Analiza tranzacţionala

As. dr. Lupu Nicoleta

 Cuprins

1. Delimitări conceptuale............................................................................................. 3

2. Scurt istoric .............................................................................................................. 23

3. Scopuri şi strategii terapeutice.................................................................................. 25

4. Caracteristici generale ale relaţiei terapeutice în Analiza

Tranzactională........................................................................................................... 27

5. Tehnici de intervenţie................................................................................................ 28

6. Demers terapeutic ................................................................................................... 29

7. Aplicabilitatea Analizei

Tranzacţionale........................................................................................................... 32

8. Referinţe bibliografice.............................................................................................. 33

2
Cap. 1
Delimitari conceptuale

Definiţia Analizei Tranzacţionale

Analiza Tranzacţională este:

1. “Un sistem de psihoterapie bazat pe analiza tranzacţiilor şi a lanţurilor de
tranzactii carea au loc în timpul şedintelor de terapie.
2. O teorie a personalităţii bazată pe studiul anumitor stări ale Eului.
3. O teorie a acţiunilor sociale bazată pe analiza riguroasă a tranzacţiilor, pe baza
stării specifice a Eului implicată.
4. O analiză a tranzacţiilor izolate cu ajutorul diagramelor tranzacţionale.” 1
AT este o abordare ce se bazează pe un nivel intern (psihologic), unul extern
(comportamental) şi unul relaţional (interpersonal).
Ca teorie a personalităţii, AT ne oferă o imagine asupra modului în care oamenii
sunt structuraţi din punct de vedere psihologic. AT introduce un model cu trei elemente,
cunoscut sub numele de modelul stărilor eului.
Ca teorie a comunicării AT poate fi extinsă pentru a oferi o metodă de analiză a
sistemelor şi organizaţiilor.
AT oferă de asemenea o teorie a dezvoltării copilului. Conceptul de scenariu de
viaţă explică modul în care tiparele noastre actuale de viaţă îşi au originea în copilărie; în
cadrul unui scenariu de viaţă, AT dezvoltă explicaţii referitoare la modul cum putem continua
să reluăm strategiile copilăriei în viaţa noastră de adulţi, chiar şi atunci când acestea produc
nişte rezultate care sunt auto-distructive sau dureroase. Astfel AT ne oferă şi o teorie a
psihopatologiei.2

1
Berne, E. (2006). Ce spui după Bună Ziua. Bucureşti: Editura Trei, p. 506.
2
Rusu, E., C. Curs de Introducere în Analiza Tranzacţională. www.scribd.com/.../Introducere-in-Analiza-
Tranzacional-ELENACLAUDIA-RUSU -Descărcat 19 nov. 2009

3
 Idei Cheie în Analiza Tranzacţională

Există câteva idei esentiale care stau la baza AT şi care diferenţieaza AT de orice alt
sistem psihologic.
A. Analiza structurală

Pentru a descrie cu mai multa precizie analiza tranzactionala trebuie tratată mai intai
analiza structurala. Sigmund Freud a considerat ca psihicul se structureaza fi nivelar, fie
structural. Sinele, Eul si Supraeul sunt elementele psihicului din punct de vedere structural.
Referindu-ma la organizarea nivelara, psihicul, din perspectiva freudiana este alcatuit din
inconstient, subconstient, preconstient si constient.
Analiza structurala ce sta la baza intelegerii analizei tranzactionale studiaza cele trei
stari ale Eului (Copilul, Adultul, Parintele) care se aseamana oarecum cu organizarea
structurala propusa de Freud. Diferenta dintre aceste structurari consta in faptul ca starile
Eului sunt comportamente vizibile, iar cele propuse de Freud sunt constructe ipotetice. Aceste
stari de ego nu sunt niste roluri, ci niste realitati psihologice.
“In limbaj tehnic, o stare de ego poate fi descrisa din punct de vedere fenomenologic drept un
sistem coerent de sentimente, iar operational, drept un set coerent de tipare
comportamentale”.3

B. Modelul stărilor Eului

O stare a Eului este un set de comportamente, gânduri şi sentimente înrudite. Este

modul în care manifestăm o parte a personalităţii noastre într-un anumit moment.
Modelul descrie trei stări distincte ale Eului:
1. Dacă mă comport, gândesc şi simt ca reacţie la ceea ce se petrece în jurul meu
aici şi acum, utilizând tóate resursele aflate la dispoziţia mea ca persoană
matură, se spune că mă aflu în starea de Adult a Eului.
2. Dacă mă comport, gândesc şi simt într-un mod care copiează pe cel al
părinţilor mei sau al altor persoane care au reprezentat figuri parentale pentru
mine spunem că mă aflu în starea de Părinte a Eului meu.

3
Berne, E. (2002). Jocuri pentru adulti. Bucuresti: Editura Amaltea, p. 17.

4
 3. Atunci cînd mă intorc la moduri de comportament, gândire şi simţire pe care le
foloseam cand eran copil, spunem că mă aflu în starea de Copil a Eului meu.4
Starea de părinte se împarte la rândul ei:
 Starea de Părinte Critic
 Starea de Părinte Grijuliu
Starea de copil are şi ea două subcomponente:
 Starea de copil liber
 Starea de copil adaptat.
Fiecare stare a Eului funcţionează independent de celelalte.5
Prezentăm această dinamică in figurile de mai jos.

Fig. 1. 1 Modelul stărilor Eului 6

4
Stewart, I., Joines, V. (2004). O nouă introducere în analiza tranzactională. Timişoara: Editura Mirton, pp.
14-15.
5
Holdevici, I. (1998). Elemente de psihoterapie. Bucureşti: Editura All, pp. 158-159.
6
Stewart, I., Joines, V. (2004). O nouă introducere în analiza tranzactională. Timişoara: Editura Mirton, p.
20.

5
 Fig. 1. 2 Analiza funcţională a starilor Eului7

Atunci când reluăm, ca adulţi anumite moduri de comportare asupra cărora am hotărât
în copilărie că sunt în conformitate cu ceea ce asteptau parinţii spunem ca ne aflăm în Starea
de Copil Adaptat a Eului. „ Când eram copil, în majoritatea timpului mă adaptam cerinţelor
părinţilor...Învătasem că pentru a-mi merge bine, era preferabil să fiu politicos cu vecinii,
chiar dacă nu-mi plăceau prea mult...Acum ca adult reiau adeseori aceste moduri de
comportare.”
Atunci când reacţionăm ca adulţi, după regulile unui copil rebel spunem că ne aflăm tot în
starea de Copil Adaptat. „ Au existat momente în copilăria mea când mă revoltam împotriva
regulilor părinţilor. Când tata se întorcea cu spatele mă strâmbam nepoliticos la fetiţa
vecinilor...S-ar putea ca în viaţa de om matur încă să mă revolt în acest mod...Când îi spun
şefului că nu mi-am terminat treaba s-ar putea să simt o obscură satisfacţie „Îţi arăt eu ţie”.
Când aveam patru ani se poate să fi simţit acelaşi gen de satisfacţie când îi arătam mamei că
nu mă poate face să manânc acel ultim cartof din farfurie.”
Atunci cînd ne comportăm, ca adulţi, independent de presiunile şi aşteptările
părinţilor spunem că ne aflăm în Starea de Copil Liber a Eului. „Citeam cu plăcere poveşti
ore întregi...nu pentru a face plăcere părinţilor mei ci pur şi simplu pentru mine...În acele
momente nici nu mă conformam aşteptărilor părinţilor, nici nu mă revoltam împotriva lor.”
Atunci când ne copiem părinţi în acţiuni de genul „Du-te şi te culcă! Suflă nasul! Nu
ieşi în stradă! Asta nu e frumos! „ spunem că suntem în Starea de Părinte Normativ sau

7
Idem 6, p. 26.

6
Părinte Critic. Atunci cînd reluăm comportamentele părinţilor cînd aveau grijă de noi, ne
alintau spunem că suntem în Starea de Părinte Grijuliu.8

Epograme

Pentru a descoperi cât de importante sunt aceste stări pentru personalitate, Jack Dusay
a creat un mod de a reprezenta intuitiv acest lucru numit egogramă. Pentru a realiza o
egogramă trasăm o linie orizontală pe care marcăm cele 5 părţi principale ale stărilor Eului.
Trasăm o bară verticală deasupra fiecărei denumiri de stare, înălţimea arătând cât de mult
folosim acea stare.

