CONTRACTUL DE ASIGURARE

1. Noţiunea de asigurare şi importanţa acesteia în circuitul civil şi comercial

Activitatea de asigurare a apărut din nevoia firească de protecţie a omului împotriva
calamităţilor naturii, împotriva consecinţelor accidentelor, din nevoia unor mijloace de existenţă
în condiţiile pierderii sau limitării capacităţii de muncă în urma bolilor sau bătrâneţii.
Dezvoltarea societăţii a însemnat un continuu efort a omului în găsirea celor mai bune forme de
protecţie. În organizarea şi apărarea vieţii lor, ca şi în procesul producerii bunurilor materiale şi
desfăşurarea altor activităţi, oamenii s-au aflat într-o luptă continuă cu unele fenomene ale naturii
care pot împiedica desfăşurarea normală a activităţii umane. Deşi oamenii au obţinut mari
succese în lupta cu forţele naturii, dar sunt încă neputincioşi în faţa unor calamităţi ale naturii,
cum sunt: furtunile, uraganele, cutremurele de pământ, alunecările de teren, grindină, îngheţuri
etc. Împotriva acestor fenomene ştiinţa nu a găsit încă mijloacele tehnice suficiente de luptă, de
aceea ele aduc societăţii mari prejudicii. În această situaţie, omului i-a rămas calea solidarizării
pentru suportarea în comun a efectelor calamităţilor naturii şi accidentelor, şi anumite calea
asigurării şi reasigurării.
Asigurarea poate fi analizată atât din punct de vedere juridic, cât şi economic. Din punct de
vedere economic, asigurarea reprezintă un sistem de relaţii economice, bazate pe principiul
distribuirii pierderilor patrimoniale, cauzate de întâmplări imprevizibile, forma materială a cărora
o reprezintă un fond bănesc, utilizat în scopul compensării pierderilor patrimoniale, apărute la
persoanele care au participat la crearea lui. Fondul bănesc se acumulează în formă
descentralizată, din contul primelor de asigurare încasate de la fiecare asigurat. Ulterior, el este
gestionat de către asigurător, care poate investi aceste mijloace pe propriul risc, devenind în acest
mod un fond centralizat. Aşadar, putem spune că asigurarea reprezintă, totodată, un mijloc de
prestare a serviciilor care se manifestă prin acumularea depunerilor băneşti intr-un fond de
asigurare şi repartizarea acestora persoanelor asigurate ce au suferit pierderi ca urmare a
survenirii diferitelor întâmplări imprevizibile1.
Mecanismul asigurării se bazează pe faptul că numărul persoanelor prejudiciate, de obicei,
este mai mic decât numărul persoanelor asigurate. De aceea, cu cât mai mare este numărul
persoanelor asigurate, cu atât mai accesibilă şi efectivă este asigurarea. Astfel, asigurarea creează
o garanţie economică, care permite participanţilor la circuitul economic să-şi exercite cu
siguranţă activitatea în prezent, dar şi să-şi programeze activitatea ulterioară, contribuind în acest
mod la dezvoltarea întregului sistem de relaţii economico-sociale2. Importanţa asigurării rezidă
şi din funcţia acesteia de preîntâmpinare a cazurilor asigurate precum şi minimalizare a
pierderilor. Ea presupune un întreg sistem de măsuri, cum ar fi finanţarea diferitelor acţiuni care
au ca scop preîntâmpinarea sau micşorarea urmărilor negative ale accidentelor, calamităţilor
naturale etc. Din măsurile cu caracter preventiv putem menţiona construirea diferitelor instalaţii
antiincendiare, îmbunătăţirea tehnicii de protecţie a muncii etc. înlăturarea urmărilor negative ale
calamităţilor naturale şi a accidentelor se manifestă prin schimbarea bunurilor materiale distruse
cu altele noi sau prin faptul acordării ajutorului material pentru efectuarea unui tratament în cazul
persoanei care a suferit un accident de muncă ş.a.
Potrivit alin.(1) art.1822 CC RM prin contract de asigurare, o parte (contractantul
asigurării) se obligă să plătească celeilalte părți (asigurător) prima de asigurare, iar asigurătorul
1
Chibac Gh., Baiesu A., Rotari Al., Efrim O., op.cit., 2005, p.445.
2
Vezi: Гражданское право. Учебник. Под ред. Е.А. Суханова, Том.2, Москва: БЕК, 2000, с.139.
se obligă să plătească asiguratului, beneficiarului asigurării sau, după caz, terțului păgubit o
prestație bănească (indemnizație ori despăgubire de asigurare) la producerea cazului asigurat în
interiorul perioadei de asigurare.
Aici e momentul de menționat că în CC modernizat, nu numai definiția contractului de
asigurare dar și întregul capitol destinat asigurării a suferit schimbări esențiale de ordin calitativ
și cantitativ.
Asigurarea are drept scop recuperarea pierderilor patrimoniale cauzate de calamităţile
naturale sau diferite accidente. în ultimii ani s-a dezvoltat un nou tip de asigurare prin care
fondurile acumulate de către asigurători sunt utilizate pentru plata anumitor sume de bani, în
cazul survenirii anumitor evenimente în viaţa omului. De exemplu, persoana care a încheiat un
contract cu o companie de asigurare, depune anumite sume de bani, cu scopul ca în cazul
decesului persoanei respective, o sumă concretă să fie plătită copiilor săi. De asemenea, în cazul
asigurării persoanei ce ţine de atingerea unei anumite vârste, suma de bani să fie plătită persoanei
însăşi asigurate, dacă aceasta va fi în viaţă până la vârsta respectivă, sau să fie plătită fiului la
atingerea majoratului, sau fiicei în cazul căsătoriei etc. Astfel, acest tip de asigurare are ca scop
oferirea unor garanţii materiale în cazul survenirii în viaţa persoanei respective sau a apropiaţilor
acesteia a unor evenimente care necesită anumite mijloace băneşti. În acest mod, pentru
persoanele asigurate, asigurarea este un mijloc de recuperare a pagubelor cauzate de diferite
întâmplări imprevizibile, precum şi un mijloc de satisfacere a anumitor necesităţi financiare în
cazurile prevăzute de contract, iar pentru companiile de asigurări, ea constituie o sursă foarte
importantă de acumulare a capitalului şi unul din mijloacele de obţinere a unor venituri enorme.
Prin urmare, putem spune că asigurarea reprezintă şi o activitate de antreprenoriat, reglementată
de normele dreptului civil, care se realizează în limitele circuitului civil unic de către comercianţi
profesionişti - asigurători - cu scopul obţinerii sistematice a veniturilor din efectuarea acţiunilor
de asigurare şi de prestare a serviciilor legate de acestea3.

