manifestare a unui sever criticism la adresa moravurilor culturale ale epocii

În 1868, Titu Maiorescu publică în Convorbiri literare, revista societăţii culturale Junimea,

un articol în care denunţa îmbrăţişarea necritică a formelor de civilizaţie occidentale.
Publicăm în continuare acest important material.
Titu Maiorescu s-a născut pe 15 februarie 1840 în Craiova și a decedat pe 18 iunie 1917 în
București . A fost un academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filosof, pedagog,
politician și scriitor roman, prim-ministru al României între 1912 și 1914, ministru de interne,
membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României sfârșitului
secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fără fond, baza junimismului
politic. Articolul, apărut în anul 1868, este o analiză lucidă asupra civilizației românești,
întemeiată, de la începuturile ei de modernitate, pe un neadevăr care a cuprins toate sferele
vieții materiale și culturale: "Vitiul radical în toată direcția de astăzi a culturei române, este
neadevărul, pentru a întrebuința un cuvânt mai colorat, neadevăr în aspirări, neadevăr în
politică, neadevăr în poezie, neadevăr până în gramatică, neadevăr în toate formele de
manifestare a spiritului public."
Cufundată până la 1820 în "barbaria orientală", societatea românească, trezită "din letargia
ei", este atrasă de ideile "Revoluțiunii franceze" și se îndreaptă spre cultura și civilizația
principalelor state occidentale, Franța și Germania. Din nefericire, românii au preluat, din
acest promițător proces, numai "o parte din lustrul societăților străine", de fapt "lustrul
dinafară".
Greșeala fundamentală constă în lipsa de pregătire și de observație profundă cu care tinerii
porniți să studieze în afară au receptat cultura și civilizațiile respective, văzând numai efectele
progresului, nu și cauzele, numai formele exterioare, nu și "fundamentele istorice mai
adânci": "Și astfel, mărginiți într-o superficialitate fatală, cu mintea și cu inima aprinse de un
foc prea ușor, tinerii români se întorceau și se întorc în patria lor cu hotărârea de a imita și a
reproduce aparențele culturei apusene, cu încrederea că în modul cel mai grăbit vor și realiza
îndată literatura, știința, arta frumoasă și, mai întâi de toate, libertatea într-un stat modern."
Teoria formelor fără fond, elaborată de critic și devenită, pentru multă vreme, dominantă a
societății românești, se observă tocmai în această neconcordanță între principiu și formă: "în
aparență, după statistica formelor dinafară, românii posed astăzi aproape întreaga civilizație
occidentală. Avem politică și știință, avem jurnale și academii, avem școli și literatură, avem
muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o constituțiune." însă aparențele sunt
înșelătoare, pentru că toate aceste infrastructuri sunt "pretenții fără fundament, stafii fără trup,
iluzii fără adevăr, și astfel cultura claselor mai înalte ale românilor este nulă".
Singura realitate tangibilă în lumea de astăzi este "țăranul român", aflat mereu într-o continuă
suferință. Eroarea, fundamentală în viziunea lui Maiorescu, căci prin imitație românii "au
falsificat toate formele civilizațiunii moderne", este exprimată într-o retorică a argumentării
perfecte și de mare efect: "înainte de avea partid politic, care să simtă trebuința unui organ, și
public iubitor de știință, care să aibă nevoie de lectură, noi am fundat jurnale politice și reviste
literare și am falsificat și disprețuit jurnalistica. înainte de a avea învățători sătești, am făcut
școli prin sate, și înainte de a avea profesori capabili, am deschis gimnazii și universități și am
falsificat instrucțiunea publică...".
Continuarea acelorași erori într-o astfel de societate-simulacru nu mai este posibilă, căci
"plângerea poporului de jos și ridicolul plebei de sus au ajuns la culme."
Maiorescu trage de aici câteva concluzii, care pot fi soluții pentru viitor, în efortul de radicală
însănătoșire a spiritului public în România: "De aci trebuie să învățăm marele adevăr că
mediocritățile trebuiesc descurajate de la viața publică a unui popor, și cu cât poporul este mai
incult, cu atât mai mult, fiindcă tocmai atunci sunt primejdioase. ".
A doua concluzie ("al doilea adevăr") exprimă chiar doctrină filozofică și estetică a lui
Maiorescu: "Forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos", dar va perpetua și
amplifica eroarea inițială, va produce "un șir de forme ce sunt silite să existe un timp mai mult
sau mai puțin lung fără fondul lor propriu".

