ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE BUCUREŞTI

FACULTATEA ECONOMIA AGROALIMENTARĂ ŞI A MEDIULUI

DEPARTAMENTUL ECONOMIA AGROALIMENTARĂ ŞI A MEDIULUI

DISCIPLINA:
POLITICA AGRICOLĂ COMUNĂ

Bucureşti, 2021
 PREMISELE INTEGRĂRII EUROPENE
 După cel de-al doilea război mondial s-a realizat pentru prima oară necesitatea unificării
economice şi politice a ţărilor Europei Occidentale într-un mod paşnic, guvernele acestor
ţări considerând această unificare drept cea mai justificată cale de ieşire din criza
economică şi politică generală care cuprinsese întreaga Europă.
 Jean Monnet (1945) → consilier pe probleme economice, om politic francez, şefului
Comisiei de Planificare Generală a Franţei, a propus guvernului francez un plan de
modernizare şi dezvoltare economică, care viza revigorarea economiei franceze şi
reconstrucţia ţării după război și presupunea preluarea controlului asupra producţiei de
cărbune din Germania, în vederea susţinerii industriei siderurgice. Pentru reconstrucție,
Franța era complet dependentă de cărbunele din zonele miniere rămase în Germania.
Planul lui Jean Monnet → conducea către constituirea unei Comunități a statelor europene
→ integrarea Germaniei, atât politic cât şi economic, într-o comunitate europeană
puternic structurată
 Winston Churchill (1946) → personalitate politică emblematică a istoriei celui de-al doilea
război mondial, prim ministru al Marii Britanii, în discursul de la Zurich identifică
necesitatea înfiinţării unei structuri în Europa asemănătoare cu cea din Statele Unite ale
Americii.
 Interesul manifestat deopotrivă atât de S.U.A., cât şi de Uniunea Sovietică asupra
Germaniei începea să reprezinte din nou o ameninţare pentru siguranţa şi stabilitatea în
Europa, dar mai ales pentru Franţa. În acest context trebuia găsit un numitor comun între
Franţa şi Germania, care să se concretizeze într-o acţiune imediată pe linia integrării.
 PREMISELE INTEGRĂRII EUROPENE
 George Marshall (1947) → general, diplomat și politician american, într-un discurs rostit în
Aula Universității americane Harvard a anunțat lansarea unui vast program de asistență
economică destinat refacerii economiilor europene sub forma unui ajutor financiar nord-
american → SUA condiţionează ca statele europene să instituţionalizeze gestiunea colectivă
a ajutorului şi să colaboreze într-un program de reconstrucţie proprie.
 Acest plan era destinat tuturor statelor europene, însă a fost respins de URSS, care se
temea de creșterea influenței americane. Planul Marshall a constat într-un ajutor financiar
acordat unui număr de 16 state din vestul Europei. Pentru administrarea acestuia a fost
înființată Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD)
 16 state beneficiare ale Planului Marshall (Austria, Belgia, Danemarca, Franţa, Grecia,
Islanda, Irlanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, Marea Britanie, Suedia,
Elveţia şi Turcia, precum şi zonele occidentale de ocupaţie în Germania şi teritoriul
Triestului), au semnat pe 16 aprilie 1948 convenţia de instituire şi analizare a Organizaţiei
Europene de Cooperare Economică (O.E.C.E.). Planul Marshall a relansat economia
Europei occidentale, care până în anii 1970 a cunoscut o dezvoltare semnificativă.
 Robert Schuman (1950) → ministru de finanţe al Franţei, prim ministru şi apoi ministru de
externe prin Declaraţia sau Planul Schuman → a lansat ideea “unei unităţi a Europei
Occidentale”, făcând publică oferta Franţei către R.F. Germania de a pune în comun
