti” (Efes. 5, 19).
Ce cale lungă, lungă e de atunci până azi…
Când te apuci să trăieşti azi cum au trăit cei dintâi creştini,
îndată îţi sare lumea în cap, strigând că eşti „sectar”… că strici
datinile… că eşti un smintit…
Şi apoi ne mirăm de ce-i tot rău şi tot mai rău în lume.

O legendã despre ouăle roşii de Paşti

Despre ouăle roşii de la Paşti sunt multe legende. Zice-se
că cel dintâi Apostol căruia i Se arătase Hristos cel Înviat a fosr
Apostolul Andrei, pe care Domnul îndată l-a trimis să vestească
minunea Învierii.
Întâlnind apostolul o femeie ce mergea la târg cu un coş plin
cu ouă, îi zise:
– Femeie! A înviat Hristos! Du-te şi vesteşte şi tu pretutindeni
că a înviat din morţi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
– Nu pot crede o astfel de minune! răspunse femeia mirată.
Numai când ouăle din coşul meu s-ar face din­tr‑o dată roşii aş cre-
de în astfel de minuni.
– Ridică pânza de pe ouă şi priveşte! Îi zise Andrei.
Femeia ridică pânza şi, o, minune! Toate ouăle erau roşii ca
sângele.
La Învierea Domnului 39

Femeia căzu plângând în faţa apostolului şi cu rugăciune fier-

binte Îl mărturisi pe Hristos cel înviat din morţi.
Şi se zice că de atunci a rămas datina cu ouăle roşii de Paşti.
40 Părintele IOSIF TRIFA

O învăţătură despre înviere scrisă

sub puterea unui vis adus de la Ierusalim
În toamna anului 1925, am fost în pelerinaj la Ierusalim.
Ajuns în sfânta Cetate, am avut cea mai mare bucurie şi feri-
cire din viaţa mea pământească; am sărutat cu lacrimi fierbinţi
locul unde Domnul S-a îngropat pentru păcatele mele şi a învi-
at pentru viaţa mea şi mântuirea mea. M-am rugat şi am plâns
în acest loc cu un fior şi cu o simţire pe care nu le-am mai avut
în viaţa mea.
Era ziua primă a sosirii noastre. Seara am adormit cu su-
fletul copleşit de cele ce văzusem şi simţisem în Biserica Sf.
Mormânt. Atunci noaptea avusei un vis măreţ.
Mi se părea că sunt în clipele când Iosif cu Nico­dim şi
mironosiţele femei Îl petreceau pe Domnul la mormânt. Toţi
plângeau cu lacrimi amare, dar plânsul acesta era un fel de
plâns ce întrecea toate plânsurile pământului. Acolo, în urma
convoiului, mă vedeam şi eu cu plânsul şi lacrimile mele.
Plângeam şi eu, dar într-un fel ce întrece toate simţirile şi la-
crimile mele de azi. Mi se părea că văd distruse toate nădejdile
mântuirii mele. Mă vedeam şi mă simţeam nespus de părăsit şi
nenorocit. O ,noapte de cumplită deznădejde parcă se lăsa pes-
te sufletul meu. În gândul meu parcă vedeam destrămându-se
şi Oastea Domnului rămasă fără Conducător. Apăsat de aceas-
tă deznădejde, strigam şi eu: Doamne Dumnezeule, ai milă de
noi, nu ne părăsi, căci rămânem singuri şi ne biruie răutăţile…
La Învierea Domnului 41

