Favorizarea faptuitorului

Infracțiunea de favorizare a făptuitorului este infracțiunea ce constă în ajutorul

moral sau material, în modalitate directă sau indirectă. dat unui făptuitor, fără a exista o
înțelegere existentă în înainte sau în timpul săvârșirii faptei prevăzute de legea penală, în
scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere
penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, astfel după cum ne este
edictat în art. 269 alin. (1) Noul Cod Penal.

Cu unele modificări de ordin terminologic și de conținut, favorizarea făptuitorului,

prevăzută în art 269 NCP, are corespondent în incriminarea cu denumirea marginală
”Favorizarea infractorului” din art. 264 CP 1969.

Ca și în vechiul Cod penal, favorizarea făptuitorului este infracțiunea subsecventă

care, în esență, se rezumă la ajutorul dat unei persoane ce a participat (ca autor, instigator
sau complice) la comitere unei fapte prevăzute de legea penală, fără o înțelegere
prealabilă.

Noul Cod Penal a renunțat la noțiunile de ”infracțiune” și ”infractor” din conținutul

denumirii marginale a infracțiunii, uzitându-le pe cele de ”faptă prevăzută de legea
penală” și de ”făptuitor”, deoarece bunul mers al cursului justiției poate fi afectat și prin
favorizarea comisă în legătură cu o faptă prevăzută de legea penală care însă nu întrunește
și celelalte trăsături esențiale ale infracțiunii (de pildă, în ipoteza în care se reține cauza de
neimputabilitate a iresponsabilității ori a erorii), pentru că întrunirea trăsăturilor esențiale
ale infracțiunii și a responsabilității penale se realizează în cadrul procesului penal și nu în
raport de aprecierea făcută de favorizator.

1.2 Conditii preexistente

Având în vedere definiția oferită de Noul Cod Penal asupra infracțiunii de favorizare
a făptuitorului, elementul material constă în ajutorul dat unui făptuitor, direct sau indirect,
în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la

1
răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, existând o
așa-numită favorizare personală.

O primă condiție preexistentă este reprezentată de comiterea unei fapte prevăzut de

legea penală, despre a cărei comitere favorizatorul să fi avut cunoștință. În cazul în care se
acordă ajutor în afara cunoașterii acestei circumstanțe, favorizatorul va beneficia de o
cauză de neimputabilitate (eroarea), întrucât în mintea sa nu s-a realizat nicio convingere
cu privire la posibilul ajutor acordat unui făptuitor, astfel că favorizatorul, deși va întruni
condițiile pentru comiterea infracțiunii, elementul subiectiv lipsește cu desăvârșire, fiind
înlăturată răspunderea penală.

Nu există condiții prerechizite cu privire la persoana făptuitorului și la calitatea

acestuia în comiterea infracțiunii. Astfel făptuitorul, a cărui favorizare se realizează, poate
avea calitatea de subiectiv activ nemijlocit al faptei prevăzute de legea penală (indiferent
de natura acesteia), complice sau instigator.

De asemenea, nu este necesar ca fapta tipică să fi fost consumată, aceasta putând

rămâne și în faza tentată, infracțiunea de favorizare subzistând și atunci când infracțiunea
nu este executată până la capăt.

Un lucru esențial cerut de legea penală pentru existența infracțiunii de favorizare a

făptuitorului este ca înțelegerea de a-l ajuta pe făptuitor să aibă loc după săvârșirea faptei
prevăzute de legea penală. În cazul existenței unei înțelegeri prealabile cu privire la
favorizarea făptuitorului, infracțiunea de favorizare a făptuitorului se transformă în
complicitate la infracțiunea săvârșită de cel favorizat, întrucât sub auspiciile normelor de
drept penal general cu privire la complicitate, aceasta presupune o înțelegere prealabilă
sau concomitentă de a se acorda ajutor înaintea, în timpul sau după săvârșirea unei fapte
prevăzute de legea penală.

”Fapta de a avertiza, prin intermediul telefonului, persoana care are calitatea de

complice la săvârșirea infracțiunii de luare de mită să părăsească locul unde urma să fie
surprinsă de organele judiciare în flagrant, primind suma de bani pretinsă ca mită,

2
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de favorizare a infractorului
(făptuitorului)”1.

După cum arată și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, elementul

esențial rămâne acela că nu trebuie să existe o înțelegere anterioară sau concomitentă
comiterii faptei între favorizator și cel favorizat, întrucât alterarea acestei circumstanțe
poate metamorfoza infracțiunea fie în complicitate la infracțiunea săvârșită de cel
favorizat, fie în tăinuire.

