DE CE L-A INDRAGIT CAINELE PE OM ?

Cu sute și sute de ani în urmă, un câine trăia în pădure alături de un urs. Ziua
mergeau împreună la vânătoare și se împăcau de minune, dar seara, când să meargă
la culcare, pe câine îl apuca câteodată lătratul; și azi așa, mâine așa, ursul îi spuse
că nu-l mai poate suferi din cauza schelălăielii lui. În cele din urmă, câinele
înțelese că nu mai era chip să trăiască sub același acoperiș cu ursul.
Întâlni o vulpe, îi istorisi necazul cu ursul și ea îl pofti să locuiască în vizuina ei.
Ziua, totul mergea strună: șiretenia vulpii și puterea câinelui îi făceau să vină acasă
încărcați de vânat. Dar, când să meargă la culcare, auzindu-l pe câine cum lătra,
vulpea îi spuse:
– Nu-i bine ce faci! Dacă te aude lupul sau tigrul vin glonț aici și ne ucid pe
amândoi!
Sătul și de cicăleala vulpii, câinele se gândi la un alt animal, mai mic decât el,
care să nu îndrăznească să-l bată la cap. Și, din întâmplare, în pădure îi ieși în cale
un iepure.
– Ce spui, iepuraș, ți-ar plăcea să vânăm împreună?, îl întreabă câinele cel voinic.
Onorat, iepurele îi răspunse pe nerăsuflate că ar fi fericit de asemenea tovărășie,
ziua și noaptea. A doua zi, merseră împreună la vânătoare. Lângă el, iepurele se
simțea parcă alt animal. Toate bune. Se ospătară în doi și petrecură clipe frumoase.
Dar, la culcare, când iepurele auzi ce tare latră câinele, o rupse la goană părăsindu-
și și casă și tot, de teamă că lătratul să nu atragă toate fiarele într-acolo.
Plictisit de toate animalele cu care încercase să-și ducă zilele, se opri într-o bună zi
la casa unui pădurar.
– Mă primești, bunule pădurar?, îl întrebă câinele șovăielnic și, ca să nu mai aibă
supărare, îl anunță că el e obișnuit să latre de câte ori are el poftă, când e fericit și
când e trist și mai ales, de câte ori simte că se apropie vreo vietate.
– Sunt tare bucuros că vrei să trăiești pe lângă casa mea! Ziua vom vâna împreună
și seara am să-ți pregătesc un culcuș minunat. Cât privește obiceiul tău de a lătra, e
un bine pentru mine, căci mă vei anunța de toți oaspeții care vor să ne viziteze și,
dacă-s buni, îi vom primi cu bunătate și dacă or fi răi, cu pușca.
– Rămân tot restul vieții cu tine, omule! Tu nu ești fricos, nici mofturos cum au
fost toți pe lângă care am trăit până acum, încheie câinele și se gudură fericit de
primirea pădurarului.