HAVROȘECIKA CEA MITITICĂ(Mica Fărămica)

100. Крошечка—Хаврошечка
Kroshka—Khavroshechka

Știţi cu toţii că sunt pe lume oameni buni sau mai puţin buni, dar şi dintre aceia care nu se
tem de Dumnezeu şi nici în faţa fratelui lor nu se ruşinează. La nişte oameni ca aceştia a
nimerit Havroșecika cea Mititică. A rămas orfană de copilă şi a fost luată de nişte oameni ca
aceştia, care o hrăneau cu te miri ce, dar o istoveau cu treaba de dimineaţa până seara: ea
servea la masă, deretica prin casă şi dădea seamă pentru toţi şi pentru toate.
Stăpânii aveau trei fete de măritat. Pe cea mare o chema Odnoglazka (Un Ochi), pe cea
mijlocie Dvuglazka (Doi Ochi), iar pe cea mică Triglazka (Trei Ochi). Ele nu făceau nimic
altceva decât să stea la poartă şi să se uite pe uliţă, iar Havroșecika cea Mititică muncea în
locul lor: şi cosea, şi spăla, şi ţesea, dar niciodată nu auzea un cuvânt bun de la nimeni. O
durea că toţi o împungeau şi o înghionteau, dar de mângâiat nu se găsea nimeni s—o mângâie.
Havroșecika ieşea la câmp cu vaca, o îmbrăţişa, i se lipea de grumaz şi—i povestea cât de
greu îi este traiul:
—Măicuţă văcuţă, mă bat, mă ceartă, nu—mi dau pâine şi nu mă lasă nici măcar să plâng.
Pentru mâine mi—au dat cinci puduri de fire de tort şi mi—au poruncit să ţes pânza, s—o
albesc şi s—o netezesc.
Văcuţa îi răspunse:
—Intră pe o ureche de—a mea, ieşi pe cealaltă şi ai să vezi că toată treaba o să fie făcută!
Aşa s—a şi întâmplat. Când a ieşit frumoasa fată pe cealaltă ureche, treaba era terminată:
pânza era şi ţesută, şi albită, şi netezită. A dus pânza la mama vitregă, aceasta s—a uitat, a
mormăit ceva, a ascuns pânza în ladă şi i—a dat copilei şi mai multă treabă de făcut.
Havroșecika a venit din nou la văcuţă, i—a intrat pe o ureche, i—a ieşit pe cealaltă şi s—a
dus cu lucrul terminat la mama vitregă.
Bătrâna s—a mirat, a chemat—o pe Odnoglazka şi i—a zis:
—Fata mea cuminte şi harnică, fii tu cu băgare de seamă şi vezi cine o ajută pe orfană să
țeasă, să albească şi să netezească!
 Odnoglazka a plecat cu orfana în pădure, apoi la câmp şi a uitat de ce—i spusese mumă—
sa. Încălzită de soare, s—a întins pe iarbă, iar Havroşecika a murmurat:
—Dormi, ochiule! Dormi, ochiule!
Ochiul a adormit, iar în acest răstimp văcuţa a ţesut şi a albit pânza.
Maştera n—a aflat nimic şi a trimis—o pe Dvuglazka s—o urmărească pe orfană. Aceasta,
ca şi sora mai mare, s—a întins pe iarbă şi a apucat—o somnul, uitând de porunca mamei
sale. Havroşecika murmură:
—Dormi, ochiule, dormi! Dormi şi tu, al doilea ochi! Văcuţa iarăşi i—a ţesut, i—a albit şi i—
a netezit pânza.
 Bătrâna s—a făcut foc. A treia zi a trimis—o pe Triglazka, iar Havroşecikăi i—a dat şi mai
mult de lucru. Şi Triglazka, la fel ca şi surorile mai mari, s—a zbenguit cât s—a zbenguit şi s
—a întins pe iarbă. Havroşecika a început să cânte:
—Dormi, ochiule! Dormi şi tu, al doilea ochi!
Dar a uitat de cel de—al treilea ochi. Doi dintre ochii surorii vitrege au adormit, dar cel de
—al treilea, deschis, vedea tot: cum frumoasa fată a intrat pe—o ureche a vacii, a ieşit prin
cealaltă şi a strâns pânza. Tot ce a văzut Triglazka i—a povestit mumă—sii. Bătrâna s—a
bucurat. A doua zi i—a spus soţului:
—Taie vaca bălţată!
Bătrânul a încercat să se împotrivească:
—Ce—i cu tine, femeie? Ţi—ai pierdut minţile? Vaca e încă tânără, e bună!
—Tai—o şi gata!
 Bătrânul a început să—şi ascută cuţitele, iar Havroşecika a dat fuga la văcuţă:
—Măicuţă văcuţă! Vor să te taie!
—Tu, frumoasă fată, să nu mănânci din carnea mea! Să—mi aduni oasele într—o basma, să le
legi, să le sădeşti în grădină şi să le stropeşti în fiecare dimineaţă! Să nu mă uiţi!
Havroşecika a făcut cum i—a spus văcuţa: răbda de foame, dar carne de vacă nu punea în
gură, iar oasele le stropea în fiecare zi. Din ele a răsărit o minune de măr. De ramuri atârnau
mere zemoase, iar frunzele foşneau de parcă erau de mătase. Toţi cei care treceau pe lângă
livada bătrânilor se opreau şi se minunau.
 Într—o bună zi, când fetele se plimbau prin livadă, a trecut pe acolo un boier tânăr, bogat,
cu părul cârlionţat. A văzut merele şi le—a rugat pe fete:
—Frumoase fecioare, cea care îmi va aduce un măr, aceea se va mărita cu mine!
S—au repezit cele trei surori la mere, înghesuindu—se şi călcându—se în picioare. Când să
pună mâna pe ele, merele s—au ridicat sus, sus de tot. Fetele au vrut să le doboare, dar
frunzele le—au acoperit ochii. Cât s—au chinuit, cât s—au sucit şi s—au învârtit, s—au ales
doar cu mâinile zgâriate, dar mere n—au putut să rupă.
Când s—a apropiat Havroşecika, ramurile s—au aplecat şi au lăsat—o să rupă un măr. Fata
i—a dat mărul boierului, iar acesta s—a însurat cu ea.
Şi a început Havroşecika să trăiască în belşug şi să uite de necazuri.