Funcția de planifica

Planificarea este o funcţie a managementului, instrument al conducerii unităţii

economice pentru aplicarea strategiei.

A planifica – a concretiza în documente prevederile strategiei şi tacticii adoptate pentru o anumită perioadă sub formă
de indicatori cantitativi şi calitativi, termenele la care acestea trebuiesc realizate, resursele care trebuiesc alocate pentru
îndeplinirea lor, sarcinile concrete care revin executanţilor la diferite nivele de conducere şi pe compartimente funcţionale.

Conţinutul planului de dezvoltare economico-socială a unităţii economice:

1. producţia industrială;
2. capacităţi de producţie şi gradul de folosire a acestora;
3. introducerea progresului tehnic;
4. îmbunătăţirea calităţii producţiei şi a produselor;
5. investiţii şi construcţii capitale;
6. aprovizionarea tehnico-materială şi desfacerea;
7. planul muncii şi al salarizării;
8. activitatea economică externă;
9. costul de producţie, beneficiul şi rentabilitatea;
10. organizarea protecţiei mediului ambiant;
11. planul financiar.
 
 Instrument de bază al planificării – normativele.
Normativ – indicator relativ al utilizării resurselor sau mărime relativă maxim admisibilă a
unui oarecare parametru.
Norma – mărimea maxim admisibilă de consum a resurselor pe unitate de produs.
În procesul planificării se determină şi rezervele interne – posibilităţile nefolosite ale
întreprinderii, adică acea parte a resurselor proprii ale întreprinderii care temporar nu sunt incluse
în procesul de producţie sau, fiind introduse în procesul de producţie, nu participă în fabricare.
Un element al planificării pe orizont de timp mare îl constituie planificarea strategică.
Planificarea strategică – procesul formulării misiunii şi obiectivelor organizaţiei,
alegerea strategiilor pentru determinarea şi primirea resurselor necesare, distribuirea
lor în scopul asigurării activităţii eficiente a organizaţiei pe viitor.

Planificarea strategică – set de acţiuni şi decizii ce favorizează elaborarea

strategiilor specifice orientate la atingerea obiectivelor organizaţiei.
 Strategia – plan complex, multilateral şi detaliat, destinat asigurării
realizării misiunii şi atingerii obiectivelor organizaţiei.

Aspectele de bază ale unei strategii:

1. strategia se formează şi se elaborează la nivelul superior al

managementului, însă realizarea ei presupune participarea tuturor
nivelurilor manageriale;
2. strategia se elaborează în perspectiva întregii organizaţii şi nu a unei
subdiviziuni minore sau individ;
3. planificarea strategică se bazează pe cercetări şi date concrete;
4. planificarea strategică oferă firmei certitudine şi individualitate.
 Tipologia strategiilor:
STRATEGII ORGANIZAŢIONALE – strategii elaborate pentru întreaga organizaţie – pot fi:
1. strategii de creştere constau în extinderea semnificativă a volumului de activitate, ce determină creşterea
substanţială a vânzărilor. Principalele strategii de creştere sunt:
a. strategia concentrării – firma urmăreşte extinderea volumului de activitate în domeniul de afaceri
curent prin 3 posibilităţi:
dezvoltarea pieţei ;dezvoltarea produsului ; integrarea orizontală.
b. strategia integrării verticale – extinderea operaţiunilor unei firme în domenii de afaceri conexe,
exploatate până atunci de furnizorii sau clienţii firmei.