producţia de cărbune şi oţel → ceea ce a precedat crearea Comunității Economice a
Cărbunelui și Oțelului.
 PREMISELE INTEGRĂRII EUROPENE
 În 1950, naţiunile Europei făceau încă eforturi pentru a înlătura consecinţele
dezastruoase ale celui de-al Doilea Război Mondial, care încetase cu 5 ani în urmă. Ţările
Europei erau determinate să caute modalităţi de a evita un alt război. Au ajuns la
concluzia că prin punerea în comun a producţiei de cărbune şi oţel (conform
Declaraţiei), un eventual război între Franţa şi Germania, rivali istorici, „ar fi nu numai
de neconceput, ci şi imposibil din punct de vedere material”.
 Se dorea crearea unui pol al industriei grele în Europa Occidentală, de tip asociativ în
care Germania intra cu minereurile feroase din Ruhr, Franţa cu minereul din Lorena, iar
Franţa, Germania, Luxemburg, Belgia cu industria lor grea.
 Franţa, Italia, R.F.Germania, Belgia, Luxemburg şi Olanda au semnat, în anul 1951,
Tratatul de la Paris → prima comunitate europeană → Comunitatea Europeană a
Cărbunelui şi Oţelului (C.E.C.O.).
 Obiectivul Tratatului de la Paris (intrat în vigoare în 1952) a fost să creeze o relație de
interdependență între industriile cărbunelui și oțelului pentru ca nicio țară să nu își mai
poată mobiliza forțele armate fără știrea celorlalte. Această decizie a dus la eliminarea
neîncrederii și a tensiunilor acumulate pe durata celui de-al Doilea Război Mondial.
Tratatul CECO a expirat în 2002.
 O nouă problemă este ridicată în 1955 de Jean Monet, care susţine că o simplă cooperare
între state suverane nu este suficientă şi din acest motiv se impune o unitate politică, dar
care nu este posibilă fără realizarea efectivă a unei uniuni economice.
 PREMISELE INTEGRĂRII EUROPENE
 În 1956 cele şase ţări fondatoare au supus dezbaterii două proiecte de tratat elaborate de
politicianul belgian Paul Henri Spaak referitoare la crearea unei uniuni în domeniul
utilizării paşnice a energiei atomice şi la realizarea unei uniuni economice generale
guvernată de o piaţă comună. Acest lucru a condus la instituirea Comunităţii Economice
Europene (C.E.E.) şi Comunităţii Europene a Energiei Atomice (EURATOM) prin
Tratatul de la Roma.
 Prin semnarea Tratatul de la Roma (1957) → cele şase ţări au pus bazele Comunităţii
Economice Europene (C.E.E.) şi ale Comunităţii Europene a Energiei Atomice (C.E.E.A. ,
ulterior EURATOM), astfel s-a realizat extinderea noțiunii de integrare europeană pentru
a include cooperarea economică.
 În 1965 a fost semnat Tratatul de la Bruxelles (intrat în vigoare în 1967) menit să
simplifice cadrul instituțional european prin crearea unei singure Comisii și a unui
singur Consiliu pentru toate cele trei Comunități Europene (CEE, Euratom, CECO).
Astfel cele 3 comunități fuzionează sub denumirea generică de Comunitatea Economică
Europeană
 Tratatul de la Maastricht - Tratatul privind Uniunea Europeană (semnat în 1992, intrat în
vigoare în 1993) a avut rolul să pregătească realizarea uniunii monetare europene și să
introducă elemente ale uniunii politice (cetățenie, politică externă comună, afaceri
interne). Tratatul a condus la crearea Uniunii Europene, introducerea procedurii de
codecizie care îi conferă Parlamentului un rol mai important în procesul decizional și noi
forme de cooperare între guvernele statelor din UE în ceea ce privește apărarea, justiția și
afacerile interne
 Comunităţile europene, tratatele constitutive şi ţările
fondatoare care au condus la formarea Uniunii Europene (UE)

