Mihai Covaci

PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

- note de curs -

București, 2020

ISBN 978-3-902938-09-1
 3. Stadialitatea dezvoltării psihice și a învățării

Citește nu pentru a contrazice nici pentru a crede,

ci pentru a cântări și a lua în considerare (Francis Bacon)

Actualmente ne orientăm metodele pedagogice ținând cont de stadiile dezvoltării biologice

așa cum au fost ele stabilite de-a lungul istoriei psihologiei educaționale. Procesele educării trebuie
să țină cont și de dezvoltarea biologicului care deocamdată este un dat și poate fi modificat genetic
de-a lungul câtorva generații (epigenetic).
Stadiile dezvoltării psihice cu implicații asupra psihologiei educației sunt cele stabilitate de
Piaget în 1950. Se recunoaște că la ora actuală această problematica a stadialității “are un caracter
deschis” (Cosmovici & lacob, 2008, p. 33). Poate fi diferită în funcție de diverși factori precum
societate, timp istoric, factori economici, geografici, culturali, personali etc. Se vorbește atât despre
prezența stadialității în abordarea genetică (longitudinală) a vieții psihice, deci la nivelul
procesualității psihice (cognitive, afective, moral-sociale, acționale etc.) sau stadii genetice
(epigenetica), cât și în perspectivele transversale interesante de unitatea diverselor aspecte ale vieții
psihice într-o etapă anume sau stadii de vârstă (Cosmovici & lacob, 2008, p. 33). Între cele două tipuri
de stadialități pot apare diferențe și decalaje în funcție de școli sau autori. Ambele stadialități au
propriile etape sau clasificări ale perioadelor. Unii autori din considerente didactice recurg la o
delimitare de limbaj: pentru dezvoltarea psihogenetică utilizează conceptul de stadiu iar pentru
prezentarea dezvoltării psihodinamice, conceptul de perioadă (vârstă, etapă etc.) (Cosmovici & lacob,
2008, p. 34). Pot apare discordanțe în materialele concepute pentru un anumit stadiu al vârstei
neținându-se cont de stadiul genetic deși există semnificative rezerve din partea programării genetice
față de teza regresiunii filiale și față de teza părții ereditare (Neacșu, 2010, p. 62).
Într-o altă ordine de idei, există și o stadialitate și în perioada prenatală. Fătul parcurge anumite
etape de dezvoltare biologică și cognitivă în perioada cărora își consolidează/însușește anumite
tendințe sau caracteristici personale.

Etape ale dezvoltării în perioada intrauterină

1. Germinală, primele două săptămânii din momentul fecundării, până la fixarea zigotului în
peretele uterin.
2. Embrionară, durează șase săptămâni, iar dezvoltarea are loc într-un ritm alert. Acum se
conturează organele și sistemele fiziologice fundamentale. Embrionul are înfățișarea unui om.
Aceasta este perioada cea mai vulnerabilă, rezultând diverse anomalii. La sfârșitul acestei etape,
embrionul are o greutate de 2,2 g și o lungime de 2,5 cm.
3. Fetus (făt) se întinde pe o perioadă de 7 luni. În luna 3 se poate vedea deja sexul copilului.
Principalele etape de dezvoltare ale psihicului în perioada intrauterină:
- Primele achiziții din viața intrauterină sunt de natură reflexă și au putut fi identificate la 5
săptămâni, calculând data concepției;
- La 7 săptămâni au putut fi reperate primele mișcări vizibile. De fapt este vorba despre o mișcare
ușoară a coloanei vertebrale. Între 7 și 12 săptămâni ființa din interiorul pântecelui își poate îndoi
corpul, poate lovi cu membrele, poate înghiți, sughiță și suge degetul. Din săptămâna 10 sunt
detectate și mișcările respiratorii. După 17 săptămâni fătul face grimase, își încruntă sprâncenele
și își strânge ochii;
 - Simțul tactil apare foarte repede datorită contactului permanent dintre trupul copilului și uter.
Copilul reacționează prompt, prin strigăte și loviri de membre, oricând cineva încearcă să-l pipăie
sau să-l atingă;
- Văzul se dezvoltă încă de timpuriu, manifestându-se prin sensibilitate la lumina puternică. Fătul
reacționează prin schimbarea poziției sau prin modificarea ritmului cardiac;
- Gustul intră în funcțiune pe la 5 luni, când fătul face diferența între amar și dulce și își manifesta
predispoziția pentru dulce;
- Mirosul acompaniază gustul și se observă diverse grimase ale fătului în momentul în care hrana
ajunge la el;
- Auzul este activat precoce, aparatul auditiv este complet utilizat din luna a patra, dar ajunge la
maturitate abia în lună 7;
- Strigătele fetale, apar spontan și semnifică protestul fătului față de o situație neplăcută;
- Memoria debutează din luna 7. La naștere toate aceste amintirile sunt trecute în inconștient;
- Capacitatea de învățare este strâns legată de memorie. A. Tomatis este de părere că încă din viața
intrauterină se pot pune bazele învățării unei limbi;
- Afectivitatea își are debutul încă de timpuriu. Din luna a 6-a fetusul manifestă emoții;
- Conștiența este sesizabilă în special spre sfârșitul sarcinii. Din luna a 6-a fătul știe dacă este sau
nu iubit;
- Somnul apare în luna7/8 și este însoțit de mișcări oculare rapide, rezultând că fătul visează.