2. Raportul juridic de asigurare şi principalele noţiuni ale acestuia

În materia de asigurare sunt folosite anumite noţiuni, semnificaţia cărora se impune a fi
precizată, precum: asigurat, asigurător, riscul asigurat, cazul asigurat, suma asigurată,
indemnizaţia de asigurare, obiectul asigurării etc.
Asiguratul este persoana fizică sau juridică, care se asigură pe sine sau îşi asigură bunurile de
survenirea anumitor evenimente. Conform prevederilor art.1 al Legii Republicii Moldova cu
privire la asigurări, nr.407 din 21.12.20064 asiguratul este persoană care are încheiat sau pentru
care s-a încheiat un contract de asigurare cu asigurătorul.
Asigurătorul (reasiguratorul) persoană juridică înregistrată în Republica Moldova care, în
condiţiile prezentei legi, deţine licenţă pentru desfăşurarea activităţii de asigurare (reasigurare).
Activitate de asigurare - activitate care constă, în principal, din: oferirea, negocierea şi
încheierea de contracte de asigurare şi reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune,
efectuarea de acţiuni de regres şi de recuperare;
Riscul asigurat este un element esenţial şi obligatoriu al asigurării, fără de care raportul juridic
de asigurare nu poate exista5. El reprezintă un fenomen, eveniment sau grup de fenomene sau
evenimente prevăzute în contractul de asigurare, care, odată produse, pot genera prejudicii
bunurilor sau persoanei asigurate. Conform alin.(3) art.1829 CC RM cazul asigurat este evenimentul

3
Chibac Gh., Baiesu A., Rotari Al., Efrim O., op.cit., 2005, p.446.
4
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.47-49 (în continuare – Legea nr.407/2006).
5
Chibac Gh., Baiesu A., Rotari Al., Efrim O., op.cit., 2005, p.447.
pentru înlăturarea consecinţelor căruia s-a făcut asigurarea şi la producerea căruia apare obligaţia
asigurătorului să plătească suma asigurată ori despăgubirea. Deosebirea riscului de cazul asigurat
constă în aceea că primul este un eveniment care se poate ivi, iar al doilea este un eveniment care
s-a produs deja.
Obiectul asigurat, potrivit art.3 al Legii nr.407/2006, îl constituie interesele patrimoniale ce nu
contravin legislaţiei Republicii Moldova. Obiectul asigurării nu trebuie confundat cu obiectul
contractului de asigurare. De exemplu, viaţa şi sănătatea pot forma obiectul asigurării, dar nu pot
forma obiectul contractului de asigurare, întrucât sunt scoase din circuitul civil6.
Indemnizaţia de asigurare (despăgubire sau suma asigurată) reprezintă o sumă de bani care este
achitată de către asigurător asiguratului sau altor beneficiari atunci când survine împrejurarea
asigurată. În cazul asigurărilor contra daunelor, indemnizaţia de asigurare este numită
despăgubire şi se plăteşte în limitele sumei asigurate. În cazul asigurărilor de persoane,
indemnizaţia de asigurare plătită în situaţia producerii cazului asigurat, poartă denumirea de
suma asigurată. Ea nu are caracter de despăgubire şi nici nu depinde de paguba suferită7.
Suma asigurată este limita maximă a răspunderii asigurătorului în cazul producerii
evenimentului pentru care s-a încheiat contractul de asigurare. În cazul asigurării bunurilor, suma
asigurată poate fi echivalentă sau mai mică decât valoarea reală a bunurilor în momentul
încheierii contractului. în cazul în care bunurile au fost asigurate la mai mulţi asigurători, aceştia
vor plăti în mod proporţional cu suma asigurată conform prevederilor contractuale, ţinând cont
de faptul că valoarea despăgubirilor în ansamblu nu trebuie să depăşească valoarea bunurilor. În
cazul asigurării persoanelor, suma asigurată este stabilită de asigurat, de comun acord cu
asigurătorul. În ceea ce priveşte cazurile de asigurare obligatorie, este necesar de menţionat că
cuantumul sumei de asigurare se stabileşte de lege. Determinarea sumei asigurate prezintă
importanţă şi din cauza faptului că ea contribuie la calcularea primei de asigurare, întrucât
cuantumul sumei asigurate influenţează în mod corespunzător mărimea primei8.
Prima de asigurare este suma de bani pe care asiguratul este obligat să o plătească anticipat
asigurătorului pentru preluarea riscului conform contractului de asigurare. Prima de asigurare,
numită prima brută, se compune din prima netă, din care se formează fondul necesar pentru plata
indemnizaţiilor de asigurare, şi prima adaos, destinată acoperirii cheltuielilor (de gestiune, de
finanţare a măsurilor de prevenire a daunelor) şi profitului asigurătorului. Primele de asigurare
pot fi periodice şi unice. Primele periodice se plătesc lunar, trimestrial, semestrial sau anual.
Aceste prime pot fi constante (la fel de mari pe toată perioada asigurării) şi variabile (mai mari la
început şi mai mici către sfârşitul perioadei de asigurare sau invers). Primele unice se plătesc o
singură dată pentru întreaga perioadă de asigurare.9