c. strategia diversificării – promovarea unor activităţi în domenii de afaceri care se diferenţiază în mod clar
de domeniul de afaceri curent al firmei.
 strategia stabilităţii este promovată de firmă când aceasta este
satisfăcută de situaţia curentă. Firma face puţine schimbări în
ceea ce priveşte produsele, pieţele sau metodele sale de
producţie. Volumul activităţilor rămâne, în general, acelaşi.
3. strategii de descreştere vizează reducerea în diverse proporţii
a volumului operaţiilor unei firme.
Tipuri: strategia reducerii parţiale a volumului de activitate;
strategia lichidării; strategia captivităţii.
strategii combinate – firma foloseşte în mod simultan strategii
diferite pentru diferite pentru diferite subdiviziuni majore ale ei.
 STRATEGII LA NIVEL DE AFACERI
- strategii referitoare la un produs
anumit.
a. dominarea globală prin costuri – strategie prin care firma îşi propune să
producă şi să desfacă produsele sau serviciile sale la costuri mai mici decât cele
ale concurenţilor ei.
b. diferenţierea produsului sau serviciului – realizarea unui astfel de produs sau
serviciu care să fie perceput ca unic în domeniul de afaceri respectiv.
c. concentrarea asupra unui anumit segment de piaţă – se bazează pe idea că
organizaţia este capabilă să deservească un anumit segment la pieţei mai bine
decât ceilalţi competitori care au în vedere întreaga piaţă.
 STRATEGII FUNCŢIONALE – politicile organizaţionale în domeniile funcţionale
– strategia de marketing, strategia de desfacere, de aprovizionare, de promovare etc.

Misiunea organizaţiei – scopul general al organizaţiei care exprimă cauza existenţei ei.

În baza misiunii organizaţiei se formulează scopurile şi obiectivele ei care reflectă aşteptările

organizaţiei în diferite domenii ale realizării planului strategic.
Caracteristicile obiectivelor:
 concrete şi măsurabile;
 orientate în timp;
 accesibile – reale de realizat.

Domenii posibile de elaborare a obiectivelor – profitabilitatea, piaţa, productivitatea, resurse,

capacităţi de producţie, cercetări, organizare.
 Procesul planificării strategice reprezintă un instrument ce ajută în primirea deciziilor
manageriale.

Sarcina – asigurarea inovaţiilor şi schimbărilor în cadrul organizaţiei pentru reacţia adecvată la

modificările mediului exterior.
Planificarea strategică presupune 4 tipuri de activităţi manageriale:
1. distribuirea resurselor – distribuirea resurselor organizaţionale limitate: fonduri, experienţă
tehnologică, talente manageriale;
2. adaptarea la mediul exterior – activităţi cu caracter strategic care îmbunătăţesc relaţia companiei
cu mediul exterior. Compania se adaptează la posibilităţile favorizante şi pericolele externe,
scoate la iveală variantele strategice şi le acomodează condiţiilor externe;
3. coordonarea internă – activităţi manageriale în scopul atingerii integrării eficiente a
operaţiunilor interne;
4. acumularea experienţei în baza deciziilor strategice precedente.
 Planificarea strategică poate fi structurată în următoarele etape:

1.evaluarea şi analiza mediului exterior

2.analiza managerială a părţilor majore şi minore ale
organizaţiei determină forţele interne pentru a profita de
posibilităţile externe şi a părţilor slabe care pot amplifica
pericolele externe.
3.studiul alternativelor strategice – 4 tipuri (vezi strategiile
organizaţionale);
4.alegerea strategiei – după criteriul sporirii maxime a
eficienţei organizaţiei.
 Matricea SWOT
  Factorii interni  
Factori Puncte tari (S) Puncte slabe (W)
externi Întocmiţi o listă cu Întocmiţi o listă cu
5-10 puncte tari 5-10 puncte slabe
Oportunităţi (O) Strategii SO Strategii WO
Întocmiţi o listă cu Elaborarea unor strategii bazate pe valorificarea Elaborarea unor strategii de valorificare a
5-10 oportunităţi punctelor tari şi a oportunităţilor oportunităţilor în condiţiile evitării
manifestării punctelor slabe

Ameninţări (T) Strategii ST Strategii WO

Întocmiţi o listă cu Elaborarea unor strategii care să permită Elaborarea unor strategii care să permită
5-10 ameninţări valorificarea punctelor tari în condiţii ostile de evitarea manifestării punctelor slabe în
mediu (ameninţări) condiţii ostile de mediu (ameninţări)