Izvoare și surse biblografice

Izvorulistoric, într-o formularemainouă (J. Topolski),

îlconstituietoateinformaţiile care se raportează la viaţaumană din trecut, împreună
cu canalele de informare. Reţinemclasificăriledihotomice ale aceluiaşi specialist: 1)
izvoaredirecteşiindirecte, şi 2) izvoarescriseşinescrise. Natural, nu vom intra
înamănunte, ci vomprezentaîncontinuaredoarchestiunilefundamentale,
anumeceeaceeste util de reţinut.
Literatura de specialitate, înce ne priveşte, include
înprimulrânddescoperirilearheologico–epigraficeşianumeinscripţii: Corpus
inscriptionumgraecarum(ed. A. Bräkh), Berlin 1828–77; Corpus
inscriptionumlatinarum(ed. Th. Mommsen), Berlin 1863–1930; Em. Popescu,
Inscripţiilegreceştişilatine din secolele IV–XIII descoperiteînRomânia, Bucureşti
1976. Cum era de aşteptat, revisteşi volume specialepublicămaideparteceeace se
dezvăluiesau se aflăîntretimp, prininvestigaţiilearheologice.
Înegalămăsură, actelesinoadelorecumenice (şi nu numai) au însemnătatea
lor: J. D. Mansi, SacrorumConciliorum nova et amplissimacollectio, reed. Paris
1901–27; J. Alberigo et alii, Conciliorumoecumenicorumdecreta, Freiburg im
Breisgau – Bâle 1962; N. Milaş, Canoanele cu comentarii(câteva volume), Arad
1930 ş.u.; R. Constantinescu, Vechiuldreptromânescscris, Bucureşti 1984. Date
relevante, privitoare la istorianoastrăeclesială, se găsescşiîncolecţia de Acta et
diplomatagraecamediiaevi sacra et profana(Viena 1870–90), îngrijită de Fr.
Miklosichşi J. Müller, precum şiînLes regestes des Actes du Patriarcat de
Constantinople, ed. V. Grumel, V. Laurent şi J. Darrouzès, Paris 1932–1991.
Acestora li se adaugă „Archives de l’Athos” (Paris 1936 şiîncontinuare),
Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae(ed. H. Delehaye, Bruxelles 1902);
Bibliotheca HagiographicaGraeca, I–III, (ed. Fr. Halkin), Bruxelles 1957, cu
douăsuplimente din 1969 şi 1984; Bibliotheca Hagiographica Latina, I–II
(Bruxelles 1949);Patrologiae cursus completus(cu douăserii, greacăşilatină), Paris
1857–66; „Sources Chrétiennes” (Paris 1942 - ); zecile de tomuri din seria
„Părinţişiscriitoribisericeşti” (Bucureşti 1979 - ), apoi vol. II–IV din „Fontes
HistoriaeDaco–Romanae” (Bucureşti 1970 - ) sau „DocumentaRomaniaeHistorica”
(1965 - ); Actelemartirice(ed. I. Rămureanu), Bucureşti 1982; N. Dănilă,
MartirologiumDaco–Romanum, ed. II, Bucureşti 2003;
dupăaceeadiverseleproducţiicronistice, biografice, epistolografice, însemnările de
călătorieet alia.
*
Cum era şifiresc, răspândireanoiireligiicreştine la noi a preocupat din vreme
pe teologiişiistoriciinoştri. Deja înveaculal XVIII-lea,
SamuilMicucompuseseIstoriabisericească a Episcopieiromâneşti din Ardeal,
rămasăînmanuscris (estesubiectivă). PetruMaiorîşitipăreşte la Buda, în 1823,
IstoriaBisericiiromânilor, atâtaacestordincoace, precum şi a celor de dincolo de
Dunăre. Mitropolitul A. Şaguna a scrisdouă volume de
IstoriaBisericiiOrtodoxerăsăriteneuniversale de la
întemeiereaeipânăînzilelenoastre, Sibiu 1860. Pr. Nicolae Tincu–Velia vaedita tot
la Sibiu, în 1865, Istorioarăbisericească politico – naţională a românilor de peste
tot. În Moldova, arhiereul Filaret ScribanpublicăIstoriabisericească a românilor pe
scurt(Iaşi 1870).
EruditulepiscopMelchisedecŞtefănescu al Romanului a scrismaimultelucrări
de istorieecleziastică (CronicaHuşilorşi a Episcopiei– 1869 ş.a.). Alt episcop,
GhenadieEnăceanu de la Râmnicaelaborat, întrealtele,
CreştinismulînDaciişicreştinarearomânilor(1875). Constantin Erbiceanuşi-a
tipăritIstoriaMitropolieiMoldoveişiSuceveişi a Catedraleimitropolitane din Iaşi,
Bucureşti 1888. BucovineanulEusebiuPopovici (+ 1922) a tratat la fel variate
chestiuniprivindtrecutulBisericiiOrtodoxe de la noi. EpiscopulCaransebeşului,
Nicolae Popea (+ 1908) aalcătuitMitropoliaromânilorortodocşi din
UngariaşiTransilvania(Sibiu 1900). ArhimandritulVasileMangra a imprimatiarăşi
la Sibiu, în 1908, IerarhiaşiMitropoliaBisericiiromâne din TransilvaniaşiUngaria.

