Stilurile‌‌parentale‌‌în‌‌integrarea‌‌copiilor‌‌cu‌‌ces‌ 

‌
 ‌
Cuprins‌  ‌
Introducere‌  ‌
1. Integrarea‌‌
   ‌
1.1. Delimitări‌‌conceptuale‌  ‌
1.1.1. Integrare,‌‌incluziune,‌‌segregare‌  ‌
1.1.2. Integrare‌‌individuala/‌‌scolara/‌‌sociala‌  ‌
1.2. Integrarea‌‌in‌‌romania‌  ‌
1.3. Integrarea‌‌sociala‌  ‌
1.3.1. Fenomenul‌‌etichetarii‌  ‌
2. Familia‌‌
   ‌
2.1. Din‌‌diferite‌‌perspective‌  ‌
2.2. Rolul‌‌familiei‌‌
   ‌
2.3. Stiluri‌‌parentale‌‌
   ‌
2.3.1. Teorii‌‌
   ‌
2.3.2. Efectele‌‌lor‌‌asupra‌‌dezvoltarii‌‌copilului‌  ‌
2.4.  ‌
3. CES‌  ‌
3.1. Definiție‌‌și‌‌caracteristici‌  ‌
3.2. Etiologie‌‌
   ‌
3.3. Deficiente‌‌(detlierea‌‌deficientelor‌‌copiilor‌‌din‌‌studiul‌‌de‌‌caz)‌  ‌
4. Metodologia‌‌cercetarii‌  ‌
4.1. Scopul‌‌cercetării‌  ‌
4.2. Obiectivele‌‌și‌‌ipotezele‌‌cercetării‌  ‌
4.3. Metode‌‌și‌‌instrumente‌‌de‌‌cercetare‌  ‌
4.4. Subiecții‌‌cercetării‌  ‌
4.5. Analiza‌‌și‌‌interpretarea‌‌rezultatelor‌  ‌
5. Concluzii‌  ‌
 ‌
Bibliografie‌  ‌
Anexe‌   ‌
 ‌

1.‌ ‌Integrarea‌‌
   ‌

Evoluția‌‌societății,‌‌culturii,‌‌economiei‌‌și‌‌problemele‌‌vieții‌‌contemporane‌‌au‌‌condus‌‌
 
către‌‌mari‌‌schimbări‌‌în‌‌proiectarea‌‌și‌‌implementarea‌‌politicilor‌‌educaționale‌‌aproape‌‌în‌‌
 
întreaga‌‌lume.‌‌
   ‌
În‌‌țările‌‌cu‌‌Social-democrate‌‌se‌‌promova‌‌asigurarea‌‌accesului‌‌la‌‌educație‌‌pentru‌‌toți‌‌
 
copiii,‌‌în‌‌conformitate‌‌cu‌‌Declarația‌‌drepturilor‌‌copilului.‌‌„Persoanele‌‌cu‌‌cerinţe‌‌educaţionale‌‌
 
speciale‌‌trebuie‌‌să‌‌aibă‌‌acces‌‌în‌‌şcolile‌‌obişnuite,‌‌care‌‌trebuie‌‌să‌‌se‌‌adapteze‌‌unei‌‌pedagogii‌‌
 
„centrate‌‌pe‌‌copil”,‌‌capabile‌‌să‌‌vină‌‌în‌‌întâmpinarea‌‌acestor‌‌cerinţe‌‌(declaraţie,‌‌art.2).‌‌- ‌‌
https://www.reninco.ro/images/Declaratia%20de%20la%20Salamanca.pdf‌  ‌
‌Ursula‌‌Șchiopu‌‌definește‌‌procesul‌‌de‌‌integrare‌‌ca‌‌”o‌‌cuprindere,‌‌asimilare,‌‌inchidere,‌‌
 
