Gandirea

Cunoasterea lumii este un process complex si laborios pe care omul il realizeaza folosindu-se
de o serie de instrumente pshice cum sunt: senzatiile, perceptiile, reprezentarile, gandirea,
memoria sau imaginatia.
4.1. GANDIREA CA PROCES COGNITIV SUPERIOR
-In procesele senzoriale de cunoastere, luam act de aspectele concrete, intuitive, accesibile
simturilor. Sunt insusiri ce privesc forma, marimea, culoarea, gustul, mirosul, volumul, distantele
s.a.m.d. Aceste insusiri sunt constatate si prelucrate “pe loc” in timp real, aici si acum, si ne ofera
o imagine asupra modului cum apar obiectele, fenomenele din jurul nostru. Sunt insusiri
aparente, de suprafata. Sa luam, de exemplu, un mar: el poate fi mai mare, mai mic, rosu, verde,
galben, apoi poate avea un miez mai dulce sau acrisor, zemos sau fainos; toate acestea sunt
insusiri obiective, dar aparente. In schimb, ceea ce este constant, comun, general valabil pentru
oricare mar este samburele, el este “esenta”. Pentru a ajunge la esenta trebuie sa dam la o parte
ceea ce este apparent, conjunctural, contextual. Asadar, insusirile esentiale sunt “ascunse”,
invizibile, impalpabile, nu sunt accesibile direct simturilor noastre. Spre exemplu, nu pot sa
percep fotosinteza oricat m-as uita la plante pentru ca este o trasatura esentiala, comuna tuturor
plantelor si am acces la aceste insusiri esentiale prin cunoastere abstracta, adica prin insusirea
unor cunostinte in procesul de invatare, modelare socio-culturala.
-Gandirea inglobeaza datele cunoasterii perceptive, imaginile din reprezentare, le valorifica, dar
in desfasurarea ei se poate dispensa de raporturile perceptive directe. Sugestiv este modul in care
descriem comportamentul cognitive. In mod obisnuit, reusim sa ne dam seama daca un om este
vessel, trist, daca este atent, daca-i este frig sau cald, daca este dezgustat sau incantat. In schimb,
ne este destul de dificil sa spunem daca cineva se gandeste si mai ales la ce se gandeste. Se
intampla adesea sa fim intrigati de o anumita postura, atitudine a celor din jurul nostrum si sa-i
intrebam “ce faci?” pentru a ni se raspunde cu “ma gandeam la…”, denumind astfel obiectul
reflexiei; “ma gandesc sa…”, denumind o intentie, o actiune ce urmeaza s-o intreprinda; sau
“gandesc ca…”, avansand ca o ipoteza, o evaluare.
-Gandirea este procesul psihic care se desfasoara intr-un plan mintal, intern, subiectiv, uzand pe
judecati, rationamente, operatii cognitive cu ajutorul carora realizeaza o procesare profunda a
realitatii.
Caracterul procesual al gandirii: Demerisunile gandirii se desfasoara – conform psihologiei
cognitive – cu grade mari de libertate pe verticala cunoasterii si pe axa timpului. Pe verticala
cunoasterii, gandirea evolueaza in sens ascendant si in sens descendent. Acest demers vizeaza
modul si nivelul de procesare a informatiei.
Cele doua demersuri ale gandirii pe verticala cunoasterii sunt complementare si stau la baza
constituirii si achizitionarii conceptelor, a notiunilor.
Procesualitatea, caracterul discursiv al gandirii rezulta si din desfasurarea ei temporala ceea ce
sugereaza gradele mari de libertate de care se bucura acest process. Pe axa timpului ganidrea se
desfasoara intre trecut, prezent si viitor. Daca perceptia se desfasoara in prezent, aici si acum,
gandirea investigheaza trecutul, experienta si cunostintele stocate de memorie sau reprezentari,
le prelucreaza si le combina in raport cu cerintele prezentului si exploreaza viitorul pentru a
emite preductii si previziuni (Paul Popescu-Neveanu). Rezulta ca cea mai mare parte din
continuturile, date cu care opereazaz gandirea sunt extrase din memorie.
-Din acest motiv, psihologii cognitivisti defines gandirea ca o organizare si manipulare a
reprezentarilor interne sau a informatiilor si cunostintelor stocate in memorie, in vederea
intelegerii unei situatii si a crearii unor noi informatii.
Caracterul mijlocit al gandirii: Dupa cum rezulta din analiza modului in care gandirea
prelucreaza informatiile din realitate, procesarea este mijlocita, mediate si nu directa. In
procesarea directa, dirijata de date empirice, gandirea este mijlocita prin experienta perceptiva,
prin imaginile din reprezentare, iar toate aceste date sunt stocate in memorie si vehiculate cu
ajutorul limbajului. De obicei, in procesarea ascendenta limbajului natural, cotidian este mijlocul
cel mai des folosit. Experinetele, imaginile sunt vehiculate in termenii limbajului cotidian.
In schimb, in procesarea descendenta, indirecta, dirijata de reguli, norme, legi, carcaterul mijlocit
al gandirii este asigurat prin cunostiintele accumulate in lucrarile stiintifice. Limbajul este
instrumentul fundamental care permite vehicularea, coordonarea acestor informatii. Este un
limbaj riguros al definitiilor, al legilor, sunt formulari precise, clare, care nu lasa loc de dubii. Se
folosesc intens limbajele de specialitate proprii variatelor domenii ale cunoasterii: al matematicii,
al stiintelor naturii, al stiintelor socio-umane, al informaticii s.a.m.d.