Ne apropiam plângând de mormânt. Atunci mironosiţele

femei, ridicându-şi mâinile spre cer, strigară cu glas mare:
– Scoală-Te, Doamne Dumnezeule, nu ne părăsi!…
În aceste clipe, faţa Domnului, istovită de suferinţe şi du-
reri, începu a se înviora… Ochii Lui, plini de o nespusă bună-
tate şi dragoste, se deschiseră şi, întinzân­du-Şi mâinile în semn
de binecuvântare, zise:
– Nu vă temeţi. Iată, Eu cu voi sunt până la sfârşitul vea-
curilor…
În aceste clipe, simţii durerea din suflet schimbân­du-se
într-o bucurie nespus de dulce. Zguduirea acestei schimbări
mă trezi din somn şi puse capăt visului.
Am mai dormit trei nopţi în Ierusalim, dar n-am mai avut
nici un vis în legătură cu lucrurile mântuirii sufleteşti. N-am
mai avut nici de atunci încoace, cu toate că doream acest lu-
cru. Atunci, la început, n-am înţeles deplin acest vis. Aşteptam
altele, mai frumoase. Dar azi îmi dau seama ce înţeles adânc
este în visul acesta. El mă urmăreşte de ani de zile şi, pe zi ce
merge, înţelesul lui tot mai mare parcă se face. Un glas parcă
îmi spune mereu: „Iosife, gândeşte-te bine asupra visului ce
l-ai avut în Ierusalim”.
Eu văd în acest vis un înţeles mare şi pentru Praznicul
Învierii Domnului.
Bucuria Învierii nu este numai un Hristos Care a înviat
a treia zi şi S-a înălţat cu slavă la cer, unde şade de‑a dreapta
Tatălui, ci este mai ales un Hristos Care petrece cu noi. Eu
simt bucuria Învierii mai ales într-un Iisus viu, Care petrece
cu mine.
Cât timp am fost la şcoală, dascălii mi-au vorbit despre
un Iisus Hristos Care a trăit pe vremea lui August împăratul:
a învăţat frumos, a suferit, a murit şi a înviat a treia zi şi şade
de-a dreapta Tatălui. Mare folos sufletesc n-am avut din aceste
42 Părintele IOSIF TRIFA

lecţii. Acest Iisus nu era al meu. Era mai mult al istoriei; Îl

vedeam mai mult în lumina istoriei.
Mai târziu mi s-a spus şi mai multe lucruri despre Iisus
Hristos. În Teologie am învăţat pe larg, temeinic şi cu ştiinţă
despre toată viaţa şi învăţăturile lui Iisus Hristos. Dar nici din
această şcoală n-am ieşit cu un Hristos al meu. Eu L-am aflat
pe Domnul numai când El „S-a arătat mie” ca să mă încredin-
ţeze că este viu şi petrece cu mine. În izbeliştile şi furtunile
vieţii, Domnul mi S-a arătat mereu, şi azi, şi mâine, până în
clipa când am aflat că este viu, şi am strigat: „Domnul meu şi
Dumnezeul meu!”
Domnul mi S-a arătat mereu şi m-a încredinţat mereu des-
pre învierea Lui, până în clipa când am înţeles că El estre un
Iisus viu… Că El este un Mântuitor al meu… Că El bate la uşa
inimii mele şi vrea să petreacă cu mine.
Eu cred în Domnul Iisus nu pentru că mi se spune că este
aşa şi aşa şi că a făcut asta şi asta, ci pentru că eu însumi am
aflat că El lucrează şi face şi azi lucruri minunate în sufletul
şi-n viaţa noastră.
Eu cred în Învierea Domnului nu numai pentru dovezile
ce ni le aduce Scriptura şi natura, ci cred pentru că El Însuşi mi
„S-a arătat” şi m-a încredinţat că este viu şi lucrează în sufletul
meu. Bucuria Paştilor pentru mine nu este numai vestea că a
înviat Domnul. Ci este mai ales un Iisus viu, Care petrece cu
mine, vorbeşte cu mine, Se îngrijeşte de mine, mă sfătuieşte,
mă mustră, mă şi bate când trebuie… Un Iisus Ce are grijă de
mine ca de un copil al Lui.
Pentru mine, cuvintele Domnului: „Iată, Eu cu voi sunt…”,
îmi sunt tot atât de scumpe ca şi „Hristos a înviat!” Eu cred
într-un Iisus nespus de bun şi de scump nu pentru că îmi spune
Evanghelia acest lucru, ci pentru că am gustat eu însumi din
dulceaţa şi bucuriile unei vieţi trăite cu Domnul.
La Învierea Domnului 43

