Sunteți pe pagina 1din 13

MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII

AL REPUBLICI MOLDOVA
 
Universitatea de Stat din Tiraspol
Facultatea de Geografie
Catedra Geografie Umană, Regională și Turism

Tipologia Strategiilor

Chișinău 2020
TIPOLOGIA STRATEGIILOR DE
MANAGEMENT
Marea varietate a organizaţiilor, a concepţiilor factorilor decizionali implicaţi, a profesorilor şi cercetătorilor în
management se reflectă în profilarea unei diversităţi imense de strategii. Pentru a facilita cunoaşterea şi aplicarea
elementelor valoroase pe care le conţin, de un mare ajutor este sistematizarea lor în mai multe categorii.
Analiza teoriei şi practicii economiei de piaţă contemporană pune în evidenţă o varietate tipologică apreciabilă de
strategii ce conturează, în fapt, calea prin care întreprinderile pot să-şi asigure îndeplinirea misiunii şi adaptarea
la schimbare.
Tipurile de strategii pot fi clasificate dupa mai multe criterii:

După sfera de cuprindere


Strategiile globale 
Cuprind obiectivele fundamentale si optiunile majore ale intregii firme, antrenand intregul potential al
acesteia.
Acestea presupun stabilirea unor directii comune de urmat in toate domeniile (comercial, de
productie, de personal, etc.) si pentru ansamblul produselor din portofoliu. Aceste strategii presupun
rezolvarea a numeroase probleme de coordonare intre diferitele activitati, de alocare a resurselor
disponibile pentru diferitele domenii si activitati ale organizatiei.
Strategiile partiale
Cuprind obiectivele derivate si optiunile strategice de la nivelul diferitelor domenii ale activitatii firmei,
precum si anumite parti din potentialul acesteia.
Acestea cuprind directiile in care trebuie sa actioneze firma in diferitele domenii, care sunt modalitatile
de a obtine avantajul competitiv in aceste domenii, precum si responsabilitatile ce revin respectivelor
domenii sau functiuni in aplicarea strategiei globale a firmei.
Clasificare in functie de dinamica obiectivelor

1. Strategiile de dezvoltare 2. Strategiile de redresare 3. Strategiile de consolidare


1. Acestea sunt strategii globale care vizeaza extinderea activitatilor desfasurate de firma, prin prisma
mai multor criterii. In cazul unitatilor economice, dezvoltarea semnifica de regula sporirea vanzarilor
si a veniturilor, desi sunt posibile si alte criterii de apreciere (ca de exemplu numarul de piete pe
care actioneaza).
2. Aceste strategii sunt acelea care au in vedere dorinta sau nevoia de reducere a activitatii economice
a firmei, in general prin intermediul reducerii costurilor (reducerea sau eliminarea cheltuielilor
neesentiale si instituirea unui control ferm al costurilor) si/sau prin intermediul reducerii activelor
(vanzarea de terenuri, echipamente sau a unor subunitati).
3. Organizatia in general si intreprinderea in special adopta strategii de consolidare dupa anumite
perioade de dezvoltare, mai ales din punct de vedere cantitativ, de extindere pe noi piete de
desfacere. Prin intermediul strategiilor de consolidare, organizatiile urmaresc sa-si imbunatateasca
latura calitativa a activitatilor desfasurate si prin aceasta sa-si consolideze pozitiile ocupate pe piata.
Clasificare dupa natura abordarii obiectivelor
Strategiile de specializare se caracterizeaza prin Strategiile de diversificare presupun stabilirea unor
faptul ca obiectivele stabilite prevad restrangerea obiective prin care se urmareste largirea gamei de
gamei de produse fabricate si imbunatatirea produse fabricate sau de componente ale
performantelor tehnice, economice si sociale ale produselor care se vor fabrica in cadrul firmei.
acestora. Adoptarea unor astfel de strategii presupune ca
Atunci cand o firma adopta o astfel de strategie ea firma sa dispuna de un potential material, financiar,
urmareste obtinerea avantajului competitiv prin dar mai ales uman considerabil, care sa constituie
imbunatatirea performantelor produselor, a calitatii premisa pentru largirea gamei de actiivtati ce se vor
acestora. desfasura in cadrul acesteia.
Strategiile ofensive se caracterizeaza prin stabilire Strategiile defensive se caracterizeaza prin
unor obiective de patrundere pe noi piete sau stabilirea unor obiective prin care se urmareste
cresterea ponderii pe care o detine firma pe pietele renuntarea la unele piete sau diminuarea ponderii
pe care este prezenta. pe care o detine firma pe anumite piete.
Dacă alegerea unui tip sau altuia de strategie este de competenţa managerilor
întreprinderii, considerăm totuşi că o clasificare şi o prezentare a unora dintre acestea, care să
evidenţieze caracteristicile lor esenţiale, avantajele şi dezavantajele specifice, precum şi
situaţiile în care este indicat să se apeleze la ele, nu reprezintă un exerciţiu formal ci,
dimpotrivă, o incursiune cu profunde semnificaţii pragmatice.
Deci, se poate spune că o organizaţie în perioada de funcţionare poate adopta multe tipuri
de strategii, care pot fi caracterizate prin prisma mai multor criterii. În continuare, prezentăm
selectiv şi sintetic câteva dintre clasificările de strategii cele mai cunoscute în practica mondială
Clasificarea lui G.W.Hofer şi
D.Schendel.
 Strategia firmei se ocupă de ansamblul aspectelor organizaţiei, acordând o atenţie deosebită
aspectelor organizatorice.
 Strategia economică se ocupă – după cum sugerează şi numele – de problematica economică,
axându-se asupra abordărilor de adoptat de firmă pentru a fi eficace într-o anumită industrie sau
pe un anumit segment de piaţă.
 Strategia funcţională se concentrează asupra maximizării productivităţii resurselor, urmărind
dezvoltarea de competenţe semnificative şi generarea de sinergie.
 Clasificarea lui H.Mintzberg. H.Mintzberg, renumit pentru
contribuţiile sale în domeniul strategiilor, efectuează complexe,
uneori chiar inedite clasificări ale acestora. Sunt delimitate strategii
de penetrare, dezvoltare a pieţei, dezvoltare a produsului şi
diversificare
 Clasificarea lui D.Collins. O interesantă abordare a strategiilor prezintă
David Collins, profesor la Harvard. Sunt delimitate patru tipuri de
strategii – asiguratorie, dedicată, creştere treptată şi oportunistă –
considerate generice pentru firmele contemporane.