Comunităţile Europene Actul de constituire Ţările fondatoare Uniunea Europeană

(constituire)

1.Comunitatea Europeană a Tratatul de la Paris

Cărbunelui şi Oţelului (CECO) aprilie 1952
Franţa
Germania
2.Comunitatea Economică Tratatul de la Roma Italia
Europeană (CEE) Tratatul de la Maastricht
martie 1957
Belgia februarie 1992
3.Comunitatea Europeană a
Energiei Atomice (EURATOM) Olanda
Luxemburg
Comunitatea Economică Tratatul de la
Europeană Bruxelles 1967
(CECO + CEE + EURATOM)
 1. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului
(CECO)

 Creată în baza Tratatului de la Paris la 18 aprilie 1951 (intrat

în vigoare la 23 iulie 1952)

 Obiective:
• Libera circulaţie a produselor şi accesul liber la sursele de producţie;
• Supravegherea permanentă a pieţei prin instaurarea cotelor de
producţie în scopul evitării eventualelor disfuncţionalităţi;
• Respectarea regulilor de concurenţă şi de transparenţă a preţurilor;
• Sprijinirea modernizării şi reconversiei sectoarelor în cauză.
 2. Comunitatea Economică Europeană (CEE)

 Creată în baza Tratatului de la Roma la 25 martie 1957 (intrat

în vigoare la 1 ianuarie 1958)
 Obiectiv general:
• Constituirea pieţei comune care avea la bază cele patru libertăţi de
circulaţie:
 a bunurilor
 a persoanelor
 a capitalului
 a serviciilor
• Prin aceste libertăţi se urmărea:
 apropierea progresivă a politicilor economice ca suport al reducerii
disparităţilor sectoriale.
 eliminarea între statele membre a taxelor vamale şi a restricţiilor
cantitative la intrarea şi ieşirea mărfurilor, precum şi orice altă măsură cu
efect echivalent.
Obiective speciale:

 Promovarea unei dezvoltări armonioase, echilibrate stabile şi continue a

activităţilor economice şi armonizarea legislaţiei naţionale;
 Dezvoltarea unor relaţii strânse între statele membre prin eliminarea
treptată a taxelor vamale, inclusiv a restricţiilor cantitative la importuri şi
exporturi. Pentru statele terţe s-au practicat politici comune, tarife vamale
şi alte instrumente de protecţie externă;
 Aplicarea unei proceduri de coordonare ale politicilor economice ale
statelor membre şi de evitare a dezechilibrelor balanţelor de plăţi;
 Crearea Fondului Social European, în scopul ameliorării posibilităţilor
de utilizare a forţei de muncă şi a ridicării nivelului de viaţă;
 Înfiinţarea Băncii Europene de Investiţii, destinată să faciliteze
expansiunea economică a Comunităţii;
 Pentru realizarea obiectivelor (generale şi specifice) au fost promovate
politici comune în următoarele domenii: industrie, transporturi,
agricultură şi industrie alimentară, precum şi în domeniul concurenţei.
 3. Comunitatea Europeană a Energiei Atomice
(EURATOM)

 Creată în baza Tratatului de la Roma la 25 martie 1957 (intrat

în vigoare la 1 ianuarie 1958)

 Obiective:
• Coordonarea programelor de cercetare care erau lansate sau în curs
de lansare de către statele membre
• Formarea şi creşterea rapidă a industriilor nucleare
• În timp, activitatea acestei comunităţi şi-a redus sfera de cuprindere,
pentru a permite statelor membre sa-şi rezolve în nume propriu
interesele fundamentale în domeniile apărării şi independenţei
naţionale
 Uniunea Europeană (UE)
 Organizație regională cu vocaţie internaţională, fără personalitate juridică
creată în baza Tratatului de la Maastricht, semnat de 12 state europene
(Franţa, Germania, Italia, Olanda, Belgia, Luxemburg, Danemarca, Irlanda,
Marea Britanie, Grecia, Spania, Portugalia) la data de 7 februarie 1992 (intrat
în vigoare la 1 noiembrie 1993)

 UE dobândeşte personalitate juridică, în baza semnării Tratatului de la

Lisabona, semnat de cele 27 de state membre la data de 13 decembrie 2007
(intrat în vigoare la 1 decembrie 2009)
 are multe din atributele unui stat naţional deoarece:
• reprezintă un corp executiv cu numeroase responsabilităţi în armonizarea şi
aplicarea măsurilor legislative,
• dispune de un sistem executiv şi jurisdicţional în care firmele, organizaţiile
nonguvernamentale, societatea civilă şi cetăţenii trebuie să se regăsească

 se diferenţiază de un stat naţional prin:

• nu are un guvern real
• nu exercită într-o manieră electorală o serie de atribuții
• gestionează parţial afacerile interne, justiţia şi apărarea
• în domeniul politicii externe există numeroase atribute care se exercită doar
pe baze interguvernamentale
 Uniunea Europeană (UE)

Obiective specifice:

