Aparatul respirator.

Igiena

Dezvoltarea Importanta

La sfîrşitul lunii a cincia a dezvoltării intrauterine a fătului au loc mişcări respiratorii

slabe ale cutiei toracice la început mai rare, apoi mai frecvente – pînă la 30-40 pe minut.
Fatul se dezvoltă întrun mediu de apă şi nu de aer. De aceea în timpul mişcărilor
respiratorii în plămîni ba intră, ba iecantităţi mici de acest lichid. Importanţa acestor mişcări
constă, în primul rînd, în faptul că ele reprezintă un fel de antrenament necesar, pentru ca
plămînii să-şi poată îndeplini funcţia respiratorie chiar îndată după naştere. După taierea
cordonulu la nou-născut încetează pătrunderea oxigenului şi eliminarea bioxidului de
carbon. În cursul unui interval de timp scurt (de la cîteva secunde pînă la 1 minut) conţinutul
de bioxid de carbon în sînge se măreşte mult, iar conţinutul de oxygen scade. Excesul de
bioxid de carbon provoacă creşterea excitabilităţii centrului respirator; insuficienţa de
oxigen stimulează contractarea reflexă a muşchilor respiratorii.
La preşcolarii mari, ca şi la adulţi, în partea de jos cutia toracică este îngustată, la
nounăscut, dimpotrivă – este lăţită, iar marginea inferioară a sternului (aşezată sus)
proeminează mult înainte.
la nou-născut inspiraţia se realizează, în special, prin contractarea diafragmului şi parţial,
prin contractarea muşchilor gîtului, care trag în sus toată cutia toracică. Tot odată se ridică
sternul, iar marginea lui inferioară proeminează mai mult înainte. Ca rezultat, în timpul
inspiraţiei aerul intră, în special, în partea de mijloc a plămînilor. Plămînii nou-născutului
sînt puţin elastici, relativ mari şi nu colabează la disecarea cutiei toracice. Dilatarea din
timpul inspiraţiei măreşte volumul lor doar cu 10-15 ml.
Peste 8-10 zile după naştere volumul plămînilor nou-născutului se măreşte puţin, întrucît
creşte mult numărul sacilor alveolari împluţi cu aer, se măreşte pînă la 20-25 ml volumul
mişcărilor respiratorii şi aproximativ pînă la 1000 ml minut-volumul în stare de repaus, în
caz dacă frecvenţa respiraţiei este de 40-50 pe minut.
Spre sfîrşitul primului an de viaţă masa plămînilor atinge 150 g, iar volumul – 250-280 ml.
În acest timp şi circumferinţa cutiei toracice, care măsoară 30-40 cm, ajunge pînă la 45-
48 cm, deci devine aproape de 1,5 ori mai mare.
La începutul celui de-al doilea an de viaţă creşterea cutiei toracice are loc mult mai încet,
iar apoi se intensifică din nou. Aşa circumferinţa cutiei toracice se măreşte în decursul celui
de-al doilea an de viaţă cu 2-3 cm, în decursul celui de-al treilea an aproximativ cu 2 cm, iar
în decursul celui de al patrulea – cu 1-2 cm. În următorii doi ani creşterea circumferinţei
cutieitoracice se intensifică (în decursul anului al cincilea cu 2-4 cm, în decursul celui de-al
şaselea –cu 2-5 cm), iar în decursul celui de-al şaptelea an scade din nou (cu 1-2 cm).
La copiii de vîrstă preşcolară ritmul respiraţiei, adică alternarea inspiraţiei cu
expiraţia nu este constant; ba inspiraţia de mai scurtă decît expiraţia, ba durata lor este
aceeaşi. În caz de effort fizic, emoţii, frecvenţa mişcărilor respiratorii creşte
considerabil.
În respiraţie normală inspiraţia este mai scurtă decît expiraţia.
Copiii trebuie învăţaţi să respire întotdeauna prin nas. Cînd copilul respiră prin
gură,ritmul respiraţiei se dereglează. Respiraţia nazală mai prezintă importanţă, pentru
că aerul inspirat, trecînd prin orificiile înguste ale cavităţii nazale, se încălzeşte, se
umezeşte şi se curate de praf şi microbi. Copiii se obişnuiesc să respire prin gură cînd
respiraţia nazală e îngreuiată. Aşa se întîmplă, de exemplu, în caz de rinită (guturai)
cronică şi de apariţie în nazofaringe a vegetaţiilor adenoide. Respiraţia nazală
îngreuiată influenţează asupra întregului organism, putînd cauza tulburări digestive,
somn neliniştit, oboseală, dureri de cap, iar uneori chiar şi reţinerea dezvoltării mintale.
Dacă copilul respiră tot timpul prin gură, el trebuie arătat medicului.
O acţiune pozitivă asupra dezvoltării coardelor vocale, laringelui şi plămînilor are
cîntul şi declamarea. Pentru instalarea vocii se cere mobilitatea cutiei toracice şi a
diafragmului, de aceea e bine ca, declamînd şi cîntînd, copiii să stea în picioare. Nu se
recomandă să se cînte, să se vorbească, să se ţipe în încăperi reci, umede, prăfuite şi
nici în timpul plimbărilor pe vreme rece şi umedă, deoarece aceste condiţii favorizează
îmbolnăvirea coardelor vocale, căilor respiratorii şi plămînilor.