CÂINELE CREDINCIOS ȘI LUPUL ISCUSIT

(poveste populară ucraineană)

66. Собака и дятел (Жил-был пёс (Серко))
Dog and catcher (Once upon a time there was a dog (Serko))
repovestire de Adriana Lăzărescu
Eroul e de toți respectat.

Un ţăran avea în gospodăria lui un câine foarte credincios, dar care îmbătrânise. Soţia lui l
—a sfătuit să—l alunge, căci nu le mai servea deloc ca paznic.
 Răguşise rău, de abia mai putea lătra, iar dinţi, ca să muşte pe nepoftiţi, puţini îi mai
rămăseseră.
Aşadar, câinele cel bătrân se trezi azvârlit în mijlocul drumului.
Mergând alene, ajunse pe înnoptate în pădure.
 Şi în pădure se întâlni cu un lup. În întuneric, lupul crezu că întâlnise vreun confrate, dar
întrebându—l ce e cu el pe acolo, la o oră atât de târzie, câinele îi istorisi păţania:
—Am îmbătrânit şi soţia ţăranului, la care am stat atâta amar de ani, i—a spus stăpânului că
nu mai sunt bun de nimic şi nu mai merit să—mi mai dea de mâncare.
—Lasă că te ajut eu, se grăbi cu răspunsul lupul. Unde sunt stăpânii tăi mâine dimineaţă ?
—De dimineaţă ies la câmp. Ei doi şi copilul cel mic, pe care—l lasă de obicei la marginea
câmpului, îi explică bătrânul câine.
—Ei bine, să vezi tu ce ispravă o să le facem. Eu le iau copilul cel mic şi ţi—l aduc ţie, iar tu
le arăţi credinţa ta mai departe, ducându—le copilul înapoi acasă. Astfel ei îşi vor da seama că
totuşi le mai poţi fi de folos şi de azi încolo şi nu te vor mai azvârli în stradă, rânji triumfător
lupul.
Zis şi făcut.
 Când le era ţăranilor disperarea mai mare că lupul le răpise copilul şi pesemne că—l şi
mistuise, iată—l pe bătrânul câine că apare gâfâind cu copilul în gură.
 Nu mai spun cât de mare le—a fost bucuria şi, după cum prevăzuse lupul, cu câtă dragoste l
—au mângâiat pe bătrânul animal credincios, vrând parcă să—şi ceară iertare de fapta lor
urâtă.
Trecură de atunci zile şi luni şi veni timpul ca ţăranul să—şi mărite fata lui mai mare.
 Pregătirile de nuntă se făceau la el acasă. Şi câinele se gândi că s—a ivit, poate, prilejul să
—i mulţumească lupului pentru că—l salvase în clipele lui grele.
 Şi, într—adevăr, îl povăţui să se strecoare, pe înnoptat, pe furiş, la ţăran acasă şi să se
pitească liniştit sub masa nuntaşilor,
că el, câinele, se va îngriji să—i dea acolo din toate bunătăţile de pe masă.
 Oaspeţii începură să simtă că fripturile dispăreau cam iute şi se repeziră să—i dea câte un
picior câinelui, bănuindu—l pe el, dar gazda se împotrivi, sărind în apărarea câinelui:
—Nouă ne—a făcut atâta bine, încât îi iertăm orice, din ziua în care ne—a adus acasă
copilaşul răpit de lup. Lăsaţi—l în pace !
 Îmbuibat însă de toate cu câte se înfrupta, lupul începu să urle de fericire, încât toţi invitaţii
o luară la fugă înspăimântaţi.
 Numai gazdele erau liniştite şi aşteptau ca bătrânul şi credinciosul lor câine să—i scape şi
de astă dată de lup, cum le scăpase atunci copilaşul.
 Şi, într—adevăr, sub ochii încrezători ai stăpânilor lui, câinele îl luă cu binişorul pe lup şi—
l scoase afară, fără să i se întâmple nici un rău nimănui.