BABA IAGA ŞI PIPERNICITUL

105. Баба—яга и Заморышек

Baba — Yaga and the Frost

Au fost odată un moş şi o babă care nu aveau copii. Ce n—au făcut, cât nu s—au închinat,
dar baba nu năştea şi pace! Într—o zi s—a dus moşul la pădure după ciuperci şi s—a întâlnit
în cale cu un bătrân.
—Eu ştiu ce ai în cap, îi spuse bătrânul. Tot la copii ţi—e gândul. Mergi prin sat şi adună de
la fiecare gospodărie câte un ou şi pune ouăle acelea sub o cloşcă. Ce—o să iasă ai să vezi şi
singur. Moşul s—a întors în sat. Aveau în sat patruzeci şi una de gospodării. A trecut pe la
fiecare poartă, a adunat ouăle şi le—a pus sub cloşcă. După două săptămâni, din acele ouă au
ieşit patruzeci de băieţei voinicei şi sănătoşi şi unul plăpând şi bolnăvicios.
 Moşul le—a dat câte un nume, numai pentru cel firav n—a găsit niciunul.
—Bine! zise moşul. Tu ai să fii Pipernicitul.
Creşteau copiii moşului şi ai babei într—o zi cât alţii într—un an. S—au făcut mari şi au
început să muncească şi să—şi ajute părinţii. Patruzeci de voinici trudeau la câmp, iar
Pipernicitul se învârtea pe lângă casă. A venit vremea cositului. Fraţii coseau iarba, o adunau
în stoguri, iar după vreo săptămână s—au întors în sat, au mâncat ce le—a dat Dumnezeu şi s
—au culcat. Moşul se uită la ei şi zise:
—Ei, tinereţe! Mănâncă mult, dorm buştean, dar la treabă nu se prea înfig.
—Întâi uită—te, tătucă, şi abia după aceea să vorbeşti, i—a spus Pipernicitul.
Moşul s—a îmbrăcat, s—a dus la fâneaţă şi a văzut că erau ridicate patruzeci de stoguri.
—Ei, aşa voinici mai zic şi eu! Câtă iarbă au cosit în numai o săptămână! Și au clădit—o în
stoguri!
A doua zi bătrânul s—a dus iar la fâneaţă să—şi bucure ochii privind la bogăţia lui. Când a
ajuns acolo, a văzut că lipsea unul dintre stoguri. S—a întors acasă şi le—a spus băieţilor:
—Ah, feţii mei! A dispărut un stog.
—Nu—i nimic, tătucă, îi răspunse Pipernicitul. Îl prindem noi pe hoţ. Dă—mi o sută de ruble
şi fac eu treaba asta!
A luat banii de la moş, s—a dus la fierar şi l—a întrebat:
—N—ai putea să—mi faci un lanţ cu care să înfăşor un om din cap până în picioare?
—Cum să nu ?!
—Fii cu băgare de seamă! Să—l faci trainic şi, dacă lanţul o să ţină, am să—ţi dau o sută de
ruble, iar dacă nu, munca ta va fi în zadar!
Fierarul i—a făcut un lanţ de fier. Pipernicitul l—a înfăşurat în jurul său, s—a umflat şi
lanţul s—a rupt. Fierarul a făcut altul, de două ori mai trainic. Pipernicitul l—a încercat, l—a
luat, i—a plătit fierarului şi a plecat să păzească fânul. S—a aşezat sub un stog şi s—a pus pe
aşteptat.
Chiar la miezul nopţii s—a burzuluit vremea, s—a învolburat marea şi din adâncurile ei a
apărut o iapă uriaşă, a alergat până la primul stog şi a început să mănânce fânul. Pipernicitul a
sărit, i—a pus lanţul în loc de căpăstru şi a încălecat pe ea. Iapa a început să se smucească, să
alerge pe dealuri şi prin văi, dar nu dovedea să—l doboare pe călăreţ. S—a oprit şi a zis:
—Bunule viteaz, dacă ai reuşit să mă supui, atunci ia în stăpânire mânjii mei.
 A alergat iapa la ţărmul mării şi a scos un nechezat puternic. Marea cea albastră s—a
învolburat şi au ieşit pe mal patruzeci şi unu de mânji, unul mai frumos decât celălalt. Puteai
să cutreieri lumea întreagă şi nu găseai alţii ca ei. Dimineaţa a auzit moşul în curte la el
nechezat şi tropot de copite. Nu înţelegea ce se întâmplă. Dar era fiul său, Pipernicitul, care
adusese o întreagă herghelie.
—Bună vreme, fraţilor! Acum fiecare dintre noi are câte un cal. Să mergem să ne alegem
miresele.
—Să mergem!
Părinţii i—au binecuvântat, iar fraţii au pornit la drum.