într-un‌‌tot‌‌a‌‌unui‌‌element‌‌care‌‌devine‌‌parte‌‌componenta‌‌a‌‌integrării‌‌și‌‌dobândește‌‌proprietăți‌‌
 
specifice‌‌rezultate‌‌din‌‌interacțiunea‌‌și‌‌interdependența‌‌cu‌‌celelalte‌‌părți‌‌componente.”‌‌(Alois,‌‌ 
GH.‌‌(2006),‌‌p.‌‌17-18)‌‌Prin‌‌această‌‌definiție‌‌înțelegem‌‌că‌‌integrarea‌‌este‌‌o‌‌acțiune‌‌exercitată‌‌
 
asupra‌‌persoanei,‌‌care‌‌implică‌‌transformări‌‌și‌‌restructurări‌‌continue‌‌ale‌‌potențialului‌‌și‌‌a ‌
însușirilor‌‌individuale;‌‌presupune‌‌acomodare‌‌și‌‌adaptare‌‌cu‌‌mediul‌‌înconjurător‌‌și,‌‌de‌‌
 
asemenea,‌‌să‌‌existe‌‌un‌‌echilibru‌‌între‌‌ceea‌‌ce‌‌a‌‌dobândit‌‌și‌‌ceea‌‌ce‌‌ii‌‌se‌‌cere‌‌individului.‌  ‌
Conform‌‌prevederilor‌‌din‌‌Declarația‌‌drepturilor‌‌persoanelor‌‌cu‌‌dizabilități,‌‌persoanele‌‌
 
cu‌‌deficiențe‌‌au‌‌exact‌‌aceleași‌‌drepturi‌‌fundamentale‌‌ca‌‌o‌‌persoana‌‌tipică‌‌de‌‌aceeași‌‌vârstă,‌‌
 
indiferent‌‌de‌‌etnie,‌‌sex,‌‌religie‌‌sau‌‌statut‌‌economic.‌‌În‌‌urma‌‌acestor‌‌aspecte‌‌concluzionăm‌‌că‌‌
 
educația‌‌intra‌‌într-o‌‌nouă‌‌etapă‌‌în‌‌dezvoltarea‌‌sa;‌‌se‌‌trece‌‌de‌‌la‌‌o‌‌abordare‌‌segregationista‌‌a ‌‌
procesului‌‌didactic‌‌la‌‌atitudinea‌‌integratoare‌‌și‌‌deschisă,‌‌mult‌‌mai‌‌umanistă.‌  ‌
1.1‌‌Delimitări‌‌conceptuale‌  ‌
1.1.1‌‌Integrare,‌‌incluziune,‌‌segregare‌  ‌
Integrarea‌‌şcolară‌e‌ ste‌‌un‌‌proces‌‌de‌‌educare‌‌a‌‌copiilor‌‌care‌‌au‌‌sau‌‌nu‌‌nevoi‌‌speciale,‌‌
 
având‌‌ca‌‌scop‌‌final‌‌participarea‌‌deplină‌‌a‌‌tuturor‌‌copiilor‌‌la‌‌activităţile‌‌şi‌‌viaţa‌‌în‌‌comunitate.‌  ‌
Constantin‌‌Păunescu‌‌(1997)‌‌consideră‌‌că‌‌„procesul‌‌integrării‌‌constituie‌‌o‌‌acțiune‌‌
 
complexă‌‌care,‌‌pe‌‌baza‌‌anumitor‌‌funcții‌‌și‌‌strategii,‌‌generează‌‌o‌‌fuziune‌‌esențială‌‌între‌‌
 
elementele‌‌sistemului‌‌personalității‌‌și‌‌elementele‌‌sistemului‌‌social,‌‌determinând‌‌o‌‌dinamică‌‌
 
de‌‌dezvoltare‌‌și‌‌de‌‌proces‌‌simultan‌‌și‌‌reciproc.”‌(Alois,‌‌Gh.,‌‌2006,‌‌p.‌‌18)‌‌Adică‌‌în‌‌urma‌‌
 
aplicării‌‌acestor‌‌strategii,‌‌se‌‌realizează‌‌în‌‌același‌‌timp‌‌schimbări‌‌în‌‌sistemul‌‌personalității,‌‌dar‌‌
 
