Sunteți pe pagina 1din 3

PROCES-VERBAL

privind aducerea la cunoştinţă persoanei reţinute a drepturilor şi obligaţiilor bănuitului,


prezentarea explicaţiilor asupra lor şi înmânarea informaţiei în scris despre acestedrepturi
şi obligaţii

data întocmirii:
mun. Chişinău 02.01.2020

Ofițer de urmărire penală din cadrul Comisariatului de Poliție Ialoveni, municipiul Chișinău,
locotenent major de poliție Gurulea Mihaela, în conformitate cu prevederile art. 260,261 din
Codul de procedură penală, am întocmit prezentul proces-verbal despre faptul că astăzi de la ora
20 și 10 min. și până la ora 20 și 40 min. în Comisariatul de Poliție ( biroul nr.214), în prezența
apărătorului Jalba Ion, în temeiul art. 64 ai 167 din același Cod, au fost aduse la cunoștința
persoanei reținute Petrașco Natalia și i-au fost explicate drepturile și obligațiile prevăzute în art.
64 din Codul de procedură penală:

(1) Bănuitul are dreptul la apărare. Organul de urmărire penală îi asigură bănuitului posibilitatea
să-şi exercite dreptul la apărare prin toate mijloacele şi metodele care nu sînt interzise de lege.
 (2) Bănuitul, conform prevederilor prezentului cod, are dreptul:
 1) să ştie de ce este bănuit şi, în legătură cu aceasta, imediat după reţinere sau după ce i s-a adus
la cunoştinţă hotărîrea despre aplicarea măsurii preventive sau recunoaşterea în calitate de
bănuit, să fie informat în prezenţa apărătorului, în limba pe care o înţelege, despre conţinutul
bănuielii şi despre încadrarea juridică a faptelor infracţionale de săvîrşirea cărora este suspectat;
 2) imediat după reţinere sau după ce i s-a adus la cunoştinţă ordonanţa de recunoaştere a
persoanei în calitate de bănuit sau hotărîrea despre aplicarea măsurii preventive, să primească de
la persoana care l-a reţinut informaţie în scris despre drepturile de care dispune prin prezentul
articol, inclusiv dreptul de a tăcea şi de a nu mărturisi împotriva sa, precum şi să primească de la
organul de urmărire penală explicaţii asupra tuturor drepturilor sale;
 3) imediat după reţinere sau după ce i s-a adus la cunoştinţă hotărîrea de aplicare a măsurii
preventive ori de recunoaştere în calitate de bănuit, să primească de la organul de urmărire
penală copia de pe hotărîrea respectivă sau copia de pe procesul-verbal privitor la reţinerea sa;
 4) în caz de reţinere, să primească consultaţie juridică, în condiţii confidenţiale, din partea
apărătorului pînă la începutul primei audieri în calitate de bănuit;
 5) din momentul cînd i s-a adus la cunoştinţă actul procedural de recunoaştere în calitate de
bănuit, să aibă asistenţa unui apărător ales de el, iar dacă nu are mijloace de a plăti apărătorul, să
fie asistat în mod gratuit de către un avocat care acordă asistenţă juridică garantată de stat,
precum şi, în cazurile admise de lege, să renunţe la apărător şi să se apere el însuşi;
 6) să aibă întrevederi cu apărătorul său în condiţii confidenţiale, fără a se limita numărul şi
durata lor;
 7) dacă acceptă să fie audiat, la cererea sa, să fie audiat în prezenţa apărătorului;
 8) să recunoască fapta de săvîrşirea căreia este bănuit şi să încheie acordul de recunoaştere a
vinovăţiei;
 9) să accepte o procedură specială de urmărire penală şi de judecare a cauzei, în condiţiile
prevăzute de prezentul cod, în cazul recunoaşterii vinovăţiei;
 10) să facă declaraţii sau să refuze de a le face;
 11) să participe la efectuarea acţiunilor procesuale, de unul singur sau fiind asistat de apărător,
la solicitarea sa, ori să refuze de a participa la ele;