Au rătăcit vreme îndelungată prin lume. Unde să găsească atâtea mirese ? Doreau să facă
toate nunţile odată, nu pe rând, ca să nu se supere vreunul. Ce mamă se putea lăuda că are
patruzeci şi una de fete? Au ajuns vitejii peste trei mări şi trei ţări şi au văzut pe un munte
semeţ un palat din piatră albă, înconjurat de un zid înalt. La poartă erau nişte ţepe de fier.
Fraţii le—au numărat şi au văzut că sunt patruzeci şi unu. Şi—au priponit caii de ele şi au
intrat în curte. Le ieşi în întâmpinare Baba Iaga.
—Nepoftiţilor, cum de—aţi îndrăznit să vă priponiţi caii fără să cereţi învoire?
—Ce ţipi aşa, babo ? Mai întâi dă—ne de mâncare şi de băut, du—ne la baie şi abia după
aceea întreabă—ne ce căutăm.

Baba Iaga i—a hrănit, le—a dat să bea, i—a condus la baie, iar după aceea i—a întrebat:
—Spuneţi—mi, voinicilor, aveţi vreo treabă sau aţi fugit de ea?
—Cu treabă am venit, bunică!
—Şi ce treabă aveţi?
—Ne căutăm mirese.
—Am eu fete, a spus Baba Iaga.
Apoi s—a repezit în iatacuri şi a adus cu ea patruzeci şi una de fete. Fraţii s—au logodit cu
ele şi au început nunţile. Seara s—a dus Pipernicitul să—şi vadă calul. Acesta, cum l—a
văzut, i—a vorbit în grai omenesc:
—Fii cu băgare de seamă, stăpâne! Când vă duceţi la culcare cu tinerele neveste, îmbrăcaţi—
le în straiele voastre, iar voi puneţi—vi—le pe cele femeieşti, că de nu, vom pieri cu toţii.
Pipernicitul le—a spus fraţilor tot ce—i spusese calul. Şi—au îmbrăcat soţiile în straiele lor,
iar ei s—au înveşmântat în rochiile acestora şi s—au dus la culcare. Toţi au adormit, numai
Pipernicitul n—a închis un ochi. La miezul nopţii a strigat Baba Iaga cu glas îngrozitor:
—Hei, slugile mele credincioase, retezaţi capetele oaspeţilor nepoftiţi!
Au venit slugile şi au retezat capetele fetelor Babei Iaga. Pipernicitul şi—a trezit fraţii şi le
—a spus ce se întâmplase. Ei au luat capetele retezate şi le—au înfipt în ţepele de pe zid. Apoi
şi—au înşeuat caii şi au plecat în grabă.
Dimineaţa, când s—a trezit Baba Iaga şi s—a uitat pe geam, a văzut că pe zid erau înfipte
de jur—împrejur capetele fetelor ei şi s—a mâniat cumplit. A poruncit să i se aducă scutul de
foc, a încălecat şi a plecat în urmărirea fugarilor, pârjolind totul în calea ei, în toate cele patru
zări. Fraţii ar fi pierit cu toţii, dar Pipernicitul era grozav de isteţ: când au fugit, el a luat de la
Baba Iaga o batistă. A fluturat—o, şi în faţa lor s—a întins un pod peste marea cea albastră,
iar bunii viteji au trecut pe celălalt mal. Pipernicitul a fluturat batista în altă direcţie, podul a
dispărut, Baba Iaga a făcut cale întoarsă, iar fraţii au plecat spre casă fără alte griji.