CURS 2

27.02.2007

Structurile demografice

A. Structura populaţiei pe sexe

1. Ponderea populaţiei masculine / feminine în totalul populaţiei

Ponderea populaţiei feminine în România este de 51%, pondere care este
asemănătoare întregii Europe. Există o supramortalitate masculină cauzată de factorii economici.
În ţările de cultură arabă, în sudul Africii (zona Sahara), precum şi în Asia predomină populaţia
masculină, din raţiuni de ordin social-cultural.

2. Raportul de masculinitate (numărul de bărbaţi la 100 de femei):

RM = PM / PF · 100 = 95%

3. Excedentul (deficitul) de populaţie masculină (feminină)

E(D) = (PM - PF) / P · 100

În România, E(D) = 2,5%.

B. Structura populaţiei pe vârste

Este cea mai importantă dintre toate structurile demografice. Toate fenomenele
demografice au particularităţi de intensitate în raport cu vârsta.

m(x)

0 100
 f(x)

15 50

Economie, structura populaţiei pe vârste este fundamentală, având în vedere că numai un

anumit segment al întregii populaţii este cel producător de bunuri şi servicii (populaţia în vârstă de
muncă), în timp ce întreaga populaţie este consumatoare de bunuri şi servicii, dar cu particularităţi
importante în raport cu vârsta. Vârsta la care ne referim este vârsta în ani împliniţi (cea de la ultima
aniversare).
Dispunem de mai multe grupări ale populaţiei pe vârste care pot fi folosite în studiul
acestei structuri:
1. Populaţia pe ani de vârstă:
0 ani
1 an
2 ani
…
100 +

2. Populaţia pe grupe cincinale de vârstă:

0 - 4 ani
5 - 9 ani
…
90 - 94 ani
95 - 99 ani
100 +

3. Populaţia pe grupe decenale:

0 - 9 ani
10 - 19 ani
…
90 - 99 ani
100 +

4. Grupe speciale (sunt grupări destinate a studia un subiect foarte precis):

- studiul fertilităţii populaţiei feminine – 15-49 ani;
- studiul populaţiei în funcţie de vârsta de muncă;
- studiul populaţiei şcolare etc.

5. Trei grupe mari de vârstă care definesc:

- populaţia tânără: 0-14 ani; UE: 0-19 ani;
- populaţia adultă: 15-59 ani; 20-64 ani;
 - populaţia vârstnică: 60 +; 65 +;
Această grupare ne ajută să estimăm sarcina economică a persoanei adulte (preponderent
active economic) în raport cu populaţia tânără şi vârstnică (preponderent inactivă economic).
Indicatorul pe care îl folosim este raportul de dependenţă (RD).

RD = [P(0-19) + P(65+)] / P(20-64) · 100

RD1 = P(0-19) / P(20-65) · 100

RD2 = P(65+) / P(20-64) · 100

Un indicator în studiul structurii populaţiei pe vârste este raportul de masculinitate:

RM(x) = PM(x) / PM(f) · 100
Demografia dispune de un instrument grafic de excepţie în studiul structurii populaţiei pe
vârste.
Piramida vârstelor. Este un grafic uşor de elaborat şi extrem de util atât în studiul
schimbărilor pe care le cunoaşte în timp – structura populaţiei pe vârste, cât şi în compararea
structurilor pe vârste în mai multe populaţii.

În forma piramidei vârstelor putem distinge 2 tipuri de efecte:

1) Efectul de vârstă – constă în îngustarea lăţimii piramidei dinspre bază spre vârf, ca
urmare a relaţiei directe dintre vârstă şi intensitatea mortalităţii pe vârstă.
2) Efectul de generaţie – constă în deformări ale alurii (formei) normale a piramidei
datorită istoriei demografice particulare a unor generaţii. Această istorie particulară poate preveni
din efectele spectaculoase ale unor măsuri pronataliste, din efecte ale unei anumite conjuncturi
politice, economice şi sociale sau provocate de război.
Piramida vârstelor este un instrument grafic extrem de eficient în studiul populaţiei pe
vârste. Pentru a putea compara structurile pe vârste ale unor populaţii foarte diferite efectiv,
recurgem la piramide comparabile. Aceste piramide au toate scară identică a efectivelor, pentru că
efectivul tuturor populaţiilor pe care le comparăm este standardizat si egal cu 1000.

21,6 milioane (România) 300 milioane (SUA)

0 0
1 1
2 2
3 3

P(0)M; P(0)F
P’(0) = P(0)M / PT · 1000 → efectiv standardizat

Procesul de îmbătrânire demografică (ID)

Structura pe vârste a unui anumit grup se află în continuă schimbare, ca urmare a
variaţiilor pe care le cunosc în timp intrările şi ieşirile (născuţi, decedaţi, migranţi). Există însă o
schimbare dominantă pe care o atinge orice populaţie în procesul de modernizare, şi care constă în
scăderea ponderii populaţiei tinere şi creşterea paralelă a ponderii populaţiei vârstnice. Aceasta
schimbare structurală poartă denumirea de îmbătrânire demografică.
 Îmbătrânirea demografică nu are legătură cu schimbarea de efective (de numărul pe
vârste), ci numai de proporţii (de ponderi). Îmbătrânirea demografică nu mai are nicio legătură cu
îmbătrânirea individului, care este o sumă de schimbări biologice şi fiziologice care au loc în
organismul uman imediat după naştere. Îmbătrânirea individuală este un proces ireversibil.
Factorii cauzali ai îmbătrânirii demografice sunt foarte bine cunoscuţi şi se pot cuantifica.
Este vorba de scăderea de lungă durată a natalităţii, care reprezintă factorul cauzal major. Prin
reducerea natalităţii, efectivele care intră într-o populaţie sunt în scădere, ceea ce duce la reducerea
automată a ponderii populaţiei tinere. În mod automat, creşte ponderea persoanelor vârstnice.

60

15

Al doilea factor determinant al îmbătrânirii demografice este de dată mai recentă (ultimele
3-4 decenii) şi a apărut în ţările dezvoltate, odată cu scăderea mai rapidă a mortalităţii la vârstele
avansate în raport cu celelalte vârste (datorită progreselor de ordin economic, social şi - îndeosebi,
de ordin medical). Acest al doilea factor al îmbătrânirii demografice a accentuat şi accentuează
intensitatea procesului de îmbătrânire demografică. În România nu a apărut acest proces. În sfârşit,
migraţia poate accentua sau diminua viteza procesului de îmbătrânire.
Procesul îmbătrânirii de muncă reprezintă cea mai mare provocare economică şi socială a
ţărilor dezvoltate.
Consecinţele procesului îmbătrânirii de muncă:
a) Consecinţe demografice. Se referă îndeosebi la influenţa procesului îmbătrânirii de
muncă asupra natalităţii – o diminuare a acesteia şi asupra mortalităţii generale, o accentuare a
acesteia.
b) Consecinţe socio-economice. Sunt numeroase, unele complexe, şi unele dintre ele încă
puţin cunoscute. Consecinţele economice au fost contestate / anihilate de evoluţia societăţii. Cea
mai importantă dintre consecinţele socio-economice ale procesului îmbătrânirii de muncă este
creşterea alarmantă a resurselor pe care societatea trebuie să le aloce pentru asigurări sociale şi
medicale.