și‌‌în‌‌societate(fiind‌‌alcătuită‌‌din‌‌mai‌‌multe‌‌persoane);‌‌acest‌‌lucru‌‌face‌‌ca‌‌dezvoltarea‌‌sa‌‌fie‌‌ 
reciprocă‌‌și‌‌simultană.‌  ‌
Educaţia‌‌integrată‌‌a‌‌copiilor‌‌cu‌‌Cerințe‌‌educative‌‌speciale‌‌urmărește‌‌dezvoltarea‌‌ 
acestora‌‌pentru‌‌a‌‌ajunge‌‌la‌‌un‌‌nivel‌‌cât‌‌mai‌‌apropiat‌‌cu‌‌al‌‌celor‌‌tipici.‌  ‌
Incluziunea‌‌,‌‌conform‌‌lui‌‌Alois‌‌Gherguț‌‌(2006,‌‌p.20)‌‌„‌‌reprezintă‌‌esența‌‌unui‌‌sistem‌‌ 
educațional‌‌comprehensiv,‌‌specific‌‌unei‌‌societăți‌‌care‌‌are‌‌ca‌‌obiective‌‌valorizarea‌‌și‌‌
 
promovarea‌‌diversității‌‌și‌‌egalității‌‌în‌‌drepturi.”‌‌Incluziunea‌‌promovează‌‌școala‌‌tolerantă‌‌cu‌‌o ‌‌
educație‌‌centrată‌‌pe‌‌copil,‌‌unde‌‌școala‌‌răspunde‌‌cerințelor‌‌unei‌‌mai‌‌mari‌‌diversități‌‌de‌‌copii.‌  ‌
„Educația‌‌incluzivă‌‌ca‌‌deziderat‌‌educativ,‌ ‌promovează‌‌o‌‌pedagogie‌‌centrată‌‌pe‌‌copil,‌‌
 
în‌‌condiţiile‌‌în‌‌care‌‌învăţământul‌‌trebuie‌‌să‌‌se‌‌adapteze‌‌diferenţelor‌‌dintre‌‌oameni,‌‌la‌‌ 
cerinţele‌‌specifice‌‌de‌‌educaţie‌‌care‌‌derivă‌‌din‌‌acestea.‌‌Ea‌‌trebuie‌‌să‌‌fie‌‌accesibilă,‌‌flexibilă,‌‌
 
comprehensivă.”‌‌ 
(‌https://proform.snsh.ro/baza-de-date-online-cu-resurse-educationale-pentru-sustinerea-educa‌
tiei-incluzive-de-calitate/integrarea-si-incluziunea-scolara‌)-‌‌accesat‌‌la‌‌16.11.2021,‌‌20:58‌  ‌
Segregarea‌‌este‌‌cea‌‌mai‌‌nedorită‌‌abordare,‌‌deoarece‌‌educația‌‌separată‌‌duce‌‌la‌‌
 
separare‌‌în‌‌societate‌‌și‌‌asta‌‌anulează‌‌complet‌‌șansele‌‌de‌‌integrare‌‌în‌‌comunitate‌‌a‌‌copiilor‌‌cu‌‌
 
cerințe‌‌educative‌‌speciale‌‌și‌‌a‌‌familiilor‌‌acestora.‌  ‌
„Segregarea‌‌educativă‌‌a‌‌copiilor‌‌cu‌‌CES‌‌reprezintă‌‌procesul‌‌de‌‌separare‌‌educațională‌‌
 
prin‌‌care,‌‌sub‌‌pretextul‌‌unei‌‌educații‌‌focusate‌‌pe‌‌nevoi,‌‌acestora‌‌li‌‌se‌‌diminuează‌‌accesul‌‌și‌‌
 