Fig. 1. 3 Exemplu de egogramă

Fig. 1. 4 Exemplu de egogramă9

8
Stewart, I., Joines, V. (2004). O nouă introducere în analiza tranzactională. Timişoara: Editura Mirton, pp.
27-28.
9
Idem 8, p. 30.

7
 Dacă în modelul funcţional am subîmpărţit stările Eului pentru a indica cum se
manifestă ele în comportament, în modelul structural de ordinul doi vom examina ce
cuprind aceste stări. Practicianul AT foloseste modelul structural de ordinul doi pentru
păstrarea amintirilor unei persoane, a sentimentelor într-un mod care îi va fi util pentru
înţelegerea personalităţii.

Fig. 1. 5 Modelul structural de ordinul doi10

Recunoaşterea stărilor eului

Eric Berne a prezentat patru moduri de recunoaştere a stărilor eului, pe care le-a numit
astfel:
1. Diagnoza comportamentală
2. Diagnoza socială
3. Diagnoza istorică
4. Diagnoza fenomenologică

10
Idem 8, p. 33.

8
1. Diagnoza comportamentală: apreciem în ce stare a eului se află o persoană prin
observarea comportamentului său. Putem vedea şi auzi cuvinte, tonuri, gesturi, posturi,
expresii faciale. Unele cărţi identifică unele „indicii standard” pentru diagnosticul
comportamental. De exemplu, un deget arătător mişcat în aer e considerat ca reprezentând
Părintele Normativ; o voce plângăreaţă- Copilul Adaptat; un strigăt entuziast „Uau!”- Copil
Liber. Totuşi, trebuie să fim atenţi la aceste indicii. Unele sunt generale, altele nu. De fapt,
când spun că cineva „este în Copil” înseamnă că el se comportă aşa cum o făcea în copilărie
şi nu ca orice alt copil. Prin urmare, avem nevoie pentru o diagnosticare corectă a Copilului
Adaptat, de exemplu, să cunoaştem cum arăta şi vorbea persoana în copilărie când se
conforma părinţilor ei.
2. Diagnoza socială: ceilalţi oameni vor relaţiona cu mine dintr-o stare a eului
complementară cu cea pe care o folosesc eu. De exemplu, dacă observaţi că oamenii par să vă
ofere adeseori răspunsuri din Copil, aveţi motive să credeţi că vă adresaţi lor de obicei din
starea de Părinte.
3. Diagnoza istorică: punem întrebări despre modul în care era persoana ca şi copil;
întrebăm despre părinţi şi figuri parentale. Acest tip de diagnoză ne oferă informaţii atât
despre conţinut, cât şi despre proces. Exemplu: clientu/pacinetul se blochează în dialogul cu
terapeutul; terapeutul îl întreabă: „Cum te simţeai când erai copil şi cineva te punea să
gândeşti?”
4. Diagnoza fenomenologică: uneori ne putem retrăi trecutul în loc să ni-l reamintim.
Terapeutul solicită clientului să aducă în prezent o scenă din copilărie şi să retrăiască acea
experienţă.11

Patologia structurală

Ce se întâmplă când conţinutul a două stări se amestecă? Dar dacă o persoană nu

poate intra sau ieşi dintr-o anumită stare a eului? Eric Bern a denumit aceste două probleme
contaminare şi excludere.
Contaminarea:
a) Părintele poate contamina Adultul
b) Copilul poate contamina Adultul
c) Părintele şi Copilul pot contamina Adultul -contaminare dublă;

11
Ian Stewart, Vann Joines. (2007). citat în Rusu, E., C. Curs de Introducere în Analiza Tranzacţională.
www.scribd.com/.../Introducere-in-Analiza-Tranzacional-ELENACLAUDIA-RUSU -Descărcat 19 nov. 2009

9
 Fig. 1. 6 Exemplu de contaminare

a. Părintele contaminează Adultul: prejudecăţile şi stereotipurile. Confund lozinicile

parentale cu realitatea Adultului. Este vorba despre credinţe învăţate pe care le considerăm
fapte reale.
Exemple: „Ţiganii sunt hoţi”; „Lumea este un loc periculos”; „Femeile nu sunt bune la
matematică” etc.
b. Copilul contaminează Adultul: gândirea matură este umbrită de credinţele din copilărie.
Acestea sunt fantezii evocate prin sentimente, luate drept realităţi. Berne a folosit cuvântul
delusion (mistificare) pentru a descrie genul de credinţe care apar de obicei în contaminările
din Copil.
Exemple: „Toţi ceilalţi râd de mine şi cred că nu sunt bun de nimic”; „Ceva un este în regulă
cu mine”; „Nu mă pot lăsa de băut”.
c. Dubla contaminare: persoana reia sloganul Parental, îl acceptă cu o credinţă de Copil şi
le confundă cu realitatea.
Exempl: P :„Nu poţi avea încredere în oameni” se combină cu C: „Nu pot avea încredere în
nimeni, niciodată”.
Unii autori AT consideră că toate contaminările sunt duble. Ele reprezintă totalitatea
credinţelor învechite şi deformate pe care o persoană le are în legătură cu sine, alţi oameni şi
lume în general. În limbaj AT, acestea sunt convingeri de scenariu .

Excluderea:
Persoana îşi poate lăsa de o parte una sau mai multe stări ale eului.
Oamenii care exclud Copilul vor îndepărta toate amintirile păstrate din propia copilărie.
Aceste persoane nu pot răspunde la întrebarea unui terapeut referitoare la amintirile din
copilărie. Ceilalţi privesc aceste persoane ca „reci”, „fără inimă”, „numai cu creier”:
Persoanele care exclud Adultul îşi blochează capacitatea de matur, de a testa realitatea. Ele
aud în mintea lor doar dialogul dintre Părinte şi Copil. Deoarece nu îşi folosesc capacităţile

10
specifice Adultului interior, de testare a realităţii, gândurile şi acţiunile le pot deveni ciudate
şi există posibilitatea de a fi diagnosticat drept psihotice.
Persoanele care exclud Părintele vor opera fără reguli de-a gata despre lume. Ei îşi
fac propriile reguli în funcţie de situaţie.
Dacă sunt excluse două din cele trei stări ale eului, cea rămasă este numită constantă
sau care exclude. Mai jos sunt preprezentate sub forma cercului îngroşat:

Fig. 1. 7 Exemplu de excludere

a. Persoană cu constanta Părinte: tratează lumea numai prin „ochelarii” setului de reguli
din Părinte. Dacă e întrebată: „Cum te simţi?”, răspunde „În asemenea vremuri de criză
trebuie să fii cu picioarele pe pământ.”
b. Persoana cu constanta Adult: nu poate participa la nici o distracţie. El funcţionează
asemenea unui computer: adună date, le analizează, organizează etc.
c. Persoană cu constanta Copil: se comportă, simte şi gândeşte ca şi cum ar fi încă în
copilărie. Când se confruntă cu o problemă escaladează sentimentele, nu testează realitatea şi
nici nu foloseşte regulile Parentale. Persoana este percepută de ceilalţi ca „imatură” sau
„isterică”.
Excluderea nu este totală niciodată. Oamenii nu pot funcţiona fără să aibă ceva din
starea de Copil. Ei nu pot funcţiona în afara instituţiilor psihiatrice fără ceva Adult şi un se
descurcă bine în societate fără a avea ceva din starea de Părinte. 12

12
Stewart, I., Joines, V. (2004). O nouă introducere în analiza tranzactională. Timişoara: Editura Mirton, pp.
47-50.

11
 Alte concepte cheie, pe lîngă modelul Stărilor Eului în AT sunt tranzacţiile, stroke-
urile, scriptul, structurarea timplului, scenariu de viată.
C. Tranzactia

Unitatea minimala a relatiei sociale se numeste tranzactie.

