Antropologia în lumina Revelaţiei şi a ştiinţei  65

în comun că sufletul nu este rezultatul unor funcţii ale materiei, ci o parte distinctă
de trup, spirituală, a naturii umane.162
Dl. Acad. C. Bălăceanu-Stolnici a realizat un interesant studiu al concepţiei
despre localizarea anatomică a sufletului. Diferiţi autori antici au localizat sufletul
în creier (Erasistratos din Alexandria), sub forma unei rete mirabile (Herofil) sau
ca „spirite” care circulă între creier, inimă şi ficat, respectiv rete mirabile (Galen).
Neoplatonicii (Plotin, Iamblichos, Porfir, Proclus) şi gnosticii emanaţionişti iudei
(Zohar – Akiba, Simeon Ben Jochai; Cabala) au considerat că „anatomia sufletului”
este un nonsens.163
Nemesius, episcop de Emesia şi Fer. Augustin (sec. IV-V) „pun bazele
sistemului celular-ventricular” al fiziologiei cerebrale, cu trei „celule”: anterioară
(sensus communis, imaginativa-fantasia), mijlocie (aestimativa, cogitativa, ratio) şi
posterioară (memorativa). Ei au pus creierul în legătură cu sufletul. Coranul (2,27)
consideră „inima drept lăcaşul vieţii sufleteşti”. Mulţi dintre Sfinţii Părinţi ortodocşi
preiau concepţia aristotelică potrivit căreia inima este „suport principal al sufletu-
lui”, în conformitate şi cu numeroase texte biblice, dar „nu se afirmă prezenţa unui
principiu material”.164
În tradiţia ortodoxă "inima", ca şi corespondent sufletesc al organului vital
cu acelaşi nume, este centrul cel mai profund al raţiunii. Isihasmul realizează unirea
minţii cu inima, adică unificarea activităţilor sufleteşti cu scopul stăpânirii trupului
şi a luptei împotriva ispitelor. Finalitatea este unirea fiinţei omeneşti cu Dumnezeu,
iar prin aducerea minţii în inimă se realizează o interiorizare a activităţii minţii,
astfel încât, în adâncul fiinţei sale, omul redescoperă prezenţa transfiguratoare a lui
Dumnezeu.165
Unii Sfinţi Părinţi asociază părţile naturii spirituale cu părţi ale trupului,
precum localizarea gândirii (partea raţională sau cuvântătoare) în piept, a mâniei şi
râvnei în inimă, respectiv a poftei în abdomen la Sf. Grigorie Sinaitul, iar în
Filocalia greacă şi românească apare „localizarea la nivelul mijlocului abdomenu-
lui a instinctelor primare”.166 Dar această asociere nu trebuie înţeleasă niciodată în
sensul unei circumscrieri complete a sufletului în coordonatele spaţiale şi structu-
rale ale trupului. Relaţia perihoretică a sufletului cu trupul înseamnă că sufletul nu
poate fi localizat în niciunul dintre organele corpului, ci în legătură cu trupul ca
întreg, dirijând activitatea corpului.167

162
Cf. C. Bălăceanu-Stolnici, Anatomiştii in cautarea sufletului, Ed. Albatros, Bucureşti, 1981,
p. 67. Leonardo Sequeiros, op. cit., Alma y neurofisiologia, p. 44. Sf. Ioan Damaschin, op. cit.,
Cartea II, cap. II şi XII, pp. 46, 70. Sf. Simeon Noul Teolog, op. cit., Discursul 1, 5, pp. 128-
129. Sf. Macarie Egipteanul, op. cit., Omiliile IV,9, VII,7, XVI,7, pp. 102-104, 126, 174-175.
163
C. Bălăceanu-Stolnici, op. cit., pp. 32, 34, 38-39, 44.
164
Ibid., pp. 47-49, 53, 65, 67.
165
Sf. Macarie Egipteanul, op. cit., Omiliile XIV,2, XV,20, XVII,15, XIX,3, pp. 150, 159, 183,
188. Pr. Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt, Ed. Deisis, Sibiu,
1995, pp. 53/58.
166
C. Bălăceanu-Stolnici, op. cit., p. 67.
167
Sfântul Grigorie de Nyssa, op. cit., cap. XII, p. 34; cap. XIV, p. 44. Cf. Leonardo Sequeiros,
op. cit., p. 44; ibid., Emergetismo y estructurismo, p. 46.