Sunteți pe pagina 1din 4

APARATUL CARDIOVASCULAR

Inimă

Inima sau cordul este organul reprezentativ al aparatului cardiovascular, ea fiind


situată în cutia toracică, în mediastin (spațiul dintre plămâni). Are un rol vital în
circulația sângelui și implicit în menținerea vieții.
1.1Nevertebrate

1.2Vertebrate

Evoluția inimii
Nevertebrate
Râma nu are de fapt „inimă”. La această specie apar cinci arce aortice care
deservesc acest rol.
Multe nevertebrate, precum bivalvele (scoicile), au un sistem circulator deschis,
unde sângele circulă liber prin cavitatea corporală. La aceste animale sângele este
de obicei colectat într-o serie de cavități specializate, de unde este îndreptat către
inimă și reeliberat în organism.
Vertebrate
Inimile peștilor sunt bicamerale: un atriu și un ventricul. La pești, sistemul este
format dintr-un singur circuit. Sângele trece prin branhii, apoi în organism, iar apoi
ajunge la inimă. Inima este unicul mușchi care se contractă ritmic, pe tot parcursul
vieții.
Amfibienii și reptilele (exceptând crocodilii) au inimă tricamerală, în care sângele
oxigenat de la plămâni și cel neoxigenat din organism intră prin atrii separate, și
este trimis prin valva spirală către vasul de sânge corespunzător - aorta pentru cel
oxigenat și artera pulmonară pentru cel neoxigenat. Valva spirală este esențială
pentru a reduce gradul de amestecare a celor două tipuri de sânge, permițând astfel
animalului o rată metabolică mai înaltă, o activitate mai intensă decât altfel.
Crocodilii, păsările și mamiferele dețin inimi cu patru camere complet separate.
Există astfel două „pompe”, una pentru atrii și una pentru ventricule. Se consideră
că inima tetracamerală a păsărilor a evoluat independent de cea a mamiferelor.
Anatomie
Inima este localizată la nivelul toracelui,în mediastinul mijlociu, o treime din
aceasta fiind localizată la dreapta față de linia mediană și două treimi fiind
localizate la stânga liniei mediene. Inima tuturor mamiferelor, are patru
camere: atriu drept și stâng; și ventricul drept și stâng.

Configurație extern
Are forma unei piramide triunghiulare, cu vârful orientat spre spațiul 5 intercostal,
spre înainte și la stânga, dimensiunea ei fiind aproximativ egală cu pumnul
individului. Prezintă:

 trei fețe: o față în raport cu scheletul toracic, o față în raport cu diafragmul și


o față în raport cu plămânii;
 trei margini: o margine dreaptă, o margine spre anterior și o margine spre
posterior;
 o bază;
 un vârf.
Fața sternocostală intră în raport cu sternul și coastele, iar la acest nivel se pot
identifica atriile (în porțiunea superioară) și ventriculii (în porțiunea inferioară).
Ventriculii sunt reprezentați mai bine de ventriculul drept la nivelul acestei fețe, cei
doi ventriculi, stâng și drept, fiind despărțiți de șanțul interventricular anterior. La
nivelul acestui șanț se pot identifica marea venă a inimii și artera descendentă
anterioară. Superior, ventriculul drept prezintă o prelungire ce poartă denumirea de
conul arterei pulmonare. Conul arterei pulmonare se continuă cu trunchiul arterei
pulmonare. Ventriculii sunt separați de atrii prin intermediul șanțului coronar.
Porțiunea atrială a feței sternocostale este acoperită în cea mai mare parte de artera
pulmonară și aortă. Șanțul coronar este străbătut în porțiunea dreaptă de către
artera coronară dreaptă și mica venă a cordului, iar în porțiunea stângă de artera
circumflexă alături de sinusul coronar. La nivelul bazei cordului se pot observa, pe
această față, două prelungiri ce poartă denumirea de auriculi sau urechiușe, stâng,
respectiv drept.
Fața diafragmatică sau inferioară este aproape orizontală și este reprezentată
preponderent de către ventriculul stâng, ventriculul drept reprezentând doar o
porțiune foarte mică. Cei doi ventriculi sunt despărțiți prin intermediul șanțului
interventricular posterior la nivelul căruia se identifică artera interventriculară
posterioară, ram din artera coronară dreaptă și vena coronară medie. La nivelul
feței diafragmatice se poate identifica crux cordis ce este reprezentată de intersecția
dintre șanțul coronar și șanțul interventricular.

Fața pulmonară este orientată spre posterior și la stânga și este reprezentată


preponderent de o porțiune din ventriculul stâng. Prezintă șanțul coronar stâng la
nivelul căruia putem identifica artera atrioventriculară stângă și marea venă
coronară. Acesta din urmă împarte fața pulmonară într-o porțiune atrială ce
corespunde atriului stâng, și o porțiune ventriculară ce corespunde ventriculului
stâng.
Marginea dreaptă este în raport direct cu pleura și cu fața medială a plămânului
drept. Marginile anterioară și posterioară nu sunt bine evidențiate. Vârful inimii
este reprezentat de vârful ventriculului stâng și este orientat în jos, înainte și la
stânga și poate fi identificat la nivelul spațiului V intercostal stâng, pe linia
medioclaviculară.
Baza are o poziție în sus, înapoi și spre dreapta, iar la nivelul ei se poate identifica
șanțul interatrial ce o împarte în două porțiuni și anume:

1. O porțiune stângă reprezentată de atriul stâng, împreună cu orificiile celor 4


vene pulmonare;
2. O porțiune dreaptă reprezentată de atriul drept, împreună cu cele două
orificii ale venelor cave superioară, respectiv inferioară.

Inima : 1. Atriu drept; 2. Atriu stâng; 3. Vena cavă superioară; 4.Aorta; 5. Arteră
pulmonară; 6. Venă pulmonară; 7. Valva mitrală; 8. Valva aortică; 9. Ventricul
stâng; 10. Ventricul drept; 11. Vena cavă inferioară; 12. Valva tricuspidă; 13.
Valva pulmonară.
Configurația internă
Inima este alcătuită din patru cavități și anume: 2 atrii și 2 ventricule. Structura
atriilor este ușor diferită de cea a ventriculilor, prezentând anumite caracteristici
generale:

 sunt alcătuite dintr-un perete mult mai subțire și mai neted decât al
ventriculilor;
 dimensiunile sunt mai reduse decât dimensiunile ventriculilor;
 la nivelul lor sângele ajunge prin intermediul venelor;
 fiecare prezintă câte un auricul stâng, respectiv drept;
 comunică cu ventriculii prin intermediul orificiilor atrioventriculare.
Structura ventriculilor prezintă de asemenea câteva caracteristici generale proprii și
anume: dimensiunile lor sunt semnificativ mai mari decât dimensiunile atriilor;
pereții sunt groși, neregulați, prezintă trabecule și cordaje tendinoase.

Inima este un organ musculos ai cărui pereți au trei părți:

1. miocard,
2. endocard,
3. epicard.
Conform ultimelor studii, inima se regenerează în proporție de cca. 50% pe
parcursul vieții. La 25 de ani inima se regenerează în proporție de cca.1% ajungând
la 75 de ani la un ritm de regenerare de 0,45%.

S-ar putea să vă placă și