O tranzactie consta dintr-un stimul si un raspuns intre doua stari specifice ale Eului
a doua persoane. Acest schimb este numit tranzactie pentru ca ambele parti obtin un castig de
pe urma ei, acesta fiind si motivul pentru care se angajeaza in ea.
Comunicarea intre indivizi ia forma unui lant de tranzactii de acest fel. In functie de tipul de
tranzactii stabilit, comunicarea continua, este intrerupta sau are loc la doua nivele, unul social
si altul psihologic.
Tranzactiile se pot clasifica in:
 complemenare,
 incrucisate,
 simple
 ulterioare, iar tranzactiile ulterioare pot fi unghiulare sau duplex.
Tranzactiile complementare denumite si paralele se refera la faptul ca starea eului
caruia i se prezinta stimulul este si cea care raspunde.
Prima dintre regulile comunicarii se afla in stransa legatura cu acest tip de tranzactii:
comunicarea se va desfasura nestingherit atata timp cat tranzactiile sunt complementare.

Fig. 1. 8 Tranzacţie complementară13

13
Idem 12, p. 51.

12
 Tranzactiile incrucisate sunt cele in care starea eului careia i se adreseaza stimulul nu
este si cea care raspunde. A doua regulă a comunicarii face referire la acest tip de
tranzactii: comunicarea este intrerupta atunci cand apare o tranzactie incrucisata.

Fig. 1. 9 Tranzacţie încrucişată14

Tranzactiile simple sunt cele care se desfasoara pe un singur nivel. Tranzactiile

incrucisate si cele complementare sunt de tip simplu datorita existenţei unui singur plan
de desfasurare al acestora. Relatia care se rezuma la tranzactiile complementare simple se
numeste relatie superficiala.
Tranzactiile ulterioare sunt cele care se desfasoara pe doua planuri.
Tranzactia unghiulara presupune un nivel făţiş prin care este transmis mesajul dar si un
nivel psihologic care duce la activarea unei alte stari a eului decat cea solicitata la nivel
făţis. Daca raspunsul dat corespunde cu nivelul psihologic, atunci tranzactia unghiulara a
avut succes.

Fig. 1. 10 Tranzacţie unghiulară15

14
Ian Stewart, Vann Joines. (2004). O nouă introducere în analiza tranzactională. Timişoara: Editura Mirton,
p. 54

13
 Se conturează regula trei a comunicării: rezultatul comportamental al unei tranzacţii
ulterioare este determinat la nivel psihologic şi un la nivel social.
Tranzactiile cu fond dublu sunt mai ambigue si vagi decat cele simple, iar in viata
curenta sunt numite subintelesuri..16

Fig. 1. 11 Tranzacţie duplex17

D. Stroke-urile

Eric Berne a descris anumite nevoi, pe care le avem toţi. Una dintre ele este nevoia
stimulărilor fizice şi mentale, pe care o numea foamea de stimuli. Un stroke este definit ca o
unitate de recunoaştere; stroke-ul este stimulul de care avem atata nevoie, indiferent care
este natura lui.
Stroke-urile pot fi:
 verbale sau nonverbale,
 pozitive sau negative,
 conditionate sau neconditionate.
Un experiment pe sobolani ne arata importanta stroke-ului. Trei grupe de sobolani
sunt crescute intr-un mod diferit, avand insa aceeasi calitate a hranei si a locuintei. Primul
grup de sobolani sunt mangaiati si li se vorbeste atunci cand sunt hraniti. Al doilea grup de
sobolani are parte de un tratament in contrast: laborantii sunt agresivi cu ei si le aplica chiar
cateva lovituri. Sobolanii din cel de-al treilea grup sunt hraniti automat cu ajutorul unui
distribuitor de hrana si orice forma de contact cu ei este evitata. Dupa un anumit timp se

15
Idem 14, p. 57
16
http://www.analiza-tranzactionala.ro/index.htm -descarcat 19 nov. 2009
17
Ian Stewart, Vann Joines. (2004). O nouă introducere în analiza tranzactională. Timişoara: Editura Mirton,
p. 56.

14
investigheaza starea lor de sanatate. Se observa ca cele mai precare stari de sanatate au fost
inregistrate la grupul privat de contact. Explicatia este ca aceste animale au nevoie de stimuli
din exterior, contacte. In mod similar, si omul are atata nevoie stimuli incat prefera chiar
stimuli negativi, decat lipsa acestora.18
Exemple de stroke-uri:
Exemplu de stoke-uri verbale: de la un simple “Salut” până la o întreagă conversaţie.
Exemplu de stroke-uri non-verbale: îmbrăţisări, a face cu mână, a da mână, a da din cap.
Exemplu de stroke-uri pozitive şi negative: un stoke pozitiv este acela pe care receptorul îl
percepe ca pe ceva plăcut, un zîmbet sau “Ce zi frumoasă”. Un stroke negativ este acela
perceput ca ceva neplăcut, “Era frumoasă până un ai apărut tu”.
Exemplu de stroke-uri condiţionate şi neconditionate: Un stroke conditionat se referă la
ceea ce faci, un stroke neconditionat se referă la ceea ce esti.
Conditionat pozitiv: “Ai facut o treabă bună”
Conditionat negativ: “Nu-mi plac ciorapii tai”
Neconditionat pozitiv: “E plăcut să te aibă omul în preajmă”
Neconditionat negative: “ Te urăsc”. 19

E. Structurarea timpului

Alături de foamea de stimuli şi de stroke-uri, omul are şi o foame de structură. Atunci

când oamenii ajung într-o situaţie în care nu li se impune nici o structură a timpului, primul
lucru pe care îl vor face probabil este să-şi creeze o structură proprie.
Eric Berne a identificat 6 modalităţi de structuare a timpului:
1. Retragerea (sau Izolarea)
2. Ritualuri
3. Discuţii pentru trecerea timpului
4. Activităţi
5. Jocuri psihologice
6. Intimitate

18
http://www.empower.ro/inteligenta-emotionala/stroke-sau-stimul-atentie/ descarcat -19 nov. 2009
19
Idem 17, p. 61

15
 Dacă analizăm cele şase moduri putem corela cu ceea ce ştim deja despre stările eului
şi stroke-uri. Intensitatea schimbului de stroke-uri creşte pe măsură ce coborâm în partea de
jos a listei, de la retragere spre intimitate.
1. Retragerea
Ioana este vânzătoare la o librărie cunoscută dintr-un oraş mare, ea întâlenşte zilnic
sute de priviri, discută, răspunde la întrebările sutelor de clienţi. Iată deci o ocupaţie
profesională care facilitează obţinerea de multe stroke-uri. Dar Ioana ştie cum să-şi „regleze”
echilibrul personal. Când se întoarce seara acasă, ea îşi acordă un timp pentru ea însăşi,
izolându-se. Vorbeşte puţin sau deloc, se aşează pe canapea şi nu face nimic. Aceasta este o
izolare sănătoasă. Unii oameni se află prea des în situaţia de izolare (pensionarii, bolnavii, de
exemplu). Izolarea este benefică atunci când urmează unei decizii luată din starea de Adult.
Ca să ne odihnim, asemenea Ioanei. Ca să reflectăm, medităm, să dăm frâu liber imaginaţiei,
să visăm cu ochii deschişi, să ne „reconectăm” la noi înşine.
Izolarea înseamnă absenţa oricărei tranzacţii cu ceilalţi.
2. Ritualurile
„Buna ziua. Ce mai faci?”
Berne numeşte ritual acest prim element dintr-un schimb de tranzacţii, care adesea nu
este o întrebare adevărată despre starea persoanei căreia ne adresăm. La fel ca şi răspunsul:
„Bine. Dar tu?” care nu este adesea decât al doilea element al unui ritual cunoscut de noi toţi,
fără să fie, nici el, o întrebare adevărată.
Berne consideră că ritualurile sunt „manevre de apropiere” învăţate pentru a intra în contact
într-un mod prudent- evitând anumite riscuri (în special, acela de a fi „invadat” de către
cineva a cărui stare l-ar face să răspundă: „Nu, nu fac bine deloc!” atunci când tu un ai fi
deloc.
3. Discuţii pentru trecerea timpului („pastimes”)
Exemplu de „pastime”:
- Urâtă vreme este afară, nu-i aşa?
- Da, nu mai vine odată vara.
- Dar parcă săptămâna trecută a fost mai frig şi înnourat?
- Da. Nu a mai fost demult aşa de mohorâtă vreamea etc. etc.
Într-o astfel de situaţie conversaţia poate continua aproape la nesfârşit. Nu spunem
nimic despre noi înşine; permite conversaţii mai lungi decât în cazul ritualurilor (permiţând
astfel un schimb important de stroke-uri); temele de discuţie sunt foarte variate (maşini, copii,