3. Clasificarea asigurărilor (forme şl tipuri)

Legea nr.407/2006, în art.5, prevede că după modul de efectuare sunt două forme de
asigurare: obligatorie şi benevolă (facultativă). Asigurările benevole (facultative) se
caracterizează prin faptul că drepturile şi obligaţiile părţilor se stabilesc, precum şi toate celelalte
clauze contractuale, de către părţi (cu respectarea condiţiilor generale de validitate) prin
contractul de asigurare. Prin urmare, contractul de asigurare este expresia exclusivă a voinţei
părţilor. Asigurarea obligatorie este o formă de asigurare, în care, spre deosebire de asigurarea
6
A se vedea: Noul CC RM - Comentarii, doctrină şi jurisprudenţă, Colectiv de autori, Hamangiu, 2012, Vol3.,
p.103.
7
Chibac Gh., Baiesu A., Rotari Al., Efrim O., op.cit.,2005, p.448.
8
Ibidem.
9
Ibidem.
benevolă (facultativă), subiecţii asigurării obligatorii, drepturile şi obligaţiile părţilor, mărimea
primelor de asigurare, termenul de achitare a acestora şi alte clauze sunt stabilite de lege.
Codul civil al Republicii Moldova însă prevede două tipuri de asigurare: asigurarea de persoane şi
asigurarea de daune (art.1823 CC RM). Asigurarea de persoane are ca obiect un anumit atribut al
persoanei fizice, cum ar fi viaţa, sănătatea, capacitatea de muncă, atingerea unei anumite vârste
etc. Asigurarea de persoane nu are caracter de despăgubire şi reprezintă o măsură de prevedere,
capitalizare a anumitor sume de bani. Asigurarea de daune include asigurarea de bunuri şi
asigurarea de răspundere civilă. Asigurarea de bunuri vizează anumite lucruri degradabile sau
care pot fi distruse datorită unor accidente sau dezastre naturale (case, autovehicule, bunuri ale
gospodăriei casnice, animale etc.).
Asigurarea de răspundere civilă are ca obiect valoarea despăgubirilor pe care trebuie să le
plătească asiguratul în urma prejudiciului cauzat unei persoane terţe (de exemplu, în cazul
accidentelor rutiere). Astfel, în executarea acestui tip de asigurări, mai intervine o a treia
persoană, victima, care beneficiază de o protecţie specială în concepţia legii10.
După numărul subiecţilor raporturilor de asigurare sunt asigurări directe, coasigurări,
asigurări mutuale şi reasigurări.
În cadrul asigurărilor directe raporturile de asigurare se nasc între asigurat şi asigurător.
Coasigurarea este o asigurare directă în care există mai mulţi asigurători. Acest tip de
asigurare se practică în cazul unor bunuri extrem de valoroase ori care prezintă diferite riscuri
etc. şi când unul din asigurători nu se poate obliga singur la plata despăgubirilor de asigurare.
Astfel, obiectul asigurării va fi asigurat de doi sau mai mulţi asigurători în comun. în acest caz,
asigurătorii vor diviza între ei atât plata indemnizaţiei, cât şi riscul asigurării. împărţirea daunelor
între coasigurători se va face în dependenţă de mai multe criterii şi anume: valoarea bunului,
valoarea pagubei, suma asigurată etc. Este necesar de menţionat, că în cazul coasigurării trebuie
de evitat supra-asigurarea, întrucât legea nu permite încasarea unei despăgubiri mai mari decât
prejudiciul efectiv, deoarece acest fapt ar putea duce la provocarea intenţionată a cazului
asigurat11.
Asigurarea mutuala se realizează în mai multe persoane expuse unor riscuri similare, toate
părţile contractuale obligându-se la plata primei de asigurare – numită în această materie
cotizaţie – în vederea constituirii unui fond comun, din care urmează să se plătească, la
survenirea cazului asigurat, indemnizaţia de asigurare asociatului în cauza sau altor persoane
îndreptăţite. Asigurarea mutuală se caracterizează prin faptul ca fiecare parte contractantă are
dubla calitate de asigurator şi asigurat, iar prin încheierea contractului nu se urmăreşte realizarea
de beneficii, ci numai partajarea riscurilor între asociaţi.
Reasigurarea are loc atunci când asigurătorul transmite o parte din răspunderea sa faţă de
asigurat unei alte organizaţii de asigurare. în această situaţie, asigurătorul iniţial va dobândi
calitatea de reasigurat, iar persoana care îl asigură se va numi reasigurător12.
Potrivit redacției noi a art.1827 CC RM prin încheierea contractului de reasigurare:
a) reasigurătorul primește prime de reasigurare, în schimbul cărora contribuie, potrivit
obligațiilor preluate, la suportarea despăgubirii de asigurare pe care reasiguratul o plătește la
producerea cazului care a constituit obiectul reasigurării;
b) asigurătorul, în calitate de reasigurat, cedează prime de reasigurare, în schimbul cărora
reasigurătorul contribuie, potrivit obligațiilor preluate, la suportarea despăgubirii de asigurare pe

10
Toader C., Drept civil. Contracte speciale, Bucureşti: ALL-BECK, 2003, p.339.
11
Chibac Gh., Baiesu A., Rotari Al., Efrim O., op.cit., 2005, p.449-450.
12
Ibidem, p.450.
care reasiguratul o plătește la producerea cazului asigurat prin contractul de asigurare. Contractul
de reasigurare produce efecte doar între asigurător și reasigurător.
În doctrină, reasigurarea este definită ca un contract prin care o persoană, numită
reasigurător, se obligă ca, în schimbul unei sume de bani (prima de reasigurare), să suporte în
totalitate sau în parte sumele pe care asigurătorul va trebui să le plătească persoanelor asigurate
(contractanţi sau beneficiari) în baza contractelor de asigurare încheiate cu acestea13. Spre
deosebire de coasigurare, reasigurarea se realizează independent de voinţa asiguratului. Ea are
drept scop o mai mare dispersare a riscurilor 14 ce ar putea rezulta dintr-un contract de asigurare.
Reasigurarea nu stabileşte raporturi juridice între asigurat şi reasigurător, producând efecte doar
între părţile contractante (asigurător şi reasigurător). Prin urmare, în cazul producerii riscului
asigurat, reasigurătorul este obligat să suporte plata indemnizaţiilor (în totalitate sau în parte) pe
care reasiguratul le plăteşte. Dacă în cazul producerii evenimentului asigurat, reasigurătorul se
obligă să suporte integral sumele de bani ce urmează a fi plătite de asigurător persoanei
asigurate, atunci reasigurarea este totală. Reasigurarea va fi parţială atunci când reasigurătorul
consimte să achite doar o parte din bani15.
4. Noţiunea, caracterele juridice şl elementele contractului de asigurare
Contractul de asigurare prezintă următoarele caractere juridice.
Este sinalagmatic, deoarece dă naştere obligaţiilor corelative pentru părţile contractante.
Astfel, în schimbul primei de asigurare pe care o plăteşte asiguratul, asigurătorul se obligă
ca în situaţia producerii cazului asigurat să achite indemnizaţia cuvenită. Chiar dacă obligaţia
asigurătorului de plată a indemnizaţiei este sub condiţie suspensivă (acea de producere a cazului
asigurat), ea totuşi nu afectează caracterul bilateral a contractului de asigurare16.
Contractul de asigurare are caracter oneros. Chiar dacă asiguratul nu urmăreşte în mod
direct un interes patrimonial, el doreşte ca în cazul producerii cazului asigurat să obţină o
despăgubire pentru dauna produsă de acesta.
Contractul de asigurare este consensual. După cum s-a considerat, momentul încheierii
contractului nu trebuie de confundat cu data de la care începe suportarea riscurilor de către
asigurător, întrucât aceste momente nu coincid. Potrivit alin.(1) art.1835 CC RM asigurarea
începe cu prima oră a primei zile și încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada de asigurare
convenită, dacă legea sau contractul nu prevede altfel. Această regulă nu este imperativă, părţile
putând stabili un alt moment de la care începe asigurarea. Astfel, părţile pot stabili că asigurarea
începe înainte de achitarea primei de asigurare. în asemenea caz asigurarea va fi valabilă cu
condiţia neproducerii cazului asigurat înainte de plata primei de asigurare.
Prin urmare, pentru ca un contract de asigurare să fie considerat valabil şi să producă efecte
juridice, este necesară şi forma obligatorie scrisă a contractului, fapt prevăzut şi de art.1830 CC RM.
Contractul de asigurare este un contract cu executare succesivă, deoarece obligaţia
asigurătorului de plată a indemnizaţiei, în cazul producerii riscului asigurat, este continuă, pe
toată durata de valabilitate a contractului, după cum şi prima de asigurare se plăteşte de către
asigurat periodic, în termenele stabilite de acesta cu asigurătorul17.
Chiar dacă prima de asigurare poate fi plătită într-o singură tranşă, contractul de asigurare
îşi păstrează caracterul de executare succesivă.

