Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2
- costurilor preliminate, care cuprind costurile ce urmează a fi suportate în perioadele
viitoare, dar se recunosc în perioada curentă (de exemplu, provizioanele privind concediile de
odihnă ale muncitorilor de bază).
Una din sarcinile contabilităţii de gestiune şi a calculaţiei costurilor constă în pregătirea
informaţiilor necesare pentru luarea deciziilor manageriale şi punerea acestor informaţii la
dispoziţia conducerii entității, la momentul oportun. În acest context, în scopul efectuării
calculelor necesare pentru planificarea şi luarea deciziilor manageriale, costurile în cadrul
entităților de producție pot fi grupate după următoarele criterii:
1. După comportamentul costurilor de producție faţă de evoluţia volumului fizic al
producţiei, deosebim:
- costurile constante sau fixe - costuri de producție a căror mărime absolută nu se modifică,
adică rămâne constantă, indiferent de modificarea volumului fizic al producţiei în cadrul unei
capacităţi date.
Cunoaşterea volumului costurilor de producție constante este deosebit de utilă, deoarece,
pe măsură ce volumul producţiei creşte, ponderea acestora pe unitatea de produs scade. Acest
lucru este destul de important pentru contabilitate, care trebuie să furnizeze informaţii exacte
referitoare la volumul costurilor de producție respective, în vederea luării măsurilor ce se impun
în cazul minimizării lor şi, implicit, a costului unitar al producţiei fabricate.
- costurile variabile – costuri de producție a căror mărime variază în raport cu volumul
producţiei fabricate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate. Această categorie cuprinde
costurile de materii prime, materiale consumabile, energie electrică ş.a.;
- costurile convenţional constante – costuri de producție cu un comportament diferit faţă
de evoluţia volumului producţiei fabricate. Aceste costuri de producție manifestă o anumită
sensibilitate faţă de modificarea volumului fizic al producţiei şi, respectiv, faţă de modificarea
gradului de utilizare a capacităţii de producţie a entității;
- costurile convenţional variabile – costuri de producție care se comportă neregulat, faţă de
diferite niveluri ale volumului fizic al producţiei.
2. După pregătirea informaţiei la procesul de luare a deciziilor, distingem:
- costurile marginale - costuri de producție suplimentare rezultate din fabricarea ultimei
unităţi de produs;
- costurile diferenţiale - costuri de producție suplimentare, însă, spre deosebire de cele
marginale, se calculează pentru un anumit lot de produse. În condiţiile în care costurile constante
se modifică ca urmare a deciziei luate, acestea se consideră ca fiind diferenţiale.
3. În raport cu luarea deciziilor manageriale, avem:
- costurile relevante - costuri de producție care sunt aplicabile unei decizii particulare, în
sensul că ele vor avea legătură cu orice alternativă aleasă de manager. Costurile relevante
aferente deciziei sunt costurile care pot fi evitate sau influenţate, care pot fi eliminate în
întregime sau în parte ca rezultat al alegerii unei alternative din mai multe posibile. Procesul
luării deciziilor manageriale presupune compararea câtorva variante alternative în scopul
selectării variantei optime. La elaborarea unei anumite decizii, trebuie să se clarifice costurile
care se referă la problema dată. Costurile luate în considerare, prin care o alternativă diferă de
alta, sunt relevante;
- costurile nerelevante - costuri de producție care nu depind de decizia luată şi, ca urmare,
nu sunt luate în consideraţie la alegerea unei alternative;
În scopul efectuării controlului şi reglementării producţiei finite, costurile, se pot grupa
în conformitate cu următoarele criterii:
1. După modul de control şi reglare, deosebim:
- costurile reglementate - costuri de producție reglate pe centre de responsabilitate,
care sunt supuse controlului de o persoană responsabilă;
- costurile nereglementate - costuri de producție care nu pot fi reglate pe centre de
responsabilitate, nu depind de activitatea persoanei responsabile şi nu se supun controlului. Ca
exemplu poate servi modificarea preţului la materia primă în cadrul entității de producție.
3
Contabilitatea de gestiune trebuie să fie orientată spre viitor. Funcţia ei de bază este
pregătirea informaţiei corespunzătoare pentru conducerea entității, care este necesară la luarea
deciziilor efective, orientate spre atingerea scopurilor entității, fie pe termen scurt, fie pe termen
lung.
2. După operativitatea evidenţei, avem:
- costurile standard (normate) - costuri de producție predeterminate pentru fabricarea
unităţii de produs. La începutul secolului XIX, standardizarea a reprezentat continuarea muncii
de inovare realizată de către managerii entităților de producţie. Standardul constituia cantităţile
predeterminate, în care trebuiau utilizate materiile prime şi munca pentru fabricarea unităţii de
produs.
- abaterile de la standarde (norme) - diferenţa dintre costurile efective şi costurile
standarde recalculate la volumul efectiv al producţiei fabricate.