dreptul‌‌la‌‌o‌‌egalitate,‌‌adaptare,‌‌alături‌‌de‌‌toți‌‌ceilalți‌‌copii.”‌‌
 
(‌https://proform.snsh.ro/baza-de-date-online-cu-resurse-educationale-pentru-sustinerea-educa‌
tiei-incluzive-de-calitate/segregare-integrare-incluziune‌)-‌‌accesat‌‌la‌‌16.11.2021,‌‌21:07‌  ‌
1.1.2‌‌Integrare‌‌individuala,‌‌scolara,‌‌sociala‌  ‌
1.2‌‌Integrarea‌‌în‌‌România‌‌
   ‌
În‌‌România‌‌atenția‌‌către‌‌persoanele‌‌cu‌‌deficiențe‌‌a‌‌fost‌‌prezentă‌‌cu‌‌mult‌‌înainte‌‌de‌‌ 
lansarea‌‌conceptului‌‌de‌‌`educație‌‌integrată~.‌‌Printre‌‌primele‌‌școli‌‌destinata‌‌copiilor‌‌cu‌‌
 
dizabilități‌‌au‌‌apărut‌‌în‌‌secolul‌‌XIX-lea,‌‌în‌‌1868‌‌la‌‌Focșani,‌‌Scoala‌‌de‌‌copii‌‌surzi‌‌și‌‌la‌‌
 
începutul‌‌secolului‌‌XX,‌‌în‌‌1900,‌‌Scoala‌‌pentru‌‌copii‌‌orbi‌‌și‌‌1910,‌‌Scoala‌‌pentru‌‌deficienti‌‌
 
mental,‌‌ambele‌‌deschise‌‌la‌‌Cluj-Napoca.De‌‌asemena‌‌in‌‌Legea‌‌invatamantului‌‌din‌‌1924,‌‌
 
prevedea‌‌posibilitatea‌‌de‌‌a‌‌înființa‌‌clase‌‌diferențiate‌‌în‌‌școlile‌‌de‌‌masă-‌‌pentru‌‌copii,‌‌surdo‌‌ 
muti,‌‌deficienti‌‌mintal‌‌si‌‌cei‌‌orbi.‌  ‌
In‌‌anii‌‌70‌‌o‌‌serie‌‌de‌‌specialisti‌‌subliniaza‌‌în‌‌diverse‌‌articole‌‌ca‌‌integrarea‌‌copiilor‌‌cu‌‌
 
cerințe‌‌educative‌‌speciale‌‌în‌‌școlile‌‌de‌‌masa,‌‌facilitează‌‌procesul‌‌de‌‌integrare‌‌socială.‌
 În‌‌zilele‌‌noastre‌‌teoria‌‌este‌‌foarte‌‌departe‌‌de‌‌practica.‌‌Voi‌‌sublinia‌‌câteva‌‌aspecte‌‌
 
negative‌‌privind‌‌educația‌‌persoanelor‌‌cu‌‌dizabilități‌‌din‌‌România:‌   ‌
-în‌‌numeroase‌‌școli‌‌încă‌‌nu‌‌se‌‌răspunde‌‌nevoilor‌‌tuturor‌‌elevilor,‌‌scoala‌‌promovează,‌‌
 
concurenta,‌‌competentele‌‌intelectuale,‌‌achiziția‌‌cunoștințelor‌‌academice‌‌și‌‌nu‌‌răspuns‌‌
 
nevoilor‌‌educative‌‌de‌‌baza‌‌ale‌‌tuturor‌‌copiilor‌  ‌
-vocea‌‌persoanei‌‌cu‌‌dizabilitati‌‌care‌‌se‌‌afla‌‌în‌‌cadrul‌‌unui‌‌program‌‌educațional‌‌nu‌‌este‌‌
 
suficient‌‌ascultată‌‌și‌‌luată‌‌în‌‌considerare,‌   ‌
-insuficientă‌‌informare‌‌a‌‌părinților‌‌și‌‌societății‌‌cu‌‌privire‌‌la‌‌dizabilitate,‌‌posibilități‌‌de‌‌
 
recuperare‌‌și‌‌valoare‌‌umană.‌  ‌
Simona‌‌Ponea‌‌(2009),‌‌spune‌‌că‌‌„acceptarea‌‌diversității‌‌și‌‌respectarea‌‌individualității‌‌
 
sunt‌‌semne‌‌ale‌‌societății‌‌evoluate”,‌‌iar‌‌pentru‌‌că‌‌acest‌‌lucru‌‌să‌‌se‌‌întâmple‌‌și‌‌în‌‌România‌‌este‌‌
 