13
Sanilevici Renee, Drept civil. Contracte, Iaşi, 1973, p.268.
14
Vezi: Popescu D., Macovei I. Contractul de asigurare, Iaşi: Junimea, 1982, p.35.
15
Chibac Gh., Baiesu A., Rotari Al., Efrim O., op.cit., 2005, p.451.
16
Vezi: Macovei D., Striblea M.S., Drept civil. Contracte. Succesiuni, Iași: Junimea, 2000, p.276.
17
Chibac Gh., Baiesu A., Rotari Al., Efrim O., op.cit., 2005, p.452.
 Contractul de asigurare are un caracter de adeziune, deoarece în majoritatea cazurilor,
clauzele contractului sunt stabilite de către asigurător, iar asiguratul poate doar să le accepte sau
nu.
Contractul de asigurare are un caracter aleatoriu. Acest caracter rezidă din faptul că la
momentul încheierii contractului producerea cazului asigurat şi momentul producerii sunt
incerte, astfel încât părţile nu pot cunoaşte din timp existenţa şi întinderea obligaţiilor asumate.
Prin urmare, în cazul contractului de asigurare există şanse de pierdere şi câştig atât pentru
asigurător, cât şi pentru asigurat.
După cum am menţionat anterior, părţile contractului de asigurare sunt asiguratul şi
asigurătorul.
Asiguratul este persoana fizică sau juridică care se asigură împotriva producerii unui
anumit risc şi se obligă, în schimb, la plata primei de asigurare.
Asigurătorul (reasigurător)  persoană juridică înregistrată în Republica Moldova care, în
condiţiile prezentei legi, deţine licenţă pentru desfăşurarea activităţii de asigurare (reasigurare).
În calitate de asigurător pot activa doar societăţile comerciale înregistrate sub forma de Societăţi
pe Acţiuni (art.20 din Legea nr.407/2006).
Există cazuri însă când titularul interesului asigurat este o altă persoană decât cea care a
încheiat contractul de asigurare şi se obligă să plătească prima de asigurare. în asemenea situaţie,
titularul interesului asigurat va avea calitatea de asigurat, iar persoana care a încheiat contractul
şi s-a obligat să plătească primele de asigurate se va numi contractant.
În cazul când contractul de asigurare a fost încheiat în folosul unei alte persoane (copil,
rudă), atunci asigurătorul, la producerea cazului asigurat, îi va plăti acestei persoane, numită
beneficiar, indemnizaţia de asigurare. În contractul de asigurare, asiguratul poate indica unul sau
mai mulţi beneficiari. în calitate de beneficiari pot fi atât persoane fizice, cât şi persoane juridice.
Pe lângă faptul că beneficiarul nu este parte la contract, el totuşi obţine unele drepturi (de
exemplu, el este în drept să ceară asigurătorului executarea contractului). Chiar dacă asiguratul a
desemnat beneficiarii, aceasta nu înseamnă excluderea asiguratului din contract. Mai mult ca
atât, pe parcurs, asiguratul poate schimba beneficiarii18.
La activitatea de asigurare pot participa şi alte persoane. Astfel, conform art.1 al Legii
nr.407/2006, încheierea şi îndeplinirea contractului de asigurare se efectuează printr-un
intermediar în asigurări, intermediar în reasigurare, mandat de brokeraj.
Intermediar în asigurări este persoana fizică sau persoana juridică ce desfăşoară activitate
de intermediere în asigurări în schimbul unei remuneraţii şi are calitatea de broker de asigurare
sau de agent de asigurare.
Broker de asigurare şi/sau de reasigurare este persoana juridică înregistrată în Republica
Moldova care, potrivit Legii cu privire la asigurări, negociază pentru clienţii săi persoane fizice
sau persoane juridice, asigurări (reasigurări) sau potenţiali asiguraţi (reasiguraţi), încheierea de
contracte de asigurare (reasigurare) şi care acordă asistenţă pe durata derulării contractelor sau în
legătură cu regularizarea daunelor, după caz.
Agent de asigurare, potrivit art.1 al Legii nr.407/2006, este persoană fizică sau persoană
juridică ce desfăşoară activitate profesională în baza mandatului acordat de asigurător, având
dreptul să încheie, în numele şi din contul asigurătorului, contracte de asigurare cu terţii,
conform condiţiilor stipulate în contractul de mandat, fără să aibă calitatea de asigurător,
reasigurător, agent bancassurance sau de broker de asigurare şi/sau de reasigurare

18
Chibac Gh., Baiesu A., Rotari Al., Efrim O., op.cit., 2005. p.453.
 Intermediar în asigurări este brokerul de reasigurare care intermediază, în schimbul unei
remuneraţii, în principal în activitatea de asigurare.
Potrivit celor relatate anterior, contractul de asigurare urmează să fie încheiat în formă
scrisă, iar o dovadă de încheiere a contractului de asigurare o constituie poliţa de asigurare.
În poliţa de asigurare, potrivit alin.(2) art.1831 CC RM, urmează să fie indicate toate
elementele esenţiale ale contractului de asigurare, precum:
a) numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părților contractante;
b) după caz, numele sau denumirea, domiciliul sau sediul asiguratului și/sau beneficiarului;
c) după caz, denumirea și sediul agentului de asigurare;
d) obiectul asigurării;
e) riscurile ce se asigură;
f) termenul contractului de asigurare (durata asigurării) și perioada de asigurare;
g) suma asigurată și, dacă s-a convenit, partea din prejudiciu pe care asigurătorul nu o
despăgubește (franșiza);
h) prima de asigurare, locul și termenele de plată;
i) alte date, conform legii sau acordului dintre părți.
Termenul în asigurare, potrivit alin.(1) art.1835 CC RM, începe cu prima oră a primei zile
și încetează la ora 24 a ultimei zile din perioada de asigurare convenită, dacă legea sau contractul
nu prevede altfel.
Termenul contractului de asigurare se stabilește conform prevederilor alin.(2)-(6) art.1835
CC RM, unde se menționează că clauza care prevede că perioada de asigurare începe la o dată
anterioară încheierii contractului (asigurare retroactivă) este valabilă doar dacă părțile nu
cunoșteau, la momentul încheierii contractului, despre producerea cazului asigurat. Dacă
contractantul cunoștea, la acel moment, despre producerea cazului asigurat, asigurătorul nu este
obligat să despăgubească acel caz.
În cazul în care contractul de asigurare se încheie pentru o durată de peste 5 ani, fiecare
parte are dreptul la rezoluțiunea asigurării la finele celui de-al cincilea an sau al fiecăruia dintre
anii următori, respectând un termen de preaviz de 3 luni.
În cazul contractelor încheiate pe o durată nelimitată, fiecare parte are dreptul la
rezoluțiunea asigurării, respectând un termen de preaviz de cel puțin o lună și de cel mult 3 luni.
Acordul prin care contractul de asigurare se consideră prelungit în mod tacit pe o durată
mai mare de un an se consideră nul.
Perioada de asigurare este intervalul de timp în care asigurătorul poartă răspundere și
pentru care se stabilește prima de asigurare.