 12) să anunţe imediat, prin organul de urmărire penală, rudele sau o altă persoană, la propunerea
sa, despre faptul reţinerii şi locul deţinerii;
 13) să prezinte documente şi alte mijloace de probă pentru a fi anexate la dosarul penal;
 14) să ceară recuzarea persoanei care efectuează urmărirea penală, judecătorului de instrucţie,
interpretului, traducătorului;
 15) să înainteze cereri, inclusiv privind asistenţa medicală independentă;
 151) imediat după reţinere sau după ce i s-a adus la cunoştinţă hotărîrea de aplicare a măsurii
preventive, să aibă acces la examinare şi la asistenţă medicală independentă, inclusiv pe cont
propriu;
 16) să ia cunoştinţă de procesele-verbale ale acţiunilor procesuale efectuate cu participarea sa şi
să facă obiecţii asupra corectitudinii proceselor-verbale, precum şi să ceară completarea lor cu
circumstanţe care, în opinia sa, trebuie să fie menţionate;
 17) să fie informat de către organul de urmărire penală despre toate hotărîrile adoptate care se
referă la drepturile şi interesele sale, precum şi să primească, la solicitarea sa, copii de pe aceste
hotărîri;
 18) să facă obiecţii împotriva acţiunilor organului de urmărire penală şi să ceară includerea
obiecţiilor sale în procesul-verbal al acţiunii procesuale respective;
 19) să atace, în modul stabilit de lege, acţiunile şi hotărîrile organului de urmărire penală;
 20) să retragă orice plîngere ori cerere a sa sau depusă de către apărătorul său;
 21) să se împace cu partea vătămată;
 211) să apeleze la un mediator în condiţiile legii;
 22) să ceară şi să primească repararea prejudiciului cauzat de acţiunile nelegitime ale organului
de urmărire penală, ale procurorului sau ale instanţei;
 23) să fie reabilitat în cazul în care bănuiala nu a fost confirmată.
 (3) Exercitarea de către bănuit a drepturilor de care dispune sau renunţarea lui la aceste drepturi
nu poate fi interpretată în detrimentul lui şi nu poate avea consecinţe nefavorabile pentru el.
Bănuitul nu poartă răspundere pentru declaraţiile sale, cu excepţia cazurilor în care el face un
denunţ intenţionat fals că infracţiunea a fost săvîrşită de o persoană care, de fapt, nu a avut
atribuţie la săvîrşirea ei.
 (31) Examinarea corporală, precum şi prelevarea mostrelor de eliminări ale corpului sau a altor
mostre biologice de la bănuit fără acordul acestuia pot fi efectuate doar cu autorizarea
judecătorului de instrucţie. Aceste acţiuni nu pot fi întreprinse în locurile sau circumstanţele în
care există riscul traumatizării bănuitului sau riscul violării drepturilor omului.
 (4) Bănuitul are dreptul să facă declaraţii sau să refuze de a le face, atrăgîndu-i-se atenţia că
dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi nicio consecinţă defavorabilă, iar dacă va da declaraţii
acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa.
 (41) Bănuitul poartă răspundere pentru declaraţiile în care a făcut un denunţ intenţionat fals
precum că infracţiunea a fost săvîrşită de o persoană care nu a avut atribuţie la săvîrşirea ei şi
pentru declaraţiile false făcute sub jurămînt.
 (5) Bănuitul are şi alte drepturi şi obligaţii prevăzute de prezentul cod.
 (6) În conformitate cu prevederile prezentului cod, drepturile bănuitului minor se exercită şi de
către reprezentantul lui legal.

Persoana reţinută _____________ Petrașco Natalia


Apărător _______________ Jalba Ion

Ofiţer de urmărire penală, ____________ Gurulea Mihaela


Locotenent-major de poliţie

S-ar putea să vă placă și