Sunteți pe pagina 1din 3

CONSIDERAŢII PRIVIND VIOLENŢA ÎN reprezintă o manifestare a violenţei

FAMILIE ASUPRA COPIILOR împotriva copilului, profitându-se de


diferenţa de forţă (fizică, psihică,
Una din problemele grave ale societății o
economică) dintre adulţi şi copii, orice act
reprezintă creșterea violenței în familie,
prin care se produc vătămări corporale şi
existând încă destul de mulţi părinţi care
expuneri la situaţii periculoase sau percepute
consideră că „bătaia e ruptă din rai” şi care
ca fiind periculoase de către copil.”
folosesc pedepsele fizice ca mijloc principal
de disciplinare a copiilor.
Adrian Neculau în lucrarea „Violența
.Aspecte psihosociale” definește violența ca
fiind „o ameninţare sau o provocare,
petrecută în prezent sau în trecut, a unei
răniri fizice în cadrul relaţiei dintre
partenerii sociali, indiferent de statutul lor
legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau
sexual poate fi însoţit de intimidări sau de Toate formele de abuz manifestate împotriva
abuzuri verbale; distrugerea bunurilor care copilului au implicaţii profunde în
aparţin victimei; izolarea de prieteni, familie determinarea comportamentului viitor al
sau alte potenţiale surse de sprijin; acestora. Cercetările arată că suferinţa
ameninţări făcute la adresa altor persoane copilului martor este mai profundă şi are
semnificative pentru victimă, inclusiv a consecinţe mai ample şi mai de durată decât
copiilor; furturi; controlul asupra banilor, în cazurile în care copilul este o victimă
lucrurilor personale ale victimei, directă. Într-o familie în care se manifestă
alimentelor, deplasărilor, telefonului şi a violența, nevoile de bază ale copiilor (nevoia
altor surse de îngrijire şi protecţie” de siguranţă, de dragoste) sunt neglijate. Din
această cauză el prezintă probleme fizice,
mentale şi sociale.
Copilul martor al violenței în familie este
predispus mai mult spre diferite boli, are o
creştere mai lentă. Aceștia, trăiesc o frică de
abandon permanenetă, prezintă neîncredere
în sine, depresie, diferite probleme de
comportament de tipul agresivităţii sau al
pasivităţii la agresiunile celor din jur, au
probleme cu somnul, se bat cu alţi copii.
Se numeşte violenţă în familie orice act Uneori au tendinţa de a se automutila sau au
vătămător, fizic său emoţional care are loc comportamente defensive de tipul minciunii
între membrii unei familii.Termenul de şi al fugii de acasă. Au frecvente probleme
„abuz contra copilului” a fost folosit pentru cu şcoala din cauza instabilităţii şi
prima oară de Kempe în 1962 pentru a incapacităţii de a se concentra. Mai târziu,
descrie „copilul bătut”. Astfel, „abuzul ca adolescenţi, consuma alcool, droguri, au
relaţii sexuale precoce, sarcini la vârste mici crize personale, neîncredere în sine, o
şi o rată crescută a tentativelor de suicid. imaturitate emoţională şi uneori un
temperament violent.
Mulţi dintre părinţii care recurg la aceste
mijloace de disciplinare sau care abuză Violenţa generează altă violentă, iar
partenerul sau care sunt abuzați, au crescut educarea copiilor nu trebuie să se facă prin
ei înşişi într-un mediu familial în care aceste metode agresive. Principalele funcţii ale
metode erau foarte frecvent aplicate. Astfel familiei sunt protecţia, creşterea şi educarea
de persoane rămân în cele mai multe cazuri acestora, iar într-un mediu violent nici una
dependenţi emoţional, imaturi afectivi, dintre aceste nevoi ale copilului nu poate fi
rămânând foarte legaţi de partenerul de realizată. Violenta îi îndepărtează pe copii
viaţă. Ce este mai grav este că iubirea de părinţi întrucât aceştia pot deveni chiar
posesivă pe care o manifestă aceştia, ţinte directe în timpul manifestării actului
împiedică dezvoltarea normală a viitorului violent
adult, iar dacă aceşti copii cresc într-un
mediu în care este prezentă violentă ca
mijloc de disciplinare pot deveni la rândul sursă articol:
lor agresori. Astfel, o istorie personală cu https://ibn.idsi.md/vizualizare_articol/71049
abuz poate determina persoanei în cauză

Surse fotografii:

http://www.politialocalasector1.ro/media-foto-video/activitati/74-violenta-in-familie-efectele-
violentei-asupra-copiilor
https://www.activenews.ro/prima-pagina/Violenta-asupra-copilului-il-influenteaza-pe-acesta-si-
cand-e-adult-81485
https://pasalternativ.ro/

S-ar putea să vă placă și