Undeva am citit despre un învăţat neamţ că a scris o carte

întreagă despre plug şi plugărie fără să fi văzut în viaţa lui
cândva vreun plug şi fără să fi ieşit cândva afară pe hotar la
plug. Culesese de prin cărţi toate amănuntele despre plug şi
plugărie, scrisese tot ce trebuie despre plug, dar el nu cunoştea
cântecul şi farmecul cel special al plugului. El nu cunoştea fio-
rul cel plăcut ce-l are plugul în răsăritul soarelui.
Sunt atâţia şi atâţia creştini care cunosc toată istoria şi viaţa
Mântuitorului. Ştiu tot anume cum S-a născut, ce a învăţat, cum
a murit, dar, vai, ei nu cunosc fiorul deosebit al acestei vieţi, ei
nu-L cunosc pe Mântuitorul şi nu trăiesc o viaţă cu El. Sunt atâ-
ţia şi atâţia învăţaţi mari în ştiinţele teologice. Ei ştiu în evreieşte
44 Părintele IOSIF TRIFA

şi greceşte toate Scripturile; ei cunosc toată istoria şi filozofia

Scripturilor, dar, vai, Duh nu este în gura lor şi în predica lor.
Ei nu pot mişca un suflet pentru Domnul, pentru că nu trăiesc o
viaţă cu Domnul, nu sunt dospiţi de duhul Evangheliei.
Eu nu cred numai într-un Iisus Hristos Care şade de-a
dreapta Tatălui, ci cred mai ales într-un Iisus care umblă şi
azi pe drumuri, din sat în sat, din oraş în oraş, de la suflet la
suflet. Eu cred într-un Iisus Care bate la uşa inimilor. Eu cred
într-un Iisus viu, Care bate la uşa inimii tale, dragă cititorule,
şi cere intrare în inima ta şi‑n viaţa ta. Eu cred într-un Iisus
Care vrea să fie al tău, vrea să petreacă în casa ta, vrea să vor-
bească cu tine, vrea să-ţi fie ajutor, sfătuitor, cârmuitor, stăpân
şi Mântuitor.
Bucuria Învierii tocmai aceasta trebuie să-ţi fie. Din mor-
mântul Golgotei, a înviat a treia zi un Mântuitor al tău, Care
vrea să petreacă cu tine până la sfârşitul vieţii tale.
De ani de zile mă urmăreşte visul ce l-am avut la Ierusalim.
Sub puterea acestui vis am scris aceste învăţături. Visul ce l-am
avut la Ierusalim îmi porunceşte parcă să strig în lume cuvinte-
le Domnului: Iată, Eu cu voi sunt, până la sfârşitul veacurilor
(Mt 28, 20).
Să-L primim pe El şi să trăim cu El, căci fără El nu putem
face nimic decât păcate şi răutăţi.
În dimineaţa Învierii, mironosiţele femei s-au întristat
foarte aflând mormântul gol. Un înger le-a mângâiat cu vestea
de bucurie că Iisus a înviat. Vestea îngerului este o veste scum-
pă, ce străbate şi azi pământul. Îngerul stă şi azi pe marginea
mormântului din Ierusalim şi vesteşte tuturor că Domnul a în-
viat, că El este viu… că El bate la uşa inimii noastre şi vrea să
petreacă între noi şi cu noi. Să-L primim pe Domnul, căci fără
primirea Lui, Învierea n-are nici un preţ pentru sufletul nostru.
Să-L primim pe El, căci fără de El nu putem face nimic
decât păcate.
La Învierea Domnului 45