nevoie‌‌să‌‌aducem‌‌multe‌‌schimbări‌‌în‌‌rândul‌‌politicilor.‌‌A‌‌propus‌‌înlocuirea‌‌politicilor‌‌
 
reactive-‌‌care‌‌oferă‌‌soluții‌‌la‌‌probleme‌‌existente,‌‌cu‌‌cele‌‌proactive-‌‌care‌‌oferă‌‌soluții‌‌pentru‌‌a ‌‌
preveni‌‌posibilele‌‌probleme.‌  ‌
Integrarea‌‌înseamnă:‌‌implicare,‌‌egalitate,‌‌participare,‌‌accesibilizare,‌‌parteneriat‌‌social.‌‌
 
Aceste‌‌acțiuni‌‌interdependente,‌‌doar‌‌împreună‌‌pot‌‌modifica‌‌sistemul‌‌social‌‌românesc.‌  ‌
3.2‌‌Integrarea‌‌sociala‌  ‌
„Integrarea‌‌socială‌‌reprezintă‌‌procesul‌‌de‌‌interacțiune‌‌dintre‌‌individ‌‌și‌‌mediul‌‌social,‌‌
 
prin‌‌intermediul‌‌căruia‌‌se‌‌realizează‌‌un‌‌echilibru‌‌funcțional‌‌al‌‌părților.”(Ponea,‌‌p.26)‌  ‌
Emil‌‌Verza‌‌(1998,‌‌p.‌‌60)‌‌susține‌‌că‌‌„‌‌intervenția‌‌educațională‌‌precoce‌‌este‌‌o‌‌condiție‌‌
 
esențială,‌‌ce‌‌permite‌‌creșterea‌‌eficienței‌‌procesului‌‌de‌‌adaptare‌‌a‌‌persoanelor‌‌cu‌‌nevoi‌‌
 
speciale.‌‌".‌‌Așadar‌‌scoala‌‌este‌‌doar‌‌un‌‌segment‌ ‌din‌‌sistemul‌‌social.‌‌Ghergut(2006,‌‌p.‌‌58)‌‌ne‌‌
 
spune‌‌că‌‌„schimbările‌‌în‌‌cadrul‌‌școlii‌‌nu‌‌vor‌‌avea‌‌succes‌‌dacă‌‌nu‌‌există‌‌schimbări‌‌și‌‌în‌‌
 
celelalte‌‌segmente.”‌‌Dorește‌‌sa‌‌spună‌‌că‌‌dacă‌‌nu‌‌se‌‌creează‌‌o‌‌atitudine‌‌pozitiva‌‌fata‌‌de‌‌
 
integrare‌‌și‌‌incluziune‌‌și‌‌în‌‌plan‌‌social‌‌(la‌‌locul‌‌de‌‌muncă,‌‌in‌‌familie,‌‌în‌‌grupul‌‌de‌‌prieteni,‌‌ 
ș.a.)‌ ‌acestea‌‌nu‌‌vor‌‌avea‌‌succes‌‌în‌‌plan‌‌școlar.‌‌Iar‌‌aceasta‌‌atitudine‌‌adoptată‌‌de‌‌întreaga‌‌
 
societate‌‌trebuie‌‌sa‌‌respecte‌‌principiul‌‌normalizarii,‌‌care‌‌presupune‌‌asigurarea‌‌accesului,‌‌
 
pentru‌‌fiecare‌‌categorie‌‌de‌‌persoane,‌‌la‌‌condițiile‌‌de‌‌viață‌‌și‌‌tiparele‌‌cotidiene,‌‌cât‌‌mai‌‌
 
apropiat‌‌de‌‌normele‌‌firești.‌‌
   ‌
 ‌
 ‌
 ‌
   ‌
Obiective‌  ‌ Ipoteze‌  ‌ Variabile‌  ‌ Metoda‌  ‌ Instrumente‌  ‌