Mareleistoric Nicolae Iorga a redactatlucrarea de sinteză, în 2 tomuri,

IstoriaBisericiiromâneştişi a vieţiireligioase a românilor(ed. II, 1929/32), ca
şialtestudiivaloroaseprivindtrecutulnostruecleziastic.
Teologul Nicolae Dobrescu (+ 1914) s-a
remarcatprinÎntemeiereaMitropoliilorşi a celordintâimănăstiri din ţară(1906) etc.
Ilarion Puşcariu (+ 1922) întocmiseMitropoliaOrtodoxă a Transilvaniei. Nicolae
M. Popescu (+ 1963) a scosîn 1914
lucrareaPatriarhiiŢarigraduluiprinŢărileromâneşti, iarîn 1942
PreoţiadormiţiînDomnulş.a. Dupăceîn 1911 VasilePârvansusţinusedocumentat,
însăşi cu „o necesitate logic–istorică”, existenţacreştinătăţiitimpuriiîn Dacia
(înContribuţiiepigrafice la istoriacreştinismuluidaco–roman), înanul 1936
Constantin Daicoviciuşi-a arătat – într-un studiu – reticenţafaţă de
aceastăproblematică, reducândîn mod exageratmaterialeledocumentarereferitoare
la încreştinareastrăbunilornoştri.
Înanul1942, SimionReli, de la Cernăuţi,va publica primulvolum din
cursulsău de Istoriavieţiibisericeşti a românilor. IoanLupaş (+ 1967) s-a impusmai
ales prinmonografiaMitropolitul Andrei Şaguna(Sibiu 1909). Silviu Dragomir s-a
ilustratîndeosebi cu celedouă volume de Istoriadezrobiriireligioase a românilor
din Ardealînsecolul XVIII (Sibiu 1920). ŞtefanMeteş (+ 1977) a
dezbătutproblemaMănăstirilorromâneşti din Transilvania(Sibiu 1936), etc.
 Înanul 1957 au apărut la Bucureştidouă volume de IstoriaBisericiiRomâne,
de Gh. Moisescu, Şt. Lupşaşi Al. Filipaşcu. MitropolitulAntoniePlămădealăşi-a
aduscontribuţiaprinunelelucrăriistorice, precum Paginidintr-o
arhivăinedită(Bucureşti 1984), MitropolitulMironRomanul(Sibiu 1986) ş.a. I. D.
Suciu şi R. Constantinescu au dat la lumină, la Timişoara, 2 volume de
Documenteprivitoare la istoriaMitropolieiBanatului(1980). Nicolae Stoicescu a
alcătuitmaimulterepertoriibibliografice ale localităţilorşimonumentelormedievale,
începând cu anul 1961. Tot îndomeniulistorieiBisericiiromâneşti s-au
remarcaturmătoriispecialişti: TeodorBodogae, Al. Elian (Bizanţul,
Bisericaşiculturaromânească, Iaşi 2003), Val. Georgescu, I. D. Ştefănescu, V.
Vătăşianu, V. Drăguţ, I. Barnea, V. Cândea, Ş. Papacostea, I. D. Suciu, Dan
Zamfirescu, Emilian Popescu, Al. Moraru (cu contribuţiireferitoare la
trecutulapropiat al Bisericiinoastre), Gh. Naghi, N. Dănilă, V. Munteanşimulţialţii.
Dupăce, la vremea lor, J. ZeillersauVitalien Laurent au
publicatserioaselucrăriasupracreştinismului de la noi (vechi, ca şicel medieval),
mainouistoriculamerican Keith Hitchins, din Illinois,aelaborat o serie de
studiidespre A. Şaguna (şi nu numai). ÎnvăţatulprofesorPetre Ş. Năsturel –
jumătatefrancez, jumătateromân – şi-a alcătuit o nouăteză de doctorat cu o
temăprivindlegăturileromânilor cu Athosul (pânăîn 1654); a
întocmitşialtedocumentatestudiiceprivescşiIstoriaBisericiiOrtodoxeRomâne. Foarte
recent, A. Falangas (Chicago) a tratatdesprePrésences grecques dans les Pays
roumains (XIVe – XVIe siècles), Bucureşti 2009.
Pe lângănumeroaseleşitemeinicilelucrăriredactate de Pr. Prof. Mircea
Păcurariu, reţinemşinumeleregretatului pr. prof. NiculaeŞerbănescu cu preţioasele
sale scrieri cu privire la şirulierarhilor din Ungrovlahia, la tiparulnostru,
studiibazatesistematic pe date de arhivă.
*
 Amănunte ample – relative la subiectulnostru – găsim la M. Păcurariu,
IBOR (1991), I, p. 43 – 56; Idem, IBOR (2007), p. 5 – 15 şi 467 şiurm. (cu o
bibliografiemainouă).