O minunatã icoană a învierii sunt ouăle şi puişorii

Sufletul nostru, acoperit de coaja lutului, este asemeni
unui puişor ascuns în coaja unui ou. Puişorul trăieşte zile în-
tregi în coaja oului fără să vadă lumea. Lumea lui este mică,
cu hotarele cât oul.
Dacă printr-un mijloc oarecare puişorul dinăuntru ar afla
că dincolo de coaja lui se întinde o altă lume, nesfârşită, cu flori
de tot felul, cu ape şi coline fermecătoare, dacă i s-ar spune că
toate acele lucruri sunt frumoase şi că în această lume vieţuiesc
şi părinţii lui şi va locui şi el… Dacă i s-ar spune că va săpa şi
el odată din închisoarea oului şi va vedea toate aceste lucruri, el
n-ar înţelege nimic şi n-ar crede ceea ce i s-ar povesti.

Dacă i-aţi spune că într-o zi el va vedea cu ochii lui micuţi

toată lumea aceasta şi că va colinda în zbor cu plăpândele lui
aripi, el nu va crede; nici o dovadă nu l‑ar putea încredinţa.
Tot aşa, mulţi oameni nu cred în viaţa viitoare şi în
Dumnezeu, pentru că ei nu le pot vedea în timpul cât sunt şi ei
în învelişul de lut al trupului.
Închipuirea lor, ca şi aripile plăpânde ale puiului, nu se
poate avânta dincolo de graniţele judecăţii lor; ei nu pot vedea
cu ochi lor de tină lucrurile veşnice şi nestrică­cioase pe care
Dumnezeu le pregăteşte pentru mult iubiţii Săi fii din această
lume (In 14, 2-3).
46 Părintele IOSIF TRIFA

Dacă puiul din ou ar zice că nu mai este nimic afară de

coaja sa, mama lui iar răspunde:
– Ce vorbeşti tu, puişorul meu? Afară sunt munţi, flori şi
cerul albastru.
– Vorbeşti prostii, căci eu nu văd nimic din toate acestea,
ar răspunde puiul. Dar, îndată ce se sparge coaja, se poate în-
credinţa despre ceea ce i-a spus mama sa.
Şi noi suntem închişi în coaja lutului şi nu vedem cerul şi
iadul. Nu putem vedea lucrurile vieţii veşnice. Dar într-o zi,
coaja se va sparge şi atunci le vom vedea.
În clipa când lutul va cădea de pe sufletul lor, vor vedea
şi necredincioşii că este o altă lume şi o altă viaţă… Vor vedea
raiul şi iadul… Vor înţelege în ce nebunie mare au trăit cheltu-
indu-şi viaţa în desfătările lumii acesteia… Vor înţelege totul,
dar atunci va fi prea târziu… Prea târziu…

(Luată şi prelucrată din cartea lui Sundar Singh,

La picioarele Stăpânului meu, întocmită de Părintele
Iosif Trifa.)
La Învierea Domnului 47

Cuprins

Cuvânt înainte..........................................................................5
Hristos a înviat! – Un cântec de bucurie şi de biruinţă............7
I-au mântuit clopotele Învierii.....................................8
Minciunile de prin cimitire........................................10
Ogorul din cimitir..................................................................12
„Hristos a înviat din morţi!”..................................................14
Mielul de Paşti. Câţi înţeleg însemnătatea acestui miel?.......18
Mântuit prin jertfa unui mieluşel...............................22
Cum vei muri, aşa vei învia...................................................25
Câteva învăţături din Evan­ghelia din ziua de Paşti................27
La înviere, prin moartea şi îngroparea noastră în Hristos......31
Toţi vom învia, dar în douã tabere.........................................35
Paştile „creştinilor” de azi......................................................37
O legendã despre ouăle roşii de Paşti........................38
O învăţătură despre înviere... ................................................40
O minunatã icoană a învierii sunt ouăle şi puişorii......45