5. Modul de încheiere şi formare a contractului de asigurare

Potrivit alin.(1) art.1830 CC RM pentru încheierea contractului de asigurare, contractantul
asigurării prezintă asigurătorului o cerere sau un chestionar (cererea contractantului) în formă
scrisă, în care indică interesul său în asigurare sau declară verbal că dorește să încheie contract
de asigurare. Declarația verbală nu scutește de necesitatea depunerii cererii scrise de asigurare.
Deşi legea prevede că iniţiativa încheierii contractului de asigurare aparţine asiguratului, nu se
exclude posibilitatea încheierii contractului în urma propunerii făcute de asigurător.
Contractul de asigurare se încheie în scris. El nu poate fi dovedit prin martori chiar dacă
există început de dovadă scrisă. Forma scrisă este cerută de lege, indiferent de valoarea
contractului, numai pentru probarea acestuia. De aceea, consimţământul părţilor poate fi dovedit
nu numai cu înscrisul constatator al contractului, ci şi cu alte înscrisuri, cum ar fi cererea de plată
a primei, cu înscrisul prin care se constată primirea acestei plăţi sau cu orice alt înscris din care
reiese voinţa asigurătorului de a încheia contractul, numit document de asigurare (poliţă sau
certificat de asigurare). Rezultă că contractul de asigurare poate fi probat printr-un document
unic semnat de ambele părţi (contract) sau prin schimb de documente care atestă manifestarea
voinţei în vederea încheierii contractului.
Asigurătorul este obligat să remită asiguratului un exemplar, semnat de el, al poliţei de
asigurare. în care trebuie să fie incluse toate datele indicate în alin.(1) art.1831 CC RM indicate
supra.
Poliţa de asigurare este un document unilateral semnat de asigurător, care conţine
promisiunea acestuia de a plăti o anumită indemnizaţie la producerea evenimentului în cadrul
perioadei stabilite. Poliţa de asigurare nu este contract de asigurare, ci numai un document care
atestă încheierea contractului. Din punct de vedere al conţinutului, poliţa de asigurare trebuie să
corespundă destinaţiei - să probeze încheierea contractului de asigurare. De aceea poliţa de
asigurare trebuie să conţină toate clauzele obligatorii pe care le conţine contractul de asigurare.
Poliţa de asigurare nu este valoare mobiliară (valoarea mobiliară este un titlu financiar care
confirmă drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei persoane în raport cu altă
persoană). Spre deosebire de valoarea mobiliară, care oferă deţinătorului dreptul de a cere
executarea creanţei ce se conţine în ea, poliţa nu oferă asemenea posibilităţi deţinătorului.
Exercitarea dreptului de a cere plata indemnizaţiei menţionate în poliţă depinde de un şir de
împrejurări (achitarea la timp a primelor, executarea tuturor obligaţiilor contractuale de către
asigurat).
Poliţa de asigurare este un accesoriu al dreptului asiguratului de a cere plata despăgubirii.
Poliţa urmăreşte soarta juridică a creanţei şi nu invers. De aceea dreptul asupra poliţei de
asigurare apare odată cu apariţia raportului de asigurare şi încetează odată cu încetarea acestuia.
Conform prevederilor legale poliţele de asigurare pot fi emise nominative, la ordin ori la
purtător. Transmiterea poliţei de asigurare către alte persoane se face potrivit regulilor stabilite
pentru transmiterea valorilor mobiliare. Poliţa nominativă poate fi transmisă unei terţe persoane,
respectând regulile cesiunii de creanţă. Poliţa la ordin se transmite prin înscrierea pe verso a
numelui sau denumirii noului proprietar de către asigurat, iar cea la purtător prin simpla
înmânare.
Ţinând cont de faptul că poliţa de asigurare este un document unilateral semnat de către
asigurător, legea conţine reguli de soluţionare a divergenţelor apărute între conţinutul acesteia şi
conţinutul copiilor de pe propunerile scrise depuse de asigurat pe care asigurătorul este obligat să
le remită asiguratului.
Potrivit alin.(2) art.1832 CC RM dacă clauzele poliței de asigurare diferă de cele din
cererea contractantului sau din oricare acord anterior între părți, în cazul în care asigurătorul a
informat contractantul printr-un text cu caractere îngroșate despre dreptul de a obiecta la
diferențele menționate în poliță, se va considera că contractantul a consimțit la diferențele
menționate expres în poliță dacă nu obiectează în termen de o lună de la recepționarea poliței.

6. Conţinutul contractului de asigurare (efectele contractului de asigurare)

6.1. Obligaţiile şi drepturile asiguratului
Potrivit alin.(1) art.1837 CC RM la încheierea contractului, solicitantul asigurării trebuie să
informeze asigurătorul despre împrejurările pe care le cunoaște sau ar trebui să le cunoască și
care fac obiectul întrebărilor clare și precise puse lui de către asigurător.
 Modificările în actualul cod civil prevăd un șir de obligații informaționale și consecințele
nerespectării acestor obligații (art.1837-1845 CC RM).
O altă obligaţie a asiguratului este ca la încheierea contractului sau pe parcursul executării
acestuia să informeze asigurătorul despre încheierea altor contracte de asigurare pentru acelaşi
bun. Acest fapt este important pentru ca asigurătorul să fie la curent cu eventualele coasigurări,
precum şi ca să se evite o supraasigurare a bunului.
Asiguratul este obligat să plătească la timp primele de asigurare. Dacă interesul asigurat nu
există la data începerii asigurării sau dacă un interes viitor nu mai ajunge să se constituie,
contractantul este eliberat de obligația plății primei de asigurare. Dacă interesul asigurat se
stinge, contractantul datorează asigurătorului doar acea parte din primă ce corespunde duratei
riscului. Asigurătorul poate cere o taxă corespunzătoare pentru cheltuielile și operațiunile făcute
pentru încheierea contractului.
O obligaţie importantă a asiguratului este de a întreprinde diferite măsuri, în scopul evitării
producerii evenimentului asigurat sau pentru a limita pagubele cauzate de producerea acestuia.
Prin urmare, asiguratul este obligat să întreţină bunul în condiţii adecvate, prevăzute de
dispoziţiile legale şi cele contractuale19.
În scopul limitării pagubelor cauzate de producerea evenimentului asigurat, asiguratul
trebuie să întreprindă măsuri de salvare a bunurilor asigurate. De exemplu, în cazul izbucnirii
unui incendiu, asiguratul va trebui să anunţe pompierii, să îndepărteze cauzele incendiului etc.
Asiguratul este obligat să anunţe asigurătorul referitor la survenirea anumitor împrejurări
periculoase. În baza art.1843-1845 CC RM această obligație poate avea loc și în cazul de
agravare sau reducere a riscului.
Acest lucru prezintă importanţă din cauza faptului că asigurătorul va avea dreptul să decidă
continuarea contractului de asigurare în condiţiile iniţiale sau renegocierea a anumite clauze
contractuale.
Potrivit alin.(1) art.1851 CC RM survenirea cazului asigurat trebuie notificată de îndată
asigurătorului de către contractant, asigurat sau, după caz, beneficiar, cu condiția că persoana
obligată să facă notificarea cunoștea sau trebuia să cunoască existența acoperirii de asigurare și
survenirea cazului asigurat. Obligația se consideră îndeplinită și dacă un terț informează
asigurătorul.
Dacă evenimentul asigurat s-a produs, atunci asiguratul este obligat să-l anunţe pe
asigurător îndată ce a aflat despre aceasta. În contractul de asigurare părţile pot indica un anumit
termen în decursul căruia asiguratul îl va anunţa pe asigurător despre producerea evenimentului
asigurat. Dacă un astfel de termen nu este stabilit, atunci se prezumă că asiguratul trebuie să-l
înştiinţeze pe asigurător imediat ce a aflat.
Acest fapt îi va permite asigurătorului să întreprindă măsurile necesare pentru reducerea
daunei, să examineze cauzele producerii evenimentului asigurat, să evalueze cuantumul
pierderilor etc.

