Elaborarea metodică nr.

4
Tema: Examenul clinic al bolnavilor în secţia (cabinetul) de
chirurgie oro-maxilo- facială.

Întrebări de control:
1. Scopul esenţial al examenului clinic.

Examenul clinic în terapia buco-dentară urmărește depistarea cariilor dentare, a

complicațiilor lor pulpare, a leziunilor parodontale și a leziunilor mucoasei
bucale, pentru a stabili un diagnostic corect necesar aplicării unui tratament de
urgență sau stabilirii unui plan de tratament de durată al afecțiunilor cu caracter
cronic.
Datele culese se înscriu într-o fișă care are valoare medico-socială (ține
evidența tratamentului, urmărește eficiența sa în timp), valoare juridică,
științifică și administrativ-statistică. Pentru aceasta, fișa trebuie completată
corect, la toate rubricile sale atât la venirea pacientului în serviciu, cât și după
fiecare ședință de tratament.
Scopul examenului clinic: este stabilirea corectă a diagnosticului şi alcătuirea
unui plan de tratament adecvat.

2. Condiţiile deontologice şi de etică medicală în examinarea pacienţilor.

Discuţia medicului cu pacientul urmăreşte stabilirea unui raport de

încredere şi colaborare, crearea unui suport psiho-social.
Etica medicală se bazează pe principiile eticii generalumane şi are
elementele de datorie, onestitate, iubire de oameni etc., ce sunt mult mai
adânci decât în alte specialităţi.
 De aceea, medicul ideal are nevoie de procedeele şi calităţile tuturor
celorlalte profesii: „elocvenţă de orator, energie de luptător, fineţe de
diplomat, spiritualitatea unui detectiv sau avocat”.

3. Etapele examenului clinic al pacienţilor cu afecţiunilor OMF.

Anamneza
Examenul clinic loco-regional
Examenul clinic general
Investigațiile de laborator și examenele coplementare
Consultaţia altor specialişti (la necesitate)
Cercetări bibliografice

4. Stabilirea identităţii pacientului (datele de paşaport).

Prin interogatoriu se stabilește, în primul rând, identitatea bolnavului: numele

și prenumele, vârsta, sexul, starea civilă, ocupația și adresa.
Vârsta pacientului – trebuie cunoscută deoarece, în funcție de aceasta, pot fi
explicate unele aspecte ale evoluției îmbolnăvirii și pot fi indicate sau
contraindicate unele tratamente (ex. Amputația vitală sau coafajul indirect.

5. Examenul subiectiv. Anamneza. Metode. Avantaje, dezavantaje.

Examenul subiectiv: este acea parte a anamnezei ce se referă la organul

examinat şi cuprinde în special sindroamele specifice organului, modul lor de
instalare, evoluţie, tratamente anterioare
Anamneza – derivă de la cuvântul grecesc anamnesis = aducere aminte, și
reprezintă metoda de investigație clinică prin care medicul află din relatările
bolnavului starea de sănătate a acestuia, suferințele, precum și istoricul bolii și
antecedentele heredo-colaterale.
Cu ajutorul anamnezei obținem informații subiective – simptome, substratul
acuzelor bolnavului;
Prin examenul obiectiv se pun în evidență semne, manifestările obiective ale
bolii;
Investigațiile de laborator furnizează date despre starea locala și generală a
organismului.
Din analiza, interpretarea și sinteza diferitelor simptome, semne și date de
laborator se eleborează diagnosticul.
Există trei modalităţi de a lua anamneza:
Monologul (ascultarea): bolnavul relatează motivele prezentării la
medic şi este ascultat cu răbdare; medicul pune întrebări scurte,
clare pentru detalierea simptomelor
Dialogul: este un interogatoriu medic-bolnav; se pun întrebări
precise care urmăresc o anumită schemă
 Chestionarul (comunicarea în scris), poate fi completat acasă de
către pacient sau în sala de așteptare.
Anamneza se efectuează conform unui plan în etape:
date personale: sex, vârstă, domiciliu, profesie, stare civilă;
motivele internării: ordonate pe categorii de sisteme şi aparate;
antecedente heredocolaterale şi personale patologice şi
fiziologice;
condiţii de viaţă şi muncă: alimentaţia, locul de muncă, condiţii de
trai;
istoricul bolii: debutul bolii, simptomatologie, evoluţie, tratamente
urmate;

6. Acuzele principale cu care se adresează pacienţii cu afecţiuni OMF.

În linii generale, cele mai frecvente acuze ce-i fac pe pacienţi să se adreseze la
medic sunt:
Durerea;
Apariţia edemului;
Apariţia unor deformaţii;
Prezenţa defectelor cu tulburări funcţionale;
Tulburări generale şi altele.

7. Durerea. Definiţia. Tipurile, caracterul. Elementele principale ce

caracterizează durerea.

Durerea este manifestarea senzitivo-reacţională reprezentată de fenomenele psiho-

afective conştiente şi reacţiile somato-vegetative reflexe rezultate din acţiunea
stimulilor nocireceptivi asupra formaţiunilor receptoare algogene din întregul
organism.
Senzatia neplacuta care se manifesta sub diferite forme (arsura, intepatura, crampa,
greutate, intindere etc.) de intensitate si intindere variabile.
Tipuri -
Dupa sediul ei, dupa tipul ei, difuz sau localizat, dupa intensitatea ei, dupa
periodicitatea si caracterul ei: durerea poate fi pulsatila, batanta, zvacnitoare
(zvacniturile sunt caracteristice unei inflamatii), ca un fulger (atingere
nervoasa), poate avea o natura de crampa (atingere musculara) sau de colica
(atingere viscerala) etc. In unele cazuri, durerea este resimtita intr-o alta parte a
corpului decat cea in care se afla zona lezata sau traumatizata; atunci se
vorbeste de durere iradiata. Un alt tip de durere se refera la membrul fantoma;
ea este resimtita de aproximativ 65% dintre amputati
Bibliografie:
https://ru.scribd.com/document/129927681/EXAMENUL-CLINIC-doc
https://ru.scribd.com/presentation/233687889/1-2-Examenul-Clinic-Al-
Bolnavilor-OMF
https://chirurgieomfio.usmf.md/wp-
content/blogs.dir/109/files/sites/109/2017/09/C.-Burlibasa-Chirurgie-
OMF.pdf?
fbclid=IwAR2cRfo_2lhoQmmNqMEuAbStppGtT4gwb6U0Si5IZ-aStKxK-
t7zaQFhwHQ