Infractiunea de cumparare de influenta

Definiţia infracţiunii "cumpărare de influenţă "

Alin. 1 al art. 292 defineşte cumpărarea de influenţă ca fiind: "Promisiunea,

oferirea sau darea de bani ori alte foloase, pentru sine sau pentru altul, direct ori
indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă
asupra unui funcţionar public, pentru a-l determina pe acesta să îndeplinească, să
nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în
îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri,
se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor
drepturi".

Alin. 2: "Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca

organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta".

Alin. 3: "Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a
dat, dacă au fost date după denunţul prevăzut in alineatul precedent".

Alin. 4: "Banii, valorile sau orice alte bunuri date sau oferite sunt supuse
confiscării, iar dacă acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin
echivalent".

Această infracţiune este incriminată distinct prin art. 6¹ din Legea nr.
78/2000 însă nu poate fi tratată separat de infracţiunea de trafic de influenţă
deoarece reprezintă cea de-a doua componentă a infracţiunii bilaterale.

Incriminarea distinctă a acestei fapte a reprezentat o cerinţă impusă atât de

Convenţia penală privind corupţia adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1992, cât
şi de Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei adoptată la New York la 31

1
octombrie 2003. În acest sens, prin art.18 lit. a) din Convenţia Naţiunilor Unite se
prevede obligativitatea statelor semnatare de a adopta măsurile legislative necesare
pentru atribuirea caracterului de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite
cu intenţie, faptei de a promite, de a oferi ori de a da unui agent public sau oricărei
alte persoane, direct ori indirect, un folos necuvenit, cu scopul de a abuza de
influenţa sa reală, ori presupusă, în vederea obţinerii de la o autoritate publică a
statului parte a unui folos necuvenit pentru instigatorul iniţial al actului sau pentru
oricare altă persoană.

Condiţiile preexistente ale infracţiunii

Obiectul infracţiunii

Obiectul juridic special cuprinde acele relaţii din cadrul societăţii ce se

referă la activitatea desfăşurată în cadrul unităţilor publice sau private şi care
exclude orice posibilitate de a crea suspiciune în legătura cu corectitudinea
funcţionarului public sau persoanei care exercită permanent sau temporar, cu sau
fără remuneraţie o însărcinare de orice natură sau serviciu unei persoane fizice
dintre cele prevăzute la art. 175 alin (2) sau în cadrul oricărei persoane juridice.
Potrivit acestui articol, în legea penală, prin funcţionar se înţelege acel individ care
desfăşoară un serviciu public pe care trebuie să-l respecte în totalitate, fiind supus
controlului şi supravegherii, iar în caz de nerespectare fiind tras la răspundere.

Obiectul material- lipseşte, banii sau foloasele pretinse sau primite de

subiectul activ, nu sunt obiecte materiale ale infracţiunii, constituind simple lucruri
prin intermediul cărora se săvărşeşte infracţiunea.

Subiecţii infracţiunii

Subiectul activ al infracţiunii de cumpărare de influenţă poate fi orice

persoană care beneficiază de toate atuurile pentru a influenţa sau a lăsa să creadă
că poate face lucrul acesta asupra unei persoane, în scopul săvârşirii,

2
neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii executării şi realizării unui act din
îndatoririle sale sau unui act contrar acestor îndatoriri.

În cazul acestei infracţiuni participaţia penală este posibilă sub toate

formele, coautorat, instigare, complicitate, cu precizarea că, în cazul coautoratului,
toţi participanţii trebuie să aibă calitatea cerută de lege.

Există şi poibilitatea săvârşirii prin intermediar a infracţiunii de cumpărare

de influenţă, în acest caz, cumpărătorul fiind autor al infracţiunii şi nu instigator;
drept urmare, nu se poate afirma faptul că intermediarul ar fi fost instigat de către
cumpărator. În realitate, deşi intermediarul săvârşeşte acţiunea prevăzută în textul
de incriminare, de exemplu darea de bani sau de alte foloase, efectuând această
activitate ca un act de înlesnire a activităţii cumpărătorului de influenţă, poate fi
considerat doar complice la această infracţiune.

Cumpărarea de influenţă prin intermediar nu poate fi considerată

infracţiune dacă acţiunea se opreşte la intermediar, ci doar dacă promisiunea,
oferta şi foloasele ajung la traficant.

Acţiunea de mijlocire între cumpărătorul şi vânzătorul de influenţă pe care

o desfăşoară intermediarul va constitui, după caz, complicitate la cumpărarea de
influenţă sau la vânzarea de influenţă, după cum a înţeles să ajute prin acţiunile
sale pe cumpărătorul sau vânzătorul de influenţă.