6.2. Obligaţiile şi drepturile asigurătorului

Asigurătorului, de asemenea, îi revin o serie de drepturi şi obligaţii atât înainte de
încheierea contractului, cât şi pe parcursul executării acestuia.
Astfel, chiar înainte de încheierea contractului, asigurătorul este obligat să-l informeze pe
viitorul asigurat referitor la condiţiile asigurării, cum ar fi existenţa şi întinderea efectelor
contractului, riscurile acoperite prin asigurare, condiţiile efectuării plăţii în cazul producerii
19
Chibac Gh., Baiesu A., Rotari Al., Efrim O., op.cit., 2005, p.457-458.
evenimentului asigurat etc. în vederea executării acestei obligaţii, asigurătorul va pune la
dispoziţia asiguratului toată informaţia corespunzătoare sau va oferi consultaţii în ceea ce
priveşte asigurarea20.
În cazul producerii evenimentului asigurat, asigurătorul va avea obligaţia de plată a
indemnizaţiei de asigurare cu condiţia respectării de către asigurat a tuturor prevederilor legale şi
contractuale.
Astfel, asigurătorul va trebui să verifice dacă asigurarea era în vigoare în momentul
producerii evenimentului asigurat, dacă evenimentul produs era inclus în asigurare, dacă au fost
plătite primele de asigurare, dacă asiguratul a avut un comportament corespunzător în ceea ce
priveşte condiţiile de întreţinere a bunului sau a întreprins măsurile de prevenire şi înlăturare a
daunelor cauzate etc. După verificarea acestor date, asigurătorul stabileşte cuantumul
indemnizaţiei pe care o datorează.
Asigurătorul va plăti suma asigurată sau despăgubirea de asigurare fie asiguratului, fie
beneficiarului desemnat de acesta. Dacă asiguratul a numit mai mulţi beneficiari, atunci plata va
fi împărţită între aceştia în mod egal, dacă asiguratul nu a prevăzut altfel. în cazul decesului
asiguratului, dacă acesta nu a desemnat vreun beneficiar, atunci suma asigurată va fi plătită
moştenitorilor asiguratului21.
Potrivit alin.1 art.17 al Legii nr.407/2006 Asigurătorul este în drept să refuze deplin sau
parţial asiguratului despăgubirea de asigurare în asigurările de bunuri în cazul:
    a) producerii de pagube ca urmare a unor acţiuni intenţionate ale asiguratului sau ale
beneficiarului, orientate spre provocarea sau facilitarea producerii evenimentului asigurat, cu
excepţia acţiunilor de îndeplinire a datoriei civice sau de apărare a vieţii, sănătăţii, onoarei şi
demnităţii;
    b) producerii de pagube ca urmare a unei infracţiuni intenţionate comise de asigurat sau
beneficiar, legate direct de producerea evenimentului asigurat;
    c) comunicării intenţionate de informaţii false către asigurător sau necomunicării datelor,
cunoscute de asigurat, ce vizează interesele de asigurare dacă circumstanţele tăinuite se află în
raport de cauzalitate cu producerea evenimentului asigurat;
    d) unor alte evenimente prevăzute de legislaţie, precum şi de condiţiile de asigurare şi de
contractul de asigurare.
Nu se plăteşte despăgubire de asigurare în cazul în care acţiunea cazului asigurat a început
până la momentul în care termenul de asigurare a început să curgă şi s-a terminat în perioada
termenului de asigurare, chiar dacă daunele sunt depistate în interiorul acestui termen.
În afară de drepturile şi obligaţiile relatate anterior, părţile contractului de asigurare mai
pot stabili în contract şi alte drepturi şi obligaţii ale asigurătorului.

7. Asigurarea obligatorie şi modalităţile ei

Asigurarea este obligatorie atunci când persoanele fizice sau juridice sunt obligate de
norma imperativă să încheie un contract de asigurare într-un domeniu în condiţiile stabilite de
lege22.
Asigurarea obligatorie poate fi de persoane, de daune şi de răspundere civilă.
Referitor la asigurarea obligatorie de persoane pot fi menţionate prevederile Legii cu
privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală din 27.02.199823. Potrivit art. 1 al acestei
20
Chibac Gh., Baiesu A., Rotari Al., Efrim O., op.cit., 2005, p.458.
21
Ibidem.
22
Stănciulescu L. Drept civil. Contracte speciale. Succesiuni, Bucureşti: All-Beck, 2002, p.321.
23
În: Monitorul Oficial al Republici Moldova, 1998, nr.38-39.
legi asigurarea obligatorie de asistenţă medicală reprezintă un sistem autonom garantat de stat de
protecţie financiară a populaţiei în domeniul ocrotirii sănătăţii prin constituirea, pe principii de
solidaritate, din contul primelor de asigurare, a unor fonduri băneşti destinate pentru acoperirea
cheltuielilor de tratare a stărilor condiţionate de survenirea evenimentelor asigurate (maladie sau
afecţiune). Sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală oferă cetăţenilor Republicii
Moldova posibilităţi egale în obţinerea asistenţei medicale oportune şi calitative.
În calitate de asigurat, pentru persoanele angajate, participă instituţia, întreprinderea,
organizaţia care a angajat persoana respectivă. în cazul persoanelor neangajate, calitatea de
asigurat o au ele însele. Pentru anumite categorii de persoane neangajate, precum copiii de vârstă
preşcolară, elevii din învăţământul primar, gimnazial, liceal şi mediu de cultură generală, elevii
din învăţământul secundar profesional, elevii din învăţământul mediu de specialitate cu frecvenţa
la zi, studenţii din învăţământul superior universitar cu frecvenţa la zi, copii neîncadraţi în
învăţătură până la împlinirea vârstei de 18 ani, invalizi, pensionari şi şomerii înregistraţi oficial,
în calitate de asigurat participă Guvernul Republicii Moldova. Persoane asigurate pot fi atât
cetăţenii Republicii Moldova, cât şi străinii şi apatrizii care se află pe teritoriul Republicii, care
au achitat prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în mărimea şi termenul stabilit de
legislaţie.
Mărimea primei de asigurare, în formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte forme
de retribuţie a muncii, termenele şi modul de achitare a acesteia, se stabileşte anual prin lege.
Neplata la timp a primei de asigurare atrage după sine plata unor penalităţi, calculate în
conformitate cu legislaţia în vigoare.
Conform prevederilor alin.1 art.8 al Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă
medicală, volumul serviciilor prestate în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală poate
fi extins în temeiul condiţiilor asigurării facultative de sănătate sau prin plăţi directe prestatorului
de servicii medicale pentru serviciile medicale prestate.
Un alt tip de asigurare obligatorie este prevăzut de Legea cu privire la statutul
judecătorului nr. 544-XIII din 20.07.199524. Conform art.33 al legii menţionate mai sus, viaţa,
sănătatea şi bunurile judecătorului sunt supuse asigurării de stat obligatorii de la bugetul de stat.
Suma de asigurare a vieţii şi sănătăţii judecătorului va fi egală cu suma mijloacelor sale băneşti
de întreţinere pe 15 ani la ultimul loc de lucru. Cazurile de plată a sumei de asigurare sunt
prevăzute de alin.2 art.33 din Legea cu privire la statutul judecătorului. Dintre acestea putem
menţiona cazurile de moarte violentă sau deces al judecătorului în exerciţiul funcţiunii ca urmare
a unor leziuni corporale sau altei vătămări violente a sănătăţii ori a unui accident de muncă;
mutilare a judecătorului sau de o altă vătămare violentă a sănătăţii, ca urmare a unui accident de
muncă, care exclude posibilitatea de a continua activitatea profesională şi a provocat pierderea
capacităţii depline de muncă; cauzare judecătorului în exerciţiul funcţiunii a leziunilor corporale
sau a altei vătămări violente a sănătăţii, ori cauzare a leziunilor corporale ca urmare a unui
accident de muncă ce nu au provocat pierderea capacităţii de muncă, dar exclud posibilitatea de a
continua activitatea profesională etc. În dependenţă de caz, suma va fi plătită fie judecătorului,
fie succesorilor sau membrilor familiei acestuia.
În ceea ce ţine de asigurarea obligatorie de bunuri, putem specifica cazul în care
lombardul este obligat să asigure obiectele primite spre păstrare şi cele lombardate în suma
valorii bunurilor conform evaluării efectuate la amanetarea sau primirea lor spre păstrare prin
înţelegerea părţilor25.