1.Analizarea‌‌relației‌‌dintre‌‌
  1.Stilul‌‌parental‌‌   1.Variabile‌‌   1.Metoda‌‌studiului‌‌  1.Chestionar‌  ‌
Stilurile‌‌parentale‌‌și‌  democratic‌‌va‌‌   independente‌‌în‌‌   de‌‌caz‌  ‌ 2.Anamneza‌  ‌
integrarea‌‌socială.‌  ‌ prezice‌‌pozitiv‌‌  cazul‌‌ipotezelor‌‌1,‌‌   2.Metoda‌‌anchetei‌‌   3.sociogramă‌  ‌
2.Analizarea‌‌rezultatelor‌‌  integrarea‌‌socială.‌  ‌ 2,‌‌3‌‌sunt‌‌stilurile‌  prin‌‌chestionar‌  ‌
obținute‌‌din‌‌chestionarul‌  2.‌‌Stilul‌‌parental‌‌   parentale:‌  ‌ 3.Metoda‌‌  
pentru‌‌integrarea‌‌socială‌‌  autoritar‌‌va‌‌prezice‌‌   -stilul‌‌parental‌  ‌ sociometrică‌  ‌
cu‌‌rezultatele‌‌
  negativ‌‌integrarea‌‌   Democratic‌ 
sociogramei.‌  ‌ socială.‌  ‌ -stilul‌‌parental‌‌ 
3.Stilul‌‌permisiv‌‌va‌‌   autoritar‌  ‌
prezice‌‌negativ‌‌   -stilul‌‌parental‌‌ 
integrarea‌‌socială.‌  ‌ permisiv‌  ‌
4.Dacă‌‌integrarea‌‌   Variabile‌‌ 
are‌‌succes,‌‌se‌‌va‌‌   dependente:‌  ‌
observa‌‌în‌‌   -integrarea‌‌socială‌  ‌
sociogramă(nu‌‌am‌‌   2.Variabilele‌‌  
încă‌‌idee‌‌cum‌‌sa‌‌   independente‌‌în‌‌  
formulez)‌  ‌ cazul‌‌ipotezei‌‌4 ‌‌
este‌‌integrarea‌‌  
socială‌  ‌
Variabila‌‌ 
dependentă‌‌este‌‌  
sociograma.‌‌(nu‌‌  
stiu‌‌daca‌‌este‌‌  
corect‌‌sau‌‌corect‌‌  
formulat)‌  ‌

 ‌  ‌  ‌  ‌  ‌
   ‌
 ‌
Biografie‌  ‌
1. Ponea,‌‌S.,‌‌2009.‌‌O‌‌lume‌‌diferită,‌‌o‌‌lume‌‌la‌‌fel.‌I‌ ntegrarea‌‌socială‌‌a‌‌persoanelor‌‌cu‌‌ 
dizabilități‌‌locomotorii.‌I‌ ași:‌‌Lumen.‌  ‌
2. Șchiopu,‌‌U.,‌‌Verza,‌‌E.,‌‌1997.‌P
‌ sihologia‌‌vârstelor,‌‌Editura‌‌didactică‌‌și‌‌pedagogică.‌‌
 
Apud.‌‌Alois,‌‌Gh.,‌‌2006.‌‌Psihopedagogia‌‌persoanelor‌‌cu‌‌cerințe‌‌speciale‌‌‌Strategii‌‌
 
diferențiate‌‌și‌‌incluzive‌‌în‌‌educație.‌E
‌ d.‌‌a2-a‌‌rev.-‌‌Iași:‌‌Polirom‌  ‌
3. Verza,‌‌E.,‌‌Păun,‌‌E.,‌‌1998.‌‌Educația‌‌integrată‌‌a‌‌copiilor‌‌cu‌‌handicap.‌‌București:‌‌
 
UNICEF.‌‌
   ‌
4. https://www.reninco.ro/images/Declaratia%20de%20la%20Salamanca.pdf‌‌
   ‌
5. https://proform.snsh.ro/baza-de-date-online-cu-resurse-educationale-pentru-sustinerea‌
-educatiei-incluzive-de-calitate/integrarea-si-incluziunea-scolara‌‌‌accesat‌‌la‌‌
 
16.11.2021,‌‌20:58‌  ‌
 ‌
 ‌
 ‌
 ‌