16
modă, sport etc.); este un schimb lipsit de riscuri, pare o „vorbărie automată”; ne permite
selectarea persoanelor cu care vom putea avea schimburi, tranzacţii mai importante.
4. Activităţile
Se referă la toate formele de activităţi orientate spre un anumit scop şi la care oamenii
participă împreună, fie că este vorba de pregătirea cinei, de spălatul vaselor, de
dactilografierea unui referat, de un meci de tenis cu prietenul, de participarea la o conferinţă
sau munca în echipă la serviciu. Aici includem şi activităţile ludice (ex. jocul de biliard).
5. Jocurile psihologice
Un joc psihologic este o suită de tranzacţii în care protagoniştii „interpretează” în mod
inconştient unul dintre cele trei roluri descrise de S. Karpman: Persecutor, Salvator şi
Victimă.
Fiecare dintre rolurile din Triunghiul Dramatic presupune o desconsiderare.
Persecutorul şi Salvatorul, desconsideră pe alţii. Persecutorul desconsideră valoarea şi
demnitatea altora. Persecutorii extremi pot desconsidera dreptul la viaţă al altor oameni.
Salvatorul desconsideră capacitatea altora de a gândi singuri şi de a acţiona conform
iniţiativei proprii.
Victima se desconsideră pe ea însăşi. Dacă ea caută un Persecutor, atunci e de acord
cu desconsiderările Persecutorului şi se vede pe sine însuşi ca pe cineva vrednic de a fi
respins şi minimalizat. Victima care caută un Salvator va crede că are nevoie de ajutorul
Salvatorului pentru a gândi corect, a acţiona sau a lua decizii.
Toate cele trei roluri din Triunghiul Dramatic sunt neautentice. Oamenii reacţionează
în acele roluri la trecut, decât la prezent, folosind strategii învechite, stabilite în copilărie sau
preluate de la părinţi. Triunghiul trebuie privit dinamic: fiecare jucător poate trece de pe o
poziţie pe alta. În jocuri este vorba despre tranzacţii ulterioare sau acoperite. Să
exemplificăm: un bărbat, să-l numim Dan este şomer şi discută cu Robert care este asistent
social. Discuţia are loc la serviciul lui Robert:
Dan (amărât) : E tare greu fără serviciu. Nu ştiu ce să fac.
Robert: Da, înţeleg. Ai căutat ceva?
Dan: Da, dar toate joburile pe care le-am vazut pe internet sunt neinteresante pentru
mine.
Robert: Mă gândesc să-ţi schimbi eventual domeniul de lucru.
Dan: Hmm. Da, dar am muncit atâta în domeniul meu.
Robert: Poţi să apelezi şi la o firmă de recrutare.
Dan: E o idee, dar nu am încredere în ăştia.

17
 Robert: Sunt şi firme serioase.
Dan (furios): Ei na, n-ai chiar nimic în capul ăla?
Robert (derutat, trist): Nu ştiu ce să-ţi mai zic.
Cei doi bărbaţi se despart furioşi unul faţă de altul.
Robert joacă jocul numit „Încerc doar să te ajut”, iar Dan joacă „Da, dar”. Robert
joacă rolul de Salvator, Dan pe cel de Victimă la începutul jocului, pentru a trece în cel de
Persecutor la sfârşit. Robert sfârşeşte ca Victimă.
Van Joines oferea următoarea definiţie a jocului psihologic pe care o considerăm
utilă: „Un joc este procesul de a face ceva cu un motiv ascuns care:
1. este în afara conştienţei Adultului.
2. nu devine explicit până când participanţii nu schimbă modul în care se comportă.
3. are drept rezultat faptul că toţi se simt derutaţi, neînţeleşi şi doresc să îl
învinovăţească pe celălalt.”
Jocurile pot avea trei grade de intensitate:
Jocuri de gradul I: nu sunt prea perturbatoare; „micile necazuri” ale vieţii cotidiene;
repetarea lor poate deveni plictisitoare; sunt jucate social.
Jocuri de gradul al II-lea: jucătorii preferă să nu le facă publice în cercul său social.
Dan nu va acţiona concret să-şi găsească un serviciu, ci va face o depresie.
Jocuri de gradul al III-lea: este jucat la infinit şi jucătorii sfârşesc la chirurgie,
tribunal sau morgă. Dacă Robert şi Dan ar fi jucat la intensitate mai mare, probabil că Dan
l-ar fi lovit pe Robert, iar acesta putea riposta, ajungând amândoi la spital.
6.Intimitatea
Intimitate este un contact sincer, autentic şi spontan. Poate fi vorba despre râs, plâns,
teamă, mânie- sincere, fără manipulare. Este o tranzacţie Copil Liber- Copil Liber. Uneori
este resimţită ca un pericol, ne simţim vulnerabili. Oamenii au propriile lor mecanisme de
apărare împotriva proximităţii şi de aceea unii ajung să îşi trăiască întreaga viaţă de adult fără
să cunoască un adevărat moment de intimitate. Intimitatea include intimitatea erotică,
sexuală, dar nu se reduce la aceasta. Un moment de intimitate este atunci când colegul de
serviciu v-a zâmbit complice după ce şeful v-a felicitat pentru treaba bună pe care aţi făcut-o
împreună sau o mamă care îi surâde băiatului ei după ce a terminat de spus o poezie la
serbarea de la grădiniţă. Intimitatea nu presupune „mesaje secrete”. Nivelul social şi cel
psihlologic sunt congruente şi astfel intimitatea se deosebeşte de jocuri. Uneori jocurile sunt
folosite ca substitut pentru intimitate.

18
Schimbul de stroke-uri în intimitate este mult mai puternic decât în orice altă formă de
structurare a timpului. Se pot schimba atât stroke-uri pozitive, cât şi negative. Dar nu va
exista nici o desconsiderare din moment ce intimitatea este prin definiţie un schimb de
dorinţe şi sentimente autentice.20

F. Planul de viată şi matricea biografică

Planul de viata se construieşte de timpuriu ca cea mai buna strategie infantila pentru
supravietuire intr-o lume care, adesea, pare ostilă. Acesta se construieşte pe baza testarii
realitatii şi este alcatuit din: decizii, scenarii de viata, jocuri psihologice, roluri dramatice,
mituri, interdicţii parentale, limbajul trupului, etc. Este dezvoltat in copilarie, intarit de catre
figurile parentale, justificat prin evenimentele ulterioare şi culminand cu o alternativa de
schimbare. Are inceput, desfăşurare şi deznodamant. De asemenea cuprinde şi diferiti
protagonişti: eroi şi eroine, călai şi victime, persecutori şi salvatori. Poate fi comic, tragic,
fascinant, plictisitor, banal sau glorios. Nu de putine ori, aceste planuri de viata pot fi fatale,
schimbate sau imbunatatite. Potrivit acestei viziuni, viata este vazuta ca fiind rezultatul
interactiunii dintre ereditate, evenimente exterioare, plan de viata şi decizii independente.
Mesaje1e biografice sunt transmise verbal sau nonverbal, sub forma imperativa (ex.
Grabeşte-te!) sau sub forma afirmativa (ex. Eşti prost!). Poate contine evenimente traumatice
repetate, elemente specifice din mituri, drame cu elemente de suspans, surpriza, triumf,
bucurie, suparare, etc.
Matricea biografica reprezinta o diagrama în care transmiterea mesajelor biografice
este analizata in termenii stadiilor eului. Figurile parentale (de obicei parintii) transmit mesaje
către fiu/fiică din toate cele trei stari ale eului. Fiecare individ are o matrice biografică
specifică, aceasta relevandu-se in modalitatile de structurare a timpului, în tranzacţii, jocuri
psihologice, etc. 21

20
Ian Stewart, Vann Joines. (2007). citat în Rusu, E., C. Curs de Introducere în Analiza Tranzacţională.
www.scribd.com/.../Introducere-in-Analiza-Tranzacional-ELENACLAUDIA-RUSU -Descărcat 19 nov. 2009
21
Mitrofan, I. (1999). Psihoterapie Experenţială. Bucureşti: Editura Infomedia, p. 150.