24
În: Monitorul Oficial al Republici Moldova, 2002, nr.117-119.
25
Vezi: Punctul 13 al Regulamentului cu privire la modul de asigurare, funcţionare şi licenţiere a activităţii
 Unul din tipurile asigurării obligatorii prevăzute de legislaţia în vigoare este asigurarea
obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor faţă de călători26. Acest tip de asigurare se
aplică la transportarea organizată a călătorilor cu transportul aerian, auto, feroviar şi fluvial.
Potrivit alin.(2) art.4 al Legii nr.1553 din 25.02.1998 cu privire la asigurarea obligatorie de
răspundere civilă a transportatorilor faţă de călători, o astfel de asigurare nu se extinde asupra
transportatorilor ce efectuează transportarea călătorilor cu transportul auto urban, inclusiv cu
taximetrele, cu transportul electric, cu transportul auto suburban, cu bacul precum şi cu
transportul fluvial pe traseele pentru plimbări şi excursii.
Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor faţă de călători
se încheie anual între transportator, care are calitatea de asigurat, şi organizaţia de asigurare în
calitate de asigurător. Mai mult ca atât, contractul se încheie până la obţinerea licenţei de efectuare a
transportărilor. Mărimea primei de asigurare va fi stabilită în cuantum de până la un procent din
suma volumului anual de transportare a călătorilor.
Potrivit prevederilor din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă
pentru pagube produse de autovehicule nr.414-XVI din  22.12.200627 persoanele fizice şi
persoanele juridice care au în posesiune autovehicule supuse înmatriculării pe teritoriul
Republicii Moldova sunt obligate să se asigure pentru cazuri de răspundere civilă auto ca urmare
a prejudiciilor cauzate prin accident de autovehicul produs în limitele teritoriale de acoperire ale
asigurării.
Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule
reglementează raporturile juridice dintre asigurători, asiguraţi şi persoane terţe ce derivă din
contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule,
precum şi modul de realizare a acestui tip de asigurare.
Conform art.2 din Legea nr.414/2006 prin  asigurare obligatorie de răspundere civilă
pentru pagube produse de autovehicule se înţelege contract de asigurare, probat prin poliţa de
asigurare RCA şi/sau certificat de asigurare „Carte Verde”, prin care un asigurător autorizat, în
condiţiile prezentei legi, să practice asigurare obligatorie de răspundere civilă auto se obligă, în
baza unei prime plătite de asigurat, să despăgubească prejudiciile cauzate prin accident de
autovehicul în perioada de valabilitate a contractului de asigurare.
Obiect al asigurării obligatorii de răspundere civilă auto îl constituie răspunderea civilă a
posesorului de autovehicul pentru orice pagubă sau vătămare corporală produsă prin accident de
autovehicul în limitele teritoriale de acoperire ale asigurării.
Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto se încheie pe un termen de 12
luni, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţia în vigoare (art.9 din Legea 414/2006).
Potrivit alin.(2) art.14 al legii nr.414/2006 limitele răspunderii asigurătorului sunt:
a) 1 000 000 de lei - la avarierea sau distrugerea de bunuri, indiferent de numărul persoanelor
păgubite într-un accident;
b) 1 000 000 de lei - pentru fiecare persoană păgubită în caz de vătămări corporale sau deces,
dar nu mai mult de 5 000 000 de lei, indiferent de numărul persoanelor păgubite într-un
accident.

lombardurilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republici Moldova din 28.03.1995. În: Monitorul Oficial al
Republici Moldova, 1995, nr.23.
26
Vezi: Legea Republicii Moldova cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă a transportatorilor
faţă de călători din 25.02.1998. În: Monitorul Oficial al Republici Moldova, 1998, nr.38-39.
27
În: Monitorul Oficial al Republici Moldova, 2007, nr.32-35, (în continuare – Legea nr.414/2006).
 Despăgubirile prevăzute de contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto se
plătesc indiferent de numărul cazurilor de accidente care au avut loc în termenul de asigurare.
Referitor la asigurarea obligatorie de răspundere civilă mai necesită a fi menţionate şi acele
prevederi legale care obligă unele categorii de subiecţi să încheie contracte de asigurare de
răspundere civilă.
De exemplu, obligativitatea asigurării răspunderii profesionale a notarilor este prevăzută la
art.11 din Legea nr.69 din 14.04.201628 cu privire la organizarea activității notarilor unde se
menționează că, notarul este obligat să încheie un contract de asigurare de răspundere
profesională, la fel art.9 din Legea Nr. 61 din 16.03.200729 privind activitatea de audit prevede că
societatea de audit, auditorul întreprinzător individual să încheie cu asigurătorul contract de
asigurare de răspundere civilă profesională etc.

