Toamna și ariciul politicos

Într-o toamnă aurie, un arici se plimba liniștit prin pădure.

Cum mergea el așa printre frunzele uscate care începeau să
cadă din copaci, s-a întâlnit cu o veveriță. Ariciul, nici nu a stat
pe gânduri și a salutat-o:
- Bună dimineața, vecină veveriță!
- Bună dimineața, ariciule! a răspuns aceasta.
Mergând mai departe, țeposul s-a întâlnit cu o vulpe, doi
bursuci și cinci căprioare. Pe toate le-a salutat politicos, vorbind
frumos și răspicat: „Bună dimineața!”, „Bună ziua!” sau chiar
„Salut!”, pentru prietenii mai apropiați. Uneori le ura celorlalți
și „O zi bună!” Sau ”O zi frumoasă!”.
Văzând Zâna Toamna cât de frumos vorbește și cât de atent
îi salută pe cei din jurul lui, i-a spus:
- De acum înainte vei fi numit ariciul politicos fiindcă știi
să-i bucuri pe cei din jurul tău.

vizitează twinkl.ro
 Toamna și frunza colorată
Când s-a trezit într-o dimineață și a privit pădurea, veverița
a observat că frunzele sunt diferite, sunt speciale. S-a urcat pe
creanga celui mai apropiat copac și a întrebat-o pe prima frunză
pe care a văzut-o.
- Ce se întâmplă toamna cu voi?
Frunza i-a zâmbit veveriței curioase și i-a spus:
- Toamna frunzele se usucă și cad de pe copaci. Dar ele nu
fac asta oricum. Înainte să cadă își colorează hainele în culori
minunate. Uite, vezi? La fel ca mine!
Veverița a privit cu atenție frunza care vorbea. Observa cum
aceasta avea nuanțe de galben și auriu, pe lângă petele de verde.
Veverița a zâmbit și i-a răspuns frunzei:
- Voi, frunzele copacilor, faceți toamna să pară un anotimp
al culorilor calde!
- Așa este, a răspuns frunza, fiecare dintre noi primim o
culoare plăcută și caldă înainte de a ne așterne pe pământ.
- Mulțumesc mult, frunză frumoasă! De acum știu că toamna
nu e doar un anotimp, ci e și un tablou!

vizitează twinkl.ro
 Toamna și bufnița înțeleaptă
Într-o toamnă aurie, o bufniță zbura liniștită dintr-un copac
în altul.
Deodată, bufnița aude niște sunete ciudate care veneau
dintr-o scorbură. Se apropie cu atenție și vede înăuntru doi pui
de veveriță care se certau. Aveau patru alune și nu reușeau să le
împartă în liniște.
Bufnița le-a liniștit pe certărețe. Fiecare a primit două alune
și, astfel, s-au împăcat și s-au îmbrățișat.
Mai departe în zborul ei, bufnița trecu pe lângă o broscuță
care era foarte tristă.
- De ce ești tristă, broscuță dragă? a întrebat bufnița.
- Sunt tristă fiindcă surioara mea a spus ca ea cântă mai
frumos decât mine, iar eu... Eu nu știu să cânt deloc. Broscuța a
început să plângă.
Bufnița a liniștit-o spunându-i că sigur și ea e pricepută la
ceva, iar broscuța a spus repede că se pricepe să sară sus, foarte
sus. Și așa, s-a înveselit pe dată.
E de înțeles așadar de ce Zâna Toamna i-a spus bufniței...
„cea înțeleaptă”.

vizitează twinkl.ro
 Toamna și vulpea isteață
Într-o toamnă aurie, o vulpiță se plimba prin pădure.
Frunzele foșneau sub pașii ei, iar ea se bucura de aerul curat și
de culorile minunate care o înconjurau.
Deodată, aude un zgomot. Cineva îi vorbea:
- Hei, vulpe! Mai încet cu plimbatul prin pădure, mă deranjezi
cu zgomotul pe care îl faci, pășind prin frunzele uscate.
Vulpea s-a întors mirată pentru a vedea cine îi vorbește așa
nepoliticos. Când s-a uitat mai bine, a văzut că era un urs care
își scosese capul din bârlog.
Vulpea a respirat o dată, adânc. Da, ursul a fost nepoliticos
și a ridicat vocea la ea. Nu era drept ce zicea el, fiindcă ea doar
se plimba, însă avea răspunsul pregătit. Liniștită, i-a spus:
- Ursule, noi toți trăim și împărțim pădurea aceasta care
acum se întâmplă să aibă un covor foșnitor. Nu am vrut să te
deranjez, iar tu privește și partea bună a lucrurilor: ai auzit
muzica frunzelor, asta te va ajuta să dormi mai bine!
Ursului i-a trecut supărarea și a zâmbit, iar Zâna Toamna a
numit-o pe vulpiță: „cea isteață”.