19
 G. Scenariu de viată

Fiecare dintre noi concepe în copilărie o poveste a propriei vieţi. Această poveste
are un început, o parte de mijloc şi un sfârşit. Alcătuim intriga de bază în primii ani din
copilărie, înainte chiar de a putea rosti câteva cuvinte. Mai târziu, pe parcursul copilăriei,
adăugăm detalii la poveste. La vârsta de şapte ani, ea a fost deja în cea mai mare parte scrisă.
Poate o mai revizuim puţin în adolescenţă. Când ajungem adulţi, de obicei nu mai suntem
conştienţi de povestea de viaţă pe care am scris-o pentru noi înşine. Totuşi, exiştă,
posibilitatea să trăim în conformitate cu ea. Fără a fî conştienţi de acest lucru, ne organizăm
viaţa de aşa natură, încât ne îndreptăm spr scena finală pe care ne-am stabilit-o încă din prima
copilărie: Această poveste de viaţă de care nu suntem conştienţi se numeşte în AT scenariu de
viaţă.
Tipuri de scenarii
În funcţie de conţinutul lor, scenariile pot fi clasificate în 3 categorii:
1. câştigâtoare
2. perdante sau hamartice
3. non-câştigătoare sau banale.
1. Scenariul câştigător: în viziunea lui Berne, un „câştigător” este persoana „care îşi
realizează obiectivele propuse” în mod confortabil, plăcut, uşor. Pot hotărî să devin milionar
în euro, iar dacă am ajuns să am acele milioane şi să fiu fericit şi îndestulat înseamnă că sunt
un câştigător. Sau poate am hotărât să îmi dedic toată viaţa unei religii şi să devin ascet. Dacă
trăiesc fericit în chilia mea sunt un câştigător. „Succesul” depinde de obiectivele stabilite
pentru mine însumi.
2. Scenariul perdant: cineva se poate considera un „învins” dacă nu îşi atinge
obiectivele propuse sau dacă le atinge după un mare efort, lipsă de confort etc. Dacă am decis
să devin milionar în euro şi sfârşesc ca ascet, foarte sărac, sunt un învins. Şi tot învins sunt
dacă „produc” acele milioane de euro în timp ce sunt veşnic stresat, ulcerul mă roade şi sunt
hipertensiv. Scenariile perdante au 3 grade (1, 2, 3) în funcţie de gravitatea rezultatului:
Scenarii perdante de gradul 1: insuccesele şi eşecurile persoanei sunt suficient de blânde
pentru a fi discutate în cercul social al persoanei (ex. tratamentul ambulator pentru o depresie
uşoară).
Scenarii perdante de gradul 2: eşecurile persoanei sunt suficient de neplăcute pentru a nu fi
discutate în public (ex. concedierea succesivă din mai multe slujbe, spitalizarea pentru un
episod depresiv major, exmatricularea din şcoală).

20
Scenarii perdante de gradul 3: culminează cu moarte, rănire gravă, îmbolnăvire, criză
legală (ex. condamnare la închisoare, spitalizare pe viaţă pentru un diagnostic psihiatric,
sinucidere pentru un eşec la examenul de bacalaureat).
3. Scenarii non-câştigătoare sau banale: sunt cel mai des întălnite. Persoana „merge
pe calea de mijloc”: nici nu câştigă mare lucru, dar nici nu pierde ceva semnificativ. Nu îşi
asumă riscuri. Exemplu: o persoană care la serviciu nu va ajunge niciodată şef, dar nici nu va
fi dat afară. Va ajunge la vârsta pensionării, va face o petrecere de pensionare cu colegii şi
apoi, va sta în papuci pe canapea şi se va gândi: „Aş fi putut fi şef dacă m-aş fi aflat în alt loc,
în alt moment. Dar de fapt, cred că nu mi-a mers tocmai rău.”22

H. Pozitiile de baza in viata

Exista patru poziţii de baza ce descriu deciziile noastre, din copilaria timpurie,
privind propria persoană şi pe cei din jur:
Poziţia 1 (++) Eu sunt OK. Tu esti OK. Este o poziţie eminamente constructivă.
Acceptăm necesitatea protejării propriei persoane, simţim că merităm să fim iubiţi şi ştim că
acest lucru este valabil şi pentru ceilalţi.
Pozitia 2 (+-) Eu sunt OK. Tu nu esti OK. Este o poziţie din care ne oferim
drepturi nelimitate asupra celorlalţi în vederea atingerii scopurilor personale. Avem tendinţa
de a-i învinovăţi pe cei din jur pentru problemele şi esecurile noastre. Deşi poate părea
multora o pozitie legitimă, gravitatea rezidă în neputinţa noastră de a ne simţi OK decât dacă
persoanele din jur NU sunt OK.
Pozitia 3 (-+) Eu nu sunt OK. Tu esti OK. Este poziţia în care ne simţim inferiori
celorlalţi. Poate conduce la depresii severe şi chiar la porniri suicidale.
Pozitia 4 (--) Eu nu sunt OK. Tu nu esti OK. Poziţie nihilistă prin excelenţă.
Adoptarea unei asemenea poziţii faţă de sine şi de cei din jur poate conduce la sentimentul de
respingere de către societate.
Alegerea pozitiei de bază de face în copilărie, prin prisma perceptiilor şi a
senzaţiilor ca mediator al informaţiilor ce ne parveneau în perioada respectivă. Putem să
corijăm acest tip de decizii prin alegerea matură, conştientă a modului în care relaţionăm cu
noi înşine şi cu cei ce ne înconjoară.

22
Ian Stewart, Vann Joines. (2007). citat în Rusu, E., C. Curs de Introducere în Analiza Tranzacţională.
www.scribd.com/.../Introducere-in-Analiza-Tranzacional-ELENACLAUDIA-RUSU -Descărcat 19 nov. 2009

21
 I. Conceptele filozofice

Oamenii sunt OK. Această sintagmă desemnează o dublă considerare a

individului: a mea şi a celorlalţi. Toţi suntem oameni şi avem aceleaşi drepturi şi calitaţi.
Toti oamenii au fost înzestraţi cu capacitatea de a gândi. Orice persoană
normală biologic posedă capacitatea de a gândi. Suntem responsabili de actele noastre şi de
deciziile pe care le luăm.
Destinul oamenilor este decis de către aceştia şi poate fi schimbat prin
modificarea deciziilor. Aceasta afirmaţie fundamentală deplasează responsabilitatea de pe
umerii celorlalţi pe umerii noştri.23

J. Fixarile comportamentale

Reprezinta motivaţia fundamentală pentru orice tip de interaciuni socio-umane şi sunt

necesare pentru funcionarea normală a egogramei individuale. Viitoarea personalitate este
conturata de tipul şi modul de obţinere a acestor "intariri" (fixări) comportamentale. In
copilărie, acestea provin de la proprii parinţi sau de la alte figuri parentale, cristalizandu-se in
timp prin actiuni sociale. Atunci cînd recunoşterea nu este obtinuta, subiecţii se vor angaja in
diverse strategii şi jocuri psihologice pentru a obtine valorizarea.
Recunoaşterile pot fi pozitive (aprobare, sustinere) sau negative (dezaprobare)
Specialiştii in analiza tranzactională sunt de parere că fiecare dintre cele trei stadii ale eului
are nevoie de intărire (fixare). Astfel, o persoana cu un stadiu de parinte dominant are nevoie
sa fie "fixat" (motivat ca un bun ascultator, sfatuitor, protector).24

23
www.psihoterapie-oltenia.ro/content/view/.../51/ - descărcat 19 nov. 2009.
24
Mitrofan, I. (1999). Psihoterapie Experenţială. Bucureşti: Editura Infomedia, p. 150.