8. Asigurarea facultativă şi modalităţile ei

Asigurarea facultativă poate fi de persoane, de bunuri şi de răspundere civilă.
Asigurarea de persoane poate fi de două feluri: asigurare de viaţă şi asigurare de accidente.
Asigurarea de viaţă, la rândul ei, se împarte în asigurarea de deces şi asigurarea de supravieţuire.
Asigurarea de deces este de două tipuri: asigurarea temporară de deces, în care asigurătorul
va plăti suma asigurată beneficiarului, numai în cazul în care asiguratul moare înainte de
expirarea contractului şi asigurarea viageră de deces în care asigurătorul va plăti suma asigurată
beneficiarului la decesul asiguratului. Asigurările pentru caz de supravieţuire se caracterizează
prin faptul că asigurătorul va plăti asiguratului sau beneficiarului suma asigurată dacă asiguratul
va fi în viaţă la expirarea termenului pentru care a fost încheiat contractul de asigurare30.
În afară de asigurările de viaţă sus-menţionate, mai este întâlnită şi asigurarea mixtă de
viaţă, în care asigurătorul va plăti suma de asigurare la expirarea termenului contractului de
asigurare, dacă asiguratul va fi atunci în viaţă, iar în cazul în care asiguratul a decedat până la
expirarea termenului contractului de asigurare, suma de asigurare va fi plătită beneficiarului sau
moştenitorilor. Asigurările de accidente se caracterizează prin faptul că asigurătorul va plăti
suma asigurată în cazul producerii unui accident în urma căruia persoana asigurată a decedat sau
a devenit invalidă.
În cazul invalidităţii totale a asiguratului, acesta va primi întreaga sumă de asigurare. Iar în
cazul unei invalidităţi parţiale, mărimea sumei de asigurare plătite va depinde de gradul de
invaliditate a asiguratului.
Dacă un beneficiar a produs intenţionat decesul asiguratului, atunci suma asigurată va fi
plătită celorlalţi beneficiari desemnaţi sau moştenitori31.
Asiguratul poate desemna unul sau mai mulţi beneficiari atât în momentul încheierii
contractului, cât şi pe parcursul executării acestuia. Mai mult ca atât, pe parcursul executării
contractului, asiguratul este în drept să schimbe beneficiarii asigurării. în cazul în care au fost
desemnaţi mai mulţi beneficiari, atunci aceştia dispun de drepturi egale asupra sumei de
asigurare, dacă asiguratul nu a dispus altfel. În cazul asigurărilor de persoane, un moment
important îl reprezintă faptul că suma asigurată nu este limitată la o anumită valoare, întrucât
viaţa şi sănătatea persoanei nu pot fi exprimate în bani.
Asigurarea de bunuri este tipul de asigurare în care asigurătorul se obligă ca la producerea
riscului asigurat să plătească asiguratului sau beneficiarului asigurării despăgubirea prejudiciilor
28
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.277-287.
29
În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.117-126.
30
Chibac Gh., Baiesu A., Rotari Al., Efrim O., op.cit., 2005, p.466.
31
Ibidem, p.467.
cauzate de diferite calamităţi naturale, accidente sau acţiunile premeditate şi nelegitime ale
terţelor persoane.
Obiectul asigurării de bunuri îl reprezintă bunurile individual determinate, generice,
precum şi bunurile viitoare care sunt supuse riscului de distrugere totală sau parţială32.
În calitate de asigurat poate fi orice persoană fizică sau juridică care are un interes în
păstrarea bunurilor asigurate (de exemplu, proprietarul, depozitarul, detentorul precar etc.).
Această condiţie se explică prin faptul că doar în legătură cu faptul că un bun asupra căruia
există un interes poate să se producă o pagubă materială care să afecteze respectiva persoană 33. În
cazul producerii cazului asigurat, asiguratul va trebui să întreprindă măsuri în vederea limitării
pagubelor. De asemenea, asiguratul trebuie să informeze asigurătorul în termenii prevăzuţi de
contract despre survenirea cazului asigurat.
Suma asigurată, potrivit art.6 al Legii cu privire la asigurări, este limita maximă a
răspunderii asigurătorului în cazul producerii evenimentului pentru care s-a încheiat contractul
de asigurare. Asigurătorul îşi rezervă dreptul de a stabili valoarea reală a bunurilor numind o
expertiză34. Legislaţia nu permite contestarea sumei asigurate a bunului stabilită prin acordul
părţilor decât în cazul în care asigurătorul va demonstra că asiguratul l-a indus în eroare în mod
intenţionat. Despăgubirea de asigurare plătită de asigurător va fi stabilită de către acesta în
dependenţă de starea bunurilor asigurate în momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate
depăşi valoarea bunului, cuantumul pagubei şi nici suma asigurată prevăzută în contract. Acest
fapt rezidă din necesitatea evitării unei supraasigurări, care ar putea stimula interesul asiguratului
pentru producerea evenimentului asigurat.
Dacă asiguratului i-а fost pricinuită vreo pagubă, pentru care sunt responsabile persoane
terţe, atunci el are dreptul să ceară plata despăgubirilor fie de la persoanele responsabile, fie de la
asigurător. însă ţinem să menţionăm că aceste drepturi ale asiguratului nu pot fi exercitate
simultan, el având dreptul doar la alegerea unuia dintre ele.
Dacă asiguratul a fost despăgubit de asigurător, atunci cel din urmă va avea dreptul
exclusiv de a intenta o acţiune persoanei terţe responsabile. Asigurătorul poate să-şi exercite
acest drept în limitele despăgubirii de asigurare pe care a plătit-o asiguratului.
Asigurarea facultativă de răspundere civilă.
În cadrul acestui tip de asigurare, asigurătorul se obligă să plătească la producerea cazului
asigurat, despăgubirea pentru prejudiciul de care asiguratul va răspunde faţă de persoanele
păgubite, în baza legii, şi pentru cheltuielile făcute de asigurat în acţiunea civilă. Asigurarea
facultativă de răspundere civilă acoperă atât răspunderea pentru fapta proprie a asiguratului, cât
şi răspunderea pentru fapta altor persoane (membrii familiei asiguratului, persoanele aflate la
întreţinere etc.) decât cea care a încheiat contractul35.
Despăgubirea de asigurare se stabileşte printr-o convenţie între asigurat, persoana păgubită
şi asigurător în conformitate cu prevederile contractuale. Dacă părţile nu au putut ajunge la o
înţelegere, despăgubirea urmează a fi stabilită prin hotărâre judecătorească. Este necesar de
menţionat că asigurătorul va fi obligat să plătească despăgubirile datorate persoanei care a suferit
un prejudiciu doar în condiţiile şi limitele sumei asigurate în contract.
În cazul în care asiguratul l-a despăgubit pe păgubit şi poate dovedi acest lucru, atunci
asigurătorul este obligat să plătească despăgubirea asiguratului.

32
În: Chibac Gh., Baiesu A., Rotari Al., Efrim O., op.cit., 2005, p.467.
33
Macovei D., Striblea M.S., op.cit., p.281.
34
М.И.Брагинский, Договор страхования, с.109.
35
Chibac Gh., Baiesu A., Rotari Al., Efrim O., op.cit., 2005, p.469.
 Asigurătorul este în drept să refuze plata despăgubirii dacă riscul asigurat a fost produs
prin comiterea intenţionată a unor fapte grave prevăzute în condiţiile de asigurare. Ca şi în cazul
asigurării facultative de bunuri, în cazul asigurării facultative de răspundere civilă, asigurătorul
se poate subroga în drepturile asiguratului plătit şi poate înainta o acţiune în regres împotriva
persoanelor vinovate de cauzarea pagubelor. După producerea cazului asigurat, atât asiguratul,
cât şi asigurătorul dispun de dreptul de a desface contractul în decursul unei luni, dacă
asigurătorul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale sau dacă a refuzat să le execute36.

36
Ibidem, p.469.