Un alt lucru esențial privitor la infracțiunea de favorizare a făptuitorului este acea

că are caracter subsidiar, fiind reținută numai dacă nu există alte incriminări speciale ale
favorizării (mărturie mincinoasă, înlesnirea evadării), întrucât gradul de pericol de social
al infracțiunii de favorizare a făptuitorului este mai redus în raport cu alte incriminări
speciale.

În acest sens, fapta unui martor de a da declarații necorespunzătoare în fața

organului judiciar, pentru a se zădărnici tragerea la răspunderea penală a unui făptuitor,
constituie numai infracțiunea de mărturie mincinoasă, neputându-se reține un concurs în
formă ideală între infracțiunea de favorizare a făptuitorului și cea de mărtuire mincinoasă.

În cazul în care elementele altei incriminări speciale nu sunt întrunite, fapta va

reprezenta infracțiunea de favorizare a făptuitorului. Astfel, fapta unui participant în
procesul penal (care nu are calitatea de martor, expert sau interpret) de a da declarații
necorespunzătoare în fața organului judiciar, pentru a zădărnici tragerea la răspunderea
penală a unui făptuitor, constituite infracțiunea de favorizare a făptuitorului, nu cea de fals
în declarații.

În acest sens a fost reținută și în pratica judiciară. Astfel, ”Fapta unei persoane
care, aflându-se în executarea unei pedepse privative de libertate cu durată mare,
sesizează organele de urmărire penală afirmând că este autorul unei anume infracțiuni, pe

1
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală. decizia nr. 1978/2009, Buletinul Jurisprudenție, 2009, p.
760.

3
care el nu o comisese, pentru a zădărnici urmărirea penală împotriva adevăraților vinovați,
pe care îi cunoștea, constituie infracțiunea de favorizare a infractorului (făptuitorului)”2.

1.3 Subiecții infracțiunii

Subiectul activ al infracțiunii de favorizare a făptuitorului poate fi orice persoană,

neexistând vreo calificare în acest sens, astfel că orice persoană fizică sau juridică care are
capacitate penală poate fi subiect activ la infracțiunii de favorizare a făptuitorului.

De asemenea, persoana vătămată3 ori avocatul suspectului sau inculpatului pot fi

subiecți activi nemijlociți ai infracțiunii de favorizare a făptuitorului.

Participanții la săvârșirea infracțiunii principale nu pot fi autori, complici sau

instigatori ai infracțiunii de favorizare a făptuitorului, intrucât din momentul participării la
infracțiunea principală (în formele descrise mai sus), acestora le este prezumat interesul
de a evita tragerea la răspundere penală. Această chestiune, intens dezbătută de doctrina,
își găsește explicația în faptul că din momentul săvârșirii unei fapte prevăzute de legea
penală, în calitate de autor, coautor, complice, instigator, acestora nu le mai pot fi
imputate acțiunile de evitare a răspunderii penale, întrucât elementul subiectiv cu privire
la infracțiunea principală privește și posibilele consecințe de natură penală pe care
infracțiunea principală le poate avea, astfel că săvârșirea unei infracțiuni absoarbe în mod
natural și favorizarea cu privire la fapta comisă.

Participația penală la infracțiunea de favorizare a făptuitorului este posibilă în toate

formele, coautorat, instigare, complicitate, nefiind o infracțiune susceptibilă de autor unic,
cum sunt infracțiunile comise cu intenție repentină.

Subiectul pasiv în cazul infracțiunii de favorizare a făptuitorului este statul, deoarece

infracțiunea de favorizare a făptuitorului privește relațiile sociale referitoare la înfăptuirea
actului de justiție. În cazul unui concurs de infracțiuni, în situația în care favorizatorul

2
Curtea de Apel București, Secția a II-a Penală, decizia nr. 216/1996, în C.P.J., 1996, p. 83
3
” În cazul persoanei vătămate este necesar ca acțiunea penală pentru fapta comisă de autor să poată fi pusă
în mișcare din oficiu, întrucât nedepunerea plângerii prealabile nu poate fi echivalată unui act de favorizare.
Deopotrivă, actele de favorizare pot fi comise după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.” M. Udroiu,
Sinteze și grile. Drept Penal. Partea Specială. Noul Cod Penal, Ed. C.H. Beck, Ediția a II-a, București, 2015, p.320.

4
comite și o altă infracțiune (de exemplu loviri și alte violențe sau un omor), va exista și un
subiect pasiv subsidiar, însă nu ca rezultat direct al infracțiunii de favorizare, ci ca un
subiect pasiv subsidiar al unei infracțiuni comise pentru înlesnirea săvârșirii infracțiunii
de favorizare a făptuitorului.