vizitează twinkl.ro
 Toamna și veverița darnică
Într-o toamnă aurie, o veveriță privea liniștită pădurea, de
la înălțimea scorburii ei din copac.
Frunzele arborilor nu mai erau verzi, ci ca și într-un desen,
primeau nuanțe aurii sau arămii. Veverița își făcea provizii pentru
iarna care se apropia cu pași repezi.
Deodată, atenția veveriței a fost atrasă de un ghemotoc de
blană, care stătea ascuns în frunze. Veverița coboară în grabă și
descoperă un iepuraș mic și speriat care se rătăcise prin pădure
în timp ce alerga neatent.
Veverița îl conduce până acasă, spunându-i vorbe bune.
La întoarcere, a ajutat o vecină veveriță să urce o nucă mare
în scorbură, a pansat un ursuleț simpatic pe care îl înțepase o
albină și a încurajat o căprioară, care fusese nedreptățită.
Zâna Toamna a văzut toate aceste fapte bune și i-a zis
veveriței:
- Pentru că a fi bun la inimă e cea mai minunată trăsătură
a unei ființe, vei fi numită de acum: „veverița darnică”!

vizitează twinkl.ro
 Toamna și bursucul sfios
Într-o zi aurie, Toamna se plimba liniștită prin pădure.
Admira covorul de frunze și hărnicia animalelor care se pregăteau
pentru iarnă.
Deodată, la rădăcina unui stejar uriaș vede un bursuc care
încerca să se ascundă în spatele unei grămezi de frunze. Îl privește
cu multă atenție, iar apoi îl întreabă:
- De ce te ascunzi acolo, bursucule?
- Mă ascund să nu mă vadă animalele pădurii. Nu-mi place
când alții își ațintesc privirea asupra mea. Mereu îmi vine să mă
ascund atunci când mă întâlnesc cu cineva.
Toamna îi zâmbi cu bunătate și îi spuse:
- Ceilalți vor doar să fiți prieteni, să vorbiți, să râdeți
împreună. Nimeni nu-ți vrea răul aici! În pădurea aceasta toți
suntem prieteni.
Bursucul și-a scos năsucul de după frunze neîncrezător.
Toamna i-a zâmbit cu bunătate, iar el a ieșit încet de după
grămăjoara de frunze. Zâna a râs:
- Încearcă să ai mai multă încredere în tine, bursucel sfios!

vizitează twinkl.ro
Toamna și dovleacul zâmbitor
Într-o toamnă aurie, un dovleac pus pe glume stătea în
ograda unui gospodar. Tocmai fusese adus de la câmp și admira
liniștit noul loc în care se afla.
Lângă el, apare deodată un cățel mic, pufos care se mișca
agitat și dădea des din codiță. Dovleacul îl privește amuzat și îi
spune:
- Hei, cățeluș, unde ți-ai pierdut codița?
Acesta, alarmat, a început să se învârtă în cerc și a încercat
în zadar să își prindă coada cu dințișorii.
Dovleacul a zâmbit în timp ce o furnică se urca încet pe
coaja lui portocalie.
- Furnicuțo, sunt cam alunecos, mai bine mă ocolești!
Probabil că furnica nu a înțeles, fiindcă a făcut câțiva pași
și când a încercat să urce pe coaja dovleacului, a alunecat și s-a
îndreptat spre pământ ca și cum s-ar fi dat pe tobogan.
Dovleacul încă mai zâmbea când a zărit-o pentru puțin timp
pe Zâna Toamna. Aceasta i-a făcut cu ochiul și i-a șoptit:
- E minunat să zâmbim cât mai des, mă bucur că te-am
cunoscut, dovlecel zâmbitor!

vizitează twinkl.ro
 Toamna și festivalul recoltei
Într-o toamnă aurie, în curtea unui gospodar se vedeau
frumos aranjate o mulțime de coșuri pline cu roadele toamnei.
Mere rumene care sclipeau în razele soarelui, pere aurii,
struguri copți, nuci proaspete abia scoase din găoacea lor verde.
Lângă coșuri se vedeau dovleci colorați și grăsuți, sticle de
must proaspăt, grămezi de porumb și nenumărați saci de cartofi
abia scoși din pământ.
Gospodina casei nu stătea o clipă. Toamna sunt foarte multe
de făcut, mai ales acum că aștepta musafiri. A pregătit pentru
ei suc proaspăt de mere, gem de gutui, cornulețe cu dulceață de
prune, cozonac cu mac și vinete coapte în cuptor.
Gospodarii pregăteau Festivalul Toamnei, moment în care
fiecare își aducea și își prezenta recolta strânsă.
Toți oamenii de la festival erau veseli, râdeau și se felicitatu
unii pe alții. Toamna e mult de muncă, dar e și bucurie pentru că
pregătirile pentru iarnă erau aproape gata.
Zâna Toamna trece de sus și îi vede, se bucură de bucuria lor
și se pregătește să o lase pe iarnă să își facă apariția.

vizitează twinkl.ro