Lectură
Preocupări de IstoriaBisericiiOrtodoxeRomâne
(fragment)
Spresfârşitulsecolului al XIX–lea se impune o nouăorientareîncercetărileistoriceromâneşti,
datoritămarilorcărturari ca AlexandruXenopol(1847-1920), urmat de ilustrulsăudiscipolNicolae
Iorga(1871-1940) şi de pleiada de profesori de la Universitatea din Bucureşti: Ioan Bogdan
(1864-1919), DimitrieOnciul(1856-1923), Constantin Giurescu(1875-1918),
VasilePârvan(1882-1927), toţimembrititulari ai AcademieiRomâne, reprezentanţi de seamă ai
istoriografiei „pozitiviste” româneşti. Datorită lor, se realizeazăprimelemarisinteze de
istorienaţională (A. D. Xenopol, maitârziu N. Iorga) şi o serie de sinteze de istorieeuropeană (N.
Iorga). Se publicăzeci de volume de izvoaredocumentare (de pildă,
cunoscutacolecţie„Hurmuzaki”, în 45 de volume, întreanii 1876-1942, saucolecţia
„Studiişidocumente cu privire la istoriaromânilor” de Nicolae Iorga, în 31 de volume,
îndecursulanilor 1901-1916, colecţiileprofesorilor Gheorghe Ghibănescuşi Mihai Costăchescu de
la Iaşi); se începeeditareacritică a cronicilor slave şiromâneşti (I. Bogdan, C. Giurescu), se
întocmeştebibliografiereavechilortipărituriromâneşti („Bibliografiaromâneascăveche”, 4 volume,
1903-1944, ed. de IoanBianuşi Nerva Hodoş).
Înprimeledecenii ale secolului al XX–lea apar o serie de institute de istorie, înjurulcărora
s-au grupatceimai de seamăcercetători din domeniile respective: Institutul de studiisud-
esteuropene din Bucureşti (1914), Institutul de IstorieNaţională din Cluj (1920), Institutul de
Studiibizantine (1926), Institutul de Istorieuniversală (1936), Institutul de IstorieNaţională din
Bucureşti (1941), Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi (1943), Institutul de
studiişicercetăribalcanice (1943). Un mare număr de publicaţii de specialitate au contribuit la
progresulcercetăriloristorice.
 Dezvoltareaistoriografieiromâneştiprinmariieireprezentanţimenţionaţimai sus, a
stimulatşicercetărileîndomeniulistorieibisericeşti. O serie de teologişicercetătoriecleziastici au
făcutcercetăriînarhiveleromâneştişistrăine (Bucureşti, Sibiu, Budapesta, Viena, Carloviţ,
Moscova, Kiev, Muntele Athos), descoperindaspectenoi din trecutulBisericii. Aparelucrarea de
sinteză a luiNicolae Iorga„IstoriaBisericiiromâneştişi a vieţiireligioase a românilor” (ed. I, 1908-
1909, ed. II, 1929-1932) care, cu toategreşelileei de amănunt, maipoate fi folosităşiastăzi; la
acestea se adaugăalteaproximativ 500 de lucrări ale marelui savant, privind diverse aspecte ale
istorieiBisericiiromâneşti (monografiidespremănăstirişiierarhi, legăturileromânilor cu
aşezămintelebisericeşti din Răsărit etc.). (Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu,
IstoriaBisericiiOrtodoxeRomâne, Sibiu 2007, p. 7).