 Promovarea progresului economic şi social (constituirea pieţei unice

– 1993, introducerea monedei unice - 1999);
 Afirmarea identităţii UE pe scena internaţională (politică externă şi
de securitate comună, intervenţii în crizele internaţionale, ajutor
umanitar către statele non membre);
 Introducerea cetăţeniei europene (nu va substitui cetăţenia naţională
ci o va completa prin acordarea unor drepturi civile şi politice
cetăţenilor europeni);
 Extinderea zonei libertăţilor, securităţii şi justiţiei (operaţiuni pe
piaţa internă, libertatea de mişcare a persoanelor);
 Păstrarea şi întregirea legislaţiei UE (legislaţia adoptată de
instituţiile europene, precum şi tratatele fundamentale).
 STATELE EUROPENE

Statele membre → în număr de 27 în prezent → au fost acceptate în baza unui tratat de

aderare
Statele fondatoare → şase ţări, care au semnat tratatele de constituire a primelor trei
comunităţi, respectiv, C.E.C.O., C.E.E. şi EUROATOM (Franța, Germania, Italia, Belgia,
Olanda, Luxemburg). Calitatea de stat fondator nu conduce către avantaje sau obligaţii
suplimentare, comparativ cu statele ultim intrate în UE.
Statele candidate → poziţie dobândită în urma îndeplinirii unor criterii politice şi
economice şi sociale (Turcia, Macedonia, Muntenegru, Albania, Serbia; Islanda – a fost stat
candidat 2010-2015 – s-a retras)
Calitatea de stat membru al UE presupune parcurgerea unei proceduri complexe,

îndeplinirea unor condiții de aderare („criteriile de la Copenhaga”) și să aplice legislația

europeană în toate domeniile. Orice țară care îndeplinește condițiile (existența economiei de
piață, a unei democrații stabile, a statului de drept, precum și acceptarea legislației UE,
inclusiv a celei referitoare la moneda euro) de aderare își poate depune candidatura.
Statul candidat înaintează o cerere Consiliului, iar acesta îi solicită Comisiei Europene să

evalueze capacitatea statului candidat de a îndeplini criteriile de la Copenhaga. Dacă avizul

Comisiei este favorabil, Consiliul trebuie să convină asupra unui mandat de negociere.
Ulterior, se deschid negocieri, care se derulează pe o perioadă lungă de timp, pentru fiecare
capitol de aderare în parte.
Statele candidate beneficiază de sprijin financiar, administrativ și tehnic în toată perioada de

preaderare.
 STATELE EUROPENE
 State potenţial candidate (Bosnia şi Herţegovina, Kosovo) – care nu îndeplinesc încă
criteriile de aderare.
 Statele asociate → relaţiile lor cu UE se derulează în baza unui tratat de asociere care
vizează în special raporturi comerciale reciproce pentru anumite produse (România a
fost stat asociat în perioada 1995-1999).
 Statele terţe → toate ţările din afara graniţelor UE (statele membre ale Spaţiului
Economic European (SEE / EEA), precum Liechtenstein şi Norvegia, care au
permisiunea de a participa la activitatea pieţei unice, dar fără obligaţia de a adera;
Elveţia, cu toate că a respins printr-un referendum participarea la EEA, a stabilit totuşi
mai multe tratate bilaterale cu UE; Marea Britanie ).
 State care folosesc moneda euro → aceste țări formează “zonă euro” (Austria, Belgia,
Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania,
Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania).
 Pentru a adopta moneda euro, statele membre ale UE trebuie să îndeplinească criteriile
de convergență (un set de indicatori macroeconomici) referitoare la:
• Stabilitatea pretului
• Finanțe publice solide, pentru a asigura că sunt durabile
• Stabilitatea cursului de schimb, pentru a demonstra că un stat membru își poate gestiona economia fără a recurge la
fluctuații valutare excesive
• Ratele dobânzii pe termen lung, pentru a evalua durabilitatea convergenței
 Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană decid împreună dacă o țară candidată
la aderarea la zona euro îndeplinește sau nu criteriile de convergență.
 STATELE EUROPENE