22
Cap.2
Scurt istoric

Teoria îşi are sorgintea în lucrările lui E. Berne; mai târziu a fost continuată de către Th.
Haris, J. M. Dusay şi K.M. Dusay.

Cine a fost E. Berne?

Eric Berne (Eric Leonard Bernstein) s-a născut în Montreal, Canada în 1910. Tatăl lui a
fost medic generalist, iar mama sa scriitoare. Eric era ataşat de tatăl său foarte mult, acesta
însoţindu-l în vizitele medicale. Tatăl său a murit la vârsta de 38 de ani, iar mama acestuia l-a
crescut în continuare.
În 1939, Eric a terminat Facultatea de Medicină, după care s-a mutat în SUA, unde s-a
orientat spre psihiatrie. Odată ce primeşte cetăţenia, acesta îşi schimbă numele în Berne, după
care începe în 1941 pregătirea în psihanaliză împreună cu Paul Federn. În anul 1943 a activat
în Corpul Medical al Armatei SUA ca psihiatru. Aici a început să practice terapia de grup. A
părăsit armata în 1946 şi s-a stabilit în California, iar în 1947 a reînceput psihanaliza.
În anii 50 Berne a început să activeze în cadul unor seminarii, acestea fiind punctul de
plecare în formarea Analizei Tranzacţionale.
În 1956, lui Berne i-a fost respinsă cererea de a deveni membru al Institutului de
Psihanaliză. Analiza Tranzacţională a început ca o grupare distinctă dintre câteva teorii, iar
Berne a început să publice cărţi, care cuprindeau concepte ale Analizei Tranzacţionale. În
1964 a publicat The Games People Play, acesta fiind de un real succes.

Istoricul organizaţiilor AT

În 1958, Berne a început alte seminarii, care erau consacrate analizei tranzacţionale. În
1960, grupul lui Berne a fost cunoscut sub numele de “The San Francisco Social Psychiatry
Seminars”. Prima revistă profesională care l-a avut ca editor pe Berne a fost Buletinul AT şi a
început să fie publicată în 1962. Până în 1964, Organizaţia “The International TA
Association”(ITAA) avea peste 250 de membrii în toată lumea.
În Europa, “European Association for TA”(EATA) a fost înfiinţată în 1974 şi în
momentul de faţă are 6000 de membrii.

23
 Concepţia lui Berne în ceea ce priveşte personalitatea umană are o dublă influenţă :
psihanaliza freudiană şi ideile lui Paul Federn despre stadiile eului. Teoria personalităţii ce stă
la baza analizei tranzacţionale se aseamănă cu psihologia individuală a lui A. Adler, care
consideră că fiecare subiect are un anumit stil de viaţă şi fiecare persoană este unică şi
responsabilă pentru propriul destin.(Mitrofan, 1999, p.143).
Adept al psihanalizei, Berne a abordat iniţial analiza structurală a personalităţii, plecând
de la instanţele psihice freudiene : sine, eu şi supraeu. Spre deosebire de Freud, a apelat la
conceptul de stare a eului, identificat prin observarea directă a mimicii, gesticii, posturii, a
vocii şi limbajului pacienţilor săi. Acesta a considerat că dezvoltarea personalităţii se
realizează în spaţiul a trei mari registre legate principial de cele trei etape parcurse de-a
lungul vieţii : copilăria, viaţa adultă şi vârsta parentală.

Reprezentanţi ai Terapiei Analiza Tranzacţională

Cel mai reprezentativ exemplu este constituit de creatorul terapiei, Eric Berne, care a
dezvoltat conceptele de bază ale Analizei Tranzacţionale între anii 1949 şi 1964. În 1959,
Berne a demarat ceea ce este cunoscut ca 101 (one-o-one) şi 202 (two-o-two). Cursul 101
este un sistem internaţional acreditat al conceptelor de bază din Analiza Tranzacţională, iar
202 sunt cursurile avansate.
În prezent există şase şcoli importante de analiză tranzacţională, prin şcoală
înţelegându-se un subgrup, care a dezvoltat o abordare psihoterapeutică bazată pe experienţa
clinică. Aceste şcoli sunt Cathexis Institute, Huron Vallez Institute, The Miniscript School,
Radical Psychiatry, Scoala Tranzacţiilor Sociale şi Institutul de Vest pentru terapie de grup şi
de familie.25

25
Rusu, E., C. Curs de Introducere în Analiza Tranzacţională. www.scribd.com/.../Introducere-in-Analiza-
Tranzacional-ELENACLAUDIA-RUSU -Descărcat 19 nov. 2009

24
Cap. 3
Scopuri şi strategii terapeutice

Principale1e scopuri sunt:

 Evaluarea şi schimbarea scenariilor de viata prin dezvoltarea şi imp1ementarea unor

decizii personale. Practic se rescrie scenariul de viaţa. (tehnica regresiei de vîrstă)
 Realizarea unor tranzactii autentice prin conştientizarea, intelegerea şi interpretarea
jocuri1or psiho1ogice. Se examineaza seturile comportamentale, afective şi cognitive
(tehnica jocurilor de rol).
 Identificarea stadiilor eu1ui şi recunoaşterea influenţelor acestora in timpu1
interacţiunilor sociale (tranzactii1or).
 Intelegerea modului cum interactioneaza stadii1e şi formele de manifestare ale
fiecarui stadiu, obtinandu-se astfel autonomia persona1a şi poziţionarea pe un
scenariu de invingator.
 Echilibrarea egogramelor prin transfer energetic între stadiile eului (de 1a ce1e
puternic dezvoltate la cele slab dezvoltate). Totdeauna dinamica energetica trebuie
contro1ată şi dirijata in mod conştient.

In ceea ce priveşte strategiile terapeutice WooHams §i Brown (in Gilliland, B.E.,

James, R.K., Bowman, J.T., 1979: 228-233) considera ca procesul terapeutic se poate axa pe
şapte posibilitati strategice:

• Strategii pentru dezvoltarea motivatie clientului şi a conştientizarii acesteia. Se

urmareşte conştientizarea scenariului existential, a jocurilor psihologice şi a seturilor
comportamentale, a interdicţiilor şi rolurilor jucate. Insight-ul asupra comportamentului
verbal şi nonverbal, asupra tranzactiilor dezvoltate in timpul comunicarii şi a disconfortului
cauzat
dezvolta motivatia necesara schimbării.
• Strategii pentru stabilirea contractului terapeutic. Acesta se stabileşte prin confruntare
stadiilor Eului Adult (client) - Adult (terapeut)
urmarind pozitionarea c1ientului in scenariu existential "Eu sunt O.K. - Tu e§ti O.K.". Pe
parcursul terapiei se realizeaza mai mu1te contracte între cei doi parteneri, de preferat In

25
cuvint simple pentru a putea fi intelese şi de catre stadiul Eului Copil din client (emotii
credinte, ganduri)
• Strategii pentru "deconfuzia Eului Copil". In felul acesta, clientul va fi ajutat sa
conştientizeze şi sa exprime nevoile şi emotiile neimplinite. Sa utilizeze diferite tehnici şi
metode (exemplu: regresia de varsta). Se folosesc lntrebări de genul: "Care crezi ca sunt
deciziile timpurii care au cauzat problemele prezente?", "Ce faci acum pentru a lua o nouă
decizie?" etc.
• Strategii pentru redecizie. Acestea apar treptat pe parcursul şedintelor terapeutice ţintind
deciziile timpurii care au generat suferinta şi nefericire.
• Strategii pentru reînvătare. Implementarea noilor decizii este un proces continuu de
dezvoltare a deprinderilor asertive. Clientul invata conceptele analizei tranzactionale.
• Strategii pentru incheiere. Se evalueaza eficienta rezultatelor procesului terapeutic. 26