 Clasificarea lui Y. Allaire. Acest economist face o clasificare originală a strategiilor după diferite
criterii:
 Grupa strategiilor de dominare a pieţei, cuprinzând strategia de creare şi dominare a pieţei, şi
strategia de diferenţiere.
 Grupa strategiilor de anvergură de piaţă cu strategii de segmentare, strategii de expansiune
geografică şi strategii de mondializare;
 Grupa de strategii de diversificare în sectoare industriale nelegate, cuprinzând strategia grupelor
de firme, aparţinând unor sectoare industriale nelegate, şi strategiile holdingurilor financiare.
Clasificarea lui K.Ohmae.
Specialistul respectiv clasifică strategiile, prin care se obţin avantaje strategice, în felul următor:

Strategia bazată
pe exploatarea
Strategia bazată pe oricărei
iniţiative agresive; superiorităţi
relative;

Strategia fondată pe Strategia bazată pe „gradele


capacitatea întreprinderii strategice de libertate
de a creşte partea sa de
piaţă şi
rentabilitatea;
Clasificarea lui M.Porter.
Potrivit acestuia, din punct de vedere al avantajului competitiv, strategiile se partajează în 3 categorii:

 Strategia generică bazată pe diminuarea costurilor implică transformarea firmei în


cel sau într-unul din cei mai ieftini producători din ramura respectivă.

 Strategia de diferenţiere are în vedere ca produsele firmei să fie unice în ramura de


activitate respectivă, întrunind anumite atribute apreciate pe scară largă de
cumpărători.

 Strategia focalizată are în vedere segmente bine definite ale pieţei, pe acestea
promovând fie preţ redus, fie produs diferenţiat.

M.Porter recomandă ca aceste strategii să fie adoptate în raport cu avantajul strategic urmărit
(unicitate sau cost redus) şi zona de aplicare a acestora (pe întreaga industrie sau numai pe un
anumit segment).
 Pe lângă aceste strategii tipice, în ultimii ani au fost concepute şi operaţionalizate şi alte strategii cu caracter
complex, prin care se încearcă să se răspundă, în mod eficient, amplelor şi eterogenelor mutaţii ce se produc în
epoca contemporană la nivel de mondosistem, macrosistem şi microsistem.

La fel în selectarea strategiei de management potrivite,


conducerea întreprinderii industriale trebuie să ia în
consideraţie o serie de factori cu acţiune crescândă şi anume:

 Accentuarea competiţiei între diferitele firme pe pieţele externe;

 Apariţia şi extinderea unor noi tehnologii moderne de prelucrare, cum sunt sistemele flexibile de
prelucrare, robotizarea etc., care au condus la creşterea calităţii produselor şi reducerea costurilor;

 Calitatea produselor oferite pe pieţe a crescut în mod considerabil şi mărirea pe această bază a
exigenţelor consumatorilor sub raportul calităţii;

 Obţinerea de către firmele, care adoptă strategii avansate de aplicare a noilor tehnologii, a unor
rezultate notabile privind creşterea productivităţii muncii şi reducerea preţurilor.
Concuzii:
 Tinînd cont de faptul că strategia în trecut era parte componentă a artei militare, care se ocupa
cu problemele pregătirii, planificării și ducerii războiului și operațiilor militare, astfel la momentul
actual strategiile sunt un element indispensabil orcărei entități deoarece acestea reprezintă o armă
împotriva oponenților (concurenților), care ajută la stabilirea obiectivelor și planificarea cursului
acțiunilor de urmat atît la nivel microeconomic, cât și la nivel macroeconomic.
Iar diferențierea (clasificarea) strategiilor este necesară pentru ca acestea să fie utilizate rațional
pe anumite segmente și nu de a permite ducerea în eroare a conducătorilor unei entități.
Neaplicarea corectă a unei strategii atît a nivel microeconmic cît și macoeconimic va duce la mari
consecințe.
Bibliografie/Webografie:
1. Nicolescu O. (coord.) Strategii manageriale de firmă. Bucureşti: Editura Economică, 1997.
2. NEDELEA Stefan, DEAC Vasile. Managementul Organizatiei. Bucuresti, 2008.
3. DUMITRESCU Mihail. Strategii si management strategic. Bucuresti, 2002.
4. https://strategii.wordpress.com/strategia/tipologia-strategiei/
5. http://facultate.regielive.com