Sunteți pe pagina 1din 8

Cuprins

Vulpea și cocorul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
Cei trei purceluși. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8
Iepurele și ariciul . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 16
Rățoiul cel urât . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20
Cocoșul și vulpea. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 39
Broasca guralivă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43
Scufița Roșie. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 47
Bufnița și corbul. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 55
Heidi, fetița munților . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58
Narcisa galbenă din Poiana-Verde. . . . . . . . . . . 68
O lume nouă. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 73
Lupii speriați. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 78
Peștișorul de aur. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88

3
Vulpea și cocorul

e povestește că odată, o vulpe s-a împri­e­­


tenit cu un cocor.
Într-o bună zi, ce i-a dat vulpii prin
cap? Și-a zis că trebuie să îl ospăteze pe jupânul
cocor, aşa că l-a invitat la ea acasă:
– Vino, drăguțule! Vino! Te vei simţi nemaipo-
menit de bine!
Cocorul nu s-a lăsat mult rugat şi s-a dus la
masă. Vulpea gătise nişte griș pe care l-a servit pe
farfurii întinse. Apoi, ea a început să mănânce liniș­
tită, zicându-i cocorului:
– Ia, mănâncă, drăguțule! serveşte-te, prietene,
am gătit chiar eu cu mânuţa mea.
Cocorul s-a chinuit cu ciocul lung în blid, a
ciocănit şi a tot ciocănit în vas, dar nu a fost chip să
apuce vreo firimitură. În schimb, vulpea hăpăia, lin-
gea de zor tot ce prindea. Așa că... în fața cocorului
4
nu a mai rămas nici fărâmă de griș. După ce a înfu-
lecat tot, vulpea s-a lins pe bot și a spus:
– Nu te supăra, dragă cocorule, dar nu mai am
nimic să îţi dau de mâncare.
– Ei, nu-i nimic, mulţumesc, cumătră, pentru
masă. Vino şi tu la mine în vizită. Chiar mâine
pof­tește, te invit.
A doua zi, vulpea s-a înfăţişat la casa cocoru-
lui, care a adus la masă o supă gustoasă.
Cocorul a turnat supa într-un clondir cu gâtul
lung şi îngust şi şi-a îndemnat prietena:
– Mănâncă, vulpițo, mănâncă. E supă bună! Eu
însumi am gătit-o, în cinstea dumitale.
Vulpea s-a tot învârtit în jurul urciorului acela,
i-a dat ocol când dintr-o parte, când din cealaltă, a
încercat să lingă şi să soarbă, dar nu s-a ales cu nicio
picătură. Vezi bine, botul nu-i încăpea în urcior. În
astă vreme, cocorul a sorbit cu ciocul său lung, şi a
tot sorbit, până când a isprăvit toată supa.
– Nu te supăra, cumătră, dar nu mai am nimic
altceva cu care să te servesc! a spus el după ce a
terminat de ospătat.
6
Vulpea era foarte supărată, căci gândise că va
mânca pentru toată săptămâna. Dar nu a avut ce
face, şi s-a întors acasă cu burta goală... Pe cât se
știe, de atunci s-a cam stricat prietenia dintre
cu­­mătra vulpe și cocor.

7
Cei trei purceluși

răiau odată, într-o pădure îndepărtată,


trei frați purceluşi.
Cât a fost vara de lungă, purceluşii s-au
zbenguit, s-au jucat prin iarba verde şi s-au bucurat
de căldura soarelui. De o vreme însă, soarele nu
mai încălzea cu aceeaşi putere, iar la poalele copa­
cilor se aşternuse un covor de frunze îngălbenite.
Sosise toamna peste pădure și poieni!
– E vremea să ne construim o căsuţă, a spus
într-o zi cel mai mic dintre purceluși. E toamnă
de-acum și nu peste multă vreme va veni frigul!
Dar fraţii lui nu aveau de gând să se apuce de
muncă. Continuau să se joace prin pădure.
– Mai avem destul timp până la iarnă – i-a
răspuns mijlociul în timp ce făcea o tumbă.
– Când va sosi gerul, îmi voi construi singur o
căsuţă – s-a lăudat și cel mai mare dintre ei.
8
– Cum vreţi, a mai adăugat cel mic. Eu, unul,
n-am de gând să aştept ninsoarea ca să mă apuc de
lucru! Şi a plecat.
Zilele treceau și se făcea tot mai frig. Însă, fra­
tele cel mare împreună cu mijlociul nu se îndurau
să se apuce de treabă. Umblau haihui prin pădure şi
trândăveau...
– Astăzi, doar astăzi ne mai jucăm, îşi spuneau
ei din când în când, de mâine ne apucăm de treabă.
Dar nu se ţineau niciodată de promisiune şi a
doua zi o luau de la capăt: se jucau, ţopăiau şi aler-
gau printre tufe.
Într-o dimineaţă însă, purceluşii au văzut că
băltoaca mare de lângă drum se acoperise cu o
pojghiţă de gheaţă. De-abia atunci, speriați că a venit
frigul peste ei, s-au apucat, în sfârşit, de construit.
Purcelușul cel mare era foarte leneș. Aşa că s-a
gândit că ar fi mult mai ușor și ar termina mai
repede dacă şi-ar ridica o căsuţă din paie. Fără să
ceară sfatul cuiva, s-a apucat de treabă. Spre seară,
coliba lui era gata.
Nu prea departe, fratele lui, mijlociul, îşi
con­s­truia şi el o căsuţă asemănătoare, dar din