26
Mitrofan, I. (1999). Psihoterapie Experenţială. Bucureşti: Editura Infomedia, p. 156.

26
Cap. 4
Relaţia terapeutică

Plecand de la faptul ca relatia terapeutică implica parteneriat intre cei doi protagonişti se
impune sa specificam atat perspectiva terapeutului cat şi perspectiva c1ientului asupra
procesului terapeutic, ambele viziuni având
expectatii şi responsabilitati specifice.
Perspectiva terapeutului
Responsabilitatile terapeutului sunt specificate în contractul initial:
 Sa conduca şi sa dirijeje procesul terapeutic pentru a realiza scopurile stabilite de
catre client;
 Sa evite jucarea rolurilor de victima, salvator sau persecutor
 Sa participe activ, alaturi de client la analiza structurala, analiza tranzactională,
analiza jocurilor şi la analiza scenariilor de
 viata. Trebuie sa acorde un timp suficient pentru fiecare dintre aceste patru tipuri de
analiza;
 Sa ajute c1ientul învatarea limbajului şi a conceptelor analizei tranzactionale pentru a
le putea utiliza in evaluarea propriului comportament;
 Sa-l tina pe client la curent cu direcţia şi rezultatele terapiei;
 Sa asiste clientii la definirea contractului cu ei inşişi, terapeutul fiind martor sau
facilitator.
Perspectiva clientului
 Se regaseşte in urmatoarele responsabilitati:
 Sa stabileasca ceea ce vor sa schimbe, prin contract, ca partener egal cu terapeutul;
 Sa identifice potentele interioare care ar putea fi antrenate in obtinerea schimbarii;
 Sa-şi asume responsabilitatea pentru propriile decizii şi sa contribuie la stabilirea unei
relatii terapeutice de siguranta
 Să-l considere pe terapeut ca aliat al schimbarii şi nu ca pe un magician;
 Sa fie pregatit sa-şi asume riscul legat de indeplinirea anumitor sarcini recomandate
de câtre terapeut (exemplu: dezvoltarea anumitor comportamente ) 27

27
Mitrofan, I. (1999). Psihoterapie Experenţială. Bucureşti: Editura Infomedia, p. 157.

27
Cap. 5
Tehnici de intervenţie

Fiecare tehnica este aleasa in funcţie de egograma individului şi de scopul stabilit in

contractul terapeutic. Cele mai intâlnite tehnici terapeutice sunt:

1. Analiza regresiei de varsta: pentru intelegerea Eului Copil din structura

personalitătii clientului se experimenteaza fenomenologia sentimentelor acestui
stadiu, copilul insuşi vorbeşte şi experimenteaza. Terapeutul va lua rolul copilului,
interactionand eu clientul de pe aceasta pozitie. Terapeutul şi clientul învaţă despre
situatiile de viata din copilaria timpurie care afecteaza viitoarea personalitate.
2. Analiza scrisa: poate fi folosita pentru identificarea şi analizarea tranzacţiilor şi a
influenţelor familiale, parentale şi culturale. Se stabileste un plan de viata in scopul
determinarii destinului.
3. Analiza jocurilor: se decodifică mesajele implicite (ascunse) din cadrul relaţionărilor
stabilite cu alte persoane.
4. Jocuri intrerupte prin psihodrama: se joacă roluri imaginare dar care au tangenta
cu experienţele de viaţa individuala.
5. Tehnica schimbarii egogramei personale: se urmareşte realizarea unui echilibru
energetic prin intermediul compensatiei.
6. Realizarea de tranzactii autentice: posibilă mai ales prin intermediul jocului .
7. Opoziţia unui stadiu al eului: prin care se realizeaza dezvoltarea şi "osificarea" unui
stadiu deficitar din punct de vedere energetic, neglijat sau subdezvoltat. 28

28
Idem 27, p. 157

28
Cap. 6
Demers terapeutic

Un caz exemplificat
„Ada - "aproape un doctor" (adaptare dupa Corey, G., 1991, pag. 174-180), o fata de
32 de ani din Orient vine in America pentru studii. Obtine licenta in asistenta sociala, se
intoarce acasa şi lucreaza ca manager intr-o agentie de servicii sociale ce ofera clientilor
consiliere. Işi continua studiile intr-un program de doctorat, dar, in ciuda exigentelor
profesorului conducator, şi-a intârziat terminarea tezei cu aproape un an. Experienta negativa
cu un alt terapeut va face munca noastra extrem de dificila. Acesta nu a fost sensibil la matca
spirituala din care provenea clienta. Dar sa o lăsam pe Ada sa se exprime:
"Mi-a recomandat sa fac une1e lucruri pe care nu sunt pregatita sa le fac acum. Mi-a spus ca
este timpul sa ma maturizez, sa ma gandesc la mine şi sa uit de ceea ce vrea familia mea de la
mine. Nu m-a ascultat cand am incercat sa-i explic ca în familia chineza nu poti sa spui pur
şi simplu ceea ce simti şi gandeşti tu, personal."
Este deosebit de interesata de analiza tranzactională şi s-a decis sa o prezinte şi ca o parte din
dizertatia de doctorat. Inca de la inceput, prin contractul terapeutic stabilit, c1ienta işi va
planifica ce anume sa schimbe in viata ei şi va specifica şi moda1itatile prin care o va
face. Deşi este confuza, işi doreşte sa "scape de inregistrarile parentale" pentru a-şi
schimba biografia. A invatat analiza tranzacţionala la nivel intelectual, dar nu şi-a integrat
insight-ul la un nivel emotional. Pentru a o invata sa gandeasca în termeni mai personali, ii
vom pune intrebari de genul: "Ce auzi acum ca iti spun parintii tai?" "Ce aspecte din viata ta
nu-ti plac?" Dupa o anumita perioada c1ienta vine cu o decizie concreta: " Vreau sa termin
lucrarea de dizertatie.”Deşi aceasta hotarare este extrem de importanta, totuşi nu este
raspunsul total la problemele sale, Deja şi-a recunoscut patternul de a evita finalizarea
propriilor proiecte. Initiaza cu foarte mult entuziasm proiecte diverse, pentru ca apoi exact in
punctul de a le termina cu succes. sa gandeasca in mod tipic de a renunta la orice este necesar
pentru finalizare. Ca parte a contractului ea doreşte sa examineze insemnatatea şi implicatiile
acestui pattern de comportament. In munca din partea finala a contractului sau, rezolvand
alegerea ei de a examina insemnatatea renuntarii la finalizarea proiecte1or, revedem
componentele biografiei sale. In aceasta biografie, multe dintre evenimentele de viaţa au avut
un impact asupra ei. Ea acceptase şi invaţase roluri determinate, iar acum ea reactualizeaza şi
işi asuma aceste roluri aşa cum reies din biografia sa. Biografia contureaza drumul sau viitor