 Statele membre ale spațiului Schengen → spațiul Schengen este un spațiu fără
frontiere interne, în care oamenii pot călători liber, în interes personal sau
profesional, fără a fi supuși unor controale la frontieră.
 Începând cu anul 1985, acest spațiu a crescut treptat și cuprinde, în prezent,
aproape toate statele membre ale UE, precum și câteva țări terțe asociate (Austria,
Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia,
Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia,
Slovenia, Spania, Suedia, Olanda, Ungaria, Elveția, Islanda, Norvegia).
 State membre – calendarul aderărilor

 1951 – Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg

 1973 – Danemarca, Irlanda, (Marea Britanie)
 1981 – Grecia
 1986 – Spania, Portugalia
 1995 – Austria, Finlanda, Suedia
 2004 – Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Estonia,
Letonia, Lituania, Malta, Cipru
 2007 – România, Bulgaria
 2013 – Croația
 2020 – retragerea Marii Britanii din U.E.
 Simbolurile Uniunii Europene
 Drapelul european simbolizează atât Uniunea Europeană, cât și, în sens mai larg,
identitatea și unitatea Europei. Drapelul prezintă un cerc format din 12 stele aurii pe
fond albastru. Stelele simbolizează idealurile de unitate, solidaritate și armonie între
popoarele Europei. Numărul stelelor nu are legătură cu numărul statelor membre,
cercul fiind un simbol al unității.
 Imnul european este un extras din Simfonia a IX-a compusă în 1823 de Ludwig Van
Beethoven, compozitorul care a decis să transpună în muzică versurile poemului „Odă
bucuriei”, scris de Friedrich von Schiller în 1785. Simbolizează înfrățirea și idealurile
europene de libertate, pace și solidaritate. În 1985, liderii europeni l-au adoptat ca imn
oficial al Uniunii Europene.
 Ziua Europei 9 mai – se sărbătorește pacea și unitatea în Europa. Data marchează ziua
istorică în care a fost pronunțată Declarația Schuman. În cadrul unui discurs susținut la
Paris, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe Robert Schuman propunea
stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru
totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între statele europene.
 Mottoul Uniunii Europene, „Uniţi în diversitate”, a fost folosit pentru prima dată în
anul 2000 și semnifică faptul că europenii s-au unit pentru a promova pacea şi
prosperitatea, acceptând totodată să-şi deschidă spiritul către culturile, tradiţiile şi
limbile diverse ale continentului european.
 Uniunea Europeană în cifre, 2019 (fără Marea Britanie)

 Suprafaţa totală – 4.131.663 km2 (România: 239.068 km2 → 5,8%)

 Populaţie – 446.824.564 loc. (România: 19.414.458 loc. → 4,3%)
 PIB/locuitor – 31.100 euro (România: 21.600 euro → 69,4% )


 Rata inflaţiei - 1,4 % (România: 3,9%)

 Rata şomajului – 6,7 % (România: 3,9%)
 Populaţia ocupată - 209.175.000 pers. (România: 8.760.700 pers. → 4,2%)
 Rata ocupării forţei de muncă - 68,4% (România: 65,8%)

http://ec.europa.eu
 Agricultura Uniunii Europene în cifre, 2018
 Suprafața agricolă utilizată*: 156.665.280 ha (România: 12.503.000 ha → 7,9%)

 Număr de ferme*: 10.282.700 (România: 3.422.040 → 33,2%)

 Suprafață agricolă/fermă*: 15,2 ha (România: 3,7 ha)

 Număr de ferme în care autoconsumul reprezintă peste 50% din producția finală*:
4.272.740 (România: 2.956.380 → 69,2%)

 Populația ocupată în agricultură: 9.108.120 (România: 1.587.650 → 24,3%)

 Ponderea populației ocupate în agricultură: 5,3% (România: 22,3%)

 Valoarea producției agricole: 404.717 mil. euro (România : 19.127 mil. Euro → 4%)

 Consum intermediar: 233.217 mil. euro (Ro: 10.233 mil.euro → 4,2%)

 Consum de capital fix: 59.388 mil. euro (Ro: 2.811 mil.euro → 4,2%)

 Valoarea adăugată brută: 171.499 mil. euro (Ro: 8.320 mil.euro→ 4,1%)
* 2016
http://ec.europa.eu/agriculture/statistics/agricultural/