Caracterul abstract-formal al gandirii: Daca luam drept exemplu fraza: “Sa facem abstractie de
ceeea ce se intampla in jurul nsotru si sa ne concentram asupra problemei”, rezulta faptul ca
gandirea se desfasoara intr-un plan mintal, intern, subiectiv. Ea “lasa de o parte”, “face
abstractie” de restul si se focalizeaza asupra unui proces mintal. Dar aceasta este doar o fateta a
caracterului abstract al gandirii. Cealalta fateta rezulta din faptul ca gandirea extrage si
uitilizeaza insusuiri esemtiale tot mai “sarace” in continut, dar cu un grad tot mai ridicat de
generalizare. Selectivitatea constituie o trasatura fundamental a proceselor de cunoastere.
-In gandire, selectivitatea opereaza in baza operatie de abstractizare ceeea ce permite
surprinderea unor insusiri esentiale, necesarem aunor invarianti cognitivi. Aceste trasaturi pot fi
generalizate la o intreaga categorie de obiecte fenomene, situatii sau evenimente.
Caracterul abstract este legat de cel formal. Savantul elvetian J. Piaget denumeste ultima etapa de
dezvoltare a inteligentei ca stadiu al inteligentei formale. Limbajul cotidian ne ajuta foarte bine
sa intelegem acest termen. Astfel, cand spunem despre cineva ca sa poarta formal sau ca este
formal sau ca se formalizeaza, atunci inseamna ca acea persoana se ghideaza dupa reguli, norme
stricte, ca nu-si ingaduie sa se abata de la ele si pretinde acest lucru si celor din jurul sau. Intr-
adevar, gandirea se ghideaza dupa reguli si norme ale logicii, este o gandire propozitionala care
utilizeaza “propozitii”, adica judecati ipotetico-deductive, avanseaza ipoteze pe care incearca sa
le verifice. Este o gandire probabilista care ia decizii in baza evaluarii alternativelor
ecchiprobabile. O alta acceptiune a termenului de formal tine de aparenta, de acea particularitate
a gandirii de a se desfasura intr-un plan mintal, ascuns, invizibil si inaccesibil. Formal (dupa
reguli), sunt in clasa si “privesc atent” profesorul care explica. In realitate, “gandul zboara”, ma
gandesc la altceva sau – prin asociatie – la ceva sugerat de explicatiile profesorului.
-Toate aceste trasaturi sugereaza profunzimea procesarii cognitive, gradul ridicat de autonomie
mintala, de libertate a gandirii in plan temporal, nivelul maximal de selectivitate in raport cu
insusirile lumii si vietii. Este un demers abstract, formal, multiplu mijlocit.
Caracterul finalist al gandirii: Dar care este scopul, finalitatea gandirii ca proces de cunoastere?
Este oare sufficient sa spunem ca gandirea are drept finalitate cunoasterea lumii? Ar fi un
raspuns mult prea general. Afirmand ca scopul gandirii este surprinderea insusirilor esentiale
suna cam abstract. Pana la urma: de ce gandim? In mod sigur pentru ca trebuie sa gasim o solutie
la problemele cu care ne confruntam. Cu alte cuvinte, demersurile noastre au finalitate, un scop
bine definit: elaborarea unui model mintal, a unor explicatii su a unor raspunsuri cu privire la
implicatiile, consecintele situatiilor problematice.
-Gandirea este procesul cognitive superior de procesare a insusirilor esentiale, necesare si legice
cu ajutorul unor operatii abstract-formale in vederea intelegerii, explicarii si predictiei unor
relatii cauzale din realitate si a elaborarii unor concept, notiuni, teorii, sisteme cognitive, ca
modele mintale ale realitatii.
4.2. GANDIREA CA SISTEM DE OPERATII
-Gandirea este procesul psihic care dispune de cel mai vast sistem de operatii. Superioritatea s
pozitia unui proces psihic in ansamblul vietii psihice a omului este data de sistemele operatorii
de care dispune.
-Psihologia studiaza operatiile gandirii ca instrumente psihice dobandite si perfectionate prin
dezvoltarea intelectuala, prin invatare si exercitiu. Operatiile gandirii actioneaza in cupluri
operatorii ce se completeaza reciproc: analiza si sinteza, abstractizarea si generalizarea, inductia
si deductia.
Analiza si sinteza: rationala isi au orginile si sunt precedate de analiza si sinteza perspectiva care
se desfasoara intr-un plan corect-intuitiv, asupra unor obiecte si situatii concrete. In schimb,
analiza si sinteza de tip logic, rational se desfasoara intr-un plan mintal, dupa un model, si sunt
mediate prin cuvant si alte sisteme de semen su simboluri. Prin analiza insusirilor esentiale ale
unui obiect sau ale unei clase de obiecte, acestea sunt separate, ordonate – in minte – dupa
anumite criterii, dupa un anumit model si sunt sintetizate, refacute la fel sau in mod diferit, in
functie de cerintele activitatii intelectuale. Orice analiza este precedata de un demers anticipativ,
de un anumit proiect, schema de lucru, desi nu se desfasoara la voia intamplarii. In sensul invers,
al sintezei, se mentine acelasi proiect sau se elaboreaza unul nou ca urmare a rezultatelor
analizei. Sinteza se defineste ca fiind recompunerea mintala a obiectului din insusirile initiale.
-Finalitatea operatiilor de analiza si sinteza este elaborarea unui model mintal al obicetului supus
analizei; este un model informational, o replica interna proprie subiectului cunoscator.
Comparatia presupune raportarea la unul sau mai multe criterii. Si aceasta operatie isi are
originea in comparatia dupa criterii perceptive de culoare, forma, marime, contrast etc.
Comparatia implica evidentierea asemanarilor si deosebirilor esentiale dintre minimum doua
obiecte, personae, evenimente, situatii, fenomene dupa minimum un citeriu comun. Daca in plan
perceptiv, comparatia se impune deseori de la sine prin pregnanta unor insusiri sau a unor
contraste.