29
in viaţa şi atitudinea ei in anumite situatii. Din perspectiva analizei tranzacţionale exista o
tendinta la renunţare care o determina sa abandoneze propriul sau plan de viată. Partile
semnificative ale biografiei sale includ mesaje parentale pe care le-a interiorizat, decizii
timpurii pe care le-a luat in acord cu aceste mesaje, pattemuri de raspuns pe care le-a primit,
(colectii de sentimente familiale vechi, cum ar, fi depresie, vinovatie şi manie) pe care Ie
foloseşte pentru a-şi justifica deciziile. Scopul terapiei prin analiza tranzacţionala va consta in
munca cu factorii intercorelati din aceasta biografie. Dorim cu siguranţa sa luam in
considerare forta cu care interdicţiile culturale continua sa se manifeste in viata Adei acum.
De exemplu, simplul fapt de a se prezenta la terapeut s-a dovedit a fi extrem de dificil. La
inceput explica: "In cultura mea, a vorbi despre problemele persona1e este un semn de
slabiciune. Este ruşinos pentru mine sa fiu nevoita sa cer ajutor. Am sentimentul ca
relevandu-ti problemele mele devin vulnerabilă. [mi e foarte greu sa-mi exprim sentimentele
şi cu atat mai greu sa plâng in fata cuiva sau sa las sa se vada ceea ce eu consider a fi
slabiciunile mele". Deşi este acceptat ca ea sa studieze psihoterapia şi chiar sa o practice cu
altii, pentru a-i ajuta, simte ca inacceptabil ca ea sa aiba nevoie de ajutor sau sa-şi
impartaşeasca problemele profunde. Experienţa sa negativa cu primul psihoterapeut o
determina sa fie şovaielnică in a explora propriul sau univers psihologic. Dintre mesajele
timpurii interiorizate am identificat:
- Nu reuşi in viata!
- Nu merge mai departe!
- Educatia este mai mult pentru baieti decat
pentru fete.
- Rolul femeii este de a fi casnică.
- Sa fii loiala familiei traditionale!
- Nu e necesar sa ai o profesie.
Clienta a fost dirijata (programata) sa nu reuşeasca, iar atunci cand inregistra un succes,
răspunsul auzit era: "nu-mi placi". Familia i-a incurajat pe cei doi frati ai sai in ceea ce
priveşte şcoala şi profesia, aceştia avand succese inalte şi au fost extrem de deranjati cand ea
a hotarat sa mearga in Occident pentru studii. „Orice aluzie din partea mea ca aş vrea sa-mi
iau doctoratul in asistenta sociala era de neconceput" .
Interdictia parentală: "nu face asta" se regaseşte in viata Adei. Chiar daca ea aproape a
terminat programul de doctorat, depaşind prin aceasta programarea pe care parintii o făcusera
pentru viata ei, gaseşte totuşi o modalitate de a nu termina in cele din urmă. Luase decizia
timpurie de a nu experimenta satisfacţia finalizarii proiectelor sale. Îi este teama de modul in

30
care ar reacţiona ceilalti daca ea ar reuşi cu adevarat. Vom analiza puterea mesajelor culturale
care au intarit interdictiile parentale şi au decis asupra succesului sau profesional. Relevam
caile multiple prin care se autosaboteaza prin viziunea critica asupra jocurilor sale. Unul
dintre acestea este tendinta ei de a incuraja oamenii sa o impinga sa termine un proiect,
moment in care ea rezistăputernic, spunandu-şi ca nu va face ceva pentru ca aşa vor altii. Un
alt joc consta in autoconvingerea ca acelor oameni care nu o imping, desigur, nu le pasa de ea
suficient pentru a o imboldi. Ca urmare ea nu face nimic, iar apoi ii invinuieşte pe ceilalti
pentru ceea ce s-a intamplat. Analizam cateva dintre jocurile tipice din copilarie şi
adolescenta şi vedem paralela dintre acestea şi cele pe care le joaca acum. De exemplu, ea
vede conexiuni importante intre trecutul şi prezentul sau in presiunea exercitata de
conducatorul ştiinţific al tezei sale de doctorat şi propria ei sfidare crescanda fata de
supunerea la cereri rezonabile sau termene scadente. Intelegerea patternurilor care se lupta in
biografia clientei este o problema. Va trebui sa treaca la actiune, sa aplice modalitatile prin
care va provoca deciziile timpurii pe care le-a luat. Putem examina teama sa in fata
examinatorilor şi problemele pe care le-ar putea avea cu dactilografia. Procesul terapeutic se
orienteaza asupra punctului culminant care implica intoarcerea, atat emotionala, cat şi
cognitiva, la o scena timpurie, in care clienta a luat decizia de a nu se bucura de
satisfacţia data de completarea scopurilor semnificative pentru planul sau de viitor. Din
starea psihologica a revenirii ea va putea lua o alta decizie, de aceasta data mult mai eficienta.
In cazul sau aceasta ar putea fi: "Voi reuşi profesional şi academic. Chiar dacă asta nu este
ceea ce aţi vrut sau aţi gandit pentru viata mea, este ceea ce-mi doresc eu sa fac şi ceea ce voi
obtine". Chiar daca nu-i va schimba radical viata, terapia va reuşi in acest mod sa o aduca mai
aproape de capacitatea de a lua asemenea redecizii. Un aIt punct critic al terapiei este sa o
ajute pe Ada sa impace in mod satisfacator vaIorile culturale chineze şi americane intr-o noua
sinteza. Se doreşte ca Ada sa fie capabila sa ramana fidela valorilor insuşite in Hong Kong,
dar totodata sa accepte schimbarea unora dintre tradiţiile pe care nu le considera deosebit de
importante pentru ea. Dat fiind ca va profesa in China, ea va trebui sa ţina cont de concepţiile
culturale chineze care nu pun pret pe valori cum sunt accentuare individualitatii, autonomiei,
sau a modalitatilor de dezvoltare a propriilor personalitati. Dacă doreşte cu tot dinadinsul sa
integreze valorile americane in viata de zi cu zi din tara sa de origine, atunci aceasta decizie
va constitui obiectul urmatoarelor şedinte de terapie.”29

29
Mitrofan, I. (1999). Psihoterapie Experenţială. Bucureşti: Editura Infomedia, pp. 163-165.

31
Cap. 7
Aplicabilitatea Analizei Tranzacţionale

Domenii de aplicabilitate ale analizei tranzacţionale

Psihoterapie - Analiza tranzacţională oferă un sistem terapeutic ce acoperă o paletă largă

de simptome - de la probleme cotidiene până la manifestări clinice grave (depresie, lipsa
cronică de poftă de viaţă, etc.). Analiza tranzacţională este utilă atât în terapia individuală, cât
şi în terapia de cuplu sau de grup. Înţelegerea naturii problemelor este, prin prisma AT, doar
un pas către rezolvarea acestora: schimbarea felului de a privi lumea, de a relaţiona şi de a ne
poziţiona faţă de semeni şi acţiunea de punere în practică a deciziei de schimbare.

Domeniul educational - AT ajută profesorii să înteleagă mai bine canalele de comunicare

şi adaptarea acestora la necesităţile elevului - la nivel individual cât şi a grupului de elevi.

Domeniul organizaţional - organizaţiile pot dezvolta - ca ansambluri - modele anomice de

comportament similare scenariilor întâlnite în analiza tranzacţională. Identificarea şi
îndepărtarea acestor modele pot îmbunătăţii ergonomia şi performanţele organizaţiei.
Formularea scopurilor şi a nevoilor specifice acesteia şi a indivizilor care o compun
urmăresc accederea la o relaţie functională, benefică pentru organizaţie. 30

30
www.psihoterapie-oltenia.ro/content/view/.../51/ - descărcat 19 nov. 2009.

32
 Referinţe bibliografice

1. Berne, E. (2006). Ce spui după Bună Ziua. Bucureşti: Editura Trei.

2. Berne, E. (2002). Jocuri pentru adulti. Bucuresti: Editura Amaltea.
3. Holdevici, I. (1998). Elemente de psihoterapie. Bucureşti: Editura All.
4. Mitrofan, I. (1999). Psihoterapie Experenţială. Bucureşti: Editura Infomedia.
5. Stewart, I., Joines, V. (2004). O nouă introducere în analiza tranzactională.
Timişoara: Editura Mirton.

Webografie

6. www.scribd.com/.../Introducere-in-Analiza-Tranzacional-ELENACLAUDIA-RUSU
-descărcat 19 nov. 2009
7. www.psihoterapie-oltenia.ro/content/view/.../51/ - descărcat 19 nov. 2009
8. http://www.empower.ro/inteligenta-emotionala/stroke-sau-stimul-atentie/ descarcat-
19 nov. 2009
9. http://www.analiza-tranzactionala.ro/index.htm -descarcat 19 nov. 2009
10. www.arat.ro/ descarcat 21 nov. 2009
11.www.psihoterapie.net/.../asociatia-romana-de-analiza-tranzactionala.html-
descarcat 21 nov. 2009

33