Stadiile dezvoltării cognitive (Piaget)

1. Stadiul senzoriomotor (0-2 ani)
2. Stadiul preoperațional (2-6/7 ani)
3. Stadiul operațiilor concrete (7-11/12 ani)
4. Stadiul operațiilor formale (12 – 19 ani)
1. Senzoriomotor. Percepția funcționează și se maturizează progresiv la nivelul următoarelor
componente și niveluri: vizual; auditiv și tactil. Învățarea se bazează pe elementele de condiționare
instrumentală, pe întărirea care poate deveni operantă în intervalul de circa 3 secunde de la acțiunea
propriu-zisă; uitarea apare după aproximativ 15 secunde iar traseul mnezic poate fi păstrat pentru
ultimele 5 secunde. Memoria atinge performanțe care durează până la 4 săptămâni. Această perioadă
a fost divizată în șase substadii: reflexe simple (înnăscute); primele obiceiuri și reacții circulare
primare; reacții circulare secundare; coordonarea reacțiilor circulare secundare; reacții circulare
terțiare, noutate și curiozitate și internalizarea schemelor. Spre finalul acestei vârste, copilul poate să-
și reprezinte mental obiecte fizice, abilitate care îi va permite apoi să rezolve unele mici probleme
prin combinații rezultate fundamental prin imitație. Diferențe între sexe (Watson): băieții învață mult
mai repede dacă întărirea este vizuală, în timp ce fetele învață mai repede dacă întărirea se face auditiv
(Neacșu, 2010).
2. Preoperațional. Cunoașterea face saltul de la percepție la reprezentare. Copii încep să
utilizeze simboluri simple, au tendința de a învăța noțiuni empirice, de a introduce noțiunile în rețele
primare, legate fie prin cuvinte, fie prin reprezentări grafice. Simbolizarea și imaginarul vârstei sunt
rezultatul curiozității naturale și al explorării lumii reale. Procesarea informațiilor devine mai rapidă,
crește volumul prelucrărilor. Progresele perceptive constau în faptul că ei pot examina distinctiv
trăsăturile obiectelor și fenomenelor și coordonează mai bine informațiile primite: se maturizează
proceselor atențională și cresc capacitățile proceselor mnezice. Ei învață prin asociații directe, iar
gândirea are următoarele caracteristici: egocentrismul, cauzalitate (copiii sunt convinși că obiectele
neanimate au viață), identitate (copiii văd, aud, simt, constată că lucrurile, oamenii rămân aceiași
chiar dacă aparentele se schimbă) și se structurează noțiunea de număr (Neacșu, 2010). Structurile
logice sunt aproape inexistente (Cosmovici & lacob, 2008, pg. 35-36).
3. Operații concrete. Progrese sesizabile se observă în capacitatea de reprezentare,
simbolurile capătă un rol tot mai important, imitația funcționează ca mecanism mediator iar pe la 11
ani, copilul este capabil să extragă principiul dintr-un model cognitiv, crește abilitatea copiilor de a
opera cu abstracții, cu metafore mai simple, cu mijloace psihologice de schematizare și de
caracterizare a unei persoane, situații, relații. Pentru dezvoltarea intelectuală, creionarea aspirațiilor
și a limbajul, utilizarea instrumentele intelectuale se evidențiază faptul că IQ-ul mamei are o influență
mai puternică decât alți factori constitutivi ai mediului familial (Neacșu, 2010).
4. Operații formale. Apar preocupări intense de individualizare a profilului vârstei, de
valorizare a trebuințelor, de introspecție examinatoare a conștiinței, de autoevaluare a identității de
sine, de sinergie în balanța tensiunilor copilăriei pierdute și de regăsire în tinerețe. Gândirea devine
formală, cogniția socială are drept element specific pentru acest interval depășirea egocentrismului
preadolescentin focalizat pe sine prin asumarea perspectivei, compararea cu alții, trăirea prieteniei
durabile, rezonanța cognitivă performantă, echilibrarea mentalului cu experiența educativ-culturală
(Neacșu, 2010).
La stadiile descrise se pot adăuga alte două: stadiul tinereții și al maturității și stadiul vârstei
a treia și a patra.