1.4 Continutul constitutiv

Conținutul constitutiv al oricărei infracțiuni este redat în definiția dată infracțiunii în

Codul Penal. Astfel infracțiunea de favorizare a făptuitorului este infracțiunea ce constă în
ajutorul material sau moral, direct sau indirect, dat unui făptuitor fără o înțelegere
prealabilă sau concomitentă cu săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, tragerii la
răspunderea penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate.

Continutul constitutiv al infracțiunii desemnează totalitatea condițiilor prevăzute de

legea penală, care trebuiesc îndeplinite, cu privire la actul de conduită interzis pe care le
îndeplinește făptuitorul ori care devin relevante prin săvârșirea acțiunii și/sau a inacțiunii
prevăzute de către acesta.

Continutul constitutiv este o componentă a conținutului juridic, având ca laturi

principale, latura obiectivă (fizică) cea care presupune manifestarea în planul realității a
anumitor acțiuni și/sau inacțiuni, și cea subiectivă (psihică) care constă în atitudinea
făptuitorului față de fapta comisă și față de rezultatele acesteia.

1.4.1 Latura obiectiva

Elementul material constă în ajutorul dat unui făptuitor, direct sau indirect, în
scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere
penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate (favorizare personală).

5
 Ajutorul (care poate consta într-o acțiune sau inacțiune) dat făptuitorului poate
interveni în tot cursul urmăririi penale (indiferent de calitatea făptuitorului, suspect sau
inculpat), în cursul procedurii de camera preliminară ori al judecății în primă instanță sau
în apel, ori după rămânerea definitivă a hotărârii.

În acest sens, norma penală ne oferă mai multe variante alternative de săvârșire a
infracțiunii de favorizare a făptuitorului.

În primul rând poate consta în ajutorul dat făptuitorului în cursul urmăririi penale,
nefiind necesară calitatea de suspect sau inculpat, prin ajutorul destinat eludării organelor
de cercetare penală sau în scopul împiedicării efectuării unui act de procedură necesar
pentru realizarea scopului cercetării penale. De exemplu, poate consta în ajutorul dat prin
ascunderea făptuitorului pentru a se evita ducerea la îndeplinire a mandatului de arestare
preventivă. Însă, conform aceleiași legi, ajutorul dat trebuie să provină din rezoluțiunea
infracțională a favorizatorului fără circumstanțierea acesteia de către o înțelegere
intervenită înainte sau în timpul comiterii faptei penale de către făptuitor.

În al doilea rând, o altă modalitate de săvârșire a infracțiunii de favorizare a

făptuitorului constă în ajutorul acordat în timpul procedurii de cameră preliminară. Un
bun exemplu în acest sens, este ascunderea făptuitorului pentru a se evita audierea
acestuia și posibila reținere, în cazul descoperirii unor noi detalii privitoare la faptă, care
să contravină scopului art. 203 din Codul de procedură penală, existând și probabilitatea
unei măsuri preventive.

În al treielea rând, ajutorul poate fi acordat cât timp procesul este în faza fondului
sau în faza apelului, cât și după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, fie prin
acordarea unui ajutor în forma părăsirii teritoriului național, pentru a se evita executarea
pedepsei privative de libertate. În cazul aplicării unei pedepse cu amenda făptuitorului,
favorizatorul poate acorda ajutor în modalitatea acordării de sfaturi și ajutor pentru
atingerea stării de insolvabilitate de către făptuitor pentru a se evita plata amenzii și a
despăgubirilor.

6
 Urmarea imediată a infracțiunii este creearea unei stări de pericol pentru
înfăptuirea justiției. Fiind o infracțiune de pericol, în cazul acesteia, starea de pericol
rezultă doar din producerea faptei nefiind necesară demonstrarea vreunui rezultat, cum
este cazul infracțiunilor de pericol.

Starea de pericol rezultă din atingerea relațiilor sociale privind înfăptuirea justiției,
organele judiciare fiind practic împiedicate a trage la răspundere făptuitorul infracțiunii
principale, creându-se o stare de pericol pentru întreaga societate. Un efect subsidiar al
infracțiunii de favorizare a făptuitorului este transmiterea unui mesaj de neîncredere în
organele judiciare ale statului, împiedicarea acestora la realizarea scopului pentru care au
fost instituite, transmițând un mesaj eronat cu privire la capacitățile acestora de a aduce în
fața justiției pe justițiabili, astfel îndemnând la comiterea de infracțiuni, întrucât tragerea
la răspundere penală este îngreunată, fiind greu realizabilă.

Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, întrucât prin ajutorul

acordat unui făptuitorul se stabilește cauzalitatea, relevând dorința favorizatorului de a
comite o faptă prevăzută de legea penală, prin împiedicarea sau îngreunarea acțiunilor
organelor judiciare cu privire la făptuitorul infracțiunii principale.

1.3.1 Latura subiectiva

Modalitatea subiectivă de comitere a faptei este reprezentată de comiterea faptei cu

intenție directă sau indirectă, infractorul trebuind să aiba reprezentarea faptei comise de
persoana favorizată și să prevadă și să urmarească favorizarea acesteia sau cel puțin să
accepte că prin activitatea sa îl favorizeaza pe făptuitor.

Dacă favorizarea se săvârsește în alte circumstanțe în care favorizatorul nu are

cunoștință de comiterea unei fapte penale, sau chiar dacă are cunoștință de comiterea unei
fapte prevăzute de legea penală este forțat sau împiedicat să acționeze în alt mod, pot fi

7
incidente în cauză anumite cauze de neimputabilitate (cum ar fi eroare, cazul fortuit sau
starea de necesitate sau constrângerea).

Pentru a exista favorizarea în forma prevăzută de legea penală, favorizatorul nu

numai că trebuie să cunoască comiterea unei fapte penale de către făptuitor, dar trebuie să
acționeze și în sensul ajutării acestuia pentru evitarea tragerii la răspunderea penală
aferentă comiterii faptei.

Astfel, favorizatorul trebuie să acționeze în scopul împiedicării sau îngreunării

cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspunderea penală, executării unei pedepse sau
măsuri privative de libertate.

Nu interesează sub aspectul existenței infracțiunii intenționate mobilul cu care a

fost săvârșită, aceasta putând fi avut în vedere de instanță la individualizarea pedepsei.

Infracțiunea de favorizare a făptuitorului nu este o infracțiune circumstanțiată de

existența unui mobil sau al unui scop anume, fiind suficientă doar comiterea faptei și
realizarea pericolului social cu privire la înfăptuirea justiției. În cazul existenței unui
anume mobil sau scop, acestea pot fi considerate ca circumstanțe judiciare, și pot fi avute
în vedere la stabilirea pedepsei (în sens pozitiv sau negativ), întrucât chiar dacă nu sunt
avute în vedere la existența infracțiunii de către legiuitor, mobilul și scopul pot releva
starea de periculozitate a infractorului precum și posibilitatea unei recidive viitoare a
acestuia.

Infracțiunea de favorizare a făptuitorului nu poate fi comisă din culpă, întrucât

scopul avut în vedere de legiuitor este comiterea acesteia cu intenție, avându-se în vedere
în primul rând rezoluția infracțională a favorizatorului și atitudinea psihică a acestuia cu
privire la făptuitor și fapta comisă de acesta.

În conformitate cu art. 74 Noul Cod Penal, stabilirea duratei ori a cuantumului

pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea
infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite;

8
 b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii;
d) motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit;
e) natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale
infractorului;
f) conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal;
g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În conformitate cu normele edictate de acest articol și având în vedere că mobilul și

scopul nu sunt necesare pentru existența infracțiunii, putem ajunge totuși la concluzia că
existența unui scop determinat (știința că pentru ajutorul acordat, chiar în lipsa unei
înțelegeri, făptuitorul va răsplati eforturile favorizatorului) sau a unui mobil anume
(dorința de răzbunare pe procurorul coordonator întrucât în trecut au existat anumite
divergențe) pot influența pedeapsa aplicată de judecător infractorului (având în vedere și
normele prevăzute la litera d) a art. 74 din Noul Cod Penal).

1.5 Formele infracțiunii

În ceea ce privește formele infracțiunii, actele de pregătire și tentativa sunt posibile,

dar nu sunt incriminate, întrucât în forma actelor pregătitoare sau a tentativei nu se
întrunesc elementele prevăzute de conținutul constitutiv al infracțiunii, pericolul social al
infracțiunii fiind extrem, nefiind adusă practic nicio atingere relațiilor sociale privitoare la
înfăptuirea justiției, întrucât nu există nicio înțelegere prealabilă între favorizator și
făptuitor.

În lipsa acestei înțelegeri, chiar daca condițiile privitoare la actele pregătitoare sau
tentativă ar fi îndeplinite, atitudinea făptuitorului și chiar circumstanțele privitoare la fapta
comisă nu sunt alterate în sensul negativ, actul justiției putând fi efectuat în aceeași
modalitate.