Subiectul pasiv

Cumpărarea de influenţă este considerată atât o infracţiune în legătură cu

serviciul dar şi o infracţiune de corupţie. Aşadar, subiectul pasiv principal este
reprezentat de organul de stat, instituţia publică sau orice altă persoană juridică în
al cărei serviciu se găseşte funcţionarul public ori persoana prevăzută în art. 308
C.pen., pentru a cărui influenţare, făptuitorul promite, oferă sau dă bani ori alte
foloase.

3
 Subiectul pasiv secundar este reprezentat de persoanele menţionate anterior
în ale căror atribuţii de serviciu intră efectuarea unui act pentru care este real
interesată persoana căreia i se permite intervenţia şi asupra căreia fapta prezintă
suspiciune.

În varianta tip a acestei infracţiuni, subiectul pasiv secundar este reprezentat

de funcţionarul public a cărui influenţă este traficată. În varianta atenuată,
subiectul pasiv secundar este persoana care exercită, permanent sau temporar, cu
sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane
fizice dintre cele prevăzute în art. 175, alin. (2) C.pen. sau în cadrul oricărei
persoane juridice şi asupra căreia subiectul activ pretinde că are influenţă. Sfera
subiecţilor pasivi secundari se extinde şi în cazul infracţiunii de cumpărare de
influenţă asupra persoanelor prevăzute în art.1 din Legea nr. 78/2000 şi art. 294
C.pen.1.

Participaţia penală esteîntâlnită în toate modalităţile.

Coautoratul este posibil, însă, pentru a exista acestuia este necesar ca

subiectul activ să îndeplinească calitatea de funţionar sau funcţionar public, aşa
cum îi este solicitată şi autorului. Instigator şi complice pot fi orice persoană.

Coautoratul este considerat acea situaţie în care două sau mai multe
persoane contribuie nemijlocit la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală,
în baza unei voinţe commune, a unei legaturi subiective.

Instigator este considerat persoana care, cu intenţie, determină o altă

persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală, iar, potrivit art. 48 din
N.C.P, complicele este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod
la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

1
Alexandru Boroi, Drept penal. Parte specială conform Noului Cod Penal, Ediţia 2, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2014, pag. 456.
4
 În cazul acestei infracţiuni, relaţia infracţională nu presupune existenţa
cunoştinţei şi acceptul funcţionarului cu privire la acţiunea cumpărătorului de
influenţă. În situaţia în care funcţionarul, anterior efectuării sarcinii de serviciu a
acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani, persoana care transmite suma de
bani prin intermediul celui care pretinde că are influenţă asupra funcţionarului, nu
este autor al infracţiunii de cumpărare de influenţă, ci este autor al infracţiunii de
dare de mită, iar intermediarul este complice la infracţiunea de luare si dare de
mită, în condiţiile în care funcţionarul se face vinovat de infracţiunea de luare de
mită. Dacă o persoană oferă unui funcţionar o sumă de bani în vederea îndeplinirii
de către aceasta a unui act ce intră în atribuţiile sale de serviciu si totodata pentru a
interveni pe lângă un coleg de serviciu pentru ca acesta să realizeze un act contrar
atribuţiilor sale de serviciu, respectiva persoană comite două infracţiuni de dare de
mită şi de cumpărare de influenţă aflate în concurs.

Latura obiectivă

Elementul material

Elementul material al infracţiunii de cumpărare de influenţă este reprezentat

de promisiunea unei sume de bani sau a unui alt folos unei persoane care are
influenţă asupra cuiva sau doar lasă această impresie, pentru a interveni pe lângă
un funcţionar public sau pe langă o persoană prevăzută în art. 308 C.pen, dar şi în
darea sau oferirea de bani sau de alte foloase în scopul menţionat mai sus.

Elementul material poate fi săvârşit alternativ prin cele trei modalităţi, toate
fiind efectuate printr-o acţiune, ce constă în promisiunea, oferirea sau darea de
bani ori de alte foloase unui funcţionar public. Se poate observa că elementul
material al acestei infracţiuni poate fi săvârşit doar prin acţiune, spre deosebire de
infracţiunea de luare de mita al cărei element material se săvârşeşte şi prin
inacţiune sau omisiune.
5
 În ceea ce priveşte infracţiunile de dare de mită şi cea de cumpărare de
influenţă, analizând elementul material se observă că în cazul ambelor infracţiuni
acesta se săvârşeşte la momentul promisiunii, oferirii sau dării de bani ori alte
foloase funcţionarului, respectiv persoanei care are sau pretinde că are influenţă
asupra unui funcţionar.

