STRATEGIA FIRMEI

Strategia firmei – concept

În cea de a doua jumătate a secolului XX, mai mulți autori au definit conceptul de strategie: A. Chandler, I. Ansoff, K.
Andrews, K. Hofer și D. Schendel, H. Mintzberg, Grupul STRATEGOR.
Strategia firmei, ca o concretizare a funcției de previziune, reprezintă ansamblul acțiunilor de determinare a
obiectivelor fundamentale ale firmei pe termen lung, modalitățile de realizare ale acestora, acțiunile de alocare a
resurselor necesare în scopul obținerii avantajului competitiv și asigurării îndeplinirii misiunii organizației.
Componentele strategiei (1)
 Misiunea;
 Obiectivele strategice;
 Modalitățile strategice de acțiune;
 Resursele;
 Termenele de declanșare, intermediare și finale.
1. Misiunea – se poate exprima, fie printr-o singură frază cu conținut general, fie extins, cuprinzând referiri la
activitatea firmei sau la piața deservită. Cel mai adesea, ea menționează orientarea comercială (principalii clienți,
aria geografică, piața produselor), domeniul de activitate în care acționează firma (produse/servicii, tehnologii,
imagine publică), politica socială (responsabilitatea față de comunitatea locală). Astfel, enunțurile nu sunt menite să
exprime scopuri concrete, ci să redea o orientare generală și o filozofie care să călăuzească firma.
2.Obiectivele strategice – o exprimare în termeni cantitativi a unor stări viitoare dorite pentru firmă.
Acestea, împreună cu sistemul de valori al managementului și cu misiunea firmei, definesc un set de valori
fundamentale și de auto constrângeri relativ durabile in timp, care precizează filozofia de bază a firmei și cadrul de
referință fundamental pentru alegerea obiectivelor și pentru acțiunile acesteia.
Cele opt domenii de performanță ce trebuie avute în vedere în fundamentarea obiectivelor:
 Profitabilitate;
 Cotă de piață;
 Inovare;
 Productivitate;
 Resurse (umane, financiare, materiale, informaționale);
 Performanțe manageriale;
 Performanța și atitudinile salariaților;
 Responsabilitatea publică.
Obiectivele strategice trebuie să îndeplinească următoarele condiții de fundamentare a lor:
 Să fie ierarhizate (obiectivele sunt ordonate funcție de importanță);
 Să fie măsurabile (exprimarea prin cifre a evoluției pe o anumită perioadă);
 Să fie realiste (rezultatul unui proces detaliat de diagnosticare internă și externă);
 Să fie compatibile între ele (obiectivele strategice nu trebuie să se afle într-o relație antagonică);
 Să fie formulate precis, să fie cunoscute de toți, să fie motivante pentru toate persoanele.
3.Modalitățile strategice de acțiune – direcțiile generale de acțiune pentru realizarea obiectivelor strategice
stabilite și sensul în care vor evolua toate activitățile care formează obiectul strategiei.
 Stabilirea modalităților strategice de acțiune presupune adoptarea unor opțiuni strategice.
Cele mai cunoscute opțiuni strategice sunt:
 Dezvoltarea firmei prin aprofundarea activităților existente sau prin intrarea în noi sectoare;
 Specializarea sau diversificarea producției fabricate;
 Ocuparea unor poziții avantajoase pe piață prin cucerirea unor noi segmente, prin fuziunea cu alte firme,
prin achiziții strategice sau prin realizarea unor alianțe strategice etc.
4.Resursele – necesare pentru realizarea obiectivelor strategice și transpunerea în practică a modalităților
strategice de acțiune.
Resursele au un rol important în procesul de formulare a strategiei, pentru dimensionarea obiectivelor strategice și
alegerea modalităților de acțiune, ele având un caracter restrictiv (trebuie comparate permanent resursele necesare
cu cele ce pot fi alocate pe perioada strategică considerată).
5.Termenele de declanșare, intermediare și finale
Termenele de declanșare, intermediare și finale – pe ansamblul perioadei strategice și pe diferitele etape ale
acesteia, pentru realizarea obiectivelor, aplicarea modalităților strategice de acțiune și alocarea resurselor necesare.
Managementul strategic
Managementul strategic – procesul prin care se stabilesc obiectivele strategice, opțiunile strategice, se realizează
schimbările manageriale necesare și se adoptă toate deciziile necesare aplicării strategiei.
Așadar, managementul strategic este un proces dinamic, în cadrul căruia, prin decizii strategice, managerii firmei
prevăd și realizează schimbările viitoare din organizație sub impactul constrângerilor – endogene și exogene – din
mediul ambiant.
Tipologia strategiilor firmei
Criterii de clasificare:
 După sfera de cuprindere;
 După dinamica obiectivelor;
 După natura obiectivelor.
După sfera de cuprindere - I
 Strategii globale;
 Strategii parțiale.
Strategiile globale – cuprind obiectivele fundamentale, opțiunile majore de natură antreprenorială, competitivă și
funcțională; antrenează întregul potențial al firmei și are efecte asupra ansamblului activităților desfășurate în cadrul
respectivei firme.
Strategiile parțiale – cuprind obiectivele derivate, opțiunile de la nivelul diferitelor domenii ale activității firmei;
antrenează o parte a potențialului de care dispune firma și, în general, au efecte numai asupra domeniului pentru
care au fost elaborate.
După dinamica obiectivelor – I
 Strategii de dezvoltare;
 Strategii de consolidare;
 Strategii de redresare.
Strategiile de dezvoltare – constau în stabilirea unor obiective superioare, din punct de vedere cantitativ și calitativ,
obiectivelor din perioadele anterioare.
Strategiile de consolidare – cuprind obiective cantitative la nivelul celor stabilite în perioada precedentă, dar
superioare din punct de vedere calitativ realizărilor din perioadele anterioare.
Strategiile de redresare – se caracterizează prin aceea că obiectivele se stabilesc la nivelul obiectivelor dintr-o
perioadă anterioară, dar superioare obiectivelor din perioada imediat precedentă.
După natura obiectivelor – I
 Strategii ofensive;
 Strategii defensive;
 Strategii de specializare;
 Strategii de diversificare.
Strategiile ofensive – se caracterizează prin stabilirea unor obiective care vizează pătrunderea pe noi piețe, creșterea
ponderii pe piețele deja existente.
Strategiile defensive – se caracterizează prin stabilirea unor obiective care vizează renunțarea operării pe unele
piețe sau reducerea ponderii deținută de firmă pe anumite piețe.
Strategiile de specializare – se caracterizează prin aceea că obiectivele prevăd restrângerea gamei de produse prin
creșterea performanțelor tehnice, economice și sociale ale acestora, sau restrângerea activității în sensul deservirii
anumitor clienți, anumitor verigi ale lanțului de producție-distribuție.
Strategiile de diversificare – presupun stabilirea obiectivelor prin care se urmărește lărgirea gamei sortimentale a
produselor care se vor executa pentru satisfacerea unui număr tot mai mare de clienți.