“Aşadar a fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nici nu s-ar povesti, un pui de

pisică abandonat (sau poate pierdut) la un colţ de stradă. Şi puiul din povestea
noastră era atât de mic… cam cât un ibric pitic. Încă încă mai sugea la mama lui și
încă nici să meargă nu știa prea bine. Iată-l aşadar singur, trist, flămând și
speriat, miaunând încetișor pe un petec de iarbă de la marginea drumului.

Au trecut pe acolo oameni mari, copii, câini, chiar și alte blănoase ca el. Nimeni
nu i-a auzit plânsul și nu i-a văzut supărarea. Pe când puiul nostru credea că nu
mai are vreo scăpare și că i se apropie sfârșitul, i s-a alăturat un șoricel puțin
mai mic decât el, despre care nu știa că ar putea fi cina și micul dejun.

Văzându-l flămând și slăbit de puteri, șoricelul i-a adus, așa cum a putut el,
picături de lapte de la ferma din apropiere. După ce l-a întremat puțin, l-a dus în
staulul vacilor și l-a învățat cum să-și procure singur hrana.

Cei doi au rămas la fermă și s-au împrietenit tare mult! Se jucau în fiecare zi,
își povesteau viața, supărările și bucuriile, împărțeau câte o bucată de brânză
scăpată de oameni din neatenție și grabă sau picături de ploaie care să le
potolească setea.

Locul acela era un Rai al animalelor: oi, capre, vaci, câini, pisici, păsăreturi,
toate conviețuiau împreună. Acolo, pisoiul din povestea noastră a cunoscut și alte
surate de-ale lui. Unele mai mari, altele mai mici, unele mai prietenoase, altele
mai ostile și puse pe harță. Chiar șoricelul l-a încurajat să-și facă prieteni
printre mieunătoare, deși el se ascundea temeinic de fiecare dată când apăreau prin
zonă.

Dar așa au început și intrigile, căci cine a mai văzut o pisică prietenă cu un
șoricel? Întreaga comunitate de blănoase s-a pus deci pe sabotat relația.

– Sunt convinsă că este un exemplar foarte suculent! spunea o mâță bătrână și cam
chioară.

– Cine nu își omoară dușmanul la timp, va muri de colții lui! proclama înțelept un
motan cam pămpălău.

– Am mai văzut noi din astea și știm că se termină întotdeauna prost! adăuga un
pisoi abia ieșit din pubertate.

Dar personajul nostru nu le da ascultare. Șoricelul îi salvase viața, îi dăduse

întotdeauna sfaturi bune, îi era întotdeauna alături necondiționat. Ce fel de
individ să fii să îți mânânci prietenii?

Așa că cei doi au continuat să se joace în fiecare zi, să își povestească viața,
supărările și bucuriile, să împartă câte o bucată de brânză scăpată de oameni din
neatenție și grabă sau picături de ploaie care să le potolească setea.

Iar eu am încălecat pe o șa și v-am spus povestea așa. V-a plăcut povestea mea?