Prin promisiune se înţelege aranjamentul, făgăduiala, obligaţia pe care şi-o

asumă o persoană faţă de un funcţionar, de a-i remite în viitor, într-o perioadă
determinată sau nedeterminată, o sumă de bani sau de alte foloase. Promisiunea
poate îmbrăca mai multe forme: poate fi făcută verbal sau în scris, expresă,
implicită ori abuzivă. Există ipoteza când foloasele care sunt promise
funcţionarului nu sunt determinate însă, şi în această situaţie, promisiunea trebuie
să fie serioasă şi nu vaga sau imposibil de realizat.

Petru ca elementul material să poată fi realizat, promisiunea, indiferent de

modul în care s-a realizat, trebuie să ajungă la cunoştinţa destinatarului însă, nu
este necesar ca acesta să şi înteleagă despre ce este vorba.

Un alt mod prin care poate fi realizat elementul material al cumpărării de

influenţă este oferirea. Prin aceasta se înţelege propunerea făcută funcţionarului de
a-i da bani sau alte foloase, însoţită de prezentarea acestora sau de punerea lor
efectivă la dispoziţia persoanei.

Oferta trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

- să fie precisă;

- să fie neechivocă;

- să se realizeze printr-o acţiune efectivă, reală;

- oferta să nu se limiteze la a fi o simplă intenţie;

6
 În cazul oferirii, nu trebuie îndeplinită vreo condiţie suplimentară, este
suficientă efectuarea ei de către persoana care săvârşeşte infracţiunea, nefiind
necesar ca oferta să fie şi primită.

Darea de bani sau de alte foloase constă în acţiunea de a înmâna şi a preda

celui de la care se cumpără influenţă aceste valori. Ea implică si acţiunea
corelativă de a le primi. Nu are importanţă dacă banii sau foloasele au fost date la
insistenţa funcţionarului sau din proprie iniţiativă.

Diferenţa dintre cumpărarea de influenţă şi infracţiunea de dare de mită este

aceea că dacă la darea de mită promisiunea, oferirea sau darea se fac pentru a
cumpăra îndeplinirea sau neîndeplinirea activităţii funcţionarului public sau
persoanei prevăzute în art. 308 C.pen, la cumpărarea de influenţă, aceste activităţi
sunt desfăşurate pentru a cumpăra influenţa unui terţ asupra activităţii
funcţionarului public sau persoanei prevăzute în art. 308 C.pen.

Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de cumpărare de influenţă

trebuie îndeplinite şi respectate anumite condiţii esenţiale, şi anume:

a) oricare dintre modalităţile de realizare a elementului material şi

anume promisiune, oferire sau dare să fie săvârşite ca urmare a
influenţei pe care vânzătorul de influenţă pretinde că o are asupra
unui funcţionar public sau persoană prevăzută în art. 308 C.pen;

b) acţiunea prin care se realizează elementul material trebuie să fie

efectuată de către autor pentru intervenţia traficantului pe lângă
un funcţionar public sau persoana prevăzută în art. 308 C.pen,
pentru a-l determina să îndeplinească, să nu îndeplinească, să
urgenteze ori să întârzie un act ce intră în atribuţiile sale de
serviciu, ori să facă un act contrar îndatoririlor sale;

7
 c) acţiunea ce constituie elementul material trebuie efectuată înainte
ca funcţionarul public sau persoana prevăzută în art. 308 C.pen pe
lângă care s-a promis că se va interveni să fi îndeplinit actul ce
intra în atribuţiunile sale de serviciu, sau cel mai târziu în timpul
îndeplinirii acestor atribuţii;

d) promisiunea, oferirea sau darea este necear să aibă ca obiect bani

sau alte foloase;

e) banii sau foloasele nu trebuie să fie datorate în mod legal

funcţionarului, adică să aibă caracter de retribuţie, ci este necesar
ca ele să fie necuvenite;

Urmarea socialmente periculoasă

Aceasta se concretizează prin naşterea unui pericol pentru îndeplinirea

îndatoririlor de serviciu de către funcţionarii publici şi implicit pentru autorităţile
şi instituţiile unde aceştia sunt angajaţi2.

Prin încercarea de cumpărare de influenţă sau prin coruperea efectivă a

funcţionarului, se împietează asupra probităţii acestuia.

Prin săvârşirea acţiunii ce caracterizează şi defineşte materialitatea

cumpărării de influenţă nu se produce un rezultat material, nu are loc o vătămare
materială sau o modificare a existenţei materiale ci, rezultatul faptei care constituie
elementul material al laturii obiective al acestei infracţiuni, constă întotdeauna în
starea de pericol creată pentru relaţiile sociale care formează obiectul juridic
special al acesteia şi de protecţie a legii penale.

2
D.Dolling, Rapport General, Revue international de droit penal, nr. 1-2/2003, pag. 23.
8
 În situaţia în care elementul material al laturii obiective se realizează prin
oferirea sau darea de bani sau de alte foloase materiale, există o urmare
socialmente periculoasă subsecventă ce constă in prejudiciul patrimonial pentru
cel care oferă banii sau foloasele materiale.

Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată

rezulta din materialitatea faptei. Aceasta întregeşte latura obiectivă a infracţiunii,
fiind puntea de legătură dintre cauză şi efect.

Latura subiectivă a infracţiunii

Infracţiunea de cumpărare de influenţă, sub aspectul laturii subiective, se

săvârşeşte cu intenţie directă, calificată prin scop. De aici rezultă că, săvârşind cu
intenţie una dintre acţiunile specifice cumpărării de influenţă, făptuitorul ştie că
banii sau foloasele pe care le promite, oferă sau le dă unui funcţionar nu se cuvin
de drept acestuia, ci este o retribuţie pentru a-l convinge pe acesta să
îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui
act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar
acestor îndatoriri.

Acţionând în acest mod, făptuitorul este conştient de reprezentarea

pericolului creat pentru desfăşurarea activităţii organizaţiilor de stat sau publice,
precum şi de inevitabilitatea producerii acestui rezultat.

Modalităţi şi sanctiuni

Forme- în cazul cumpărării de influenţă sunt ptezente acte pregătitoare dar

şi tentativa, acestea nefiind incriminate de lege. Actele pregătitoare şi tentativa

9
sunt asimilate faptei consumate. Asemănător dării de mită, tentativa nu este
pedepsită de lege.

Dintre acţiunile ce constituie elementul material al infracţiunii de

cumpărare de influenţă, promisiunea de bani sau de alte foloase reprezintă o
modalitate de pregătire a săvârşirii infracţiunii şi a cumpărării în mod concret şi
efectiv de influenţă, incrimat autonom ca infracţiune consumată.

Modalităţi- cumpărarea de influenţă poate fi săvârşită prin următoarele trei

modalităţi: promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase, modalităţi
analizate anterior la elementul material.

Infracţiunea consumată- consumarea infracţiunii cumpărarea de influenţă

are loc instantaneu, în momentul săvârşirii oricăreia dintre acţiunile tipice şi
anume promisiune, oferire sau dare de bani ori de alte foloase. Bunurile
patrimoniale sau nepatrimoniale primite de la cel condamnat trebuie să se confişte,
iar dacă acestea numai există, el va fi sancţionat prin echivalentul în bani al
acestora.

Sancţiuni- conform alin. (1) al art. 292, cumpărarea de influenţă se

pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Cauza de nepedepsire

Alin. (2) al art. 292 C.pen prevede faptul că făptuitorul nu se pedepseşte

dacă anunţă organele competente ( cele de urmărire penală)mai înainte ca acestea
să fi fost sesizate cu privire lacomiterea acelei fapte interzise de lege. Din acest
text nu se întelege clar cărui organ trebuie să fie adresat denunţul aşa cum o face
art. 6¹, alin. (2) din Legea nr. 78/2000, considerând că acesta trebuie adresat
organului de urmărire penală. Dacă, dintr-o eroare, denunţul este înaintat greşit, se
va trimite, pe cale administrativă, organului judiciar competent cu soluţionarea
acestuia.

10
 În situaţia în care cauza de nepedepsire este luată în considerare, soluţia
care se impune a fi luată este clasarea cauzei.

Restituirea banilor, valorilor sau a bunurilor

Conform alin. (3) al art. 292 C.pen, tot ceea ce s-a primit fără a se datora în
mod legal se restituie persoanei care le-a dat, doar dacă acestea au fost acordate
după denunţul prevăzut în alin. (2). De aici rezultă că, dacă banii, valorile sau
orice alte bunuri au fost date înaintea denunţerii, acestea nu se vor mai restitui, ci
se vor confisca.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că dispoziţiile art. 6¹, alin. (2) şi
alin. (4) din Legea nr. 78/2000 pivind nepedepsirea făptuitorului şi restituirea
banilor, valorilor sau oricăror altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii sunt
aplicabile doar infracţiunilor prevăzute de legea specială, însă cum acest text a fost
abrogat la intrarea în vigoare a noului Cod Penal, soluţia aceasta a rămas fără
suport legal3.

Confiscarea specială

Potrivit art. 292, alin (4) C. pen. Toate bunurile sau sumele de bani oferite
sunt supuse confiscării, iar dacă acestea numai pot fi restituite în starea iniţială, se
trece la confiscarea lor prin echivalent. Dacă infracţiunea s-a comis prin
promisiunea de a da bani, valori sau alte bunuri, nu se poate dispune confiscarea
sau obligarea la plata echivalentului, întrucât legea se referă numai la situaţia în
care aceste valori au fost date sau oferite4.

3
Vasile Păvăleanu, Drept penal special, Curs Universitar, Ed. Universul Juridic, pag. 358.
4
Ibidem, pag. 358.
11