În studiul În contra direcţiei de astăzi în cultura română autorul expune una dintre cele mai
reprezentative idei estetice ale sale, respectiv refuzul formelor fără fond.
Maiorescu porneşte de la premisa că în toate straturile culturii române se poate identifica
viciul „neadevărului”, al imitaţiei, al superficialităţii, în urma unui elan al occidentalzării. El
oferă exemple atât din domeniul literar sau lingvistic ( Lexiconul de la Buda), cât şi din istorie
(lucrarea lui Petru Maior despre latinitatea poporului şi a limbii române), apoi continuă prin a
afirma lipsa de conţinut a unor instituţii din epocă precum şcolile şi universităţile lipsite de
dascăli competenţi sau teatrele care funcţionează mecanic în absenţa unui repertoriu naţional
original şi a unor actori de prestanţă. Maiorescu numeşte aceste realităţi forme fără fond şi
refuză preluarea unor modele occidentale în absenţa unui fond autohton solid. Convins că
„forma fără fond este de-a dreptul stricăcioasă” deoarece nimiceşte cultura, Maiorescu
recomandă îndepărtarea mediocrităţilor şi promovarea formelor ce definesc identitatea noastră
culturală.
spre deosebire de adversarii săi din epocă, ce acordau artei în primul rând un rol educativ,
Titu Maiorescu afirmă gratuitatea literaturii şi a artei, rolul lor nefiind unul didactic sau
moralizator, ci unul purificator, de catharsis aristotelian.
Activitatea lui Titu Maiorescu este aceea a unui intelectual convins de necesitatea
radicalismului critic într-o epocă în care confuzia mediocrităţilor cu valorile devenea din ce în
ce mai ameninţătoare. Chiar dacă el nu este creatorul unor studii monografice sau al unei
istorii literare, Maiorescu a realizat, prin studiile sale, cadrul propice în care îşi vor desfăşura
în deceniile următoare activitatea de critic personalităţi precum Călinescu, Lovinescu, Tudor
Vianu, Nicolae Manolescu sau Eugen Simion. Mentor al junimiştilor, el are nu numai meritul
de a fi trasat principalele direcţii de dezvoltare a literaturii române, dar şi pe cel al intuirii
geniilor, aşa cum a dovedit-o în cazul lui Eminescu, sau pe cel al susţinerii şi promovării
valorilor.
Un studiu important în cultura română a fost „Ȋn contra direcţiei de astăzi în cultura română”,
în care, prin „teoria formelor fără fond”, Maiorescu se revoltă faţă de situaţia existentă în
epocă, tendinţa de a împrumuta forme ale culturilor occidentale şi de a le adapta condiţiilor
existente. Acesta susţinea că trebuie adaptate la specificul naţional şi anticipate de crearea
unui fond propriu. Vizând limba română, teoria formelor fără fond are proiecţii în studii
precum: „Despre scrierea limbei romane”, „Limba română în jurnalele din Austria”, „Beţia de
cuvinte”, „Neologismele”. Maiorescu susţine în aceste studii alfabetul latin şi principiul
ortografiei fonetice, îmbogăţirea vocabularului cu neologisme şi combate împrumuturile
realizate în mod forţat, ridiculizând totodată ceea ce el numeşte sugestiv „beţia de cuvinte”.
Filosof, critic literar, estetician, Titu Maiorescu a fost una dintre cele mai importante
personalităţi ale culturii române. În istoria literaturii şi culturii române, „Junimea” a marcat
începutul funcţionării sigure a spiritului critic, victoria ideii de valoare estetică şi a dezvoltării
simţului artistic, majoritatea ideilor fiind preluate de la etapa anterioară, paşoptistă, dar
evoluate. 

La prima vedere textul este un raspuns la o critca adresata revistei sale din
partea unei alte reviste literare, Transilvania, cu scopul de a argumenta motivele
criticii prin prisma climatului cultural autohton. Titu Maiorescu îsi propune sa
evidentieze problemele de natura culturala cu care se confrunta România, cu
scopul de a trage un semnal de alarma celor care ar putea sa le rezolve, dar mai
ales tinerilor care ar putea sa le evite. El zugraveste o imagine (poate chiar
exagerând) care nu mai poate si nu trebuie sa mai fie ignorata.

Critica pe care Transilvania, revista a Asociatiei pentru literatura si cultura

poporului român, i-o aduce lui Titu Maiorescu este ca acorda prea multa
importanta stilului si scrierii corecte într-o epoca în care alte probleme sunt mult
mai arzatoare si merita o asemenea atentie. Acestei atitudini pe care o considera
nepotrivita, scriitorul îi gaseste o "scuza": mediul social, politic si cultural
dominat de neadevar. Acest neadevar izvoraste din dorinta acerba (alimentata
de orgolii) a românilor de a se alinia culturii occidentale, de cele mai multe ori
prin imitarea ei superficiala sau prin falsificarea unor informatii.