Sunteți pe pagina 1din 1

Piscureanu Laura

MRU, an I, grupa 2

➢ Care sunt clienții cheie ai companiei pentru care lucrați?

Un client cheie al organizației în care activez este reprezentat de grupurile vulnerabile


pentru care aceasta realizează proiecte prin care să le sprijine, în vedere obținerii unui acces cât
mai facil la servicii de sănătate. Tot clienți pot fi considerați și finanțatorii acestor proiecte
(structuri guvernamentale sau alte organizații private pentru profit), care sponsorizează proiectele
pe baza activităților îndeplinite din cadrul acestora, dar și partenerii principali ai proiectelor
cărora se subordonează.

➢ Cunoști anumite provocări sau nevoi cu care se confruntă?

O nevoie pe care organizația o are în acest moment este un număr mai mare de angajați
pentru ca proiectele să se desfășoare conform calendarelor prestabilite. Găsirea unor noi angajați,
păstrarea lor în interiorul organizației, dar și instruirea lor potrivit sarcinilor din fișele de post în
funcție de nivelul de calificare reprezintă provocări pe care le confruntă în acest moment. De
asemenea, contextual pandemic actual determină probleme, îngreunând anumite etape ale
proiectelor, (cum ar fi realizarea unor studii de teren sau activități ce presupune interacțiuni
frecvente între angajați și grupurile țintă) și necesitând o desfăsurarea activității de birou fie de
acasă, fie de la sediul stabil prin rotație, astfel încât să fie minimizate șansele de îmbolnăvire.

➢ Care este competiția principală pentru compania ta?

Competiția principală a organizației în care îmi desfășor activitatea este reprezentată de


alte organizații non-guvernamentale care realizează în primul rând programe de susținere a unor
grupuri vulnerabile în urma unor finanțări exterioare și mai ales organizațiile care efectuează
programe pentru facilitarea accesului la servicii de sănătate.

S-ar putea să vă placă și