Stadialitatea psihosocială (E. Erikson)

Însușirea
Stadiul Criza Rezolvarea crizei
Esențială
l. Sugarul Sentimentul de Încrederea opusă Încredere și optimism
(0-1 an) încredere neîncrederii
2. Prima Sentimentul Autonomia opusă Simțul autocontrolului
copilărie autonomiei nesiguranței
(1-2 ani)
3. Vârsta jocului Tendința de a lua Inițiativa opusă Abilitatea de a-și direcționa activitatea,
(3-5 ani) inițiative vinovăției de avea inițiative
Sârguință și pricepere Priceperea opusă Competența în domeniul intelectual,
4. Vârsta școlară
sentimentului de social, al exercițiilor fizice
(6-10/12 ani)
inferioritate
Identitatea Identitatea opusă Integrarea diferitelor imagini ale Eului
5. Adolescența personală confuziei într-una unitară, reprezentativă
Intimitatea Intimitatea opusă Abilitatea de a stabili relații durabile, de
6. Adultul tânăr Izolării a-și determina viața prin asumarea de
obligații.
7. Adultul de Facultatea generativă, Creația opusă Dăruirea pentru familie, societate, tânăra
mijloc de creație consumului generație
8. Ultimii ani Integritate și Acceptarea opusă Satisfacție față de propria viață și
(bătrânețea) acceptare disperării acceptarea declinului, a morții
Tabelul 3. Stadiile dezvoltării psihosociale - E. Erickson apud (Cocoradă, 2011, p. 40)
 Stadialitatea morală (L. Kohlberg)
Cercetarea lui Kohlberg a pornit de la întrebări precum “Este preferabil salvarea unei singure
persoane importante sau salvarea vieților unor persoane oarecare, dar numeroase?”; “Pentru a ajuta
pe cineva aflat într-o situație extremă, se poate recurge la furt?”; “Este de preferat a copia la examen
sau a face un efort serios de a scrie ceva pe subiectul cerut?” etc. Toate aceste dileme morale sunt
construite pe conflictul dintre necesitatea de a urma regula morală și încălcări ale acesteia dictate de
presiuni individuale reale și justificate (Cosmovici & lacob, 2008, p. 37).
Nivelul de
Stadiul Caracteristica esențială
moralitate
1 Supunerea la reguli pentru evitarea pedepsei.
Preconvențional
Supunerea la reguli pentru câștigarea recompensei sau pentru schimb de
(până la 10 ani) 2
beneficii.
Convențional Conformarea pentru a evită dezaprobarea din partea celorlalți (a primi
3
(după 13 ani, în aprecieri de tipul fată bună/ băiat bun).
stadiul operațiilor Acceptarea regulilor sociale pentru că legea trebuie respectată și
4
formale) sentimentul de vinovăție, rezultat din încălcarea ei, trebuie evitat.
Post Ghidarea acțiunilor prin principii comune cu ale celorlalți, rezultate dintr-
5
convențional un contract social, care aduce respectul altora și respect de sine.
(la adulți sau Ghidarea acțiunilor prin principii ale propriei conștiințe, rezultate din
6
niciodată) valori interiorizate.
Tabelul 4. Stadialitatea dezvoltării morale (Cocoradă, 2011, p. 37)
Cele șase orientări/moralități ale stadialității dezvoltării morale, în opinia profesorului Neacșu,
sunt: orientarea primitivă și supunerea față de autoritate; orientare naiv-hedonistă și instrumentală;
moralitatea relațiilor interpersonale; moralitatea autorității și menținerii ordinii sociale (morala
legalistă); moralitatea contractului social, a drepturilor individuale și a legăturilor acceptate (morala
contractualistă); moralitatea principiilor universale (morala universalistă) (Neacșu, 2010, pg. 130-
131).

Stadialitatea constructivismului social

Vîgotski descria câteva stadii în evoluția umană. Acestea sunt: între 0 și 2 ani; stadiul de
afiliere: comunicarea emoțională este acum de maximă importanță; între 2 și 7 ani; stadiul de joc:
activitatea cea mai importantă este, la început, manipularea obiectelor, apoi jocurile simbolice și
jocurile de rol; între 7 și 12 ani; stadiul învățării: este vârsta frecventării școlii; între 12 și 19 ani;
stadiul prieteniilor: adolescentul combină relațiile personale cu cele profesionale; între 19 și 55 de
ani; stadiul muncii; între 55 și 70 de ani; stadiul teoretizării (Albu, 2007, p. 28).

Numai pentru pasionați – stadiile dezvoltării psihosexuale (după Freud)