Consumarea infracțiunii are loc în momentul acordării ajutorului făptuitorului, chiar

dacă cercetările într-o cauză penală, tragerea la răspunderea penală, executarea unei
pedepse sau măsuri privative de libertate nu au fost efectiv împiedicate sau îngreunate.

9
Ceea ce este important este consumarea infracțiunii în oricare din formele ei și nu
rezultatul, întrucât pericolul pentru înfăptuirea este creat (doar prin posibiltatea existenței)
chiar dacă prin acțiunile judicioase ale organelor judiciare pericolul a fost înlăturat.

Infracțiunea poate fi săvârșită și în formă continuată, caz în care fapta se epuizează

la momentul realizării ultimului act de executare. În acest sens un bun exemplu, este
ajutorul acordat făptuitorului sub forma ascunderii acestuia în diverse locații diferite,
pentru a se evita descoperirea acestuia de către organele judiciare.

În conformitate cu art. 35 Noul Cod Penal, ”Infracțiunea este continuată când o

persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și
împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, în parte, conținutul
aceleiași infracțiuni”.

Având în vedere modalitatea de comitere a infracțiunii de favorizare a infractorului,

ne este relevat în mod clar că aceasta poate fi comisă în formă continuată, întrucât
favorizatorul poate comite acte de natură diferită (ajutor acordat în ipostaze multiple –
ascundere, ajutor financiar etc.), care sunt îndreptate împotriva aceluiași subiect pasiv
(statul reprezentat prin organele judiciare), la intervale diferite de timp (nefiind necesare o
comitere succesivă, fără diferențiere temporală).

În cazul comiterii infracțiunii sub formă continuată, în conformitate cu art. 36 alin.

(1) Noul Cod Penal, ”Infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de
lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani, în
cazul pedepsei cu închisorii, respectiv cu cel mult o treime în cazul pedepsei amenzii”.

Astfel în cazul săvârșirii infracțiunii de favorizare a făptuitorului în forma

continuată, instanța se va orienta către maximul special al pedepsei, iar în cazul în care,
reținând și celelalte aspecte esențiale ale comiterii faptei, va consider că nu este
îndestulător va putea majora acel maxim cu cel mult 3 ani.

10
1.6 Sanctiuni

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de favorizare a făptuitorului este

închisoarea de la 1 la 5 ani sau amenda.

Totuși, o regulă specială a fost instituită de către legiuitor cu privire la stabilirea

pedepsei pentru infractor. Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât
pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de autor (dacă fapta autorului a fost
consumată se va avea în vedere maximul special prevăzut de norma de incriminare, iar
dacă fapta autorului a rămas în stadiul tentativei se va avea în vedere maximul special al
pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, redus conform dispozițiilor
privind tratamentul sancționator al tentativei).

Astfel, se va avea în vedere pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de

autorul infracțiunii principale, și nu pedeapsa efectiv aplicată autorului infracțiunii
principale. Nu va conta dacă autorul infracțiunii principale va fi pedepsit cu amenda,
neexistând o normă prohibitivă în acest sens, pentru aplicarea unei pedepse cu închisoarea
pentru favorizator. Desigur, instanța la aprecierea pedepsei pentru favorizator va avea în
vedere și infracțiunea principală, pentru care favorizarea a fost efectuată, astfel că
pedeapsa stabilită va avea ca circumstanțiere și gravitatea faptei principale.

De asemenea, legea prevede și o cauza special de nepedepsire, redată de situația în

care favorizare este comisă de un membru de familie al făptuitorului favorizat, nu se
pedepsește.

În conformitate cu art. 177 Noul Cod Penal, prin membru de familie se înțelege:

a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copii acestora, precum și persoanele

devenite prin adopție, astfel de rude;
b) soțul;
c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți
și copii, în cazul în care conviețuiesc.

11
 În cazul în care fapta prevăzută de legea penală este săvârșită de mai mulți făptuitori,
cauza de nepedepsire se reține numai când favorizatorul are calitatea de membru de
familie cu toți infractorii.

În logica legii penale, relațiile de familie reprezintă un primat, astfel că faptele comise
de membrii de familie întru protejarea făptuitorilor/infractorilor sunt considerate ca
făcând parte din psihologia grupului de familie, fiind considerate astfel ”acțiuni
salvatoare” din punctul de vedere personal al membrilor de familie.

Încadrarea pedepsei prevăzute de lege între 1 și 5 ani dar și alternativa pedepsei cu

amenda prezintă importanță întrucât, pedeapsa este una destul de severă în raport cu fapta
comisă, contribuind la descurajarea acțiunilor de subminare a acțiunilor de aducere în fața
justiției de către organele judiciare pe justițiabili.

12